ORDIN nr. 188/2010

ORDIN nr. 188 din 30 august 2010 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.348/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de plante agricole și a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de legume

În baza prevederilor art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, având în vedere necesitatea armonizării legislației românești cu Directiva 2010/46/UE a Comisiei din 2 iulie 2010 de modificare a directivelor 2003/90/CE și 2003/91/CE de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a articolului 7 din directivele 2002/53/CE și, respectiv, 2002/55/CE ale Consiliului în ceea ce privește caracteristicile minime de analizat și condițiile minime de verificare a anumitor soiuri de specii de plante agricole și specii de legume, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 169 din 3 iulie 2010, văzând Referatul de aprobare nr. 74.032 din 26 august 2010, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul I

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.348/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de plante agricole, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 bis din 20 ianuarie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: - Anexele nr. 5 și 6 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 bis din 20 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: - Anexele nr. 4 și 5 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 3 și 4, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul III

Pentru verificările începute înainte de 1 ianuarie 2011 se aplică prevederile art. 7 alin. (2) lit. f) pct. (i) și (îi) din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.348/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de plante agricole, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 7 alin. (2) lit. d) pct. (i) și (îi) din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.349/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de legume, cu modificările ulterioare. Art. IV. - Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011.

Articolul V

Prezentul ordin transpune Directiva 2010/46/UE a Comisiei din 2 iulie 2010 de modificare a directivelor 2003/90/CE și 2003/91/CE de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a articolului 7 din directivele 2002/53/CE și, respectiv, 2002/55/CE ale Consiliului în ceea ce privește caracteristicile minime de analizat și condițiile minime de verificare a anumitor soiuri de specii de plante agricole și specii de legume, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 169 din 3 iulie 2010.

Articolul VI

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Mihail Dumitru

București, 30 august 2010.

Nr. 188.

Anexa 1 ------- (Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 1.348/2005 ) --------------------------------------- LISTA speciilor care se examinează în conformitate cu protocoalele Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO), potrivit Directivei 2010/46/UE

Denumirea științifică Denumirea comună Protocolul CPVO

Pisum sativum L. Mazăre furajeră TP 7/2 din 11.03.2010

Brassica napus L. Colză (rapiță) TP 36/1 din 25.03.2004

Helianthus annuus L. Floarea-soarelui TP 81/1 din 31.10.2002

Linum usitatissimum L. In textil/In pentru ulei TP 57/1 din 21.03.2007

Avena nuda L. Ovăz nud mic, ovăz Hulless TP 20/1 din 6.11.2003

Avena sativa L. (include A. byzantina K. Koch) Ovăz și ovăz roșu TP 20/1 din 6.11.2003

Hordeum vulgare L. Orz TP 19/2 rev. din 11.03.2010

Oryza sativa L. Orez TP 16/1 din 18.11.2004

Secale cereale L. Secară TP 58/1 din 31.10.2002

X Triticosecale Wittm. Ex. Camus Hibrizi rezultați din încrucișarea unei specii din genul Triticum cu o specie din genul Secale TP 121/2 din 22.01.2007

Triticum aestivum L. emend. Fiori at Paol. Grâu TP 3/4 rev. din 28.10.2009

Triticum durum Desf. Grâu dur TP 120/2 din 6.11.2003

Zea mays L. Porumb TP 2/3 din 11.03.2010

Solanum tuberosum L. Cartof TP 23/2 din 1.12.2005

Textul acestor protocoale poate fi consultat pe pagina web a CPVO (www.cpvo.europa.eu).

Anexa 2 -------- (Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 1.348/2005 ) --------------------------------------- LISTA speciilor care se examinează în conformitate cu ghidurile Uniunii Internaționale pentru Protecția Soiurilor (UPOV), potrivit Directivei 2010/46/UE

