ÎNCHEIERE nr. 0/2024

ÎNCHEIERE din 13 martie 2023 referitoare la anulare act administrativ

Ședința publică din 13 martie 2023

Dosar nr. 5.468/2/2022

Completul constituit din: Președinte - X

Grefier - X

Pe rol se află spre soluționare cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, părțile nu se prezintă.

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa acestora, iar pârâtul a depus la dosar înscrisurile solicitate la termenul de judecată anterior, după care,

Curtea încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și, nefiind motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare cu privire la excepțiile invocate în cauză, iar în subsidiar, cu privire la fondul cauzei.

CURTEA,

având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării pentru data de 27.03.2023, motiv pentru care

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 27.03.2023.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.03.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței.

Președinte,

X

Grefier,

X

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 iunie 2024

HOTĂRÂRE nr. 628 din 6 iunie 2024

HOTĂRÂRE nr. 628 din 6 iunie 2024 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituția Prefectului - Județul Satu Mare, precum și act...

HOTĂRÂRE nr. 629 din 6 iunie 2024

HOTĂRÂRE nr. 629 din 6 iunie 2024 privind modificarea denumirii și actualizarea valorii de inventar a două bunuri imobile înregistrate în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea Agenției pentru Protecția Med...

HOTĂRÂRE nr. 631 din 6 iunie 2024

HOTĂRÂRE nr. 631 din 6 iunie 2024 privind actualizarea denumirii, descrierii tehnice, adresei, valorii de inventar și a codului de clasificație, după caz, pentru un bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Naționale de Îmbun...