HOTĂRÂRE nr. 283/2009

HOTĂRÂRE nr. 283 din 11 martie 2009 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 26 martie 2009

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I — Hotărârea Guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 6 ianuarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 7, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Economiei este de 482, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului." 2. La anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Ministerului Economiei", nota privind numărul maxim de posturi va avea următorul cuprins: "Numărul maxim de posturi = 482 (exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului)."

Articolul II — Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 2 alineatul (2), după litera v) se introduce o nouă literă, litera x), cu următorul cuprins: "x) de autoritate administrativă de înfrățire instituțională responsabilă cu managementul administrativ și financiar al proiectelor de înfrățire instituțională în care România va avea rol de asistență tehnică." 2. La articolul 3 alineatul (1), punctul 54 se modifică și va avea următorul cuprins: "54. gestionează asistența financiară nerambursabilă acordată României de Uniunea Europeană, prin instrumente financiare de preaderare și postaderare, potrivit prevederilor memorandumurilor de înțelegere, memorandumurilor și acordurilor ori deciziilor de finanțare semnate de Guvernul României și de Comisia Europeană sau ale altor documente prin care se acordă aceasta, precum și asistența financiară rambursabilă acordată de instituții financiare internaționale, îndeplinind funcția de autoritate contractantă și de autoritate de plată, pentru programele din domeniul său de activitate;". 3. La articolul 7, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: "(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice este de 1.846, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului." 4. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins: "Art. 8^1. - Pe lângă Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de Autoritate Administrativă de Înfrățire Instituțională, funcționează activitatea de derulare și gestionare a proiectelor de înfrățire instituțională finanțate de Uniunea Europeană, pentru care România are rol de donator de asistență tehnică, finanțată integral din venituri proprii, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2008." 5. La anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Ministerului Finanțelor Publice", nota privind numărul maxim de posturi se modifică și va avea următorul cuprins: "Numărul maxim de posturi = 1.846 (exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului)." 6. La anexa nr. 1, punctul 5 din subsolul anexei se modifică și va avea următorul cuprins: "5. Se organizează și funcționează la nivel de direcție generală și îndeplinește funcția de Fond Național pentru asistența financiară de preaderare, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.011/1999, Hotărârii Guvernului nr. 1.328/2000, și de Autoritate de Certificare și Plată pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Instrumentul de Asistență pentru Preaderare, conform Hotărârii Guvernului nr. 457/2008."

Articolul III

În termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri, Ministerul Economiei și Ministerul Finanțelor Publice vor încheia un protocol prin care vor fi reglementate transferul posturilor vacante și modul de exercitare de către cele două instituții a atribuțiilor aferente Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice".

Articolul IV

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat, în bugetele ordonatorilor principali de credite și în anexele la acestea, potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

=====
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemnează: ───────────────
Ministrul economiei, Adriean Videanu
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Pogea
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Marian Sârbu

București, 11 martie 2009.

Nr. 283. ___________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 26 martie 2009

ORDIN nr. 528 din 19 martie 2009

ORDIN nr. 528 din 19 martie 2009 pentru abrogarea pct. 5.3.2 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu mo...

ACT din 26 martie 2009

CUANTUMUL TOTAL din 26 martie 2009 al sumelor provenite din finanțările private ale partidelor politice în anul 2008, conform Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale