HOTĂRÂRE nr. 506/2014
HOTĂRÂRE nr. 506 din 18 iunie 2014 privind stabilirea regimului juridic al unor locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național, aflate în administrarea consiliilor locale, precum și a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, referitoare la administrarea și vânzarea acestora
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. II alin. (1) din Legea nr. 89/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, precum și al art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1) Se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuințe pentru tineri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate.
(2) Se aprobă trecerea blocurilor de locuințe pentru tineri prevăzute la alin. (1) din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia.
Articolul 2
(1) Consiliile locale din raza administrativ-teritorială în care sunt amplasate locuințele din blocurile de locuințe pentru tineri prevăzute la art. 1 stabilesc valorile de vânzare și efectuează operațiunile de publicitate imobiliară.
(2) Stabilirea valorilor de vânzare ale locuințelor prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit prevederilor art. 19^2 alin. (2^1) și (2^2) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Terenurile aferente blocurilor de locuințe pentru tineri, prevăzute în prezenta hotărâre, rămân sau trec, după caz, în condițiile legii, în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care își exercită autoritatea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4
Locuințele prevăzute în prezenta hotărâre sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se pot vinde în condițiile prevăzute de această lege și numai cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.
București, 18 iunie 2014.
Nr. 506.
Anexa
LISTA cuprinzând blocurile de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național, în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se înscriu în domeniul public al statului și trec din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului și care rămân în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate *Font 8*
Nr.
crt.
Denumirea construcției, adresa imobilului
Caracteristicile tehnice ale construcțiilor/
imobilului
1. Județul Alba
1.1.
Locuințe pentru tineret - Str. Narciselor
nr. 2, orașul Cugir
Aria desfășurată construită = 2.015 m²
Total locuințe: 26
Valoare de inventar = 2.269.148,00 lei
1.2.
Str. 21 Decembrie 1989 nr. 156, bl. HD6,
orașul Cugir, județul Alba
Aria desfășurată construită = 983,26 m²
Total locuințe: 12
Valoare de inventar = 1.352.222,00 lei
Total locuințe județul Alba
Număr locuințe: 38
2. Județul Mureș
2.1.
Bloc de locuințe ANL, Str. Bazei nr. 69M,
orașul Ungheni, județul Mureș
Aria desfășurată construită = 4.653,66 m²
Total locuințe: 42
Valoare de inventar = 3.735.228,95 lei
Total locuințe județul Mureș
Număr locuințe: 42
3. Județul Prahova
3.1.
Bloc de locuințe 9A, Str. Brândușelor
nr. 9, orașul Sinaia, județul Prahova
Aria desfășurată construită = 1.867,30 m²
Total locuințe: 23
Valoare de inventar = 2.295.232,30 lei
3.2.
Bloc de locuințe 9B, Str. Brândușelor
nr. 11, orașul Sinaia, județul Prahova
Aria desfășurată construită = 1.843,60 m²
Total locuințe: 19
Valoare de inventar = 2.141.856,22 lei
3.3.
Bloc de locuințe 9C, Str. Brândușelor
nr. 13, bl. 9C, orașul Sinaia,
județul Prahova
Aria desfășurată construită = 1.843,60 m²
Total locuințe: 19
Valoare de inventar = 2.520.249,54 lei
3.4.
Bloc de locuințe 12, Str. Brândușelor
nr. 15, orașul Sinaia, județul Prahova
Aria desfășurată construită = 1.843,60 m²
Total locuințe: 19
Valoare de inventar = 2.248.244,14 lei
3.5.
Str. Brândușelor nr. 17, bl. 13, orașul
Sinaia, județul Prahova
Aria desfășurată construită = 1.843,60 m²
Total locuințe: 19
Valoare de inventar = 2.786.117,30 lei
Total locuințe județul Prahova
Număr locuințe: 99
4. Județul Sibiu
4.1.
Str. prof. Aurel Decei nr. 1A, bloc 18,
municipiul Sibiu, județul Sibiu
Aria desfășurată construită = 1.003,54 m²
Total locuințe: 16 (158-164, 166, 167,
170-172, 175-178)
Valoare de inventar = 916.008,73 lei
4.2.
Str. prof. Aurel Popa nr. 1A, bloc 4B,
municipiul Sibiu, județul Sibiu
Aria desfășurată construită = 3.101,10 m²
Total locuințe: 37 (37-41, 43-46, 48-70,
72-74, 77, 78)
Valoare de inventar = 2.160.068,61 lei
4.3.
Str. prof. Aurel Popa nr. 1A, bloc 4A,
municipiul Sibiu, județul Sibiu
Aria desfășurată construită = 1.068,55 m²
Total locuințe: 12 (18, 19, 21, 23-25, 27-29,
31-33)
Valoare de inventar = 749.629,90 lei
Total locuințe județul Sibiu
Număr locuințe: 65
5. Județul Suceava
5.1.
Str. Podu Verde, bl. 1, tr. C
D,
municipiul Vatra Dornei, județul Suceava
Aria desfășurată construită = 1.870,32 m²
Total locuințe: 24
Valoare de investiție = 1.159.900,68 lei
Total locuințe județul Suceava
Număr locuințe: 24
6. Județul Vrancea
6.1.
Bloc de locuințe F, str. Pictor
Grigorescu nr. 4A, orașul Odobești,
județul Vrancea
Aria desfășurată construită = 536,40 m²
Total locuințe: 6
Valoare de inventar actualizată =
624.823,48 lei
Total locuințe județul Vrancea
Număr locuințe: 6
7. Municipiul București
7.1.
Aleea Cioplea nr. 3-5, căminul 1,
sectorul 3, municipiul București
Aria desfășurată construită = 2.573,75 m²
Total locuințe: 45
Valoare de inventar = 4.272.049,00 lei
7.2.
Aleea Cioplea nr. 3-5, căminul 2,
sectorul 3, municipiul București
Aria desfășurată construită = 2.573,75 m²
Total locuințe: 45
Valoare de inventar = 4.272.049,00 lei
7.3.
Str. Alexander von Humbold nr. 3,
sectorul 3, municipiul București
Aria desfășurată construită = 4.493,00 m²
Total locuințe: 62
Valoare de inventar = 9.413.943,00 lei
Total locuințe municipiul București
Număr locuințe: 152
TOTAL GENERAL LOCUINȚE
426
_________
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 24 iunie 2014
ORDIN nr. 108 din 16 iunie 2014
ORDIN nr. 108 din 16 iunie 2014 privind aprobarea Listei apelor minerale naturale recunoscute în România
HOTĂRÂRE nr. 505 din 18 iunie 2014
HOTĂRÂRE nr. 505 din 18 iunie 2014 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici, semnat la Chișinău la 31 martie 2014
ACORD din 24 iunie 2014
ACORD din 31 martie 2014 între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici
DECIZIE nr. 178 din 1 aprilie 2014
DECIZIE nr. 178 din 1 aprilie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivale...
DECIZIE nr. 180 din 1 aprilie 2014
DECIZIE nr. 180 din 1 aprilie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 și art. 50 lit. b), precum și ale art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru fi...
ORDIN nr. 824 din 27 mai 2014
ORDIN nr. 824 din 27 mai 2014 pentru modificarea unor acte normative în domeniul gestionării deșeurilor
ORDIN nr. 2272 din 18 iunie 2014
ORDIN nr. 2.272 din 18 iunie 2014 pentru modificarea unor acte normative în domeniul gestionării deșeurilor