SENTINȚĂ nr. 690/2023

Dosar nr. 5.468/2/2022

Completul constituit din:

Președinte - X

Grefier - X

Pe rol se află spre soluționare cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.03.2023, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.03.2023 și 10.04.2023, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.07.2022 cu nr. de Dosar nr. 5.468/2/2022, reclamantul X în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat anularea art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2, secțiunea a 4-a a Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2.09.2016 și anularea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 298/23.12.2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a deținut calitatea de polițist până în anul 2015, când a suferit o condamnare penală, în prezent fiind reabilitat de drept, iar, la cererea acestuia de a i se comunica informații cu privire la posibilitatea reîncadrării în funcția de polițist prin participarea la concursurile organizate în acest scop, Ministerul Afacerilor Interne i-a transmis un răspuns negativ prin Adresa nr. 1.738.540/18.07.2022, răspuns întemeiat pe prevederile art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016.

În Monitorul Oficial al României nr. 702 din 9.09.2016 a fost publicat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, ordin emis în baza Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Condițiile pentru ocuparea funcției de polițist sunt prevăzute în capitolul II secțiunea 1 din Legea nr. 360/2002, respectiv art. 10 din Legea nr. 360/2002.

În cuprinsul articolului 10 din Legea nr. 360/2002, articol în baza căruia a fost emisă anexa nr. 2 din Ordinul MAI nr. 140/2016, precum și în integralitate Legea nr. 360/2002 nu prevede nicio interdicție pentru persoanele care au avut calitatea de polițist și cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 de a participa la concursurile organizate în vederea reîncadrării ca polițist, însă prin Ordinul MAI nr. 140/2016 s-a adăugat la lege prin stipularea acestei interdicții.

Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 140/2016 cuprinde dispoziții privind recrutarea polițiștilor, iar secțiunea a 4-a din anexa nr. 2 cuprinde condițiile legale și cerințele de ocupare a posturilor prevăzute pentru încadrarea în funcții de polițist prin reîncadrarea ca polițist, încadrare directă sau transfer din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 a Ordinului MAI nr. 140/2016 prevede interdicția de a fi recrutate în vederea reîncadrării ca polițist a persoanelor care au avut această calitate și le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, în urma suferirii unei condamnări penale.

Cu toate că Ordinul MAI nr. 140/2016 a fost emis în baza și în executarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, acesta prevede condiții restrictive și discriminatorii cu privire la persoanele care au avut calitatea de polițist și cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, chiar dacă a intervenit reabilitarea pentru condamnarea suferită.

Art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2, secțiunea a 4-a din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2.09.2016 încalcă prevederile art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000.

În cazul de față, art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 a Ordinului MAI nr. 140/2016 a fost emis în executarea Legii nr. 360/2002 și este nelegal, fiind emis cu încălcarea acestei legi, care nu conține expres interdicția reîncadrării în funcția de polițist a persoanelor care au avut această calitate și cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002, cum s-a stabilit prin Ordinul MAI nr. 140/2016, precum și cu încălcarea prevederilor art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, întrucât conține reglementari ce contravin actelor normative în executarea cărora a fost emis.

Art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 a Ordinului MAI nr. 140/2016 încalcă legea pentru că adaugă la lege criterii restrictive, discriminatorii.

În privința termenelor pe durata cărora sunt incidente decăderile, interdicțiile sau incapacitățile care rezultă dintr-o condamnare penală, legiuitorul a reglementat anumite cauze de înlăturare a consecințelor condamnării, care au drept consecință încetarea decăderilor și interdicțiilor, precum și a incapacităților care rezultă din condamnare. Este vorba despre legile de dezincriminare, cele de amnistiere și despre instituția reabilitării [ art. 4, art. 152 alin. (1) și art. 169 alin. (1) din Codul penal ].

În ceea ce privește reabilitarea de drept sau judecătorească a persoanei fizice, consecințele extrapenale ale condamnării se produc până la intervenirea acesteia, urmând să înceteze odată cu reabilitarea de drept a persoanei sau, după caz, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare. Așadar, înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare vizează nu numai materia dreptului penal, ci și consecințele extrapenale care au derivat din condamnare.

