ORDIN nr. 424/2005

ORDIN nr. 424 din 2 iunie 2005 pentru aprobarea Normei tehnice interne cu privire la ocrotirea și gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii din apele de munte administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere prevederile art. 13^2 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) și ale art. 79 din Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 83 și 84 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul 1

Practicarea pescuitului recreativ/sportiv în apele de munte administrate direct de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin ocoalele silvice se face în baza normei tehnice interne prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 2

Dreptul de pescuit în scop recreativ/sportiv în apele de munte, care constituie obiectul Protocolului încheiat în scopul atribuirii folosinței piscicole a unor ape de munte organizațiilor de pescari sportivi din România, se atribuie, la cerere, asociațiilor de pescari sportivi legal constituite, parte la acest protocol, precum și altor asociații de pescari sportivi nou-înființate, legal constituite, conform prevederilor Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 117/2005 privind accesul la resursele acvatice vii, în vederea practicării pescuitului recreativ/ sportiv în bazinele piscicole naturale.

Articolul 3

Dreptul de pescuit în scop recreativ/sportiv în apele de munte administrate direct de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin direcțiile silvice și ocoalele silvice, se atribuie de către acestea în baza Permisului individual de pescuit în apele de munte, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2.

Articolul 4

Formularele autorizațiilor și permiselor individuale de pescuit sunt tipărite, înseriate și gestionate, conform legii, de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și de asociațiile de pescari sportivi, după caz.

Articolul 5

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p.

=====
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Nicolae Flaviu Lazin,
secretar de stat

București, 2 iunie 2005.

Nr. 424.

Anexa 1

NORME TEHNICE INTERNE cu privire la ocrotirea și gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii din apele de munte administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva A. Reglementări legale Conform art. 79 lit. a) din Legea nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este administratorul resurselor acvatice vii din apele de munte. Conform art. 5 din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 117/2005, formularele autorizațiilor și permiselor individuale de pescuit în scop recreativ/sportiv sunt tipărite, înseriate și gestionate, conform legii, de administratorii resurselor acvatice vii - în cazul apelor de munte direct administrate de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin direcții silvice și ocoale silvice. Conform art. 3 lit. e) din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 178/269/2005 privind prohibiția pescuitului în anul 2005, pescuitul păstrăvului indigen, fântânel și coregon este interzis în perioada 15 septembrie 2005 - 30 aprilie 2006. Sezonul de pescuit la păstrăvul indigen, fântânel, coregon și lipan este deschis pe apele de munte administrate direct de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva în perioada 1 mai - 14 septembrie 2005. Conform prevederilor art. 63^1 din Legea nr. 192/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatarea faptelor ce constituie contravenții sau infracțiuni și aplicarea sancțiunilor contravenționale, pentru fondurile de pescuit din apele de munte, se fac de către personalul cu drept de control din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, împuternicit prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale. Conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 192/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, administratorii și beneficiarii dreptului de pescuit exercită cu personal specializat paza resurselor acvatice vii, a exploatării acestora, controlul activității de pescuit, combaterea pescuitului ilegal, a furturilor, distrugerilor și degradărilor. Conform prevederilor art. 22^1 din Legea nr. 192/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, personalul de pază este dotat, în condițiile legii, cu armament și echipament corespunzător. Conform prevederilor art. 22^2 din Legea nr. 192/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu personalul de pază este asimilat personalului care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității publice centrale. Personalul silvic specializat, pe fiecare fond de pescuit, delimitează și marchează cu panouri zonele oprite de la pescuit, precum și fondurile rezervate pe care s-a stabilit că pescuitul este interzis, în vederea refacerii efectivelor de salmonide. B. Lucrări de amenajare și exploatare a resurselor acvatice vii din apele de munte Administratorul apelor de munte, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, aplică măsuri de gestionare durabilă a resurselor acvatice din apele de munte, prin îmbunătățirea condițiilor naturale de creștere a salmonidelor pe fondurile de pescuit administrate direct, prin amenajare de cascade podite, cascade simple, pinteni și toplițe pentru stocarea materialului biologic (puieți de păstrăvi) destinat repopulărilor anuale. Pescuitul sportiv poate fi exercitat de orice persoană, cetățean român sau străin, pe bază de permis de pescuit eliberat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, direcțiile silvice și ocoalele silvice, în baza autorizației de atribuire a dreptului de pescuit pe care direcția silvică o eliberează atât fiecărui ocol silvic cu ape de munte, cât și fiecărei asociații de pescari sportivi legal constituite. Permisele de pescuit pentru fondurile administrate direct prin ocoalele silvice se tipăresc și se eliberează de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva. Direcțiile silvice și ocoalele silvice vor elibera, la cerere, permise de pescuit, direct sau prin împuterniciți (șefi de ocoale, pădurari, maiștri de vânătoare). În permisul de pescuit se vor înscrie atât fondul de pescuit pe care se poate pescui, cât și zilele libere la pescuit pe fiecare fond. Pescuitul sportiv în apele de munte este permis a fi exercitat de pe mal, cu undița sau lanseta ținută în mână și folosindu-se în exclusivitate momeli artificiale. Undița va fi prevăzută cu cel mult 2 (două) cârlige. În amenajările piscicole, lacurile naturale și în lacurile de acumulare, în care pescuitul sportiv este permis, se va pescui de pe mal sau din barcă. Pescarii vor reține numai capturile cu lungimea minimă de 20 cm pentru păstrăv, 22 cm pentru coregon și 25 cm pentru lipan. Restul peștilor va fi eliberat urgent în apă, la locul capturării. Fiecare pescar va reține maximum 10 pești/zi de pescuit. Pescuitul recreativ/sportiv este permis numai în timpul zilei, de la răsăritul și până la apusul soarelui. Serviciul vânătoare-salmonicultură din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva împreună cu responsabilii activității pe linie de salmonicultură din cadrul direcțiilor silvice vor duce la îndeplinire prevederile prezentei norme tehnice interne.

