HOTĂRÂRE nr. 804/2014

HOTĂRÂRE nr. 804 din 17 septembrie 2014 privind suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe anul 2014 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014

Emitent GUVERNUL
Intrare în vigoare 23 septembrie 2014

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. XVII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe anul 2014 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, cu suma de 25.584 mii lei, la o poziție distinctă în cadrul capitolului 70.01 "Locuințe, servicii și dezvoltare publică", titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", articolul 51.01 "Transferuri curente".

Articolul 2

(1) Repartizarea sumei prevăzute la art. 1, pe unități administrativ-teritoriale, se face prin ordin al viceprim-ministrului,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, pe baza solicitărilor fundamentate ale unităților administrativ-teritoriale.

(2) Decontarea sumelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza documentelor justificative transmise de unitățile administrativ-teritoriale.

Articolul 3

Ordonatorii principali de credite ai bugetului local răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor repartizate potrivit art. 2.

Articolul 4

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe anul 2014.

=====
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Nicolae-Liviu Dragnea
Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov

București, 17 septembrie 2014.

Nr. 804.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 23 septembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 800 din 17 septembrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 800 din 17 septembrie 2014 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru finanțarea unor proiecte culturale