METODOLOGIE nr. 27033/1998

METODOLOGIA nr. 27.033 din 18 februarie 1998 privind organizarea pregătirii instructorilor-animatori [conform art. 8 lit. e) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic]

Intrare în vigoare 27 aprilie 1998

Articolul 1

Prezenta metodologie este elaborata în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2, ale art. 134 și ale art. 165 din Legea învățământului nr. 84/1995 și cu prevederile art. 8 pct. 6 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Articolul 2

În conformitate cu prevederile art. 8 lit. e) din Legea nr. 128/1997, pentru funcția de instructor-animator sunt necesare următoarele condiții: absolvirea cu diploma a unei instituții de învățământ superior, a unei școli postliceale, a unui liceu pedagogic sau a echivalentului acestuia, ori a altui liceu, și absolvirea cursurilor speciale pentru obținerea atestatului de aptitudini pentru aceasta funcție.

Articolul 3

Cursurile speciale de formare a instructorilor-animatori pot fi organizate de către următoarele instituții de învățământ: - licee pedagogice; - colegii; - universități; - case ale corpului didactic.

Articolul 4

Pentru înscrierea la cursuri, candidații vor îndeplini următoarele condiții: - prezentarea unui curriculum vitae, cu expunerea motivatiei înscrierii la curs, a actelor de studii conform art. 2 din prezenta metodologie, a doua recomandări din partea profesorilor și/sau a conducerii instituției unde au studiat sau unde funcționează; - susținerea unui interviu, în prezenta comisiei de formatori, pentru cunoașterea aptitudinilor și disponibilităților acestora. Comisia de formatori este numita de conducerea instituției organizatoare care stabilește și componenta acesteia.

Articolul 5

Formarea instructorilor-animatori pentru activități de timp liber și de vacanta se face prin stagii de pregătire intensiva, care vor cuprinde trei module de pregătire:

a) stagiul teoretic (10 zile);

b) stagiul practic (10 zile);

c) stagiul de aprofundare (7 zile).

Articolul 6

Fiecare modul de pregătire are un scop, obiective, continuturi, mijloace și metode specifice de realizare.

Articolul 7

Stagiile de formare a instructorilor-animatori se pot organiza în perioada vacantelor.

Articolul 8

În vederea obținerii atestatului de aptitudini pentru funcția de instructor-animator sunt obligatorii parcurgerea și promovarea tuturor celor trei module de pregătire.

Articolul 9

Echipa de formatori va face evaluarea stagiarilor, după fiecare modul de pregătire, prin calificative. După parcurgerea stagiului de aprofundare, stagiarii vor susține un colocviu, pe baza căruia celor promovati li se vor acorda atestatele de aptitudini pentru funcția de instructor-animator.

Articolul 10

Unitățile (instituțiile) care organizează stagii de formare a instructorilor-animatori vor propune, spre aprobare, Ministerului Educației Naționale, programul detaliat al cursului, elaborat pe baza programei-cadru stabilite de Ministerul Educației Naționale.

Articolul 11

Instituția organizatoare va elibera certificat de absolvire a stagiului, denumit Atestat de aptitudini pentru funcția de instructor-animator.

Articolul 12

Ministerul Educației Naționale va acorda asistența de specialitate acelor instituții care doresc să-și pregătească formatorii în vederea inițierii formării instructorilor-animatori în cadrul unităților respective.

Articolul 13

Pe baza atestatului obținut conform prezentei metodologii, instructorii-animatori pot fi angajați în unități de învățământ, unități cu profil extrascolar.

Articolul 14

Prezenta metodologie va fi completată cu programa-cadru de curs, care va fi aplicată în unități-pilot stabilite de Ministerul Educației Naționale.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 aprilie 1998

ORDIN nr. 73 din 31 martie 1998

ORDIN nr. 73 din 31 martie 1998 privind organizarea licitației în vederea obținerii licențelor de operare pentru sisteme de radiocomunicații multicanal punct-multipunct în tehnologia LMDS, în banda de frecvențe 27,3 - 28,3 GHz

HOTĂRÂRE nr. 251 din 15 aprilie 1998

HOTĂRÂRE nr. 251 din 15 aprilie 1998 privind transmiterea lucrării "Refacere balastiera Vernești și Matesti" din administrarea Regiei Autonome de Electricitate "Renel" în administrarea Regiei Autonome de Drumuri și Poduri Buzău, județul Buzău