De asemenea, dreptul fundamental la muncă și la alegerea liberă a profesiei, statuat prin art. 41 alin. (1) din Constituție, este încălcat prin interdicția prevăzută de art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 a Ordinului MAI nr. 140/2016.

Având în vedere cele de mai sus, se observă că una dintre condițiile de valabilitate esențiale ale actului administrativ cu caracter normativ a fost încălcată cu ocazia emiterii art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 a Ordinului MAI nr. 140/2016, și anume faptul că acesta încalcă acte normative cu forță juridică superioară, respectiv Constituția României, Codul penal și Legea nr. 360/2002, impunându-se anularea prevederii din Ordinul MAI nr. 140/2016 mai sus menționată.

În ceea ce privește solicitarea de anulare a Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 298/23.12.2011, reclamantul a arătat că la data de 28.01.2015, prin Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov nr. 59/28.01.2015, a fost suspendat din funcția de ajutor șef post la Postul de Poliție Gruiu, județul Ilfov, în temeiul art. 43 lit. a) din Ordinul MAI nr. 298/2011.

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 298/2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor continuă să producă efecte juridice și în prezent.

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 298/2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 929 din data de 28.12.2011, ordinul fiind emis în baza și în executarea art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, după cum se stipulează în preambulul ordinului menționat.

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 244 din data de 19.04.2016 s-a stabilit că dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 sunt neconstituționale.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Pârâtul a invocat excepția netimbrării acțiunii, cu referire la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de anulare a Ordinului M.A.I. nr. 298/2011, având în vedere că efectele juridice ale acestui act administrativ au încetat prin abrogarea expresă dispusă la art. 9 din Ordinul M.A.I. nr. 140/2016. Ordinul M.A.I. nr. 298/2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor a fost emis având în vedere prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.

La data de 19 aprilie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În vederea punerii în acord a dispozițiilor statutare cu deciziile Curții Constituționale, a fost emisă O.U.G. nr. 21/2016, capitolul II din Legea nr. 360/2002 fiind completat cu secțiunea a 3-a „Modificarea și suspendarea raportului de serviciu al polițistului“.

Totodată, potrivit art. I pct. 28 din O.U.G. nr. 21/2016, art. 78 din Legea nr. 360/2002 a fost abrogat.

În considerarea regulilor privind asanarea legislativă instituite de art. 17 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la data de 10.09.2016, în conformitate cu prevederile art. 9 din Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, Ordinul M.A.I. nr. 298/2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogat.

Prin urmare, cererea privind anularea Ordinului M.A.I. nr. 298/2011 este lipsită de obiect.

Pârâtul a mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile față de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii, condiție esențială, impusă de art. 1 alin. (1) și de art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamantul solicită anularea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 care transpune dispozițiile art. 9 alin. (21) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Chiar și în situația absurdă în care s-ar dispune de instanța de contencios administrativ anularea dispozițiilor contestate, reclamantul nu poate înlătura pe această cale dispozițiile din Legea nr. 360/2002 care dispun în același sens, astfel încât reclamantul nu justifică vreun interes în anularea Ordinului nr. 140/2016.

Cu privire la fondul cererii, reclamanta a arătat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ se analizează în raport cu reglementările cuprinse în actele de nivel superior adoptate în materia respectivă.

Față de prevederile art. 4 și art. 77, coroborate cu cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000, nelegalitatea Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne și a Ordinului nr. 298/2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor poate fi constatată numai în cazul în care dispozițiile acestor ordine ar contraveni actelor normative de nivel superior în baza și executarea cărora au fost emise sau dacă au fost adoptate cu încălcarea unor cerințe procedurale esențiale.

De asemenea, o normă juridică nu poate fi apreciată ca nelegală prin raportare la modalitatea în care este aplicată.

Pentru a putea fi dovedită nelegalitatea unui act administrativ trebuie examinate temeiurile de drept în baza și în aplicarea căruia a fost emisă norma respectivă.

