DECIZIE nr. 519/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Cristian-Lucian Dumitra - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești în Dosarul nr. 2.473/281/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.842D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că autorul deduce neconstituționalitatea dispozițiilor criticate pornind de la o situație ipotetică. Susține că dispozițiile criticate nu creează un tratament sancționator mai blând inculpatului care, după săvârșirea infracțiunii din timpul minorității, săvârșește o altă infracțiune, după majorat, prin comparație cu cel aplicabil inculpatului care a săvârșit o singură infracțiune în timpul minorității, pentru care i-a fost aplicată o măsură educativă, inculpații nefiind în situații identice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.473/281/2020, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești într-o cauză având ca obiect soluționarea apelurilor declarate împotriva unei sentințe penale de condamnare pentru infracțiuni de furt calificat.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 131 privind rolul Ministerului Public.

6. Astfel, autorul apreciază că nu există nicio rațiune pentru care persoanele aflate în situații juridice mai ușoare, respectiv cele care săvârșesc după majorat o a doua infracțiune mai puțin gravă (sancționabilă cu amendă) sau nu mai săvârșesc infracțiuni înțelegând să respecte normele sociale, să fie supuse unui tratament juridic mai aspru decât cele care au săvârșit o a doua infracțiune mai gravă (sancționabilă cu închisoarea). Acesta compară situația persoanelor cărora li se aplică modalitatea de contopire prevăzută de dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal cu situația persoanelor cărora li se aplică modalitatea de contopire prevăzută de dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. d) din același Cod.

7. În acest context, autorul excepției susține că prin aplicarea dispozițiilor contestate se ajunge la situația în care un inculpat căruia i-a fost aplicată o măsură educativă privativă de libertate pentru săvârșirea unei infracțiuni în minorat și comite o nouă infracțiune după împlinirea vârstei de 18 ani este sancționat mai blând față de un inculpat minor căruia i-a fost aplicată aceeași măsură educativă privativă de libertate, iar ulterior nu mai săvârșește nicio infracțiune.

8. Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că legiuitorul, prin modul de reglementare a tratamentului sancționator în ipoteza pluralității de infracțiuni, comise atât în minorat, cât și după atingerea vârstei majoratului, nu încalcă principiul egalității în fața legii, motivat de faptul că acestea nu pot fi puse sub semnul egalității, respectiv măsura educativă privativă de libertate și pedeapsa închisorii ori pedeapsa închisorii și cea a amenzii penale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic în ceea ce privește aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor și de situațiile juridice diferite în care se află destinatarii normei. De asemenea, susține că măsurile educative și pedepsele nu pot fi echivalate, ultimele implicând condiții de executare mai stricte și antrenând decăderi, incapacități și interdicții, în timp ce măsurile educative nu produc astfel de consecințe.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:

(2) În cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care:

b)

dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat;.

14. Prin Decizia nr. 601 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 13 decembrie 2018, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, declarând neconstituțională sintagma „cel puțin“ din cuprinsul acestora.

15. Prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate au fost completate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 6 iulie 2023, însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în redactarea anterioară Legii nr. 200/2023, care continuă să își producă efectele în cauza dedusă judecății.

16. Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 124 - Înfăptuirea justiției și ale art. 131 - Rolul Ministerului Public.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b), Curtea observă că acestea fac parte din capitolul IV - Dispoziții comune al titlului V din Codul penal care reglementează regimul sancționator al pluralității de infracțiuni, în situația distinctă a săvârșirii de către aceeași persoană a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, caz în care pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă. Pentru ipoteza juridică anterior menționată, textul criticat prevede că, dacă măsura educativă stabilită pentru infracțiunea comisă în timpul minorității este privativă de libertate, iar pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită după majorat este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, a cărei durată se majorează cu o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat.

18. Curtea observă că autorul excepției consideră că dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt neconstituționale, întrucât reglementează un tratament sancționator mai blând în privința persoanelor care după data săvârșirii primei infracțiuni din timpul minorității săvârșesc după vârsta majoratului o altă infracțiune pentru care le este stabilită o pedeapsă cu închisoarea, în sensul reducerii perioadei în care sunt private de libertate, în timp ce persoanele care nu mai săvârșesc infracțiuni după vârsta majoratului ori săvârșesc infracțiuni de o gravitate redusă pentru care este aplicată o pedeapsă cu amenda penală - cazul prevăzut de art. 129 alin. (2) lit. d) din Codul penal - vor executa în continuare măsurile educative astfel stabilite, fără a beneficia de reducerea perioadei în care sunt private de libertate. Pentru acest motiv, se susține că textul criticat discriminează persoanele care după data săvârșirii primei infracțiuni din timpul minorității nu mai săvârșesc alte infracțiuni ori săvârșesc infracțiuni pentru care este stabilită pedeapsa amenzii penale în raport cu cele care săvârșesc după vârsta majoratului noi infracțiuni pentru care sunt stabilite pedepse cu închisoarea.

19. Cu privire la criticile astfel formulate, Curtea observă că dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) sunt aplicabile infractorului major, textul criticat vizând cazul în care se descoperă că inculpatul a săvârșit două infracțiuni, dintre care una este comisă în timpul minorității, iar alta după majorat, ipoteză în care pentru prima infracțiune este stabilită o măsură educativă privativă de libertate, în timp ce pentru cea de-a doua se aplică o pedeapsă cu închisoarea.

20. Conform art. 115 din Codul penal, măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate. Măsurile neprivative de libertate sunt, conform alin. (1) pct. 1 al articolului anterior menționat, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică, în timp ce măsurile privative de libertate sunt, potrivit pct. 2 al aceluiași alin. (1), internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție. Dintre acestea, internarea într-un centru educativ poate fi dispusă, conform art. 124 alin. (2) din Codul penal, pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani, iar internarea într-un centru de detenție se dispune, potrivit art. 125 alin. (2) din Codul penal, pentru o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, cu excepția cazului în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani.

