HOTĂRÂRE nr. 151/2011

HOTĂRÂRE nr. 151 din 23 februarie 2011 privind aprobarea Planului național de paturi pentru perioada 2011-2013

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 3 martie 2011

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 169 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă Planul național de paturi pentru perioada 2011-2013, după cum urmează:

a) pentru anul 2011, numărul total de paturi aprobat la nivel național este de 129.524;

b) pentru anul 2012, numărul total de paturi aprobat la nivel național este de 125.639;

c) pentru anul 2013, numărul total de paturi aprobat la nivel național este de 123.127.

(2) În sensul prevederilor prezentei hotărâri, Planul național de paturi reprezintă documentul strategic prin care Ministerul Sănătății stabilește numărul maxim de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitalicești cu spitalele publice și private din România în vederea creșterii eficienței și calității serviciilor medicale și asigurării accesului echitabil al populației la serviciile medicale spitalicești.

Articolul 2

(1) Detalierea pe județe a numărului total de paturi prevăzut la art. 1 alin. (1) se aprobă anual, până la data de 30 septembrie a anului în curs pentru anul următor, prin ordin al ministrului sănătății, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (1), numărul total de paturi pentru anul 2011 se aprobă prin ordin al ministrului sănătății până la data de 15 martie 2011.

Articolul 3

Pentru anul 2011, numărul total de paturi prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 2 alin. (2) se aplică începând cu data de 1 aprilie 2011.

Articolul 4

Numărul total de paturi prevăzut la art. 1 alin. (1), aprobat anual la nivel național și detaliat pe județe potrivit art. 2, reprezintă numărul maxim de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitalicești cu spitalele publice și private din România, în condițiile prevăzute în Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

=====
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemnează: --------------
Ministrul sănătății, Cseke Attila
p.
Ministrul administrației și internelor, Mihai Capră,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu

București, 23 februarie 2011.

Nr. 151.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 3 martie 2011

HOTĂRÂRE nr. 164 din 23 februarie 2011

HOTĂRÂRE nr. 164 din 23 februarie 2011 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2011 al Companiei Naționale "Administrația Canalelor Navigabile" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

HOTĂRÂRE nr. 156 din 23 februarie 2011

HOTĂRÂRE nr. 156 din 23 februarie 2011 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Fe...

HOTĂRÂRE nr. 178 din 23 februarie 2011

HOTĂRÂRE nr. 178 din 23 februarie 2011 privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.346/2010 pentru aprobarea de la bugetul de stat a sumelor necesare contractării și implementării proiectelor PHARE la nivelul Ministerului Mediului și Păduril...

HOTĂRÂRE nr. 147 din 23 februarie 2011

HOTĂRÂRE nr. 147 din 23 februarie 2011 pentru aprobarea Convenției administrative dintre Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Afacerilor Interne din Republica Bulgaria privind modalități practice de aplicare simplificată a Regulame...

CONVENȚIE din 3 martie 2011

CONVENȚIE ADMINISTRATIVĂ din 23 septembrie 2010 între Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Afacerilor Interne din Republica Bulgaria privind modalități practice de aplicare simplificată a Regulamentului (CE) nr. 343/2003 al Consili...