DECIZIE nr. 160/2015

Dosar nr. 1.183/2/2013

Președinte: Cezar Hîncu - judecător

Zoița Milășan - judecător

Viorica Trestianu - judecător

Simona Savu - magistrat-asistent

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței civile nr. 1.929 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2015, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la data de 21 ianuarie 2015.

ÎNALTA CURTE,

asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu nr. 1.183/2/2013, reclamanta S.C. "Nick & Gil Impex" - S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat instanței să dispună anularea Ordinului nr. 1.640/8 noiembrie 2012 emis de pârât, anexa nr. 2, ce cuprinde criteriile de evaluare ale operatorilor de transport în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, respectiv: - pct. 2 teza a II-a: "Vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean."; - pct. 6: "Operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare."; - pct. 9: "Operatorul de transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor/curselor interjudețene, în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului, conform certificatului de atestare fiscală." În motivarea acțiunii reclamanta arată, în esență, că dispozițiile normative a căror anulare se solicită încalcă principiul echității, principiul legalității, principiul liberei concurențe și al garantării accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier.

Ordinul nr. 1.640/2012, emis de

ministrul transporturilor și infrastructurii, încalcă dispozițiile cuprinse în art. 45 și 53 din Constituția României, art. 1 și 23 din O.G. nr. 27/2011, art. 2 și art. 9 lit. b) din Legea nr. 21/1996, art. 1 și art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, Legea nr. 85/2006, Regulamentul Parlamentului European nr. 1.071/2009 și Legea nr. 94/2000 privind normele de tehnică legislativă. La data de 26 martie 2013 au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtului intervenienta S.C. "Nick Touring" - S.R.L. și intervenienta Gebamby Trans Impex - S.R.L., cereri ce au fost respinse de instanță prin Încheierea din data de 23 aprilie 2013. Reclamanta S.C. "Nic & Gil Impex" - S.R.L. a formulat, la data de 26 martie 2013, cerere de introducere în cauză a altor subiecți de drept, respectiv Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Concurenței. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1.929/11 iunie 2013 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Concurenței și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. A fost admisă în parte acțiunea formulată de recurenta S.C. Nic & Gil Impex - S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Transporturilor, fiind anulate pct. 2 teza a doua și pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.640/2012, emis de pârât. În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâții Consiliul Concurenței și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt organisme sociale interesate, în sensul dispozițiilor art. 16^1 din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta nu a formulat nicio pretenție concretă față de acești doi pârâți, astfel că în cauză se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin OMTI nr. 1.640/8.11.2012 au fost modificate și completate normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, norme aprobate inițial prin OMTI nr. 980/2011. Prin anexa nr. 2 se prevăd criteriile de evaluare a operatorilor de transport și punctajele ce se acordă în cazul atribuirii traseelor/curselor interjudețene, iar pct. 2, pct. 6 și pct. 9 din anexa nr. 2 au următorul conținut: "2) În funcție de structura parcului de vehicule utilizat pentru executarea acelei curse sau traseu, se acordă 10 puncte pentru fiecare vehicul aflat în proprietate sau deținut cu contract de leasing. Vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean."; "6) Operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare."; "9) Operatorul de transport rutier nu poate participa la atribuirea traseelor/curselor interjudețene, în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului, conform certificatului de atestare fiscală." Instanța de fond a reținut că OMTI nr. 1.640/8.11.2012 a fost emis în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6 alin. (3) lit. d), art. 24 alin. (5), art. 38, 42, art. 48 alin. (4), art. 57, art. 73 alin. (2) și art. 89 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

Art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 (actul normativ cu forță juridică superioară, în baza căruia a fost emis ordinul) are următorul conținut:

(1) Dispozițiile prezentei ordonanțe constituie cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, precum și a activităților conexe acestora, în condiții de siguranță și calitate, cu respectarea principiilor liberei concurențe, garantarea accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier, protecția mediului înconjurător, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice și pentru satisfacerea necesităților economiei naționale și a nevoilor de apărare ale țării.

(2) Prin prezenta ordonanță se creează cadrul legal general pentru aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri și ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, denumite în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, respectiv Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009."