Așa după cum reiese, cu evidență, din preambulul său, Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 a fost elaborat și emis în baza și în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (5), art. 15 alin. (1) lit. c), art. 21 alin. (8), art. 22 alin. (7), art. 25 alin. (1), art. 26^3 alin. (5), art. 26^5, art. 26^6, art. 54 alin. (2), art. 73 alin. (11), art. 74 și art. 74^1 din Legea nr. 360/2002 și ale Hotărârii Guvernului nr. 510/1998 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administrația publică centrală, acte normative de nivel superior, cu respectarea Legii nr. 24/2000.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul nu a adus niciun argument care să dovedească nelegalitatea actelor normative atacate, ci doar a afirmat că Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 „prevede condiții restrictive și discriminatorii cu privire la persoanele care au avut calitatea de polițiști și cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, chiar dacă a intervenit reabilitarea pentru condamnarea suferită“.

Or, aceste argumente nu sunt suficiente pentru fundamentarea anulării Ordinului M.A.I. nr. 140/2016.

Art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 a fost emis în considerarea dispozițiilor art. 9 alin. (21) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc expres și limitativ faptul că pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d) - f) și i), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.

Așadar, aspectele care fac obiectul reglementării supuse controlului prezentei instanțe de contencios administrativ sunt în deplin acord cu dispozițiile statutare în considerarea cărora au fost emise.

Reclamantul este nemulțumit că prin ordinul contestat au fost exceptate de la posibilitatea reîncadrării persoanele a căror calitate de polițist a încetat în condițiile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, „încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc: [

] i) când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepția cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracțiuni săvârșite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15;“.

Aceste dispoziții au fost analizate în contencios constituțional, constatându-se constituționalitatea acestora prin Decizia Curții Constituționale nr. 717/2021.

Astfel, examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 reprezintă o normă specială care consacră o cauză de încetare a raportului de serviciu al polițistului. Din analiza evoluției cadrului legal în materie, Curtea a observat că art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare, a fost introdus prin art. 53 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

Relativ la statutul polițistului, în jurisprudența sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că acesta este funcționar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, și că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011.

Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. În consecință, elementele esențiale în ceea ce privește nașterea, executarea și încetarea raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, respectiv Legea nr. 360/2002.

Încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului când este condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă se realizează prin efectul legii, independent de voința părților.

Prin urmare, dispozițiile art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 respectă întru totul dispozițiile din actul normativ de rang superior, instituirea acestei excepții fiind pe deplin justificată de statutul polițistului de funcționar aflat în exercitarea autorității publice. Mai mult, o astfel de reglementare este justificată de natura raportului de serviciu al polițistului care prevede condiții speciale de acces în această funcție, legea impunând ca persoana care dorește să ocupe funcția de polițist să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea vreunei infracțiuni.

Astfel, interpretate în ansamblul reglementărilor Legii nr. 360/2002, dispozițiile Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 au un conținut normativ clar și precis și oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de față, polițistul - să înțeleagă sensul lor și să își adapteze conduita pe tot parcursul exercitării funcției, în acord deplin cu norma legislativă de rang superior în baza căreia a fost emisă.

Cu privire la pretinsa discriminare, potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Cu privire la acest aspect, Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, la paragraful (18) din preambul, prevede faptul că aceasta „nu are ca efect obligarea forțelor armate, a serviciilor de poliție, penitenciarelor sau a forțelor de securitate de a angaja sau menține în funcție persoanele care nu posedă capacitățile impuse pentru a îndeplini ansamblul de funcții la care ar putea fi solicitate, având în vedere obiectivul legitim de menținere a caracterului operațional al acestui serviciu“. Prevederile directivei precitate au fost transpuse în legislația națională prin O.G. nr. 137/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 324/2006.

La art. 4 alin. (1) al aceleiași directive europene se precizează faptul că, „fără a aduce atingere articolului 2 alin. (1) și (2), statele membre pot să prevadă că un tratament diferențiat bazat pe o caracteristică legată de unul dintre motivele prevăzute la articolul 1 nu constituie o discriminare atunci când, având în vedere natura unei activități profesionale sau condițiile de exercitare a acesteia, caracteristica în cauză constituie o cerință profesională esențială și determinantă, astfel încât obiectivul să fie legitim, iar cerința să fie proporțională“.

