ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 62/2021

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 62 din 29 iunie 2021 pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății primei tranșe din cotizația României la bugetul instrumentului financiar al UE "Instrumentul European pentru Pace (EPF)", aferente anului 2021

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 30 iunie 2021

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

LEGE nr. 50 din 14 martie 2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2021 pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la org...

Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, România și-a asumat obligațiile financiare ce decurg din noul Cadru Financiar Multianual (CFM), care este în vigoare pentru perioada 2021-2027,

luând în considerare faptul că la finalul lunii iunie 2021 se încheie perioada de tranziție de la precedentul Cadru Financiar Multianual (CFM) și că, începând din luna iulie, statele membre trebuie să asigure resursele financiare pentru instrumentele financiare din actualul CFM, inclusiv Instrumentul European pentru Pace,

având în vedere lipsa cadrului legal care să autorizeze plata contribuției României pentru cei doi piloni ai Instrumentului European pentru Pace, respectiv operații și misiuni cu caracter militar și măsuri de asistență în sprijinul acestor acțiuni militare,

ținând seama de faptul că termenul în care statele membre trebuie să își plătească obligațiile financiare este de 30 de zile de la primirea solicitării din partea Comisiei Europene, la care se adaugă alte 30 de zile în care întârzierile la plata contribuției nu vor genera penalități,

având în vedere faptul că în cazul neadoptării prezentei reglementări se periclitează capacitatea României de îndeplinire a obligațiilor sale financiare, cu consecințe negative în planul argumentelor în sprijinul susținerii priorităților și a atingerii obiectivelor de politică externă ale României,

întrucât, în data de 4 iunie 2021, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) din cadrul Comisiei Europene a transmis către statele membre prima solicitare de contribuții pentru Instrumentul European pentru Pace (EPF), suma ce revine României fiind de 18.694,65 euro, având la dispoziție un termen de 30 zile și alte 30 zile în care nu vor fi percepute penalități, impunând adoptarea unei baze legislative la nivel național în regim de urgență,

luând în considerare că SEAE a anunțat transmiterea, în perioada imediat următoare, a unei noi solicitări de contribuții din partea statelor membre,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

La anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările și completările ulterioare, punctul II, după numărul curent 92 se introduce un nou număr curent, numărul curent 93, cu următorul cuprins:

Nr. crt.

Denumirea organizației

Sediul

Anul înființării

Anul aderării României

Instituția română care coordonează relațiile cu organizația internațională respectivă

Explicații „93.

Uniunea Europeană - Instrumentul European pentru Pace

Bruxelles 2021 2021

Ministerul Afacerilor Externe

Instrumentul European pentru Pace (EPF) a fost instituit prin Decizia (PESC) 2021/509 (OJ L 102, 24.03.2021, p. 14-62) (Decizia EPF), pe întreaga durată a participării României la acțiunile derulate de către Uniunea Europeană prin EPF în cadrul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027. În funcție de cuantumul exact al cotizației statelor membre, cuantumul cotizației Românei va fi calculat prin aplicarea coeficientului GNI de 1,62% aferent României și va fi stabilit în fiecare an în funcție de sumele care vor fi angajate prin operațiile și măsurile de asistență finanțate prin intermediul EPF.

Aceste sume vor fi stabilite de Consiliu, cu unanimitate, prin decizii (PESC) adoptate în temeiul art. 42 alin. (4) și al art. 43 alin. (2) din TUE pentru operații, respectiv al art. 28 din TUE pentru măsuri de asistență. Potrivit art. 2 din Decizia EPF, plafonul financiar pentru implementarea EPF în perioada 2021-2027 este de 5,692 miliarde euro.“

Articolul II

(1) Se aprobă plata cotizației anuale a României la bugetul Instrumentului European pentru Pace (EPF), pilonul II, în cuantumul care va fi stabilit prin deciziile Consiliului Uniunii Europene, pe întreaga durată a participării României la acțiunile derulate de către Uniunea Europeană prin EPF în cadrul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, precum și plata primei tranșe, aferentă anului 2021, în valoare de 18.694,65 euro.

(2) Sumele necesare plății cotizației anuale a României la bugetul Instrumentului European pentru Pace (EPF), pilonul II, se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe și se calculează pe baza cursului de schimb valutar, în funcție de cursul oficial al Băncii Naționale a României în vigoare la data plății.

Articolul III

Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizații internaționale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse din prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

=====
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
p.
Ministrul afacerilor externe,
Dănuț Sebastian Neculăescu,
secretar de stat
Ministrul apărării naționale,
Nicolae-Ionel Ciucă
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare

București, 29 iunie 2021.

Nr. 62.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 iunie 2021

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 61 din 29 iunie 2021

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 61 din 29 iunie 2021 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 63 din 29 iunie 2021

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 63 din 29 iunie 2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, precum și pentru completarea Ordonanței de ur...

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 64 din 29 iunie 2021

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 64 din 29 iunie 2021 privind stabilirea numărului de paturi pentru care se pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă cu furnizorii privați până la data de 31 decembrie 2022

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 29 iunie 2021

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 29 iunie 2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcționarea și finanțarea asistenței de urgență acordate cu elicoptere destinate serviciilor aeromedicale de urge...

DECIZIE nr. 371 din 30 iunie 2021

DECIZIE nr. 371 din 30 iunie 2021 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Sandu Cristi a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turism...

ORDIN nr. 1087 din 29 iunie 2021

ORDIN nr. 1.087 din 29 iunie 2021 pentru prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2017 și 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 377/2017 , precum și...