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, normele de tehnică legislativă se aplică în mod corespunzător și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, instrucțiuni și de alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate, iar în conformitate cu art. 4 alin. (4) din aceeași lege actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. În raport cu dispozițiile legale arătate s-a apreciat că prevederile pct. 2 teza a doua și pct. 6 din anexa nr. 2 la OMTI nr. 1.640/8.11.2012 sunt într-o evidentă contradicție cu litera și spiritul actului normativ în temeiul căruia au fost elaborate și implicit cu normele de drept comunitar pe care acesta din urmă le transpune. Conform pct. 2 teza a doua din anexă, vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean, în timp ce pentru vehiculele deținute în baza unui contract de leasing se acordă 10 puncte. Instanța de fond a reținut că prevederile O.G. nr. 27/2011, definesc la art. 3 pct. 10 contractul de închiriere de vehicule rutiere ca fiind acel contract încheiat în formă autentică, prin care un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosință pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule către o altă persoană fizică sau juridică, numită locatar.

Art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 prevede că prin operațiunea de leasing o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Nu există diferență de regim juridic între cele două categorii de vehicule în perioada de derulare a contractelor de închiriere și, respectiv, de leasing în ce privește existența și întinderea dreptului de folosință asupra autovehiculului și nu există nicio justificare rezonabilă și obiectivă pentru care vehiculele deținute cu contract de închiriere să nu participe la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport interjudețean, spre deosebire de cele deținute în temeiul unui contract de leasing. Atât locatarul, cât și utilizatorul beneficiază de același dezmembrământ al dreptului de proprietate (dreptul de folosință) pe toată durata contractului de închiriere și, respectiv, de leasing, singura diferență existând la finalizarea contractelor, în sensul că beneficiarul poate opta pentru cumpărarea bunului, dar există întotdeauna posibilitatea ca locatarul să cumpere bunul de la locator, după cum există posibilitatea ca la finalul contractului de leasing utilizatorul să nu se prevaleze de dreptul său de a cumpăra bunul. Cât privește prevederile de la pct. 6 din anexă, instanța de fond a constatat că Legea nr. 85/2006 prevede două proceduri distincte în cadrul insolvenței, respectiv reorganizarea judiciară și falimentul. Or, potrivit art. 3 pct. 24 din lege, procedura generală reprezintă procedura prin care un debitor care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), fără a le îndeplini simultan și pe cele de la art. 1 alin. (2), intră, după perioada de observație, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului. Din lectura acestui text se poate desprinde concluzia că aplicarea Legii nr. 85/2006 nu presupune în mod necesar falimentul debitorului, fiind posibil ca în urma reorganizării judiciare să intervină o reabilitare care să permită redresarea activității în condiții de profitabilitate. Prin urmare, aplicarea fără nicio distincție a prevederilor pct. 6 din anexă, fără niciun suport normativ în O.G. nr. 27/2011, constituie un tratament discriminatoriu al unui agent economic aflat în dificultate financiară în raport cu alți operatori economici care nu se află într-o astfel de situație. Un atare tratament nu are nicio justificare rezonabilă, deoarece actul normativ cu forță juridică superioară nu cuprinde nicio prevedere cu privire la această situație. Prevederea criticată instituie în fapt o sancțiune pentru agenții economici aflați în situație de insolvență, în condițiile în care însăși legea privind procedura insolvenței are ca scop, în primul rând, redresarea agentului economic, iar nu îngrădirea dreptului de a desfășura activități economice profitabile. Referitor la dispozițiile pct. 9 din anexa nr. 2, instanța a împărtășit punctul de vedere al autorității pârâte, conform căruia eliminarea operatorului de transport rutier de la atribuirea traseelor județene, în cazul în care înregistrează obligații restante la bugetul centralizat al statului, conform certificatului de atestare fiscală, urmărește reducerea evaziunii fiscale și a datoriilor pe care operatorii de transport le înregistrează față de bugetul consolidat al statului, iar achitarea obligațiilor față de bugetul statului este o obligație generală a oricărui agent economic, fără discriminare. Ca urmare, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a dispus anularea punctelor 2 și 6 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.640/2012 emis de ministrul transporturilor. Recursul exercitat în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 1.929 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, prin care solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, recurentul arată că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, Ordinul nr. 1.640/2012 fiind emis cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 27/2011 privind transportul rutier și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Criteriile de evaluare a operatorilor de transport și punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor curselor interjudețene au fost stabilite în baza actului normativ cu forță juridică superioară, respectând astfel dispozițiile art. 6 alin. (2) lit. e), art. 6 alin. (3) lit. b), art. 38, art. 42 lit. a), art. 57 alin. (2) și art. 89 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011. În mod greșit a reținut instanța de fond că reglementările cuprinse în criteriile de evaluare contestate sunt în contradicție cu litera și spiritul actului normativ în temeiul căruia au fost elaborate. Depunctarea cu un număr de 10 puncte în cazul operatorilor aflați în procedura prevăzută de Legea nr. 86/2006, măsură prevăzută la pct. 6 din anexa nr. II a ordinului, este justificată de durata licenței de transport, cu o valabilitate de 72 luni, aspect ce implică o mare responsabilitate din partea operatorilor de transport. Inclusiv din punctul de vedere al Consiliului Concurenței, reglementările cuprinse în criteriile de evaluare prevăzute la pct. 6 din anexa nr. II la Ordinul nr. 1.640/2012 nu sunt de natură a afecta libera concurență. Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 95 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, conform cărora planul de reorganizare poate avea o durată de maximum 3 ani, cu mult mai mică decât durata de valabilitate a licenței de transport, existând riscul ca după perioada de 3 ani societatea respectivă să intre în faliment. Criteriile de evaluare și punctajele acordate se aplică în mod cumulativ tuturor operatorilor participanți la ședințele de atribuire, motiv pentru care, chiar dacă reclamanta nu s-ar fi aflat în procedura insolvenței, acest fapt nu i-ar fi garantat adjudecarea traseelor. În ceea ce privește criteriul prevăzut la pct. 2 teza a II-a din anexa nr. II la ordin, trebuia reținut faptul că prin acesta se urmărește continuarea investițiilor în autovehicule cu care să se presteze în mod real și continuu serviciile de transport asumate. Riscurile bunului închiriat în cadrul contractului de închiriere nu se transmit utilizatorului, ci aparțin proprietarului, dar în cazul contractului de leasing se conferă utilizatorului anumite drepturi, iar la termenul stabilit în contract își poate manifesta opțiunea de a cumpăra vehiculul respectiv. Reglementările ce vizează criteriile de evaluare a operatorilor de transport și punctajele acordate au fost emise în vederea menținerii și stabilirii unui mediu concurențial real, fiind aplicabile tuturor operatorilor de transport rutier care doresc să participe la ședințele de atribuire a noului program. Reglementările contestate nu sunt de natură a afecta libera concurență sau accesul liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier, scopul criteriilor fiind acela de a asigura siguranța circulației rutiere și a serviciilor prestate. Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale pasive, arătând că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nu a formulat nicio pretenție în raport cu Consiliul, ordinul a cărui anulare se solicită fiind emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Reclamanta S.C. Nik & Gil Impex - S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, arătând că dispozițiile Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.640/2012, respectiv anexa nr. II pct. 2 și pct. 6, contravin literei și spiritului O.G. nr. 27/2011. În recurs, au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul recurentului Ministerul Transporturilor intervenienții: S.C. "C & I Grup Internațional" - S.R.L., S.C. "Nik Touring" - S.R.L., S.C. "Doutex Com" - S.R.L., "S.C. Edy Car" - S.R.L., S.C. "Nicolescu Trans" - S.R.L., S.C. "Nana" - S.R.L., Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, cereri ce au fost admise în principiu în ședința publică din data de 14 ianuarie 2014. Toate intervenientele au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Recurentul Ministerul Transporturilor, prin notele scrise depuse la dosar la data de 13 ianuarie 2015 (fila 103 vol. 2 recurs), a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.640/2012, având în vedere că prin Sentința civilă nr. 192/2013 a Curții de Apel Galați s-a admis cererea vizând anularea punctului 6 din anexa nr. 2. Această excepție a fost respinsă ca nefondată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2015, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite, cumulativ, dispozițiile art. 163 din Codul de procedură civilă pentru a se putea reține autoritatea de lucru judecat. După admiterea în principiu a cererilor de intervenție accesorie, a fost pusă în discuția părților excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenienții S.C. "Nik Touring" - S.R.L. și Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, excepție ce urmează a fi respinsă, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 163 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Ambele interveniente, prin precizările formulate, au arătat că excepția autorității de lucru judecat vizează pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.640/2012 în raport cu Sentința civilă nr. 192/2013 a Curții de Apel Galați pronunțată în Dosarul nr. 527/44/2013, prin raportare la obiectul acțiunii din prezenta cauză. Analizând existența identității celor trei elemente, între hotărârea dată și cea care urmează, respectiv identitatea de obiect (eadem res), identitatea de cauză (eadem cauza) și identitatea de părți (eadem conditio personarum), se constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții pentru a se putea admite excepția invocată. În ceea ce privește identitatea de obiect, este adevărat că prin ambele acțiuni s-a solicitat anularea pct. 6 din anexa nr. 2 a Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.640/2013, dar cauza invocată este diferită, regula generală fiind aceea că identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile acestor fapte. O altă condiție a autorității lucrului judecat este "aceleași părți și aceeași calitate". Aceasta se explică prin aceea că hotărârile judecătorești nu produc efecte decât între părțile litigante conform principiului "res inter alios indicata allies neque nocere neque prodesse potest". Așadar, autoritatea lucrului judecat a hotărârii judecătorești își produce efectul doar între părțile litigante, ea neputând să creeze situații avantajoase pentru alte părți sau să dăuneze acestora. Ca urmare, pentru considerentele expuse, va fi respinsă ca nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientele Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România și S.C. Nik Touring - S.R.L. Hotărârea instanței de recurs Analizând sentința recurată în raport cu criticile formulate, ținând cont de limitele învestirii, se constată că recursul este nefondat. Instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. Nick & Gil Impex și a dispus anularea pct. 2 teza a doua și pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.640/2012, emis de pârât.

Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere constituie, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din actul normativ menționat, "cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, precum și a activităților conexe acestora, în condiții de siguranță și calitate, cu respectarea principiilor liberei concurențe, garantarea accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier, protecția mediului înconjurător, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice

" Prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011 au fost aprobate Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transportului rutier, stabilite prin O.G. nr. 27/2011. Ulterior, a fost emis Ordinul nr. 1.640/8 noiembrie 2012 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora, stabilite prin O.G. nr. 27/2011 privind transportul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011. Prin anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.640/2012 au fost stabilite criteriile de evaluare a operatorilor de transport și punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor/curselor interjudețene. La pct. 2 alin. 1 din anexa nr. 2 s-a stabilit că "În funcție de structura parcului de vehicule utilizate pentru executarea acelei curse sau traseu, se acordă 10 puncte pentru fiecare vehicul aflat în proprietate sau deținut cu contract de leasing", iar la pct. 2 alin. 2 s-a stabilit că "Vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport județean". Pornind de la caracterele juridice ale contractului de leasing reglementat de O.G. nr. 51/1995 în comparație cu caracterele juridice ale contractului de închiriere, definit la art. 3 pct. 10 din O.G. nr. 27/2011, instanța de fond în mod corect a stabilit că nu există diferențe de regim juridic, având în vedere că prin ambele categorii de contracte se transmite doar folosința bunului pe o perioadă determinată. Ca urmare, nu se justifică obiectiv și rezonabil interdicția prevăzută la pct. 2 alin. 2 din anexa 2 din Ordinul nr. 1.640/2012, în sensul că "vehiculele deținute cu contract de închiriere nu pot participa la atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport județean", în condițiile în care la pct. 2 alin. 1 din același act normativ se stabilește un alt regim pentru vehiculele deținute cu contract de leasing. Recurenta, prin motivele de recurs, justifică diferența de tratament aplicată pentru vehiculele deținute prin contracte de leasing comparativ cu vehiculele deținute prin contractul de închiriere prin scopul urmărit, respectiv continuarea investițiilor în autovehicule performante, confortabile și mai puțin poluante, justificare ce nu are un suport legal în condițiile în care în anexa nr. 2 sunt stabilite alte criterii care diferențiază operatorii în raport cu gradul de confort al vehiculelor, cu performanțele și cu gradul de poluare (pct. 3-5 din anexa nr. 2). Tratamentul diferențiat, stabilit prin criteriile de calificare de la pct. 2 din anexa nr. 2 din Ordinul nr. 1.640/2012, nu este justificat de un scop obiectiv și rezonabil care să justifice diferențele de tratament juridic aplicabil pentru vehiculele deținute cu contract de închiriere în comparație cu cele deținute prin contract de leasing, prin ambele contracte transmițându-se pentru o perioadă determinată doar dreptul de folosință. La pct. 6 din anexa nr. 2 la OMTI nr. 1.640/2012 s-a stabilit că "Operatorul de transport rutier va fi depunctat cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței". Procedura insolvenței constituie un ansamblu de norme juridice prin care se urmărește obținerea fondurilor bănești pentru plata datoriilor debitorului aflat în dificultate față de creditorii săi, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment. Procedura insolvenței are un caracter de remediu sau, după caz, de executare silită, având ca scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop ce se realizează fie prin procedura reorganizării judiciare, fie prin procedura insolvenței. Reorganizarea judiciară reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului, pe când procedura falimentului constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului. Prin prevederile stabilite la pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.640/2012 se instituie o sancțiune pentru operatorii economici aflați în procedura