ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 75/2017
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 75 din 11 octombrie 2017 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere că prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, prin care sunt transpuse în legislația națională prevederile Directivei nr. 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 și a Directivei 2009/22/CE, a fost desemnat ca autoritate competentă Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, care însă, prin reorganizare, a pierdut această calitate, este necesară clarificarea instituției publice care îndeplinește condițiile,
luând în considerare faptul că autoritatea competentă are un rol esențial în aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2015, având responsabilitatea analizării solicitărilor organismelor care doresc să fie entități de soluționare alternativă a litigiilor, a supravegherii îndeplinirii de către acestea a prevederilor legale, precum și a notificării către Comisia Europeană a listei entităților admise, fiind, de asemenea, punct unic de contact cu Comisia Europeană,
este necesar să se elimine orice tip de incertitudine juridică cu privire la instituția publică căreia îi revine rolul de autoritate competentă, astfel încât Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 să poată fi aplicată, asigurându-se astfel, de asemenea, implementarea Directivei nr. 2013/11/UE și în România, iar consumatorii și comercianții să poată beneficia de prevederile acesteia,
ținând cont de faptul că actul normativ oferă posibilitatea consumatorilor persoane fizice, în situația în care nu le sunt respectate drepturile legale, să recupereze eventualele prejudicii ori să obțină despăgubiri printr-o procedură simplă, ușor accesibilă, gratuită, transparentă, imparțială, fără a recurge la instanță sau la reprezentarea avocațială, este important să se asigure posibilitatea desfășurării acestei proceduri și în România,
deoarece, în prezent, din cauza lipsei autorității competente, Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 nu poate fi pusă în aplicare, iar părțile interesate nu pot beneficia de prevederile acesteia, precum și pentru a se evita declanșarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, pentru neimplementarea prevederilor actului național prin care se transpune Directiva nr. 2013/11/UE, pentru a se asigura implementarea acesteia, precum și pentru o mai bună clarificare a competenței, se propune desemnarea Ministerului Economiei ca autoritate competentă,
ținând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ARTICOL UNIC
În cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 28 august 2015, următoarea denumire „Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri“ se înlocuiește cu „Ministerul Economiei“.
București, 11 octombrie 2017.
Nr. 75.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 octombrie 2017
LEGE nr. 198 din 12 octombrie 2017
LEGE nr. 198 din 12 octombrie 2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învățământului
DECRET nr. 931 din 11 octombrie 2017
DECRET nr. 931 din 11 octombrie 2017 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învățământului
LEGE nr. 199 din 12 octombrie 2017
LEGE nr. 199 din 12 octombrie 2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum...
DECRET nr. 932 din 11 octombrie 2017
DECRET nr. 932 din 11 octombrie 2017 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, pror...
HOTĂRÂRE nr. 715 din 5 octombrie 2017
HOTĂRÂRE nr. 715 din 5 octombrie 2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică
HOTĂRÂRE nr. 735 din 5 octombrie 2017
HOTĂRÂRE nr. 735 din 5 octombrie 2017 privind transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimente...
HOTĂRÂRE nr. 749 din 11 octombrie 2017
HOTĂRÂRE nr. 749 din 11 octombrie 2017 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea ROMAERO - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
ORDIN nr. 2744 din 10 octombrie 2017
ORDIN nr. 2.744 din 10 octombrie 2017 privind modificarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare - Forexebug