ORDIN nr. 214/2007
ORDIN nr. 214 din 21 martie 2007 pentru modificarea Normelor de apreciere a bovinelor de reproducție, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 19/2006 , și a Normelor de apreciere a ovinelor și caprinelor de reproducție, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 22/2006
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 26 din Legea zootehniei nr. 72/2002, cu modificările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare nr. 98.244 din 26 august 2007 al Direcției de creștere a animalelor și produse animaliere,
în baza art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Articolul I
Normele de apreciere a bovinelor de reproducție, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 19/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 și 146 bis din 15 februarie 2006, se modifică după cum urmează:
1.
Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
(1) Controlul oficial al performanțelor zootehnice este efectuat de organizații de control acreditate de autoritatea competentă prevăzută la alin. (1) al art. 1.
2.
Alineatul (2) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
(2) Activitatea de control oficial al performanțelor zootehnice este finanțată din bugetul de stat.
Articolul II
Normele de apreciere a ovinelor și caprinelor de reproducție, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 22/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 și 146 bis din 15 februarie 2006, se modifică după cum urmează:
1.
Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
(1) Controlul oficial al performanțelor zootehnice este efectuat de organizații de control acreditate de autoritatea competentă prevăzută la alin. (1) al art. 1.
2.
Alineatul (2) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
(2) Activitatea de control oficial al performanțelor zootehnice este finanțată din bugetul de stat.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 21 martie 2007.
Nr. 214.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 26 martie 2007
ORDIN nr. 480 din 14 martie 2007
ORDIN nr. 480 din 14 martie 2007 pentru aprobarea Nomenclatorului medicamentelor de uz uman pentru anul 2007
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 18 din 21 martie 2007
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 18 din 21 martie 2007 privind reglementarea situației juridice a unui teren aflat în domeniul public al statului
DECLARAȚIE din 26 martie 2007
DECLARAȚIE din 22 martie 2007 cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la semnarea tratatelor de la Roma
DECIZIE nr. 164 din 27 februarie 2007
DECIZIE nr. 164 din 27 februarie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat
DECIZIE nr. 166 din 27 februarie 2007
DECIZIE nr. 166 din 27 februarie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 616 și art. 619 din Codul civil
DECIZIE nr. 168 din 27 februarie 2007
DECIZIE nr. 168 din 27 februarie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi
DECRET nr. 210 din 21 martie 2007
DECRET nr. 210 din 21 martie 2007 privind înaintarea în gradul următor a unui general din Ministerul Apărării
DECRET nr. 211 din 21 martie 2007
DECRET nr. 211 din 21 martie 2007 privind înaintarea în gradul următor a unui general din Ministerul Apărării