DECIZIE nr. 502/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, excepție ridicată de Florin Săndulescu în Dosarul nr. 11.129/3/2020 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.196D/2021.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 126 din 21 martie 2023.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 10 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.129/3/2020, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Excepția a fost ridicată de Florin Săndulescu în cauza în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate, câtă vreme legiuitorul nu a reglementat cantitatea de droguri în raport cu sintagma „deținerea de droguri de risc pentru consumul propriu“. Cu alte cuvinte, susține că legiuitorul nu a specificat o cantitate de droguri în raport cu care se reține infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, apreciind că este esențial să existe o dispoziție clară și previzibilă cu privire la o cantitate determinată de droguri în raport cu care să se poată delimita infracțiunea de trafic de droguri de risc față de infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu. Arată că, dacă s-ar fi menționat un prag valoric al cantității de droguri, acesta ar fi permis inculpatului să prevadă care sunt consecințele faptelor sale și riscul la care se expune prin încălcarea normelor juridice ce rezultă dintr-un act determinat.

6. Tribunalul București - Secția I penală, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu a formulat opinia sa cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.“

11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile criticate sunt contrare atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, cât și dispozițiilor art. 5 privind dreptul la libertate și siguranță și ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea va reține ca normă de referință și dispozițiile constituționale ale art. 23 privind libertatea individuală, precum și ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 5 privind dreptul la libertate și siguranță și ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au mai fost suspuse examinării instanței de control constituțional cu referire la sintagma „fără drept“ din conținutul textului de lege criticat, fiind pronunțate Decizia nr. 259 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 5 iunie 2019, Decizia nr. 748 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2020, și Decizia nr. 126 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 10 iulie 2023, prin care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut elementul material al laturii obiective a infracțiunii prin enumerarea, în cuprinsul normei criticate, a unor fapte din care acesta poate fi constituit. Această enumerare este una exhaustivă și nu imprimă normei contestate vreo lipsă de claritate și previzibilitate, deoarece conduita prohibită se desprinde cu ușurință din ansamblul dispoziției legale căreia îi aparține. Astfel, interpretând sistematic norma, Curtea a constatat că aceasta are în vedere acele operațiuni, efectuate fără drept, care privesc circulația drogurilor de risc și care constau în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea acestora.

13. Totodată, în contextul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea a observat, prin Decizia nr. 126 din 21 martie 2023, paragraful 19, că toate aceste operațiuni se circumscriu unui singur scop, și anume „pentru consum propriu“. Astfel, în cazul infracțiunii reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, subiectul activ este circumstanțiat și este întotdeauna un consumator de droguri, simplu sau dependent, astfel cum acesta este definit în art. 1 lit. h) și i) din aceeași lege, iar împrejurarea că legiuitorul nu a incriminat ca infracțiune distinctă consumul ilicit de droguri constituie o problemă de politică penală. Prin urmare, Curtea a reținut că întreaga filosofie ce a generat și a guvernat adoptarea Legii nr. 143/2000 este legată - așa cum însăși denumirea legii o consacră - nu numai de prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, ci și de prevenirea și combaterea consumului de droguri, în considerarea faptului că acestea sunt substanțe periculoase pentru viața și sănătatea oamenilor. În aceste condiții, Curtea a constatat că formularea textului de lege nu este de natură să genereze dificultăți de interpretare, termenii folosiți având înțelesul curent în limba română, aceștia indicând activități concrete, a căror detaliere nu este necesară pentru a fi înțelese. Pentru ca destinatarul normei penale să își poată adapta conduita cerințelor legii nu este necesară descrierea în detaliu a activității interzise, nominalizarea acesteia cu claritate și precizie fiind suficientă.