Denumirea științifică Denumirea comună Ghidul UPOV

Beta vulgaris L. Sfeclă furajeră TG/150/3 din 4.11.1994

Agrostis canina L. Bucățel TG/30/6 din 12.10.1990

Agrostis gigantea Roth. Bucățel mare TG/30/6 din 12.10.1990

Agrostis stolonifera L. Bucățel cu stoloni TG/30/6 din 12.10.1990

Agrostis capillaris L. Bucățel comun TG/30/6 din 12.10.1990

Bromus catharcticus Vahl. Iarbă bromică laxativă TG/180/3 din 4.04.2001

Bromus sitchensis Trin. Iarbă bromică sitchensis (obsigă) TG/180/3 din 4.04.2001

Dactylis glomerata L. Golomăț TG/31/8 din 17.04.2002

Festuca arundinacea Schreb. Păiuș înalt TG/39/8 din 17.04.2002

Festuca filiformis Pourr. Păiușul oilor, cu frunze mici TG/67/5 din 5.04.2006

Festuca ovina L. Păiușul oilor TG/67/5 din 5.04.2006

Festuca pratensis Huds. Păiuș de livezi TG/39/8 din 17.04.2002

Festuca rubra L. Păiuș roșu TG/67/5 din 5.04.2006

Festuca trachyphylla (Hack.) Krajina Păiuș tare TG/67/5 din 5.04.2006

Lolium multiflorum Lam. Raigras italian TG/4/8 din 5.04.2006

Lolium perenne L. Raigras peren TG/4/8 din 5.04.2006

Lolium boucheanum Kunth Raigras hibrid TG/4/8 din 5.04.2006

Phleum nodosum L. Timoftică noduroasă TG/34/6 din 7.11.1984

Phleum pratense L. Timoftică TG/34/6 din 7.11.1984

Poa pratensis L. Firuță TG/33/6 din 12.10.1990

Lupinus albus L. Lupin alb TG/66/4 din 31.03.2004

Lupinus angustifolius L. Lupin albastru TG/66/4 din 31.03.2004

Lupinus luteus L. Lupin galben TG/66/4 din 31.03.2004

Medicago sativa L. Lucernă TG/6/5 din 6.04.2005

Medicago x varia T. Martyn Lucernă de nisip TG/6/5 din 6.04.2005

Trifolium pratense L. Trifoi roșu TG/5/7 din 4.04.2001

Trifolium repens L. Trifoi alb TG/38/7 din 9.04.2003

Vicia faba L. Bob TG/8/6 din 17.04.2002

Vicia sativa L. Măzăriche comună TG/32/6 din 21.10.1988

Brassica napus L. var. napobrassica (L.) Rchb. Nap TG/89/6 rev. din 4.04.2001

1.04.2009

Raphanus sativus L. var. oleiformis Pers. Ridiche furajeră TG/178/3 din 4.04.2001

Arachis hypogea L. Alune de pământ TG/93/3 din 13.11.1985

Brassica rapa L. var. silvestris (Lam.) Briggs Rapiță sălbatică TG/185/3 din 17.04.2002

Carthamus tinctorius L. Șofrănel TG/134/3 din 12.10.1990

Gossypium spp. Bumbac TG/88/6 din 4.04.2001

Papaver somniferum L. Mac TG/166/3 din 24.03.1999

Sinapis alba L. Muștar alb TG/179/3 din 4.04.2001

Glycine max (L.) Merill Soia TG/80/6 din 1.04.1998

Sorghum bicolor L. Sorg TG/122/3 din 6.10.1989

Textul acestor ghiduri poate fi consultat pe pagina web a UPOV (www.upov.int).

Anexa 3 ------- (Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 1.349/2005 ) --------------------------------------- LISTA speciilor care se examinează în conformitate cu protocoalele Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO), potrivit Directivei 2010/46/UE

Denumirea științifică Denumirea comună Protocolul CPVO

Allium cepa L. (grupul Cepa) Ceapă și ceapă eșalotă tip "banană" TP 46/2 din 1.04.2009

