ORDIN nr. 103 din 24 mai 2002
ORDIN nr. 103 din 24 mai 2002 privind punerea în aplicare a regulamentelor și instrucțiunilor Consiliului Concurentei, elaborate în baza Legii concurentei nr. 21/1996
REGULAMENT nr. 0/2002
REGULAMENT din 24 mai 2002 privind acordarea exceptării acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicția prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996
Emitent
CONSILIUL CONCURENȚEI
Intrare în vigoare
9 august 2002
R
E
G
U
L
A
M
E
N
T
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
În
temeiul
art. 28
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
Consiliul
Concurenței
adoptă
prezentul
regulament.
CAPITOLUL
I
Dispoziții
generale
ARTICOLUL 1
Obiectul
și
domeniul
de
aplicare
a
regulamentului
(1) În
conformitate
cu
prevederile
art. 5
alin.
(3)
din
Legea
Concurenței
nr. 21/1996,
beneficiul
exceptării
unor
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate
de
la
inter- dicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
se
stabilește
prin
regulament
al
Consiliului
Concurenței,
în
condițiile
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
con- curenței
nr. 21/1996.
(2) Consiliul
Concurenței
a
adoptat „Regulamentul
privind
acor- darea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 56
bis
din 3
aprilie 1997,
prin
care
la
cap.
IV
se
stabilesc
condițiile
de
exceptare
pentru
acordurile
de
cercetare-dezvoltare.
La
stabilirea
acestor
condiții
s-au
avut
în
vedere
toate
tipurile
de
acorduri
de
cercetare-dezvoltare
suscepti- bile
de
a
fi
exceptate
de
la
aplicarea
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
indiferent
dacă
părțile
la
acord
sunt
sau
nu
sunt
concurenți
reali
sau
potențiali
pe
piața
românească
ori
pe
o
parte
a
acesteia.
(3) Adoptarea
noului
regulament
se
înscrie
în
logica
unei abordări
economice
a
incidenței
acordurilor
în
cauză
cu
un
mediu
concurențial
normal.
Astfel,
s-au
considerat
necesare:
renunțarea
la
întocmirea
unor
liste
cu
clauze
exceptate,
definirea
unor
cate- gorii
de
acorduri
exceptate
până
la
atingerea
unei
anumite
cote
de
piață
și
enunțarea
restricțiilor
sau
clauzelor
care
nu
trebuie
să
figureze
în
aceste
acorduri.
(4) Noul
regulament
urmărește
să
satisfacă
două
exigențe:
să
asigure
protecția
eficientă
a
concurenței
și
să
ofere
agenților
eco- nomici
o
siguranță
juridică
adecvată.
Aceste
obiective
trebuie
să fie
îndeplinite
ținându-se
seama
de
necesitatea
de
a
simplifica
pe
cât
posibil
supravegherea
administrativă
și
cadrul
legislativ.
Se
pornește
de
la
prezumția
că
sub
un
anumit
nivel
al
cotei
de
piață
efectele
pozitive
ale
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
compen- sează
eventualele
lor
efecte
negative
asupra
concurenței,
putând
fi
exceptate
conform
prevederilor
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concu- renței
nr. 21/1996.
(5) Exceptarea
acordată
prin
prezentul
regulament
se
limitează
la
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
care
nu
dau
posibilitatea
agenților
economici
implicați
să
elimine
concurența
pe
o
parte
substanțială
a
pieței
produselor
și
serviciilor
în
cauză.
Se
exclud
de
la
exceptare
acordurile
încheiate
între
agenții
economici
con- curenți
a
căror
cotă
de
piață
cumulată
pentru
produsele
sau
serviciile
susceptibile
de
a
fi
îmbunătățite
sau
înlocuite
ca
urmare
a
activității
de
cercetare-dezvoltare
depășește
un
anumit
nivel,
determinat
la
momentul
încheierii
acordului.
(6) Acordurile
încheiate
între
agenți
economici
care
nu
sunt
concurenți
în
domeniul
fabricației
de
produse
susceptibile
de
a
fi
înlocuite
sau
îmbunătățite
ca
urmare
a
aplicării
rezultatelor
acti- vității
de
cercetare-dezvoltare
nu
elimină
concurența
efectivă
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
decât
în
circumstanțe
excepționale.
De
aceea
este
justificat
ca
aceste
acorduri
să
beneficieze
de
exceptare,
indiferent
de
cota
de
piață
deținută
de
părți.
(7) Acordurile
care
au
ca
obiect
exploatarea
în
comun
a
rezul- tatelor
activității
de
cercetare
sau
perfecționarea
în
comun
a
aces- tor
rezultate
până
la
stadiul
de
aplicare
industrială,
fără
a-l
include,
nu
intră,
în
general,
sub
incidența
prevederilor
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996.
Totuși
aceste
acor- duri
pot
intra
sub
incidența
interdicției
din
lege
și,
pe
cale
de
con- secință,
în
domeniul
de
aplicare
a
prezentului
regulament,
în
anumite
circumstanțe,
cum
ar
fi
situația
în
care
părțile
convin
să
nu
realizeze
alte
activități
de
cercetare
în
același
domeniu,
renunțând
astfel
la
posibilitatea
de
a
dobândi
avantaje
concurențiale
în
raport
cu
celelalte
părți.
(8) Pentru
justificarea
exceptării
exploatarea
în
comun
trebuie
să
se
refere
la
produsele
și
procedeele
pentru
care
utilizarea rezultatelor
din
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
este
decisivă
și
fiecare
parte
trebuie
să
aibă
posibilitatea
de
a
exploata
oricare
dintre
rezultatele
pentru
care
manifestă
interes.
Totuși,
când
la
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
participă
centre
academice,
institute
de
cercetare
sau
agenți
economici
care
prestează
acti- vități
de
cercetare-dezvoltare
ca
serviciu
comercial,
fără
să
se
ocupe,
în
principiu,
de
exploatarea
rezultatelor,
aceștia
pot
con- veni
să
utilizeze
independent
rezultatele
în
scopul
continuării
cer- cetării.
În
mod
similar
agenții
economici
neconcurenți
pot
să
convină
limitarea
drepturilor
lor
de
exploatare
la
unul
sau
mai
multe
domenii
tehnice
de
aplicare
pentru
a
facilita
cooperarea
între
părțile
cu
preocupări
complementare.
(9) Prezentul
regulament
nu
exceptează
acordurile
care
conțin
restricționări
ce
nu
sunt
absolut
necesare
pentru
obținerea
avan- tajelor
economice
scontate.
Anumite
restricționări
grave
ale
con- curenței,
cum
ar
fi
limitarea
libertății
părților
de
a
realiza
activități
de
cercetare-dezvoltare
într-un
domeniu
fără
legătură
cu
obiectul
acordului,
fixarea
prețurilor
practicate
în
raporturile
comerciale
cu
terțe
părți,
limitarea
producției
sau
a
distribuției,
împărțirea
piețelor
sau
a
clienților
și
limitarea
vânzărilor
pasive
de
produse
care
fac
obiectul
contractului
în
teritorii
rezervate
altor
părți,
exclud
acordu- rile
în
cauză
de
la
beneficiul
exceptării
prevăzut
prin
prezentul
regulament,
oricare
ar
fi
cota
de
piață
a
agenților
economici
implicați.
(10) Pentru
a
realiza
obiectivele
și
avantajele
rezultate
din
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
în
comun
exceptarea
prevăzută
prin
acest
regulament
se
aplică
și
clauzelor
din
acordurile
de
cer- cetare-dezvoltare
care
nu
constituie
principalul
obiect
al
acestor
acorduri,
dar
sunt
direct
legate
și
necesare
pentru
îndeplinirea
lor.
(11) În
cazul
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
încheiate
între
agenți
economici
a
căror
cotă
de
piață
cumulată
depășește
pragul
de 25%
nu
există
certitudinea
îndeplinirii
condițiilor
de
exceptare
de
la
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
ca
urmare
Consiliul
Concurenței
va
evalua
individual
aceste
acorduri
în
conformitate
cu
prevederile „Regulamentului
pentru
aplicarea
prevederilor
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
privind
practicile
anticoncurențiale",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 116
bis
din 9
iunie 1997,
prin
luarea
în
considerare
a
mai
multor
factori,
printre
care
structura
pieței
rele- vante
este
cel
mai
important.
(12) Prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
nu
sunt
aplicabile
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
încheiate
între
agenți
economici
membri
ai
aceluiași
grup,
așa
cum
este
definită
noțiunea
de
grup
în „Instrucțiunile
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncu- rențial,
prevăzute
la
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
în
cazurile
de
concentrare
economică",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997.
(13) În
cazurile
particulare
în
care
acordurile
care
intră
sub
incidența
prezentului
regulament
au
totuși
efecte
incompatibile
cu
prevederile
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
Consiliul
Concurenței
poate
retrage
beneficiul
exceptării.
(14) Prezentul
regulament
se
aplică
fără
să
aducă
atingere
aplicării
prevederilor
art. 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996.
ARTICOLUL 2
Principiile
exceptării
(1) Beneficiul
exceptării
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
tre- buie
limitat
la
acordurile
pentru
care
se
poate
presupune
cu
sufi- cientă
certitudine
că
îndeplinesc
condițiile
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996.
(2) Cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
și
în
cel
al
exploatării
rezultatelor
contribuie
în
general
la
promovarea
progresului
tehnic
și
economic
prin
diseminarea
know-how
între
părți,
prin
evitarea
paralelismelor
în
alocarea
resurselor
umane
din
cadrul
compartimentelor
de
cercetare-dezvoltare,
prin
stimularea
inovațiilor
rezultate
din
schimbul
de
know-how
complementar
și
prin
raționalizarea
fabricării
produselor
sau
aplicării
procedeelor
noi,
rezultate
în
urma
activității
de
cercetare-dezvoltare.
(3) Exploatarea
în
comun
a
rezultatelor
poate
fi
considerată
drept
consecință
firească
a
activităților
comune
în
domeniul
cer- cetării-dezvoltării.
Aceasta
se
poate
realiza
în
mai
multe
feluri,
cum
ar
fi:
fabricarea
produselor,
exploatarea
drepturilor
de proprietate
intelectuală
care
aduc
o
contribuție
importantă
la
pro- gresul
tehnic
sau
economic
și
comercializarea
noilor
produse.
(4) Se
poate
aprecia
că
în
general
consumatorii
beneficiază
de
creșterea
volumului
și
eficienței
activităților
de
cercetare-dez- voltare
prin
apariția
unor
produse
și
servicii
noi
sau
îmbunătățite
și
prin
reduceri
de
prețuri,
ca
urmare
a
aplicării
procedeelor
noi
sau
modernizate.
(5) Pentru
a
se
garanta
menținerea
unei
concurențe
efective
pe
durata
exploatării
în
comun
a
rezultatelor
se
impune
să
se
prevadă
că
exceptarea
își
încetează
aplicabilitatea
în
condițiile
în
care
cota
de
piață
cumulată
deținută
de
părți
pentru
produsele
rezultate
din
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
în
comun
devine
prea
mare.
Exceptarea
se
va
aplica
totuși
în
continuare,
indife- rent
de
mărimea
cotei
de
piață
a
părților,
pentru
o
anumită
peri- oadă
după
începerea
exploatării
în
comun
pentru
a
permite
părților
să
atingă,
în
special,
după
introducerea
unui
produs
cu
totul
nou,
o
stabilizare
a
cotelor
lor
de
piață
și
pentru
a
se
asigura
o
durată
minimă
de
recuperare
a
investiției.
(6) Pragul
cotei
de
piață,
excluderea
unor
acorduri
de
la
bene- ficiul
exceptării
prevăzut
prin
prezentul
regulament,
precum
și
condițiile
cărora
se
subordonează
exceptările
garantează
în
gene- ral
că
acordurile
cărora
li
se
aplică
exceptarea
pe
categorii
nu
dau
posibilitatea
părților
să
elimine
concurența
pe
o
parte
substanțială
a
pieței
produselor
sau
serviciilor
în
cauză.
CAPITOLUL
II
Condiții
de
exceptare
ARTICOLUL 3
Obiectul
exceptării
(1) În
temeiul
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
în
baza
prevederilor
din
prezentul
regulament,
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
nu
se
aplică
acordurilor
încheiate
între
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici (denumiți
în
continuare
părți),
care
se
referă
la
condițiile
în
care
acești
agenți
economici
urmăresc:
a) cercetarea
și
dezvoltarea
în
comun
a
produselor
sau
a
pro- cedeelor
și
exploatarea
în
comun
a
rezultatelor
cercetării
și
dez- voltării;
b) exploatarea
în
comun
a
rezultatelor
cercetării
și
dezvoltării
produselor
sau
a
procedeelor
realizate
în
comun
în
baza
unui
acord
anterior
între
aceleași
părți;
sau
c) cercetarea
și
dezvoltarea
în
comun
a
produselor
sau
a
pro- cedeelor
fără
exploatarea
în
comun
a
rezultatelor.
Această
exceptare
se
va
aplica
în
măsura
în
care
acordurile
respective (denumite
în
continuare
acorduri
de
cercetare-dezvol- tare )
conțin
restricționări
ale
concurenței
care
intră
sub
incidența
interdicției
prevăzute
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996.
(2) Exceptarea
prevăzută
la
alin.
(1)
se
va
aplica
și
clauzelor
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
care
nu
constituie
obiectul
prin- cipal
al
respectivelor
acorduri,
dar
sunt
legate
direct
de
acestea
și
sunt
necesare
pentru
implementarea
acordurilor,
cum
ar
fi
obliga- tivitatea
de
a
nu
efectua
cercetare
și
dezvoltare
independent
sau
împreună
cu
terțe
părți,
în
domeniul
la
care
se
referă
acordul
sau
în
domenii
conexe,
pe
parcursul
executării
acordului.
Exceptarea
nu
se
aplică
totuși
prevederilor
care
au
același
obiect
cu
restricționările
concurenței
enumerate
la
art. 7
alin.
(1).
ARTICOLUL 4
Definiții
În
sensul
prezentului
regulament,
următorii
termeni
se
definesc
astfel:
(1) acord
înseamnă
o
înțelegere,
o
decizie
a
unei
asociații
de
agenți
economici
sau
o
practică
concertată;
(2) agenți
economici
participanți
înseamnă
agenții
economici
care
sunt
părți
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare
și
agenții
eco- nomici
legați
de
aceștia;
(3) agenți
economici
legați
înseamnă:
a) agenți
economici
la
care
o
parte
la
acordul
de
cercetare- dezvoltare,
direct
sau
indirect: - are
puterea
de
a
exercita
mai
mult
de
jumătate
din
drep- turile
de
vot; - are
puterea
de
a
numi
mai
mult
de
jumătate
din
numărul
membrilor
consiliului
de
administrație
sau
ai
organismelor
care
îl
reprezintă
legal;
sau - are
dreptul
de
a
administra
afacerile
agentului
economic;
b) agenții
economici
care,
direct
sau
indirect,
au
asupra
unei
părți
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare
drepturile
și
puterile
menționate
la
lit.
a);
c) agenți
economici
la
care
unul
dintre
agenții
economici
prevăzuți
la
lit.
b)
are,
direct
sau
indirect,
drepturile
sau
puterile
menționate
la
lit.
a);
d) agenți
economici
la
care
una
dintre
părțile
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare,
împreună
cu
unul
sau
mai
mulți
dintre
agenții
economici
enumerați
la
lit.
a),
b) sau
c),
sau
în
care
doi
ori
mai
mulți
dintre
cei
din
urmă
dețin
în
comun
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
lit.
a);
e) agenți
economici
la
care
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
lit.
a)
sunt
deținute
în
comun
de
către: - părțile
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare
sau
agenți
eco- nomici
legați
de
aceștia,
la
care
se
referă
lit.
a)-d);
sau - una
sau
mai
multe
dintre
părțile
la
acordul
de
cercetare- dezvoltare
ori
unul
sau
mai
mulți
dintre
agenții
economici
legați
de
acestea
la
care
se
referă
lit.
a)-d)
și
una
sau
mai
multe
părți
terțe;
(4) cercetare
și
dezvoltare
înseamnă
achiziționarea
de
know- how
necesar
produselor
sau
procedeelor
și
efectuarea
de
analize
teoretice,
studii
sistematice
ori
experimentate,
inclusiv
producția
experimentală,
testarea
tehnică
a
produselor
ori
procedeelor,
crea- rea
amplasamentelor
necesare
și
obținerea
drepturilor
de
proprie- tate
intelectuală
asupra
rezultatelor;
(5) produs
înseamnă
un
bun
și/sau
un
serviciu,
inclusiv
bunu- rile
și/sau
serviciile
intermediare,
precum
și
bunurile
și/sau
servi- ciile
finale;
(6) procedeu
contractual
înseamnă
o
tehnologie
sau
un
proce- deu
rezultat
din
cercetarea-dezvoltarea
efectuată
în
comun;
(7) produs
contractual
înseamnă
un
produs
rezultat
din
activi- tatea
de
cercetare-dezvoltare
efectuată
în
comun
sau
fabricat
ori
furnizat
prin
aplicarea
procedeelor
contractuale;
(8) exploatarea
rezultatelor
înseamnă
producerea
ori
distribuția
produselor
contractuale
sau
aplicarea
procedeelor
contractuale
ori
transmiterea
de
drepturi
de
proprietate
intelectuală
prin
cesiune
sau
pe
bază
de
licență,
ori
transferul
de
know-how
necesar
pro- ducției
sau
aplicării
respective;
(9) drepturi
de
proprietate
intelectuală
cuprind
drepturile
de
pro- prietate
industrială,
drepturi
de
autor
sau
drepturi
asemănătoare;
(10) know-how
înseamnă
un
pachet
de
informații
practice
nebrevetate,
derivate
din
experiență
și
testare,
care
sunt
secrete,
substanțiale
și
identificate:
în
prezentul
cotext
secret
înseamnă
că
know-how
nu
este
cunoscut
în
general
sau
nu
este
ușor
accesi- bil;
substanțial
înseamnă
că
know-how
cuprinde
informații
indis- pensabile
pentru
fabricarea
produselor
contractuale
sau
pentru
aplicarea
procedeelor
contractuale;
identificat
înseamnă
că
know- how
este
descris
într-o
manieră
suficient
de
cuprinzătoare
pentru
a
face
posibilă
verificarea
îndeplinirii
criteriilor
de
confidențialitate
și
substanțialitate;
(11) cercetarea
și
dezvoltarea
ori
exploatarea
rezultatelor
se
realizează
În
comun
dacă
activitatea:
a) este
efectuată
în
comun
de
o
echipă,
organizație
sau
societate;
b) este
încredințată
de
comun
acord
unei
terțe
părți;
sau
c) este
repartizată
între
părți
în
raport
cu
gradul
de
speciali- zare
în
cercetare,
dezvoltare,
producție
sau
distribuție;
(12) agent
economic
concurent
înseamnă
un
agent
economic
care
furnizează
un
produs
ce
poate
fi
îmbunătățit
sau
înlocuit
cu
produsul
contractual (concurent
real)
sau
un
agent
economic
care
ar
putea
în
mod
real
să
realizeze
investițiile
suplimentare
nece- sare,
astfel
încât
să
poată
intra
pe
piața
relevantă
ca
răspuns
la
o
creștere
mică,
dar
de
durată
a
prețurilor
pe
piață (concurent
potențial).
(13) piața
relevantă
a
produselor
contractuale
înseamnă
piața
produsului
și
piața
geografică
de
care
aparțin
produsele
contrac- tuale.
ARTICOLUL 5
Condiții
de
exceptare
(1) Exceptarea
prevăzută
la
art. 3
se
va
aplica
în
condițiile
stabilite
la
alin.
(2)-(5).
(2) Toate
părțile
la
acord
trebuie
să
aibă
acces
la
rezultatele
activității
de
cercetare-dezvoltare
în
comun
în
scopul
cercetărilor
și
exploatărilor
ulterioare.
Totuși,
institutele
de
cercetare,
organismele
universitare
ori
agenții
economici
care
oferă
cercetare
și
dezvoltare
sub
formă
de
serviciu
comercial,
fără
a
fi
în
mod
obișnuit
active
în
sensul
exploatării
rezultatelor,
pot
conveni
să
își
limiteze
utilizarea
rezultatelor
la
cercetările
ulterioare.
(3) Fără
a
aduce
atingere
alin.
(2),
dacă
acordul
de
cercetare- dezvoltare
prevede
numai
cercetarea-dezvoltarea
în
comun,
fie- care
parte
trebuie
să
aibă
libertatea
de
a
exploata
în
mod
independent
rezultatele
cercetării-dezvoltării
în
comun
și
know-how-ul
necesar
deja
existent.
Acest
drept
de
exploatare
se
poate
limita
la
unul
sau
mai
multe
domenii
tehnice
de
aplicare,
dacă
părțile
nu
sunt
agenți
economici
concurenți
în
momentul
încheierii
acor- dului
de
cercetare-dezvoltare.
(4) Exploatarea
în
comun
trebuie
să
se
refere
la
rezultatele
protejate
prin
drepturile
de
proprietate
intelectuală
sau
care
con- stituie
know-how,
care
contribuie
substanțial
la
progresul
tehnic
ori
economic,
iar
rezultatele
trebuie
să
fie
decisive
pentru
fabricarea
produselor
contractuale
sau
pentru
aplicarea
procedeelor
contrac- tuale.
(5) Agenții
economici
implicați
în
fabricație
prin
specializare
în
producție
vor
fi
obligați
să
onoreze
comenzile
de
livrare
ale
tutu- ror
părților,
cu
excepția
cazului
în
care
acordul
de
cercetare-dez- voltare
prevede
și
distribuția
în
comun.
ARTICOLUL 6
Pragul
cotei
de
piață
și
durata
exceptării
(1) Dacă
agenții
economici
participanți
nu
sunt
agenți
econo- nomic
concurenți,
exceptarea
prevăzută
la
art. 3
se
va
aplica
pe
durata
cercetării-dezvoltării.
Dacă
rezultatele
sunt
exploatate
în
comun,
exceptarea
va
continua
să
se
aplice
o
perioadă
de 7
ani
din
momentul
introducerii
pe
piață
a
produselor
contractuale.
(2) Dacă
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
participanți
sunt
agenți
economici
concurenți,
exceptarea
prevăzută
la
art. 3
se
va
aplica
pe
perioada
la
care
se
referă
alin.
(1)
numai
dacă,
în
momentul
încheierii
acordului
de
cercetare-dezvoltare,
cota
de
piață
cumulată
a
agenților
economici
participanți
nu
depășește 25%
din
piața
relevantă
a
produselor
care
pot
fi
îmbunătățite
ori
înlocuite
cu
produsele
contractuale.
(3) La
expirarea
termenului
prevăzut
la
alin.
(1)
exceptarea
va
continua
să
se
aplice
atât
timp
cât
cota
de
piață
cumulată
a
agenților
economici
participanți
nu
depășește 25%
din
piața
rele- vantă
a
produselor
contractuale.
ARTICOLUL 7
Acorduri
neacoperite
de
exceptare
(1) Exceptarea
prevăzută
la
art. 3
nu
se
aplică
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
care,
direct
sau
indirect,
separat
ori
împreună
cu
alți
factori
aflați
sub
controlul
părților,
au
ca
obiect
următoa- rele:
a) restricționarea
libertății
agenților
economici
participanți
de
a
efectua
activități
de
cercetare-dezvoltare
în
mod
independent
sau
în
cooperare
cu
terțe
părți
într-un
domeniu
nelegat
de
obiectul
acordului
de
cercetare-dezvoltare
sau,
după
finalizarea
cercetării- dezvoltării,
în
domeniul
la
care
se
referă
acordul
ori
într-un
dome- niu
conex;
b) interzicerea
contestării,
după
finalizarea
cercetării-dezvoltării,
a
valabilității
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
pe
care
părțile
le
dețin
pe
piață
și
care
sunt
relevante
pentru
activitatea
de
cer- cetare-dezvoltare
sau,
după
expirarea
acordului
de
cercetare-dez- voltare,
a
valabilității
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
pe
care părțile
le
dețin
în
comun
și
care
protejează
rezultatele
cercetării- dezvoltării,
fără
a
aduce
atingere
posibilității
de
a
prevedea
rezilierea
acordului
de
cercetare-dezvoltare
în
cazul
în
care
una
dintre
părți
contestă
valabilitatea
drepturilor
respective
de
proprie- tate
intelectuală;
c) limitarea
nivelului
producției
sau
a
vânzărilor;
d) fixarea
prețurilor
la
vânzarea
produsului
contractual
către
terțe
părți;
e) restricționarea
clienților
pe
care
îi
pot
servi
agenții
econo- mici
participanți,
după
încheierea
a 7
ani
de
la
momentul
intro- ducerii
pe
piață
a
produselor
contractuale;
f) interzicerea
efectuării
de
vânzări
pasive
ale
produselor
con- tractuale
pe
teritoriile
rezervate
altor
părți;
g) interzicerea
introducerii
pe
piață
a
produselor
contractuale
sau
interzicerea
de
a
practica
o
politică
de
vânzări
active
a
aces- tora
în
teritoriile
care
sunt
rezervate
altor
părți,
după 7
ani
de
la
momentul
introducerii
pe
piață
a
produselor
contractuale;
h) obligația
de
a
nu
acorda
licențe
terțelor
părți
în
vederea
fabricării
de
produse
contractuale
sau
a
aplicării
procedeelor
con- tractuale,
dacă
exploatarea
de
către
cel
puțin
una
dintre
părți
a
rezultatelor
cercetării-dezvoltării
efectuate
în
comun
nu
este
prevăzută
sau
nu
are
loc;
i) obligația
de
a
refuza
să
satisfacă
cererile
utilizatorilor
sau
ale
revânzătorilor
din
teritoriile
lor,
care
ar
urma
să
comercializeze
produsele
contractuale
în
alte
teritorii;
sau
j) obligația
de
a
face
dificilă
pentru
beneficiari
ori
revânzători
obținerea
de
produse
contractuale
de
la
alți
revânzători,
în
special
exercitarea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
sau
luarea
de
măsuri
pentru
a
împiedica
beneficiarii
sau
revânzătorii
să
obțină
ori
să
introducă
pe
piață
produse
care
au
fost
introduse
pe
piață
în
mod
legal
de
către
altă
parte
ori
cu
consimțământul
acesteia.
(2) Alin.
(1)
nu
se
aplică
la:
a) fixarea
planurilor
de
producție,
dacă
exploatarea
rezultatelor
cuprinde
producția
în
comun
a
produselor
contractuale;
b) fixarea
planurilor
de
vânzări
și
fixarea
prețurilor
practicate
în
raporturile
comerciale
cu
clienții
direcți,
dacă
exploatarea
rezul- tatelor
cuprinde
distribuția
în
comun
a
produselor
contractuale.
ARTICOLUL 8
Aplicarea
pragului
cotei
de
piață
(1) Aplicarea
condiției
referitoare
la
pragul
cotei
de
piață
prevăzute
la
art. 6
se
va
face
respectând
următoarele
reguli:
a) cota
de
piață
se
va
calcula
pe
baza
valorii
vânzărilor;
dacă
datele
referitoare
la
valoarea
vânzărilor
de
pe
piață
nu
sunt
dis- ponibile,
se
pot
folosi
estimări
pe
baza
celorlalte
informații
credi- bile
de
pe
piață,
inclusiv
volumul
vânzărilor,
pentru
a
stabili
segmentul
de
piață
al
agenților
economici
vizați;
b) cota
de
piață
se
va
calcula
pe
baza
realizărilor
agenților
economici
participanți
în
anul
financiar
precedent
încheierii
acor- dului;
c) cota
de
piață
deținută
de
către
agenții
economici
la
care
se
referă
art. 4
alin.
(3)
lit.
e)
va
fi
repartizată
în
mod
egal
între
agenții
economici
care
au
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
art. 4
alin.
(3)
lit.
a).
(2) Dacă
inițial
cota
de
piață
la
care
se
referă
art. 6
alin.
(3)
nu
este
mai
mare
de 25%,
dar
apoi
urcă
peste
acest
nivel,
fără
a
depăși 30%,
exceptarea
prevăzută
la
art. 3
va
continua
să
se
aplice
pe
o
perioadă
de 2
ani
calendaristici
consecutivi,
următori
anului
în
care
a
fost
depășit
pentru
prima
dată
pragul
de 25%.
(3) Dacă
inițial
cota
de
piață
la
care
se
referă
art. 6
alin.
(3)
nu
este
mai
mare
de 25%,
dar
apoi
crește
peste 30%,
excepta- rea
prevăzută
la
art. 3
va
continua
să
se
aplice
timp
de
un
an
calendaristic
după
anul
în
care
a
fost
depășit
pentru
prima
dată
pragul
de 30%.
(4) Perioadele
de
exceptare
de
care
au
beneficiat
agenții
eco- nomici
participanți
în
aplicarea
alin.
(2)
și
(3) nu
se
vor
cumula,
astfel
încât
să
se
depășească
o
perioadă
de 2
ani
calendaristici. ARTICOLUL 9 Retragerea
beneficiului
exceptării Consiliul
Concurenței
poate
retrage
beneficiul
exceptării
acor- dat
conform
prezentului
regulament
atunci
când
constată
că:
a) acordul
de
cercetare-dezvoltare
restrânge
în
mod
sensibil
posibilitatea
terților
de
a
realiza
activități
de
cercetare-dezvoltare
în
domeniul
vizat,
în
condițiile
în
care
capacitățile
de
cercetare
disponibile
în
alte
domenii
sunt
limitate;
b) datorită
unei
structuri
particulare
a
ofertei
existența
acordu- lui
de
cercetare-dezvoltare
restricționează
substanțial
accesul
terților
pe
piața
produselor
contractuale;
c) fără
a
avea
un
motiv
obiectiv
justificat
părțile
nu
exploa- tează
rezultatele
cercetării
și
dezvoltării
în
comun;
d) produsele
contractuale
nu
sunt
supuse
pe
piața
românească
sau
pe
o
parte
substanțială
a
acesteia
unei
concu- rențe
efective
din
partea
produselor
identice
sau
considerate
echi- valente
de
către
utilizatori,
din
punctul
de
vedere
al
caracteristicilor,
prețului
și
utilizării
lor;
e) existența
acordului
de
cercetare-dezvoltare
ar
elimina
concurența
efectivă
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
pe
piață;
f) exceptarea
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
s-a
bazat
pe
informații
eronate,
inexacte
sau
incomplete.
CAPITOLUL
III
Procedura
exceptării
ARTICOLUL 10
Notificarea
(1) Conform
prevederilor
art. 5
alin.
(7)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
susceptibile
de
a
beneficia
de
exceptare
în
condițiile
prezentului
regulament
vor
fi
notificate
de
către
agenții
economici
sau
asociațiile
de
agenți
eco- nomici
Consiliului
Concurenței.
(2) Notificarea
completată
conform
formularului-tip
cuprins
în
anexa
care
face
parte
integrantă
din
prezentul
regulament
va
fi
înaintată
Consiliului
Concurenței
și
va
fi
înregistrată
într-un
registru
special
de
evidență,
depunătorilor
eliberându-li-se
confir- marea
depunerii
acesteia.
Pentru
a
fi
înregistrată
notificarea
tre- buie
însoțită
și
de
dovada
achitării
tarifului
de
notificare
stabilit
în
conformitate
cu
prevederile „Regulamentului
privind
stabilirea
și
perceperea
tarifelor
pentru
procedurile
și
serviciile
prevăzute
de
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
de
regulamentele
emise
pentru
aplicarea
acesteia",
cu
modificările
ulterioare,
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 116
bis
din 9
iunie
1997.
(3) Formularul
de
notificare
împreună
cu
documentele
solici- tate
prin
acesta,
în 3
exemplare,
semnate
de
reprezentanții
legali
ai
agenților
economici
care
sunt
părți
la
acordul
notificat
sau
de
persoanele
împuternicite
legal
să
îi
reprezinte,
va
fi
înaintat
Consiliului
Concurenței
prin
scrisoare
recomandată
sau
prin
pre- zentare
directă.
(4) Informațiile
furnizate
prin
notificare,
inclusiv
prin
documen- tele
aferente,
trebuie
să
fie
corecte
și
complete.
ARTICOLUL 11
Beneficiul
exceptării
(1) În
examinarea
de
fond
a
acordurilor
notificate
Consiliul
Concurenței
se
bazează
pe
informațiile
furnizate
în
formularul
de
notificare
și
în
documentele
însoțitoare,
putând
să
solicite
în
baza
art. 41
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
alte
informații
consi- derate
necesare
analizei
de
la
agenții
economici
care
au
înaintat
notificarea,
de
la
alți
agenți
economici
sau
de
la
autorități
și
instituții
publice.
(2) Furnizarea
de
informații
incomplete
sau
inexacte
prin
noti- ficare,
în
sensul
art. 10
alin.
(4),
sau
furnizarea
de
informații
ine- xacte
și
nefurnizarea
informațiilor
solicitate
de
Consiliul Concurenței
în
baza
prevederilor
art. 41
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
constituie
contravenție
și
se
sancționează
conform
art. 55
lit.
b)
și
c) și
ale
art. 59
alin.
(1)
lit.
a)
din
Legea
concu- renței
nr. 21/1996.
(3) În
termen
de 60
de
zile
de
la
data
înregistrării
Consiliul
Concurenței,
în
urma
examinării
notificării,
va
înștiința
agenții
eco- nomici
care
au
înaintat
notificarea
cu
privire
la
neîndeplinirea
condițiilor
prevăzute
în
prezentul
regulament
pentru
acordarea
exceptării.
În
această
situație
părțile
implicate
vor
putea
ca,
în
termen
de 30
de
zile
de
la
comunicarea
răspunsului
de
către
Consiliul
Concurenței,
fie
să
renegocieze
acordul
astfel
încât
să
se
încadreze
în
prevederile
prezentului
regulament,
fie
să
înain- teze
cerere
de
dispensă
în
condițiile
art. 5
alin.
(4)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
ale „Regulamentului
pentru
aplicarea
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
privind
practicile
anticoncurențiale".
(4) Necomunicarea
răspunsului
de
către
Consiliul
Concurenței
în
termenul
prevăzut
la
alin.
(3)
echivalează
cu
confirmarea
tacită
a
exceptării
acordului
notificat
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
Concurenței,
în
conformitate
cu
prevederile
prezentului
regulament.
(5) Orice
modificare
a
clauzelor
acordului
notificat
sau
a
situației
pieței
relevante,
în
sensul
neîndeplinirii
condițiilor
pentru
exceptare
impuse
prin
prezentul
regulament,
va
fi
comunicată
neîntârziat,
în
scris,
de
către
părțile
la
acord
Consiliului
Concurenței
care
va
decide
operativ
asupra
menținerii,
a
condițiilor
pentru
menținere
sau
a
retragerii
beneficiului
exceptării,
după
caz.
(6) În
situația
retragerii
beneficiului
exceptării
părțile
implicate
vor
putea
ca,
în
termen
de 30
de
zile
de
la
comunicarea
retra- gerii
beneficiului
de
către
Consiliul
Concurenței,
să
înainteze
cerere
de
dispensă
în
condițiile
art. 5
alin.
(4)
din
Legea
concu- renței
nr. 21/1996
și
ale „Regulamentului
pentru
aplicarea
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței,
privind
practicile
anticoncurențiale".
(7) Răspunsul
Consiliului
Concurenței
transmis
în
conformitate
cu
prevederile
alin.
(3)
și
comunicarea
retragerii
beneficiului,
transmisă
în
conformitate
cu
alin.
(6),
pot
fi
atacate
la
Curtea
de
Apel
București,
Secția
contencios
administrativ,
în
termen
de 30
de
zile
de
la
comunicare.
CAPITOLUL
IV
Alte
dispoziții
ARTICOLUL 12
Dispoziții
comune
și
finale
(1) Prezentul
regulament
intră
în
vigoare
la
data
publicării
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I. (2) Exceptările
acordate
înainte
de
intrarea
în
vigoare
a
pre- zentului
regulament,
prin
decizie
a
Consiliului
Concurenței,
în
con- formitate
cu
prevederile
cap.
IV (Condițiile
de
exceptare
pentru
acordurile
de
cercetare-dezvoltare)
din „Regulamentul
privind
acor- darea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996"
rămân
valabile
până
la
expi- rarea
perioadei
de
exceptare,
respectiv
a
valabilității
deciziei.
(3) La
data
intrării
în
vigoare
a
prezentului
regulament
se
abrogă
prevederile
cap.
IV (Condițiile
de
exceptare
pentru
acor- durile
de
cercetare-dezvoltare)
și
anexa
nr. 1/3
din „Regulamentul
privind
acordarea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
precum
și
orice
alte
dispoziții
ce
contravin
procedurii
de
exceptare
pentru
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
prevăzute
la
cap.
III.
ANEXĂ
N
O
T
I
F
I
C
A
R
E
pentru
obținerea
beneficiului
exceptării
de
la
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
prin
încadrarea
în
categoria
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
I. Părțile
la
acord
1. Indicați
agenții
economici
participanți
la
acord,
precizând:
denumirea,
adresa/sediul
social,
numărul/data
înregistrării
la
registrul
comerțului,
codul
unic
de
înregistrare,
atributul
fiscal,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
persoana
indicată
pentru
relații (numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
funcția).
2. Precizați
agentul
economic
care
înaintează
modificarea.
3. În
cazul
în
care
notificarea
este
făcută
în
numele
și
din
împuternicirea
părților,
indicați
numele
reprezentantului
împuternicit
să
le
reprezinte
pentru
întocmirea
și
înaintarea
notificării,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
adresa;
se
va
anexa
împuternicirea
legală
pentru
reprezentant.
4. Pentru
fiecare
agent
economic,
parte
la
acord,
indicați
obiectul
de
activitate
din
care
a
înregistrat
cifră
de
afaceri
în
ultimii 3
ani.
5. Atunci
când
este
cazul,
pentru
fiecare
dintre
părțile
la
acord
indicați
grupul
de
agenți
economici
din
care
face
parte,
menționând
domeniul
de
activitate
al
fiecărui
agent
economic
care
formează
grupul
respectiv
și
activitatea
sau
activitățile
desfășurate
pe
piața
relevantă.
II. Piața
relevantă
6. Elementele
de
bază
pentru
definirea
pieței
relevante Se
vor
aplica „Instrucțiunile
cu
privire
la
definirea
pieței
rele- vante,
în
scopul
stabilirii
părții
substanțiale
de
piață",
publicată
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997. Piața
relevantă
are
două
componente:
piața
produsului
și
piața
geografică.
a) Piața
produsului
cuprinde
toate
produsele
considerate
ca
fiind
substituibile
din
punct
de
vedere
al
caracteristicilor,
prețului
și
utilizării
acestora,
astfel
încât
fiecare
dintre
aceste
produse
să
constituie
o
alternativă
economică
reală
pentru
consumatori.
b) Piața
geografică
cuprinde
aria
în
care
agenții
economici
vând
produse
sau
prestează
servicii
identice,
similare,
respectiv
substituibile,
pentru
care
condițiile
de
concurență
sunt
suficient
de
omogene,
și
care
poate
fi
distinsă
față
de
ariile
învecinate,
în
special
datorită
cheltuielilor
de
transport
suportate
de
cumpărători.
7. Informații
pentru
definirea
pieței
produsului
a) Enumerați
produsele
sau
serviciile
care
sunt
incluse
în
acordul
notificat,
cu
descrierea
sumară
a
acestora;
b) Enumerați
produsele
sau
serviciile
despre
care
considerați
că
pot
constitui
posibile
substitute
pentru
produsele
sau
serviciile
indicate
la
lit.
a);
dacă
au
fost
identificate
mai
multe
piețe
ale
pro- dusului,
pentru
fiecare
dintre
acestea
vor
fi
indicate
distinct
produ- sele
care
constituie
substitute
sau
înlocuitori.
8. Informații
pentru
definirea
pieței
geografice
a) Delimitați
aria
geografică
în
care
activează
părțile
la
acord,
pentru
produsele
incluse
în
piața
produsului (această
arie
geogra- fică
poate
fi
întreg
teritoriul
României
sau
o
parte
a
acestuia,
care
va
fi
delimitată,
respectiv
precizată).
b) Identificați
aria
geografică
în
care
sunt
localizați
agenții
eco- nomici,
producătorii
concurenți
care
vând
produsele
incluse
în
piața
produsului,
care
sunt
sau
pot
fi
luați
în
considerare
de
cumpărătorii
din
aria
lor
geografică
definită
la
lit.
a),
atunci
când
aceștia
iau
deciziile
de
cumpărare.
9. Pentru
produsele
din
import
incluse
în
piața
relevantă
pre- cizați
numele
furnizorilor,
țara
de
origine
și
eventualele
bariere
existente
la
intrarea
acestor
produse
pe
piața
românească (bariere
tarifare - taxe
vamale;
bariere
netarifare - condiții
impuse
prin
reglementări
interne,
costurile
de
transport
relativ
mari,
lipsa
rețelelor
de
distribuție
sau
dificultăți
de
acces
la
rețelele
de
distribuție
existente).
III. Situația
părților
la
acord
pe
piața
relevantă Informațiile
solicitate
la
pct. 10
și 11
trebuie
furnizate
pentru
fiecare
dintre
părțile
la
acordul
notificat,
iar
când
acestea
fac
parte
dintr-un
grup,
pentru
toți
membrii
grupului. De
asemenea,
informațiile
vor
fi
furnizate
pentru
fiecare
piață
relevantă
identificată,
pe
perioada
anului
financiar
precedent
încheierii
acordului.
10. Menționați
produsele
fabricate
de
părțile
la
acord,
suscep- tibile
de
a
fi
îmbunătățite
sau
înlocuite
de
produsele
care
fac
obi- ectul
acordului
pentru
care
părțile
sunt
producători
concurenți,
la
intrarea
în
vigoare
a
acordului.
11. Precizați
segmentul
de
piață
cumulat
al
părților
la
acord,
care
fabrică
produsele
de
la
paragraful 10,
pe
piața
relevantă
res- pectivă,
pe
baza
valorii
vânzărilor
realizate
în
anul
financiar
pre- cedent
încheierii
acordului.
IV. Situația
concurenței
pe
piața
relevantă În
cazul
în
care
una
dintre
părțile
la
acord
face
parte
inte- grantă
dintr-un
grup,
în
furnizarea
informațiilor
prevăzute
la
pct. 12-15
va
fi
avut
în
vedere
întregul
grup.
12. Indicați
principalii
concurenți
ai
părților,
menționând
numele
lor
și
ponderea
fiecăruia
pe
piața
relevantă.
13. Indicați
principalii
clienți
ai
fiecăreia
dintre
părți,
menționând
datele
lor
de
identificare
și
persoanele
de
contact.
14. Precizați
în
ce
măsură
intrarea
pe
piața
relevantă
este
afectată
de
existența
acordului.
15. Explicați
modul
în
care
agenții
economici
concurenți
vând
produsele
sau
prestează
serviciile
pe
piața
relevantă (produc
pe
plan
local,
importă,
vând
prin
sistem
de
distribuție
organizat
exclusiv
sau
neexclusiv?).
V. Motivația
pentru
obținerea
beneficiului
încadrării
în
cate- goria
respectivă
de
acorduri
exceptate
de
la
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege
16. În
spiritul
prevederilor
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concu- renței
nr. 21/1996
prezentați
modul
concret
în
care
sunt
îndepli- nite
condițiile
pentru
exceptare.
Argumentați
avantajele,
respectiv
creșterile
în
eficiență,
care
sunt
scontate
în
cazul
derulării
acor- dului
notificat,
cu
precizarea
domeniului
concret
în
care
acestea
se
vor
produce (producție,
distribuție,
export
etc.)
și
a
efectului
în
reducerea
substanțială
și
de
durată
a
prețurilor
la
consumatori.
Menționați
eventualele
avantaje
de
interes
general
pe
care
le
aduce
aplicarea
acordului
notificat.
VI. Documente
aferente
notificării
17. Formularul
de
notificare
în 3
exemplare
sau
în
două
exemplare
pe
suport
de
hârtie
și
un
exemplar
în
format
electronic (CD
sau
dischetă)
va
fi
însoțit
de
acordul
convenit
de
părți (în
fotocopie,
în 3
exemplare),
inclusiv
toate
actele
adiționale (dacă
este
cazul).
18. Notificarea
se
va
încheia
cu
următoarea
declarație,
care
trebuie
semnată
de
către
sau
în
numele
și
din
împuternicirea
părților
la
acord:
„Subsemnații
..,
în
calitate
de
.,
domiciliați
în
.,
str.
nr.
..,
sectorul/județul
,
posesori
ai
B.I./C.I.
seria
.
nr.
..,
elibe- rat/eliberată
de
(împuterniciți
prin
procura
nr.,
legalizată
la
..
la
data
de
.),
declarăm
pe
propria
răspundere
că
informațiile
date
în
prezenta
notificare
sunt
exacte
și
complete,
după
cunoștința
și
convingerea
noastră,
că
documentele
solicitate
prin
formular
sunt
anexate
și
că
părerile
exprimate
sunt
sincere."
Data
și
locul
Semnăturile
.
R
E
G
U
L
A
M
E
N
T
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
specializare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
În
temeiul
prevederilor
art. 28
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
Consiliul
Concurenței
adoptă
prezentul
regulament.
CAPITOLUL
I
Dispoziții
generale
ARTICOLUL 1
Obiectul
și
domeniul
de
aplicare
a
regulamentului
(1) În
conformitate
cu
prevederile
art. 5
alin.
(3)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
beneficiul
exceptării
unor
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate
de
la
inter- dicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
se
stabilește
prin
regulament
al
Consiliului
Concurenței,
în
condițiile
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
con- curenței
nr. 21/1996.
(2) Consiliul
Concurenței
a
adoptat „Regulamentul
privind
acor- darea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 56
bis
din 3
aprilie 1997,
prin
care
la
cap.
V
se
stabilesc
condițiile
de
exceptare
pentru
acordurile
de
spe- cializare.
La
stabilirea
acestor
condiții
s-au
avut
în
vedere
toate
tipurile
de
acorduri
de
specializare
susceptibile
de
a
fi
exceptate
de
la
aplicarea
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
indiferent
dacă
părțile
la
acord
sunt
sau
nu
concurenți
reali
ori
potențiali
pe
piața
românească
sau
pe
o
parte
a
acesteia.
(3) Adoptarea
noului
regulament
se
înscrie
în
logica
unei
abordări
economice
a
incidenței
acordurilor
în
cauză
cu
un
mediu
concurențial
normal.
Astfel,
s-au
considerat
necesare:
renunțarea
la
întocmirea
unor
liste
cu
clauze
exceptate,
definirea
unor
cate- gorii
de
acorduri
exceptate
până
la
atingerea
unei
anumite
cote de
piață
și
enunțarea
restricțiilor
sau
clauzelor
care
nu
trebuie
să
figureze
în
aceste
acorduri.
(4) Noul
regulament
urmărește
să
satisfacă
două
exigențe:
să
asigure
protecția
eficientă
a
concurenței
și
să
ofere
agenților
eco- nomici
o
siguranță
juridică
adecvată.
Aceste
obiective
trebuie
să
fie
îndeplinite
ținându-se
seama
de
necesitatea
de
a
simplifica
pe
cât
posibil
supravegherea
administrativă
și
cadrul
legislativ.
Se
pornește
de
la
prezumția
că
sub
un
anumit
nivel
al
cotei
de
piață
efectele
pozitive
ale
acordurilor
de
specializare
compensează
eventualele
lor
efecte
negative
asupra
concurenței,
putând
fi
exceptate,
conform
prevederilor
art. 5
alin.
(2),
din
Legea
concu- renței
nr. 21/1996.
(5) Atunci
când
cota
de
piață
deținută
de
agenții
economici
în
cauză
nu
depășește 20%,
acordurile
de
specializare,
astfel
cum
sunt
ele
definite
în
prezentul
regulament,
generează
în
mod
nor- mal
avantaje
economice
sub
forma
economiilor
de
scară
și
de
scop,
a
unor
tehnologii
de
producție
îmbunătățite,
asigurând
utili- zatorului
o
parte
echitabilă
a
profitului
rezultat.
(6) Prezentul
regulament
nu
exceptează
acordurile
care
conțin
restricționări
ce
nu
sunt
absolut
necesare
pentru
obținerea
avan- tajelor
economice
scontate.
Anumite
restricționări
grave
ale
concu- renței,
cum
ar
fi
fixarea
prețurilor,
limitarea
producției
sau
a
distribuției
și
împărțirea
pieței
sau
a
clienților
sunt
excluse
de
la
beneficiul
exceptării
pe
categorii
prevăzut
prin
prezentul
regula- ment,
oricare
ar
fi
cota
de
piață
a
agenților
economici
în
cauză.
(7) Întrucât
acordurile
de
specializare
unilaterale
încheiate
între
agenții
economici
neconcurenți
pot
beneficia
de
exceptarea
pe
categorii
prevăzută
prin „Regulamentul
privind
aplicarea
art. 5 alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale",
aplicarea
prezentului
regulament
se
limitează,
în
privința
acordurilor
de
specializare
unilaterală,
la
acordurile
încheiate
între
concurenți.
(8) Pentru
a
avea
certitudinea
că
avantajele
specializării
se
concretizează
fără
ca
vreuna
dintre
părți
să
abandoneze
piața
din
aval
la
nivelul
producției,
acordurile
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă
nu
intră
sub
incidența
prezentului
regulament
decât
în
cazul
în
care
prevăd
obligații
de
vânzare
și/sau
de
cumpărare.
Aceste
angajamente
pot
fi
exclusive,
fără
ca
exclusivitatea
să
fie
obligatorie.
(9) Sunt
incluse,
de
asemenea,
în
domeniul
de
aplicare
a
pre- zentului
regulament
toate
tipurile
de
acorduri
încheiate
între
agenți
economici
care
au
convenit
specializarea
în
producție
sau
în
prestarea
de
servicii.
Exceptarea
pe
categorii
se
aplică,
de
ase- menea,
clauzelor
din
acordurile
de
specializare
care
nu
constituie
principalul
obiect
al
acestor
acorduri,
dar
sunt
direct
legate
și
necesare
pentru
implementarea
acordurilor,
precum
și
anumitor
aranjamente
conexe,
în
materie
de
cumpărare
și
comercializare.
(10) În
cazul
acordurilor
de
specializare
încheiate
între
agenții
economici
a
căror
cotă
de
piață
cumulată
depășește
pragul
de 20%
nu
există
certitudinea
că
îndeplinesc
condițiile
de
exceptare
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și,
ca
urmare,
Consiliul
Concurenței
va
evalua
individual
aceste
acor- duri,
în
conformitate
cu
prevederile „Regulamentului
pentru
aplica- rea
prevederilor
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
privind
practicile
anticoncurențiale",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 116
bis
din 9
iunie 1997,
prin
luarea
în
considerare
a
mai
multor
factori,
dintre
care
structura
pieței
rele- vante
este
cel
mai
important.
(11) Prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
nu
sunt
aplicabile
acordurilor
de
specializare
înche- iate
între
agenți
economici
membri
ai
aceluiași
grup,
astfel
cum
este
definită
noțiunea
de
grup
în „Instrucțiuni
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurențial,
prevăzute
la
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
în
cazurile
de
concentrare
economică",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997.
(12) În
cazurile
particulare
în
care
acordurile
care
intră
sub
inci- dența
prezentului
regulament
au
totuși
efecte
incompatibile
cu
pre- vederile
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
Consiliul
Concurenței
poate
retrage
beneficiul
exceptării
pe
categorii.
(13) Prezentul
regulament
se
aplică
fără
să
aducă
atingere
prevederilor
art. 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996.
ARTICOLUL 2
Principiile
exceptării
(1) Beneficiul
exceptării
pe
categorii
va
fi
limitat
la
acordurile
pentru
care
se
poate
admite
cu
suficientă
certitudine
că
îndepli- nesc
condițiile
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996.
(2) Acordurile
de
specializare
în
domeniul
producției
duc
în
general
la
ameliorarea
producției
sau
a
distribuției
produselor,
dat
fiind
că
agenții
economici
în
cauză
pot
să
își
concentreze
acti- vitățile
în
direcția
fabricării
anumitor
produse,
lucrând
astfel
mai
eficient
și
oferind
aceste
produse
la
prețuri
mai
avantajoase.
Se
poate
considera,
de
asemenea,
că
și
acordurile
de
specializare
în
domeniul
prestării
de
servicii
generează,
în
mod
normal,
astfel
de
îmbunătățiri.
În
condițiile
unei
concurențe
efective
utilizatorii
pri- mesc
o
parte
echitabilă
din
profitul
obținut,
prin
prețuri
reale
mai
mici.
(3) Aceste
avantaje
decurg
din
acordurile
în
baza
cărora
unul
dintre
participanți
renunță
în
favoarea
altuia
la
fabricarea
anumitor
produse
sau
la
furnizarea
anumitor
servicii (specializare
unilate- rală),
din
acordurile
în
care
fiecare
dintre
participanți
renunță
în
favoarea
unui
alt
participant
la
fabricarea
anumitor
produse
sau
la
furnizarea
anumitor
servicii (specializare
reciprocă)
și
din
acor- durile
potrivit
cărora
participanții
se
angajează
să
producă
împreună
anumite
produse
sau
să
furnizeze
împreună
anumite
servicii (producție
în
comun).
(4) Pragul
cotei
de
piață,
excluderea
unor
acorduri
de
la
beneficiul
exceptării
prevăzut
prin
prezentul
regulament,
precum
și
condițiile
cărora
se
subordonează
exceptările
garantează,
în
gene- ral,
că
acordurile
cărora
li
se
aplică
exceptarea
pe
categorii
nu
dau
posiblitatea
părților
să
elimine
concurența
pe
o
parte
sub- stanțială
a
pieței
produselor
sau
serviciilor
în
cauză.
CAPITOLUL
II
Condiții
de
exceptare
ARTICOLUL 3
Obiectul
exceptării
(1) Conform
prevederilor
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
în
condițiile
dispozițiilor
prezentului
regulament,
interdicțiile
prevăzute
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
nu
se
aplică
următoarelor
acorduri
care
sunt
încheiate
între
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici (denumiți
în
continuare
părți )
și
care
stipulează
condițiile
în
care
aceștia
se
specializează
în
fabricarea
produselor (denumite
în
continuare
acorduri
de
speci- alizare ):
a) acordurile
de
specializare
unilaterală,
în
baza
cărora
una
dintre
părți
acceptă
să
înceteze
sau
să
se
abțină
de
la
a
fabrica
anumite
produse
și
se
angajează
să
le
cumpere
de
la
un
agent
economic
concurent,
acesta
din
urmă
angajându-se
să
fabrice
și
să
furnizeze
aceste
produse;
b) acordurile
de
specializare
reciprocă,
prin
care
două
sau
mai
multe
părți
se
angajează,
pe
bază
de
reciprocitate,
să
înceteze
sau
să
se
abțină
de
la
fabricarea
anumitor
produse,
care
nu
sunt
aceleași,
și
să
le
cumpere
de
la
alte
părți
care
se
angajează
să
le
furnizeze;
c) acordurile
de
producție
în
comun,
în
baza
cărora
două
sau
mai
multe
părți
acceptă
să
fabrice
anumite
produse
în
comun.
Această
exceptare
se
aplică
în
măsura
în
care
astfel
de
acor- duri
de
specializare
conțin
restricționări
ale
concurenței
care
cad
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996.
(2) Exceptarea
prevăzută
la
alin.
(1)
se
aplică
și
clauzelor
prevăzute
în
acordurile
de
specializare
care
nu
constituie
princi- palul
obiect
al
acestor
acorduri,
dar
sunt
direct
legate
de
acestea
și
sunt
necesare
pentru
implemetarea
lor,
cum
ar
fi
clauzele
pri- vind
cesiunea
sau
utilizarea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală.
Exceptarea
nu
se
aplică
totuși
clauzelor
care
au
același
obiect
cu
restricționările
concurenței
enumerate
la
art. 7
alin.
(1).
ARTICOLUL 4
Definiții
În
sensul
prezentului
regulament,
următorii
termeni
se
definesc
astfel:
(1) acord - o
înțelegere,
o
decizie
a
unei
asociații
de
agenți
economici
sau
o
practică
concertată;
(2) agenți
economici
participanți - agenții
economici
părți
la
acord
și
agenții
economici
legați
de
aceștia;
(3) agenți
economici
legați:
a) agenți
economici
la
care
o
parte
la
acord,
direct
sau
indirect: - are
puterea
de
a
exercita
mai
mult
de
jumătate
din
drep- turile
de
vot; - are
puterea
de
a
desemna
mai
mult
de
jumătate
din
mem- brii
consiliului
de
administrație
sau
ai
organismelor
care
îi
repre- zintă
legal; - are
dreptul
de
a
administra
afacerile
agentului
economic;
b) agenți
economici
care
dispun,
direct
sau
indirect,
de
drep- turile
sau
de
puterile
enumerate
la
lit.
a)
asupra
unui
agent
eco- nomic
parte
la
acord;
c) agenți
economici
asupra
cărora
un
agent
economic
prevăzut
la
lit.
b)
are,
direct
sau
indirect,
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
lit.
a);
d) agenți
economici
la
care
una
dintre
părțile
la
acord,
împreună
cu
unul
sau
mai
mulți
agenți
economici
dintre
cei
enu- merați
la
lit.
a),
b) și
c),
sau
la
care
doi
ori
mai
mulți
dintre
cei
din
urmă
dețin
împreună
drepturile
și
puterile
enumerate
la
lit.
a);
e) agenți
economici
la
care
drepturile
și
puterile
enumerate
la
lit.
a)
sunt
deținute
împreună
de: - părțile
la
acord
sau,
corespunzător,
agenții
economici
menționați
la
lit.
a)-d); - una
sau
mai
multe
dintre
părțile
la
acord
ori
unul
sau
mai
mulți
dintre
agenții
economici
legați
de
acestea,
menționați
la
lit.
a)-d),
și
una
sau
mai
multe
părți
terțe.
(4) produs - un
produs
și/sau
un
serviciu,
incluzând
atât
pro- duse/servicii
intermediare,
cât
și
finale,
cu
excepția
distribuției
și
a
serviciilor
de
închiriere;
(5) producție - fabricarea
de
produse
sau
prestarea
de
servi- cii,
incluzând
producția
prin
subcontractare;
(6) piața
relevantă - piața
produsului
și
piața (piețele)
geo- grafică (geografice)
cărora
produsele,
obiect
al
acordului
de
spe- cializare,
le
aparțin;
(7) agent
economic
concurent - un
agent
economic
activ
pe
piața
relevantă (un
concurent
actual)
sau
un
agent
economic
care
ar
putea
în
mod
real
să
realizeze
investițiile
suplimentare
nece- sare,
astfel
încât
să
poată
intra
pe
piața
relevantă
ca
răspuns
la
o
creștere
mică,
dar
de
durată,
a
prețurilor
pe
piață (concurent
potențial).
(8) obligație
de
livrare
exclusivă - obligația
de
a
nu
livra
pro- dusul
care
face
obiectul
acordului
de
specializare
unui
agent
eco- nomic
concurent,
care
nu
este
parte
la
acord.
(9) obligație
de
cumpărare
exclusivă - obligația
de
a
cumpăra
produsul
care
face
obiectul
acordului
de
specializare
doar
de
la
partea
cu
care
s-a
convenit
livrarea.
ARTICOLUL 5 Acorduri
de
cumpărare
și
comercializare Exceptarea
prevăzută
la
art. 3
se
aplică
și
în
cazurile
în
care:
a) părțile
acceptă
o
obligație
de
cumpărare
și/sau
de
livrare
exclusivă
în
contextul
unui
acord
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă
ori
al
unui
acord
de
producție
în
comun;
sau
b) părțile
nu
vând
independent
produsele
care
fac
obiectul
unui
acord
de
specializare,
dar
realizează
distribuția
în
comun
sau
convin
să
numească
un
distribuitor,
terță
parte,
în
condiții
de
exclusivitate
sau
de
neexclusivitate,
în
contextul
unui
acord
de
producție
în
comun,
cu
condiția
ca
partea
terță
să
nu
fie
un
agent
economic
concurent.
ARTCOLUL 6
Pragul
cotei
de
piață
Exceptarea
prevăzută
la
art. 3
se
va
aplica
cu
condiția
ca
părțile
la
acord
să
nu
dețină
o
cotă
de
piață
cumulată
mai
mare
de 20%
pe
piața
relevantă.
ARTICOLUL 7
Acorduri
cărora
nu
li
se
aplică
exceptarea
(1) Exceptarea
prevăzută
la
art. 3
nu
se
aplică
acordurilor
care,
direct
sau
indirect,
în
mod
independent
ori
în
combinație
cu
alți
factori
aflați
cub
controlul
părților,
au
ca
obiect:
a) fixarea
prețurilor
la
vânzarea
produselor
către
terțe
părți;
b) limitarea
producției
sau
a
volumului
vânzărilor;
sau
c) împărțirea
piețelor
sau
a
clienților.
(2) Prevederile
alin.
(1)
nu
se
aplică:
a) clauzelor
privind
volumul
de
produse
convenit
în
cadrul
acordurilor
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă,
precum
și
clauzelor
privind
fixarea
capacităților
și
a
volumului
producției
rea- lizate
în
comun
în
cadrul
acordurilor
de
producție
în
comun;
b) stabilirii
planului
de
vânzări
și
fixării
prețurilor
pentru
produ- sele
unei
societăți
în
comun,
vândute
clienților
direcți
în
contextul
prevederilor
art. 5
lit.
b).
ARTICOLUL 8
Aplicarea
pragului
cotei
de
piață
(1) Aplicarea
condiției
referitoare
la
pragul
cotei
de
piață
prevăzute
la
art. 6
se
va
face
respectând
următoarele
reguli:
a) cota
de
piață
se
va
calcula
pe
baza
valorii
vânzărilor;
dacă
datele
referitoare
la
valoarea
vânzărilor
pe
piață
nu
sunt
disponi- bile,
se
pot
folosi
estimări
pentru
stabilirea
cotei
de
piață
a agenților
economici
participanți,
utilizând
alte
informații
credibile
de
piață,
inclusiv
volumul
vânzărilor;
b) cota
de
piață
se
va
calcula
pe
baza
realizărilor
agenților
economici
participanți
în
anul
financiar
precedent
încheierii
acor- dului;
c) cota
de
piață
deținută
de
agenții
economici
menționați
la
art. 4
alin.
(3)
lit.
e)
se
va
repartiza
în
mod
egal
tuturor
agenților
economici
care
au
drepturile
sau
puterile
enumerate
la
art. 4
alin.
(3)
lit.
a).
(2) Dacă
inițial
cota
de
piață
prevăzută
la
art. 6
este
sub 20%,
dar
crește
ulterior
peste
acest
nivel
fără
să
depășească 25%,
exceptarea
prevăzută
la
art. 3
se
va
aplica
în
continuare
pentru
următorii 2
ani
calendaristici
consecutivi,
ulteriori
anului
în
care
s-a
depășit
pentru
prima
dată
pragul
de 20%.
(3) Dacă
inițial
cota
de
piață
prevăzută
la
art. 6
este
sub 20%,
dar
crește
ulterior
peste
nivelul
de 25%,
exceptarea
prevăzută
la
art. 3
se
va
aplica
în
continuare
pentru
anul
calen- daristic
următor
anului
în
care
s-a
depășit
pentru
prima
dată
pra- gul
de 25%.
(4) Perioadele
de
exceptare
de
care
au
beneficiat
agenții
eco- nomici
participanți
în
aplicarea
alin.
(2)
și
(3) nu
se
vor
cumula,
astfel
încât
să
se
depășească
o
perioadă
de 2
ani
calendaristici. ARTICOLUL 9 Retragerea
beneficiului
exceptării Consiliul
Concurenței
poate
retrage
beneficiul
exceptării
acor- dat
conform
prezentului
regulament,
atunci
când
constată
că:
a) acordul
nu
a
avut
efectele
de
eficientizare
preconizate
ori
consumatorilor
nu
li
s-a
asigurat
un
avantaj
corespunzător
celui
realizat
de
părțile
la
acord;
sau
b) produsele
care
fac
obiectul
specializării
nu
se
confruntă
pe
piața
românească
sau
pe
o
parte
substanțială
a
ei
cu
o
concu- rență
reală
din
partea
unor
produse
identice
ori
substituibile
din
punctul
de
vedere
al
caracteristicilor,
prețului
și
utilizării
date
acestora
de
către
consumatori;
c) exceptarea
acordului
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
s-a
bazat
pe
informații
eronate,
inexacte
sau
incomplete.
CAPITOLUL
III
Procedura
exceptării
ARTICOLUL 10
Notificarea
(1) Conform
prevederilor
art. 5
alin.
(7)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
acordurile
de
specializare
susceptibile
de
a
fi
excep- tate
în
condițiile
prezentului
regulament
vor
fi
notificate
de
către
agenții
economici
sau
de
asociațiile
de
agenți
economici
Consiliului
Concurenței.
(2) Notificarea
completată
conform
formularului-tip
cuprins
în
anexa
la
prezentul
regulament
va
fi
înaintată
Consiliului
Concurenței
și
va
fi
înregistrată
într-un
registru
special
de
evi- dență,
depunătorilor
eliberându-li-se
confirmarea
depunerii
aces- teia.
Pentru
a
fi
înregistrată
notificarea
trebuie
însoțită
și
de
dovada
achitării
tarifului
de
notificare
stabilit
în
conformitate
cu
prevederile „Regulamentului
privind
stabilirea
și
perceperea
tarife- lor
pentru
procedurile
și
serviciile
prevăzute
de
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
de
regulamentele
emise
pentru
aplicarea
acesteia",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 116
bis
din 9
iunie 1997,
cu
modificările
ulterioare.
(3) Formularul
de
notificare
împreună
cu
documentele
solici- tate
prin
acesta,
în 3
exemplare,
semnate
de
reprezentanții
legali
ai
agenților
economici
care
sunt
părți
la
acordul
notificat
sau
de
persoanele
împuternicite
legal
să
îi
reprezinte,
va
fi
înaintat
Consiliului
Concurenței
prin
scrisoare
recomandată
sau
prin
pre- zentare
directă.
(4) Informațiile
furnizate
prin
notificare,
inclusiv
prin
documen- tele
aferente,
trebuie
să
fie
corecte
și
complete.
ARTICOLUL 11
Beneficiul
exceptării
(1) În
examinarea
de
fond
a
acordurilor
notificate
Consiliul
Concurenței
se
bazează
pe
informațiile
furnizate
în
formularul
de
notificare
și
în
documentele
însoțitoare,
putând
să
solicite
în
baza
art. 41
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
alte
informații
consi- derate
necesare
analizei
de
la
agenții
economici
care
au
înaintat
notificarea,
de
la
alți
agenți
economici
sau
de
la
autorități
și
instituții
publice.
(2) Furnizarea
de
informații
incomplete
sau
inexacte
prin
noti- ficare,
în
sensul
art. 10
alin.
(4),
sau
furnizarea
de
informații
inexacte,
precum
și
nefurnizarea
informațiilor
solicitate
de
către
Consiliul
Concurenței,
în
baza
prevederilor
art. 41
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
constituie
contravenție
și
se
sancționează
conform
prevederilor
art. 55
lit.
b)
și
c) și
ale
art. 59
alin.
(1)
lit.
a)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996.
(3) În
termen
de 60
de
zile
de
la
data
înregistrării
Consiliul
Concurenței,
în
urma
examinării
notificării,
va
înștiința
agenții
eco- nomici
care
au
înaintat
notificarea
cu
privire
la
eventuala
neînde- plinire
a
condițiilor
prevăzute
în
prezentul
regulament
pentru
acordarea
exceptării.
În
această
situație
părțile
implicate
vor
putea
ca,
în
termen
de 30
de
zile
de
la
comunicarea
răspunsului
de
către
Consiliul
Concurenței,
fie
să
renegocieze
acordul
astfel
încât
să
se
încadreze
în
prevederile
prezentului
regulament,
fie
să
înainteze
cerere
de
dispensă
în
condițiile
art. 5
alin.
(4)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
ale „Regulamentului
pentru
apli- carea
prevederilor
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
privind
practicile
anticoncurențiale".
(4) Necomunicarea
răspunsului
de
către
Consiliul
Concurenței
în
termenul
prevăzut
la
alin.
(3)
echivalează
cu
confirmarea
tacită
a
exceptării
acordului
notificat
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
în
conformitate
cu
prevederile
acestui
regulament.
Exceptarea
este
valabilă
pe
peri- oada
în
care
condițiile
din
prezentul
regulament
sunt
îndeplinite.
(5) Orice
modificare
a
clauzelor
acordului
notificat
sau
a
situației
pieței
relevante,
în
sensul
neîndeplinirii
condițiilor
pentru
exceptare
impuse
prin
prezentul
regulament,
va
fi
comunicată
neîntârziat,
în
scris,
de
către
părțile
la
acord
Consiliului
Concurenței
care
va
decide
operativ
asupra
menținerii,
a condițiilor
pentru
menținere
sau
a
retragerii
beneficiului
exceptării,
după
caz.
(6) În
situația
retragerii
beneficiului
exceptării
părțile
implicate
vor
putea
ca,
în
termen
de 30
de
zile
de
la
comunicarea
retra- gerii
beneficiului
exceptării
de
către
Consiliul
Concurenței,
să
înainteze
cerere
de
dispensă
în
condițiile
art. 5
alin.
(4)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
ale „Regulamentului
pentru
apli- carea
prevederilor
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
privind
practicile
anticoncurențiale".
(7) Răspunsul
Consiliului
Concurenței
transmis
în
conformitate
cu
prevederile
alin.
(3)
și
comunicarea
retragerii
beneficiului,
transmisă
în
conformitate
cu
alin.
(6)
pot
fi
atacate
la
Curtea
de
Apel
București,
Secția
contencios
administrativ,
în
termen
de 30
de
zile
de
la
comunicare.
CAPITOLUL
IV
Alte
dispoziții
ARTICOLUL 12
Dispoziții
comune
și
finale
(1) Prezentul
regulament
intră
în
vigoare
la
data
publicării
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I. (2) Exceptările
acordate
înainte
de
intrarea
în
vigoare
a
pre- zentului
regulament,
prin
decizie
a
Consiliului
Concurenței,
în
con- formitate
cu
prevederile
cap.
V (Condițiile
de
exceptare
pentru
acordurile
de
specializare)
din „Regulamentul
privind
acordarea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
prac- tici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
rămân
valabile
până
la
expirarea
perioadei
de
exceptare,
respectiv
a
valabilității
deciziei.
(3) La
data
intrării
în
vigoare
a
prezentului
regulament
se
abrogă
prevederile
cap.
V (Condițiile
de
exceptare
pentru
acordu- rile
de
specializare)
și
anexa
nr. 1/4
din „Regulamentul
privind
acordarea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
precum
și
orice
alte
dispoziții
ce
contravin
procedurii
de
exceptare
a
acordurilor
de
specializare,
prevăzute
la
cap.
III
din
prezentul
regulament.
ANEXĂ
N
O
T
I
F
I
C
A
R
E
pentru
obținerea
beneficiului
exceptării
de
la
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
prin
încadrarea
în
categoria
acordurilor
de
specializare
I. Părțile
la
acord
1. Indicați
agenții
economici
participanți
la
acord,
precizând:
denumirea,
adresa/sediul
social,
numărul/data
înregistrării
la
registrul
comerțului,
codul
unic
de
înregistrare,
atributul
fiscal,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
persoana
indicată
pentru
relații (numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
funcția).
2. Precizați
agentul
economic
care
înaintează
notificarea.
3. În
cazul
în
care
notificarea
este
făcută
în
numele
și
din
împuternicirea
părților,
indicați
numele
reprezentantului
împuternicit
să
le
reprezinte
pentru
întocmirea
și
înaintarea
notificării,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
adresa;
se
va
anexa
împuternicirea
legală
pentru
reprezentant.
4. Pentru
fiecare
agent
economic,
parte
la
acord,
indicați
obi- ectul
de
activitate
din
care
a
înregistrat
cifră
de
afaceri
în
ultimii 3
ani.
5. Atunci
când
este
cazul,
pentru
fiecare
dintre
părțile
la
acord
indicați
grupul
de
agenți
economici
din
care
face
parte,
menționând
domeniul
de
activitate
al
fiecărui
agent
economic
care
formează
grupul
respectiv
și
activitatea
sau
activitățile
desfășurate
pe
piața
relevantă.
II. Piața
relevantă
6. Elementele
de
bază
pentru
definirea
pieței
relevante Se
vor
aplica „Instrucțiunile
cu
privire
la
definirea
pieței
rele- vante,
în
scopul
stabilirii
părții
substanțiale
de
piață",
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997. Piața
relevantă
are
două
componente:
piața
produsului
și
piața
geografică.
a) Piața
produsului
cuprinde
toate
produsele
considerate
ca
fiind
substituibile
din
punct
de
vedere
al
caracteristicilor,
prețului
și
utilizării
acestora,
astfel
încât
fiecare
dintre
aceste
produse
să
constituie
o
alternativă
economică
reală
pentru
consumatori.
b) Piața
geografică
cuprinde
aria
în
care
agenții
economici
vând
produse
sau
prestează
servicii
identice,
similare,
respectiv
substituibile,
pentru
care
condițiile
de
concurență
sunt
suficient
de
omogene,
și
care
poate
fi
distinsă
față
de
ariile
învecinate,
în
special
datorită
cheltuielilor
de
transport
suportate
de
cumpărători.
7. Informații
pentru
definirea
pieței
produsului
a) Enumerați
produsele
sau
serviciile
care
sunt
incluse
în
acordul
notificat,
cu
descrierea
sumară
a
acestora.
b) Enumerați
produsele
sau
serviciile
despre
care
considerați
că
pot
constitui
posibile
substitute
pentru
produsele
sau
serviciile
menționate
la
lit.
a);
dacă
au
fost
identificate
mai
multe
piețe
ale
produsului,
pentru
fiecare
dintre
acestea
vor
fi
indicate
distinct
produsele
care
constituie
substitute
sau
înlocuitori.
8. Informații
pentru
definirea
pieței
geografice
a) Delimitați
aria
geografică
în
care
activează
părțile
la
acord,
pentru
produsele
incluse
în
piața
produsului (această
arie
geografică
poate
fi
întreg
teritoriul
României
sau
o
parte
a
aces- tuia,
care
va
fi
delimitată,
respectiv
precizată).
b) Identificați
aria
geografică
în
care
sunt
localizați
agenții
eco- nomici,
producătorii
concurenți
care
vând
produsele
incluse
în
piața
produsului,
care
sunt
sau
pot
fi
luați
în
considerare
de
cumpărătorii
din
aria
lor
geografică
definită
la
lit.
a),
atunci
când
aceștia
iau
deciziile
de
cumpărare.
9. Pentru
produsele
din
import
incluse
în
piața
relevantă
pre- cizați
numele
furnizorilor,
țara
de
origine
și
eventualele
bariere
existente
la
intrarea
acestor
produse
pe
piața
românească (bari- ere
tarifare - taxe
vamale;
bariere
netarifare - condițiile
impuse
prin
reglementări
interne,
costurile
de
transport
relativ
mari,
lipsa
rețelelor
de
distribuție
sau
dificultățile
de
acces
la
rețelele
de
distribuție
existente).
III. Situația
părților
la
acord
pe
piața
relevantă Informațiile
solicitate
la
pct. 10-13
trebuie
furnizate
pentru
fie- care
dintre
părțile
la
acordul
notificat,
iar
când
acestea
fac
parte
dintr-un
grup,
pentru
toți
membrii
grupului. De
asemenea,
informațiile
vor
fi
furnizate
pentru
fiecare
piață
relevantă
identificată,
pe
perioada
anului
financiar
precedent
încheierii
acordului.
10. Estimați
mărimea
pieței
relevante,
valoric
și
cantitativ.
11. Prezentați
valoarea
și
volumul
vânzărilor
de
produse
care
fac
obiectul
acordului
de
specializare.
12. Prezentați,
după
caz,
valoarea
și
volumul
vânzărilor
de
produse
care,
deși
nu
fac
obiectul
acordului
de
specializare,
fac
parte
din
acceași
piață
relevantă.
13. Prezentați
cota
de
piață
deținută
cu
produsele
care
fac
obiectul
acordului
de
specializare,
precum
și,
după
caz,
cota
de
piață
deținută
cu
produsele
care
nu
fac
obiectul
acordului
de
spe- cializare,
dar
fac
parte
din
aceeași
piață
relevantă.
IV. Situația
concurenței
pe
piața
relevantă În
cazul
în
care
una
dintre
părțile
la
acord
face
parte
dintr-un
grup,
în
furnizarea
informațiilor
prevăzute
la
pct. 14-17
va
fi
avut
în
vedere
întregul
grup.
14. Indicați
principalii
concurenți
ai
părților,
menționând
numele
lor
și
ponderea
fiecăruia
pe
piața
relevantă. CONSILIUL
CONCURENȚEI
15. Indicați
principalii
clienți
ai
fiecăreia
dintre
părți,
menționând
datele
lor
de
identificare
și
persoanele
de
contact.
16. Precizați
în
ce
măsură
intrarea
pe
piața
relevantă
este
afectată
de
existența
acordului.
17. Explicați
modul
în
care
agenții
economici
concurenți
vând
produsele
sau
prestează
serviciile
pe
piața
relevantă (produc
pe
plan
local,
importă,
vând
prin
sistem
de
distribuție
organizat
exclu- siv
sau
neexclusiv?).
V. Motivația
pentru
obținerea
beneficiului
încadrării
în
cate- goria
respectivă
de
acorduri
exceptate
de
la
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege
18. În
spiritul
prevederilor
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concu- renței
nr. 21/1996
prezentați
modul
concret
în
care
sunt
îndepli- nite
condițiile
pentru
exceptare.
Argumentați
avantajele,
respectiv
creșterile
în
eficiență,
care
sunt
scontate
în
cazul
derulării
acor- dului
notificat,
cu
precizarea
domeniului
concret
în
care
acestea
se
vor
produce (producție,
distribuție,
export
etc.)
și
a
efectului
în
reducerea
substanțială
și
de
durată
a
prețurilor
la
consumatori.
Menționați
eventualele
avantaje
de
interes
general
pe
care
le
aduce
aplicarea
acordului
notificat.
VI. Documente
aferente
notificării
19. Formularul
de
notificare
în 3
exemplare
sau
în
două
exemplare
pe
suport
de
hârtie
și
un
exemplar
în
format
electronic (CD
sau
dischetă)
va
fi
însoțit
de
acordul
convenit
de
părți (în
fotocopie,
în 3
exemplare),
inclusiv
de
toate
actele
adiționale (dacă
este
cazul).
20. Notificarea
se
va
încheia
cu
următoarea
declarație,
care
trebuie
semnată
de
către
sau
în
numele
și
din
împuternicirea
părților
la
acord:
„Subsemnații
.,
în
calitate
de
,
domici- liați
în
,
str.
nr.
..,
sectorul/județul
,
posesori
ai
B.I./C.I.
seria
..
nr.
.,
eliberat/eli- berată
de
.. (împuterniciți
prin
procura
nr.
,
lega- lizată
la
..
la
data
de
,
declarăm
pe
propria
răspundere
că
informațiile
date
în
prezenta
notificare
sunt
exacte
și
complete,
după
cunoștința
și
convingerea
noastră,
că
documentele
solicitate
prin
formular
sunt
anexate
și
că
părerile
exprimate
sunt
sincere."
Data
și
locul
Semnăturile
.
R
E
G
U
L
A
M
E
N
T
privind
autorizarea
concentrărilor
economice
În
temeiul
art. 28
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
Consiliul
Concurenței
adoptă
prezentul
regulament.
Scopul
controlului
concentrărilor
economice
de
către
Consiliul
Concurenței
este
de
a
veghea
împotriva
creării
de
monopoluri
sau
agenți
economici
cu
poziție
dominantă
pe
piață,
care
pot
conduce
la
restrângerea,
înlăturarea
sau
denaturarea
semnificativă
a
concurenței
pe
piața
românească
ori
pe
o
parte
a
acesteia,
cu
efecte
nefavorabile
asupra
consumatorilor.
Concentrarea
economică,
conform
art. 11
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
denumită
în
continuare
lege,
realizată
prin
fuziune
și/sau
achiziție,
poate
fi
oportună
pentru
agenții
eco- nomici
mici,
în
vederea
îmbunătățirii
competitivității
lor.
În
aceste
condiții,
conform
art. 16
din
lege,
prevederile
privind
concentrările
economice
nu
se
aplică
decât
dacă,
în
cadrul
aces- tei
operațiuni,
părțile
implicate
totalizează
o
cifră
de
afaceri
care
depășește
pragul
de
minimis
prevăzut
de
art. 15
din
lege 1).
Părțile
implicate
în
operațiuni
de
concentrare
economică,
care
depășesc
pragul
prevăzut
la
art. 15
din
lege,
sunt
obligate
să
notifice
Consiliului
Concurenței
operațiunea
de
concentrare
economică
în
vederea
analizei
compatibilității
acesteia
cu
un
mediu
concurențial
normal.
Atribuțiile
Consiliului
Concurenței
pe
linia
controlului
concentrărilor
economice
sunt:
a) ia
deciziile
prevăzute
la
art. 27
lit.
a)
din
lege,
pentru
cazurile
de
încălcare
a
dispozițiilor
art. 13
și
ale
art. 16
alin.
(1)
și
(2);
b) ia
deciziile
prevăzute
la
art. 51
din
lege.
În
aplicarea
prevederilor
art. 28
alin.
(2)
și
(3) din
lege,
Consiliul
Concurenței
adoptă
prezentul
regulament
care
înlocuiește
Regulamentul
privind
autorizarea
concentrărilor
economice
adoptat
în
anul 1997 2).
Prezentul
regulament
este
obligatoriu
pentru
Consiliul
Concurenței,
Oficiul
Concurenței,
agenții
economici
sau
asociațiile
de
agenți
economici,
precum
și
pentru
organele
administrației
publice
centrale
sau
locale,
urmărindu-se
aplicarea
în
mod
unitar
și
transparent,
în
condiții
de
siguranță
juridică
a
legii.
Regulamentul
cuprinde
următoarele
părți:
Partea
I - Precizări
cu
privire
la
concentrările
economice;
1 )
Prin
Ordinul
președintelui
Consiliului
Concurenței
nr. 13/2001,
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 86
din 20
februarie 2001,
plafonul
privind
cifra
de
afaceri
prevăzut
la
art. 15
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
a
fost
majorat
la 65
miliarde
lei.
2 )
Regulamentul
privind
autorizarea
concentrărilor
economice
a
fost
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 63
bis
din 14
aprilie
1997.
Partea
a
II-a - Notificarea
concentrărilor
economice.
Emiterea
deciziilor
în
cazurile
de
concentrare
economică;
Partea
a
III-a - Investigarea
operațiunilor
de
concentrare
eco- nomică;
Partea
a
IV-a - Precizări
privind
modul
de
completare
a
for- mularului
pentru
notificarea
concentrărilor
economice;
Partea
a
V-a - Dispoziții
finale
și
tranzitorii;
Anexa - Formular
de
notificare
a
concentrărilor
economice.
PARTEA
I
Precizări
cu
privire
la
concentrările
economice
CAPITOLUL
I
Dispoziții
generale
În
lege
și
în
prezentul
regulament
sunt
utilizați
termeni
cărora
Consiliul
Concurenței
le
dă
următoarea
interpretare:
1. Concentrarea
economică
se
referă
la
măsura
în
care
un
număr
redus
de
agenți
economici
deține
o
pondere
ridicată
a
activității
economice,
exprimată
prin
totalul
vânzărilor,
activelor
sau
forței
de
muncă
utilizate
etc.
pe
o
anumită
piață.
Această
măsură
caracterizează
gradul
de
concentrare
economică
la
un
moment
dat.
Operațiunile
de
concentrare
economică,
în
accepțiunea
art. 11
alin.
(2)
din
lege,
se
realizează
prin
fuziune
sau
prin
dobândirea
controlului.
2. Fuziunea
este
combinarea
a
doi
sau
mai
mulți
agenți
eco- nomici
într-unul
singur,
cu
scopul
de
a
crește
eficiența
economică
și
uneori
de
a
evita
concurența.
3. Părțile
implicate
sunt
agenți
economici
sau
persoane
fizice
participante
la
o
operațiune
de
concentrare
economică
a
căror
cifră
de
afaceri
se
ia
în
calcul
și
care,
în
caz
de
încălcare
a
legii,
sunt
supuse
sancțiunilor
prevăzute
la
cap.
VI
din
lege.
Toate
referirile
la
persoana
fizică
cuprinse
în
prezentul
regula- ment
privesc
persoana
fizică
ce
controlează
deja,
singură
sau
în
comun,
un
alt
agent
economic.
4. Controlul,
în
accepțiunea
art. 11
alin.
(1)
din
lege,
repre- zintă
dreptul
și/sau
posibilitatea
unor
agenți
economici
ori
per- soane
fizice
de
a
exercita,
direct
sau
indirect,
o
influență
determinantă
asupra
unor
alți
agenți
economici.
5. Dobândirea
controlului,
în
accepțiunea
art. 11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege,
reprezintă
o
formă
de
realizare
a
concentrărilor
econo- mice
prin
care
agenți
economici
sau
persoane
fizice
obțin,
direct
ori
indirect,
o
influență
determinantă
asupra
unuia
sau
mai
multor
agenți
economici
ori
asupra
unor
părți
ale
acestora,
fie
prin
luare
de
participare
la
capital,
fie
prin
cumpărare
de
elemente
de
activ,
fie
prin
instituirea
sau
întărirea
unei
situații
de
dependență
econo- mică,
prin
contracte
sau
prin
alte
mijloace.
Elementele
conceptului
de
dobândire
a
controlului
sunt:
subiec- tul,
obiectul
și
modalitatea
de
dobândire
a
controlului.
6. Subiectul
controlului (Cine
dobândește
controlul?)
Controlul
poate
fi
dobândit
de
către:
a) un
agent
economic (control
unic);
b) o
persoană
fizică,
ce
controlează
deja,
singură
sau
în
comun,
un
alt
agent
economic (control
unic);
c) doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
acționând
în
comun
ori
o
asociație
de
agenți
economici (control
în
comun);
d) două
sau
mai
multe
persoane
fizice
acționând
în
comun
și
care
controlează
deja
cel
puțin
un
alt
agent
economic (control
în
comun).
7. Obiectul
controlului (Ce
se
controlează?)
Controlul
se
poate
exercita
asupra:
a) unuia
sau
mai
multor
agenți
economici
care
constituie
entități
independente (control
total);
b) unor
active
ale
agentului
economic (control
parțial),
cum
ar
fi: - una
sau
mai
multe
entități
legale
separate (filiale
etc.); - subdiviziuni
interne
ale
agentului
economic (de
exemplu,
o
secție
sau
o
unitate); - elemente
ale
fondului
de
comerț,
cărora
li
se
poate
atribui
în
mod
clar
o
cifră
de
afaceri
pe
piață (de
exemplu,
mărci
de
fabrică,
mărci
de
producție,
licențe).
8. Modalitatea
de
dobândire
a
controlului (Cum
se
dobândește
controlul?)
Formele
uzuale
de
dobândire
a
controlului
sunt:
a) participări
la
capitalul
social
prin
achiziționare
de
acțiuni (părți
sociale),
inclusiv
în
cadrul
procesului
de
privatizare;
b) cumpărarea
de
active;
c) relațiile
de
dependență
economică.
9. Situația
de
dependență
economică
poate
fi
determinată
de
acorduri
importante
de
livrare
pe
termen
lung
sau
mediu,
înche- iate
de
furnizori
și
de
clienți,
combinate
cu
legături
structurale,
care
conferă
o
influență
determinantă
a
furnizorului
sau
a
clientu- lui
asupra
partenerului.
În
aceste
condiții
dobândirea
controlului
se
realizează
pe
baza
unui
număr
de
elemente
particulare,
pe
fiecare
caz.
10. Controlul
direct
este
controlul
exercitat
de
persoane
fizice
sau
de
agenți
economici,
dobândit
în
mod
oficial.
11. Controlul
indirect
se
realizează
în
cazuri
excepționale,
atunci
când
deținătorul
oficial
al
dreptului
de
control
diferă
de
per- soanele
fizice
sau
de
agenții
economici
care
dețin
puterea
reală
de
exercitare
a
influenței
determinante.
Astfel
de
situații
se
pot
întâlni
atunci
când
o
persoană
fizică
sau
un
agent
economic
aflată/aflat
în
spatele
operațiunii
folosește
o
altă
persoană
sau
un
alt
agent
economic (deținătorul
oficial
al
dreptului
de
control)
pentru
a-și
exercita
de
facto
controlul (influența
determinantă).
Exercitarea
controlului
indirect
se
poate
stabili
analizând,
de
exemplu,
sursa
de
finanțare,
existența
unor
legături
familiale
etc.
12. Societate
controlată
În
comun,
denumită
în
continuare
societate
În
comun,
este
un
agent
economic
creat
sau
achiziționat
de
alți
agenți
economici
care
o
controlează.
13. Societate(companie)-mamă
este
un
agent
economic
care
deține
acțiuni (părți
sociale)
la
o
societate
în
comun,
pe
care
o
controlează
fie
prin
înființarea
acesteia,
singur
sau
împreună
cu
alți
investitori,
fie
ca
urmare
a
achiziționării
de
acțiuni (părți
soci- ale) din
capitalul
social
al
unui
agent
economic
deja
existent.
14. Grupul
din
care
face
parte
un
agent
economic
cuprinde:
a) toți
agenții
economici
controlați,
direct
sau
indirect,
de
agentul
economic
respectiv;
b) toți
agenții
economici
și/sau
persoanele
fizice
care
contro- lează,
direct
sau
indirect,
agentul
economic
respectiv;
c) toți
agenții
economici
controlați,
direct
sau
indirect,
de
agenții
economici
și/sau
de
persoanele
fizice
prevăzute
la
lit.
b).
CAPITOLUL
II Distincția
dintre
operațiunile
de
asociere
concentrative
și
cele
de
cooperare
A. Introducere
15. Agenții
economici
de
pe
o
piață
execută
operațiuni
speci- fice
prin
care
se
asociază,
păstrându-și
însă
caracterul
de
entități
economice
independente,
în
vederea
realizării
unor
obiective
comune. Astfel
de
operațiuni
de
asociere
îmbracă
forme
diferite,
cum
ar
fi:
coordonarea
comportamentului
concurențial,
crearea
de
societăți
în
comun,
cooperarea
pentru
activități
specifice (cerce- tare-dezvoltare,
producție,
distribuție
etc.).
16. Aceste
operațiuni
de
asociere
sunt
tratate
în
mod
diferit
de
lege,
în
funcție
de
efectul
lor
asupra
mediului
concurențial
pe
piață.
17. Problema
esențială
în
acest
context
o
reprezintă
distincția
dintre
operațiunile
de
asociere
care
au
ca
efect
o
concentrare
economică - care
va
fi
tratată
conform
prezentului
regulament - și
acelea
care
conduc
la
coordonarea
acțiunilor
agenților
econo- mici
pe
piață,
ce
cad
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
18. Legea
face
în
mod
explicit
această
distincție
în
art. 11
alin.
(3): „Operațiunile
de
asociere,
având
ca
obiect
sau
ca
efect
coordonarea
comportamentului
concurențial
al
agenților
economici
participanți
care
rămân
independenți,
nu
constituie
concentrare
prin
dobândirea
controlului,
chiar
când
asemenea
operațiuni
ar
consta
în
crearea
de
entități
economice
comune.
Dacă
entitatea
economică
comună
este
o
persoană
juridică
îndeplinind
statornic
toate
funcțiile
unei
entități
economice
autonome,
fără
însă
a
rea- liza
o
coordonare
a
comportamentului
concurențial
fie
între
agenți
economici
fondatori,
fie
între
ea
și
aceștia,
operațiunea
este
o
concentrare
în
sensul
prevederilor
alin.
(2)
lit.
b)".
19. În
acest
capitol
sunt
definite
operațiunile
de
asociere
care
au
ca
efect
o
concentrare
economică (operațiuni
de
asociere
con- centrative),
distingându-le
de
operațiunile
de
asociere
care
dau
naștere
la
societăți
în
comun
de
cooperare.
B. Societăți
În
comun
concentrative
20. O
operațiune
de
asociere
constituie
o
concentrare
econo- mică
în
sensul
art. 11
alin.
(2)
din
lege
dacă
îndeplinește
conco- mitent
următoarele
condiții:
a) existența
controlului
în
comun;
b) autonomia
structurală
a
societății
în
comun;
c) societatea
în
comun
să
nu
aibă
ca
obiect
sau
ca
efect
coordonarea
comportamentului
concurențial
al
societăților-mamă
și/sau
al
agenților
economici
controlați
de
acestea. Controlul
În
comun
21. O
societate
în
comun
cade
sub
incidența
reglementărilor
privind
concentrările
economice
dacă
există
o
dobândire
în
comun
a
controlului
asupra
acesteia
de
către
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici. Autonomie
structurală
22. O
societate
în
comun
are
autonomie
structurală
atunci
când,
în
calitate
de
persoană
juridică,
îndeplinește
statornic
toate
funcțiile
unei
entități
economice
autonome,
respectiv
are
funcționare
deplină.
23. O
societate
în
comun
are
funcționare
deplină
atunci
când
dispune
de
resursele
financiare,
umane
și
tehnice
necesare
desfășurării
pe
termen
îndelungat
a
tuturor
activităților
sau
funcțiilor
îndeplinite
în
mod
normal
de
oricare
alt
agent
economic
care
acționează
pe
piața
respectivă.
24. O
societate
în
comun
nu
va
fi
considerată
cu
funcționare
deplină
în
cazul
în
care
preia
numai
o
funcție
specifică
din
afa- cerile
societăților-mamă,
fără
a
avea
acces
pe
piață
în
nume
pro- priu.
Acesta
este
cazul,
de
exemplu,
al
societăților
în
comun,
limitate
la
cercetare-dezvoltare,
producție,
distribuție
sau
vânzare
a
produselor
societăților-mamă
în
calitate
de
agenți
de
vânzări
sau
create
în
vederea
participării
la
o
licitație
publică. Atunci
când
societatea
în
comun
folosește
rețeaua
de
distribuție
a
uneia
sau
a
mai
multora
dintre
societățile-mamă
care
acționează
în
acest
caz
ca
agenți
ai
societății
în
comun,
aceasta
din
urmă
se
consideră
că
are
funcționare
deplină.
25. Un
alt
aspect
suplimentar
care
se
are
în
vedere
la
apre- cierea
caracterului
de
funcționare
deplină
a
unei
societăți
în
comun
este
faptul
că
acea
societate
în
comun
își
realizează
aproape
integral
vânzările
către
societățile-mamă
sau
se
aprovizi- onează
aproape
în
totalitate
de
la
acestea. Această
situație
se
întâlnește
frecvent
în
perioadele
inițiale,
de
pornire
a
activității,
când
societățile
în
comun
își
câștigă
și
își
consolidează
poziția
pe
piață.
Stabilirea
duratei
perioadei
inițiale
depinde
de
condițiile
specifice
de
pe
piața
respectivă,
dar
nu
poate
fi
mai
mare
de 3
ani. Înăuntrul
acestei
perioade
societatea
în
comun
se
consideră
că
funcționează
deplin.
26. În
cazul
în
care
vânzările
către
societățile-mamă
se
extind
pe
o
perioadă
îndelungată,
societatea
în
comun
are
caracter
de
funcționare
deplină,
numai
dacă
are
un
rol
activ
pe
piață,
adică: (i) ponderea
vânzărilor
către
societățile-mamă
în
producția
totală
nu
este
substanțială; (ii) vânzările
către
societățile-mamă
se
efec- tuează
în
condiții
normale
de
piață.
27. Caracterul
de
funcționare
deplină,
în
cazul
aprovizionării
făcute
de
societatea
în
comun
de
la
societățile-mamă
pe
o
peri- oadă
îndelungată,
se
apreciază
în
funcție
de
criteriul
valorii
adăugate
la
produsele
implicate. În
cazul
în
care
produselor
achiziționate
de
la
societățile- mamă
li
se
adaugă
o
valoare
scăzută
în
procesul
de
producție
și/sau
comercializare,
societatea
mixtă
nu
are
funcționare
deplină,
fiind
mai
apropiată
de
un
agent
de
vânzare. În
cazul
în
care
societatea
în
comun
are
un
rol
activ
pe
piață,
respectiv: (i) ponderea
aprovizionărilor
din
alte
surse
decât
de
la
societățile-mamă
este
substanțială; (ii) are
facilitățile
necesare (de
exemplu,
pentru
o
specializare
în
activitatea
de
distribuție:
maga- zine,
depozite,
mijloace
de
transport,
personal
etc.); (iii) cumpărările
de
la
societățile-mamă
se
fac
în
condiții
normale
de
piață,
aceasta
are
funcționare
deplină.
28. Un
alt
aspect
suplimentar,
care
se
are
în
vedere
la
defi- nirea
funcționării
depline,
este
durata
de
funcționare,
ca
regulă
generală
funcționarea
deplină
asociindu-se
cu
o
activitate
pe
ter- men
lung. Faptul
că
societățile-mamă
asigură
societăților
în
comun
toate
resursele
necesare (financiare,
materiale
etc.)
demonstrează
o
intenție
de
activitate
pe
termen
lung.
Această
constatare
va
fi
întărită,
dacă
în
actul
constitutiv
se
prevede
o
durată
de
funcționare
suficient
de
lungă
pentru
a
determina
o
schimbare
de
durată
în
structura
agenților
economici
implicați. O
societate
în
comun
nu
va
fi
considerată
ca
funcționând
deplin
dacă
este
constituită
pentru
o
perioadă
scurtă.
Acesta
este
cazul
unei
societăți
în
comun,
înființată
exclusiv
pentru
realizarea
unui
proiect
specific
și
care
urmează
să
își
înceteze
activitatea
în
momentul
înfăptuirii
acestuia. Elemente
relevante
pentru
aprecierea
coordonării
comportamentului
concurențial
al
agenților
economici
implicați
29. În
evaluarea
riscului
de
coordonare
a
comportamentului
concurențial
al
agenților
economici
implicați,
acesta
fiind
un
crite- riu
major
de
departajare
a
societăților
în
comun
concentrative
de
cele
de
cooperare,
se
va
avea
în
vedere
dacă
agenții
economici
implicați
sunt
concurenți
actuali
sau
potențiali
pe
piața
relevantă.
30. Coordonarea
comportamentului
concurențial
al
agenților
economici
independenți
este
exclusă
dacă
societățile-mamă
își
transferă
integral
activitățile
sau
totalitatea
activităților
dintr-un
anu- mit
sector
industrial
către
societatea
în
comun.
31. Coordonarea
poate
fi
exclusă
dacă
societățile-mamă
nu
sunt
active
pe
piața
societății
în
comun
sau
își
transferă
totalita- tea
activităților
lor
de
pe
această
piață
către
societatea
în
comun.
Situația
este
valabilă
și
în
cazul
în
care
doar
o
societate- mamă
rămâne
activă
pe
piața
societății
în
comun
sau
își
menține doar
o
mică
parte
a
activității
pe
această
piață.
32. Spre
deosebire
de
cazul
menționat
la
pct. 31,
există
o
mare
probabilitate
de
coordonare
a
comportamentului
concurențial
atunci
când
două
sau
mai
multe
societăți-mamă
își
păstrează,
într-o
măsură
semnificativă,
activitățile
pe
aceeași
piață
a
produ- sului
cu
cea
a
societății
în
comun,
în
măsura
în
care
aceste
acti- vități
se
vor
desfășura
pe
aceeași
piață
geografică.
33. Există
probabilitatea
coordonării
și
în
cazul
în
care
societățile-mamă
și
societatea
în
comun
se
specializează
pe
seg- mente
specifice
importante
ale
pieței
produsului. Fac
excepție
cazurile
în
care
aceste
segmente
sunt
de
impor- tanță
minoră
în
comparație
cu
activitățile
de
bază
ale
societăților- mamă
sau
ale
societății
în
comun
și
când
societățile-mamă
au
motive
obiective
să
își
rețină
anumite
activități,
cum
ar
fi
cele
bazate
pe
tehnologii
proprii.
În
aceste
cazuri
simpla
existență
a
societății
în
comun
nu
justifică
presupunerea
că
ar
exista
o
coor- donare
a
comportamentului
concurențial
în
aceste
domenii.
34. Atunci
când
există
deja
o
rețea
de
legături
de
cooperare
între
societățile-mamă
pe
piața
societății
în
comun,
obiectivul
sau
efectul
principal
al
societății
în
comun
poate
fi
suplimentarea
legăturilor
și,
ca
urmare,
întărirea
coordonării
existente.
35. În
cazul
în
care
societățile-mamă
sunt
active
pe
piața
din
avalul
pieței
societății
în
comun,
poate
apărea
o
coordonare
între
acestea,
dacă
societatea
în
comun
este
principalul
lor
furnizor
și
dacă
la
nivelul
societăților-mamă
se
adaugă
produselor
o
valoare
nouă,
relativ
mică;
în
mod
similar,
atunci
când
societățile-mamă
sunt
active
pe
piața
din
amonte
a
pieței
societății
în
comun,
poate
apărea
coordonarea,
dacă
principalul
lor
client
este
societa- tea
în
comun.
36. Dacă
două
sau
mai
multe
societăți-mamă
au
activități
semnificative
pe
o
piață
învecinată
pieței
societății
în
comun,
care
din
punct
de
vedere
economic
are
o
importanță
semnificativă
comparativ
cu
piața
societății
în
comun,
colaborarea
în
cadrul
societății
în
comun
poate
conduce
la
coordonarea
comportamen- tului
concurențial
al
societăților-mamă
pe
piața
învecinată.
În
acest
context
o
piață
învecinată
este
o
piață
separată,
dar
strâns
legată
de
piața
societății
în
comun,
ambele
piețe
având
caracte- ristici
comune,
incluzând
tehnologie,
clienți
sau
concurenți.
37. Atunci
când
societățile-mamă
și
societatea
în
comun
sunt
active
pe
piețe
geografice
diferite,
existența
coordonării
se
evaluează
în
funcție
de
legăturile
dintre
piețe
și
de
probabilitatea
interacțiunii
lor
prezente
sau
viitoare.
Evaluarea
se
va
face
în mod
similar
și
în
cazul
în
care
doar
o
societate-mamă
este
pre- zentă
pe
piața
geografică
a
societății
în
comun,
celelalte
societăți- mamă
fiind
active
pe
alte
piețe
geografice.
38. În
cazul
în
care
societățile-mamă
sunt
active
pe
aceeași
piață
geografică,
care
este
diferită
de
cea
a
societății
în
comun,
există
posibilitatea
coordonării
comportamentului
concurențial
al
societăților-mamă,
dacă
activitatea
societății
în
comun
are
o
importanță
economică
deosebită
comparativ
cu
activitățile
societăților-mamă
pe
piața
lor
și
dacă
există
sau
va
exista
interacțiune
între
piața
societăților-mamă
și
piața
societății
în
comun,
în
prezent
sau
în
viitorul
apropiat.
39. Faptul
că
printr-o
societate
în
comun
se
realizează
coor- donarea
comportamentului
concurențial
al
societăților-mamă
nu
eli- mină
posibilitatea
unei
concentrări
atunci
când
elementele
de
cooperare
sunt
doar
de
importanță
economică
minoră
în
com- parație
cu
ansamblul
operațiunii.
Totuși
un
cumul
însemnat
de
elemente
minore
de
coordonare
poate
conduce
la
aprecierea
că
operațiunea
în
ansamblu
este
de
cooperare.
CAPITOLUL
III Operațiunile
de
concentrare
economică
și
părțile
implicate
40. Scopul
acestui
capitol
este
să
ofere
un
cadru
unitar
pri- vind
modul
în
care
Consiliul
Concurenței
aplică
prevederile
art. 11
alin.
(2)
din
lege,
conform
căruia
o
operațiune
de
concentrare
economică
are
loc
atunci
când:
a) doi
sau
mai
mulți
agenți
economici,
anterior
independenți,
fuzionează;
b) una
sau
mai
multe
persoane
care
dețin
deja
controlul
cel
puțin
asupra
unui
agent
economic
ori
unul
sau
mai
mulți
agenți
economici
dobândesc,
direct
sau
indirect,
controlul
asupra
unuia
sau
mai
multor
alți
agenți
economici
ori
asupra
unor
părți
ale
acestora
fie
prin
luare
de
participare
la
capital,
fie
prin
cumpărare
de
elemente
de
activ,
prin
contract
sau
prin
alte
mijloace.
A. Fuziuni
Între
agenți
economici
anterior
independenți.
Părțile
implicate
41. Fuziunea,
în
înțelesul
art. 11
alin.
(2)
lit.
a)
din
lege,
poate
avea
loc
prin
contopire,
prin
absorbție
și
de
facto.
42. Contopirea
are
loc
atunci
când
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
independenți
se
reunesc
într-un
nou
agent
economic
și
încetează
să
mai
existe
ca
persoane
juridice
distincte.
43. Absorbția
are
loc
atunci
când
un
agent
economic
este
înglobat
de
un
alt
agent
economic,
acesta
din
urmă
păstrându-și
personalitatea
juridică,
în
timp
ce
primul
încetează
să
mai
existe
ca
persoană
juridică.
44. Fuziunea
de
facto
este
combinarea
activităților
a
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
independenți
care,
deși
își
păstrează
personalitatea
juridică,
în
absența
unui
act
juridic
legal
creează
un
grup
care
se
manifestă
concurențial
ca
o
singură
entitate
eco- nomică.
45. Premisele
de
realizare
a
unei
fuziuni
de
facto
pot
fi:
a) existența
unei
conduceri
unice,
permanente,
a
agenților
economici
respectivi;
b) compensarea
internă
a
profiturilor
și
pierderilor
între
agenții
economici
respectivi;
c) răspunderea
comună
a
agenților
economici
respectivi
față
de
terți;
d) deținerea
încrucișată
de
acțiuni
între
agenții
economici
res- pectivi.
46. În
cazul
fuziunilor
părțile
implicate
sunt
fiecare
dintre
agenții
economici
care
fuzionează.
B. Dobândirea
controlului
unic.
Părțile
implicate
47. Dobândirea
controlului
unic
conduce
la
o
operațiune
de
concentrare
economică,
în
sensul
art. 11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege.
48. Controlul
unic
se
exercită,
de
regulă,
prin
deținerea
majo- rității
drepturilor
de
vot
sau
prin
deținerea
unei
poziții
minoritare
de
control.
49. Majoritatea
drepturilor
de
vot
este
conferită,
ca
regulă
generală,
de
deținerea
majorității
capitalului
social. O
excepție
de
la
regulă
o
reprezintă
situația
în
care,
datorită
unor
pre- vederi
particulare
din
actul
constitutiv
al
societății (de
exemplu:
algoritme de
calcul
al
drepturilor
de
vot),
deținerea
majorității
capitalului
nu
conferă
majoritatea
drepturilor
de
vot.
50. Controlul
unic,
exercitat
de
un
acționar (asociat)
care
deține
o
poziție
minoritară
de
control,
poate
fi
legal
sau
de
facto.
a) Controlul
unic
legal
poate
fi
exercitat
de
către
un
acționar (asociat)
minoritar
căruia
îi
sunt
acordate
drepturi
speciale,
cum
ar
fi: - acțiuni
preferențiale
care
conferă
majoritatea
drepturilor
de
vot; - puterea
de
a
stabili
strategia
comportamentului
comercial (cum
ar
fi:
numirea
a
mai
mult
de
jumătate
din
numărul
membri- lor
organelor
de
conducere).
b) Controlul
unic
de
facto
este
dobândit
de
un
acționar (aso- ciat)
minoritar
dacă
există
o
probabilitate
semnificativă
ca
acesta
să
exercite
majoritatea
drepturilor
de
vot
în
adunarea
acționarilor (asociaților)
datorită
faptului
că
acțiunile
rămase
sunt
larg
răspândite.
Într-o
asemenea
situație
este
puțin
probabil
ca
toți
acționarii (asociații)
mai
mici
să
fie
prezenți
sau
reprezentați
la
adunarea
generală
a
acționarilor (asociaților).
Într-un
asemenea
caz
determinarea
existenței
controlului
unic
rezultă
din
evidența
prezenței
acționarilor (asociaților)
la
adunările
generale
din
anii
anteriori.
Se
mai
poate
dobândi
controlul
unic
de
facto
de
către
un
acționar (asociat)
minoritar
dacă
acesta
are
dreptul
să
conducă
activitățile
agenților
economici
și
să
le
determine
politica
comer- cială.
Părțile
implicate
În
dobândirea
controlului
unic
51. În
cazul
în
care
agentul
economic
este
achiziționat
în
întregime
sunt
implicați:
a) achizitorul;
b) agentul
economic
achiziționat.
52. În
situația
în
care
controlul
unic
este
dobândit
asupra
unor
părți (active)
dintr-un
agent
economic
sunt
implicați:
a) achizitorul;
b) partea
sau
părțile
achiziționate.
53. În
situația
în
care
controlul
unic
este
dobândit
asupra
unui
agent
economic
care
a
fost
redus
sau
mărit
anterior
sunt
implicați:
a) achizitorul;
b) agentul
sau
agenții
economici
achiziționați
în
configurația
lor
la
data
operațiunii. Consiliul
Concurenței
se
bazează
pe
configurația
agenților
eco- nomici
implicați,
la
data
evenimentului
care
declanșează
obligația
notificării,
respectiv
la
data
încheierii
acordului
de
fuziune,
la
data
prezentării
ofertei
la
o
licitație
publică
pentru
vânzarea
activelor
unui
agent
economic
sau
la
data
achiziționării
pachetului
de
acțiuni (părți
sociale)
de
control
la
un
agent
economic.
54. În
situația
în
care
controlul
unic
este
dobândit
prin
inter- mediul
unui
membru
al
unui
grup
sunt
implicați:
a) membrul
achizitor
din
cadrul
grupului;
b) agentul
economic
achiziționat. În
ceea
ce
privește
notificarea,
aceasta
poate
fi
făcută
de
către:
a) membrul
achizitor
din
cadrul
grupului;
b) societatea-mamă
a
membrului
achizitor
sau
de
către
per- soana
fizică
ce
controlează
membrul
achizitor.
În
calculul
cifrei
de
afaceri
se
va
ține
seama
de
cifra
de
afa- ceri
a
agentului
economic
care
urmează
să
fie
achiziționat
și
de
cifra
de
afaceri
a
grupului.
C. Dobândirea
controlului
În
comun.
Părțile
implicate
55. Controlul
În
comun
există
dacă
doi
sau
mai
mulți
acționari (asociați),
agenți
economici
ori
persoane
fizice
ajung
la
un
acord
pentru
luarea
deciziilor
importante
privind
agentul
economic
con- trolat,
având
astfel
posibilitatea
să
exercite
o
influență
determi- nantă
asupra
acestuia.
56. Influență
determinantă,
în
acest
sens,
înseamnă
puterea
de
a
bloca
acțiunile
care
determină
comportamentul
strategic
comercial
al
agentului
economic
controlat.
Necesitatea
unui
acord
prealabil
între
părți,
realizat
pe
baze
legale
sau
de
facto,
este
esențială
din
cauza
dificultății
realizării
unui
consens
în
luarea
deciziilor
strategice.
57. Controlul
în
comun
exercitat
pe
baze
legale
sau
de
facto
poate
avea
forme
diverse
de
realizare:
egalitatea
în
drepturile
de
vot
sau
la
numirea
organelor
de
conducere,
drepturile
de
veto
sau
chiar
în
situații
rezultând
din
exercitarea
obișnuită
a
drepturilor
de
vot.
Egalitatea
În
drepturile
de
vot
sau
la
numirea
organelor
de
conducere
58. Cea
mai
clară
formă
de
control
în
comun
există
atunci
când
agentul
economic
controlat
are
numai
doi
acționari (asociați)
care
dețin
cote
egale
din
capitalul
social
și
care
își
împart
în
mod
egal
drepturile
de
vot. Egalitatea
poate
fi
realizată,
de
asemenea,
dacă
ambii
acționari (asociați)
au
dreptul
să
numească
un
număr
egal
de
membri
în
organele
de
conducere
ale
agentului
economic
controlat. Drepturile
de
veto
59. Controlul
în
comun
poate
exista
chiar
dacă
nu
există
ega- litate
în
privința
voturilor
sau
în
reprezentarea
în
organele
de
con- ducere;
aceste
cazuri
de
control
în
comun
se
exercită
atunci
când
acționarii (asociații)
minoritari
au
drepturi
suplimentare
de
veto
care
le
permit
să
se
opună
deciziilor
esențiale
pentru
com- portamentul
strategic
comercial
al
agentului
economic
controlat.
60. Dreptul
de
veto - acela
de
a
bloca
o
decizie - se
pre- vede,
de
regulă,
în
statutul
agentului
economic
controlat
sau
poate
fi
conferit
prin
acordul
dintre
acționari (asociați).
Dreptul
de
veto
poate
opera
de
facto
și
prin
intermediul
unui
cvorum
specific
cerut
pentru
deciziile
care
se
iau
în
adunarea
generală
sau
în
alte
organe
de
conducere,
în
măsura
în
care
acționarii (asociații)
sunt
reprezentați
în
acestea.
Este
posibil
ca
deciziile
strategice
să
fie
supuse
aprobării
unui
organism (de
exemplu:
un
comitet
de
supraveghere),
în
care
acționarii (asociații)
minoritari
sunt
repre- zentați
și
fac
parte
dintr-un
cvorum
necesar
pentru
adoptarea
acestor
decizii.
61. Se
pot
acorda
drepturi
de
veto
acționarilor (asociaților)
minoritari
în
vederea
protejării
intereselor
lor
financiare
într-o
societate
comercială.
Această
protecție
normală
a
drepturilor
acționarilor (asociaților)
minoritari
este
legată
de
decizii
esențiale
ale
societății
în
comun,
cum
ar
fi:
schimbări
în
statut,
modificarea
capitalului
social
sau
lichidarea
societății.
Drepturile
de
veto
care
asigură
protecția
sus-menționată
nu
conferă
acționarilor (asociaților)
minoritari
controlul
în
comun
în
accepțiunea
prezente- lor
precizări.
62. Contrar
celor
prevăzute
la
pct. 61,
drepturile
de
veto
care
asigură
exercitarea
controlului
în
comun
sunt
cele
care
privesc
deciziile
strategice
asupra
politicii
de
afaceri
cu
impact
asupra
comportamentului
pe
piață
al
agentului
economic
controlat,
și
anume:
a) alegerea
conducerii
și
adoptarea
bugetului
de
venituri
și
chel- tuieli Drepturile
de
veto
asupra
acestor
tipuri
de
decizii
cu
influență
decisivă
asupra
politicii
comerciale
a
agentului
economic
controlat
conferă
în
mod
firesc
controlul
în
comun;
b) planul
de
afaceri Dreptul
de
veto
asupra
planului
de
afaceri
conferă
controlul
în
comun
numai
dacă
acesta
prevede
pe
lângă
obiectivele
agentului
economic
și
măsurile
ce
vor
fi
luate
pentru
atingerea
lor.
În
situația
în
care
planul
de
afaceri
conține
doar
declarații
generale
privind
obiectivele
de
afaceri,
dreptul
de
veto
nu
conferă
deținătorilor
controlul
în
comun;
c) investițiile Importanța
dreptului
de
veto
asupra
acestor
decizii
decurge
din
nivelul
investițiilor,
măsura
în
care
investițiile
constituie
o
caracteristică
esențială
a
pieței
pe
care
acționează
agentul
eco- nomic
controlat.
În
legătură
cu
primul
aspect,
dacă
nivelul
investițiilor
este
foarte
mare,
dreptul
de
veto
poate
fi
considerat
mai
degrabă
ca
o
protecție
normală
a
intereselor
acționarilor (asociaților)
minoritari
decât
ca
un
drept
de
veto
care
conferă
puterea
de
determinare
a
politicii
comerciale
a
agentului
econo- mic
controlat.
În
legătură
cu
al
doilea
aspect,
politica
de
investiții
a
unui
agent
economic
este
un
element
important
în
aprecierea
existenței
controlului
în
comun,
în
măsura
în
care
pe
piața
res- pectivă
investițiile
joacă
un
rol
semnificativ
în
comportamentul
de
piață
al
unui
agent
economic;
d) alte
decizii
cu
impact
asupra
comportamentului
de
piață Acestea
se
referă
la
decizii
speciale
care
sunt
importante
doar
în
contextul
unei
anumite
piețe
pentru
agentul
economic
controlat,
cum
ar
fi:
tehnologia
folosită,
în
măsura
în
care
aceasta
repre- zintă
o
caracteristică
esențială
pentru
activitate;
noi
linii
de
pro- ducție,
în
condițiile
în
care
agentul
controlat
își
desfășoară
activitatea
pe
o
piață
caracterizată
prin
produse
diferențiate
și
cu
un
grad
semnificativ
de
înnoire.
63. Controlul
în
comun
există
chiar
dacă
acționarii (asociații)
nu
au
făcut
uz
de
influența
lor
decisivă
conferită
de
dreptul
de
veto;
este
suficient
să
existe
unul
sau
mai
multe
dintre
drepturile
de
veto
privind
deciziile
strategice
menționate. Exercitarea
obișnuită
a
drepturilor
de
vot
64. Controlul
este
exercitat,
de
regulă,
de
acționarii (asociații)
care
dețin
împreună
majoritatea
drepturilor
de
vot.
Doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
acționari (asociați)
minori- tari
la
un
alt
agent
economic
pot
dobândi
controlul
în
comun
chiar
când
aceștia
nu
au
drepturi
de
veto
speciale,
atunci
când
prevăd
și
pun
în
aplicare
împreună,
printr-un
acord
legal
sau
de
facto
mijloacele
pentru
controlul
agentului
economic
care
urmează
să
fie
achiziționat.
În
această
situație
acționarii (asociații)
minoritari
vor
avea
majoritatea
drepturilor
de
vot
și
vor
acționa
concertat
pentru
exer- citarea
acestora.
65. Mijloacele
legale
pentru
asigurarea
exercitării
în
comun
a
drepturilor
de
vot
pot
fi
sub
forma:
a) unui
agent
economic
căruia
acționarii (asociații)
minoritari
îi
transferă
drepturile;
b) unui
acord
prin
care
acționarii (asociații)
minoritari
se
anga- jează
ei
înșiși
să
acționeze
în
același
mod (pooling
agreement).
În
mod
cu
totul
excepțional
acțiunea
colectivă
se
poate
realiza
de
facto
atunci
când
între
acționarii (asociații)
minoritari
există
interese
comune
puternice
care
îi
determină
să
nu
acționeze
unul
împotriva
altuia
în
exercitarea
drepturilor
în
legătură
cu
agentul
economic
controlat.
66. Probabilitatea
existenței
unor
interese
comune
puternice
apare
atunci
când:
a) există
legături
anterioare
între
acționarii (asociații)
minoritari;
b) operațiunea
de
achiziție
a
pachetelor
de
acțiuni (părți
soci- ale) se
face
în
mod
concertat;
c) la
înființarea
unui
nou
agent
economic
societățile-mamă
pot
dobândi
controlul
în
comun,
iar
acest
lucru
este
valabil
mai
ales
atunci
când
ei
își
aduc
o
contribuție
vitală (tehnologii
specifice,
know-how,
acorduri
de
livrare
etc.),
situație
în
care
cooperarea
deplină
pe
bază
de
acord
între
acționari (asociați)
este
necesară.
Dacă
numărul
societăților-mamă
este
mare,
probabilitatea
de
a
exista
cooperare
deplină (control
în
comun)
este
redusă.
67. Atunci
când
deciziile
nu
se
iau
cu
o
majoritate
stabilă - de
fiecare
dată
realizându-se
combinații
diferite
între
acționarii (asociații)
minoritari - nu
se
poate
presupune
că
aceștia
contro- lează
în
comun
agentul
economic
respectiv. Alte
considerații
În
legătură
cu
controlul
În
comun
68. În
cazul
în
care
unul
dintre
acționari (asociați)
deține
cunoștințe
specifice
și
experiență
în
afacerile
societății
controlate,
iar
celălalt
acționar (asociat)
nu
are
specializarea
necesară,
acesta
din
urmă
poate
juca
un
rol
modest
sau
chiar
inexistent
în
conducerea
curentă,
deși
prezența
lui
este
motivată
de
conside- rente
financiare,
de
strategia
pe
termen
lung,
de
imaginea
de
marcă
etc. Dacă
cel
de-al
doilea
acționar (asociat)
își
menține
posibilita- tea
reală
de
a
contesta
deciziile
luate
de
primul
acționar (aso- ciat),
există
control
în
comun.
În
caz
contrar
controlul
este
unic. Părțile
implicate
În
cazul
dobândirii
controlului
În
comun
69. În
cazul
dobândirii
controlului
în
comun
asupra
unui
agent
economic
nou-creat
părțile
implicate
sunt
numai
cele
care
dobândesc
controlul.
70. În
cazul
dobândirii
controlului
în
comun
asupra
unui
agent
economic
existent
anterior,
precum
și
în
cazul
în
care
în
urma
operațiunii
se
realizează
o
trecere
de
la
control
unic
la
control
în
comun,
părțile
implicate
sunt:
a) agenții
economici
și/sau
persoanele
fizice
care
dobândesc
controlul
în
comun;
și
b) agentul
economic
achiziționat.
71. În
cazul
în
care
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
și/sau
persoane
fizice
achiziționează
împreună
un
alt
agent
economic
cu
scopul
unic
de
a
împărți
patrimoniul
dobândit
imediat
după
înche- ierea
tranzacției,
pe
baza
unui
plan
preexistent,
operațiunea
se
definește
astfel:
a) ansamblul
tranzacției
nu
reprezintă
o
concentrare,
întrucât
patrimoniul
dobândit
este
controlat
în
comun,
în
mod
legal,
doar
temporar,
până
la
împărțirea
sa;
b) tranzacția
se
constituie
din
mai
multe
operațiuni
de
dobândire
de
control
unic
de
către
fiecare
achizitor
asupra
unei
părți
din
agentul
economic
achiziționat,
pe
care
o
va
controla
efectiv
după
împărțire. Părțile
implicate
sunt
fiecare
achizitor
și
partea
pe
care
o
va
dobândi
după
împărțire.
D. Controlul
exercitat
de
un
singur
acționar (asociat)
pe
baza
drep- turilor
de
veto
72. Un
caz
special
de
control
există
atunci
când
numai
un
acționar (asociat)
se
poate
opune
prin
veto
deciziilor
strategice
în
cadrul
unui
agent
economic,
dar
acest
acționar (asociat)
nu
are
puterea
proprie
de
a
impune
astfel
de
decizii. O
asemenea
situație
poate
apărea,
de
exemplu,
atunci
când
un
acționar (asociat)
deține 50%
din
capitalul
social
al
unui
agent
economic,
în
timp
ce
restul
de 50%
este
deținut
de
doi
sau
de
mai
mulți
acționari (asociați)
minoritari,
sau
atunci
când
există
un
cvorum
necesar
pentru
deciziile
strategice,
care
în
fapt
conferă
un
drept
de
veto
numai
unui
acționar (asociat)
minoritar. În
aceste
situații
un
singur
acționar (asociat)
posedă
aceeași
nivel
de
influență
ca
și
cel
de
care
se
bucură
în
mod
normal
deținătorii
controlului
în
comun,
de
exemplu
puterea
de
a
bloca
adoptarea
deciziilor
strategice. Totuși
acest
acționar (asociat)
nu
deține
puterile
care
sunt
conferite
în
mod
normal
unui
agent
economic
cu
control
unic,
de
exemplu,
puterea
de
a
impune
deciziile
strategice. Întrucât
acest
acționar
care
deține
dreptul
de
veto
poate
crea
aceeași
situație
de
blocaj
ca
și
în
cazurile
normale
de
control
în
comun,
el
dobândește
influență
determinantă
și,
prin
urmare,
con- trolul
în
înțelesul
reglementării
concentrărilor
economice.
Întrucât
acest
acționar (asociat)
este
singurul
agent
economic
care
dobândește
controlul,
numai
acest
acționar (asociat)
este
obligat
să
întocmească
și
să
depună
notificarea
operațiunii
conform
pre- zentului
regulament.
E. Alte
situații Schimbări
În
structura
controlului
și
părțile
implicate
73. Structura
acționariatului,
respectiv
identitatea,
numărul
și
ponderea
fiecărui
acționar (asociat)
în
capitalul
social,
se
poate
modifica
în
cursul
existenței
unei
societăți
în
comun,
de
regulă
prin
vânzare-cumpărare
de
acțiuni (părți
sociale):
a) fie
între
acționarii (asociații)
existenți (schimbarea
identității
acestora
și/sau
a
ponderii
lor
în
capitalul
social);
b) fie
între
acționarii (asociații)
existenți
și
acționarii (asociații)
noi, care
poate
să
conducă
la
reducerea
sau
la
majorarea
numărului
de
acționari (asociați)
și/sau
a
ponderii
acestora
în
capitalul
social. Schimbarea
structurii
acționariatului
poate
avea
ca
efect
modi- ficări
calitative
ale
controlului
exercitat
asupra
societății
în
comun,
astfel:
a) trecerea
de
la
controlul
în
comun
la
controlul
unic;
b) trecerea
de
la
controlul
unic
la
controlul
în
comun;
c) menținerea
formei
de
control
în
comun,
schimbându-se
identitatea
acționarilor (asociaților)
care
îl
exercită.
În
cazul
în
care
operațiunea
de
schimbare
în
structura
acționarilor (asociaților)
conduce
la
modificări
calitative
ale
contro- lului
exercitat
asupra
societății
în
comun,
operațiunea
constituie
o
concentrare
economică
ce
trebuie
supusă
controlului
Consiliului
Concurenței.
În
consecință,
părțile
implicate
sunt
acționarii (aso- ciații)
achizitori,
atât
cei
existenți,
cât
și
cei
noi,
și
societatea
în
comun
în
cauză.
Acționarii (asociații)
care
nu
dobândesc
controlul
în
urma
operațiunii
de
schimbare
a
acționarilor (asociaților)
nu
sunt
părți
implicate. Dobândirea
controlului
de
către
o
societate
În
comun
și
părțile
implicate
74. În
tranzacțiile
în
care
o
societate
în
comun
dobândește
controlul
asupra
unui
agent
economic
se
pune
problema
dacă, din
punctul
de
vedere
al
achizitorului,
societatea
în
comun
este
singura
parte
implicată
sau
dacă
fiecare
dintre
agenții
economici (societăți-mamă)
și/sau
persoanele
fizice
care
o
controlează
sunt
considerați,
în
mod
individual,
drept
părți
implicate. Părțile
implicate
sunt,
de
regulă,
agentul
economic
achiziționat
și
societatea
în
comun
achizitoare,
dacă
aceasta
din
urmă
înde- plinește
condiția
de
funcționare
deplină,
respectiv
dacă
are
resurse
financiare
și
de
altă
natură
pentru
a
desfășura
activitățile
de
afaceri
pe
o
perioadă
îndelungată
și
dacă
operează
deja
pe
piață.
75. Ca
excepție,
se
consideră
părți
implicate:
societatea
achiziționată,
societatea
în
comun
achizitoare,
precum
și
societățile-mamă
și/sau
persoanele
fizice
care
controlează
societatea
în
comun
achizitoare,
în
următoarele
situații:
a) societatea
în
comun
este
creată
de
către
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici (societăți-mamă)
în
scopul
achiziționării
unui
agent
economic,
ca
o
societate „fantomă" (are
o
cifră
de
afaceri
nesemnificativă,
nu
a
început
să
funcționeze
efectiv
etc.);
b) societatea
în
comun
existentă
nu
are
caracter
de
funcționare
deplină;
c) societatea
în
comun
este
o
asociație
de
agenți
economici
fără
un
scop
clar
definit
sau
cu
caracter
de
cooperare.
76. Alte
elemente
care
conduc
la
identificarea
unor
situații
de
excepție
în
care
societățile-mamă
ale
societății
în
comun
și/sau
persoanele
fizice
care
controlează
societatea
în
comun
sunt
adevărații
participanți
la
concentrare
sunt:
a) societățile-mamă
ale
societății
în
comun
și/sau
persoanele
fizice
care
controlează
societatea
în
comun
se
implică
în
mod
semnificativ
în
operațiunea
de
achiziționare (organizarea
și
finanțarea
acesteia);
b) achiziția
conduce
la
diversificarea
substanțială
în
natura
activităților
societății
în
comun,
așa
cum
se
întâmplă
când
aceasta
din
urmă
și
agentul
economic
achiziționat
acționează
pe
piețe
diferite. Ieșirea
din
fuziune,
dezmembrarea
agenților
economici
și
agenții
econo- mici
implicați
77. Atunci
când
doi
agenți
economici
fuzionează
sau
înființează
o
societate
în
comun
și
ulterior
ies
din
fuziune
sau
desființează
societatea
în
comun,
patrimoniul
este
împărțit
între
ei
în
mod
diferit
față
de
configurația
inițială,
iar
separarea
va
fi
com- pusă
din
două
operațiuni:
a) o
achiziționare
de
către
agentul
economic
A
a
diverselor
active (unele
dintre
cele
deținute
anterior
de
el
însuși,
unele
deținute
anterior
de
agentul
economic
B
și
unele
active
dobândite
în
comun
de
către
entitatea
economică
rezultată
din
fuziune);
b) o
achiziționare
similară
pentru
agentul
economic
B.
78. Pentru
ieșirile
din
fuziune
agenții
economici
implicați
sunt,
pentru
fiecare
operațiune,
agenții
economici
participanți
inițiali
la
fuziune,
luându-se
în
calcul
patrimoniul
pe
care
fiecare
dintre
acești
agenți
economici
îl
achiziționează. Pentru
divizarea
unei
societăți
în
comun
agenții
economici
implicați
sunt,
pentru
fiecare
operațiune,
partenerii
inițiali
în
socie- tatea
în
comun,
fiecare
în
calitate
de
achizitor,
luându-se
în
calcul
și
acea
parte
din
societatea
în
comun
achiziționată
de
fiecare
din- tre
partenerii
inițiali. Agenții
economici
implicați
În
schimbul
de
active
79. Doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
care
schimbă
între
ei,
prin
tranzacții,
elemente
din
patrimoniul
propriu
sunt
agenți
eco- nomici
implicați
în
schimbul
de
active. Chiar
dacă
aceste
transferuri
de
active
sunt
convenite
printr-un
singur
contract
sau
au
loc
simultan,
se
consideră
că
schimbul
se
compune
din
două
operațiuni
distincte
de
achiziție
de
active. Prin
urmare,
părțile
implicate
pentru
fiecare
transfer
de
active
vor
fi
agentul
economic
achizitor
și
activele
dobândite. Dobândirea
controlului
de
către
un
agent
economic
cu
capital
de
stat
și
agenții
economici
implicați
80. În
cazul
în
care
are
loc
o
fuziune
sau
o
achiziționare
a
controlului
între
doi
agenți
economici
cu
capital
de
stat,
operațiunea
se
apreciază
astfel:
a) restructurare
internă,
dacă
cei
doi
agenți
economici
au
fost
anterior
părți
ale
aceluiași
agent
economic
cu
capital
de
stat;
b) concentrare
economică,
dacă
cei
doi
agenți
economici
au
fost
anterior
părți
ale
unor
agenți
economici
cu
capital
de
stat
diferiți,
cu
putere
independentă
de
decizie,
aceștia
fiind
agenți
economici
implicați. Dobândirea
controlului
de
către
persoane
fizice
și
părțile
implicate
81. Art. 11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege
prevede
că
o
concentrare
economică
are
loc,
între
altele,
atunci
când
una
sau
mai
multe
persoane
fizice
care
controlează
deja
cel
puțin
un
agent
econo- mic
dobândesc,
direct
sau
indirect,
controlul
integral
sau
parțial
asupra
unuia
sau
mai
multor
agenți
economici. Acest
text
arată
că
dobândirea
controlului
de
către
persoane
fizice
va
determina
o
schimbare
de
lungă
durată
în
structura
agenților
economici
implicați
numai
dacă
respectivele
persoane
fizice
desfășoară,
direct
sau
indirect,
activități
economice
proprii.
82. Părțile
implicate
sunt
agentul
economic
care
urmează
să
fie
achiziționat
și
achizitorul - persoană
fizică (cifra
de
afaceri
a
agentului
economic/agenților
economici
controlați,
direct
sau
indirect,
de
către
această
persoană
fizică
trebuie
să
fie
inclusă
la
calculul
cifrei
de
afaceri). Operațiuni
În
cadrul
grupului
83. O
operațiune
de
fuziune,
respectiv
de
dobândire
a
contro- lului,
nu
constituie
concentrare
economică,
în
sensul
art. 11
alin.
(2)
din
lege,
atunci
când
părțile
implicate
fac
parte
din
același
grup,
astfel
cum
este
definit
la
pct. 14
din
prezentul
regu- lament.
F. Exceptări
În
baza
prevederilor
Legii
concurenței
nr. 2111996
cu
privire
la
concetrările
economice
84. Art. 12
din
lege
stabilește
trei
situații
în
care
dobândirea
controlului
nu
constituie
o
concentrare
economică,
și
anume:
a) dobândirea
și
exercitarea
controlului
de
către
un
lichidator
desemnat
prin
hotărâre
judecătorească
sau
de
către
o
altă
per- soană
mandatată
de
autoritatea
publică
pentru
îndeplinirea
unor
proceduri
de
încetare
de
plăți,
redresare,
concordat,
lichidare
judi- ciară,
urmărire
silită
sau
altă
procedură
similară;
b) achiziționarea
și
deținerea
cu
titlu
temporar
de
participări
la
capitalul
social
al
unui
agent
economic
de
către
societăți
bancare,
instituții
de
credit
sau
financiare,
societăți
financiare (de
investiții,
de
administrare
de
investiții,
de
intermediere
de
valori
mobiliare)
sau
de
către
societăți
de
asigurare,
a
căror
activitate
normală
include
tranzacții
și
negocieri
de
titluri
pe
cont
propriu
sau
pe
contul
terților,
dacă
sunt
îndeplinite
următoarele
condiții: - achiziționarea
titlurilor
de
participare
să
fie
făcută
în
vede- rea
revânzării
lor; - agentul
economic
achizitor
să
nu
exercite
drepturile
de
vot
aferente
acestor
participări
în
scopul
determinării
comportamentului
concurențial
al
respectivului
agent
economic,
ci
să
le
exercite
numai
în
vederea
pregătirii
și
vânzării
totale
sau
parțiale
a
res- pectivelor
titluri
de
participare; - agentul
economic
achizitor
să
poată
dispune
de
mijloacele
sale
de
control
pe
o
durată
de
cel
mult
un
an
de
la
data
achiziționării,
perioadă
în
care
trebuie
să-și
vândă
titlurile
de
valoare
deținute,
respectiv
să-și
reducă
participarea
cel
puțin
la
un
nivel
care
să
nu
îi
confere
controlul
asupra
agentului
econo- mic
în
cauză.
La
cerere,
Consiliul
Concurenței
poate
prelungi
termenul
de
un
an
dacă
solicitantul
prezintă
motivația
că
vânzarea
participării
achiziționate
nu
a
fost
în
mod
rezonabil
posibilă
în
decurs
de
un
an
de
la
data
achiziționării. Atunci
când
o
societate
bancară
sau
un
grup
de
societăți
ban- care
achiziționează
controlul
asupra
unui
agent
economic
prin
preluarea
datoriilor
acestuia,
în
scopul
redresării
economice
și
revânzării
ulterioare,
operațiunea
constituie
concentrare
econo- mică. În
acest
caz
agenții
economici
implicați
sunt
societățile
ban- care
care
achiziționează
controlul
și
agentul
economic
achiziționat;
c) dobândirea
controlului
de
către
persoanele
sau
agenții
eco- nomici
prevăzuți
la
art. 11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege,
cu
condiția
ca
drepturile
de
vot
aferente
participării
deținute
să
nu
fie
exercitate,
mai
ales
la
numirea
de
membri
în
organele
de
administrare,
con- ducere
executivă,
supraveghere
și
control
ale
agentului
economic
la
care
deținea
participarea,
decât
în
scopul
salvgardării
valorii
integrale
a
plasamentului
respectiv,
iar
nu
pentru
a
determina direct
sau
indirect
comportamentul
concurențial
al
agentului
eco- nomic
controlat.
85. Pentru
a
se
determina
dacă
drepturile
aferente
participărilor
dobândite
la
un
agent
economic
sunt
folosite
de
către
achizitor
în
scopul
determinării
comportamentului
concurențial
al
agentului
economic
respectiv
se
va
urmări
modul
de
exercitare
a
următoarelor
drepturi: - dreptul
de
a
numi
sau
de
a
se
opune
la
numirea
de
mem- bri
în
organele
de
conducere
ale
agentului
economic; - dreptul
de
a
adopta
sau
de
a
se
opune
la
adoptarea
bugetului
de
venituri
și
cheltuieli
al
agentului
economic; - dreptul
de
a
adopta
sau
de
a
se
opune
la
adoptarea
pla- nului
de
afaceri
al
agentului
economic; - dreptul
de
a
adopta
sau
de
a
se
opune
la
adoptarea
pla- nului
de
investiții
al
agentului
economic.
Aceste
drepturi
pot
fi
stipulate
în
actele
constitutive
ale
agen- tului
economic
achiziționat
sau
în
orice
act
juridic
încheiat
între
părțile
implicate. Exercitarea
oricăruia
dintre
drepturile
enumerate
este
suficientă
pentru
a
se
considera
că
achizitorul
determină
comportamentul
concurențial
al
agentului
economic
la
care
a
dobândit
participarea.
Pe
de
altă
parte,
acele
drepturi
care
sunt
necesare
doar
pen- tru
ca
investitorul (achizitorul)
să
își
poată
proteja
interesele
finan- ciare
nu
sunt
determinante
pentru
comportamentul
concurențial
al
agentului
economic
controlat.
Printre
acestea
se
numără
capacita- tea
de
a
împiedica
creșterea
sau
scăderea
valorii
acțiunilor
ori
modificarea
capitalului
social
al
agentului
economic
controlat,
lichi- darea
afacerii
sau
schimbări
ale
statutului.
CAPITOLUL
IV Evaluarea
restricționărilor
auxiliare,
legate
de
implementarea
concentrărilor
economice
86. În
spiritul
prevederilor
din
lege
cu
privire
la
concentrări
economice,
Consiliul
Concurenței
va
aplica
prezentele
precizări
și
în
situația
în
care
părțile
implicate
în
concentrarea
economică
notificată
acceptă
restricționări
direct
legate
de
concentrare
și
necesare
pentru
implementarea
acesteia.
Aceste
restricționări
sunt
denumite
în
continuare
restricționări
auxiliare
și
vor
fi
examinate
împreună
cu
concentrarea
economică
și
în
legătură
cu
aceasta.
Într-un
alt
context
economic
sau
dacă
ar
fi
evaluate
separat,
aceste
restricționări
ar
fi
considerate
practici
anticoncurențiale,
fiind
supuse
prevederilor
art. 5
alin.
(1)
și
(6) din
lege
și
regle- mentărilor
elaborate
pentru
aplicarea
acestora. Prin
precizările
din
acest
capitol
Consiliul
Concurenței
sta- bilește
interpretarea
pe
care
o
dă
noțiunii
de
restricționări
direct
legate
de
concentrare
și
necesare
pentru
implementarea
acesteia. Principiile
evaluării
restricționărilor
auxiliare
87. Restricționările
auxiliare
avute
în
vedere
sunt
cele
conve- nite
între
părțile
la
concentrare,
care
limitează
propria
lor
libertate
de
acțiune
pe
piață,
și
nu
restricționări
în
detrimentul
terților.
Dacă
restricționările
examinate
sunt
consecința
inevitabilă
a
con- centrării
economice,
acestea
trebuie
examinate
împreună
cu
con- centrarea
economică
care
le
generează,
în
baza
prevederilor
din
lege
privind
concentrările
economice
și
a
prezentelor
precizări.
O
primă
condiție
ca
restricționările
analizate
să
fie
auxiliare
concentrării
economice
este
ca
acestea
să
fie
direct
legate
de
concentrarea
economică,
adică
să
fie
subordonate
ca
importanță
obiectivului
principal
al
concetrării.
Ele
trebuie
să
fie
de
același
fel (natură)
cu
restricționările
care
rezultă
din
însăși
concentrarea în
cauză.
88. Din
categoria
restricționărilor
auxiliare
concentrării
econo- mice
se
exclud:
a) restricționările
substanțiale
convenite
prin
contract
ca
ele- mente
care
constituie
concentrarea,
cum
sunt
cele
care
stabilesc
legătura
economică
dintre
părțile
independente
anterior
sau
cele
de
organizare
a
controlului
în
comun
a
doi
agenți
economici
asu- pra
altui
agent
economic;
b) aranjamentele
contractuale
legate
de
etapele
implementării
unei
concentrări
înainte
de
instituirea
controlului
în
accepțiunea prezentului
regulament,
respectiv
înainte
ca
operațiunea
de
concentrare
să
îndeplinească
pragul
valoric
prevăzut
de
lege;
c) restricționările
suplimentare
convenite
în
același
timp
cu
concentrarea
economică,
care
nu
au
legătură
directă
cu
concen- trarea.
Nu
este
suficient
ca
restricționările
suplimentare
să
existe
în
același
context
cu
concentrarea
economică
pentru
a
li
se
aplica
prevederile
prezentului
regulament.
89. Atât
timp
cât
nu
este
îndeplinită
condiția
pragului
valoric
stabilit
de
lege
pentru
controlul
concentrărilor
economice,
pentru
concentrările
din
etapele
intermediare
anterioare
se
aplică
preve- derile
art. 5
și 6
din
lege
și
precizările
pentru
aplicarea
acestora.
O
a
doua
condiție
ca
restricționările
analizate
să
fie
auxiliare
concentrării
economice
este
ca
acestea
să
fie
necesare
pentru
implementarea
concentrării,
ceea
ce
înseamnă
că
în
absența
lor
concentrarea
nu
poate
fi
realizată
sau
poate
fi
realizată
în
condiții
mai
nesigure,
cu
costuri
substanțial
ridicate,
după
o
perioadă
apreciabil
mai
lungă
sau
cu
posibilitate
de
succes
considerabil mai
mică. În
privința
necesității
restricționării
este
util
și
necesar
să
se
țină
seama
nu
numai
de
natura
restricționării,
ci
și,
în
mod
egal,
să
se
asigure
că
durata
și
subiectul
restricționării
nu
depășesc
cerințele
realizării
concentrării.
Dacă
pentru
atingerea
scopului
legitim
propus
sunt
disponibile
alte
soluții
pentru
concentrarea
economică,
agenții
economici
implicați
trebuie
să
aleagă
soluția
care,
în
mod
obiectiv,
este
cea
mai
puțin
restrictivă
pentru
con- curență.
90. Aceste
principii
vor
sta
la
baza
poziției
care
va
fi
adoptată
de
Consiliul
Concurenței
față
de
restricționările
auxiliare
cele
mai
obișnuite
în
legătură
cu:
transferul
integral
sau
parțial
al
unui
agent
economic
către
achizitor,
divizarea
unui
agent
economic
sau
a
patrimoniului
acestuia,
ca
urmare
a
achiziționării
controlului
în
comun
de
către
mai
mulți
agenți
economici/persoane
fizice,
sau
în
legătură
cu
crearea
de
societăți
în
comun
concentrative.
A. Evaluarea
restricționărilor
auxiliare
obișnuite
În
cazurile
de
transfer
al
unui
agent
economic Clauze
de
nonconcurență
91. Asemenea
restricționări
auxiliare
care
îndeplinesc
criteriile
stabilite
sunt
interdicțiile
contractuale
privind
concurența,
care
sunt
impuse
vânzătorului
în
contextul
concentrării
economice
realizate
prin
achiziționarea
unui
agent
economic
sau
a
unei
părți
a
aces- tuia. Astfel
de
interdicții
garantează
transferul
către
achizitor
al
valo- rii
complete
a
activelor
cumpărate,
care
include,
în
general,
atât
active
corporale,
cât
și
active
necorporale,
cum
ar
fi:
experiența
acumulată
de
vânzător
sau
know-how
al
acestuia. Restricționările
auxiliare
nu
numai
că
sunt
în
legătură
directă
cu
concentrarea
economică,
dar
sunt
și
necesare
pentru
realiza- rea
concentrării,
deoarece
în
absența
acestora
ar
exista
motive
rezonabile
ca
vânzarea
agentului
economic
sau
a
unei
părți
din
acesta
să
nu
poată
fi
înfăptuită
în
mod
satisfăcător.
În
vederea
preluării
și
utilizării
complete
a
unui
anumit
patrimoniu
transferat
achizitorul
trebuie
să
fie
capabil
să
beneficieze,
într-o
anumită
măsură,
de
protecție
împotriva
acțiunilor
concurențiale
ale
vânzătorului,
în
vederea
câștigării
încrederii
clienților
și
pentru
asi- milarea
și
exploatarea
tehnologiei
și/sau
a
know-how.
Asemenea
protecție,
în
general,
nu
este
considerată
ca
nece- sară
atunci
când
transferul
de
facto
este
limitat
la
elemente
fizice
de
patrimoniu (cum
ar
fi
terenul,
construcțiile
sau
echipamentele)
sau
la
dreptul
de
proprietate
industrială
și
comercială
exclusivă,
întrucât
deținătorii
acestora
pot
întreprinde
imediat
acțiuni
împo- triva
încălcării
prin
transfer
a
unor
asemenea
drepturi
obținute.
O
astfel
de
interdicție
a
concurenței
este
justificată
totuși
prin
obiectivul
legitim
presupus
de
realizarea
concentrării
economice,
dacă
durata
ei,
spațiul
geografic
de
aplicare,
subiectul
material
și
persoanele
implicate
nu
depășesc
ceea
ce
este
necesar,
în
mod
rezonabil,
pentru
înfăptuirea
concentrării.
92. Cu
privire
la
durata
acceptabilă
a
interdicției
concurenței,
o
perioadă
de 5
ani
este
recunoscută
drept
corespunzătoare
atunci
când
trasferul
include
tehnologia
și
know-how
ale
unui
agent
eco- nomic,
iar
o
perioadă
de 2
ani
este
recunoscută
drept
cores- punzătoare
atunci
când
transferul
include
numai
know-how.
Acestea
nu
sunt
totuși
reguli
absolute.
Interdicția
pe
o
perioadă
mai
îndelungată
poate
fi
acceptată
în
împrejurări
specifice,
atunci când,
de
exemplu,
părțile
pot
demonstra
că
fidelitatea
clienților
va
persista
pe
o
perioadă
mai
lungă
de 2
ani
sau
că
ciclul
de
viață
economică
a
produselor
implicate
este
mai
lung
de 5
ani
și
tre- buie
luat
în
considerare
la
transferul
de
know-how.
93. Aria
geografică,
în
cazul
clauzei
de
nonconcurență,
trebuie
să
fie
limitată
la
aria
pe
care
vânzătorul
a
stabilit-o
pentru
produ- sele
sau
serviciile
respective
înainte
de
transfer. Nu
apare
necesar
în
mod
obiectiv
ca
achizitorul
să
fie
protejat
de
concurența
vânzătorului
în
teritoriile
în
care
acesta
nu
a
pătruns
anterior
transferului.
94. Clauza
de
nonconcurență
trebuie
limitată
la
produse
și
servicii
care
formează
activitatea
economică
a
agentului
economic
implicat
în
achiziționare.
În
particular,
în
cazul
unui
transfer
parțial
de
patrimoniu,
nu
este
justificat
ca
achizitorul
să
fie
protejat
de
concurența
vânzătorului
pentru
produsele
sau
serviciile
care
con- stituie
activități
reținute
de
vânzător
după
transfer. Nici
o
protecție
a
vânzătorului
nu
constituie
o
restricționare
auxiliară
și,
prin
urmare,
aceasta
trebuie
examinată
în
baza
art. 5
și 6
din
lege. Licențierea
drepturilor
de
proprietate
industrială
și
comercială
și
a
know-how
95. Realizarea
transferului
unui
agent
economic
sau
a
unei
părți
a
unui
agent
economic
include,
în
general,
transferul
către
achizitor
al
patrimoniului
în
vederea
exploatării
depline
a
acestuia,
în
acest
scop
transferându-se
și
drepturile
de
proprietate
industrială
și
comercială
sau
de
know-how. Vânzătorul
poate
rămâne
totuși
proprietarul
drepturilor,
în
vederea
exploatării
acestora
pentru
alte
activități
decât
cele
transferate.
În
aceste
cazuri
mijlocul
uzual
care
conferă
achizito- rului
garanția
folosirii
depline
a
patrimoniului
transferat
este
înche- ierea
de
acorduri
de
licențiere
a
mărcilor (brevetelor
de
invenție)
și/sau
a
know-how.
96. Licențierea
simplă
sau
exclusivă
a
brevetelor
de
invenție,
a
drepturilor
similare
și
a
know-how,
precum
și
contractele
pentru
acordarea
acestor
licențe
pot
fi
acceptate
ca
necesare
pentru
înfăptuirea
tranzacției.
Acestea
pot
fi
limitate
la
anumite
domenii
de
utilizare,
în
măsura
în
care
corespund
activităților
agentului
economic
transferat.
În
mod
normal
nu
va
fi
necesar
ca
aseme- nea
licențe
să
includă
limitări
teritoriale
pentru
fabricare.
97. Licențele
pot
fi
acordate
pe
întreaga
durată
de
existență
a
brevetului
sau
a
drepturilor
similare
ori
pe
durata
de
viață
econo- mică
normală
a
know-how.
Întrucât
astfel
de
licențe
sunt
echiva- lente
din
punct
de
vedere
economic
cu
un
transfer
parțial
de
drepturi,
ele
nu
trebuie
limitate
în
timp.
98. Restricționările
prin
acordurile
de
licență,
altele
decât
cele
prevăzute
mai
sus,
sunt
în
afara
prezentului
regulament
și
trebuie
examinate
în
conformitate
cu
prevederile
art. 5
alin.
(2)
și
(3) din
lege,
respectiv
pe
baza
cererii
individuale
de
exceptare
sau
pe
baza
notificării,
prin
acordarea
beneficiului
exceptării
pe
categorii
pentru
acorduri
de
licențiere
a
brevetelor
și/sau
a
know-how
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege. Acorduri
de
cumpărare
și
livrare
99. În
multe
cazuri
transferul
unui
agent
economic
sau
al
unei
părți
din
acesta
poate
implica
întreruperea
relațiilor
tradiționale
ale
aprovizionării
și
livrării
interne,
care
rezultă
din
integrarea
anteri- oară
a
activităților
în
cadrul
entității
economice
a
vânzătorului.
Pentru
a
face
posibile
divizarea
unității
economice
a
vânzătorului
și
transferul
parțial
al
patrimoniului
către
achizitor
în
condiții
rezonabile
este
necesar
adesea
să
se
mențină
legături
între
vânzător
și
achizitor
cel
puțin
pentru
o
perioadă
de
tranziție.
Acest
obiectiv
este
realizat
în
mod
normal
prin
încheierea
de
acorduri
de
cumpărare
și
livrare
între
vânzător
și
achizitor.
Ținând
seama
de
situația
rezultată
din
divizarea
entității
economice
a
vânzătorului,
obligațiile
care
pot
conduce
la
restricționări
ale
concurenței
pot
fi
recunoscute
ca
restricționări
auxiliare.
Ele
pot
fi în
favoarea
vânzătorului
sau
a
achizitorului.
100. Scopul
legitim
al
unor
astfel
de
obligații
poate
fi
asigura- rea
continuității
livrării
către
una
sau
alta
dintre
părți
a
produselor
necesare
pentru
activitățile
reținute (pentru
vânzători)
sau
preluate (pentru
achizitor).
Există
deci
motive
de
recunoaștere,
pentru
o
perioadă
de
tranziție,
a
necesității
de
îndeplinire
a
obligațiilor
de
livrare
în
scopul
garantării
cantităților
livrate
anterior
în
cadrul
întreprinderii
integrate
a
vânzătorului
sau
pentru
a
face
posibilă
ajustarea
lor
în
conformitate
cu
dezvoltarea
pieței. Scopul
lor
poate
fi,
de
asemenea,
să
prevadă
continuitatea
folosirii
canalelor
de
distribuție
de
către
una
sau
alta
dintre
părți,
așa
cum
erau
asigurate
anterior
în
cadrul
entității
economice
unice. Pentru
același
motiv
prevederea
obligațiilor
pentru
cantitățile
convenite,
care
pot
fi
modificate
în
baza
unei
clauze
de
variație,
poate
fi
recunoscută
ca
necesară.
101. Nu
poate
exista
o
justificare
generală
pentru
obligațiile
de
cumpărare
sau
de
vânzare
exclusivă,
în
afara
unor
circumstanțe
excepționale,
ca
de
exemplu
cele
rezultate
din
absența
unei
piețe
sau
din
specificitatea
produselor,
o
astfel
de
exclusivitate
nu
este
necesară
în
mod
obiectiv
pentru
a
permite
implementarea
unei
concetrări
sub
forma
transferului
unui
agent
economic
sau
al
unei
părți
a
unui
agent
economic. În
orice
eventualitate
agenții
economici
implicați
sunt
obligați
să
ia
în
considerare,
dacă
nu
există
o
altă
soluție
pentru
atinge- rea
scopului
urmărit,
acordurile
pentru
cantitățile
convenite,
care
sunt
mai
puțin
restrictive
pentru
concurență
decât
exclusivitatea.
102. În
ceea
ce
privește
durata
obligațiilor
de
aprovizionare
și
livrare,
aceasta
trebuie
limitată
la
perioada
necesară
pentru
înce- tarea
relațiilor
de
dependență.
Durata
unei
astfel
de
perioade
tre- buie
justificată
obiectiv.
B. Evaluarea
restricționărilor
auxiliare
În
cazul
achiziționării
În
comun
103. Regulamentul
privind
autorizarea
concentrărilor
economice
se
aplică
și
acordurilor
al
căror
scop
unic
este
împărțirea
patri- moniului
imediat
după
achiziționare. Este
cazul
în
care
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici/per- soane
fizice
convin
să
achiziționeze
în
comun
un
agent
econo- mic,
în
special
pe
calea
licitațiilor
publice
sau
a
concursului
de
oferte,
dacă
obiectul
acordului
este
împărțirea
imediată
între
achi- zitori
a
agentului
economic
sau
a
patrimoniului
achiziționat.
În
acest
scop
un
acord
pentru
prezentarea
unei
oferte
comune
a
achizitorilor
și
pentru
abținerea
de
la
prezentarea
de
oferte
sepa- rate,
concurențiale,
pentru
achiziționarea
agentului
economic
res- pectiv
poate
fi
considerat
ca
o
restricționare
auxiliară.
104. Restricționările
limitate
la
punerea
în
aplicare
a
divizării
patrimoniului
achiziționat
și
controlat
în
comun
trebuie
considerate
în
legătură
directă
și
ca
necesare
implementării
concentrărilor
economice
realizate
de
fiecare
achizitor
prin
preluarea
părții
corespunzătoare
din
agentul
economic
sau
din
patrimoniul
împărțit.
Aceste
restricționări
sunt
cuprinse
în
acordul
dintre
părți
pentru
dobândirea
controlului
în
comun
al
agentului
economic
în
cauză,
în
vederea
împărțirii
între
ei
a
patrimoniului
agentului
eco- nomic
achiziționat,
respectiv
a
facilităților
de
producție,
a
rețelelor
de
distribuție
și
a
mărcilor
de
comerț
ale
acestuia. Realizarea
acestei
împărțiri
nu
poate
să
conducă,
în
nici
o
cir- cumstanță,
la
coordonarea
comportamentului
de
piață
viitor
al
achizitorilor. În
măsura
în
care
o
astfel
de
divizare
implică
dezmembrarea
entității
economice
existente
anterior,
aranjamentele
care
o
fac
posibilă
în
condiții
rezonabile,
respectiv
cât
mai
repede
posibil
după
dobândirea
controlului
în
comun,
sunt
considerate
restricționări
auxiliare.
C. Evaluarea
restricționărilor
auxiliare
În
cazul
societăților
În
comun
concentrative
105. Evaluarea
trebuie
să
ia
în
considerare
particularitățile
societăților
în
comun
concentrative,
care
constau
în
crearea
unei
entități
economice
autonome
ce
exercită
pe
termen
lung
toate
funcțiile
unui
agent
economic
și
absența
coordonării
comporta- mentului
concurențial
între
societățile-mamă
și
între
acestea
și
societatea
în
comun. Aceste
condiții
implică,
în
principiu,
retragerea
societăților- mamă
de
pe
piața
desemnată
pentru
societatea
în
comun
și,
prin
aceasta,
dispariția
lor
în
calitate
de
concurenți
actuali
sau
potențiali
ai
noii
entități. Obligații
de
nonconcurență
106. În
măsura
în
care
interdicția
pentru
societățile-mamă
care
concurează
cu
societatea
în
comun
are
ca
scop
retragerea
reală pe
termen
lung
a
societăților-mamă
de
pe
piața
desemnată
pen- tru
societatea
în
comun,
aceasta
va
fi
recunoscută
ca
o
restricționare
auxiliară
concentrării. Licențierea
drepturilor
de
proprietate
industrială
și
comercială
și
a
know-how
107. Crearea
unei
noi
societăți
în
comun
concentrative
implică
în
mod
obișnuit
transferul
tehnologiei
necesare
pentru
desfășurarea
activității
stabilite
sub
forma
transferului
brevetelor
și
a
know-how
respectiv.
Atunci
când
societățile-mamă
intenționează
totuși
să
rețină
drepturile
asupra
tehnologiei,
în
special
în
scopul
exploatării
ei
în
alte
domenii
de
utilizare,
transferul
tehnologiei
și/sau
know- how
către
societatea
în
comun
poate
fi
făcut
pe
calea
licențierilor. Astfel
de
licențe
pot
fi
exclusive,
fără
a
trebui
să
fie
limitate
ca
durată
sau
teritoriu,
pentru
a
servi
numai
ca
înlocuitor
al
transferului
drepturilor
de
proprietate.
Ele
trebuie
considerate,
prin
urmare,
necesare
pentru
implementarea
concentrării,
constituind
o
restricționare
auxiliară. Obligații
de
cumpărare
și
livrare
108. Dacă
societățile-mamă
rămân
prezente
pe
piața
din
amonte
sau
din
aval
față
de
piața
societății
în
comun,
orice
acor- duri
de
cumpărare
sau
livrare
trebuie
examinate
în
conformitate
cu
principiile
aplicabile
în
cazul
transferului
unui
agent
economic. PARTEA
a
II-a Notificarea
concentrărilor
economice.
Emiterea
deci- ziilor
în
cazurile
de
concentrare
economică
CAPITOLUL
I Notificarea
concentrărilor
economice
A. Părțile
obligate
să
Înainteze
notificări.
Termenul
de
notificare
109. Concentrările
economice
care
depășesc
pragul
valoric
prevăzut
de
art. 15
din
lege
sunt
supuse
controlului
și
vor
fi
noti- ficate
Consiliului
Concurenței 3).
110. Părțile
obligate
să
înainteze
notificarea
sunt:
a) în
cazul
fuziunii,
participanții
la
fuziunea
proiectată/preconi- zată;
b) în
cazul
unei
concentrări
realizate
prin
dobândirea
controlu- lui
unic,
partea
care
dobândește
controlul;
c) în
cazul
unei
concentrări
economice
realizate
prin
dobândi- rea
controlului
în
comun
asupra
unui
agent
economic,
părțile
care
dobândesc
controlul
în
comun;
d) în
cazul
unei
concentrări
realizate
prin
înființarea
unei
societăți
în
comun
concentrative,
părțile
care
participă
la
înființarea
respectivei
societăți. Pentru
identificarea
părților
cărora
le
revine
obligația
notificării,
în
alte
cazuri
decât
cele
enumerate
mai
sus,
vor
fi
avute
în
vedere
precizările
cuprinse
la
cap.
III
al
părții
I
din
prezentul
regulament.
111. Părțile
menționate
la
pct. 110
vor
înainta
Consiliului
Concurenței
notificarea
în
termen
de 30
de
zile.
112. În
termen
de 7
zile
părțile
vor
informa
în
scris
Consiliul
Concurenței
cu
privire
la
operațiunea
ce
urmează
să
fie
notificată,
având
posibilitatea
de
a
solicita
prin
aceeași
adresă
permisiunea
prezentării
unei
notificări
în
formă
simplificată,
în
condițiile
prevăzute
la
pct.
122.
Termenul
de 7
zile
este
inclus
în
termenul
prevăzut
la
pct.
111.
113. Termenele
prevăzute
la
pct. 111
și 112
încep
să
curgă:
a) în
cazul
operațiunilor
realizate
în
condițiile
art. 11
alin.
(2)
lit.
a)
din
lege,
de
la
data
semnării
acordului
de
fuziune;
b) în
cazul
operațiunilor
realizate
în
condițiile
art. 11
alin.
(2)
lit.
b)
din
lege,
de
la
data
semnării
actului
juridic
în
baza
căruia
se
realizează
dobândirea
controlului;
c) în
alte
cazuri
decât
cele
prevăzute
la
lit.
a)
și
b),
de
la
data
la
care
părțile
implicate
au
luat
cunoștință
de
realizarea
operațiunii. Când
ultima
zi
a
termenului
nu
este
o
zi
lucrătoare,
acesta
se
va
prelungi
până
la
sfârșitul
următoarei
zile
lucrătoare.
114. Notificarea
se
semnează
de
către
reprezentanții
legali
ai
părților
obligate
să
înainteze
notificări. 3)
Calcularea
pragului
de
minimis
se
realizează
conform „Instrucțiunilor
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurențial,
prevăzute
la
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței,
și
în
cazurile
de
concentrare
economică",
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997.
În
cazul
în
care
părțile
obligate
să
notifice
împuternicesc
o
terță
persoană
pentru
reprezentarea
în
raporturile
cu
Consiliul
Concurenței,
aceasta
trebuie
să
depună,
în
original,
o
dată
cu
notificarea,
și
împuternicirea
legală,
autentificată. Partea
care
înaintează
notificarea
este
responsabilă
pentru
exactitatea
și
corectitudinea
informațiilor
furnizate.
115. Notificările
pentru
operațiunile
de
concentrare
economică
realizate
prin
dobândirea
controlului
în
comun
vor
fi
prezentate
de
către
un
reprezentant
împuternicit
să
transmită
și
să
primească
documente
în
numele
tuturor
părților
obligate
să
notifice.
B. Publicarea
informării
cu
privire
la
o
notificare
116. Atunci
când
Consiliul
Concurenței
constată
că
o
concen- trare
economică
notificată
prezintă
un
interes
public
major
va
putea
publica
o
informare
privind
notificarea
primită,
indicând
numele
părților,
natura
concentrării,
sectoarele
economice
impli- cate
și
data
primirii
notificării. Eventualele
completări
sau
modificări
ale
informațiilor
care
pri- vesc
concentrarea
respectivă
vor
putea
fi,
de
asemenea,
publi- cate. Consiliul
Concurenței
va
ține
seama
de
interesul
legitim
al
agenților
economici
implicați
privind
păstrarea
secretului
de
afaceri
al
acestora.
C. Prezentarea
notificărilor
117. Notificarea
prezentată
Consiliului
Concurenței
trebuie
să
cuprindă:
a) adresa
de
înaintare,
semnată
de
reprezentantul
legal
sau
de
persoana
împuternicită;
b) formularul
de
notificare,
completat
conform
modelului
cuprins
în
anexa
la
prezentul
regulament;
c) documentele
justificative
enumerate
la
pct. 171
din
prezen- tul
regulament;
d) dovada
plății
tarifului
de
notificare.
118. Notificarea
va
fi
înaintată
Consiliului
Concurenței
în 3 (trei)
exemplare.
Părțile
au
posibilitatea
de
a
opta
pentru
una
dintre
următoarele
variante:
a) să
prezinte
notificarea
în 3
exemplare,
în
scris;
b) să
prezinte
documentația
de
notificare
în
două
exemplare
pe
suport
hârtie
și
un
exemplar
în
format
electronic.
Documentele
anexate
la
formular
vor
fi
prezentate
în
original
și/sau
în
copii,
copiile
fiind
certificate
pentru
conformitate
de
către
părțile
care
notifică.
119. O
dată
cu
înaintarea
notificării
părțile
vor
face
dovada
plății
tarifului
de
notificare.
D. Informațiile
și
documentele
care
trebuie
furnizate
120. Notificările
vor
cuprinde
informațiile,
inclusiv
documentele
cerute
în
formularul
cuprins
în
anexa
la
prezentul
regulament.
Informațiile
furnizate
trebuie
să
fie
exacte
și
complete,
cuprinzând
schimbările
de
iure
și
de
facto
care
se
produc
prin
operațiunea
notificată.
Părțile
vor
ține
seama
de
recomandările
cuprinse
la
pct. 165
din
prezentul
regulament.
121. În
situația
în
care
informațiile
furnizate
în
formularul
de
notificare
nu
sunt
corecte
sau
complete,
Consiliul
Concurenței
va
solicita
completarea
acestora. Notificarea
va
fi
considerată
efectivă
numai
după
completarea
și/sau
corectarea
ei.
E. Notificarea
În
formă
simplificată
122. Pentru
concentrările
economice
în
cazul
cărora
cota
de
piață
rezultată
nu
depășește 20%
părțile
în
cauză
pot
solicita
Consiliului
Concurenței
permisiunea
de
a
prezenta
notificarea
în
formă
simplificată (numai
informațiile
cuprinse
la
cap.
I-VI
din
formular). În
acest
scop
părțile
care
urmează
să
înainteze
notificarea
vor
solicita
în
scris
această
permisiune,
furnizând
următoarele
informații:
a) datele
de
identificare
a
părților
implicate;
b) obiectul
principal
de
activitate
al
părților
implicate;
c) descrierea
pe
scurt
a
operațiunii
de
concentrare
ce
urmează
să
fie
notificată;
d) piața/piețele
pe
care
se
va
realiza
operațiunea
de
concen- trare
economică;
e) cota
de
piață
rezultată;
f) prezentarea
pe
scurt
a
elementelor
care
au
fost
avute
în
vedere
la
stabilirea
cotei
de
piață. Departamentul
în
sfera
de
activitate
a
căruia
se
include
operațiunea
de
concentrare
economică
avută
în
vedere
va
răspunde
în
scris
la
această
solicitare
în
termen
de 7
zile
de
la
înregistrarea
solicitării.
Nerespectarea
acestui
termen
echivalează
cu
acceptarea
notificării
în
formă
simplificată. Informațiile
cuprinse
în
anexa
la
formular
vor
fi
furnizate
în
cazul
în
care
cota
de
piață
ce
rezultă
în
urma
concentrării
eco- nomice
depășește 20%
sau
în
cazul
în
care
Consiliul
Concurenței
consideră
că,
date
fiind
particularitățile
pieței
relevante
în
cauză,
informațiile
din
anexă
sunt
necesare
în
vederea
evaluării
corecte
a
operațiunii
de
concentrare
economică. Îndeplinirea
procedurii
descrise
mai
sus
nu
va
aduce
atingere
termenului
prevăzut
la
pct. 111
din
prezentul
regulament.
