ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 31 martie 2010
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 31 martie 2010 privind valorificarea surplusului de unități ale cantității atribuite României prin Protocolul de la Kyoto
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
ORDIN nr. 107 din 29 martie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparține Spațiului Economic European în vederea realizării și verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei și al cartografiei pe teritoriul României
Având în vedere prevederile art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2000 privind desfășurarea activității de realizare și de verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei de către persoanele fizice și juridice autorizate pe teritoriul României, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 795/2001, în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.210/2004 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, republicată, cu modificările ulterioare directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul privind autorizarea sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparține Spațiului Economic European în vederea realizării și verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei și al cartografiei pe teritoriul României, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2 — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Mihai Busuioc
București, 29 martie 2010.
Nr. 107.
Anexă
REGULAMENT 29/03/2010
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 31 martie 2010 privind valorificarea surplusului de unități ale cantității atribuite României prin Protocolul de la Kyoto
HOTĂRÂRE nr. 270 din 31 martie 2010 pentru aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României și Banca Europeană de Investiții, prin scrisorile semnate la București la 22 septembrie 2009 și la Luxemburg la 6 octombrie 2009, la Contractul de finanțare di...
AMENDAMENT din 22 septembrie 2009 convenit între Guvernul României și Banca Europeană de Investiții, prin scrisorile semnate la București la 22 septembrie 2009 și la Luxemburg la 6 octombrie 2009, la Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de...
REGULAMENT din 29 martie 2010 privind autorizarea sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparține Spațiului Economic European în vederea realizării și verificării...
ORDIN nr. 405 din 26 martie 2010 privind constituirea și funcționarea Comisiei de analiză tehnică la nivel central
ORDIN nr. 1.709 din 8 aprilie 2010 privind modificarea modelului și conținutului unor formulare utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă
CIRCULARĂ nr. 11 din 2 aprilie 2010 privind rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în monedă națională începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2010
Acest site folosește cookie-uri. Detalii