ÎNCHEIERE nr. 0/2026

Dosar nr. 444/45/2025

Instanța constituită din: Președinte - Cherecheș Oana Adelina

Grefier - Păun Roxana Andreea

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta

.. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, răspunde reclamanta

.., prin avocat

, lipsind reprezentantul pârâtului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază următoarele: cauza se află la al treilea termen de judecată; părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă; pârâtul Ministerul Transporturilor a depus relațiile solicitate la termenul anterior.

La interpelarea instanței, reclamanta

, prin avocat

., menționează că a luat cunoștință de toate înscrisurile depuse la dosar.

Curtea pune în discuție și o eventuală îndreptare a erorii materiale, referitor la denumirea pârâtului. Astfel, în întâmpinarea depusă se face referire la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar în cererea de chemare în judecată la Ministerul Transporturilor.

Reclamanta

, prin avocat

, arată că este de acord cu acest aspect.

Curtea ia act de precizările reclamantei, în sensul că denumirea pârâtului este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, așa cum s-a indicat și în întâmpinarea de la fila 55. Dispune rectificarea citativului în acest sens.

Totodată, pune în vedere reclamantei să precizeze dacă are alte cereri de formulat.

Reclamanta

, prin avocat

, menționează că s-a motivat între timp o soluție a Curții de Apel cu privire la suspendarea unor prevederi legale, pe care le solicită a fi anulate prin cererea de chemare în judecată, și depune la dosar hotărârea Î.C.C.J. cu privire la admiterea recursului și menținerea soluției criticate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în raport cu acea hotărâre. Consideră că are relevanță în cauză, întrucât este o cerere care privea tocmai suspendarea prevederilor pe care le consideră nelegale din Ordinul 132/2025, prevederi a căror anulare o solicită în prezenta cauză. Practic, atât Curtea de Apel Iași, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au trebuit să pipăie fondul pentru a verifica dacă este un caz temeinic justificat privind suspendarea efectelor prevederilor anterior menționate.

Curtea ia act că reclamanta depune la dosar practică judiciară.

La interpelarea instanței, reclamanta

, prin avocat

, menționează că nu are alte cereri de probe de formulat.

În virtutea rolului său activ, Curtea apreciază necesară precizarea cererii de chemare în judecată, în scris. Astfel, se impune ca reclamanta să precizeze dacă la pct. III.5 și III.6 din cererea de chemare în judecată se face referire la ordin în întregul lui sau doar și aceste aspecte privesc doar anularea parțială a prevederilor indicate în cerere, respectiv art. 55^1 pct. 3, 9 și 10 din OMTI nr. 132/2015.

Reclamanta

, prin avocat

, susține că nu are rost să se mai amâne această cauză și că poate face aceste precizări oral, la acest termen de judecată.

Curtea mai apreciază necesar a se oferi lămuriri cu privire la pct. III.4, unde s-a făcut referire la anexa nr. 3, intitulată „Declarație pe proprie răspundere“. Verificând această anexă, instanța a constatat că privește modelul de licență comunitară europeană, iar declarația pe propria răspundere ar fi la anexa nr. 50. Prin urmare, se impune ca reclamanta să precizeze ce anume se solicită.

Reclamanta

, prin avocat

, menționează că această situație a fost corectată ulterior de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în sensul că a fost eliminată. Prin urmare, nu mai insistă cu privire la pct. III.4 din cererea de chemare în judecată, pentru că a fost corectat legislativ ulterior formulării cererii de chemare în judecată.

Curtea pune în vedere reprezentantului reclamantei să precizeze și pe împuternicirea avocațială că nu se mai insistă în motivele de la pct. III.4 din cererea de chemare în judecată, având în vedere că pentru orice renunțare este necesar un mandat special, acesta procedând în consecință.

În continuare, reclamanta

.., prin avocat

., menționează că insistă doar cu privire la normele prevăzute de art. 55^1 pct. 3, 9 și 10 din OMTI nr. 132/2015, precizând oral că și pct. III.5 și III.6 privesc nelegalitatea ordinului doar din perspectiva punctelor anterior indicate și nu nelegalitatea ordinului în integralitatea sa. Prin urmare, este vorba despre anularea parțială a prevederilor acestui ordin.

Curtea pune în vedere reclamantei să precizeze dacă are cunoștință despre faptul că în luna mai 2025 a fost emis și Ordinul nr. 457, iar art. 55^1 alin. (9) are un alt conținut.

Reclamanta

., prin avocat

., menționează că insistă în cererea sa cu privire la nelegalitatea acestui articol. A luat cunoștință chiar zilele trecute de această modificare, dar nu a văzut să fie eliminată prevederea în cauză. Într-adevăr, se va verifica dacă este legal sau nu, dar deocamdată acest art. 55^1 pct. 9, astfel cum era reglementat prin OMTI nr. 132/2015, nu a fost eliminat din actul normativ.

Curtea reține că instanța rămâne învestită cu anularea parțială a ordinului, respectiv cu privire la art. 55^1 pct. 3, 9 și 10 din OMTI nr. 132/2015, care sunt menționate la pct. III.1, III.2 și III.3 din cererea de chemare în judecată. Ia act că se renunță la pct. III.4, care privea anexa, și se precizează că este vorba despre anularea parțială a ordinului, nu se contestă legalitatea în ansamblu a acestuia, iar pct. V și VI din cererea de chemare în judecată de asemenea nu privesc ordinul în întregul său, ci doar articolele de lege menționate anterior.

Instanța ia act de aceste precizări orale și le apreciază ca fiind o cerere precizatoare.

În continuare, Curtea acordă cuvântul cu privire la eventuale cereri de probe, în temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă.

Reclamanta

, prin avocat

, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, aflate deja la dosarul cauzei.

Curtea încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile și alte probe de administrat, potrivit dispozițiilor art. 244 și art. 392 din Codul procedură civilă, constatând cercetarea judecătorească încheiată, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente cu privire la fondul cauzei.

Reclamanta

, prin avocat

, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată în fața instanței.

Ca o parte introductivă, arată că, până în anul 2025, transportul între localități, pe teritoriul României, era reglementat prin OG nr. 27/2011, în sensul că programul, licențele de traseu erau concepute și eliberate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea Rutieră Română. În anul 2024 a fost modificat acest ordin, în sensul liberalizării serviciilor de transport, fiind necesară și o ajustare a normelor de punere în aplicare a OG nr. 27/2011, astfel cum a fost modificată. Astfel, au apărut aceste norme, respectiv Ordinul nr. 32/2025, care ar fi trebuit să reglementeze punerea în aplicare a Ordinului nr. 27/2011, astfel cum a fost aceasta modificată.

Ca și documentație care a stat la baza acestui ordin se observă OG nr. 27/2011, precum și un referat de aprobare, restul fiind acte normative care existau dinainte. Practic, ce a stat la baza emiterii acestui ordin este un referat de aprobare nr. 46.674 din 19.12.2024, în care se arată că a fost necesară această liberalizare a transportului public interjudețean, ce presupune că fiecare operator de transport are dreptul să își propună propriul grafic de circulație.

Arată că la art. 55^1 pct. 3 din OMTI nr. 132/2015, legiuitorul reglementează prin norme faptul că operatorii pot realiza curse doar cu plecare din 30 în 30 minute și doar la ore fixe. Or, conform art. 42 ind. 1 alin. (1) din OG nr. 27/2011, licențele de traseu se vor elibera operatorilor de transport indiferent de graficul de circulație propus de către aceștia. De altfel, această prevedere este în acord cu temeiul și ceea ce arată legiuitorul în referatul de aprobare, respectiv că operatorul de transport are libertatea de a-și face propriul grafic de circulație. În art. 3 pct. 15 din OG nr. 27/2011 se definește acest grafic de circulație, respectiv un document care cuprinde denumirea traseului, capetele de traseu, localitățile tranzitate, precum și orele de plecare și de sosire din capetele de traseu și din stațiile publice (autogările aflate pe traseu). Graficul de circulație presupune și fixarea orelor de plecare, sosire și de tranzit prin localitățile de tranzit. Astfel, graficul de circulație presupune stabilirea orelor de către cel care îl propune, respectiv operatorul de transport (raportat la prevederile legale invocate).