insolvenței, aspect reținut corect de instanța de fond, în condițiile în care O.G. nr. 27/2011 nu prevede o astfel de sancțiune, iar scopul reorganizării judiciare reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului. Prin Legea nr. 85/2006 sunt reglementate două proceduri, respectiv procedura generală care se aplică categoriilor de persoane prevăzute de art. 1 alin. 1 din lege, fiind supuse, după perioada de observație, "fie succesiv, procedurii de reorganizare judiciară și procedurii falimentului, fie separat, numai procedurii reorganizării judiciare ori procedurii falimentului", și procedura simplificată aplicabilă categoriilor de persoane prevăzute de art. 1 alin. 2 din lege, "aceste persoane fiind supuse direct procedurii falimentului". Depunctarea operatorului de transport rutier cu un număr de 10 puncte în cazul în care se află sub incidența Legii nr. 85/2006, fără a se diferenția în ce stadiu al procedurii insolvenței pot fi aplicate astfel de criterii și fără o justificare rezonabilă a diferențelor de tratament, cu atât mai mult cu cât O.G. nr. 27/2011 nu prevede dispoziții cu privire la agenții economici aflați în insolvență, sunt criterii discriminatorii și fără suport normativ, aspect reținut corect de prima instanță. Critica recurentei în sensul că planul de reorganizare poate avea o perioadă de maximum 3 ani, cu mult mai mică decât durata de valabilitate a licenței de transport, nu are un suport legal și o justificare rezonabilă, având în vedere că pe perioada de valabilitate a licențelor orice titular poate să intre în incapacitate de plată și, deci, în procedura insolvenței. Atât recurentul, cât și intervenienții fac referire la Regulamentul CE nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de transportator rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, respectiv a dispozițiilor art. 3 privind cerințele pentru a exercita ocupația de transportator rutier, arătând că reclamanta aflată în procedura insolvenței nu se bucură de o bună reputație conform cerinței impuse de art. 3 lit. b, dar omite dispozițiile art. 3 alin. 2 din același regulament care stabilesc că statele membre pot decide să impună cerințe suplimentare, care trebuie să fie proporționale și nediscriminatorii, pe care întreprinderile trebuie să le îndeplinească pentru a exercita ocupația de transportator rutier. Depunctarea operatorilor aflați în insolvență cu 10 puncte este o sancțiune discriminatorie și fără un suport normativ, în O.G. nr. 27/2011 nefiind prevăzute dispoziții pentru o astfel de situație. Față de considerentele expuse, se constată că motivele de recurs formulate de Ministerul Transporturilor nu pot fi reținute, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică. Având în vedere că recursul recurentului Ministerul Transporturilor va fi respins ca nefondat în raport cu dispozițiile art. 312 din Codul de procedură civilă raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse și cererile de intervenție accesorie formulate în interesul recurentului-pârât Ministerul Transporturilor de S.C. "Duotex Com" - S.R.L., S.C. "Nick Touring" - S.R.L., S.C. "Edy Car" - S.R.L., S.C. Nana - S.R.L., S.C. "Nicolescu Trans" - S.R.L., Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România și S.C. "C&I Grup International" - S.R.L., fără a fi necesară analiza separată a motivelor de recurs formulate de intervenientele accesorii. De asemenea, va fi respinsă și excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientele Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România și S.C. "Nick Touring" - S.R.L., pentru considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientele Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România și S.C. "Nick Touring" - S.R.L. Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței civile nr. 1.929 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererile de intervenție accesorie formulate în interesul recurentului-pârât Ministerul Transporturilor de S.C. "Duotex Com" - S.R.L., S.C. "Nick Touring" - S.R.L., S.C. "Edy Car" - S.R.L., S.C. Nana - S.R.L., S.C. "Nicolescu Trans" - S.R.L., Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România și S.C. "C&I Grup International" - S.R.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.

Judecător,

C. Hîncu

Judecător,

Z. Milășan

Judecător,

V. Trestianu

Magistrat-asistent,

S. Savu