ORDIN nr. 675/2006

ORDIN nr. 675 din 5 octombrie 2006 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 468/2006 pentru aprobarea formularului-tip al cererilor, precum și a procedurii de acordare a cotelor și înscriere în Registrul cotelor

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (3), (10) și (14) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 852/2006 privind aprobarea Metodologiei de acordare a cotei individuale de lapte, precum și a modului de alocare și reconstituire a rezervei naționale de lapte, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare, în baza Referatului Direcției de creștere a animalelor și produse animaliere nr. 101.179/2006,

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul I — Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 468/2006 pentru aprobarea formularului-tip al cererilor, precum și a procedurii de acordare a cotelor și înscriere în Registrul cotelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 18 iulie 2006, se modifică după cum urmează: 1. Asteriscul din anexa nr. 2 "Cerere privind acordarea cotei individuale de lapte pentru vânzări directe din cota națională de referință" va avea următorul cuprins: "*) Pentru producătorii cu exploatații de 1-3 capete vaci de lapte, se înlocuiește cu adeverința eliberată de consiliul local, în care se va menționa numărul de animale deținute de proprietar, înscrise în Registrul agricol." 2. Paranteza de la punctul 7.4 al anexei nr. 3 "Cerere de înscriere în registrul investițiilor pentru producătorii care își extind capacitatea exploatației de vaci" va avea următorul cuprins: "(Limita minimă a cotei suplimentare de lapte solicitate este de 10.000 kg, iar limita maximă este de 2.000.000 kg.)" 3. Paranteza de la punctul 7.4 al anexei nr. 4 "Cerere de înscriere în registrul investițiilor pentru producătorii care realizează noi exploatații de vaci" va avea următorul cuprins: "(Limita minimă a cotei de lapte solicitate este de 10.000 kg, iar limita maximă este de 2.000.000 kg.)"

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

=====
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur

București, 5 octombrie 2006.

Nr. 675.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 10 octombrie 2006