Anexa 2

MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR |MINISTERUL AGRICULTURII,

PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE |ȘI DEZVOLTĂRII RURALE | REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA |REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA | Direcția silvică

.. |Direcția silvică

Ocolul silvic

. |Ocolul silvic

.. Seria RNP

.. Nr.

|Seria RNP

.. Nr.

| |

PERMIS DE PESCUIT |

PERMIS DE PESCUIT

în scop recreativ/sportiv în apele | în scop recreativ/sportiv în

de munte |

apele de munte |

eliberat în data de

|

Perioada de valabilitate |

Perioada de valabilitate

.. |

| | Domnul

.., cu domiciliul în | localitatea

.., str.

nr.

,

Domnul

.., | județul(sectorul)

, posesor al

din localitatea

, | buletinului/cărții de identitate

având calitatea de pescar sportiv, | seria

nr.

, emis/emisă de

,

a obținut dreptul de a practica | poate exercita pescuitul în scop

pescuitul sportiv în scop recreativ/ | recreativ/ sportiv în următoarele

sportiv în urmatoarele fonduri de | fonduri de pescuit, administrate

pescuit: | direct de Regia Națională a | Pădurilor - Romsilva:

.. |

.. |

.. | Efectuarea pescuitului în scop

.. | recreativ/sportiv se face numai în

.. | condițiile, cu mijloacele și în

.. | perioadele prevăzute de lege.

.. | Posesorul acestui permis este obligat

.. | ca de fiecare dată când practică

.. | pescuitul să aibă asupra sa documen-.. | tele privind identitatea sa, pentru

.. | a fi prezentate organelor de control, | la cerere. | Nerespectarea prevederilor

Emitent

. | referitoare la practicarea pescuitului | în scop recreativ/sportiv atrage | anularea acestui permis, precum și

Am luat cunoștința de condițiile | răspunderea materială, contraven- în care pot practica pescuitul și | țională sau penală, potrivit legii.

ma oblig să le respect. | Pescuitul sportiv în apele de munte | menționate mai sus este permis a se | exercita cu undița sau cu lanseta

Titular al permisului, | ținută în mână și folosind, în | exclusivitate, momeli artificiale. | Se pot reține numai capturile | (peștii) cu lungimea minimă de 20 cm | la păstrăv, 22 cm la coregon și 25 cm | la lipan. Pescuitul sportiv în apele | de munte este permis numai în timpul | zilei, de la răsăritul până la apusul

Numele și prenumele

.. | soarelui. | | Emitent,

Semnatura

| | Numele și prenumele

|

Data

.. | Semnătura și ștampila

.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 iunie 2005