ORDIN nr. 1539/2023

ORDIN nr. 1.539 din 25 octombrie 2023 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri în anul 2024

Potrivit prevederilor Legii nr. 422/2006 privind organizarea și funcționarea sistemului statistic de comerț internațional cu bunuri, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor Legii organizării și funcționării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Statistică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere Nota de prezentare și motivare nr. 55.305/2023 a Direcției generale de statistică economică din cadrul Institutului Național de Statistică,

președintele Institutului Național de Statistică emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă următoarele praguri valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri pentru anul de referință 2024: 1.000.000 lei pentru expedieri de bunuri și, respectiv, 1.000.000 lei pentru introduceri de bunuri.

Articolul 2

Operatorii economici care în cursul anului 2023 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene, a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri și, respectiv, introduceri de bunuri, depășește valoarea pragurilor Intrastat stabilite pentru anul 2023, trebuie să completeze și să transmită la Institutul Național de Statistică declarații statistice Intrastat începând cu luna de referință ianuarie 2024.

Articolul 3

În cursul anului 2024 pot deveni furnizori de date Intrastat și alți operatori economici care realizează schimburi intra-UE de bunuri, a căror valoare cumulată de la începutul anului depășește pragurile Intrastat pentru anul 2024. Acești operatori economici trebuie să completeze și să transmită declarații statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2024 a expedierilor și/sau a introducerilor de bunuri depășește pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri.

Articolul 4

Prezentul ordin va fi pus în aplicare de către direcția de specialitate din cadrul Institutului Național de Statistică.

Articolul 5

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.493/2022 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri în anul 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1044 din 28 octombrie 2022.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 februarie 2024.

Președintele Institutului Național de Statistică,

Tudorel Andrei

București, 25 octombrie 2023.

Nr. 1.539.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 noiembrie 2023

DECIZIE nr. 333 din 30 mai 2023

DECIZIA nr. 333 din 30 mai 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și...

HOTĂRÂRE nr. 1094 din 9 noiembrie 2023

HOTĂRÂRE nr. 1.094 din 9 noiembrie 2023 privind actualizarea descrierii tehnice, adresei și/sau a valorilor de inventar, după caz, ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea unor unități din subordinea Ministerului Agricu...

ORDIN nr. 6018 din 30 august 2023

ORDIN nr. 6.018 din 30 august 2023 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Doamna Chiajna" din satul Roșu, comuna Chiajna, județul Ilfov

ORDIN nr. 6028 din 30 august 2023

ORDIN nr. 6.028 din 30 august 2023 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie S.C. Micul Francez - S.R.L. pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit "Le Carrousel" din municipiul București, sectorul 1

ORDIN nr. 6169 din 31 august 2023

ORDIN nr. 6.169 din 31 august 2023 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Fundației Cultural-Umanitare "Henri Coandă" Oradea - Filiala Feldru pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Henri Coandă" din comuna...