DECIZIE nr. 14/2011

Dosar nr. 10/2011 Livia Doina Stanciu - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului Lavinia Curelea - președintele Secției I civile, Corina Michaela Jîjîie - președintele delegat al Secției penale Gabriela Victoria Bîrsan - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal Adrian Bordea - președintele Secției a II-a civile Ștefan Pistol - judecător la Secția penală Angela Dragne - judecător la Secția penală Sofica Dumitrașcu - judecător la Secția penală Geanina Cristina Arghir - judecător la Secția penală Ioana Bogdan - judecător la Secția penală Gheorghe Florea - judecător la Secția penală Ana Hermina Iancu - judecător la Secția penală Victor Cameniță Pașca - judecător la Secția penală Niculina Alexandru - judecător la Secția penală Mirela Sorina Popescu - judecător la Secția penală Cristina Rotaru - judecător la Secția penală Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală Ionuț Matei - judecător la Secția penală Livia Luminița Zglimbea - judecător raportor, Secția penală Joița Preda - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Gheorghița Luțac - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Carmen Georgeta Negrilă - judecător raportor, Secția I civilă Dănuț Cornoiu - judecător, Secția I civilă Iulia Manuela Cîrnu - judecător, Secția a II-a civilă Veronica Rădulescu - judecător, Secția a II-a civilă Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 10/2011 este constituit conform art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedură penală, modificat și completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Ședința completului este prezidată de doamna judecător Livia Doina Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La ședința de judecată participă magistratul-asistent din cadrul Secțiilor Unite, doamna Cristina Pascu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 84 și 86^4 din Codul penal, cu privire la momentul sesizării instanței cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile. Magistratul-asistent a menționat că au fost depuse completările referitoare la obiectul recursului în interesul legii cu privire la aspectele penale și civile incidente în cauză, astfel după cum s-a dispus prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 12 septembrie 2011, și că au fost întocmite rapoartele de către doamna judecător Livia Luminița Zglimbea din cadrul Secției penale și de către doamna judecător Carmen Georgeta Negrilă din cadrul Secției I civile. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, în sensul că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei poate fi introdusă în cursul termenului de încercare, până la împlinirea acestuia, cererea putând fi soluționată înainte sau după împlinirea termenului de încercare, punând concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept ce a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 84 și art. 86^4 din Codul penal, cu privire la momentul sesizării instanței cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile. 2. Examenul jurisprudențial Prin recursul în interesul legii se arată că în urma verificării jurisprudenței la nivel național, cu privire la momentul sesizării instanței cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile, a fost relevată o practică neunitară. 3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. Într-o primă ipoteză, instanțele, sesizate înăuntrul termenului de încercare cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile: - au admis cererea dacă s-a dovedit reaua-credință a condamnatului în neexecutarea obligațiilor civile, indiferent dacă cererea a fost soluționată după împlinirea termenului de încercare; s-a reținut, potrivit acestei orientări, că procurorul sau partea interesată are posibilitatea de a cere oricând, pe parcursul termenului de încercare, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile; - au respins cererea, ca neîntemeiată, dacă nu s-a dovedit reaua-credință a condamnatului în neexecutarea obligațiilor civile; - au respins, ca prematur introdusă sau ca neîntemeiată, cererea, cu motivarea că aceasta poate fi formulată numai după expirarea termenului de încercare, întrucât până la acel moment condamnatul are posibilitatea executării obligațiilor civile; - au respins cererea ca urmare a constatării intervenirii reabilitării de drept a condamnatului pe parcursul judecării cauzei. 3.2. Într-o a doua ipoteză, instanțele, sesizate după expirarea termenului de încercare cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile: - au respins cererea de revocare, ca tardivă sau neîntemeiată, cu motivarea că, potrivit art. 84 din Codul penal, partea civilă are dreptul de a obține recuperarea debitului stabilit prin hotărârea de condamnare și este îndreptățită să solicite revocarea suspendării executării numai pe durata termenului de încercare, până la împlinirea acestuia, ulterior acestui moment intervenind reabilitarea de drept a condamnatului, astfel că nu mai poate opera revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile; - au admis cererea de revocare, reținând ca o condiție esențială a promovării cererii tocmai împlinirea termenului de încercare, moment până la care condamnatul are posibilitatea să execute obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, partea civilă neavând dreptul să ceară revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei până la acel moment. 