O.G. nr. 137/2000 la art. 5 precizează că diferența de tratament bazată pe o caracteristică legată de criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) nu constituie discriminare atunci când, în temeiul naturii activităților ocupaționale sau al contextului în care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, cu condiția ca obiectivul să fie legitim și cerința proporțională.

Astfel, raportându-ne la situația supusă analizei și interpretând prevederile Directivei 2000/78/CE, stabilirea condiției de a nu prezenta semne particulare vizibile se face în temeiul legii.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Excepția netimbrării este nefondată, reclamantul achitând taxa judiciară de timbru conform dispoziției instanței de judecată.

Excepția rămânerii fără obiect a cererii de anulare a Ordinului nr. 298/2011 ca urmare a abrogării actului administrativ normativ este nefondată, reclamantul solicitând prin prezenta acțiune o verificare a condițiilor de legalitate pentru emiterea lui.

Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată este nefondată, actele administrative cu privire la care se solicită anularea intrând în circuitul civil și producând efecte juridice. Devine, astfel, incidentă dispoziția de excepție prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu mai erau posibile revocarea actului și, deci, atingerea scopului efectuării procedurii prealabilei.

Excepția lipsei de interes a fost argumentată prin invocarea prevederilor art. 9 alin. (2^1) din Legea nr. 360/2001, dar această motivare se referă la temeinicia cererii de chemare în judecată,

și nu la una dintre condițiile procedurale de formulare a acțiunii civile.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, Curtea reține că reclamantul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prin Sentința nr. 73/F/08.04.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 482/93/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 937/A/22 iunie 2015 a Curții de Apel București, la pedeapsa închisorii de 3 ani. Executarea a fost suspendată sub supraveghere pe durata termenului de 4 ani.

Prin Dispoziția nr. 59/2015 s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu ale reclamantului în temeiul art. 45 lit. a) din Ordinul nr. 298/2011. Dispoziția a fost contestată la Tribunalul Ilfov.

Reclamantul a arătat că a fost reabilitat de drept, dar nu mai poate fi reîncadrat în funcția de polițist ca urmare a prevederilor art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016, conform Adresei nr. 1.738.540/18.07.2022, emisă de Ministerul Afacerilor Interne.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea art. 7 alin. (3) lit. a) din anexa nr. 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016, invocând încălcarea prevederilor art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2001, întrucât limitele instituite prin acest ordin cu privire la dreptul de reîncadrare în funcția de polițist sunt mai largi decât cele prevăzute de Legea nr. 360/2002 și contravin instituției reabilitării.

Potrivit art. 7 alin. (3) lit. a) din anexa nr. 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016: „Pot fi recrutate în vederea reîncadrării ca polițist persoanele care îndeplinesc criteriile specifice prevăzute de art. 10 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și nu le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. a), c), g) - i), k), l) și n) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare“.

Ordinul MAI nr. 140/2016 a fost emis în temeiul Legii nr. 360/2002.

Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 stabilește condițiile legale generale pentru a accede la funcția de polițist.

Conform acestor prevederi legale, la concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne și la ocuparea funcțiilor de polițist în condițiile art. 9 alin. (2^1), (2^2) și (3) are acces orice persoană, indiferent de rasă, naționalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplinește, pe lângă condițiile generale legale prevăzute pentru funcționarii publici, și următoarele condiții speciale: „b) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni; c) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist.“

Condițiile legale pentru accederea în profesia de polițist au fost reluate de Ordinul MAI nr. 140/2016.

Conform prevederilor art. 7 alin. (1) din anexa nr. 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016, printre condițiile legale de recrutare pentru încadrarea în funcții de polițist prin reîncadrare ca polițist, încadrare directă sau transfer din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, se enumeră și cea referitoare la un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist, lipsa antecedentelor penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea, să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni, să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.

