DECIZIE nr. 2233/2021

DECIZIE nr. 2.233 din 8 decembrie 2021 de încetare a aplicabilității Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.988/2020 de desemnare a Societății CEZ VÂNZARE - S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță de gaze naturale

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere dispozițiile art. 18 lit. d),

art. 19 și ale art. 21 din Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020, și solicitarea de renunțare la calitatea de furnizor de ultimă instanță de gaze naturale, transmisă de Societatea CEZ VÂNZARE - S.A. prin Cererea nr. RO20/14.431 din 17.11.2021, înregistrată la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei cu nr. 137.554 din 17.11.2021,

în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următoarea decizie:

Articolul 1

Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.988/2020 de desemnare a Societății CEZ VÂNZARE - S.A. în calitate de furnizor de ultimă instanță de gaze naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 29 octombrie 2020, își încetează aplicabilitatea începând cu data de 2 ianuarie 2022.

Articolul 2

Societatea CEZ VÂNZARE - S.A., cu sediul în str. Calea Severinului nr. 97, Craiova, județul Dolj, înregistrată în registrul comerțului cu numărul de ordine J16/517/14.03.2007, are obligația de a publica în secțiunea dedicată de pe pagina proprie de internet prezenta decizie, cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (4) din Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020.

Articolul 3

Societatea CEZ VÂNZARE - S.A. va duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Dumitru Chiriță

București, 8 decembrie 2021.

Nr. 2.233.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 decembrie 2021

HOTĂRÂRE nr. 1244 din 8 decembrie 2021

HOTĂRÂRE nr. 1.244 din 8 decembrie 2021 privind aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine - Valea Ji...