ÎNCHEIERE nr. 0/2025

ÎNCHEIERE din 4 decembrie 2023 referitoare la acțiunea in contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

Intrare în vigoare 6 octombrie 2025

Dosar nr. 1.445/54/2023

Completul compus din:

Președinte - Simona Mudava

Grefier - Maria-Dorina Fiedler

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 27.11.2023 privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Obștea Bercești-Vlădoi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2023, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 2023.

CURTEA,

având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, instanța va amâna pronunțarea, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DISPUNE:

Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunțarea la 18.12.2023.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței azi, 4.12.2023.

=====
PREȘEDINTE
SIMONA MUDAVA
Grefier,
Maria-Dorina Fiedler

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 octombrie 2025