DECIZIE nr. 463/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Alina Oprișan - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Remat Cooper Steel - S.R.L. din municipiul Tulcea în Dosarul nr. 5.079/327/2020/a1 al Tribunalului Tulcea - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.508D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în principal, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, invocând considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 812 din 9 decembrie 2021, iar, în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții, respectiv Decizia nr. 135 din 10 martie 2020.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 13 mai 2021, îndreptată sub aspectul erorii materiale prin Încheierea din 15 iulie 2021, pronunțate în Dosarul nr. 5.079/327/2020/a1, Tribunalul Tulcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Societatea Remat Cooper Steel - S.R.L. din municipiul Tulcea, cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că textul criticat limitează motivele de desființare și trimiterea spre rejudecare doar la probleme ce vizează citarea. Apreciază că forma actuală a textului prevăzut la art. 425^1 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală nu permite, în situația în care judecătorul de cameră preliminară nu motivează sau nu soluționează o cerere ori o excepție, ca judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea contestației să dispună desființarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare în această fază procesuală.

6. De asemenea, arată că, potrivit art. 425^1 alin. (7), indiferent dacă cererile sau excepțiile invocate sunt sau nu soluționate de judecătorul de cameră preliminară de la fond (inclusiv în caz de soluționare neunitară), nu există niciun mecanism care să permită retrimiterea cauzei judecătorului de cameră preliminară de la fond. Raportând prevederile criticate la art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, subliniază că judecătorul care soluționează contestația nu poate dispune desființarea și trimiterea spre rejudecare, ceea ce privează contestatorul de o cale efectivă de atac împotriva excepțiilor nesoluționate. În continuare, susține că lipsa posibilității de desființare cu trimitere spre rejudecare pentru nemotivarea sau lipsa analizei cererilor și excepțiilor formulate privează contestatorul de o cale de atac, fiind încălcate prevederile constituționale cuprinse în art. 129 privind folosirea căilor de atac.

7. Tribunalul Tulcea - Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

(7) Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții: 1.

respingerea contestației, cu menținerea hotărârii atacate:

a) când contestația este tardivă sau inadmisibilă;

b) când contestația este nefondată;

2. admiterea contestației și:

a) desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei;

b) desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.

12. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul supremației Constituției și al egalității, ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție, astfel cum acestea sunt interpretate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 paragrafele 1 și 2 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 125 alin. (3) referitor la incompatibilitatea funcției de judecător, precum și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală stabilește competența instanței de control judiciar, în cadrul procedurii contestației, de a se pronunța fie în sensul respingerii (când contestația este tardivă sau inadmisibilă ori când contestația este nefondată), fie în sensul admiterii. Cu privire la ipoteza admiterii contestației, instanța poate dispune desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei ori desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.

14. Dispozițiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au fost introduse prin art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea acestei ordonanțe de urgență, modificarea legislativă a fost impusă de necesitatea reglementării căii de atac a contestației ca instrument procedural adecvat pentru soluționarea cauzelor urgente și a hotărârilor cu caracter restrictiv asupra drepturilor și libertăților fundamentale. Astfel de situații sunt însă expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia, astfel că exercitarea căii de atac a contestației se poate face numai atunci când legea prevede în mod expres această posibilitate.

15. Cu privire la critica referitoare la limitarea posibilității de desființare a hotărârii atacate și de dispunere a rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o doar la situația încălcării dispozițiilor privind citarea [ art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală ], Curtea reamintește jurisprudența sa constantă, potrivit căreia legiuitorul poate să reglementeze, în privința căilor de atac, termene, forma și conținutul, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevăd dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2). Curtea a constatat că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ținut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, sau Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 26). Astfel, accesul la căile de atac este un drept fundamental, însă modalitatea concretă de exercitare a acestui drept, inclusiv limitările sau restricțiile procedurale, țin de marja de apreciere a legiuitorului, fiind legitime dacă urmăresc un scop justificat.

16. Curtea observă că reglementarea analizată nu îngrădește accesul la o cale de atac, întrucât partea a avut la dispoziție contestația împotriva încheierilor judecătorului de cameră preliminară. Mai mult, instanța de control judiciar, învestită cu soluționarea contestației împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la fond, dispune de plenitudine de jurisdicție, ceea ce înseamnă că are competența de a analiza nu doar temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, ci și de a remedia eventualele omisiuni privind soluționarea cererilor sau excepțiilor ridicate de părți. Distincția instituită de legiuitor între ipoteza nerespectării dispozițiilor privind citarea și celelalte vicii de procedură este justificată de gravitatea încălcării dreptului la apărare în cazul citării nelegale, care, prin natura sa, afectează însăși posibilitatea părții de a participa la proces și de a-și exercita drepturile procesuale. În ceea ce privește celelalte neregularități, instanța de control judiciar nu este împiedicată să le analizeze și să le remedieze în cadrul soluției de reținere a cauzei spre judecare, ceea ce corespunde, de altfel, exigențelor de celeritate și eficiență a procesului penal, prevenind tergiversarea nejustificată a procedurilor.

17. De asemenea, Curtea reține că o eventuală obligativitate a trimiterii spre rejudecare a cauzei pentru orice neregularitate de procedură, în afara celor cu privire la respectarea dispozițiilor privind citarea, ar fi de natură să afecteze principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și ar contraveni finalității procedurii camerei preliminare, menită să asigure, într-un cadru rapid și eficient, verificarea legalității administrării probelor și a sesizării instanței.

18. În lumina celor expuse, Curtea constată că dispozițiile art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală realizează un just echilibru între exigențele de protecție a dreptului la apărare și necesitatea asigurării celerității și eficienței procedurilor judiciare. Astfel, norma criticată nu aduce atingere substanței dreptului de acces la o cale de atac, întrucât partea nu este lipsită de un remediu efectiv, instanța de control judiciar având competența de a examina și de a remedia orice neregularitate a hotărârii atacate.

19. În concluzie, Curtea reține că dispozițiile criticate sunt conforme cu prevederile constituționale și convenționale invocate, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Remat Cooper Steel - S.R.L. din municipiul Tulcea în Dosarul nr. 5.079/327/2020/a1 al Tribunalului Tulcea - Secția penală și constată că dispozițiile art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Alina Oprișan