4. Opinia procurorului general Procurorul general a opinat în sensul că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile, trebuie introdusă anterior expirării termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc ulterior expirării acestui termen. Prin argumentele expuse s-a susținut că din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 84 din Codul penal și art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală rezultă că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile, trebuie introdusă anterior expirării termenului de încercare. S-a menționat că ar fi greșită acceptarea opiniei în sensul că cererea de revocare este prematură în situația introducerii acesteia în cursul termenului de încercare, deoarece până la acest moment condamnatul își poate executa obligațiile civile, aceasta echivalând cu a accepta că pe durata termenului de încercare ar fi suspendată executarea obligațiilor civile, ceea ce contravine dispozițiilor art. 81 alin. 5 și art. 86^1 alin. 4 din Codul de procedură penală. Totodată s-a motivat că opinia potrivit căreia cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile, se poate formula numai după expirarea termenului de încercare este în flagrantă contradicție cu prevederile art. 86 și art. 86^6 din Codul penal. S-a concluzionat în sensul că împlinirea termenului de încercare nu împiedică soluționarea cererii de revocare introduse înăuntrul acestui termen, deoarece aceeași soluție este prevăzută de lege și în situația revocării obligatorii a suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, indiferent dacă judecarea noii infracțiuni are loc după expirarea acestui termen. În ceea ce privește problema momentului de la care se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile, în ipoteza introducerii cererii de revocare înăuntrul termenului de încercare, s-a argumentat că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia. S-a subliniat, de asemenea, că cererea de revocare poate fi soluționată chiar și după împlinirea termenului de încercare, cu consecința revocării suspendării executării pedepsei, concluzia decurgând din interpretarea dispozițiilor art. 83 alin. 1, art. 86 și art. 84 din Codul penal, legea penală nestabilind un moment până la care se poate dispune revocarea. 5. Raportul asupra recursului în interesul legii Punctul de vedere exprimat de judecătorul raportor (în ceea ce privește aspectele de drept penal incidente în cauză) a fost în sensul că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile, trebuie introdusă anterior expirării termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc ulterior expirării acestui termen. S-a argumentat că dispozițiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală, supus interpretării, nu se referă decât la titularii dreptului de a formula cererea de revocare și la aspecte privind competența de soluționare a cererii și, de asemenea, că norma amintită face trimitere la prevederile art. 84, respectiv art. 86^4 alin. 1 din Codul penal, dispozițiile art. 84 din Codul penal nebeneficiind de o redactare clară, ceea ce face necesară coroborarea normelor supuse interpretării cu alte texte din Codul penal și Codul de procedură penală. S-a mai arătat că, în ipoteza în care s-ar considera că cererea de revocare ar fi prematură dacă ar fi formulată anterior împlinirii termenului de încercare, ar deveni ineficiente dispozițiile art. 81 alin. 5 și art. 86^4 alin. 1 din Codul penal și cu atât mai puțin ar putea fi susținută teza potrivit căreia cererea de revocare trebuie formulată după împlinirea termenului de încercare, deoarece ulterior acelui moment intervine reabilitarea de drept, potrivit dispozițiilor art. 86 și 86^6 din Codul penal, normele anterior indicate nefăcând referire la momentul pronunțării revocării, astfel că aceasta poate interveni fie anterior, fie ulterior expirării termenului de încercare. În raportul întocmit cu privire la aspectele de drept civil incidente în cauză s-a arătat că, potrivit art. 415 alin. 1, art. 416 și art. 417 din Codul de procedură penală, momentul rămânerii definitive a hotărârii este cel care marchează și dobândirea caracterului executoriu al obligațiilor civile (despăgubiri și cheltuieli judiciare cuvenite părților) stabilite în sarcina condamnatului. În ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită s-a argumentat că prevederile art. 405^1 - 405^3 din Codul de procedură civilă, referitoare la suspendarea, întreruperea sau repunerea în termenul de prescripție, sunt direct aplicabile și în situația în care instanța penală este investită cu soluționarea unei cereri de revocare a suspendării executării pedepsei în condițiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală, raportat la art. 84 și art. 86^4 din Codul penal, dacă se invocă asemenea incidente legate de cursul prescripției, prescripția dreptului de a cere executarea silită nestingând însă dreptul subiectiv material, care poate fi realizat prin executarea de bunăvoie de către debitor, ci doar dreptul de a obține satisfacerea dreptului subiectiv prin constrângere. Referitor la corelația dintre împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită și termenul de încercare s-a argumentat că noțiunile de îndeplinire a obligațiilor civile și prescrierea dreptului de a cere executarea silită nu sunt echivalente în ceea ce privește efectele, termenele de prescripție și de încercare fiind diferite, iar în situația în care condamnatul execută obligațiile civile după împlinirea termenului de prescripție, dar anterior expirării termenului de încercare, nu poate fi dispusă revocarea suspendării executării pedepsei. În ceea ce privește situația în care condamnatul dovedește (cu orice mijloc de probă) că nu a avut posibilitatea de a îndeplini obligațiile civile, s-a menționat că aceasta este o situație de excepție, care implică o conduită de bună-credință a condamnatului, neputându-se dispune revocarea suspendării executării pedepsei. 