HOTĂRÂRE nr. 11/2026

HOTĂRÂRE nr. 11 din 14 ianuarie 2026 privind aprobarea stemei comunei Crizbav, județul Brașov

Emitent Guvernul
Intrare în vigoare 21 ianuarie 2026

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

(1) Se aprobă stema comunei Crizbav, județul Brașov, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Crizbav, județul Brașov, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

=====
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Tánczos Barna
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán

București, 14 ianuarie 2026.

Nr. 11.

Anexa nr. 1*) *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA

comunei Crizbav, județul Brașov

Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Crizbav, județul Brașov

Descrierea stemei

Stema comunei Crizbav se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată.

În partea dreaptă, în câmp albastru, se află un turn în ruină, însoțit de ziduri, de argint, așezate pe o terasă neagră.

În partea stângă, în câmp de argint, se află un cap de mistreț negru, orientat spre dreapta, cu colții de argint și limbă roșie.

În vârful scutului, în câmp roșu, se află un semn de înfierat de aur, compus dintr-o bază dreptungiulară îngustă, suprapusă de un cerc deschis în partea superioară.

Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor stemei

Turnul în ruină, însoțit de ziduri, face trimitere la Cetatea Medievală Heldenburg din Crizbav, monument istoric.

Capul de mistreț face referire la bogăția faunistică a teritoriului comunei.

Semnul din vârful scutului este marca juridică de odinioară a comunei Crizbav, fiind un rac stilizat ce face referire și la denumirea de odinioară a satului în limba germană, Krebsbach, adică Pârâul cu Raci.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 21 ianuarie 2026