Allium cepa L. (grupul Aggregatum) Ceapă eșalotă TP 46/2 din 1.04.2009

Allium fistulosum L. Ceapă de iarnă TP 161/1 din 11.03.2010

Allium porrum L. Praz TP 85/2 din 1.04.2009

Allium sativum L. Usturoi TP 162/1 din 25.03.2004

Allium schoenoprasum L. Ceapă de tuns TP 198/1 din 1.04.2009

Apium graveolens L. Țelină TP 82/1 din 13.03.2008

Apium graveolens L. Țelină de rădăcină TP 74/1 din 13.03.2008

Asparagus officinalis L. Sparanghel TP 130/1 din 27.03.2002

Beta vulgaris L. Sfeclă roșie TP 60/1 din 1.04.2009

Brassica oleracea L. Conopidă TP 45/2 din 11.03.2010

Brassica oleracea L. Broccoli TP 151/2 din 21.03.2007

Brassica oleracea L. Varză de Bruxelles TP 54/2 din 1.12.2005

Brassica oleracea L. Gulie TP 65/1 din 25.03.2004

Brassica oleracea L. Varză creață de Milano, varză albă, varză roșie TP 48/2 din 1.12.2005

Brassica rapa L. Varză chinezească TP105/1 din 13.03.2008

Capsicum annuum L. Ardei iute TP 76/2 din 21.03.2007

Cichorium endivia L. Cicoare creață și scarola TP 118/2 din 1.12.2005

Cichorium intybus L. Cicoare industrială TP 172/2 din 1.12.2005

Cichorium intybus L. Andivă TP 173/1 din 25.03.2004

Citrullus lanatus (Thunb.) Matsum. et Nakai Pepene verde TP 142/1 din 21.03.2007

Cucumis melo L. Pepene galben TP 104/2 din 21.03.2007

Cucumis sativus L. Castravete cu fruct semilung și lung și castravete cu fruct scurt TP 61/2 din 13.03.2008

Cucurbita pepo L. Dovlecel TP 119/1 din 25.03.2004

Cynara cardunculus L. Anghinare și cardon TP 184/1 din 25.03.2004

Daucus carota L. Morcov și morcov furajer TP 49/3 din 13.03.2008

Foeniculum vulgare Mill. Fenicul TP 183/1 din 25.03.2004

Lactuca sativa L. Salată TP 13/4 din 1.04.2009

Lycopersicon esculentum Mill. Tomate TP 44/3 din 21.03.2007

Petroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A. W. Hill Pătrunjel TP 136/1 din 21.03.2007

Phaseolus coccineus L. Fasole de Spania TP 9/1 din 21.03.2007

Phaseolus vulgaris L. Fasole pitică și fasole urcătoare TP 12/3 din 1.04.2009

Pisum sativum L. (partim) Mazăre cu bob zbârcit, mazăre cu bob neted și mazăre dulce TP 7/2 din 11.03.2010

Raphanus sativus L. Ridiche TP 64/1 din 27.03.2002

Solanum melongena L. Pătlăgele vinete TP117/1 din 13.03.2008

Spinacia oleracea L. Spanac TP 55/3 din 11.03.2010

Valerianella locusta (L.) Laterr. Fetică TP 75/2 din 21.03.2007

Vicia faba L. (partim) Bob TP Bob/1 din 25.03.2004

Zea mays L. (partim) Porumb zaharat și porumb de floricele TP 2/3 din 11.03.2010

Textul acestor protocoale poate fi consultat pe pagina web a CPVO (www.cpvo.europa.eu).

Anexa 4 ------- (Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 1.349/2005 ) --------------------------------------- LISTA speciilor care se examinează în conformitate cu ghidurile Uniunii Internaționale pentru Protecția Soiurilor (UPOV), potrivit Directivei 2010/46/UE

Denumirea științifică Denumirea comună Ghidul UPOV

Beta vulgaris L. Sfeclă de pețiol sau mangold TG/106/4 din 31.03.2004

Brassica oleracea L. Varză creață TG/90/6 din 31.03.2004

Brassica rapa L. Nap TG/37/10 din 4.04.2001

Cichorium intybus L. Cicoare cu frunză lată sau cicoare italiană TG/154/3 din 18.10.1996

Cucurbita maxima Duchesne Dovleac comestibil TG/155/4 rev. din 28.03.2007

1.04.2009

Raphanus sativus L. Ridiche neagră TG/63/6 din 24.03.1999

Rheum rhabarbarum L. Revent TG/62/6 din 24.03.1999

Scorzonera hispanica L. Scorțoneră TG/116/4 din 24.03.2010

Textul acestor ghiduri poate fi consultat pe pagina web a UPOV (www.upov.int).

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 septembrie 2010