Deci operatorul de transport, căpătând libertatea de a-și propune propriul grafic de traseu, capătă libertatea de a stabili și orele de plecare-sosire și de tranzitare a localităților pe parcursul traseului său. Or, prin norme practic se reglementează contrar prevederilor actului normativ superior OG nr. 27/2011, încălcându-se astfel prevederile art. 78 din Legea nr. 24/2000, privind sfera reglementării. Practic, aceste dispoziții prevăd faptul că actele emise pentru reglementarea altui act normativ cu caracter superior nu pot conține soluții contrare sau care să excedeze cadrului stabilit de actul normativ de rang superior. Or, tocmai asta face legiuitorul prin acest art. 55^1 pct. 3 din norme, practic reglementează contrar OG nr. 27/2011, dar și împotriva ideii de liberalizare a pieței de transport interjudețean, astfel cum a fost aceasta aprobată prin referatul de aprobare.

Vizând art. 55^1 pct. 10 din OMTI nr. 132/2015, susține că prin norme practic se restricționează și se reglementează contrar prevederilor OG nr. 27/2011, arătându-se că este permisă numai îmbarcarea călătorilor în stațiile din județul unde este capătul de plecare. Cu titlu de exemplu, arată că, dacă se pleacă din municipiul Iași, nu se mai poate opri în Pașcani sau Târgu Frumos, în drum spre București, ori se poate opri, se permit îmbarcările, dar nu se permite debarcarea călătorilor.

Aceste norme reglementează contrar și restrâng prevederile actului normativ superior, făcând trimitere la graficul de circulație și la definiția lui. Operatorul este liber să și-l propună și acesta stabilește și stațiile de îmbarcare și debarcare de pe traseu. Astfel, operatorul propune stațiile de îmbarcare/debarcare conform OG nr. 27/2011, iar legiuitorul vine și prin norme restricționează posibilitatea operatorului de transport de a-și propune aceste stații. Această problemă reiese din definiția stației publice, care este prevăzută în OG nr. 27/2011 la art. 3 pct. 37 (spațiu delimitat, stabilit pe un traseu de către autoritatea publică locală, care este destinat îmbarcării/debarcării persoanelor).

Definiția stației implică posibilitatea debarcării/îmbarcării persoanelor. Prin această reglementare a legiuitorului se încalcă practic definiția stației publice, care dă libertatea călătorului să se îmbarce/debarce. Nu se poate stabili o stație publică pe traseu, dar să nu se permită călătorului să coboare, pentru că se intră în coliziune cu însăși definiția acesteia.

Cu privire la art. 55^1 pct. 9 din OMTI nr. 132/2015, arată că se reglementează suplimentar și contrar prevederilor actului normativ superior, care prevede în art. 36 alin. (2) din OG nr. 27/2011 că, atunci când un operator de transport nu mai are loc într-o autogară în locul de plecare, trebuie să plece din stațiile publice stabilite de autoritățile administrației publice locale.

Legiuitorul practic impune în sarcina autorităților publice locale să numească o stație din care operatorul poate să plece, dar nu impune niciun fel de obligație în sarcina operatorului. Or, prin norme, legiuitorul vine și spune că pentru a obține licența operatorul trebuie să obțină un aviz din partea autorității publice locale cu privire la stația din care pleacă. În acest context, practic o obligație trasată autorității publice locale se transferă către operatorul de transport, dar i se solicită și obținerea unor acte administrative suplimentare, cum este acest aviz, fără care nu se poate obține licența de traseu. Practic, operatorul este condiționat, pentru a obține licența și dreptul de a realiza transport de călători pe un traseu interjudețean, să obțină un aviz, un act administrativ de la autoritatea publică locală. Or, legiuitorul, prin actul normativ superior, în niciun caz nu impune o astfel de obligație în sarcina operatorului de transport. Așadar, se reglementează peste și contrar prevederilor actului normativ superior, astfel cum s-a arătat.

