HOTĂRÂRE nr. 1320/2007
HOTĂRÂRE nr. 1.320 din 31 octombrie 2007 privind preluarea instrumentelor de comunicare ale Delegației Comisiei Europene în România de către Departamentul pentru Afaceri Europene
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere buna colaborare dintre Delegația Comisiei Europene în România și Guvernul României, din perioada de preaderare, și importanța continuării instrumentelor de comunicare dezvoltate de Delegația Comisiei Europene în România în perioada 1993-2006, spre cât mai buna informare a cetățenilor români privind statutul României de stat membru al Uniunii Europene, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 3 alin. (1) lit. p) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru Afaceri Europene, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2007, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Departamentul pentru Afaceri Europene, în calitate de instituție desemnată a gestiona afacerile europene în România, preia de la Reprezentanța Comisiei Europene în România instrumentele de comunicare dezvoltate de aceasta în perioada de preaderare, respectiv Centrul Infoeuropa, portalul www.infoeuropa.ro și Rețeaua Multiplicatorilor de Informație Europeană.
Articolul 2
Deciziile privind orientările strategice ale dezvoltării acestor programe de comunicare vor fi luate de comun acord cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, inclusiv prin consultarea beneficiarilor acestor programe.
Articolul 3
Reprezentanța Comisiei Europene în România și Biroul de Informare al Parlamentului European vor beneficia de acces la Centrul Infoeuropa pentru organizarea de evenimente de informare, iar Reprezentanța Comisiei Europene în România va contribui activ la dezvoltarea programului de comunicare adresat Rețelei Multiplicatorilor de Informație Europeană.
Articolul 4
Bunurile aferente Centrului Infoeuropa, portalului www.infoeuropa.ro și Rețelei Multiplicatorilor de Informație Europeană, precum și pachetele informative privind administrarea Centrului Infoeuropa, a portalului www.infoeuropa.ro și a Rețelei Multiplicatorilor de Informație Europeană se transmit, fără plată, din administrarea Reprezentanței Comisiei Europene în România în administrarea Departamentului pentru Afaceri Europene, pe bază de protocol încheiat între instituțiile implicate.
Articolul 5
Finanțarea instrumentelor de comunicare în anul curent se va face din sumele alocate în bugetul pe anul 2007 Departamentului pentru Afaceri Europene, la capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 20 "Bunuri și servicii".
București, 31 octombrie 2007.
Nr. 1.320.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 1 noiembrie 2007
ORDIN nr. 1662 din 27 septembrie 2007
ORDIN nr. 1.662 din 27 septembrie 2007 privind controlul prin verificare periodică a dispozitivelor medicale puse în funcțiune și aflate în utilizare
METODOLOGIE din 1 noiembrie 2007
METODOLOGIE din 27 septembrie 2007 de stabilire a periodicității controlului prin verificare periodică a dispozitivelor medicale
INSTRUCȚIUNI din 1 noiembrie 2007
SETUL DE INSTRUCȚIUNI METODOLOGICE din 27 septembrie 2007 pentru controlul prin verificare periodică pe tipuri/grupe de dispozitive medicale
HOTĂRÂRE nr. 1324 din 31 octombrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.324 din 31 octombrie 2007 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, pentru județul Gorj
HOTĂRÂRE nr. 1244 din 10 octombrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.244 din 10 octombrie 2007 pentru aprobarea Înțelegerii tehnice dintre Ministerul Apărării din România și ministrul apărării din Regatul Țărilor de Jos privind schimbul de materiale și date geografice și cooperarea în domeniul geografiei militare...
ÎNȚELEGERE din 1 noiembrie 2007
ÎNȚELEGERE TEHNICĂ din 26 iunie 2007 între Ministerul Apărării din România și ministrul apărării din Regatul Țărilor de Jos privind schimbul de materiale și date geografice și cooperarea în domeniul geografiei militare
HOTĂRÂRE nr. 1321 din 31 octombrie 2007
HOTĂRÂRE nr. 1.321 din 31 octombrie 2007 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 186/2007 privind aprobarea obiectivelor salariale trimestriale, pe anul 2007, pentru operatorii economici monitorizați potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr...