ORDIN nr. 3294/1998

ORDIN nr. 3.294 din 19 februarie 1998 privind stabilirea vechimii în învățământ pentru persoanele provenite din alte sectoare de activitate, care au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii

Intrare în vigoare 27 aprilie 1998

Ministrul educației naționale, în baza prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 690/1997 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările ulterioare, emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Precizările nr. 27.034 din 18 februarie 1998 referitoare la stabilirea vechimii în învățământ pentru persoanele provenite din alte sectoare de activitate, care au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcția generală a învățământului preuniversitar și inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

=====
Ministrul educației naționale, Andrei Marga
Anexa 1
PRECIZĂRILE

Nr. 27.034/1998

referitoare la stabilirea vechimii în învățământ pentru persoanele provenite din alte sectoare de activitate, care au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii Persoanele angajate în învățământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada ca au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii și care ocupa un post didactic în aceasta specialitate, beneficiază de vechimea în munca, ca vechime recunoscută în învățământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 128/1997. Cadrele didactice aflate în aceasta situație vor face dovada ca printre condițiile de încadrare pe post a fost și specializarea/specializările înscrisă/e pe diploma de studii și ca, în același timp, au profesat în specialitatea/specialitatile înscrisă/e pe diploma. Vechimea în munca, recunoscută ca vechime în învățământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale, nu se confunda cu vechimea la catedra pentru înscrierea și susținerea examenelor, în vederea definitivării în învățământ și a acordării gradelor didactice II și I ( art. 34, 35 și 36 din Legea nr. 128/1997 ). Pentru vechimea la catedra se ia în calcul perioada în care s-a prestat activitate efectivă de predare, după absolvirea cu examen de diploma sau de licență, după caz, și după absolvirea activităților din cadrul Departamentului pentru formarea cadrelor didactice ( art. 68 din Legea nr. 84/1995, republicată, sau prevederile art. 7 lit. c) din Legea nr. 128/1997, după caz).

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 aprilie 1998

ORDIN nr. 73 din 31 martie 1998

ORDIN nr. 73 din 31 martie 1998 privind organizarea licitației în vederea obținerii licențelor de operare pentru sisteme de radiocomunicații multicanal punct-multipunct în tehnologia LMDS, în banda de frecvențe 27,3 - 28,3 GHz

HOTĂRÂRE nr. 251 din 15 aprilie 1998

HOTĂRÂRE nr. 251 din 15 aprilie 1998 privind transmiterea lucrării "Refacere balastiera Vernești și Matesti" din administrarea Regiei Autonome de Electricitate "Renel" în administrarea Regiei Autonome de Drumuri și Poduri Buzău, județul Buzău