DECIZIE nr. 442/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Simina Popescu-Marin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Iakab Dezso în Dosarul nr. 4.448/182/2020 al Judecătoriei Baia Mare - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.861D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Precizează că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 respectă exigențele constituționale privind cazul excepțional și urgența, reper în acest sens fiind normele constituționale în vigoare la momentul adoptării ordonanței de urgență a Guvernului. Referitor la critica privind încălcarea art. 53 din Constituție arată că prevederea atacată reflectă sancționarea unor persoane care pun în pericol siguranța rutieră, iar dreptul de a conduce autovehicule nu este un drept fundamental. În aceste condiții, invocarea dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală este irelevantă în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 27 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.448/182/2020, Judecătoria Baia Mare - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Iakab Dezso într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții la circulația pe drumurile publice.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece suspendarea exercitării dreptului de a conduce orice autoturisme pe drumurile publice, pe o perioadă de 90 de zile, reprezintă o restrângere a unui drept, iar, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție, restrângerea exercitării unui drept se poate face numai prin lege, nu și printr-o ordonanță de urgență a Guvernului. De asemenea, susține că la momentul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu a fost motivată și nici justificată situația extraordinară sau urgența care să îndreptățească Guvernul să adopte ordonanța de urgență criticată, deși acestuia îi revenea această obligație, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, însă, potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (1) teza întâi din acest act normativ, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2003, împrejurare care este de natură să dovedească faptul că, în realitate, nu a existat niciun fel de urgență și nicio situație extraordinară care să facă imposibilă amânarea și adoptarea unei legi. Adoptarea în regim de urgență a unor norme care limitează sau restrâng dreptul de a conduce și lipsa motivării situației extraordinare care a determinat adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 echivalează cu intruziunea nejustificată și nefondată a executivului în atributele legislativului, contrar art. 1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție.

6. Se mai susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 încalcă dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece prevede o serie de măsuri restrictive de drepturi, respectiv suspendarea dreptului de a conduce și anularea acestui drept, de natură să afecteze drepturile persoanelor privind deplasarea sau dreptul la muncă. În opinia autorului excepției, nicio dispoziție din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu prevede criteriile în baza cărora se individualizează măsura restrângerii temporare a dreptului de a conduce sau în baza cărora se poate dispune anularea definitivă a dreptului de a conduce.

7. Judecătoria Baia Mare - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Nu sunt încălcate dispozițiile art. 53 din Constituție, având în vedere atât natura actului normativ prin care a fost instituită norma contestată, cât și natura dreptului a cărui restrângere a fost instituită și condițiile în care această restrângere intervine. Din interpretarea strictă a textului constituțional rezultă că este permisă restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale fie prin lege, fie prin alt act juridic cu forță egală cu cea a legii, adică prin ordonanță a Guvernului. În cazul în care se dorea excluderea altor acte normative cu rang egal legii, sar fi prevăzut în mod expres că restrângerile se pot realiza doar prin intermediul legilor organice. Mai mult, dreptul reclamat ca fiind afectat de dispoziția legală contestată nu face parte dintre cele care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, nu pot constitui obiectul reglementărilor instituite prin intermediul ordonanțelor de urgență. Chiar dacă petentul asimilează dreptul de a conduce atât cu dreptul la libera circulație al persoanelor, cât și cu dreptul la muncă, o astfel de interpretare este mult prea extensivă. Dreptul afectat nu este un drept recunoscut automat oricărui cetățean prin Constituție, ci face parte din categoria drepturilor pe care cetățeanul le poate obține și exercita doar în cazurile și cu îndeplinirea unor criterii delimitate, în cazul de față, prin normele incidente în materie rutieră. Prin urmare, acest drept poate fi supus unor modificări sau restrângeri justificate de situații sociale ori economice care survin, fără ca aceste modificări să îndeplinească același grad de exigență ca modificările sau restrângerile unor drepturi fundamentale. Totodată, prin dispoziția legală criticată nu s-a instituit o restrângere a dreptului de conducere care să intervină în mod automat, ci ca sancțiune ce se aplică drept urmare a nesocotirii unor norme care reglementează regimul circulației pe drumurile publice. Regula este totodată urmată de caracterul suspensiv de executare pe care formularea unei plângeri contravenționale o are asupra măsurii complementare. Referitor la susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, prin raportate la momentul la care actul normativ ale cărui dispoziții contestate prin prezenta excepție a fost adoptat, se observă că, la acel moment, erau incidente dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită, care nu implicau existența unei motivări asupra caracterului urgent care să determine adoptarea unei ordonanțe de urgență. Prin urmare, câtă vreme, la momentul revizuirii Legii fundamentale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 era deja în vigoare, acesteia nu i se mai impunea respectarea exigențelor de adoptare, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituția, revizuită.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) partea introductivă teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

.“

12. Referitor la obiectul excepției de neconstituționalitate, din analiza considerentelor încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autorului excepției, Curtea observă că acesta formulează și critici de neconstituționalitate extrinsecă privind Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în ansamblu. În consecință, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) partea introductivă teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și ordonanța de urgență a Guvernului, în ansamblu.

13. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) și (5) privind statul român, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile adoptării ordonanțelor de urgență ale Guvernului și limitele acestora.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză, iar Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 238 din 29 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 14 octombrie 2025, Decizia nr. 430 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, Decizia nr. 228 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 10 iunie 2014, Decizia nr. 1.217 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.428 din 25 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 16 decembrie 2011, Decizia nr. 1.065 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 11 octombrie 2010, și Decizia nr. 494 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009).

15. Referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 228 din 15 aprilie 2014, precitată, paragraful 15, netemeinicia acestora, reținând că analiza susținerilor referitoare la respectarea exigențelor constituționale privind adoptarea ordonanței de urgență trebuie făcută în lumina prevederilor constituționale în vigoare la data adoptării ordonanței de urgență. Curtea a mai observat că din expunerea de motive la proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței criticate rezultă îndeplinirea dublei condiții prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită, și anume existența cazului excepțional și a urgenței. Concluzia se desprinde din precizările făcute de Guvern în sensul că „amplificarea continuă a fenomenului infracțional, care a căpătat un caracter tot mai dinamic și mai complex, a reclamat soluții viabile de contracarare, concretizate în acest proiect de act normativ, pe de o parte, prin înăsprirea sancțiunilor penale, iar, pe de altă parte, prin incriminarea ca infracțiuni a unor noi fapte“. Totodată, promovarea unui proiect de act normativ asupra regimului circulației pe drumurile publice sub forma unei ordonanțe de urgență „a fost determinată de necesitatea reglementării pe baze noi și în acord cu noile reglementări europene, în cel mai scurt timp, a relațiilor sociale dintr-un domeniu foarte important pentru societatea românească, prelungirea procedurii legislative având consecințe nedorite, uneori dramatice, vizibile pe toate drumurile țării. Promovarea în regim de urgență este determinată, nu în ultimul rând, și de necesitatea îndeplinirii, la termenele convenite, a angajamentelor asumate de România în procesul de armonizare a legislației românești cu aquis-ul comunitar“.

16. Cât privește susținerea referitoare la necesitatea motivării urgenței în cuprinsul ordonanței, dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituția nerevizuită, la care se raportează și în prezenta cauză controlul de constituționalitate, nu obligau la aceasta, astfel cum stabilesc în prezent prevederile art. 115 din Constituția republicată.

17. Referitor la criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa, că, pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția, în art. 115 ( art. 114 din Constituția, nerevizuită ), consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar.

18. În consecință, reținând că prin adoptarea actului normativ criticat Guvernul a acționat în limitele competenței sale constituționale de a adopta ordonanțe de urgență, fără a se substitui Parlamentului în exercitarea rolului său de „unică autoritate legiuitoare“, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 238 din 29 aprilie 2025, precitată, paragrafele 22 și 23, că principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale nu este încălcat.

19. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, instanța de contencios constituțional a reținut, prin Decizia nr. 238 din 29 aprilie 2025, precitată, paragraful 18, că, în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea printr-o normă juridică de rang primar a uneia sau a mai multor sancțiuni complementare pe lângă sancțiunea principală - amenda - nu este de natură să încalce prevederile constituționale invocate, aceste sancțiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise.

20. Astfel, referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, prin Decizia nr. 238 din 29 aprilie 2025, precitată, paragrafele 19 și 20, Curtea a observat că norma constituțională evocată se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, iar prevederile legale criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Curtea a precizat că dreptul de a conduce autovehicule nu face parte din categoria drepturilor prevăzute de Constituție. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că textul art. 53 din Constituție stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Acesta are în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituție, nu și alte drepturi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 503 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 17 ianuarie 2005). În aceste condiții, invocarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, care se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, și ale art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, care stabilesc că ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, nu are relevanță în cauză.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional antereferită își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iakab Dezso în Dosarul nr. 4.448/182/2020 al Judecătoriei Baia Mare - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 102 alin. (3) partea introductivă teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ordonanța de urgență a Guvernului, în ansamblu, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Baia Mare - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu-Marin