CAPITOLUL
II Examinarea
notificării.
Emiterea
deciziilor
în
cazurile
de
concen- trare
economică
A. Data
efectivă
a
notificării
123. Notificarea
devine
efectivă
la
data
la
care
a
fost
înregistrată
la
Consiliul
Concurenței,
cu
excepția
cazurilor
în
care
informațiile
cuprinse
în
notificare
sunt
inexacte
sau
incomplete.
În
aceste
cazuri,
în
termen
de 20
de
zile
Consiliul
Concurenței
va
solicita
în
scris
completarea
notificării
și
va
stabili
un
termen
limită
pentru
furnizarea
informațiilor
solicitate.
Termenul
va
fi
stabilit
în
funcție
de
natura
informațiilor
solicitate,
fără
însă
a depăși 15
zile
de
la
data
solicitării. Notificarea
devine
efectivă
la
data
la
care
au
fost
primite
și
înregistrate
la
Consiliul
Concurenței
informațiile
solicitate,
cu
condiția
ca
acestea
să
fie
exacte
și
complete. Consiliul
Concurenței
va
comunica
părților
notificatoare
neîntârziat
data
la
care
notificarea
a
devenit
efectivă.
B. Deciziile
emise
de
Consiliul
Concurenței
În
cazurile
de
concen- trare
economică
124. În
termen
de 30
de
zile
de
la
data
la
care
notificarea
a
devenit
efectivă
Consiliul
Concurenței:
a) va
emite
o
decizie
de
admitere,
când
va
ajunge
la
conclu- zia
că
operațiunea
de
concentrare
economică
notificată
nu
con- travine
legii. Decizia
de
admitere
va
fi
emisă
în
cazul
în
care
operațiunea
de
concentrare
economică,
deși
nu
intră
sub
incidența
legii,
a
fost
totuși
notificată;
b) va
emite
o
decizie
de
neobiecțiune,
în
cazul
în
care
con- stată
că,
deși
operațiunea
de
concentrare
economică
notificată
cade
sub
incidența
legii,
nu
există
motive
pentru
a
fi
refuzată.
Consiliul
Concurenței
analizează
impactul
anticoncurențial
pe
care
îl
are
sau
ar
putea
să
îl
aibă
concentrarea
economică
noti- ficată
și,
dacă
nu
există
îndoieli
serioase
privind
compatibilitatea
cu
un
mediu
concurențial
normal,
va
autoriza
concentrarea
eco- nomică
în
cauză
printr-o
decizie
de
neobiecțiune,
în
sensul
că autorizarea
se
face
fără
condiții. Taxa
de
autorizare
prevăzută
de
art. 33
alin.
(1)
din
lege
va
fi
stabilită
și
în
cazul
în
care
se
autorizează
concentrarea
econo- mică
prin
decizie
de
neobiecțiune. Nu
se
va
plăti
taxă
de
autorizare
în
cazul
în
care
se
emite
o
decizie
de
admitere;
c) va
decide
deschiderea
unei
investigații
în
cazul
în
care
constată
că
operațiunea
de
concentrare
economică
notificată
cade
sub
incidența
legii
și
prezintă
îndoieli
serioase
privind
compatibili- tatea
cu
un
mediu
concurențial
normal.
125. În
termen
de
maximum 5
luni
de
la
data
la
care
notifi- carea
unei
operațiuni
a
devenit
efectivă,
iar
pentru
operațiunea
respectivă
de
concentrare
economică
s-a
emis
un
ordin
de
des- chidere
a
investigației,
în
condițiile
art. 51
alin.
(1)
lit.
c)
din
lege,
după
audierea
părților
și
după
evaluarea
operațiunii
Consiliul
Concurenței
va
emite
o
decizie,
după
cum
urmează:
a) decizie
de
refuz,
dacă
prin
operațiunea
respectivă
de
con- centrare
economică
se
creează
sau
se
consolidează
o
poziție
dominantă
care
conduce
sau
ar
putea
conduce
la
restrângerea
înlăturarea
sau
denaturarea
semnificativă
a
concurenței
pe
piața
românească
ori
pe
o
parte
a
acesteia;
b) decizie
de
autorizare,
dacă
prin
operațiunea
respectivă
de
concentrare
economică
nu
se
creează
și
nici
nu
se
consolidează o
poziție
dominantă
care
conduce
sau
ar
putea
conduce
la
restrângerea,
înlăturarea
ori
denaturarea
semnificativă
a
concu- renței
pe
piața
românească
sau
pe
o
parte
a
acesteia;
c) decizie
de
autorizare
condiționată,
prin
care
se
stabilesc
obligațiile
și/sau
condițiile
ce
trebuie
îndeplinite
pentru
autorizarea
operațiunii
de
concentrare
economică
în
cauză,
dacă
operațiunea
respectivă,
cu
unele
modificări,
ar
putea
fi
compatibilă
cu
un
mediu
concurențial
normal.
126. Deciziile
emise
de
Consiliul
Concurenței
vor
avea
la
bază
și
analiza
restricționărilor
auxiliare,
care
pot
afecta
mediul
concu- rențial,
dar
care
sunt
legate
direct
și
sunt
necesare
pentru
reali- zarea
concentrării. Deciziile
emise
de
Consiliul
Concurenței
pot
fi
revocate
și
con- centrarea
economică
se
suspendă
automat,
în
situația
în
care
părțile
implicate
în
concentrarea
economică
nu
își
îndeplinesc
obligațiile
asumate-menționate
în
decizia
de
autorizare
condiționată - de
modificare
a
planului
inițial
al
concentrării.
127. Secretariatul
General
al
Consiliului
Concurenței
va
comu- nica
în
scris
părților
care
au
înaintat
notificarea
decizia
luată
cu
privire
la
concentrarea
economică
notificată.
128. În
cazul
în
care
Consiliul
Concurenței
nu
a
luat
nici
o
decizie
în
termenele
prevăzute
la
art. 51
alin.
(1)
și
(2) din
lege,
operațiunea
de
concentrare
economică
notificată
poate
avea
loc,
dreptul
Consiliului
Concurenței
de
a
porni
o
investigație
și
de
a
lua
o
decizie,
dacă
și
atunci
când
consideră
necesar,
rămânând
rezervat.
129. Deciziile
luate
de
Consiliul
Concurenței
cu
privire
la
o
operațiune
de
concentrare
economică
pot
fi
atacate
în
contencios
administrativ
la
Curtea
de
Apel
București
în
termen
de 30
de
zile
de
la
data
comunicării
către
părți. Președintele
instanței
poate
ordona,
la
cerere,
suspendarea
executării
deciziei
atacate.
130. Decizia
emisă
cu
privire
la
o
operațiune
de
concentrare
în
care
este
implicată
o
regie
autonomă
va
fi
notificată
și
minis- trului
de
resort.
În
termen
de 30
de
zile
de
la
notificarea
deciziei
Guvernul,
la
propunerea
ministrului
de
resort,
poate
lua
pe
răspunderea
sa
o
decizie
diferită
de
cea
a
Consiliului
Concurenței
pentru
rațiuni
de
interes
public
general.
Decizia
este
executorie
și
va
fi
publicată
împreună
cu
decizia
Consiliului
Concurenței
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I. C. Calculul
termenelor
131. Termenele
de 30
de
zile
și
de
maximum 5
luni,
prevăzute
de
art. 51
alin.
(1)
și
(2) din
lege,
încep
să
curgă
de
la
data
la
care
notificarea
a
devenit
efectivă.
132. Termenele
de 30
de
zile,
respectiv
de 5
luni,
se
calcu- lează
potrivit
art. 101
din
Codul
de
procedură
civilă.
133. Termenul
de 30
de
zile
se
va
împlini
în
cea
de
a
treize- cea
zi
calendaristică. Termenul
de 5
luni
se
va
împlini
la
sfârșitul
zilei
care
în
luna
a
cincea
cade
în
aceeași
dată
ca
și
ziua
în
care
a
început
să
curgă
termenul.
Când
o
astfel
de
zi
nu
există
în
luna
a
cincea,
perioada
se
va
încheia
la
sfârșitul
ultimei
zile
din
luna
a
cincea.
134. Când
ultima
zi
a
termenului
nu
este
o
zi
lucrătoare,
acesta
se
va
prelungi
până
la
sfârșitul
următoarei
zile
lucrătoare.
D. Schimbarea
caracterului
notificării
135. Atunci
când
Consiliul
Concurenței
constată
că
operațiunea
notificată
nu
constituie
o
concentrare
economică
în
înțelesul
legii,
va
informa
în
scris
părțile
notificatoare
sau
pe
reprezentantul
lor
comun.
În
astfel
de
cazuri,
cum
ar
fi
înființarea
unei
societăți
în
comun
de
cooperare
cu
caracter
structural,
părțile
care
au
înaintat
notificarea
pot
solicita
Consiliului
Concurenței
acordarea
unei
dispense
individuale,
caz
în
care
se
urmează
procedura
corespunzătoare,
prevăzută
în
Regulamentul
pentru
aplicarea
prevederilor
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
privind
practicile
anticoncurențiale.
E. Realizarea
concentrărilor
economice
136. Concentrările
economice
vor
putea
fi
realizate
numai
în
următoarele
situații:
a) la
primirea
de
către
părțile
notificatoare
a
deciziei
de
admi- tere,
respectiv
a
deciziei
de
neobiecțiune
emisă
de
Consiliul
Concurenței,
în
condițiile
art. 51
alin.
(1)
lit.
a)
și
b) din
lege;
b) la
primirea
deciziei
în
condițiile
art. 51
alin.
(2)
lit.
b)
și
c) din
lege;
c) în
condițiile
art. 51
alin.
(3)
din
lege.
137. Prevederile
punctului
precedent
nu
vor
împiedica
desfășurarea
unei
licitații
publice
sau
dobândirea
controlului
pe
bază
de
ofertă
publică,
cu
condiția
ca
drepturile
de
vot
aferente
participării
obținute
să
nu
fie
exercitate,
mai
ales
la
numirea
de
membri
în
organele
de
administrare,
conducere
executivă,
supra- veghere
și
control
ale
agentului
economic
la
care
dețin
controlul,
decât
în
scopul
salvgardării
valorii
integrale
a
acestei
investiții,
iar
nu
pentru
a
determina
direct
sau
indirect
comportamentul
concu- rențial
al
agentului
economic
controlat.
Concentrarea
economică
devine
efectivă
în
acest
caz
numai
după
primirea
deciziei
emise
de
Consiliul
Concurenței.
138. Până
la
luarea
de
către
Consiliul
Concurenței
a
unei
decizii
cu
privire
la
concentrarea
economică
notificată
agenții
eco- nomici
implicați
pot
lua
numai
acele
măsuri
legate
de
concentrare
care
nu
sunt
ireversibile
și
nu
modifică
definitiv
structura
pieței. Pot
constitui
măsuri
ireversibile,
printre
altele:
a) intrarea
agentului
economic
achiziționat
pe
o
altă/nouă
piață;
b) ieșirea
agentului
economic
achiziționat
de
pe
piața
pe
care
activa;
c) modificarea
obiectului
de
activitate
al
agentului
economic
achiziționat;
d) exercitarea
drepturilor
de
vot
dobândite
pentru
numirea
de
membri
în
organele
de
conducere
ale
agentului
economic;
e) exercitarea
drepturilor
de
vot
dobândite
pentru
adoptarea
bugetului
de
venituri
și
cheltuieli
al
agentului
economic;
f) exercitarea
drepturilor
de
vot
dobândite
pentru
adoptarea
planului
de
afaceri
al
agentului
economic;
g) exercitarea
drepturilor
de
vot
dobândite
pentru
adoptarea
planului
de
investiții
al
agentului
economic
achiziționat;
h) schimbarea
denumirii
agentului
economic
achiziționat;
i) restructurarea,
închiderea
sau
divizarea
agentului
economic
achiziționat;
j) vânzarea
de
active
aparținând
agentului
economic
achiziționat;
k) concedierea
angajaților
agentului
economic
achiziționat;
l) încheierea
sau
rezilierea
unor
contracte
pe
termen
lung
ori
a
altor
acorduri
importante
încheiate
cu
terții;
m) listarea (cotarea)
agentului
economic
achiziționat
la
bursa
de
valori. PARTEA
a
III-a Investigarea
operațiunilor
de
concentrare
economică
CAPITOLUL
I Procedura
de
investigare
și
de
audiere
139. În
legătură
cu
o
operațiune
de
concentrare
economică
Consiliul
Concurenței,
respectiv
Oficiul
Concurenței,
poate
porni
investigații:
a) din
oficiu;
b) la
primirea
unei
cereri
sau
plângeri
privind
încălcarea
pre- vederilor
art. 13
și/sau
ale
art. 16
din
lege;
c) în
condițiile
art. 51
alin.
(1)
lit.
c)
din
lege.
140. Pornirea
unei
investigații
în
cazurile
prevăzute
la
pct. 139
lit.
a)
și
b) este
dispusă
de
președintele
Consiliului
Concurenței,
respectiv
de
șeful
Oficiului
Concurenței,
iar
în
cazul
prevăzut
la
pct. 139
lit.
c),
de
președintele
Consiliului
Concurenței.
141. Consiliul
Concurenței
și
Oficiul
Concurenței
se
vor
informa
reciproc
asupra
investigațiilor
pe
care
le
inițiază.
În
acest
scop
o
copie
de
pe
ordinul
de
deschidere
a
investigației
va
fi
comunicată
Consiliului
Concurenței
sau
Oficiului
Concurenței,
după
caz.
142. Prin
ordinul
de
deschidere
a
unei
investigații
Consiliul
Concurenței
va
hotărî
desfășurarea
investigației
de
către
Consiliul
Concurenței
sau
va
hotărî
asupra
conlucrării
cu
Oficiul
Concurenței,
în
condițiile
art. 39
alin.
(3)
din
lege.
143. Investigația
va
fi
condusă
de
un
raportor
desemnat
de
președintele
Consiliului
Concurenței,
respectiv
de
șeful
Oficiului
Concurenței,
prin
ordinul
de
deschidere
a
investigației.
144. Raportorul
desemnat
instrumentează
toate
actele
proce- durii
de
investigație,
propune
președintelui
Consiliului
Concurenței,
respectiv
șefului
Oficiului
Concurenței,
dispunerea
măsurilor
care
sunt
de
competența
acestora
și
este
răspunzător
pentru
întocmi- rea
raportului
asupra
investigației,
comunicarea
lui
părților
în
cauză,
primirea
observațiilor
și
prezentarea
raportului
în
plenul
Consiliului
Concurenței.
145. Orice
procedură
de
investigare
necesită
audierea
părților
implicate
în
concentrarea
economică.
Audierea
este
dispusă
de
președintele
Consiliului
Concurenței. Președintele
Consiliului
Concurenței
poate
admite,
la
cerere,
audierea
oricărei
persoane
fizice
sau
juridice
care
declară
că
deține
date
și
informații
relevante
pentru
stabilirea
adevăratelor
condiții
în
care
urmează
să
se
realizeze
concentrarea
economică
investigată (cum
ar
fi:
furnizori,
agenți
economici
concurenți,
clienți,
membri
ai
organelor
de
administrație
sau
de
conducere
ale
părților
implicate
ori
reprezentanți
ai
salariaților
agenților
economici
implicați).
146. Cu
minimum 30
de
zile
înainte
de
data
fixată
de
Consiliul
Concurenței
pentru
audiere
o
copie
de
pe
raportul
asu- pra
investigației
va
fi
transmisă
pentru
luare
la
cunoștință:
a) părților
participante
la
concentrarea
economică,
a
căror
audiere
a
fost
dispusă;
b) persoanelor
și
agenților
economici
a
căror
audiere
a
fost
admisă
la
cererea
acestora,
dacă
președintele
Consiliului
Concurenței
apreciază
că
este
util
în
interesul
cauzei. În
adresa
de
remitere
a
copiei
de
pe
raportul
de
investigație
Consiliul
Concurenței
va
indica
termenul
până
la
care
părțile
res- pective
vor
putea
prezenta
observațiile
lor. În
comentariile
lor
scrise
părțile
sus-menționate
pot
expune
toate
aspectele
semnificative
pentru
cazul
investigat
și
pot
atașa
orice
document
relevant
ca
dovadă
a
faptelor
susținute.
147. Persoanele
fizice
și
juridice
a
căror
audiere
a
fost
dis- pusă,
respectiv
admisă,
vor
fi
citate
pentru
audiere
la
data
stabi- lită
de
Consiliul
Concurenței,
precizându-se
ora
și
locul
de
desfășurare. Neprezentarea
la
audiere,
precum
și
refuzul
de
a
face
depoziții
nu
constituie
impedimente
pentru
continuarea
și
finaliza- rea
procedurii
de
investigație.
148. Audierile
vor
fi
ținute
în
plenul
Consiliului
Concurenței,
după
prezentarea
de
către
raportor
a
raportului
asupra
operațiunii
de
concentrare
economică
investigate,
completat
cu
eventualele
observații
ale
părților. Audierile
vor
fi
făcute
separat
sau,
după
caz,
în
prezența
altor
persoane
citate,
caz
în
care
se
va
acorda
atenția
cuvenită
intere- selor
legitime
ale
părților
implicate
pentru
păstrarea
secretelor
lor
de
afaceri.
Depozițiile
făcute
de
fiecare
persoană
audiată
vor
fi
consemnate
în
scris
și
semnate
de
persoana
respectivă
sau
vor
fi
înregistrate
pe
bandă
magnetică.
149. Președintele
Consiliului
Concurenței
poate
permite
părților
în
cauză
consultarea
dosarului
la
secretariatul
Consiliului
Concurenței
și
obținerea,
contra
cost,
de
copii
și
extrase
de
pe
actele
procedurii
de
investigație. Documentele,
datele
și
informațiile
din
dosarul
cauzei,
care
prezintă
caracter
de
secret
de
stat
ori
sunt
confidențiale,
nu
sunt
accesibile
pentru
consultare
ori
pentru
obținerea
de
copii
sau
de
extrase
decât
cu
aprobarea
președintelui
Consiliului
Concurenței,
în
condițiile
legii. Dispozițiile
de
mai
sus,
referitoare
la
consultarea
dosarului,
sunt
aplicabile
asociaților
și
directorilor
executivi
ai
entităților
parti- cipante
la
concentrare,
în
măsura
în
care
aceștia
justifică
în
cauză
un
interes
legitim.
CAPITOLUL
II Sancțiuni
150. Constituie
contravenții
și
sunt
sancționate,
potrivit
art. 55
din
lege,
cu
amendă
de
la 2
milioane
lei
la 100
milioane
lei,
următoarele
fapte:
a) omisiunea
notificării
unei
concentrări
economice
care
depășește
pragul
valoric
prevăzut
de
lege;
b) furnizarea
de
informații
inexacte
sau
incomplete
prin
notifi- carea
concentrării
economice;
c) furnizarea
de
informații
inexacte
sau
nefurnizarea
informațiilor
solicitate
conform
prevederilor
art. 41
din
lege;
d) furnizarea
de
documente,
înregistrări
și
evidențe
într-o
formă
incompletă
în
timpul
investigațiilor
desfășurate
conform
pre- vederilor
art. 42
alin.
(2)
din
lege;
e) refuzul
de
a
se
supune
unui
control
desfășurat
conform
prevederilor
art. 42
alin.
(1)
și
ale
art. 43
din
lege.
151. Următoarele
contravenții
se
sancționează,
potrivit
art. 56
din
lege,
cu
amendă
de
la 5
milioane
lei
la 250
milioane
lei,
iar
pentru
agenții
economici
cu
o
cifră
de
afaceri
de
peste 2,5
mili- arde
lei,
cu
amendă
în
sumă
de
până
la 10%
din
cifra
de
afaceri:
a) încălcarea
art. 13
din
lege;
b) încheierea
unei
operațiuni
de
concentrare
economică
cu
încălcarea
prevederilor
art. 16
alin.
(4)
din
lege;
c) începerea
unei
acțiuni
de
concentrare
economică
declarate
incompatibilă
cu
prevederile
legii
printr-o
decizie
a
Consiliului
Concurenței;
d) neîndeplinirea
unei
obligații
sau
a
unei
condiții
impuse
printr-o
decizie
luată
în
conformitate
cu
prevederile
legii.
152. Individualizarea
sancțiunilor
în
cazul
contravențiilor
enu- merate
la
pct. 150
și 151
se
va
face,
ținându-se
seama
de
gra- vitatea
faptei
și
a
consecințelor
sale
asupra
concurenței,
după
criteriile
prevăzute
la
art. 57
din
lege,
în
condițiile
stabilite
prin
norme
adoptate
de
Consiliul
Concurenței.
153. Consiliul
Concurenței,
respectiv
Oficiul
Concurenței,
potri- vit
art. 59
alin.
(2)
din
lege,
îi
poate
obliga
prin
decizie
pe
agenții
economici
sau
asociațiile
de
agenți
economici
la
plata
unor
amenzi
cominatorii
în
sumă
de
până
la 750.000
lei
pentru
fie- care
zi
de
întârziere,
calculată
de
la
data
stabilită
prin
decizie,
pentru
a-i
determina:
a) să
respecte
prevederile
art. 13
din
lege;
b) să
aplice
măsurile
enunțate
printr-o
decizie
luată
de
Consiliul
Concurenței,
în
condițiile
art. 51
alin.
(2)
lit.
c)
din
lege.
154. Contravențiile
la
Legea
concurenței
nr. 21/1996
se
con- stată
de
către
personalul
de
control
împuternicit
de
Consiliul
Concurenței,
respectiv
de
Oficiul
Concurenței. Sancțiunile
pentru
contravențiile
prevăzute
la
art. 55
lit.
b)-e)
și
la
art. 56
lit.
d)
din
lege
se
aplică
de
către
personalul
de
control
împuternicit
de
Consiliul
Concurenței,
respectiv
de
Oficiul
Concurenței. Sancțiunile
pentru
contravențiile
prevăzute
la
art. 55
lit.
a)
și
la
art. 56
lit.
a)-c),
precum
și
amenzile
cominatorii
prevăzute
la
art. 59
din
lege
se
aplică
de
către
comisiile
Consiliului
Concurenței
sau,
după
caz,
de
Oficiul
Concurenței,
prin
decizie.
Împotriva
deciziilor
luate
de
comisiile
Consiliului
Concurenței
sau,
după
caz,
de
Oficiul
Concurenței
se
poate
face
plângere
în
termen
de 15
zile
de
la
comunicarea
deciziei
la
președintele
Consiliului
Concurenței,
respectiv
la
șeful
Oficiului
Concurenței, care
se
pronunță
prin
decizie
motivată. Deciziile
președintelui
Consiliului
Concurenței,
respectiv
ale
șefului
Oficiului
Concurenței,
luate
în
condițiile
alineatului
de
mai
sus,
pot
fi
atacate
în
fața
Secției
de
contencios
administrativ
a
Curții
Supreme
de
Justiție,
în
termen
de 15
zile
de
la
comunicarea
deciziei.
155. Contravențiilor
prevăzute
la
art. 55
lit.
b)-e)
și
la
art. 56
lit.
d)
din
lege
li
se
aplică
prevederile
Ordonanței
Guvernului nr. 2/2001
privind
regimul
juridic
al
contravențiilor,
cu
modificările
ulterioare,
cu
excepția
art. 28
și
29. CAPITOLUL
III Prevederi
diverse Noțiunea
de
piață
relevantă
156. Noțiunea
de
piață
relevantă
afectată
de
concentrarea
economică,
la
care
se
face
referire
la
pct. 3
din „Instrucțiunile
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurențial,
prevăzute
la
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
și
în
cazurile
de
concentrare
economică 4) "
și
la
pct. 3
din „Instrucțiunile
date
în
aplicarea
art. 33
alin.
(2)
din
Legea
concu- renței
nr. 21/1996,
cu
privire
la
calculul
taxei
de
autorizare
a
con- centrărilor
economice 5) ",
trebuie
interpretată
în
sensul
de
piață
relevantă
pe
care
are
loc
operațiunea
de
concentrare
economică.
În
cazul
unei
concentrări
economice
pe
verticală,
piața
rele- vantă
pe
care
are
loc
operațiunea
de
concentrare
economică
este piața
relevantă
a
agentului
economic
achiziționat. Dacă
nu
există
o
cifră
de
afaceri
cumulată
a
agenților
econo- mici
participanți
la
operațiunea
de
concentrare
economică
notifi- cată,
deoarece
unul
dintre
agenții
economici
în
cauză
nu
își
desfășoară
activitatea
în
România,
se
va
lua
în
calcul
cifra
de
afaceri
a
agentului
economic
achiziționat. Confidențialitatea
informațiilor
157. Orice
persoană
care
utilizează
sau
divulgă
în
alte
scopuri
decât
cele
prevăzute
de
lege
documente
sau
informații
cu
carac- ter
de
secret
profesional,
primite
sau
despre
care
a
luat
cunoștință
în
îndeplinirea
atribuțiilor
de
serviciu
sau
în
legătură
cu
serviciul,
răspunde
potrivit
legii
penale,
putând
fi
obligată
și
la
repararea
prejudiciului
cauzat. Păstrarea
secretului
profesional
nu
împiedică
publicarea
de
informații
generale
sau
de
rapoarte
ce
nu
conțin
și
secretele
pro- fesionale
ale
părților
implicate
în
operațiunea
de
concentrare. Stabilirea
termenului
pentru
modificarea
planului
de
concentrare
158. Pentru
modificarea
planului
concentrării
economice
notifi- cate
astfel
încât
aceasta
să
poată
deveni
compatibilă
cu
un
mediu
concurențial
normal,
în
condițiile
unei
decizii
de
autorizare
condiționată,
Consiliul
Concurenței
va
stabili
un
termen
adecvat. Transmiterea
documentelor
159. Transmiterea
documentelor
și
citațiilor
de
către
Consiliul
Concurenței
destinatarilor
poate
fi
efectuată
pe
una
dintre
următoarele
căi:
a) personal,
contra
semnăturii
de
primire (număr
de
înregistrare);
b) scrisoare
recomandată;
c) telefax;
d) telex;
e) poștă
electronică,
cu
confirmare
de
primire.
160. Prevederile
pct. 159
lit.
a)
și
b) se
aplică
și
pentru
transmiterea
la
Consiliul
Concurenței
a
documentelor
de
către
părțile
notificatoare,
de
către
alte
părți
implicate
sau
de
către
terți,
alte
informații
putând
fi
transmise
și
prin
căile
menționate
la
lit.
c),
d) sau
e).
161. Când
un
document
sau
o
citație
este
trimisă
prin
telefax,
telex
sau
prin
poșta
electronică
se
consideră
că
a
fost
primită
de
destinatar
în
ziua
în
care
a
fost
transmis/transmisă. PARTEA
a
IV-a Precizări
privind
modul
de
completare a
formularului
pentru
notificarea
concentrărilor
economice
în
baza
Legii
concurenței nr. 21/1996
A. Scopul
formularului
162. În
formularul
pentru
notificarea
concentrărilor
economice
se
precizează
informațiile
care
trebuie
furnizate
de
un
agent
economic
sau
de
mai
mulți
agenți
economici
atunci
când
notifică
o
concentrare
economică. Părțile
care
urmează
să
înainteze
notificarea
sunt
sfătuite
să
consulte
Consiliul
Concurenței
cu
privire
la
posibilitatea
adoptării
notificării
în
formă
simplificată,
renunțându-se
astfel
la
furnizarea
anumitor
informații
care
nu
ar
fi
absolut
necesare
pentru
exami- narea
operațiunii.
B. Necesitatea
unei
notificări
corecte
și
complete
163. Toate
informațiile
cerute
în
formular
trebuie
să
fie
corecte
și
complete;
furnizarea
prin
notificarea
făcută
a
unor
informații
inexacte
sau
incomplete
reprezintă
contravenție
și
este
sancționată
cu
amendă. În
cazul
furnizării
unor
informații
incomplete
sau
inexacte
Consiliul
Concurenței
va
informa
în
scris
părțile
notificatoare
sau
pe
reprezentanții
acestora.
Notificarea
va
deveni
efectivă
numai
la
data
la
care
informațiile
corecte
și
complete
sunt
primite
de
Consiliul
Concurenței.
C. Notificarea
În
formă
simplificată
164. Părțile
notificatoare
pot
solicita
Consiliului
Concurenței
permisiunea
prezentării
unei
notificări
în
formă
simplificată,
în
condițiile
descrise
la
pct. 122
din
prezentul
regulament.
D. Cine
trebuie
să
notifice
165. Au
obligația
să
înainteze
notificarea
părțile
identificate
potrivit
pct. 110
din
prezentul
regulament.
E. Cum
se
face
notificarea
166. Părțile
care
notifică
o
operațiune
de
concentrare
econo- mică
sunt
sfătuite
să
acorde
o
importanță
deosebită
modului
în
care
completează
formularul
de
notificare. Având
în
vedere
faptul
că
termenele
în
care
Consiliul
Concurenței
trebuie
să
se
pronunțe
asupra
unei
operațiuni
de
concentrare
economică
încep
să
curgă
din
momentul
în
care
noti- ficarea
a
devenit
efectivă,
prezentarea
unui
formular
completat
corespunzător
reduce
considerabil
perioada
de
analiză
a
operațiunii
notificate. Părțile
notificatoare
vor
completa
formularul
punct
cu
punct,
adaptând
cerințele
generale
din
acesta
la
specificul
operațiunilor,
activităților
sau
piețelor
descrise.
Formularul
va
fi
însoțit
de
docu- mentele
justificative. O
atenție
deosebită
se
va
acorda
completării
cap.
VI
din
formular,
informațiile
privind
piața
relevantă
fiind
absolut
necesare
în
scopul
unei
corecte
definiri
a
piețelor
relevante
afectate
și,
implicit,
a
unei
corecte
evaluări
a
operațiunii
de
concentrare
eco- nomică
notificată. Părțile
vor
folosi
pe
cât
posibil
o
terminologie
unitară.
Atunci
când
sunt
utilizați
termeni
tehnici
specifici
unui
anumit
domeniu
de
activitate
părțile
vor
defini
termenii
folosiți. Notificarea
trebuie
să
fie
semnată
de
persoana
împuternicită
în
acest
sens
și
poate
fi
expediată
prin
poștă,
recomandat,
sau
prezentată
prin
curier
în
timpul
programului
normal
de
lucru
al
Consiliului
Concurenței.
F. Confidențialitatea
167. În
conformitate
cu
art. 65
din
lege,
oficialitățile
și
ceilalți
funcționari
ai
Consiliului
Concurenței
sunt
răspunzători
potrivit
legii
penale,
putând
fi
obligați
și
la
repararea
prejudiciului
cauzat
prin
utilizarea
sau
divulgarea,
în
alte
scopuri
decât
cele
ale
îndeplinirii
procedurii
de
examinare
a
concentrării
economice
notificate,
a
documentelor
sau
informațiilor
cu
caracter
de
secret
profesional,
primite
sau
despre
care
au
luat
cunoștință
în
îndeplinirea
atribuțiilor
de
serviciu
sau
în
legătură
cu
serviciul. În
cazul
în
care
partea
sau
părțile
notificatoare
consideră
că
interesele
lor
ar
fi
atinse
dacă
anumite
informații
dintre
cele
cerute
de
notificare
ar
fi
comunicate
sau
făcute
accesibile
altor
părți
decât
cele
implicate
în
concentrarea
economică,
aceste
informații
pot
fi
înaintate
separat,
cu
fiecare
pagină
numerotată
și
marcată
clar „secret
de
afaceri".
În
aceste
cazuri
părțile
notifica- toare
implicate
vor
trebui
să
explice
printr-o
notă
separată
moti- vele
pentru
care
aceste
informații
constituie
secrete
de
afaceri
și
nu
trebuie
să
fie
divulgate
sau
publicate.
În
unele
cazuri
secretele
de
afaceri
pot
fi
înaintate
în
plicuri
separate,
menționate
ca
anexă
la
notificare. 4)
Publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997. 5)
Publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 175
din 7
mai
1997.
G. Definirea
unor
termeni
utilizați
În
formularul
de
notificare
168. Partea
sau
părțile
care
notifică - în
cazurile
în
care
noti- ficarea
este
făcută
numai
de
unul
dintre
agenții
economici
parte
la
operațiune
termenul
părțile
care
notifică
sau
părțile
notificatoare
se
referă
numai
la
agentul
economic
care
face
efectiv
notificarea.
169. Partea (părțile)
la
concentrarea
economică - acest
termen
se
referă
la
părțile
implicate,
adică
atât
la
părțile
care
achiziționează,
cât
și
la
părțile
achiziționate,
la
părțile
care
fuzio- nează
sau
la
părțile
care
dobândesc
controlul
în
comun,
inclusiv
la
toți
agenții
economici
la
care
pachetul
de
acțiuni (părți
sociale)
de
control
este
în
curs
de
achiziționare
sau
care
face
obiectul
unei
licitații
publice.
Cu
excepția
cazurilor
în
care
termenii
partea (părțile)
notifica- toare
și
partea (părțile)
la
concentrare
sunt
altfel
definiți,
acești
ter- meni
includ
toți
agenții
economici
care
aparțin
acelorași
grupuri
din
care
fac
parte
respectivele
părți.
170. An - toate
referirile
la
cuvântul
an
vor
fi
citite
cu
sensul
de
an
calendaristic,
dacă
nu
este
precizat
altfel.
Toate
informațiile
solicitate
în
formular
se
referă,
dacă
nu
este
altfel
precizat,
la
anul
care
precede
celui
în
care
este
făcută
notificarea.
Datele
financiare
solicitate
în
formular
trebuie
furnizate
în
lei,
iar
atunci
când
este
cazul,
în
valută,
indicându-se
cursul
de
schimb
mediu
leu/valută
pentru
perioada
avută
în
vedere.
H. Documentele
justificative
171. Formularul
de
notificare
trebuie
să
fie
însoțit
de
următoa- rele
documente
justificative:
a) copii
certificate
de
pe
documentele
finale
sau
de
pe
cele
mai
recente
versiuni
ale
tuturor
documentelor
în
baza
cărora
are
loc
operațiunea
de
concentrare
economică;
b) copii
certificate
de
pe
bilanțul
contabil
din
anul
anterior,
pentru
toate
părțile
participante
la
concentrarea
economică,
pre- cum
și
pentru
grupurile
din
care
acestea
fac
parte;
c) copii
certificate
de
pe
analizele,
rapoartele,
studiile
și
cer- cetările
prezentate
sau
pregătite
pentru
a
fi
prezentate
adunării
acționarilor (asociaților),
în
scopul
evaluării
sau
analizării
con- centrării
economice
din
punct
de
vedere
al
condițiilor
concurențiale,
al
concurenților (actuali
și
potențiali)
și
al
condițiilor
pieței. PARTEA
a
V-a Dispoziții
finale
și
tranzitorii
172. Anexa
face
parte
integrantă
din
prezentul
regulament.
173. Prezentul
regulament
va
fi
pus
în
aplicare
prin
ordin
al
președintelui
Consiliului
Concurenței
și
va
fi
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I.
174. La
data
intrării
în
vigoare
a
prezentului
regulament
se
abrogă „Regulamentul
privind
autorizarea
concentrărilor
econo- mice",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 63
bis
din 14
aprilie 1997,
precum
și
orice
dispoziții
contrare.
CAPITOLUL
I
F
O
R
M
U
L
A
R
de
notificare
a
concentrărilor
economice
CAPITOLUL
III
ANEXĂ
1. Pentru: Informații
despre
părți Deținerea
proprietății
și
a
controlului
3. Pentru
fiecare
dintre
părțile
implicate
în
concentrarea
eco- a) partea (sau
părțile)
care
notifică;
și
b) alte
părți
implicate* )
în
operațiunea
de
concentrare,
comunicați: 1.1. denumirea
agentului
economic,
sediul
legal (conform
certi- ficatului
de
înregistrare
la
registrul
comerțului),
sediul
social (sediul
real),
numărul
și
data
certificatului
de
înregistrare
la
registrul
comerțului,
codul
unic
de
înregistrare,
atributul
fiscal,
numărul
de
telefon,
numărul
de
fax,
numele
persoanei
indicate
pentru
relații; 1.2. obiectul
de
activitate
al
agenților
economici,
precizând
activitățile
principale
și
activitățile
secundare.
CAPITOLUL
II Informații
despre
operațiunea
de
concentrare
economică
2. Descrieți (pe
scurt)
natura
operațiunii
de
concentrare
eco- nomică
notificată,
precizând: 2.1. dacă
operațiunea
se
realizează
prin
fuziune,
prin
dobândi- rea
controlului
unic
sau
a
controlului
în
comun
asupra
unuia
sau
mai
multor
agenți
economici
în
totalitatea
lor
ori
asupra
unei
părți
din
aceștia
sau
prin
crearea
unei
societăți
în
comun
concentra- tive,
precum
și
dacă
dobândirea
controlului
se
face
direct
ori
indi- rect; 2.2. data
propusă
sau
așteptată
a
oricăror
evenimente
majore
determinate
de
realizarea
concentrării; 2.3. dacă,
în
cazul
unei
licitații
publice,
oferta
prezentată
a
fost
selecționată
de
organizatorul
licitației; 2.4. dacă
operațiunea
de
concentrare
economică
trebuie
avizată
de
alte
autorități
și
situația
obținerii
avizelor
respective; 2.5. dacă
realizarea
operațiunii
este
condiționată
de
anumite
evenimente
speciale
sau
de
îndeplinirea
unor
condiții
speciale.
nomică
furnizați
o
listă
cuprinzând
toți
agenții
economici (români
și
străini)
aparținând
aceluiași
grup.
Această
listă
trebuie
să
includă:
3.1. toți
agenții
economici
controlați
sau
persoanele
care
con- trolează,
direct
ori
indirect,
părțile
implicate; 3.2. toți
agenții
economici
activi
pe
piața
relevantă,
care
sunt
controlați,
direct
sau
indirect,
de:
a) părțile
implicate;
b) oricare
agent
economic
identificat
la
pct. 3.1. 3.3. Pentru
fiecare
dintre
elementele
enumerărilor
de
mai
sus
specificați
natura
și
mijloacele
de
exercitare
a
controlului. 3.4. Informațiile
prezentate
în
acest
capitol
pot
fi
ilustrate
prin
diagrame
sau
prin
alte
metode
grafice,
care
să
ușureze
înțelege- rea
structurii
de
proprietate
și
a
exercitării
controlului
asupra
agenților
economici.
CAPITOLUL
IV Structura
economică
și
financiară
a
concentrării
economice
4. Furnizați
următoarele
informații: 4.1. structura
proprietății
și
deținătorii
controlului,
înainte
și
după
realizarea
operațiunii
de
concentrare; 4.2. natura
și
valoarea
oricărui
eventual
ajutor
financiar
sau
de
altă
natură,
de
care
beneficiază
oricare
dintre
părțile
implicate
în
concentrarea
economică,
în
orice
calitate
și
de
la
orice
entitate,
inclusiv
ajutor
de
stat; 4.3. pentru
fiecare
dintre
agenții
economici
implicați
în
concen- trarea
economică
comunicați
următoarele
date
pentru
ultimii 3
ani
financiari,
iar
în
cazul
în
care
un
agent
economic
implicat
aparține
unui
grup,
se
vor
comunica
și
datele
aferente
grupului,
acordându-se
atenție
ca
în
cazul
achiziționării
parțiale
de
agenți
economici
datele
să
se
refere
la
partea
care
face
obiectul
con- centrării
economice: 4.3.1. cifra
de
afaceri
totală; 4.3.2. cifra
de
afaceri
realizată
în
România; * )
Alte
părți
implicate
în
operațiunea
de
concentrare
sunt:
agenții
economici
care
achiziționează
controlul
în
comun,
agenții
economici
care
urmează
să
fie
achiziționați,
precum
și
agenții
economici
care
aparțin
acelorași
grupuri
din
care
fac
parte
agenții
economici
achizitori,
respectiv
achiziționați. 4.3.3. profitul
net; 4.3.4. defalcarea
cifrei
de
afaceri
realizate
în
România
pe
categorii
de
activități
și
produse.
CAPITOLUL
V Legăturile
personale
și
financiare
și
achiziții
precedente
5. În
legătură
cu
părțile
implicate
în
concentrarea
economică,
precum
și
cu
fiecare
agent
economic
sau
persoană
identificată
în
răspunsurile
date
la
cap.
III,
furnizați: 5.1. o
listă
cuprinzând
toți
agenții
economici
activi
pe
piețele
relevante,
în
cazul
cărora
agenții
economici,
persoanele
sau
grupul
dețin,
individual
ori
colectiv, 10%
sau
mai
mult
din
drepturile
de
vot,
acțiunile
sau
alte
valori
mobiliare
emise;
în
fiecare
caz
numiți
deținătorul
și
procentajul
deținut; 5.2. în
cazul
fiecărui
agent
economic:
o
listă
cuprinzând
mem- brii
consiliilor
de
administrație
și
directorii
executivi
care
sunt,
în
același
timp,
membri
ai
consiliilor
de
administrație
sau
directori
la
oricare
alt
agent
economic
activ
pe
piețele
relevante;
și (acolo
unde
este
cazul)
pentru
fiecare
agent
economic,
o
listă
cuprinzând
membrii
consiliilor
de
administrație
care
sunt
directori
la
oricare
alt
agent
economic
activ
pe
piețele
relevante.
În
fiecare
caz
precizați
denumirea
celorlalți
agenți
economici
și
poziția
deținută; 5.3. detalii
despre
achizițiile
de
agenți
economici
efectuate
de
grupurile
identificate
mai
sus
în
ultimii 3
ani.
CAPITOLUL
VI Informații
despre
piețele
relevante
6. Prezentați
lista
cuprinzând
produsele
fabricate
și/sau
comercializate
de
agenții
economici
implicați
în
operațiunea
de concentrare
economică,
astfel
cum
sunt
definite
aceste
produse
de
înșiși
agenții
economici,
în
scopuri
de
marketing. 6.1. Definiți
piețele
relevante (a
produsului
și
geografică)
pe
care
se
realizează
concentrarea
economică,
explicând
care
dintre
produsele
și/sau
serviciile
agenților
economici
implicați
în
concen- trare
sunt
incluse,
respectiv
excluse
din
aceste
piețe
și
de
ce. 6.2. Furnizați
pentru
ultimii 3
ani,
pentru
fiecare
grupă
de
pro- duse
implicate
în
operațiunea
de
concentrare,
respectiv
pentru
fie- care
piață
relevantă: 6.2.1. mărimea
estimată
a
pieței
relevante (volum
și
valoare);
Comparați
mărimea
estimată
cu
cea
provenind
din
alte
surse; 6.2.2. vânzările
de
produse (volum
și
valoare)
realizate
de
agenții
economici
implicați
și
de
grupurile
lor
pe
piață;
estimați
cota
de
piață
deținută
de
fiecare; 6.2.3. cota
de
piață
estimată
a
concurenților
mai
importanți (inclusiv
importatorii)
prezenți
pe
piața
geografică
relevantă; 6.2.4. comparația
dintre
prețurile
practicate
de
agenții
econo- mici
implicați
în
concentrare
și
prețurile
practicate
de
ceilalți
con- curenți
importanți
care
activează
pe
aceeași
piață
relevantă; 6.2.5. estimarea
impactului
operațiunii
de
concentrare
econo- mică
asupra
prețului
produselor
și/sau
al
serviciilor
de
pe
piața
relevantă,
la
nivelul
consumatorilor; 6.2.6. estimarea
valorii
și,
dacă
este
posibil,
a
volumului
importurilor (indicând
țările
de
origine)
pentru
produsele
de
pe
piețele
relevante,
precum
și
a
procentului
acestor
importuri
prove- nite
de
la
grupurile
de
care
aparțin
agenții
economici
implicați; 6.2.7. estimarea
impactului
taxelor
vamale
și
a
barierelor
de
altă
natură (netarifare)
asupra
prețului
practicat
la
produsele
de
import
similare
cu
cele
de
pe
piața
relevantă.
Pentru
fiecare
dintre
informațiile
furnizate
se
va
preciza
sursa
acestora.
I. Condiții
generale
pe
piețele
afectate Furnizați
informații
despre
primii 5
furnizori
importanți (naționali
și
internaționali)
ai
părților
implicate
în
operațiunea
de
concentrare
economică,
indicând
natura
și
valoarea
achizițiilor
părților
implicate
de
la
fiecare
dintre
acești
furnizori,
menționând
adresa
și
nume- rele
de
telefon
și
de
fax
la
care
pot
fi
contactați.
1. Structura
ofertei
pe
piețele
relevante Furnizați
următoarele
informații:
a) rețelele
existente
pentru
distribuție
pe
piață
și
importanța
lor
pentru
extinderea
vânzărilor;
importanța
respectivelor
rețele
de
distribuție
ale
terților
și
ale
agenților
economici
aparținând
grupului
din
care
fac
parte
agenții
economici
implicați
în
concentrare;
b) rețeaua
existentă
de
service (întreținere
și
reparații)
și
importanța
ei
pentru
extinderea
vânzărilor,
respectiv
importanța
rețelelor
conduse
de
terți
și
de
agenții
economici
care
aparțin
gru- pului
din
care
fac
parte
agenții
economici
implicați
în
concentrarea
economică
în
cauză;
c) o
estimare
a
mărimii
capacității
totale
a
pieței
românești
pentru
ultimii 3
ani;
pentru
această
perioadă,
ce
proporție
din
această
capacitate
este
deținută
de
fiecare
parte
la
concentrarea
economică
și
care
au
fost
gradele
respective
de
utilizare
a
capa- cității
deținute
de
fiecare
parte.
2. Structura
cererii
pe
piețele
relevante
a) Furnizați
informații
despre
primii 5
clienți (naționali
și
internaționali)
ai
părților
implicate,
indicând
natura
și
valoarea
vânzărilor
efectuate
de
părți
către
fiecare
dintre
acești
clienți,
menționând
adresa
și
numerele
de
telefon
și
de
fax
la
care
aceștia
pot
fi
contactați.
b) Descrieți
structura
cererii
pe
piețele
relevante.
Pentru
aceasta
luați
în
considerație
următoarele
elemente: - evaluarea
ritmului
de
creștere
a
piețelor
relevante; - importanța
preferințelor
clienților
pentru
anumite
mărci
de
produse
consacrate,
diferențele
dintre
produsele
de
pe
piața
rele- vantă
și
măsura
în
care
există
o
gamă
completă
de
produse; - gradul
de
concentrare
sau
de
dispersie
a
clienților; - segmentarea
clienților
în
diferite
grupuri
și
descrierea
con- sumatorului
tipic
pentru
fiecare
dintre
aceste
grupuri;
ANEXA la
formular - importanța
contractelor
de
distribuție
exclusivă
și
a
altor
tipuri
de
contracte
pe
termen
lung; - importanța
administrației
publice,
a
altor
organisme
de
stat,
a
agenților
economici
cu
capital
de
stat
sau
cu
participarea
statu- lui
asupra
dezvoltării
cererii.
c) Descrieți
efectul
operațiunii
de
concentrare
economică
asu- pra
consumatorilor
intermediari
și
finali.
d) Prezentați
programul
de
investiții
asumat
de
achizitor
pentru
a
fi
realizat
la
agentul
economic
achiziționat,
specificând: - volumul
total
al
investițiilor
și
eșalonarea
anuală
a
acestora; - destinația
investițiilor,
respectiv
domeniile
de
activitate
în
care
sunt
realizate (retehnologizare,
crearea
sau
extinderea
de
capacități
de
producție
etc.); - stadiul
realizării
investițiilor
la
data
notificării.
Precizați
efectul
programului
de
investiții
asupra
creșterii
efi- cienței
economice
a
agentului
economic
achiziționat (scăderea
costurilor
de
producție
și/sau
de
distribuție)
și
asupra
prețului
de
piață
al
produselor.
3. Intrarea
pe
piață
a) Indicați
pentru
ultimii 5
ani
intrările
de
noi
concurenți
sem- nificativi
pe
piețele
relevante;
furnizați
informații
privind
noii
concu- renți
și
evaluați
cota
lor
actuală
pe
piață,
indicând
adresa
și
numerele
de
telefon
și
fax
la
care
pot
fi
contactați.
b) Precizați
dacă,
după
părerea
părților
notificatoare,
există
agenți
economici
potențial
aflați
în
situația
de
a
intra
pe
piețele
relevante;
furnizați,
în
măsura
în
care
este
posibil,
informații
des- pre
acești
concurenți
potențiali,
indicând
și
adresa
și
numerele
de
telefon
și
de
fax
la
care
pot
fi
contactați.
c) Descrieți
detaliat
diferiții
factori
care
influențează
intrarea
pe
piețele
relevante
pe
care
are
loc
concentrarea
economică.
Pentru
aceasta: - estimați
costurile
totale
ale
intrării (cercetare-dezvoltare,
rea- lizarea
sistemelor
de
distribuție,
activități
de
promovare,
reclamă,
asigurarea
service
etc.),
la
scara
echivalentă
unui
concurent
sem- nificativ,
indicând
cota
de
piață
a
unui
astfel
de
concurent; - indicați
dacă
intrarea
pe
piață
este
condiționată
de
obține- rea
unei
autorizații
de
natură
administrativă,
de
respectarea
unor eventuale
prescripții
cu
caracter
de
norme
obligatorii
sau
de
exis- tența
unor
controale
legale
ori
administrative; - clarificați
în
ce
măsură
intrarea
pe
piață
depinde
de
acce- sul
la
materiile
prime; - precizați
în
ce
măsură
intrarea
pe
piață
este
condiționată
de
durata
contractelor
dintre
un
agent
economic
care
activează
pe
piață
și
furnizorii
și/sau
clienții
săi; - descrieți
importanța
licențelor
pentru
tehnologie
și/sau
know-how
ori
a
licențelor
pentru
alte
drepturi,
pe
piețele
relevante.
4. Cercetare-dezvoltare
a) Apreciați
importanța
cercetării
și
dezvoltării
asupra
capa- cității
unui
agent
economic
care
activează
pe
piețele
relevante
pe
care
are
loc
concentrarea
economică
de
a
concura
pe
termen
lung.
b) Explicați
natura
activităților
de
cercetare-dezvoltare
pe
piețele
afectate,
desfășurate
de
agenții
economici
implicați
în
con- centrarea
economică,
luând
în
considerare
următoarele
elemente: - intensitatea
activității
de
cercetare-dezvoltare (definită
ca
raport
între
cheltuielile
cu
cercetarea-dezvoltarea
și
cifra
de
afa- ceri)
pentru
piețele
relevante
și
intensitatea
activității
de
cercetare- dezvoltare
pentru
agenții
economici
implicați;
importanța
și
tendința
cercetării-dezvoltării
tehnologice
pentru
aceste
piețe
în
ultimii
ani
și
în
viitor (atât
în
procesele
de
producție
cât
și
în
sistemele
de
distribuție); - inovațiile
majore
făcute
pe
piețele
pe
care
are
loc
concen- trarea
economică
propusă
și
agenții
economici
cărora
acestea
le
sunt
atribuite; - ciclul
înnoirilor
și
situația
în
care
se
află,
în
raport
cu
acest
ciclu,
agenții
economici
implicați
în
concentrarea
economică
pro- pusă; - importanța
pentru
părți
a
licențelor
pentru
tehnologie,
know- how
și
pentru
alte
drepturi
pe
piețele
implicate
în
concentrarea
economică
propusă.
5. Acorduri
de
cooperare
a) Precizați
în
ce
măsură
există
acorduri
de
cooperare
pe
ori- zontală
și/sau
pe
verticală
pe
piețele
pe
care
are
loc
operațiunea
de
concentrare
economică.
b) Furnizați
informații
despre
acordurile
de
cooperare
cele
mai
importante
în
care
sunt
angajați
agenții
economici
implicați
în
operațiunea
de
concentrare
economică
pe
piețele
pe
care
are
loc
concentrarea,
cum
ar
fi
acordurile
de
cercetare-dezvoltare,
de
licențe,
de
producție
în
comun,
de
specializare,
de
distribuție,
de
livrare
pe
termen
lung
și
acordurile
pentru
schimburile
de
informații.
6. Asociații
profesionale
și
patronale
a) Precizați
asociațiile
profesionale
și/sau
patronale
în
care
părțile
la
concentrarea
economică
sunt
membre.
b) Indicați
cele
mai
importante
asociații
profesionale
și/sau
patronale
la
care
sunt
membri
clienții
și
furnizorii
părților
la
con- centrarea
economică.
Furnizați
numele,
adresa,
numerele
de
telefon
și
de
fax
pentru
asociațiile
profesionale
și
patronale
de
mai
sus.
II. Integrarea
verticală Descrieți
modul
în
care
agenții
economici,
inclusiv
grupurile
din
care
aceștia
fac
parte,
implicați
în
operațiunea
de
concentrare
economică
produc
și
își
vând
produsele
și/sau
serviciile,
de
exemplu
dacă
sunt
numai
producători,
sau
dacă
sunt
numai
distri- buitori,
atât
înainte
de
operațiunea
de
concentrare
economică
pro- pusă,
cât
și
după
înfăptuirea
acesteia.
Precizați
natura
și
gradul
de
integrare
verticală
a
fiecărui
agent
economic
implicat,
înainte
de
concentrarea
economică,
și
gradul
de
integrare
pe
verticală
a
noii
entități
economice
rezultate
prin
înfăptuirea
operațiunii
de
con- centrarea
economică
propuse.
III. Restricționări
auxiliare Dacă
părțile
la
concentrarea
economică
și/sau
alte
părți,
inclu- siv
vânzătorul
și
acționarii (asociații)
minoritari,
sunt
supuse
la
restricționări
auxiliare,
respectiv
direct
legate
și
necesare
pentru
implementarea
concentrării
economice:
a) identificați
fiecare
restricționare
auxiliară
prevăzută
în
acor- durile
prezentate
împreună
cu
notificarea;
b) explicați
de
ce
aceste
restricționări
sunt
direct
legate
și
necesare
pentru
implementarea
concentrării
economice.
IV. Contextul
internațional
Descrieți
eventualele
aspecte
internaționale
ale
concentrării
economice
propuse,
precizând
poziția
pe
piețele
internaționale
respective
a
părților
implicate
în
concentrarea
economică
propusă.
I
N
S
T
R
U
C
Ț
I
U
N
I
privind
aplicarea
art. 5
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
acordurilor
de
cooperare
pe
orizontală
În
temeiul
art. 28
alin.
(1)
și
(3) din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
Consiliul
Concurenței
adoptă
prezentele
instrucțiuni.
CAPITOLUL
I
Introducere
1.1
Obiectivul
instrucțiunilor
1. Prezentele
instrucțiuni
stabilesc
principiile
evaluării
acorduri- lor
de
cooperare
pe
orizontală
sub
incidența
art. 5
din
Legea
con- curenței
nr. 21/1996,
denumită
în
continuare
lege.
Cooperarea
este
de
tip
orizontal
dacă
acordul
sau
practica
concertată
se
rea- lizează
între
agenți
economici
care
operează
la
același
nivel
pe
piață.
În
majoritatea
situațiilor
cooperarea
orizontală
are
ca
finali- tate
cooperarea
dintre
concurenții
de
pe
piață.
Această
cooperare
acoperă
domenii
cum
ar
fi:
cercetarea
și
dezvoltarea,
producția,
achizițiile
sau
comercializarea.
2. Acordurile
de
cooperare
pe
orizontală
pot
crea
probleme
privind
concurența
pe
piețele
afectate.
Este
cazul
acordurilor
prin
care
părțile
convin
să
fixeze
prețurile
ori
volumul
producției,
să
își
împartă
piețele
sau
clienții,
sau
cazul
acordurilor
care
conferă
părților
posibilitatea
de
a-și
menține
sau
majora
puterea
pe
piață,
cu
efecte
negative
asupra
prețurilor,
volumului
producției,
inovației,
diversificării
produselor
și
calității
acestora.
3. Pe
de
altă
parte,
cooperarea
pe
orizontală
poate
aduce
beneficii
economice
substanțiale.
Agenții
economici
reacționează
la
presiunea
concurențială
din
ce
în
ce
mai
mare,
la
efectele
globa- lizării
piețelor,
la
progresele
tehnologice
rapide
și,
în
general,
la
natura
din
ce
în
ce
mai
dinamică
a
piețelor.
Cooperarea
poate
fi un
instrument
pentru
împărțirea
riscurilor,
reducerea
costurilor,
uti- lizarea
în
comun
a
know-how
și
aplicarea
mai
rapidă
a
inovației.
Pentru
întreprinderile
mici
și
mijlocii
cooperarea
reprezintă
un
important
mijloc
de
adaptare
la
evoluția
pieței.
4. Consiliul
Concurenței,
recunoscând
beneficiile
economice
care
se
pot
crea
prin
cooperare,
trebuie
să
fie
sigur
că
este
menținută
concurența
efectivă
pe
piață.
Art. 5
alin.
(2)
din
lege
stabilește
cadrul
legal
al
unei
evaluări
complexe,
luându-se
în
considerare
atât
efectele
anticoncurențiale,
cât
și
beneficiile
eco- nomice.
5. Consiliul
Concurenței
a
adoptat „Regulamentul
privind
acor- darea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 56
bis
din 3
aprilie
1997.
Prin
acest
regu- lament
s-a
stabilit
un
număr
de 8
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate
susceptibile
de
a
fi
exceptate
de
la
aplicarea
prevederilor
art. 5
alin.
(1)
din
lege
în
anumite
condiții.
În
cele 8
categorii
au
fost
incluse
atât
acordurile
de
cercetare-dezvoltare,
la
cap.
IV,
cât
și
acordurile
de
specializare,
la
cap.
V. Piețele
în
schimbare
au
generat
o
gamă
și
o
utilizare
din
ce
în
ce
mai
diversificate
ale
cooperării
orizontale.
Sunt
nece- sare
orientări
mai
complete
și
actualizate
pentru
a
se
îmbunătăți
claritatea
și
transparența
în
acest
domeniu,
cu
privire
la
aplicabili- tatea
art. 5
din
lege.
În
scopul
unei
abordări
cu
accent
pe
evalu- area
economică,
pentru
asigurarea
unei
protecții
mai
eficiente
a
concurenței
și
pentru
o
mai
mare
siguranță
juridică
a
agenților
economici
s-a
impus
adoptarea
de
către
Consiliul
Concurenței
a
unor
noi
regulamente
privind
exceptarea
categoriilor
de
acorduri
de
cercetare-dezvoltare
și
de
specializare,
cu
abrogarea
cores- punzătoare
a
capitolelor
vechiului
regulament.
6. Obiectivul
prezentelor
instrucțiuni
este
de
a
oferi
un
cadru
analitic
pentru
tipurile
cele
mai
frecvente
de
cooperare
orizontală,
inclusiv
pentru
cele
două
categorii
de
acorduri
de
cercetare-dez- voltare
și
de
specializare,
care
fac
obiectul
noilor
regulamente
adoptate
de
Consiliul
Concurenței.
Acest
cadru
se
bazează
în
pri- mul
rând
pe
criteriile
folosite
la
analiza
contextului
economic
al
unui
acord
de
cooperare.
Criteriile
economice (cum
ar
fi
puterea
pe
piață
a
părților
și
alți
factori
referitori
la
structura
pieței)
alcătuiesc
un
element-cheie
al
evaluării
impactului
pe
care
îl
poate
genera
cooperarea
asupra
pieței.
Având
în
vedere
marea
varietate
a
tipurilor
și
combinațiilor
de
cooperări
orizontale,
pre- cum
și
diversitatea
condițiilor
de
piață
în
care
operează,
este
imposibil
să
se
ofere
răspunsuri
specifice
la
toate
situațiile
posi- bile. 1.2. Domeniul
de
aplicare
a
instrucțiunilor
7. Prezentele
instrucțiuni
se
referă
la
înțelegerile
sau
la
prac- ticile
concertate,
denumite
în
continuare
acorduri,
care
se
reali- zează
între
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
care
operează
la
același
nivel
pe
piață,
de
exemplu
la
același
nivel
de
producție
sau
de
distribuție.
Termenul
concurenți,
conform
utilizării
sale
în
prezentele
instrucțiuni,
cuprinde
atât
concurenții
reali,
cât
și
con- curenții
potențiali.
Un
agent
economic
este
considerat
concurent
real
fie
dacă
acționează
pe
aceeași
piață
relevantă,
fie
dacă,
în
lipsa
acordului,
are
capacitatea
să
își
modifice
rapid
producția
pentru
a
intra
pe
piața
relevantă
fără
costuri
sau
riscuri
suplimen- tare
semnificative,
ca
răspuns
la
o
creștere
mică
și
permanentă
a
prețurilor
pe
această
piață,
adică
dacă
există
substituibilitate
ime- diată
din
punct
de
vedere
al
furnizorului.
Același
tip
de
raționa- ment
poate
conduce
la
gruparea
diverselor
zone
geografice.
Când
substituibilitatea
din
punct
de
vedere
al
furnizorului
poate
atrage
după
sine
necesitatea
adaptării
semnificative
a
activelor
corporale
și
necorporale
existente,
efectuarea
de
investiții
suplimentare,
lua- rea
de
decizii
strategice
sau
întârzierea
adoptării
lor,
agentul
eco- nomic
nu
va
fi
considerat
concurent
real,
ci
un
concurent
potențial.
Un
agent
economic
este
considerat
concurent
potențial
dacă
există
dovezi
că,
în
lipsa
acordului,
agentul
economic
res- pectiv
ar
putea
face
investițiile
suplimentare
necesare,
astfel
încât
să
pătrundă
pe
piața
relevantă
ca
răspuns
la
o
creștere
mică
și
permanentă
a
prețurilor
pe
această
piață. Prezentele
instrucțiuni
se
referă
numai
la
acele
tipuri
de
coo- perări
care
determină
creșterea
eficienței,
adică
la
acordurile
de
cercetare-dezvoltare,
de
producție,
de
achiziții,
de
comercializare,
privind
standardele
și
acordurile
de
mediu.
8. Acordurile
încheiate
între
agenții
economici
care
operează
la
niveluri
diferite
pe
lanțul
de
producție
sau
de
distribuție,
adică
acordurile
verticale,
nu
sunt
incluse,
în
principiu,
în
prezentele
instrucțiuni,
fiind
cuprinse
în „Instrucțiunile
privind
aplicarea
art. 5
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale".
În
cazul
în
care
acordurile
verticale,
cum
sunt
acordurile
de
distribuție,
se
încheie
între
concurenți,
efectele
lor
asupra
pieței
și
posibilele
probleme
de
concurență
pot
fi
asemănătoare
cu
cele
ale
acordurilor
orizontale.
Prin
urmare,
acordurile
trebuie
evaluate
conform
principiilor
descrise
în
prezentele
instrucțiuni.
Aceasta
nu
exclude
aplicarea
suplimentară
a „Instrucțiunilor
privind
aplicarea
art. 5
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
ver- ticale",
pentru
a
se
evalua
restricțiile
verticale
incluse
în
aceste
acorduri.
9. Acordurile
pot
combina
diverse
etape
de
cooperare,
ca
de
exemplu
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
combinată
cu
aplica- rea
rezultatelor
acesteia.
Dacă
nu
cad
sub
incidența „Regulamentului
Consiliului
Concurenței
privind
autorizarea
con- centrărilor
economice",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 63
bis
din 14
aprilie 1997,
acordurile
orizontale
sunt
evaluate
conform
prevederilor
prezentelor
instrucțiuni.
În
funcție
de
obiectivele
urmărite
prin
cooperare
se
stabilește
capitolul
cores- punzător
din
prezentele
instrucțiuni
care
se
aplică
acordului respectiv.
La
stabilirea
obiectivelor
se
iau
în
considerare
mai
ales 2
factori:
în
primul
rând,
punctul
de
plecare
al
cooperării
și,
în
al
doilea
rând,
gradul
de
integrare
a
diferitelor
funcții
care
se
com- bină.
Cooperarea
care
presupune
cercetare-dezvoltare
în
comun,
precum
și
aplicarea
în
comun
a
rezultatelor
este
cuprinsă
la
capi- tolul „Acorduri
de
cercetare-dezvoltare",
deoarece
producția
în
comun
va
avea
loc
numai
dacă
cercetarea-dezvoltarea
în
comun
a
reușit.
Aceasta
implică
faptul
că
rezultatele
cercetării-dezvoltării
în
comun
sunt
decisive
pentru
producție.
Prin
urmare,
acordul
de
cercetare-dezvoltare
poate
fi
considerat
ca
fiind
punctul
de
ple- care
al
cooperării.
Evaluarea
se
va
schimba
dacă
acordul
a
prevăzut
o
integrare
deplină
în
domeniul
producției
și
doar
o
inte- grare
parțială
a
unor
activități
de
cercetare-dezvoltare.
În
acest
caz
posibilele
efecte
anticoncurențiale
și
beneficiile
economice
ale
cooperării
se
vor
lega
în
mare
măsură
de
producția
în
comun,
iar
acordul
va
fi
examinat
în
conformitate
cu
principiile
stabilite
la
capitolul „Acordurile
de
producție".
Înțelegerile
mai
complexe,
cum
ar
fi
alianțele
strategice,
care
combină
în
diverse
moduri
o
serie
de
domenii
și
instrumente
diferite
de
cooperare,
nu
fac
obiectul
prezentelor
instrucțiuni.
Evaluarea
fiecărui
domeniu
de
cooperare
din
cadrul
unui
acord
se
poate
realiza
cu
ajutorul
capitolului
corespunzător
din
instrucțiuni,
iar
înțelegerile
complexe
vor
fi
ana- lizate
și
în
integralitatea
lor.
10. Criteriile
stabilite
în
prezentele
instrucțiuni
se
aplică
la
coo- perarea
privind
bunurile
și
serviciile,
denumite
colectiv
produse.
Operațiunile
care
intră
sub
incidența
Regulamentului
privind
auto- rizarea
concentrărilor
economice,
emis
de
Consiliul
Concurenței,
nu
sunt
analizate
prin
prisma
principiilor
conținute
în
prezentele
instrucțiuni.
11. Evaluarea
conform
art. 5,
așa
cum
este
descrisă
în
pre- zentele
instrucțiuni,
nu
va
prejudicia
posibila
aplicare
paralelă
a
art. 6
din
lege
la
acordurile
de
cooperare
orizontală. 1.3. Principiile
de
bază
ale
evaluării
în
baza
art. 5
din
lege 1.3.1. Art. 5
alin.
(1)
din
lege
12. Art. 5
alin.
(1)
se
aplică
înțelegerilor
de
cooperare
pe
ori- zontală
și
pe
verticală,
care
au
ca
obiect
sau
pot
avea
ca
efect
restrângerea,
împiedicarea
sau
denaturarea
concurenței,
denumite
în
continuare
restrângeri
ale
concurenței,
pe
piața
românească
sau
pe
o
parte
a
acesteia.
13. În
unele
cazuri
natura
cooperării
indică
de
la
început
apli- cabilitatea
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Este
cazul
acordurilor
care
prin
obiectul
lor
urmăresc
restrângerea
concurenței
prin
intermediul
fixării
prețurilor,
limitării
producției
sau
împărțirii
piețelor
ori
clienților.
Aceste
acorduri
sunt
considerate
ca
având
efecte
nega- tive
asupra
concurenței
pe
piață
și,
ca
urmare,
nu
este
necesar
să
se
examineze
efectele
lor
reale
asupra
concurenței
și
pieței
pentru
a
se
stabili
dacă
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
14. Multe
acorduri
de
cooperare
orizontală
nu
au
ca
obiect
o
restrângere
a
concurenței.
În
acest
caz
este
necesară
analizarea
efectelor
acordului.
Pentru
această
analiză
nu
este
suficient
ca
acordul
să
limiteze
concurența
dintre
părți.
Concurența
de
pe
întreaga
piață
trebuie
să
fie
afectată
în
asemenea
măsură
încât
să
existe
premisele
unor
efecte
negative
asupra
pieței
din
punctul
de
vedere
al
prețurilor,
producției,
inovației
sau
diversității
ori
calității
bunurilor
și
serviciilor.
15. Faptul
că
un
acord
poate
provoca
astfel
de
efecte
nega- tive
depinde
de
contextul
economic,
ținându-se
seama
atât
de
natura
acordului,
cât
și
de
puterea
combinată
de
pe
piață
a
părților,
care
determină - împreună
cu
alți
factori
structurali - capacitatea
acordului
de
cooperare
de
a
afecta
concurența
într-o
măsură
semnificativă. 1.3.1.1. Natura
acordului
16. Natura
unui
acord
se
referă
la
factori
cum
ar
fi
domeniul
și
obiectivul
cooperării,
relația
concurențială
dintre
părți
și
gradul
în
care
își
combină
activitățile.
17. Este
mică
probabilitatea
ca
anumite
tipuri
de
acorduri,
de
exemplu
majoritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
sau
coo- perarea
în
vederea
fixării
standardelor
ori
a
îmbunătățirii
condițiilor
de
mediu,
să
cuprindă
restricții
cu
privire
la
prețuri
și
producție.
Dacă
aceste
tipuri
de
acorduri
au
totuși
efecte
negative,
aceste
efecte
se
referă
la
inovație
sau
la
varietatea
produselor.
Uneori
ele
pot
conduce
la
închiderea
pieței.
18. Alte
tipuri
de
cooperare,
cum
ar
fi
acordurile
de
producție
sau
de
achiziții,
provoacă
în
mod
tipic
un
anumit
grad
de
combi- nare
a
costurilor
totale.
Dacă
acest
grad
este
semnificativ,
părțile
își
pot
coordona
mai
ușor
atât
prețurile
pe
piață,
cât
și
producția.
Costurile
în
comun
pot
fi
semnificative
numai
în
anumite
condiții.
În
primul
rând,
domeniul
de
cooperare,
de
exemplu
producție
și
achiziții,
trebuie
să
reprezinte
un
procent
ridicat
din
costurile
totale
pe
o
piață
dată.
În
al
doilea
rând,
părțile
trebuie
să
își
combine
în
mare
măsură
activitățile
în
domeniul
lor
de
cooperare.
Este,
de
exemplu,
cazul
în
care
părțile
produc
sau
achiziționează
în
comun
un
produs
intermediar
important
sau
un
procent
însemnat
din
totalul
vânzărilor
lor
de
un
anumit
produs
finit.
19. Datorită
naturii
lor
unele
categorii
de
acorduri
nu
se
înca- drează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Acest
lucru
este
valabil
în
cazul
cooperării
care
nu
presupune
coordonarea
comportamentului
con- curențial
al
părților
pe
piață,
cum
ar
fi:
a) cooperarea
între
părți
neconcurente;
b) cooperarea
între
agenți
economici
concurenți
care
nu
își
pot
realiza
în
mod
independent
proiectul
sau
activitatea
la
care
se
referă
cooperarea;
c) cooperarea
privind
o
activitate
care
nu
influențează
parametrii
relevanți
ai
concurenței. Aceste
categorii
de
cooperări
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
dacă
implică
agenți
economici
cu
o
putere
pe
piața
semnificativă,
care
pot
genera
probleme
de
închidere
a
pieței
pentru
terțe
părți.
20. O
altă
categorie
de
acorduri
care
poate
fi
încadrată
de
la
început
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
este
cea
a
acordurilor
de
coo- perare
care
au
ca
obiect
restrângerea
concurenței
prin
fixarea
prețurilor,
limitarea
producției
sau
împărțirea
piețelor
ori
a
clienților.
Aceste
restricții
sunt
considerate
deosebit
de
dăunătoare
pentru
că
afectează
direct
rezultatul
procesului
concurențial.
Fixarea
prețurilor
și
limitarea
producției
conduc
direct
la
prețuri
mai
ridicate
pentru
clienți
sau
la
oferte
sub
cantitatea
cerută.
Împărțirea
piețelor
ori
a
clienților
reduce
posibilitatea
de
alegere
a
clienților
și
generează
creșterea
prețurilor
sau
scăderea
pro- ducției.
Se
poate
presupune
deci
că
aceste
restricții
au
efecte
negative
asupra
pieței.
Prin
urmare,
ele
sunt
interzise
indiferent
de
cifrele
de
afaceri
și
de
cotele
de
piață
ale
părților,
fără
să
beneficieze,
conform
prevederilor
art. 8
din
lege,
de
exceptarea
pe
criteriul
de
minimis.
21. Acordurile
care
nu
aparțin
categoriilor
menționate
mai
sus
necesită
analize
ulterioare
pentru
a
se
decide
dacă
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Analiza
poate
cuprinde
criterii
legate
de
piață,
cum
ar
fi
poziția
pe
piață
a
părților
sau
alți
factori
struc- turali. 1.3.1.2. Puterea
pe
piață
și
structura
pieței
22. Punctul
de
plecare
al
analizei
este
poziția
părților
pe
piețele
afectate
de
cooperare.
Aceasta
permite
să
se
stabilească
dacă
părțile
își
vor
păstra,
vor
dobândi
sau
își
vor
majora
puterea
pe
piață
prin
cooperare,
adică
măsura
în
care
pot
produce
efecte
negative
pe
piață
în
ceea
ce
privește
prețurile,
producția,
inovația
sau
varietatea
ori
calitatea
produselor
sau
serviciilor.
Pentru
a
se
efectua
această
analiză
trebuie
definite
piețele
relevante,
folosind
metodologia
din
Instrucțiunile
cu
privire
la
definirea
pieței
rele- vante,
în
scopul
stabilirii
părții
substanțiale
de
piață,
emise
de
Consiliul
Concurenței
și
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997.
23. Dacă
părțile
au
împreună
o
cotă
de
piață
combinată
mică
și
probabilitatea
apariției
vreunui
efect
restrictiv
al
cooperării
este
și
ea
redusă,
nu
este
nevoie,
în
mod
normal,
de
analize
mai
pro- funde.
În
cazul
în
care
una
dintre
cele
două
părți
ale
unui
acord
are
o
cotă
de
piață
nesemnificativă
și
nu
posedă
resurse
impor- tante,
chiar
și
o
cotă
de
piață
combinată
mare
nu
poate
fi
consi- derată
ca
indicând
un
efect
restrictiv
asupra
concurenței
pe
piață.
Dacă
există
mai
mult
de
două
părți,
cota
cumulată
a
tuturor
con- curenților
aflați
în
cooperare
trebuie
să
fie
semnificativ
mai
mare
decât
cota
celui
mai
mare
concurent
participant.
24. Pe
lângă
poziția
pe
piață
a
părților
și
cotele
lor
de
piață
cumulate,
un
alt
factor
care
poate
fi
luat
în
considerare
la
evalu- area
impactului
cooperării
asupra
concurenței
este
concentrarea
pieței,
adică
poziția
și
numărul
concurenților
de
pe
piață.
Se
poate
folosi
ca
indicator
Indicele
Herfindahl-Hirschman (HHI), care
reprezintă
suma
pătratelor
cotelor
de
piață
separate
ale
tutu- ror
concurenților.
La
un
HHI
sub 1.000
concentrarea
pieței
poate
fi
considerată
redusă,
între 1.000
și 1.800
este
medie,
iar
peste 1.800
este
mare.
Indicele
HHI
obținut
după
cooperare
este
impor- tant
pentru
evaluarea
posibilelor
efecte
de
piață
ale
unei
coo- perări.
Un
alt
posibil
indicator
ar
fi
indicele
de
concentrare
a
marilor
firme,
care
adună
pătratele
cotelor
de
piață
individuale
ale
principalilor
concurenți.
25. În
funcție
de
poziția
pe
piață
a
părților
și
de
concentrarea
pieței
pot
fi
luați
în
considerare
și
alți
factori,
cum
ar
fi
stabilitatea
în
timp
a
cotelor
de
piață,
barierele
la
intrarea
pe
piață
și
proba- bilitatea
intrării
pe
piață,
puterea
cumpărătorilor/furnizorilor
compa- rativ
cu
cea
a
părților
sau
natura
produselor (de
exemplu,
omogenitate,
maturitate).
Dacă
din
punct
de
vedere
al
inovației
există
probabilitatea
unui
impact
asupra
concurenței,
care
nu
poate
fi
măsurat
corespunzător
pe
baza
piețelor
existente,
pot
fi
luați
în
considerare
factori
specifici
de
analiză
a
acestor
efecte. 1.3.2. Art. 5
alin.
(2)
din
lege
26. Acordurile
care
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
pot
fi
exceptate
dacă
sunt
îndeplinite
cumulativ
condițiile
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
lege. 1.3.2.1. Beneficii
economice
27. O
condiție
importantă
pentru
exceptare
este
ca
acordul
să
contribuie
la
îmbunătățirea
producției
sau
a
distribuției
produselor
ori
la
promovarea
progresului
tehnic
sau
economic.
Deoarece
aceste
beneficii
sunt
legate
de
eficiența
statică
sau
dinamică,
ele
pot
fi
denumite
beneficii
economice.
Beneficiile
economice
pot
pre- vala
asupra
efectelor
restrictive
privind
concurența.
De
exemplu,
o
cooperare
poate
permite
agenților
economici
să
ofere
bunuri
și
servicii
de
o
calitate
superioară,
la
prețuri
mai
mici,
sau
să
lan- seze
mai
repede
inovații.
Majoritatea
creșterilor
de
eficiență
sunt
determinate
de
combinarea
și
de
integrarea
diverselor
capacități
sau
resurse.
Părțile
trebuie
să
demonstreze
că
majorarea
efi- cienței
va
fi
probabil
generată
de
cooperare
și
că
aceasta
nu
poate
fi
realizată
prin
mijloace
mai
puțin
restrictive.
Declarațiile
de
creștere
a
eficienței
trebuie
să
fie
fundamentate.
Speculațiile
sau
declarațiile
cu
caracter
general
privitoare
la
reducerea
costurilor
nu
sunt
suficiente.
28. Consiliul
Concurenței
nu
ia
în
considerare
reducerile
de
costuri
ca
urmare
a
reducerii
producției,
partajării
pieței
sau
a
simplei
exercitări
a
puterii
pe
piață. 1.3.2.2
Beneficii
pentru
consumatori
29. Beneficiile
economice
trebuie
să
apară
nu
doar
la
părțile
la
acord,
ci
și
la
consumatori.
În
general,
transmiterea
beneficiilor
către
consumatori
va
depinde
de
intensitatea
concurenței
pe
piața
relevantă.
Presiunile
concurențiale
vor
asigura
de
regulă
transferul
reducerilor
de
costuri
către
consumatori
prin
intermediul
scăderii
prețurilor
sau
prin
stimularea
agenților
economici
de
a
introduce
produse
noi
pe
piață
cât
mai
repede
posibil.
Prin
urmare,
dacă
pe
piață
se
menține
o
concurență
suficientă
pentru
a
motiva
părțile
din
acord,
procesul
concurențial
va
garanta
de
regulă
transferul
către
consumatori
al
unei
cote
importante
din
beneficiile
economice. 1.3.2.3
Indispensabilitatea
30. Restrângerea
concurenței
trebuie
să
fie
necesară
pentru
realizarea
beneficiilor
economice.
Dacă
există
mijloace
mai
puțin
restrictive
prin
care
se
obțin
beneficii
similare,
creșterea
declarată
a
eficienței
nu
poate
fi
folosită
pentru
a
motiva
restrângeri
ale
concurenței.
Caracterul
indispensabil
al
unor
astfel
de
restricționări
depinde
de
condițiile
pieței
și
de
durata
acordului.
De
exemplu,
acordurile
de
exclusivitate
pot
rezolva
problema „pasagerului
clan- destin",
în
sensul
că
pot
proteja
un
participant
la
acord
împotriva
practicii
unor
cumpărători
care,
după
ce
obțin
de
la
un
agent
economic
toate
informațiile
necesare
deciziei
de
a
cumpăra
un
anumit
produs,
cumpără
produsul
respectiv
de
la
un
concurent
al
acestuia,
care,
deși
nu
a
făcut
cheltuieli
cu
promovarea
produ- sului
nu
oferă
reduceri
de
preț
substanțiale.
Astfel,
cel
din
urmă
obține
profituri
fără
efort.
De
aceea
acordurile
de
exclusivitate
pot
fi
acceptate.
În
unele
împrejurări
însă
aceste
acorduri
nu
sunt
necesare
și
pot
amplifica
efectul
restrictiv. 1.3.2.4.
Menținerea
concurenței
31. Criteriul
eliminării
concurenței
pentru
o
parte
substanțială
a
pieței
produselor
este
legat
de
problema
dominanței.
Dacă
un
agent
economic
este
într-o
poziție
dominantă
sau
care
poate
deveni
dominantă,
ca
o
consecință
a
acordului
orizontal,
acordul
în
cauză
produce
efecte
anticoncurențiale
în
sensul
art. 5
alin.
(1)
din
lege
și
nu
poate
fi,
în
principiu,
exceptat. 1.3.3. Art. 5
alin.
(3)
din
lege
32. În
conformitate
cu
prevederile
art. 5
alin.
(3)
din
lege,
beneficiul
exceptării
prevăzut
la
alin.
(2)
al
aceluiași
articol
se
acordă
prin
decizie
a
Consiliului
Concurenței,
pentru
cazurile
indi- viduale
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
sau
practici
concertate,
și
se
stabilește
prin
regulament
al
Consiliului
Concurenței,
pentru
unele
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
con- certate.
33. Prezentele
instrucțiuni
cuprind
modul
de
abordare
și
pro- cedura
care
trebuie
urmată
de
către
agenții
economici
în
toate
cazurile
de
înțelegeri
de
cooperare
pe
orizontală,
indiferent
dacă
înțelegerea
reprezintă
un
caz
individual
sau
poate
fi
considerată
a
se
încadra
într-o
categorie
exceptată.
34. Cele
mai
frecvente
forme
de
acorduri
în
domeniul
pro- ducției/specializării,
până
la
un
prag
al
cotei
de
piață
de 20%,
iar,
în
domeniul
cercetării-dezvoltării,
până
la
un
prag
de 25%,
sunt
exceptate
de
la
aplicarea
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
în
conformitate
cu
prevederile „Regulamentului
privind
acordarea
exceptării
acor- durilor
de
specializare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996"
și,
respectiv,
ale „Regulamentului
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cerce- tare-dezvoltare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
dacă
acordurile - considerate
că
se
încadrează
în
categoriile
exceptate - îndeplinesc
condițiile
pentru
aplicarea
exceptării
categoriei
și
nu
conțin
restricții
grave, „clauze
negre",
care
să
facă
inaplicabilă
exceptarea
respectivei
categorii.
Dacă
există
una
sau
mai
multe
asemenea
restricții,
beneficiul
exceptării
categoriei
se
pierde
pentru
întregul
acord.
35. Pentru
exceptările
individuale
ale
acordurilor
de
cooperare
pe
orizontală,
inclusiv
ale
acordurilor
de
specializare
și
de
cerce- tare-dezvoltare,
care
nu
se
încadrează
în
condițiile
de
exceptare
prevăzute
în
cele
două
regulamente
mai
sus
menționate,
agenții
economici
vor
proceda
în
conformitate
cu
prevederile
art. 5
alin.
(4)
și
(8) din
lege,
cu
prevederile „Regulamentului
pentru
aplicarea
prevederilor
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
privind
practicile
anticoncurențiale",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 116
bis
din 9
iunie 1997
și
cu
prevederile „Regulamentului
privind
stabilirea
și
perce- perea
tarifelor
pentru
procedurile
și
serviciile
prevăzute
de
Legea
concurenței
nr. 21/1996
și
de
regulamentele
emise
în
aplicarea
acesteia",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 116
bis
din 9
iunie 1997,
cu
modificările
anexei
la
cel
din
urmă.