Mai menționează că raportat la aceste chestiuni s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o speță care are alt obiect, dar care a constatat că aparența dreptului este de partea operatorului de transport, respectiv a îmbrățișat cumva apărările reclamantei.

Pe de altă parte, solicită să fie avută în vedere și poziția Consiliului Concurenței, care de la început a manifestat în corespondența cu ministerul o reticență față de prevederile art. 55^1 pct. 3 din OMTI nr. 132/2015, prin care se stabilește în sarcina operatorului obligația de a pleca într-un interval de 30 de minute. Consiliul Concurenței și-a manifestat practic reticența față de aceste prevederi, a dat în cele din urmă un aviz favorabil acestor norme, dar vine cu solicitarea către minister de a urmări implementarea lor, de a verifica în continuare dacă este absolut necesară menținerea acestui interval de 30 de minute între operatori și posibilitatea de a modifica această prevedere, întrucât au în continuare rezerve.

În ce privește art. 55^1 pct. 10 din OMTI nr. 132/2015, vizând interdicția călătorilor de a debarca într-o stație, susține că ar fi ceva unic în România. Până în acest moment, nici când ministerul acorda licențele nu s-a pus problema ca unui călător să îi fie interzisă debarcarea într-o stație publică. Cu privire la aceste prevederi, se arată că par a fi contrare prevederilor concurențiale, astfel cum sunt stabilite de legea concurenței. Însuși Consiliul Concurenței se arată reticent și ia o poziție în favoarea susținerilor sale cu privire la o posibilă nelegalitate din punct de vedere anticoncurențial în ce privește art. 55^1 pct. 3 din OMTI nr. 132/2015.

Raportat la prevederile art. 78 din Legea nr. 24/2000, consideră că în mod evident sunt încălcate prevederile actului normativ superior, cu trimitere la OG nr. 27/2011, referatul de aprobare, precum și la toată legislația de modificare a OG nr. 27/2011 în spiritul liberalizării transportului interjudețean de călători, acolo unde se prevede practic că operatorul de transport este liber să își stabilească propriul grafic de traseu.

Consideră că operatorul de transport nu poate fi condiționat de plecarea din 30 în 30 de minute, întrucât această reglementare înseamnă pierderi, fiind ore de vârf în care ar putea să plece mai des. De asemenea, graficul de traseu presupune și stațiile propuse de către operatorul de transport pe traseu, care presupun debarcare/îmbarcare. Nu se poate răstălmăci definiția dată stației publice și, nu în cele din urmă, nu se poate condiționa emiterea licenței de obținerea unui act administrativ suplimentar, pus în sarcina operatorului de transport (fără norme).

Practic, actul care vine să explice actul normativ superior OG nr. 27/2011 nu arată care este modalitatea de obținere a actului administrativ. Dacă operatorul de transport vrea să plece din Miroslava trebuie să introducă acolo o cerere, dar nu se arată care este mecanismul acestor cereri, respectiv dacă se plătește o taxă sau nu, în câte zile trebuie obținut avizul, cum poate fi contestat etc. Așadar, operatorul ar trebui să se ducă la autoritatea publică locală și să depună câte o cerere, fără a ști exact către cine, în ce condiții, în forma solicitată de către fiecare autoritate publică din România.

Precizează că a depus la dosar un răspuns de la Primăria Municipiului Iași în care aceștia recunosc că nu există niciun fel de norme cu privire la punerea în aplicare a acestei situații, iar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu le-a trimis nicio normă în acest sens.

Din toate aceste perspective, având în vedere și jurisprudența Î.C.C.J și punctul de vedere exprimat de către Consiliul Concurenței, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, anularea în parte a normelor astfel cum au fost modificate prin Ordinul nr. 132/2025, cu obligarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea declară dezbaterile închise, conform art. 394 din Codul de procedură civilă, și reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunțarea în cauză la data de 23.03.2026.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.03.2026.