6. Înalta Curte După cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 81 și 86^1 din Codul penal, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 și 2, respectiv art. 86^1 alin. 1 și 2 din Codul penal, instanța poate dispune suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare, suspendarea executării pedepsei neatrăgând, potrivit art. 81 alin. 5 din Codul penal, la care face referire și art. 86^1 alin. 4 din Codul penal, suspendarea măsurilor de siguranță sau a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Potrivit art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală, dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligațiile civile prevăzute de art. 84 din Codul penal sau cele prevăzute de art. 86^4 din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează instanța care a pronunțat în prima instanță suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei. Totodată, conform dispozițiilor art. 84 din Codul penal (la care face trimitere și art. 86^4 alin. 1 din Codul penal), dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, în afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații. Se constată, de asemenea, că, potrivit art. 86 și 86^6 din Codul penal, dacă în cursul termenului de încercare condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei, el este reabilitat de drept. Se impune totodată a se observa că potrivit art. 83 alin. 1 și 2 din Codul penal (la care face trimitere și art. 86^4 din Codul penal), în situația în care în cursul termenului de încercare condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită înăuntrul acestui termen, se dispune revocarea suspendării executării chiar dacă pentru noua infracțiune comisă condamnarea definitivă se pronunță ulterior împlinirii termenului de încercare. Interpretând prin coroborare normele anterior menționate se constată că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile, poate fi introdusă doar anterior împlinirii termenului de încercare, deoarece, ulterior acestui moment, intervine reabilitarea de drept a condamnatului, o concluzie contrară echivalând cu nerespectarea dispozițiilor art. 86 și 86^6 din Codul penal, dar și a art. 81 alin. 5 și art. 86^1 alin. 4 din Codul penal. Se reține astfel că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia, deoarece, din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finală din Codul penal reiese că revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate dispune dacă persoana condamnată dovedește că neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credințe. Opinia potrivit căreia cererea de revocare a suspendării formulată în cursul termenului de încercare ar fi prematură, întrucât până la acest moment condamnatul își poate executa obligațiile, nu poate fi primită deoarece ar însemna că persoana condamnată ar beneficia de un termen de grație pentru executarea acestora egal cu termenul de încercare. Acest lucru ar echivala cu recunoașterea unui drept neprevăzut de lege și ar face ineficiente dispozițiile cuprinse în art. 81 alin. 5 și art. 86^1 alin. 4 din Codul penal, potrivit cărora suspendarea executării pedepsei nu atrage suspendarea măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. În ceea ce privește momentul la care instanța, sesizată cu soluționarea cererii de revocare anterior expirării termenului de încercare, poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, acesta se poate situa fie înainte de împlinirea termenului de încercare, fie după, câtă vreme legiuitorul nu prevede că revocarea trebuie pronunțată înăuntrul termenului. Concluzia că judecarea cauzei poate avea loc și ulterior expirării termenului de încercare mai este susținută și de împrejurarea că legea penală, în ceea ce privește un alt caz de revocare a suspendării executării pedepsei - pentru comiterea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, infracțiune descoperită în acest termen - a prevăzut expres în cuprinsul art. 83 alin. 1 și art. 86^4 alin. 1 din Codul penal că revocarea suspendării executării pedepsei se dispune chiar dacă rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracțiune săvârșită este ulterioară împlinirii termenului de încercare. Aceeași concluzie, în sensul că soluționarea cererii de revocare și dispunerea revocării sunt posibile și după expirarea termenului de încercare, reiese și din interpretarea art. 86 și 86^6 din Codul penal, care prevăd drept condiție a reabilitării de drept absența unei revocări dispuse potrivit art. 83, art. 84 sau 86^4 din Codul penal, fără a distinge cu privire la momentul când revocarea trebuie să intervină, o asemenea distincție nefiind reglementată nici de dispozițiile art. 84 din Codul penal. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 414^4 și 414^5 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 84 și art. 86^4 din Codul penal stabilește că: Sesizarea instanței în vederea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirării acestui termen. Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2011. PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

LIVIA DOINA STANCIU Magistrat-asistent, Cristina Pascu