14. De altfel, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 126 din 21 martie 2023, paragraful 18, că rațiunea normei legale criticate constă în sancționarea mai blândă a deținătorului dependent care le folosește pentru sine față de deținătorul de droguri care le trafichează. O atare orientare este justificată și prin faptul că un consumator, fie că este dependent sau nu, este o persoană vulnerabilă pentru a cărei reinserție socială pot fi necesare servicii de sănătate, asistență psihologică și socială ce implică un anumit program terapeutic în vederea întreruperii consumului, a înlăturării dependenței psihice și/sau fizice și/sau a reducerii riscurilor asociate consumului. Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infracțiune distinctă, în schimb, sancționează deținerea de droguri indiferent de cantitate și de scop, inclusiv pentru consumul propriu.

15. Considerentele care au fundamentat soluția pronunțată în deciziile precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

16. Distinct de cele constatate în deciziile precitate, în raport cu criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reține că Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, definește la art. 1 lit. b) drogurile ca fiind plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I-III din aceeași lege, și prevede la lit. c) și d) ale aceluiași art. 1 că drogurile de mare risc sunt cele înscrise în tabelele nr. I și II, iar drogurile de risc sunt cele înscrise în tabelul nr. III. Așadar, dispozițiile art. 1 lit. a) - e) din Legea nr. 143/2000 prevăd sensul noțiunilor de „substanțe aflate sub control național“, „droguri“, „droguri de mare risc“, „droguri de risc“ și „precursori“, în vederea utilizării lor, în cuprinsul normelor de incriminare reglementate prin legea anterior menționată. Astfel, pentru a sancționa penal faptele enumerate în ipoteza normei de la art. 4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul a procedat la definirea noțiunilor și a sintagmelor mai sus enumerate, arătând sensul conferit acestora în contextul juridic analizat. Prin urmare, cu prilejul determinării conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 143/2000, stabilirea elementului material al laturii obiective poate fi făcută doar prin raportare la prevederile art. 1 din aceeași lege. Curtea reține că această modalitate de definire a infracțiunii anterior precizate este de natură să asigure claritatea, precizia și previzibilitatea dispoziției legale criticate, standarde impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. De asemenea, Curtea reține că trimiterile din cuprinsul dispozițiilor art. 1 lit. a)-e) din Legea nr. 143/2000 la tabelele nr. I-IV din acest act normativ, tabele care cuprind denumiri ale substanțelor ce intră în categoriile de droguri astfel reglementate, sunt determinate de caracterul strict tehnic al conținutului respectivelor tabele, care face imposibilă enumerarea respectivelor substanțe în cuprinsul textului criticat.

17. În aceste condiții, având în vedere sfera largă a substanțelor ce intră în categoriile de droguri astfel reglementate, Curtea constată că, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al cantității de droguri (de risc sau de mare risc) ori un prag valoric al cantității de droguri drept cerință esențială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Așa fiind, legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta independent de reglementarea unui nivel minim al cantității de droguri/al unui prag valoric, prin consum ilicit de droguri înțelegându-se consumul de droguri aflate sub control național, fără prescripție medicală [ art. 1 lit. g) din Legea nr. 143/2000 ], consumatorul fiind persoana care își administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghițire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism [ art. 1 lit. g) din Legea nr. 143/2000 ], în timp ce consumatorul dependent este definit drept consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod repetat și sub necesitate ori nevoie, prezintă consecințe fizice și psihice conform criteriilor medicale și sociale [ art. 1 lit. i) din Legea nr. 143/2000 ].

18. De altfel, Curtea observă că, în motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul invocă existența unei ipoteze juridice care aduce în discuție un vid legislativ, care, în opinia sa, este de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate. Or, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Așadar, soluționarea acestui aspect nu ține de competența Curții Constituționale, întrucât implică un act de legiferare, care ține de competența Parlamentului. Astfel că, în completarea considerentelor menționate la paragrafele anterioare ale prezentei decizii, având în vedere art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea reține că nu poate modifica sau completa un text de lege în sensul celor invocate de autorul excepției.

19. Totodată, cu privire la pretinsa încălcare, prin textele legale criticate, a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispozițiile legale criticate au în vedere conținutul constitutiv al unei infracțiuni, vizând, prin urmare, aplicarea unor norme de drept penal substanțial. Or, garanțiile specifice dreptului de la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Săndulescu în Dosarul nr. 11.129/3/2020 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu