DECIZIE nr. 415/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (4 )-( 6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Mircea Lodromăneanu în Dosarul nr. 2.227/85/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 124D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent arată că autorul excepției de neconstituționalitate a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. Curtea ia act de cererea depusă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 861 din 17 decembrie 2019, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că procedura comunicării actelor administrativ fiscale prin publicitate este una subsidiară de informare a contribuabilului, iar dacă procedura de comunicare s-a efectuat cu încălcarea legii, instanța judecătorească are posibilitatea să constate această împrejurare. De altfel, regula este comunicarea actelor respective potrivit art. 47 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 207/2015, iar excepția o constituie comunicarea prin publicitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia nr. 1.207 din 18 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.227/85/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (4 )-( 6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Mircea Lodromăneanu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat în contextul unui litigiu în care se solicită anularea deciziei de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 47 alin. (4) și (5) din Legea nr. 207/2015, referitoare la comunicarea actelor de procedură fiscală, sunt neconstituționale, deoarece lasă la aprecierea subiectivă a organelor fiscale ce anume înseamnă imposibilitate de comunicare, astfel că, în practică, există o tendință generalizată de trimitere a actului administrativ fiscal o singură dată prin poștă, cu confirmare de primire, deși corespondența (plicul) se întoarce la expeditor cu mențiunea poștei: avizat, reavizat, expirat termen de păstrare. Astfel, există situații în care este confirmat domiciliul destinatarului/contribuabilului, dar căruia nu i-a fost livrată corespondența din diferite motive (lipsa temporară a destinatarului de la domiciliu - concediu de odihnă, probleme medicale etc., rătăcirea/pierderea avizării) și, cu toate acestea, organele fiscale consideră ca fiind o imposibilitate de comunicare a actului administrativ fiscal și procedează la comunicarea acestuia prin publicitate. Or, o astfel de interpretare afectează accesul liber la justiție al contribuabilului, în ceea ce privește posibilitatea acestuia de a contesta existența sau cuantumul obligației fiscale. De asemenea, dispozițiile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 încalcă dreptul la apărare, întrucât anunțul și comunicarea prin publicitate conțin prea puține elemente, iar printre acestea nu se regăsesc și informații cu privire la suma pentru care a fost emis actul administrativ fiscal sau ce tip de obligație fiscală reprezintă, aspecte care să permită contribuabilului o apreciere cât mai aproape de realitatea întinderii obligației fiscale și să asigure dreptul acestuia la informare în mod complet și concret și să nu fie pus în imposibilitatea de a-l contesta.

7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece accesul liber la justiție nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții, reguli de procedură. Textul criticat nu contravine dispozițiilor constituționale menționate în susținerea excepției, având în vedere că acesta reglementează doar o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită numai în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești, aspect ce ține de aplicarea și interpretarea legii, instanța judecătorească având competența să stabilească dacă la comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal s-au respectat prevederile legale în materie.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 47 alin. (4 )-( 6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Dispozițiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 au fost modificate și completate, succesiv, prin mai multe acte normative. Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum și motivarea excepției de neconstituționalitate, contextul legislativ în care aceasta a fost invocată și soluția legislativă pusă în discuție de către instanța judecătorească, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor art. 47 alin. (4 )-( 6) din Legea nr. 207/2015 în următoarea redactare:

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afișarea unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează:

a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afișarea anunțului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a A.N.A.F.;

b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afișarea anunțului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.

(6) Anunțul prevăzut la alin. (5) se menține afișat cel puțin 60 de zile de la data publicării acestuia și conține următoarele elemente:

a) numele și prenumele sau denumirea contribuabilului/ plătitorului;

b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;

c) denumirea, numărul și data emiterii actului administrativ fiscal.

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 24 - Dreptul la apărare și ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, având în vedere conținutul motivării excepției de neconstituționalitate, precum și Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține și dispozițiile constituționale ale art. 31 - Dreptul la informație.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 861 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 29 mai 2020, paragrafele 26-28, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015, actul administrativ fiscal reprezintă actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat. Actul administrativ fiscal este acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica și a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești. Această manifestare unilaterală de voință, chiar dacă apare în contextul realizării puterii publice, presupune asigurarea unui echilibru ce implică respectarea intereselor private legitime, a drepturilor conferite de lege destinatarului actului administrativ fiscal, precum și asigurarea condițiilor necesare exercitării de către instanțele judecătorești a controlului de legalitate a actului administrativ. În acest context, natura unilaterală a actului administrativ fiscal are ca rezultantă reglementarea condițiilor de emitere, comunicare, precum și a modalităților de asigurare a opozabilității acestuia.

14. Astfel, comunicarea actului administrativ fiscal către destinatarul său (contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat) reprezintă o garanție importantă împotriva arbitrarului și, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoștință a conținutului raportului juridic fiscal care ia naștere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ fiscal are importanță și cu privire la efectele juridice produse de acesta, actul administrativ fiscal producând efecte juridice față de destinatarul său doar din momentul în care îi este comunicat în mod legal. Prin urmare, comunicarea actului administrativ fiscal reprezintă o condiție preliminară pentru opozabilitate, respectiv pentru a determina data de la care actul administrativ fiscal poate produce efecte pentru contribuabil. Așa cum este și firesc, regula o constituie comunicarea actului administrativ fiscal către contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat. În acest fel se asigură cunoașterea nemijlocită de către partea din raportul juridic fiscal a conținutului raportului juridic născut ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal. În acest sens sunt și prevederile art. 48 din Legea nr. 207/2015, care prevăd că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menționată în acesta, potrivit legii. Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 din actul normativ precitat nu este opozabil contribuabilului/plătitorului și nu produce niciun efect juridic.

15. Modalitățile de efectuare a comunicării actului administrativ fiscal sunt reglementate în cuprinsul art. 47 din Legea nr. 207/2015, dar ele nu sunt alternative, organul fiscal neavând posibilitatea să o aleagă pe cea care i se pare mai convenabilă, ci trebuie urmată, gradual, o ierarhie a acestora, astfel cum aceasta este dată de cadrul legislativ aflat în vigoare într-un anumit context dat. Astfel, modalitățile de comunicare a actului administrativ fiscal consacrate de Legea nr. 207/2015, în evoluția sa legislativă, sunt: comunicarea directă, care presupune înmânarea directă a actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie către contribuabil/plătitor sau către împuternicitul acestuia, sub semnătură de primire; comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori al împuternicitului acestuia, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; comunicarea actului administrativ fiscal emis în formă electronică, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, și comunicarea prin publicitate. În cazul actelor administrative fiscale emise în formă electronică, legiuitorul a prevăzut că acestea se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere și de comunicare (a se vedea Decizia nr. 885 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 1 aprilie 2021, paragraful 14, și Decizia nr. 861 din 17 decembrie 2019, precitată, paragrafele 31-34).

16. În ceea ce privește comunicarea prin poștă cu confirmare de primire, modalitate asupra căreia autorul excepției de neconstituționalitate cu precădere formulează critici, Curtea reține că prin Decizia nr. 74 din 25 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 15 iulie 2025, paragraful 20, instanța de contencios constituțional a arătat că particularitatea acestei proceduri constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poștale înregistrate, confirmată în scris de destinatar, astfel cum rezultă din pct. 1.1.f) din anexa nr. 1 - Regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale la Decizia președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 313/2017 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 20 aprilie 2017, în vigoare la data invocării excepției de neconstituționalitate. Potrivit pct. 3.10.2 din anexa nr. 1 la decizia menționată, predarea trimiterii poștale care face obiectul serviciului confirmare de primire se realizează numai în una dintre următoarele modalități:

a) la adresa indicată de expeditor, personal către destinatar sau către persoana autorizată să primească trimiterea poștală; b) la punctul de contact deservit de personal, personal către destinatar sau către persoana autorizată să primească trimiterea poștală, după transmiterea prealabilă a unui aviz care să anunțe sosirea trimiterii poștale. Față de această împrejurare, Curtea nu a reținut criticile de neconstituționalitate potrivit cărora comunicarea actelor administrativ fiscale prin poștă nu asigură faptul că acestea vor ajunge la destinatar, deoarece modalitatea de comunicare arătată mai sus este în măsură să asigure faptul că actul administrativ fiscal a fost comunicat destinatarului său, care a și luat cunoștință despre acesta. Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, iar celelalte nemulțumiri și aspecte învederate de autorul excepției de neconstituționalitate legate de comunicarea respectivă sunt de aplicarea legii în concret, chestiuni ce nu țin de competența Curții Constituționale.

17. Comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate reprezintă o modalitate ultimă și subsidiară de înștiințare, folosită doar în cazul în care celelalte procedee de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești, însă acest aspect ține de aplicarea și interpretarea legii. Numai instanța de judecată este cea competentă să stabilească dacă la comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal s-au respectat condițiile prevăzute de Codului de procedură fiscală ( Decizia nr. 885 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 16, Decizia nr. 861 din 17 decembrie 2019, paragraful 37, și Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014).

18. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 47 alin. (4 )( 6) din Legea nr. 207/2015 nu încălcă art. 21 și art. 24 din Constituție, întrucât, în situația nerespectării de către organele fiscale a ordinii modalităților de comunicare a actelor administrative fiscale, acestea utilizând direct comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal, persoana interesată are posibilitatea să se adreseze instanțelor judecătorești, context în care poate combate procedura respectivă și își poate realiza apărările pe care le consideră necesare, potrivit legii.

19. Referitor la critica potrivit căreia dispozițiile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 sunt neconstituționale ca urmare a faptului că anunțul și comunicarea prin publicitate nu conțin informații cu privire la suma pentru care a fost emis actul administrativ fiscal sau ce tip de obligație reprezintă, elemente a căror lipsă nu asigură dreptul la informare și, prin urmare, și dreptul la apărare al contribuabilului, Curtea observă că nu poate fi reținută pretinsa încălcare a principiilor constituționale nici din această perspectivă. Lipsa elementelor învederate de către autorul excepției de neconstituționalitate nu impietează asupra dreptului la apărare, având în vedere că Legea nr. 207/2015 prevede mecanismele privind contestarea actelor administrativ fiscale și accesul neîngrădit la justiție, potrivit legii, context în care, astfel cum deja s-a arătat mai sus, contribuabilul poate utiliza dreptul la apărare.

20. În ceea ce privește art. 31 din Constituție, acesta prevede dreptul la informație, respectiv consacră dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit la orice informație de interes public și obligația corelativă a autorităților publice, potrivit competențelor ce le revin, de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice. Așadar, dreptul la informație consacrat de art. 31 din Constituție se referă numai la informațiile de interes public, iar în acest sens, la nivel infraconstituțional, art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, stabilește că prin „informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 15). Legile sunt publicate, potrivit art. 78 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul acestora, astfel cum este și cazul Legii nr. 207/2015.

21. Dispozițiile art. 52 din Constituție nu au incidență în prezenta cauză, întrucât prevederile criticate sunt norme de procedură care stabilesc modalitățile de comunicare a actului administrativ-fiscal și nu reglementează cu privire la aspecte care se circumscriu sensului dat de textul constituțional, respectiv cu privire la dreptul persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mircea Lodromăneanu în Dosarul nr. 2.227/85/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 47 alin. (4 )-( 6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu