HOTĂRÂRE nr. 1244/2021

HOTĂRÂRE nr. 1.244 din 8 decembrie 2021 privind aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine - Valea Jiului - S.A.

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 8 decembrie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 și 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare și de închidere a minelor în perioada 2019-2032, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Se aprobă alocarea sumei de 73 mii lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine - Valea Jiului - S.A., în condițiile planului de disponibilizare, aprobat potrivit legii.

=====
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul energiei,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marius-Constantin Budăi
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu

București, 8 decembrie 2021.

Nr. 1.244.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 decembrie 2021