PROCEDURĂ nr. 0/2006

PROCEDURĂ din 12 iulie 2006 de acordare a cotelor individuale de lapte și de înscriere în Registrul cotelor pentru producătorii menționați la art. 2 alin. (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 852/2006 privind aprobarea Metodologiei de acordare a cotei individuale de lapte, precum și a modului de alocare și reconstituire a rezervei naționale de lapte

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

HOTĂRÂRE nr. 852 din 28 iunie 2006 privind aprobarea Metodologiei de acordare a cotei individuale de lapte, precum și a modului de alocare și reconstituire a rezervei naționale de lapte

Articolul 1

Cota individuală de lapte pentru livrări și/sau vânzări directe se acordă producătorilor de lapte care au produs și au comercializat lapte în perioada 1 aprilie 2005 - 31 martie 2006, la solicitarea scrisă a acestora către autoritatea competentă, Departamentul de Administrare a Cotei de Lapte (D.A.C.L.), solicitare ce se poate face până la data de 31 octombrie 2006.

Articolul 2

(1) Formularele-tip ale cererilor, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la ordin, sunt puse la dispoziția solicitanților de către D.A.C.L. prin structurile sale județene, respectiv birourile județene ale D.A.C.L.

(2) Formularele-tip ale cererilor, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la ordin, pot fi procurate și de la personalul nominalizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în vederea distribuirii acestora și consilierii producătorilor, la nivel comunal.

Articolul 3

Formularele-tip ale cererilor, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la ordin, completate de către producătorii de lapte:

a) se depun direct la sediul biroului județean al D.A.C.L. pe teritoriul căruia se afla solicitantul, în vederea înscrierii în Registrul cotelor; sau

b) se transmit prin posta la sediul biroului județean al D.A.C.L., cu confirmare de primire, în vederea înscrierii în Registrul cotelor;

c) se depun direct la personalul nominalizat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la nivel de comuna.

Articolul 4

Formularele-tip ale cererilor, prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la ordin, transmise prin posta, se depun însoțite de următoarele documente:

a) copie de pe BI/CI al/a producătorului, în cazul persoanelor fizice; sau

b) copie de pe certificatul unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice.

Articolul 5

(1) Verificarea îndeplinirii condițiilor de înscriere în Registrul cotelor se face de către personalul responsabil din cadrul birourilor județene ale D.A.C.L.

(2) În urma verificării, personalul prevăzut la alin. (1) înregistrează cererile primite, actualizează baza de date de la nivelul județului și transmite informațiile la filiala regionala de care aparține.

Articolul 6

În urma analizarii solicitărilor producătorilor transmise de birourile județene ale D.A.C.L., filiala regionala propune aprobarea sau respingerea cererilor, iar D.A.C.L. central emite decizia de acordare sau neacordare a cotei individuale de lapte pentru livrări și/sau vânzări directe.

Articolul 7

D.A.C.L. are obligația de a transmite tuturor producătorilor care au solicitat cota deciziile de acordare sau neacordare a cotei individuale de lapte pentru livrări și/sau vânzări directe, până la data de 31 ianuarie 2007.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 iulie 2006

HOTĂRÂRE nr. 892 din 5 iulie 2006

HOTĂRÂRE nr. 892 din 5 iulie 2006 privind închiderea Punctului de control pentru trecerea frontierei Giurgiu (România) - Ruse (Bulgaria) Gara Fluvială km 492+500, pentru traficul internațional de călători

HOTĂRÂRE nr. 909 din 12 iulie 2006

HOTĂRÂRE nr. 909 din 12 iulie 2006 privind transmiterea unui teren agricol, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași - Unitatea pent...