Conform prevederilor 7 alin. (3) din anexa nr. 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016, nu pot fi recrutate în vederea reîncadrării ca polițist persoanele care se află în situația încetării raporturilor de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. a), c), g)-i), k), l) și n) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, încetează raporturile de serviciu ale polițistului în condițiile când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepția cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracțiuni săvârșite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15.

Curtea reține, din interpretarea dispozițiilor art. 169 din Codul penal, că reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile ce rezultă din condamnare, ceea ce are efect cu privire la condiția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002.

Nu rezultă de aici că persoana reabilitată îndeplinește, ca urmare a reabilitării, condiția prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2001, conform căreia persoana care dorește să fie recrutată trebuie să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist.

Interdicția de reîncadrare a unui polițist căruia i-au încetat raporturile de muncă întrucât a comis o infracțiune nu poate fi privită, exclusiv, ca fiind consecința unei incapacități sau decăderi ce rezultă dintr-o condamnare, ci este rezultatul evaluării profilului comportamental al acestuia care nu se circumscrie principiilor care guvernează profesia de polițist, astfel cum acestea sunt menționate de prevederile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002.

Când un polițist comite o faptă penală, în special una comisă cu intenție, mai ales dacă este legată de exercitarea profesiei, comportamentul acestuia încetează să corespundă principiilor care guvernează profesia de polițist. Prin urmare, este firesc ca, în cazul foștilor polițiști care intenționează să se reîncadreze în funcție să fie prevăzută condiția ca raporturile de muncă să nu fi încetat anterior ca urmare a aplicării prevederilor art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 360/2002, polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității.

Ca expresie a acestor principii, în cap. III secțiunea a 2-a din Legea nr. 360/2002 sunt reglementate îndatoririle polițistului.

Printre acestea, Curtea reține că, potrivit art. 41 lit. d) și h) și art. 42 lit. d) din lege, polițistul este dator să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morală în întreaga activitate și prin întregul comportament să se arate demn de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist și este obligat să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte. La nivel infralegal, aceleași principii și valori ale profesiei de polițist sunt reglementate de art. 6 din Codul de etică și deontologie al polițistului.

Instituția reabilitării, deși înlătură consecințele condamnării, cel reabilitat fiind socotit a nu avea antecedente penale, nu înseamnă o „restitutio în integrum“. Reabilitarea nu înlătură tot trecutul fostului condamnat și chiar dacă aduce iertarea socială, nu repară și reputația unei persoane.

În altă ordine de idei, prevederile art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016 corespund prevederilor art. 9 alin. (2^1) din Legea nr. 360/2002.

Conform dispozițiilor art. 9 alin. (2^1) din Legea nr. 360/2002, în raport cu nevoile operative ale structurilor Ministerului

Afacerilor Interne, pentru ocuparea funcțiilor de execuție vacante pot fi reîncadrate ca polițiști persoane cărora le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. b), d)-f) și j), care au studii corespunzătoare cerințelor postului și îndeplinesc condițiile legale, potrivit categoriei din care au făcut parte.

Astfel, dispozițiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 la care face trimitere art. 7 alin. (3) din anexa nr. 2 sunt cele excluse din prevederile art. 9 alin. (2^2) din Legea nr. 360/2002.

În consecință, nu poate fi primită susținerea reclamantului conform căreia lipsa respectării efectului reabilitării provine prin prevederile art. 7 alin. (3) din Ordinul MAI, întrucât acestea sunt în deplină concordanță cu prevederile art. 9 alin. (2^2) din Legea nr. 360/2002.

Lipsirea de efecte a actului administrativ normativ contestat nu ar produce nicio consecință, întrucât s-ar aplica, în continuare, prevederile art. 9 alin. (2^1) din Legea nr. 360/2002 care exclude de la reîncadrarea în funcția de polițist persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă ca urmare a comiterii unei infracțiuni.

Nu se poate reține că prin art. 7 alin. (3) lit. a) din anexa nr. 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016 se realizează o discriminare și se încalcă dreptul reclamantului la muncă, astfel cum acesta este prevăzut de art. 41 din Constituție.

Reclamantul nu este într-o poziție similară cu a altor persoane care nu au comis fapte penale sau într-o situație identică cu cea a persoanelor care, deși au comis fapte penale, nu erau polițiști la data săvârșirii acestora. Nefiind într-o situație similară, nu poate pretinde un tratament identic.

Libertatea de a munci nu are caracter absolut. Dreptul la muncă este limitat prin însăși reglementarea legală, dar această limitare nu afectează însăși substanța dreptului și nu reprezintă o îngrădire care contravine art. 41 alin. (1) din Constituție. Pentru a permite accesul la o funcție publică, precum cea de polițist, statul este în măsură să impună anumite condiții, inclusiv cea care împiedică accederea în profesia de polițist a persoanelor care anterior, deși erau polițiști, au comis fapte penale. Această condiție este concordantă interesului superior de apărare a siguranței publice și de asigurare a încrederii publice în instituție și în angajații săi. De altfel, cum s-a argumentat anterior, imposibilitatea reîncadrării polițistului căruia i-a încetat raportul de serviciu ca urmare a comiterii unei fapte penale reiese chiar din lege, nu din actul administrativ normativ a cărui anulare se solicită.

Față de considerentele arătate, constatând că prevederile art. 7 alin. (3) lit. a) din anexa nr. 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016 corespund dispozițiilor legale în executarea cărora au fost emise și că nu poate fi reținută o încălcare a efectelor reabilitării, nefiind nici discriminatorii sau în contradicție cu Constituția, Curtea va respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect Ordinul MAI nr. 140/2016 ca neîntemeiată. Astfel, nu se constată o încălcare a prevederilor art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2001.

În ceea ce privește cererea de anulare a Ordinului MAI nr. 298/2011, Curtea reține că actul administrativ normativ a fost emis de ministrul administrației și internelor având în vedere prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 244/2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Pentru că Ordinul nr. 298/2011 a fost emis în aplicarea prevederilor art. 78 din Legea nr. 360/2002, prin declararea neconstituționalității acestor prevederi prin Decizia nr. 244/2016, ordinul devine lipsit de temei legal. Cu alte cuvinte, Ordinul MAI nr. 298/2011 emis în executarea prevederilor art. 78 din Legea nr. 360/2002 nu mai poate produce efecte după ce au fost declarate neconstituționale chiar dispozițiile Legii nr. 360/2002, în temeiul cărora a fost emis.

Referitor la susținerea pârâtului conform căreia legalitatea ordinului nu se poate realiza decât prin raportare la cadrul legal existent la data emiterii sale, dată la care nu fusese pronunțată decizia Curții Constituționale invocată prin cererea de chemare în judecată, Curtea reține că efectul viitor și obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale implică aplicarea acestora situațiilor juridice pendinte, cum este cea din prezenta cauză.

În interpretarea dată de pârât dispozițiilor legale referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, având în vedere și prevederile art. 29 alin. (3), reclamantul ar fi pus în imposibilitatea de a invoca propria excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 78 din Legea nr. 360/2002, ceea ce conduce la situația absurdă în care numai autorul excepției de neconstituționalitate beneficiază de efectul declarării neconstituționalității prevederilor art. 78 din Legea nr. 360/2002.

Față de considerentele arătate, Curtea va admite cererea având ca obiect Ordinul MAI nr. 298/2011 și, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va anula acest ordin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile netimbrării, inadmisibilității și rămânerii fără obiect și invocate de pârât prin întâmpinare.

Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect Ordinul MAI nr. 140/2016, reclamantul X, cu domiciliul în comuna X, sat X, str. X nr. X, județul X, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, cu sediul în București, sectorul 1, Piața Revoluției nr. 1A, ca nefondată.

Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect Ordinul MAI nr. 298/2011.

Anulează Ordinul MAI nr. 298/2011.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, depus la Curtea de Apel București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.04.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Președinte,

X

Grefier,

X