Analiza
încadrării
acestor
acorduri
în
prevederile
art. 5
din
lege
se
va
face
în
conformitate
cu
prevederile
prezentelor
instrucțiuni.
CAPITOLUL
II Acordurile
de
cercetare-dezvoltare 2.1. Definiție
36. Acordurile
de
cercetare-dezvoltare
pot
fi
diferite
ca
formă
și
domeniu
afectat.
Ele
pot
acoperi
o
gamă
largă
de
tipuri,
începând
cu
subcontractarea
anumitor
activități
de
cercetare-dez- voltare
până
la
îmbunătățirea
în
comun
a
tehnologiilor
existente
sau
la
cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
și
comercia- lizării
de
produse
complet
noi.
Înțelegerile
pot
lua
forma
unui
acord
de
cooperare
sau
a
unei
societăți
în
comun
de
cooperare.
Acest
capitol
are
în
vedere
toate
formele
de
acorduri
de
cerce- tare-dezvoltare,
inclusiv
acordurile
legate
de
acestea,
referitoare
la
producerea
sau
la
comercializarea
rezultatelor
cercetării-dezvoltării,
cu
condiția
ca
obiectul
principal
al
cooperării
să
fie
cercetarea- dezvoltarea.
Sunt
exceptate
fuziunile
și
societățile
în
comun
con- centrative,
care
intră
sub
incidența
Regulamentului
privind
autorizarea
concentrărilor
economice,
emis
de
către
Consiliul
Concurenței.
37. Cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
poate
reduce
paralelismele
privind
costurile,
precum
și
costurile
inutile,
generând
un
schimb
de
idei
și
de
experiență
semnificativ
și
având
drept
rezultat
dezvoltarea
mai
rapidă
a
produselor
și
tehnologiilor.
Ca
regulă
generală,
cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
tinde
către
globalizarea
acestei
activități.
38. Întreprinderile
mici
și
mijlocii (IMM) alcătuiesc
o
categorie
dinamică
și
eterogenă,
care
se
confruntă
cu
numeroase
provocări,
inclusiv
cererea
crescândă
din
partea
marilor
companii
pentru
care
adeseori
acestea
lucrează
ca
subcontractanți.
În
sectoarele
în
care
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
este
intensă,
IMM
aflate
în
dezvoltare
rapidă,
adeseori
denumite
Întreprinderi
Începătoare,
au
printre
obiective
și
pe
acela
de
a
intra
în
topul
firmelor
active
pe
segmentele
de
piață
care
se
dezvoltă
rapid.
Pentru
a
face
față
acestor
provocări
și
pentru
a
rămâne
competitive
IMM
trebuie
să
aibe,
în
mod
constant,
activitate
de
inovație.
Prin
cooperarea
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
se
oferă
posibilitatea
creșterii
volu- mului
acestei
activități
efectuate
de
către
IMM,
astfel
încât
aces- tea
să
poată
concura
efectiv
cu
agenții
economici
mai
puternici
de
pe
piață.
39. În
anumite
circumstanțe
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
pot
crea
totuși
probleme
de
concurență,
cum
ar
fi
efectele
restric- tive
asupra
prețurilor,
producției,
inovației,
diversității
sau
calității
produselor. 2.2. Piețe
relevante
40. Cheia
definirii
pieței
relevante,
când
se
evaluează
efectele
unui
acord
de
cercetare-dezvoltare,
este
identificarea
acelor
pro- duse,
tehnologii
sau
eforturi
în
direcția
cercetării-dezvoltării,
care
vor
acționa
ca
o
constrângere
la
competitivitate
asupra
părților.
La
un
capăt
al
spectrului
situațiilor
posibile
inovația
poate
conduce
la
realizarea
unui
produs
sau
a
unei
tehnologii,
care
să
concureze
pe
o
piață
existentă
a
produselor
sau
a
tehnologiilor.
Este
cazul
cercetării-dezvoltării
îndreptate
către
micile
îmbunătățiri
sau
diver- sificări,
cum
ar
fi
noi
modele
ale
unui
anumit
produs.
În
acest
caz
efectele
posibile
privesc
piața
produselor
existente.
La
celălalt
capăt
inovația
poate
avea
drept
rezultat
un
produs
complet
nou,
care
își
creează
propria
piață (de
exemplu,
spectrul
de
acțiune
al
unui
vaccin
nou
în
cazul
unei
boli
anterior
incurabile).
În
acest
caz
piețele
existente
sunt
relevante
numai
dacă
sunt
într-un
fel
legate
de
inovația
respectivă.
Totuși,
majoritatea
cazurilor
privesc
probabil
situații
între
cele
două
extreme,
de
exemplu,
situații
în
care
efortul
de
inovare
poate
crea
produse
sau
tehnologii
care
pe
parcurs
le
înlocuiesc
pe
cele
existente (de
exemplu,
CD
care
au
înlocuit
plăcile
de
pick-up).
O
analiză
atentă
a
acestor
situații
poate
necesita
acoperirea
atât
a
piețelor
existente,
cât
și
a
impac- tului
acordului
asupra
inovației. Piețele
existente
a) Piețele
produselor
41. În
cazul
în
care
cooperarea
se
referă
la
cercetarea-dez- voltarea
pentru
îmbunătățirea
produselor
existente,
aceste
produse
existente,
inclusiv
substitutele
apropiate,
formează
piața
relevantă
vizată
de
cooperare.
Acest
fapt
rezultă
din
prevederile
Instrucțiuni- lor
privind
definirea
pieței
relevante,
în
vederea
stabilirii
părții
sub- stanțiale
de
piață,
emise
de
către
Consiliul
Concurenței
și
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4 aprilie
1997.
42. Dacă
eforturile
în
direcția
cercetării-dezvoltării
au
drept
scop
modificarea
semnificativă
a
unui
produs
existent
sau
chiar
realizarea
unui
produs
nou
care
să
îl
înlocuiască
pe
cel
existent,
substituirea
cu
produsul
existent
poate
fi
imperfectă
sau
poate
necesita
mult
timp.
În
consecință,
produsele
vechi
și
cele
potențial
înlocuitoare
nu
ar
putea
aparține
aceleiași
piețe
relevante.
Poate
fi
vizată
totuși
piața
pentru
produsele
existente,
dacă
există
probabi- litatea
ca
unirea
eforturile
de
cercetare-dezvoltare
să
conducă
la
coordonarea
comportamentului
părților
ca
furnizori
ai
produselor
existente.
Exploatarea
puterii
pe
piața
existentă
este
totuși
posibilă
numai
dacă
părțile
luate
împreună
au
o
poziție
puternică
atât
în
ceea
ce
privește
piața
produselor
existente,
cât
și
capacitatea
de
a
efectua
activități
de
cercetare-dezvoltare.
43. Dacă
cercetarea-dezvoltarea
se
referă
la
o
componentă
importantă
a
produsului
finit,
nu
numai
piața
pentru
această
com- ponentă
poate
fi
relevantă
pentru
evaluare,
dar
și
piața
existentă
pentru
produsul
finit.
De
exemplu,
dacă
producătorii
de
automobile cooperează
unii
cu
alții
în
domeniul
cercetării-dezvoltării
pentru
un
nou
tip
de
motor,
piața
automobilelor
poate
fi
afectată
de
această
cooperare
în
cercetare-dezvoltare.
Piața
pentru
produsele
finite
este
totuși
relevantă
pentru
evaluare
numai
dacă
componenta
vizată
de
cercetare-dezvoltare
reprezintă
un
element-cheie
din
punct
de
vedere
economic
și
tehnic
al
acestor
produse
finite
și
dacă
părțile
la
acordul
de
cercetare-dezvoltare
sunt
concurenți
importanți
pentru
produsele
finite. b)
Piețele
tehnologiilor
44. Cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
poate
viza
nu
numai
produsele,
dar
și
tehnologiile.
Dacă
drepturile
de
proprietate
inte- lectuală
sunt
comercializate
separat
de
produsele
respective,
piața
relevantă
a
tehnologiilor
trebuie
și
ea
definită.
Piețele
tehnologiilor
constau
din
proprietatea
intelectuală
acordată
prin
licență
și
sub- stitutele
sale
apropiate,
de
exemplu,
alte
tehnologii
pe
care
clienții
le
pot
folosi
ca
înlocuitori.
45. Metodologia
de
definire
a
piețelor
tehnologiilor
urmează
aceleași
principii
ca
și
definirea
pieței
produselor.
Pornind
de
la
tehnologia
comercializată
de
către
părți,
este
nevoie
să
se
identi- fice
acele
tehnologii
către
care
se
pot
îndrepta
clienții,
ca
reacție
la
o
creștere
ușoară,
dar
permanentă,
a
prețurilor
pe
piața
rele- vantă.
După
identificarea
acestor
tehnologii
se
pot
calcula
cotele
de
piață,
împărțind
venitul
obținut
de
părți
din
licențiere
la
venitul
total
obținut
din
licențiere
de
către
toți
vânzătorii
de
tehnologii
substituibile.
46. Poziția
părților
pe
piața
tehnologiilor
existente
este
un
cri- teriu
relevant
de
evaluare
atunci
când
cooperarea
în
cercetare- dezvoltare
privește
îmbunătățirea
semnificativă
a
tehnologiilor
existente
sau
realizarea
unei
tehnologii
noi
care
poate
înlocui
teh- nologia
existentă.
Cota
de
piață
a
părților
poate
fi
totuși
luată
ca
punct
de
plecare
pentru
această
analiză.
Pe
piața
tehnologiilor
trebuie
pus
un
accent
deosebit
pe
concurența
potențială.
Dacă
agenții
economici
care
nu
își
licențiază
în
mod
curent
tehnologiile
pot
intra
pe
piața
tehnologiilor,
aceștia
ar
putea
restrânge
capaci- tatea
părților
de
a
crește
prețul
tehnologiilor
lor. Concurența
În
inovație (eforturi
de
cercetare-dezvoltare)
47. Cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
poate
să
nu
afecteze
doar
concurența
pe
piețele
existente,
dar
și
concurența
în
inovație.
Este
cazul
în
care
cooperarea
privește
dezvoltarea
unor
produse/tehnologii
noi
care
pot
fie
să
le
înlocuiască
cândva
pe
cele
existente - dacă
sunt
în
curs
de
apariție -,
fie
să
urmărească
o
utilizare
nouă
care
nu
va
conduce
la
înlocuirea
produselor
existente,
ci
va
crea
o
cerere
complet
nouă. În
aceste
situații
efectele
asupra
concurenței
în
inovație
sunt
importante,
dar
în
unele
cazuri
nu
pot
fi
suficient
evaluate
prin
analiza
concurenței
actuale
sau
potențiale
pe
piața
produselor
ori
tehnologiilor
existente.
În
funcție
de
natura
procesului
de
inovație
specific
fiecărui
sector
industrial
se
pot
distinge
două
situații.
48. În
prima
situație,
care
se
regăsește,
de
exemplu,
în
industria
farmaceutică,
procesul
inovării
este
structurat
de
aseme- nea
manieră
încât
este
posibilă
identificarea
timpurie
a
polilor
cer- cetării-dezvoltării.
Polii
cercetării-dezvoltării
sunt
eforturile
de
cercetare-dezvoltare
îndreptate
către
un
produs
sau
o
tehnologie
nouă
și
substitutele
pentru
acea
cercetare-dezvoltare,
adică
situația
în
care
cercetarea-dezvoltarea
are
drept
scop
realizarea
de
produse
sau
tehnologii
substituibile
celor
realizate
prin
coope- rare
și
care
beneficiază
de
acces
comparabil
la
resurse,
precum
și
de
un
grafic
de
timp
similar.
În
acest
caz
se
poate
analiza
dacă
după
acord
au
mai
rămas
suficienți
poli
de
cercetare-dez- voltare.
Punctul
de
plecare
al
analizei
este
activitatea
de
cerce- tare-dezvoltare
a
părților.
Apoi,
trebuie
identificați
polii
credibili
de
cercetare-dezvoltare
aflați
în
concurență.
Pentru
a
evalua
credibili- tatea
polilor
concurenți
trebuie
luate
în
considerare
următoarele
aspecte:
natura,
domeniul
și
dimensiunea
altor
posibile
eforturi
de
cercetare-dezvoltare,
accesul
lor
la
resursele
financiare
și
umane,
know-how/patente
sau
alte
active
specializate,
precum
și
viteza
acestora
de
acțiune
și
capacitatea
lor
de
a
exploata
posibilele
rezultate.
Un
pol
de
cercetare-dezvoltare
nu
este
un
concurent
credibil
dacă
nu
poate
fi
privit
ca
înlocuitor
apropiat
al
efortului
de
cercetare-dezvoltare
al
părților
din
punctul
de
vedere,
de
exemplu,
al
accesului
la
resurse
sau
al
timpului
de
reacție.
49. În
cea
de-a
doua
situație
eforturile
inovatoare
dintr-o ramură
industrială
nu
sunt
clar
structurate
pentru
a
face
posibilă identificarea
polilor
cercetării-dezvoltării.
În
această
situație
Consiliul
Concurenței
va
încerca,
doar
în
cazuri
excepționale,
să
evalueze
impactul
unei
anumite
cooperări
în
cercetarea-dezvolta- rea
privind
inovația
și
se
va
limita
la
evaluarea
piețelor
produse- lor/tehnologiilor,
care
sunt
legate
de
cooperarea
în
cercetarea-dezvoltarea
respectivă. Calcularea
cotelor
de
piață
50. Calcularea
cotelor
de
piață
atât
pentru
exceptarea
catego- riei,
în
conformitate
cu
prevederile „Regulamentului
privind
acor- darea
exceptării
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
cât
și
pentru
evaluarea
individuală
a
acestor
acor- duri
trebuie
să
reflecte
distincția
dintre
piețele
existente
și
concu- rența
în
inovație.
La
începutul
cooperării
punctul
de
referință
este
piața
produselor
susceptibile
de
îmbunătățire
sau
înlocuire
prin
produse
în
curs
de
schimbare.
Dacă
acordul
de
cercetare-dezvol- tare
are
drept
scop
doar
îmbunătățirea
sau
modernizarea
produ- selor
existente,
această
piață
cuprinde
produsele
direct
vizate
de
cercetare-dezvoltare.
Cotele
de
piață
pot
fi
astfel
calculate
pe
baza
valorii
vânzărilor
de
produse
existente.
Dacă
cercetarea-dez- voltarea
are
drept
scop
înlocuirea
unui
produs
existent,
noul
pro- dus,
dacă
va
fi
reușit,
va
deveni
un
substitut
pentru
produsele
existente.
Pentru
a
evalua
poziția
concurențială
a
părților,
este
și
în
acest
caz
posibil
să
se
calculeze
cotele
de
piață
pe
baza
valorii
vânzărilor
de
produse
existente.
În
consecință,
prevederile
regulamentului
sus-menționat
își
bazează
exceptarea,
în
aceste
situații,
pe
cota
de
piață
de
pe „piața
relevantă
a
produselor
care
pot
fi
îmbunătățite
sau
înlocuite
de
produsele
care
fac
obiectul
contractului".
Pentru
exceptare,
această
cotă
de
piață
nu
poate
depăși 25%.
51. Dacă
cercetarea-dezvoltarea
are
drept
scop
punerea
la
punct
a
unui
produs
care
va
crea
o
cerere
complet
nouă,
cotele
de
piață
bazate
pe
vânzări
nu
pot
fi
calculate.
Este
posibilă
doar
o
analiză
a
efectelor
acordului
asupra
concurenței
în
inovație.
În
consecință,
regulamentul
sus-menționat
exceptează
aceste
acor- duri,
indiferent
de
cota
de
piață,
pentru
o
perioadă
de
șapte
ani
după
introducerea
produsului
pe
piață.
Totuși,
beneficiul
exceptării
categoriei
poate
fi
retras,
dacă
acordul
elimină
concurența
efectivă
în
inovație.
După
perioada
de
șapte
ani,
pot
fi
calculate
cotele
de
piață
pe
baza
vânzărilor,
aplicându-se
pragul
de
cotă
de
piață
de 25%. 2.3. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(1)
din
lege 2.3.1. Natura
acordului
52. Majoritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
nu
se
înca- drează
în
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Acest
lucru
este
valabil
în
primul
rând
în
cazul
acordurilor
de
cooperare
în
cerce- tare-dezvoltare,
aflate
într-o
etapă
mai
mult
teoretică,
foarte
îndepărtată
de
exploatarea
posibilelor
rezultate.
53. De
altfel,
cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
între
părți
neconcurente,
în
general,
nu
restrânge
concurența.
Un
acord
de
cooperare
încheiat
între
agenți
economici
neconcurenți
poate
avea
totuși
efecte
de
închidere
a
pieței
care
să
îl
încadreze
în
preve- derile
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
dacă
se
referă
la
exclusivitate
în
exploatarea
rezultatelor
și
dacă
una
dintre
părțile
la
acord
deține
o
cotă
semnificativă
pe
piața
tehnologiei,
fără
de
care
nu
se
pot
exploata
rezultatele.
Relația
concurențială
dintre
părți
trebuie
ana- lizată
în
contextul
piețelor
existente
afectate
și/sau
al
inovației.
Dacă
părțile
nu
reușesc
să
efectueze
în
mod
independent
activi- tatea
de
cercetare-dezvoltare
necesară,
nu
există
nici
o
concu- rență
care
să
poată
fi
restrânsă.
Acest
lucru
este
valabil,
de
exemplu,
pentru
agenții
economici
care
își
pun
laolaltă
pricepe- rea,
tehnologiile
și
alte
resurse.
Problema
concurenței
potențiale
trebuie
evaluată
pe
baze
realiste.
De
exemplu,
părțile
nu
pot
fi
definite
ca
potențiali
concurenți
pentru
simplul
motiv
că
prin
cooperare
își
pot
permite
să
desfășoare
activități
de
cercetare- dezvoltare.
Întrebarea
decisivă
este
dacă
fiecare
parte,
separat,
are
mijloacele
necesare,
ca
active,
know-how
și
alte
resurse,
pen- tru
realizarea
activității
de
cercetare-dezvoltare.
54. Cooperarea
prin
subcontractarea
activității
de
cercetare- dezvoltare
pe
care
anterior
agentul
economic,
care
comandă
această
activitate,
o
realiza
cu
forțe
proprii,
activitate
captivă,
se
realizează
de
agenți
economici
specializați,
institute
de
cercetări sau
centre
universitare,
care
nu
operează
în
sensul
exploatării
rezultatelor.
În
mod
tipic,
aceste
acorduri
se
combină
cu
un
transfer
de
know-how
și/sau
cu
o
clauză
de
livrare
exclusivă
a
posibilelor
rezultate.
Datorită
raporturilor
de
complementaritate
în
care
se
află
părțile
aflate
în
cooperare,
în
aceste
situații
nu
se
aplică
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
55. Cooperarea
în
cercetare-dezvoltare,
care
nu
cuprinde
exploatarea
în
comun
a
posibilelor
rezultate
prin
licențiere,
pro- ducție
și/sau
comercializare,
se
încadrează
rareori
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Aceste
acorduri
de
cercetare-dezvoltare „pure"
pot
să
genereze
probleme
de
concurență
doar
dacă
concurența
efectivă
în
inovație
este
semnificativ
redusă.
56. Dacă
adevăratul
obiect
al
acordului
nu
este
cercetarea- dezvoltarea,
ci
crearea
unui
cartel
deghizat
care
să
urmărească
fixarea
prețurilor,
limitarea
producției
sau
alocarea
piețelor,
acordul
intră
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Cu
toate
acestea
un
acord
de
cercetare-dezvoltare
care
cuprinde
exploatarea
în
comun
a
viitoarelor
rezultate
nu
este
neapărat
restrictiv
pentru
concu- rență.
57. Acordurile
de
cercetare-dezvoltare
care
nu
pot
fi
evaluate
de
la
bun
început
ca
fiind
clar
nerestrictive
pot
intra
sub
incidența
prevederilor
art. 5
alin.
(1)
din
lege
și
trebuie
analizate
în
contex- tul
lor
economic.
Acest
lucru
este
valabil
pentru
cooperarea
în
cercetare-dezvoltare,
stabilită
într-o
etapă
foarte
apropiată
de
lan- sarea
pe
piață
și
care
a
fost
convenită
între
agenți
economici
concurenți,
fie
pe
piețele
produselor/tehnologiilor
existente,
fie
pe
piețele
inovării. 2.3.2. Puterea
pe
piață
și
structura
piețelor
58. Cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
poate
avea
efecte
negative
pe
piață
în
trei
privințe:
în
primul
rând,
aceasta
poate
restrânge
inovația,
în
al
doilea
rând,
poate
genera
coordonarea
comportamentului
părților
pe
piețele
existente
și,
în
al
treilea
rând,
pot
apărea
probleme
de
închidere
a
pieței,
la
nivelul
exploatării
rezultatelor.
Există
probabilitatea
apariției
acestor
tipuri
de
efecte
negative
pe
piețe,
atunci
când
părțile
din
cooperare
au
o
putere
semnificativă
pe
piețele
existente
și/sau
când
concurența
în
ino- vare
este
semnificativ
redusă.
Fără
putere
pe
piață
nu
există
sti- mulentul
coordonării
comportamentului
pe
piețele
existente
sau
al
reducerii
ori
încetinirii
inovației.
Probleme
de
închidere
a
pieței
pot
apărea
numai
în
contextul
cooperării,
care
implică
cel
puțin
un
agent
economic
cu
putere
de
piață
semnificativă
în
ceea
ce
privește
o
tehnologie
foarte
importantă
sau
exploatarea
exclusivă
a
rezultatelor.
59. Nu
există
un
prag
absolut
al
cotei
de
piață
care
să
indice
faptul
că
un
acord
de
cercetare-dezvoltare
creează
un
anumit
grad
de
putere
pe
piață,
încadrându-se
astfel
la
art. 5
alin.
(1).
Totuși,
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
sunt
exceptate
dacă
au
fost
încheiate
între
părți
cu
o
cotă
de
piață
combinată
care
nu
depășește 25%
și
dacă
îndeplinesc
celelalte
condiții
de
aplicare
a
prevederilor „Regulamentului
privind
acordarea
exceptării
acorduri- lor
de
cercetare-dezvoltare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996".
Prin
urmare,
la
majo- ritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
efectele
restrictive
tre- buie
analizate
numai
în
cazul
în
care
cota
de
piață
combinată
a
părților
depășește 25%.
60. Acordurile
care,
datorită
unei
cote
de
piață
cumulate
a
părților
care
depășește
pragul
de 25%,
nu
sunt
exceptate
în
baza
regulamentului
sus-menționat
nu
restrâng
neapărat
concurența.
Totuși,
cu
cât
este
mai
puternică
poziția
combinată
a
părților
pe
piețele
existente
și/sau
cu
cât
concurența
în
inovație
este
mai
restricționată,
cu
atât
mai
probabilă
este
aplicarea
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
iar
evaluarea
necesită
o
analiză
mai
detaliată.
61. În
cazul
în
care
cercetarea-dezvoltarea
are
ca
obiect
îmbunătățirea
sau
modernizarea
produselor/tehnologiilor
existente,
posibilele
efecte
privesc
piețele
relevante
ale
acelor
produse/teh- nologii
existente.
Efectele
asupra
prețurilor,
producției
și/sau
inovației
sunt
totuși
posibile
numai
dacă
părțile
împreună
au
o
poziție
puternică,
intrarea
pe
piața
respectivă
este
dificilă
și
sunt
identificabile
puține
alte
activități
de
inovare.
În
plus,
dacă
cerce- tarea-dezvoltarea
privește
numai
un
input
relativ
minor
al
produ- sului
finit,
efectele
asupra
concurenței
la
produsele
finite
sunt
limitate.
În
general,
trebuie
făcută
deosebirea
între
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
pure
și
cooperarea
mai
cuprinzătoare,
care
implică
diferite
etape
de
exploatare
a
rezultatelor,
de
exemplu
licențiere,
producție,
comercializare.
După
cum
s-a
menționat
mai
sus,
acordurile
de
cercetare-dezvoltare
pure
se
încadrează
rareori
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Acest
lucru
este
valabil
mai
ales
pen- tru
cercetarea-dezvoltarea
îndreptată
spre
îmbunătățirea
limitată
a
produselor/tehnologiilor
existente.
Dacă
în
această
situație
coope- rarea
în
cercetare-dezvoltare
cuprinde
exploatarea
în
comun
numai
prin
licențiere,
sunt
puțin
probabile
efectele
restrictive,
cum
ar
fi
închiderea
pieței.
Dacă
sunt
totuși
incluse
producția
și/sau
comercializarea
în
comun
a
produselor/tehnologiilor
ușor
îmbunătățite,
cooperarea
trebuie
examinată
mai
îndeaproape.
În
primul
rând,
apariția
efectelor
negative
asupra
prețurilor
și
pro- ducției
pe
piețele
existente
este
mai
probabilă
dacă
în
această
situație
sunt
implicați
concurenți
puternici.
În
al
doilea
rând,
coo- perarea
se
poate
apropia
mai
mult
de
cazul
acordului
de
pro- ducție
pentru
că
activitățile
de
cercetare-dezvoltare
nu
pot
forma
de
facto
centrul
de
greutate
al
unei
asemenea
colaborări.
62. În
cazul
în
care
cercetarea-dezvoltarea
este
îndreptată
către
un
produs
sau
o
tehnologie
complet
nouă,
care
își
creează
propria
piață,
efectele
asupra
prețului
și
nivelului
producției
pe
piețele
existente
sunt
puțin
probabile.
Analiza
trebuie
să
se
axeze
pe
posibilele
restricții
asupra
inovării,
privind,
de
exemplu,
calita- tea
și
varietatea
viitoarelor
produse/tehnologii
sau
viteza
de
ino- vare.
Aceste
efecte
restrictive
pot
apărea
când
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici
angajați
în
realizarea
unui
produs
nou
încep
să
coopereze
în
etapa
în
care
fiecare,
separat,
se
află
aproape
de
lansarea
produsului.
În
acest
caz
inovația
poate
fi
restrânsă
chiar
și
de
un
acord
de
cercetare-dezvoltare
pur.
Totuși,
în
general,
cooperarea
în
cercetare-dezvoltare
privind
produsele
complet
noi
este
proconcurențială.
Acest
principiu
nu
se
modifică
semnificativ
dacă
este
vorba
de
exploatarea
în
comun
a
rezulta- telor,
nici
chiar
dacă
este
vorba
de
comercializarea
în
comun.
Într-adevăr,
aspectul
exploatării
în
comun
a
rezultatelor
în
aceste
situații
este
relevant
numai
atunci
când
problema
închiderii
acce- sului
la
tehnologiile
de
vârf
este
importantă.
Aceste
probleme
nu
ar
apărea
totuși
dacă
părțile
ar
acorda
licențe
unei
terțe
părți.
63. Majoritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
se
vor
situa
undeva
între
cele
două
situații
prevăzute
la
pct. 61
și
62. Ele
pot
avea
deci
efecte
asupra
inovației,
precum
și
repercusiuni
asupra
piețelor
existente.
În
consecință,
atât
piața
existentă,
cât
și
efectul
asupra
inovației
pot
avea
relevanță
pentru
evaluarea
cu
privire
la
poziția
combinată
a
părților.
Se
vor
avea
în
vedere:
indicele
de
concentrare,
numărul
de
agenți
economici/inovatori
și
condițiile
de
intrare
pe
piață.
În
unele
cazuri
pot
apărea
atât
efecte
restrictive
asupra
prețului/nivelului
de
producție
pe
piețele
existente,
cât
și
efecte
negative
asupra
inovării
prin
încetinirea
vitezei
de
dezvol- tare.
De
exemplu,
dacă
pe
piața
existentă
a
unei
tehnologii
con- curenții
semnificativi
cooperează
pentru
a
pune
la
punct
o
nouă
tehnologie
care
într-o
zi
poate
înlocui
produsele
existente,
această
cooperare
va
avea
probabil
efecte
restrictive,
dacă
părțile
au
o
putere
de
piață
semnificativă,
ceea
ce
ar
stimula
exploatarea
ei,
și
dacă
au
și
o
poziție
puternică
în
ceea
ce
privește
cercetarea- dezvoltarea.
Un
efect
similar
poate
apărea
dacă
un
agent
econo- mic
important
de
pe
piața
existentă
cooperează
cu
un
concurent
mult
mai
mic
sau
potențial,
care
tocmai
se
pregătește
să
lanseze
pe
piață
un
produs/tehnologie
nouă,
care
poate
periclita
poziția
agentului
existent.
64. Acordurile
pot
ieși
din
cadrul
categoriei
exceptate,
indife- rent
de
puterea
pe
piață
a
părților.
Acest
lucru
este
valabil,
de
exemplu,
pentru
acordurile
care
restrâng
accesul
unei
părți
la
rezultatele
activității,
pentru
că
aceste
acorduri,
de
regulă,
nu
pro- movează
progresul
tehnic
și
economic
printr-o
diseminare
cres- cută
a
cunoștințelor
tehnice
între
părți. „Regulamentul
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996"
prevede
o
exceptare
specifică
de
la
această
regulă
generală
în
cazul
centrelor
universitare,
institutelor
de
cercetare
sau
firmelor
specializate,
care
oferă
activitatea
de
cercetare-dez- voltare
ca
serviciu
și
care
nu
acționează
în
vederea
exploatării
industriale
a
rezultatelor
cercetării
și
dezvoltării.
Acordurile
care
conțin
drepturi
de
acces
exclusiv
pot
îndeplini,
dacă
se
înca- drează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
criteriile
de
exceptare
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
lege,
mai
ales
dacă
drepturile
de
acces
exclusiv
sunt
indispensabile
economic,
avându-se
în
vedere
piața, riscurile
și
nivelul
investițiilor
necesare
pentru
exploatarea
rezulta- telor
cercetării
și
dezvoltării. 2.4. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(2)
din
lege 2.4.1. Beneficiile
economice
65. Majoritatea
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare,
cu
sau
fără
exploatarea
în
comun
a
rezultatelor,
aduc
beneficii
economice
prin
economisirea
costurilor
și
prin
schimbul
eficient
de
idei
și
expe- riență,
ceea
ce
conduce
la
apariția
de
produse
și
tehnologii
îmbunătățite
sau
noi
care
se
realizează
mai
rapid
decât
de
obi- cei.
În
aceste
condiții
este
rezonabil
să
se
prevadă
exceptarea
acestor
acorduri
care
duc
la
restrângerea
concurenței
până
la
un
prag
al
cotei
de
piață
sub
care
se
poate
presupune,
în
sensul
aplicării
art. 5
alin.
(2)
din
lege,
că,
în
general,
efectele
pozitive
ale
acordurilor
de
cercetare-dezvoltare
vor
prevala
asupra
oricăror
efecte
negative
asupra
concurenței.
66. Dacă
se
creează
o
putere
considerabilă
pe
piață
sau
dacă
aceasta
crește
ca
urmare
a
cooperării,
părțile
trebuie
să
demonstreze
că
există
beneficii
semnificative
în
urma
realizării
cooperării,
că
va
avea
loc
o
lansare
mai
rapidă
a
noilor
pro- duse/tehnologii
sau
să
probeze
alte
dovezi
de
eficiență. 2.4.2. Indispensabilitatea
67. Un
acord
de
cercetare-dezvoltare
nu
poate
fi
exceptat
dacă
impune
restricții
care
nu
sunt
strict
necesare
atingerii
bene- ficiilor
scontate.
Clauzele
specifice,
enumerate
la
art. 7
din „Regulamentul
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cerce- tare-dezvoltare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
vor
face
de
obicei
imposibilă
exceptarea,
chiar
și
în
cazul
unei
evaluări
individuale.
Acestea
pot
fi
considerate
deci
un
bun
indicator
al
restricțiilor
care
nu
sunt
indispensabile
cooperării. 2.4.3. Menținerea
concurenței
68. Nu
va
fi
posibilă
exceptarea
dacă
părților
li
se
oferă
posi- bilitatea
eliminării
concurenței
pe
o
parte
substanțială
a
pieței
pro- duselor/tehnologiilor
respective.
Dacă,
în
urma
încheierii
unui
acord
de
cercetare-dezvoltare,
un
agent
economic
este
dominant
sau
devine
dominant,
fie
pe
piețele
existente,
fie
în
ceea
ce
privește
inovația,
acordul
în
cauză
produce
efecte
anticoncurențiale
în
sensul
art. 5
din
lege
și,
în
principiu,
nu
poate
fi
exceptat.
Referitor
la
inovație,
acest
lucru
este
valabil
dacă,
de
exemplu,
acordul
combină
singurii
doi
poli
existenți
ai
cercetării. Momentul
evaluării
acordului
și
durata
exceptării
69. Acordurile
de
cercetare-dezvoltare
care
se
extind
asupra
producției
și
comercializării
în
comun
a
produselor/tehnologiilor
noi
necesită
o
atenție
deosebită
în
ceea
ce
privește
momentul
efectuării
evaluării.
70. La
începutul
cooperării
nu
se
știe
dacă
aceasta
va
avea
succes
și
nu
se
cunosc
o
serie
de
factori,
cum
ar
fi
viitoarea
poziție
pe
piață
a
părților
și
dezvoltarea
viitoare
a
piețelor
produ- selor
și
tehnologiilor.
În
consecință,
evaluarea
la
momentul
rea- lizării
cooperării
se
limitează
la
piețele
de
tehnologii
și
produse
existente
și/sau
la
piețele
de
inovație,
conform
descrierii
din
pre- zentul
capitol.
Dacă
pe
baza
analizei
nu
este
probabilă
eliminarea
concurenței,
acordul
de
cercetare-dezvoltare
poate
beneficia
de
exceptare.
Această
exceptare
va
acoperi
în
mod
normal
durata
etapei
de
cercetare-dezvoltare
plus,
în
ceea
ce
privește
produce- rea
și
comercializarea
în
comun
a
rezultatelor,
o
etapă
suplimen- tară
pentru
posibila
lansare
și
introducere
pe
piață.
Motivul
pentru
care
se
include
această
etapă
suplimentară
de
exceptare
este
acela
că
agenții
economici
care
ajung
primii
pe
piață
cu
un
pro- dus
sau
cu
o
tehnologie
nouă
vor
beneficia
inițial
de
segmente
mari
de
piață,
iar
cercetarea-dezvoltarea
realizată
cu
succes
este
adeseori
răsplătită
prin
protejarea
proprietății
intelectuale.
Poziția
puternică
pe
piață,
datorată
acestui „avantaj
al
primului
venit",
nu
poate
fi
în
mod
normal
interpretată
ca
eliminare
a
concurenței.
Prin
urmare,
categoria
exceptată
acoperă
acordurile
de
cercetare- dezvoltare
pentru
o
perioadă
suplimentară
de 7
ani,
adică
dincolo
de
etapa
cercetării-dezvoltării,
indiferent
dacă
părțile
obțin
în
această
perioadă
o
cotă
de
piață
mare
pentru
produsele
sau
teh- nologiile
noi.
Acest
lucru
este
valabil
și
în
situația
evaluării
indivi- duale
a
cazurilor
care
nu
se
încadrează
în
prevederile „Regulamentului
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cerce- tare-dezvoltare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
cu
condiția
îndeplinirii
criteriilor
pentru
celelalte
aspecte
ale
acordului,
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
lege.
Aceasta
nu
exclude
posibilitatea
îndeplinirii
criteriilor
cuprinse
la
art. 5
alin.
(2)
și
pe
o
perioadă
mai
mare
de 7
ani,
dacă
se
poate
demonstra
că
acea
perioadă
reprezintă
perioada
minimă
necesară
pentru
a
garanta
o
recuperare
adecvată
a
investițiilor
făcute.
71. Dacă
după
această
perioadă
se
efectuează
o
nouă
evalu- are
a
cooperării
în
cercetare-dezvoltare,
de
exemplu
ca
urmare
a
unei
reclamații,
analiza
trebuie
să
se
bazeze
pe
situația
existentă
pe
piață
în
momentul
respectiv.
Exceptarea
pe
categorii
va
conti- nua
să
se
aplice
dacă
în
acel
moment
cota
părților
pe
piața
rele- vantă
nu
depășește 25%.
CAPITOLUL
III Acordurile
de
producție (inclusiv
acordurile
de
specializare) 3.1. Definiție
72. Acordurile
privind
producția
sunt
de
mai
multe
tipuri,
în
funcție
de
formă
și
obiect.
Ele
pot
avea
forma
producției
în
comun
în
cadrul
unei
societăți
în
comun,
adică
a
unei
societăți
controlate
în
comun
care
activează
în
unul
sau
mai
multe
sec- toare
de
producție,
sau
pot
fi
acorduri
de
specializare
ori
de
sub- contractare,
prin
care
una
dintre
părți
se
angajează
să
fabrice
un
anumit
produs.
Aceste
instrucțiuni
nu
se
ocupă
de
societățile
în
comun
care
fac
obiectul
Regulamentului
privind
autorizarea
con- centrărilor
economice,
emis
de
către
Consiliul
Concurenței.
73. În
general,
se
disting 3
categorii
de
acorduri
privind
pro- ducția:
acorduri
privind
producția
în
comun,
prin
care
părțile
con- vin
să
fabrice
în
comun
anumite
produse,
acorduri
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă,
prin
care
părțile
convin
în
mod
unilateral
sau
reciproc
să
sisteze
fabricarea
unui
produs
pe
care
să
îl
cum- pere
de
la
cealaltă
parte,
și
acorduri
de
subcontractare,
prin
care
o
parte,
contractorul,
încredințează
celeilalte
părți,
subcontractorul,
fabricarea
unui
produs.
74. Acordurile
de
subcontractare
încheiate
între
agenți
econo- mici
concurenți
fac
obiectul
acestor
instrucțiuni,
iar
acordurile
de
subcontractare
încheiate
între
agenți
economici
neconcurenți
fac
obiectul „Instrucțiunilor
privind
aplicarea
art. 5
din
Legea
concu- renței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale". 3.2. Piețele
relevante
75. Pentru
a
evalua
raporturile
concurențiale
dintre
părțile
acordului
trebuie
definită
în
primul
rând
piața
sau
piețele
relevante
ale
produsului
și
piețele
geografice
afectate
de
cooperare,
adică
piața
sau
piețele
produsului
care
face
obiectul
acordului.
În
al
doi- lea
rând,
un
acord
privind
producția
mai
poate
afecta,
pe
lângă
piața
produsului
care
face
obiectul
acordului,
și
comportamentul
concurențial
al
părților
pe
piețele
riverane
acesteia,
situate
față
de
ea
în
amonte,
în
aval
sau
în
vecinătatea
lor
pe
același
nivel.
Totuși,
efectele
pe
piețele
riverane
apar
doar
dacă,
în
urma
cooperării
pe
o
piață,
rezultă
ca
necesară
coordonarea
comporta- mentului
concurențial
pe
o
altă
piață,
adică
atunci
când
piețele
sunt
interdependente
și
când
părțile
dețin
poziții
importante
pe
piețele
riverane. 3.3. Evaluarea
în
baza
art. 5
alin.
(1)
din
lege 3.3.1. Natura
acordului
76. Probleme
privind
concurența
pot
apărea
mai
ales
când
părțile
care
își
coordonează
comportamentul
concurențial
prin
acordurile
privind
producția
sunt
furnizori.
Astfel
de
probleme
apar
când
părțile
care
cooperează
sunt
concurenți
actuali
sau
potențiali
pe
cel
puțin
una
dintre
aceste
piețe
relevante,
adică
pe
piețele
direct
afectate
de
cooperare
și/sau
pe
piețele
riverane,
după
caz.
77. Faptul
că
părțile
sunt
concurente
nu
determină
automat
coordonarea
comportamentului
lor.
În
plus,
cooperarea
părților
tre- buie
în
mod
normal
să
acopere
o
parte
semnificativă
a
activităților
lor
pentru
a
înregistra
costuri
în
comun
substanțiale.
Cu
cât
este
mai
mare
volumul
cheltuielilor
în
comun,
cu
atât
crește
potențialul
unei
limitări
a
concurenței
prin
preț,
în
special
în
cazul
produselor
omogene.
78. Pe
lângă
problemele
legate
de
cooperare,
acordurile
pri- vind
producția
pot
avea,
de
asemenea,
efecte
negative
pentru
terțe
părți,
cum
ar
fi
problemele
privind
închiderea
piețelor
pentru
acestea.
Ele
nu
sunt
cauzate
de
o
relație
concurențială
între
părți,
ci
de
o
poziție
puternică
pe
piață
a
cel
puțin
uneia
dintre
părți,
de
exemplu
pe
o
piață
din
amonte
pentru
un
component- cheie,
care
dă
posibilitatea
părților
să
majoreze
costurile
rivalilor
lor
pe
o
piață
din
aval
în
contextul
unei
relații
mai
mult
pe
verti- cală
sau
complementare
între
părțile
cooperante.
De
aceea,
în
cazul
fabricării
în
comun
a
unui
component
important
sau
în
cazul
acordurilor
de
subcontractare,
trebuie
analizată
în
primul
rând
posibilitatea
închiderii
pieței.
79. În
afara
cazului
în
care
apare
problema
închiderii
pieței,
acordurile
privind
producția,
încheiate
între
părți
care
nu
sunt
con- curenți,
nu
intră
în
mod
normal
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Nu
intră
sub
incidența
art. 5
din
lege
nici
acordurile
prin
care
inputurile
sau
componentele
care
anterior
erau
fabricate
pen- tru
consumul
propriu,
producția
captivă,
sunt
cumpărate
de
la
un
terț
în
baza
unui
acord
de
subcontractare
ori
specializare
unilaterală.
Este
exceptat
cazul
în
care
există
indicii
că
agentul
economic
care
anterior
a
produs
doar
pentru
consumul
propriu
putea
intra
pe
piața
vânzărilor
de
produse
finite
către
terți,
piața
producției
necaptive,
fără
să
înregistreze
costuri
sau
riscuri
suplimentare
semnificative,
ca
răspuns
la
modificările
permanente,
dar
mici
ale
prețurilor
pe
piețele
cu
care
are
legături.