21. De asemenea, conform art. 114 alin. (1) din Codul penal, regula, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de către o persoană minoră, este aceea a aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate. În acest sens, dispoziția legală anterior menționată stabilește că față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. În mod excepțional, la alin. (2) al art. 114 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut că față de un astfel de minor poate fi dispusă o măsură educativă privativă de libertate în următoarele două cazuri: dacă inculpatul a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

22. Curtea reține că, regimul sancționatoriu diferențiat aplicat minorilor a fost adaptat prin raportare la nivelul scăzut de maturitate psiho-emoțională, influențabilitatea crescută și capacitatea limitată de a conștientiza consecințele juridice ale faptei, motiv pentru care starea de minoritate constituie o cauză de diferențiere a răspunderii penale și, deci, a regimului de sancționare, accentul punându-se pe prevenție, atât antedelictuală, cât și postdelictuală, iar sancționarea minorului care a săvârșit o infracțiune vizează, în principal, asigurarea reeducării acestuia.

23. Astfel, în timp ce pedepsele, ca sancțiuni penale, prin pronunțatul lor rol coercitiv-represiv, au o vocație complexă, de constrângere, reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, măsurile educative au un caracter preponderent educativ, motiv pentru care, în urma aplicării lor, nu subzistă consecințe penale, ele neconstituind antecedente penale față de persoana în privința căreia au fost dispuse. De altfel, acest aspect este în mod expres reglementat la art. 133 din Codul penal, conform căruia măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități.

24. Or, toate aceste aspecte arată că persoanele care săvârșesc fapte prevăzute de legea penală înainte de a fi împlinit vârsta de 18 ani beneficiază de un regim sancționator adaptat nivelului lor de maturitate psiho-emoțională, chiar și în ipoteza măsurilor educative privative de libertate, intensitatea restricțiilor fiind mai redusă în comparație cu pedepsele aplicate persoanelor care săvârșesc fapte similare după împlinirea majoratului, acest regim fiind reglementat, conform politicii penale a statului, drept consecință a particularităților psihologice specifice vârstei minorității.

25. Aceste modalități de individualizare sunt însă opțiunea legiuitorului, care, în realizarea politicii penale a statului, este abilitat să stabilească reguli specifice în privința unor ipoteze precum cea invocată de autorul excepției, cu respectarea marjei de apreciere prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 693 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 9 februarie 2018, paragraful 17).

26. În aceste condiții, chiar dacă în aparență inculpații care săvârșesc o altă infracțiune după vârsta majoratului beneficiază de un regim sancționator care comprimă perioada privativă de libertate, Curtea reține că pedeapsa închisorii aplicată pentru infracțiunea săvârșită după vârsta majoratului se distinge de măsurile educative atât prin natura sa, cât și printr-un grad superior de severitate. Aceasta are caracter represiv și privativ de libertate, implicând izolarea persoanei de mediul social, restrângerea unor drepturi fundamentale și un regim de executare strict. Finalitatea principală a acestei sancțiuni este realizarea funcțiilor de constrângere, retribuție și prevenție generală, ce îi conferă un impact profund asupra vieții condamnatului.

27. În acest sens, din perspectiva art. 16 din Constituție, instituirea unui regim sancționator adaptat și diferențiat în privința persoanelor majore, respectiv minore este legitimă și justificată atât prin natura distinctă a categoriilor de persoane vizate, cât și prin scopurile diferite urmărite de fiecare sancțiune. În consecință, Curtea reține, contrar celor susținute de autorul excepției, că persoana căreia îi este aplicată pedeapsa închisorii pentru infracțiunea săvârșită după vârsta majoratului, în mod obiectiv și incontestabil, beneficiază de un regim sancționator mai aspru, indiferent de durata perioadei de privare de libertate.

28. În aceste condiții, Curtea constată că inculpații care nu mai săvârșesc infracțiuni după vârsta majoratului ori cei care săvârșesc infracțiuni de o gravitate redusă pentru care este aplicată măsura amenzii nu sunt în situația de a fi discriminați, ci, din contră, legiuitorul a stabilit un regim sancționator diferit prin raportare la natura distinctă a sancțiunilor și a scopurilor urmărite de acesta.

29. Referitor la principiul egalității în drepturi, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994) și, de asemenea, că același principiu nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații, motiv pentru care inegalitatea reală ce rezultă din această diferență poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține, iar, în măsura în care inegalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

30. De altfel, Curtea, prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, și Decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006, a statuat, în esență, că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Parlamentul are competența de a reglementa prin lege organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituționale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru această faptă. Principiul egalității în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracțiunilor, iar reglementarea unui regim sancționator în funcție de anumite elemente incidente este expresia firească a principiului constituțional menționat, care impune ca în aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar în situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat. Totodată, prin Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2020, paragraful 39, Curtea a constatat că persoanele care au săvârșit infracțiuni diferite se află în situații juridice diferite, ceea ce permite și instituirea unui tratament juridic diferențiat, conform opțiunii libere a legiuitorului, fără a putea fi reținută instituirea unor privilegii sau a unor discriminări.

31. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 124 privind înfăptuirea justiției și de art. 131 privind rolul Ministerului Public, Curtea observă că, deși autorul excepției invocă în mod formal prevederile constituționale menționate, în realitate acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu aceste prevederi constituționale. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate, instanța de contencios constituțional neputându-se substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești în Dosarul nr. 2.473/281/2020 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Cristian-Lucian Dumitra