80. Cooperarea
dintre
agenții
economici
care
sunt
concurenți
pe
piețe
aflate
în
strânsă
legătură
cu
piața
pe
care
are
loc
cooperarea
nu
poate
fi
apreciată
ca
fiind
anticoncurențială
dacă
singura
posibilitate,
justificabilă
comercial,
pentru
intrarea
pe
o
nouă
piață,
în
scopul
lansării
unui
nou
produs
sau
serviciu
ori
pentru
realizarea
unui
anumit
proiect,
este
cooperarea.
81. Dacă
părțile
la
acord
înregistrează
în
comun
doar
o
mică
parte
din
costurile
lor
totale,
este
mică
probabilitatea
de
a
apărea
un
efect
asupra
comportamentului
concurențial
al
părților
care
au
calitatea
de
furnizori.
De
exemplu,
se
poate
presupune
că
există
costuri
în
comun
mici
atunci
când
doi
sau
mai
mulți
agenți
eco- nomici
convin
să
coopereze
printr-o
specializare
sau
fabricare
în
comun
a
unui
produs
intermediar
care
reprezintă
doar
o
mică
parte
din
cheltuielile
de
producție
pentru
fabricarea
unui
produs
finit
și,
ca
urmare,
din
cheltuielile
totale.
La
fel
se
pune
problema
în
cazul
unui
acord
de
subcontractare
între
concurenți,
prin
care
inputul
cumpărat
de
unul
dintre
concurenți
de
la
celălalt
reprezintă
doar
o
mică
parte
din
costurile
de
producție
aferente
produsului
finit.
Se
poate
aprecia,
de
asemenea,
că
există
costuri
în
comun
reduse
atunci
când
părțile
fabrică
în
comun
un
produs
finit,
dar
într-o
cantitate
mică
față
de
producția
lor
totală
de
astfel
de
pro- duse.
Chiar
în
cazul
în
care
se
realizează
în
comun
o
cantitate
semnificativă
cheltuielile
în
comun
pot
fi
totuși
reduse
sau
mode- rate
dacă
produsul
care
face
obiectul
cooperării
este
eterogen
și
implică
un
marketing
costisitor.
82. Acordurile
de
subcontractare
dintre
concurenți
nu
intră
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege
dacă
se
limitează
la
tranzacții
ocazionale
pe
piața
produselor
finite,
fără
alte
obligații
suplimen- tare
și
fără
ca
acestea
să
facă
parte
dintr-un
cadru
mai
larg
de
relații
comerciale
între
părți.
83. Acordurile
prin
care
se
fixează
prețurile
de
vânzare
ale
părților,
se
limitează
producția
sau
se
împart
piețele
ori
grupurile
de
clienți
restricționează
concurența
și
intră
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
cu
următoarele
excepții:
a) când
părțile
convin
asupra
volumului
producției
care
face
obiectul
acordului
privind
producția,
de
exemplu
capacitatea
de
producție
și
volumul
producției
unei
societăți
în
comun
sau
volu- mul
convenit
de
achiziții;
sau
b) când
o
societate
în
comun
de
producție,
care
realizează
și
distribuția
produselor
sale,
fixează
prețul
de
vânzare
al
acestor
produse,
cu
condiția
ca
fixarea
prețului
de
către
societatea
în
comun
să
fie
efectul
integrării
diferitelor
funcții,
adică
societatea
în
comun
să
fie
considerată
ca
având
funcționare
deplină,
așa
cum
este
definită
funcționarea
deplină
în
Regulamentul
privind
autorizarea
concetrărilor
economice. În
ambele
cazuri
acordul
privind
producția
sau
prețurile
nu
va
fi
evaluat
separat,
ci
în
ansamblul
efectelor
pe
care
le
are
pe piața
societății
în
comun,
pentru
a
determina
incidența
cu
preve- derile
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
84. Acordurile
privind
producția,
care,
pe
baza
principiilor
menționate,
nu
pot
fi
caracterizate
în
mod
clar
ca
fiind
restrictive
sau
nerestrictive,
pot
intra
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege
și
trebuie
analizate
de
către
Consiliul
Concurenței
pe
criterii
econo- mice. 3.3.2. Puterea
de
piață
și
structura
pieței
85. Punctul
de
plecare
în
analiză
este
poziția
părților
pe
piața
în
cauză,
deoarece
în
absența
unei
puteri
semnificative
pe
piață
părțile
la
un
acord
privind
producția
nu
au
interes
să
își
coordo- neze
comportamentele
concurențiale,
în
calitate
de
furnizori.
În
al
doilea
rând,
nu
este
afectată
concurența
pe
o
piață
dacă
părțile
nu
au
o
putere
semnificativă
pe
acea
piață,
chiar
dacă
părțile
și-ar
coordona
comportamentul.
86. Acordurile
de
specializare
unilaterală
sau
reciprocă,
pre- cum
și
cele
de
producție
în
comun
sunt
exceptate
dacă
pe
piața
relevantă
cota
de
piață
rezultată
din
combinarea
cotelor
de
piață
ale
celor
două
părți
la
acord
nu
depășește 20%
și
dacă
celelalte
condiții
pentru
aplicarea
prevederilor „Regulamentului
privind
acor- darea
exceptării
acordurilor
de
specializare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996"
sunt
îndeplinite.
De
aceea,
efectele
de
restricționare
ale
acorduri- lor
care
intră
în
categoria
exceptată
trebuie
analizate
doar
în
cazul
în
care
cota
de
piață
combinată
a
părților
depășește 20%.
87. Acordurile
care
nu
intră
în
categoria
exceptată
necesită
o
analiză
detaliată.
Punctul
de
plecare
este
poziția
părților
pe
piață.
Urmează
apoi
gradul
de
concentrare
al
pieței,
numărul
de
agenți
economici
de
pe
piața
și
celelalte
elemente
descrise
la
cap.
I.
88. De
obicei
analiza
se
referă
doar
la
piața/piețele
rele- vantă/relevante
pe
care
are
loc
cooperarea.
În
anumite
circum- stanțe,
cum
ar
fi
situația
în
care
părțile
dețin
împreună
o
cotă
de
piață
importantă
pe
piața
din
amonte,
din
aval
sau
pe
alte
piețe
aflate
în
strânsă
legătură
cu
piețele
pe
care
are
loc
cooperarea,
este
necesar
să
fie
analizate
și
aceste
piețe
riverane.
Aceasta
se
aplică
în
special
la
cooperările
pe
piețele
din
amonte,
realizate
de
agenți
economici
care
dețin
și
pe
piețele
din
aval
cote
de
piață
comune,
semnificative.
În
mod
similar,
dacă
părțile
dețin
singure
cote
de
piață
importante,
ca
furnizori
sau
cumpărători
de
un
anu- mit
input,
poate
să
fie
necesară
și
analizarea
problemelor
de
închidere
a
pieței. Poziția
părților
pe
piață,
gradul
de
concentrare
al
pieței,
numărul
de
concurenți
și
alte
elemente
de
structură
89. În
cazul
în
care
cota
de
piață
combinată
a
părților
este
mai
mare
de 20%
trebuie
evaluate
efectele
acordului
privind
pro- ducția
pe
piață.
Pentru
aceasta
gradul
de
concentrare
al
pieței
și
cotele
de
piață
sunt
elemente
esențiale.
Cu
cât
cota
de
piață
combinată
a
părților
este
mai
mare,
cu
atât
este
mai
mare
gradul
de
concentrare
pe
piața
pe
care
se
încheie
acordul.
Totuși,
o
cotă
de
piață
comună,
cu
puțin
peste
gradul
stabilit
prin
regula- mentul
sus-menționat,
nu
implică
întotdeauna
un
grad
mare
de
concentrare
a
pieței.
De
exemplu,
o
cotă
de
piață
comună,
cu
puțin
peste 20%,
poate
apărea
pe
o
piață
cu
un
grad
moderat
al
concentrării,
HHI
situat
sub 1.800.
Într-un
astfel
de
caz
este
mică
probabilitatea
unor
efecte
de
restricționare
a
concurenței.
Totuși,
pe
o
piață
cu
un
grad
mai
mare
de
concentrare
o
cotă
comună
mai
mare
de 20%
poate,
împreună
cu
alte
elemente,
determina
restricționări
ale
concurenței (exemplul 1
din
anexa
la
cap.
III).
Situația
se
schimbă
dacă
piața
este
foarte
dinamică,
cu
intrări
frecvente
pe
piață
și
cu
o
structură
care
se
schimbă,
de
aseme- nea,
frecvent.
90. În
cazul
acordurilor
având
ca
obiect
producția
în
comun,
efectele
de
rețea,
adică
legăturile
existente
între
un
număr
sem- nificativ
de
concurenți,
pot
avea,
de
asemenea,
un
rol
important.
Pe
o
piață
concentrată
crearea
unei
noi
legături
poate
înclina
balanța
evaluării
și
poate
face
posibilă
o
înțelegere
anticoncu- rențială
chiar
în
cazul
unei
cote
de
piață
comune
semnificative
a
părților,
dar
în
limite
moderate (exemplul 2
din
anexa
la
cap.
III).
91. În
anumite
circumstanțe,
un
acord
de
cooperare
încheiat
între
concurenți
potențiali
poate
crea,
de
asemenea,
probleme
pri- vind
concurența.
Situația
se
limitează
totuși
la
cazurile
în
care
un
agent
economic
puternic
pe
o
piață
cooperează
cu
un
agent
eco- nomic
a
cărui
intrare
pe
piață
este
aproape
sigură,
de
exemplu cu
un
furnizor
puternic
al
aceluiași
produs
sau
serviciu,
care
acționează
pe
o
piață
geografică
învecinată.
Reducerea
concu- renței
potențiale
creează
probleme
deosebite
dacă
la
momentul
respectiv
concurența
pe
piață
este
deja
mică
și
se
manifestă
în
special
prin
teamă
față
de
noile
intrări. Cooperarea
pe
piețele
din
amonte
92. Fabricarea
în
comun
a
unui
component
de
bază
sau
a
unui
alt
input
pentru
realizarea
produsului
finit
al
părților
poate
avea
efecte
negative
pe
piață,
atunci
când
apar:
a) probleme
de
închidere
a
pieței (exemplul 3
din
anexa
la
cap.
III),
cu
condiția
ca
părțile
să
dețină
o
poziție
importantă
pe
piața
relevantă
a
inputurilor,
când
acestea
sunt
destinate
terților,
și
cu
condiția
ca
în
cazul
unei
creșteri
mici,
dar
permanente
a
prețului
produsului
în
cauză,
să
nu
se
schimbe
destinația
inputurilor
de
la
varianta
utilizării
pentru
consumul
propriu
la
varianta
vânzării
lui
către
terți;
b) efecte
legate
de
piețele
riverane (exemplul 4
din
anexa
la
cap.
III),
cu
condiția
ca
inputul
să
reprezinte
un
cost
cu
pondere
semnificativă
în
costurile
totale
și
cu
condiția
ca
părțile
să
dețină
o
poziție
puternică
pe
piața
din
aval
a
produsului
finit. Acorduri
de
subcontractare
Între
concurenți
93. Probleme
similare
pot
apărea
atunci
când
un
agent
eco- nomic
comandă
unui
concurent
al
său,
în
baza
unui
acord
de
subcontractare,
un
component
de
bază
sau
un
alt
input
pentru
realizarea
produsului
său
final.
Aceasta
poate
duce
la:
a) probleme
de
închidere
a
pieței,
cu
condiția
ca
părțile
să
dețină
o
poziție
importantă,
ca
furnizor
sau
cumpărător,
pe
piața
relevantă
a
inputurilor
care
nu
sunt
destinate
consumului
propriu.
Astfel,
acordul
de
subcontractare
îi
va
împiedica
pe
ceilalți
concu- renți
să
obțină
respectivele
inputuri
la
prețuri
competitive
sau
îi
va
împiedica
pe
ceilalți
furnizori
să
livreze
inputurile
în
condiții
concurențiale,
pentru
că
ei
vor
pierde
un
număr
însemnat
de
clienți;
b) efecte
legate
de
piețele
riverane (exemplul 4
din
anexa
la
cap.
III),
cu
condiția
ca
inputul
să
reprezinte
un
cost
cu
pondere
semnificativă
în
costurile
totale
și
cu
condiția
ca
părțile
să
dețină
o
poziție
puternică
pe
piața
din
aval
a
produsului
finit. Acorduri
de
specializare
94. Acordurile
de
specializare
reciprocă,
încheiate
între
părți
care
dețin
împreună
o
cotă
de
piață
mai
mare
decât
cea
stabilită
pentru
încadrarea
în
categoria
exceptată,
intră
sub
incidența
pre- vederilor
art. 5
alin.
(1)
din
lege
și
vor
fi
analizate
în
detaliu,
pen- tru
că
există
probabilitatea
împărțirii
pieței (exemplul 5
din
anexa
la
cap.
III). 3.4. Evaluarea
în
baza
art. 5
alin.
(2)
din
lege 3.4.1. Beneficii
economice
95. Se
poate
admite
că
majoritatea
acordurilor
privind
pro- ducția
generează
unele
beneficii
economice
sub
forma
economiilor
de
scară
sau
de
scop
ori
sub
forma
unor
tehnologii
de
producție
îmbunătățite,
în
afara
cazului
în
care
aceste
acorduri
sunt
instru- mente
pentru
fixarea
prețurilor,
limitarea
producției
sau
a
distribuției
și
alocarea
clienților.
În
aceste
condiții
este
justificată
exceptarea
acordurilor
care
au
ca
efect
restricționarea
concu- renței,
ale
căror
părți
dețin
un
segment
de
piață
comun,
situat
sub
o
limită
sub
care
se
presupune
că
în
general,
în
aplicarea
prevederilor
art. 5
alin.
(2),
efectele
pozitive
ale
acordurilor
privind
producția
prevalează
asupra
oricăror
efecte
negative
asupra
con- curenței.
De
aceea,
acordurile
care
privesc
specializările
unilate- rale
sau
reciproce,
precum
și
acordurile
care
privesc
producția
în
comun
sunt
categorii
exceptate,
cu
condiția
să
nu
conțină
clauze
care
să
le
excludă
de
la
exceptare,
iar
părțile
la
acord
să
dețină
în
comun
o
cotă
de
piață
care
să
nu
depășească 20%
pe
piața
relevantă.
96. Pentru
acele
acorduri
care
nu
se
încadrează
în
condițiile
de
exceptare
părțile
trebuie
să
demonstreze
că
există
efecte
pozi- tive,
cum
ar
if
ameliorarea
producției,
a
distribuției
sau
de
altă
natură.
Nu
pot
fi
luate
în
considerare
eficientizările
de
care
bene- ficiază
doar
părțile,
reducerile
de
costuri
înregistrate
prin
diminua- rea
volumului
producției
sau
împărțirea
piețelor. 3.4.2. Indispensabilitatea
97. Restricționările
care
nu
sunt
strict
necesare
pentru
atinge- rea
beneficiilor
economice
descrise
mai
sus
nu
vor
fi
acceptate. De
exemplu,
părțile
nu
vor
fi
restricționate
în
privința
comporta- mentului
lor
concurențial,
legat
de
producția
care
nu
face
obiectul
cooperării. 3.4.3. Menținerea
concurenței
98. Nu
va
fi
posibilă
nici
o
exceptare
dacă
părțile
acționează
în
scopul
eliminării
concurenței
pe
o
parte
substanțială
a
pieței
produsului.
Atunci
când,
ca
urmare
a
punerii
în
aplicare
a
acordului
privind
producția,
un
agent
economic
este
într-o
poziție
dominantă
sau
dobândește
o
astfel
de
poziție,
acordul
în
cauză
are
efecte
anticoncurențiale
în
sensul
prevederilor
art. 5
din
lege
și
nu
poate
fi,
în
principiu,
exceptat.
Această
analiză
se
va
face
pe
piața
relevantă
a
produsului
care
face
obiectul
cooperării
și
pe
piețele
riverane,
după
caz.
CAPITOLUL
IV Acordurile
de
cumpărare 4.1. Definiție
99. Prezentul
capitol
se
referă
la
acordurile
care
privesc
cumpărarea
în
comun
de
produse.
Cumpărarea
în
comun
se
poate
realiza
de
către
un
agent
economic
controlat
în
comun,
de
către
o
companie
la
care
mai
multe
firme
dețin
un
număr
mic
de
acțiuni,
printr-o
înțelegere
contractuală
sau
printr-o
formă
mai
puțin
strânsă
de
cooperare.
100. Acordurile
de
cumpărare
se
încheie
adeseori
de
către
IMM
pentru
a
realiza
volume
și
disconturi
similare
marilor
compe- titori.
Aceste
acorduri
între
IMM
sunt
deci,
în
mod
normal,
pro- concurențiale.
Chiar
dacă
se
creează
un
nivel
mediu
de
putere
pe
piață,
această
situație
poate
fi
contracarată
de
economiile
de
scară,
realizate
cu
condiția
ca
părțile
să
își
pună
volumele
de
achiziții
laolaltă,
în
mod
real.
101. Achizițiile
în
comun
pot
implica
acorduri
pe
orizontală,
precum
și
pe
verticală.
În
aceste
cazuri
este
necesară
o
analiză
în
două
etape.
Mai
întâi,
acordurile
pe
orizontală
trebuie
evaluate
în
concordanță
cu
principiile
descrise
în
prezentele
instrucțiuni.
Dacă
evaluarea
conduce
la
concluzia
că
o
cooperare
între
con- curenți
în
domeniul
achizițiilor
este
acceptabilă,
va
fi
necesară
încă
o
evaluare
pentru
a
se
examina
acordurile
pe
verticală,
încheiate
cu
furnizori
sau
cu
vânzători
individuali.
Această
din
urmă
evaluare
va
respecta
regulile
din „Regulamentul
privind
apli- carea
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale"
și
din „Instrucțiunile
privind
aplicarea
art. 5
din
Legea
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale".
102. Un
exemplu
poate
fi
asociația
formată
de
un
grup
de
detailiști
pentru
cumpărarea
în
comun
a
produselor.
Acordurile
pe
orizontală
încheiate
între
membrii
asociației
sau
deciziile
adoptate
de
către
asociație
trebuie
mai
întâi
evaluate
ca
acorduri
pe
ori- zontală,
în
conformitate
cu
prezentele
instrucțiuni.
Numai
dacă
această
evaluare
este
pozitivă
devine
relevantă
evaluarea
acordu- rilor
pe
verticală,
încheiate
în
consecință
între
asociație
și
membrii
individuali
sau
între
asociație
și
furnizori.
Acordurile
sunt
acope- rite,
în
anumite
limite,
prin „Regulamentul
privind
aplicarea
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale".
Acordurile
care
nu
se
încadrează
la
exceptarea
pe
ver- ticală
a
categoriilor
nu
vor
fi
considerate
ilegale,
dar
vor
necesita
o
examinare
individuală. 4.2. Piețele
relevante
103. Piețele
care
pot
fi
afectate
de
achizițiile
în
comun
sunt
două,
și
anume:
piața
la
care
se
referă
direct
cooperarea,
adică
piața
de
achiziții
relevantă
și
piețele
de
vânzare,
adică
piețele
din
aval
pe
care
acționează
participanții
la
înțelegerea
de
achiziții
în
comun,
ca
vânzători.
104. Definirea
piețelor
de
achiziții
relevante
respectă
principiile
descrise
în „Instrucțiunile
cu
privire
la
definirea
pieței
relevante,
în
scopul
stabilirii
părții
substanțiale
de
piață",
emise
de
către
Consiliul
Concurenței,
și
se
bazează
pe
conceptul
de
substituibili- tate
în
vederea
identificării
restrângerilor
concurențiale.
Singura
diferență
la
definirea „pieței
de
vânzări"
este
că
substituibilitatea
trebuie
definită
din
punctul
de
vedere
al
ofertei,
nu
din
punctul
de
vedere
al
cererii.
Cu
alte
cuvinte,
alternativele
la
nivelul
furnizori- lor
sunt
decisive
în
identificarea
constrângerilor
concurențiale
asu- pra
cumpărătorilor.
Acestea
pot
fi
analizate,
de
exemplu,
prin examinarea
reacției
furnizorilor
la
o
scădere
mică,
dar
de
durată
a
prețurilor.
Dacă
se
definește
piața,
cota
de
piață
poate
fi
calculată
ca
fiind
procentul
pe
care
îl
reprezintă
achizițiile
făcute
de
părți
din
totalul
vânzărilor
de
produse
sau
servicii
pe
piața
relevantă (vezi
exemplul 1
din
anexa
la
cap.
IV).
105. Dacă
părțile
sunt
și
concurente
pe
una
sau
mai
multe
piețe
de
vânzare,
aceste
piețe
sunt
și
ele
relevante
pentru
evalu- are.
Restrângerile
de
concurență
pe
aceste
piețe
sunt
mai
proba- bile
dacă
părțile
vor
câștiga
putere
pe
piață
prin
coordonarea
comportamentului
lor
și
dacă
părțile
dețin
în
comun
un
procent
semnificativ
din
totalul
costurilor.
Acesta
este,
de
exemplu,
cazul
detailiștilor
care
sunt
activi
pe
aceeași
piață
cu
amănuntul
rele- vantă
și
achiziționează
împreună
o
cantitate
semnificativă
din
produsele
pe
care
le
oferă
apoi
spre
revânzare.
Este,
de
aseme- nea,
valabil
când
fabricanții
și
vânzătorii
concurenți
ai
unui
pro- dus
finit
achiziționează
în
comun
un
procent
ridicat
din
inputurile
lor. 4.3. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(1)
din
lege 4.3.1. Natura
acordului
106. Prin
însăși
natura
lor
acordurile
de
achiziții
comune
se
încheie
între
agenții
economici
care
concurează
pe
piața
de
achiziții.
Dacă
însă
este
vorba
de
cooperarea
între
cumpărători
concurenți
care
nu
sunt
activi
pe
aceeași
piață
relevantă
din
aval (de
exemplu,
detailiștii
care
sunt
activi
pe
piețe
geografice
diferite
și
care
nu
pot
fi
considerați
concurenți
potențiali
în
mod
realist),
art. 5
alin.
(1)
din
lege
se
aplică
foarte
rar,
cu
excepția
situației
în
care
părțile
au
o
poziție
puternică
pe
piețele
de
achiziții,
lucru
care
poate
fi
folosit
pentru
a
afecta
poziția
concurențială
a
altor
agenți
economici
pe
piețele
lor
de
vânzare.
107. Acordurile
de
cumpărare
se
încadrează
prin
natura
lor
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
numai
dacă
cooperarea
nu
privește
în
mod
real
achiziția
comună,
ci
servește
ca
instrument
de
creare
a
unui
cartel
deghizat,
care
să
urmărească
fixarea
prețurilor,
limita- rea
nivelului
producției,
împărțirea
piețelor
sau
alte
practici
ilegale.
108. Majoritatea
acordurilor
de
cumpărare
trebuie
analizate
în
contextul
lor
juridic
și
economic.
Analiza
trebuie
să
acopere
atât
piețele
de
achiziții,
cât
și
piețele
de
vânzare. 4.3.2. Puterea
pe
piață
și
structura
pieței
109. Punctul
de
plecare
al
analizei
este
examinarea
puterii
de
cumpărare
a
părților.
Se
poate
considera
că
există
putere
de
cumpărare
dacă
un
acord
de
cumpărare
reprezintă
un
procent
suficient
de
mare
din
volumul
total
al
pieței
de
achiziții,
astfel
încât
prețurile
să
poată
fi
împinse
sub
nivelul
concurenței
ori
accesul
la
piață
să
fie
împiedicat
pentru
cumpărătorii
concurenți.
Un
nivel
ridicat
al
puterii
de
cumpărare
asupra
furnizorilor
de
pe
piață
poate
genera
ineficiențe,
cum
ar
fi
scăderea
calității,
dimi- nuarea
eforturilor
de
inovare
sau
chiar
ofertă
inacceptabilă. Principalele
preocupări
în
contextul
puterii
de
cumpărare
tre- buie
să
vizeze
împiedicarea
transmiterii
către
consumatorii
din
aval
a
prețurilor
mai
scăzute
și
faptul
că
acest
lucru
poate
pro- voca
creșteri
ale
costurilor
la
concurenții
cumpărătorului
pe
piețele
de
vânzare,
pentru
că
furnizorii
vor
încerca
să
recupereze
redu- cerile
de
preț
pentru
un
grup
de
clienți
prin
creșterea
prețurilor
la
alt
grup
de
clienți
sau
concurenții
vor
avea
acces
mai
scăzut
la
furnizorii
eficienți.
În
consecință,
piețele
de
achiziții
și
piețele
de
vânzare
se
caracterizează
prin
interdependență,
așa
cum
se
pre- zintă
în
continuare: Interdependențele
dintre
piețele
de
achiziții
și
piețele
de
vânzare
110. Cooperarea
dintre
cumpărătorii
concurenți
poate
restrânge
considerabil
concurența
prin
crearea
unei
puteri
de
cumpărare.
În
timp
ce
crearea
unei
puteri
de
cumpărare
poate
duce
la
prețuri
mai
mici
pentru
consumatori,
puterea
de
cumpărare
nu
este
tot- deauna
proconcurențială
și,
în
anumite
condiții,
poate
chiar
să
provoace
efecte
negative
grave
asupra
concurenței.
111. În
primul
rând,
costurile
mai
mici
de
achiziții
care
derivă
din
exercitarea
puterii
de
cumpărare
nu
pot
fi
considerate
procon- curențiale
dacă
cumpărătorii
au
împreună
putere
pe
piața
de
vânzare.
În
acest
caz
economiile
înregistrate
la
costuri
nu
se
vor
transmite
la
consumatori.
Cu
cât
părțile
au
o
putere
combinată
mai
mare
pe
piețele
lor
de
vânzare,
cu
atât
crește
stimulentul
ca
ele
să
își
coordoneze
comportamentul
ca
vânzători.
Acest
lucru
poate
fi
facilitat
dacă
părțile
ajung
la
un
nivel
ridicat
de
partici- pare
a
costurilor
prin
achizițiile
în
comun.
De
exemplu,
dacă
un
grup
de
detailiști
mari
cumpără
împreună
un
procent
ridicat
din
achizițiile
lor,
un
procent
ridicat
din
totalul
costurilor
lor
va
fi
comun.
Efectele
negative
ale
achizițiilor
în
comun
pot
fi
deci
similare
producției
în
comun.
112. În
al
doilea
rând,
puterea
pe
piețele
de
vânzare
poate
fi
creată
sau
amplificată
prin
puterea
de
cumpărare
care
este
folo- sită
pentru
a
obstrucționa
concurenții
sau
pentru
a
crește
costurile
rivalilor.
Deținerea
unei
puteri
de
cumpărare
semnificative
de
către
un
grup
de
clienți
poate
duce
la
obstrucționarea
cumpărătorilor
concurenți
prin
limitarea
accesului
lor
la
furnizorii
eficienți.
De
asemenea,
aceasta
poate
să
producă
creșteri
ale
costurilor
con- curenților
pentru
că
furnizorii
vor
încerca
să
își
recupereze
redu- cerile
de
preț
la
un
grup
de
consumatori
prin
creșteri
de
preț
la
alt
grup
de
consumatori (de
exemplu,
discriminarea
detailiștilor
de
către
furnizori
în
ceea
ce
privește
rabatul
acordat).
Acest
lucru
este
posibil
numai
dacă
furnizorii
de
pe
piețele
de
achiziții
au
și
ei
un
anume
grad
de
putere
pe
piață.
În
ambele
cazuri
concu- rența
pe
piețele
de
vânzare
poate
fi
restrânsă
în
continuare
prin
puterea
de
cumpărare.
113. În
majoritatea
cazurilor
probabilitatea
existenței
unei
puteri de
piață
este
mică
atunci
când
părțile
la
acord
au
o
cotă
comună
pe
piața
de
achiziții
mai
mică
de 15%
sau
o
cotă
comună
pe
piața
de
vânzări,
de
asemenea,
sub 15%.
La
aceste
niveluri
ale
segmentelor
de
piață
este
foarte
probabil
să
fie
îndeplinite
condițiile
de
exceptare
de
la
art. 5
alin.
(2)
din
lege,
dar
aceasta
se
va
stabili
doar
în
urma
analizei
cazului.
Legea
concurenței
sta- bilește
la
art. 8
că
prevederile
art. 5
din
lege
nu
se
aplică
în
cazul
agenților
economici
la
care
cifra
de
afaceri
pentru
exercițiul
financiar
precedent
recurgerii
la
comportamente
susceptibile
a
fi
calificate
practici
anticoncurențiale
nu
depășește
un
plafon
stabilit
anual
de
către
Consiliul
Concurenței,
iar
cota
de
piață
deținută
de
părți
nu
depășește 5%.
114. O
cotă
de
piață
situată
peste 15%
nu
indică
în
mod
auto- mat
că
acordul
de
cooperare
poate
avea
efecte
negative
pe
piață,
dar
implică
o
analiză
mai
atentă
a
impactului
acordului
de
cumpărare
în
comun
asupra
pieței,
care
să
cuprindă,
între
altele,
analiza
gradului
de
concentrare
a
pieței
și
posibilele
reacții
de
con- tracarare
ale
furnizorilor
puternici.
Părțile
trebuie
să
demonstreze
că
efectele
pozitive
prevalează
asupra
restricționărilor
concurenței. 4.4. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(2)
din
lege 4.4.1. Beneficiile
economice
115. Acordurile
de
cumpărare
pot
aduce
beneficii
economice,
cum
ar
fi
economiile
de
scară
la
comenzi
și
transport,
beneficii
care
pot
prevala
asupra
efectelor
restrictive.
Dacă
părțile
au
împreună
o
putere
de
cumpărare
sau
de
vânzare
semnificativă,
problema
eficiențelor
trebuie
examinată
cu
atenție.
Economiile
înregistrate
la
costuri,
generate
de
simpla
exercitare
a
puterii
și
de
care
nu
beneficiază
și
consumatorii,
nu
pot
fi
luate
în
consi- derare. 4.4.2. Indispensabilitatea
116. Acordurile
de
cumpărare
nu
pot
fi
exceptate
dacă
impun
restricții
care
nu
sunt
strict
necesare
atingerii
beneficiilor
sus- menționate.
Obligativitatea
de
a
cumpăra
exclusiv
prin
cooperare
poate
fi,
în
anumite
circumstanțe,
indispensabilă
pentru
realizarea
volumului
necesar
în
vederea
obținerii
de
economii
de
scară.
Această
obligativitate
trebuie
însă
evaluată
în
contextul
fiecărui
caz
în
parte. 4.4.3. Menținerea
concurenței
117. Exceptarea
nu
este
posibilă
dacă
părților
li
se
dă
posibi- litatea
să
elimine
concurența
pe
o
parte
substanțială
a
pieței
pro- duselor/tehnologiilor
respective.
Această
evaluare
trebuie
să
acopere
piețele
de
achiziții
și
de
vânzare. Segmentele
de
piață
combinate
ale
părților
pot
fi
considerate
ca
punct
de
plecare.
Trebuie
apoi
să
se
analizeze
dacă
aceste
segmente
de
piață
indică
o
poziție
dominantă
și
dacă
există
fac- tori
de
atenuare,
cum
ar
fi
puterea
furnizorilor
pe
piețele
de
achiziții
sau
intrarea
potențială
pe
piețele
de
vânzare.
Dacă
în
urma
încheierii
unui
acord
de
cumpărare
un
agent
economic
este
sau
devine
dominant
pe
piața
de
achiziții
sau
de
vânzări,
acordul
respectiv
care
produce
efecte
anticoncurențiale
în
sensul
art. 5
din
lege
nu
poate
fi,
în
principiu,
exceptat.
CAPITOLUL
V Acordurile
de
comercializare 5.1. Definiție
118. Acordurile
la
care
se
referă
prezentul
capitol
au
ca
obiect
cooperarea
dintre
concurenți
în
domeniul
vânzării,
distribuției
sau
promovării
produselor
lor.
Aceste
acorduri
pot
avea
un
domeniu
foarte
variat
și
larg,
depinzând
de
funcțiile
de
marke- ting
care
sunt
vizate
de
cooperare.
La
un
capăt
al
spectrului
există
vânzarea
în
comun
care
duce
la
stabilirea
în
comun
a
tuturor
aspectelor
comerciale
legate
de
vânzarea
produsului,
inclu- siv
prețul.
La
celălalt
capăt
există
acorduri
mai
limitate
care
se
referă
doar
la
o
anumită
funcție
de
marketing,
cum
ar
fi
distribuția,
activitatea
de
service
sau
activitatea
publicitară.
119. Dintre
aceste
acorduri
mai
limitate
cel
mai
important
pare
să
fie
acordul
de
distribuție.
Acest
tip
de
acorduri
face
în
general
obiectul „Regulamentului
privind
aplicarea
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale"
și
al „Instrucțiunilor
privind
aplicarea
art. 5
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale",
exceptând
situația
în
care
părțile
sunt
concurenți
reali
sau
potențiali.
În
acest
caz
regu- lamentul
de
mai
sus
acoperă
numai
acordurile
pe
verticală
nere- ciproce
dintre
concurenți,
dacă:
a) cumpărătorul,
împreună
cu
agenții
economici
legați,
are
o
cifră
de
afaceri
anuală
care
nu
depășește 100
miliarde
lei;
sau
b) furnizorul
este
un
fabricant
ori
distribuitor
de
produse,
iar
cumpărătorul
este
un
distribuitor
care
nu
este
și
fabricant
de
produse
care
concurează
cu
produsele
contractuale;
sau
c) furnizorul
este
un
prestator
de
servicii
la
mai
multe
niveluri
comerciale,
în
timp
ce
cumpărătorul
nu
prestează
servicii
concurente
la
nivelul
comercial
la
care
achiziționează
ser- viciile
contractuale.
Dacă
concurenții
convin
să
își
distribuie
pro- dusele
pe
bază
de
reciprocitate,
există
posibilitatea
ca
acordurile
să
aibă
ca
obiect
sau
efect
împărțirea
piețelor
între
părți
ori
să
ducă
la
înțelegeri
secrete
ilegale.
Acest
lucru
este
valabil
și
pen- tru
acordurile
nereciproce
dintre
concurenții
care
depășesc
o
anu- mită
mărime.
Aceste
acorduri
trebuie
în
primul
rând
evaluate
conform
principiilor
expuse
mai
jos.
Dacă
evaluarea
conduce
la
concluzia
că
o
cooperare
între
concurenți
în
domeniul
distribuției
este,
în
principiu,
acceptabilă,
va
fi
necesară
o
altă
evaluare
pen- tru
a
se
examina
restricționările
pe
verticală
incluse
în
aceste
acorduri.
120. Mai
trebuie
făcută
o
distincție
între
acordurile
în
care părțile
convin
numai
asupra
comercializării
în
comun
și
acordurile
în
care
comercializarea
este
în
legătură
cu
o
altă
cooperare.
Se
poate
da
exemplul
producției
sau
achiziției
în
comun.
Aceste
acorduri
vor
fi
examinate
conform
evaluărilor
pentru
tipurile
res- pective
de
acorduri. 5.2. Piețe
relevante
121. Pentru
a
evalua
raporturile
concurențiale
dintre
părțile
aflate
în
cooperare,
trebuie
mai
întâi
definite
piețele
de
produse
și
piețele
geografice
relevante
la
care
se
referă
direct
cooperarea,
adică
piețele
de
care
aparțin
produsele
care
fac
obiectul
acordu- lui.
În
al
doilea
rând,
un
acord
de
comercializare
de
pe
o
piață
poate
afecta
și
comportamentul
concurențial
al
părților
de
pe
o
piață
învecinată,
strâns
legată
de
piața
direct
vizată
de
cooperare. 5.3. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(1)
din
lege 5.3.1. Natura
acordului
122. Acordurile
de
comercializare
la
care
se
referă
prezentul
capitol
intră
sub
incidența
regulilor
de
concurență
numai
dacă
părțile
la
acord
sunt
concurente.
Dacă
în
mod
clar
părțile
nu
concurează
între
ele
în
ceea
ce
privește
produsele
sau
serviciile
vizate
în
acord,
acesta
nu
poate
crea
probleme
de
concurență
de
natură
orizontală.
Acordul
se
poate
încadra
însă
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
dacă
conține
restricții
pe
verticală,
cum
ar
fi
restricții
asupra
vânzărilor
pasive,
menținerea
prețurilor
la
revânzare
etc.
Acest
lucru
este
valabil
și
în
cazul
în
care
este
obiectiv
necesară
o
cooperare
în
comercializare
pentru
a
permite
unei
părți
să
intre
pe
o
piață
pe
care
nu
ar
fi
putut
intra
separat,
de
exemplu
din
cauza
costurilor
aferente.
O
aplicare
specifică
a
acestui
principiu
o
reprezintă
înțelegerile
de
tip
consorțiu,
care
permit
companiilor
implicate
să
vină
cu
o
ofertă
credibilă
pentru
proiecte
pe
care
nu
ar
fi
putut
să
le
realizeze
sau
să
le
oferteze
în
mod
individual. Pentru
că
ele
nu
sunt
concurenți
potențiali
la
licitație,
nu
apar
restrângeri
de
concurență.
123. Principalele
probleme
de
concurență
în
ceea
ce
privește
acordurile
de
comercializare
dintre
concurenți
sunt:
fixarea
prețuri- lor
și
tarifelor,
împărțirea
piețelor
și
trucarea
liciitațiilor.
Acordurile
limitate
doar
la
vânzarea
în
comun
au
de
regulă
ca
obiect
și
efect
coordonarea
politicii
de
prețuri
între
fabricanții
concurenți.
În
acest
caz
acordurile
nu
numai
că
elimină
concurența
prin
preț
dintre
părți,
dar
restrâng,
de
asemenea,
și
volumul
produselor
livrate
de
participanți
în
cadrul
sistemului
de
repartizare
a
comen- zilor.
Prin
urmare,
acordurile
restrâng
concurența
dintre
părți
în
ceea
ce
privește
oferta
și
limitează
opțiunile
cumpărătorilor,
intrând
astfel
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
124. Această
evaluare
nu
se
modifică
dacă
acordul
este
neexclusiv.
Art. 5
alin.
(1)
din
lege
se
aplică
în
continuare
chiar
dacă
părțile
au
libertatea
de
a
face
vânzări
în
afara
acordului,
atâta
timp
cât
se
presupune
că
acordul
va
duce
la
o
coordonare
generală
a
prețurilor
practicate
de
către
părți.
125. În
cazul
înțelegerilor
de
comercializare
care
nu
reușesc
să
realizeze
vânzarea
în
comun
apar
două
probleme
majore.
Prima
este
aceea
că
o
comercializare
în
comun
oferă
posibilitatea
clară
de
a
face
un
schimb
de
informații
comerciale,
mai
ales
în
privința
strategiei
de
comercializare
și
a
stabilirii
prețurilor.
A
doua
problemă
este
că,
în
funcție
de
structura
costurilor
comercializării,
un
input
semnificativ
pentru
costurile
finale
poate
fi
suportat
în
comun
de
către
părți.
În
consecință,
concurența
reală
prin
preț
la
nivelul
vânzărilor
finale
poate
fi
astfel
limitată. Acordurile
de
comercializare
în
comun
se
încadrează
deci
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
fie
pentru
că
permit
schimbul
de
informații
comerciale
strategice,
fie
pentru
că
influențează
o
parte
semnifi- cativă
a
costurilor
finale
ale
părților.
126. Problema
majoră
legată
de
înțelegerile
de
distribuție
din- tre
concurenții
care
sunt
activi
pe
piețe
geografice
diferite
este
aceea
că
pot
conduce
sau
pot
fi
un
instrument
de
împărțire (alo- care)
a
piețelor.
În
cazul
acordurilor
de
distribuție
reciprocă
a
pro- duselor (fiecare
distribuie
produsele
celuilalt),
părțile
la
acord
își
împart
piețele
sau
clienții
și
elimină
concurența
dintre
ele.
Chestiunea
de
bază
la
evaluarea
acordurilor
de
acest
tip
este
dacă
acordul
în
cauză
este
obiectiv
necesar
părților
pentru
a
pătrunde
una
pe
piața
celeilalte.
În
caz
afirmativ,
acordul
nu
cre- ează
probleme
de
concurență
cu
caracter
orizontal.
Totuși,
acor- dul
de
distribuție
se
poate
încadra
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
dacă
conține
restricții
pe
verticală,
cum
ar
fi
restricții
asupra
vânzărilor
pasive,
menținerii
prețurilor
la
revânzare
etc.
Dacă
acordul
nu
este
obiectiv
necesar
părților
pentru
a
pătrunde
una
pe
piața
celeilalte,
atunci
acesta
intră
sub
incidența
interdicției
prevăzute
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Dacă
acordul
nu
este
reci- proc,
riscul
împărțirii
pieței
este
mai
mic.
Trebuie
totuși
să
se
analizeze
dacă
acordul
nereciproc
constituie
baza
unei
înțelegeri
mutuale
între
doi
agenți
economici
de
a
nu
pătrunde
unul
pe
piața
celuilalt
ori
este
un
mijloc
de
control
al
accesului
la
piață
sau
al
concurenței
din
partea
celor
care
intră
venind
de
pe
alte
piețe. 5.3.2. Puterea
pe
piață
și
structura
pieței
127. În
conformitate
cu
prevederile
art. 8
alin.
(2)
din
lege,
acordurile
care
implică
fixarea
prețurilor
și
tarifelor,
alocarea
piețelor
și
trucarea
licitațiilor
se
vor
încadra
întotdeauna
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
indiferent
de
puterea
pe
piață
a
părților.
128. Acordurile
de
comercializare
dintre
concurenți,
care
nu
privesc
prețuri,
tarife,
partajarea
piețelor
sau
licitații,
fac
obiectul
art. 5
alin.
(1)
din
lege
dacă
părțile
la
acord
au
un
anumit
nivel
de
punere
pe
piață,
conform
art. 8
alin.
(1)
din
lege.
În
majorita- tea
cazurilor,
probabilitatea
existenței
unei
puteri
de
piață
este
mică
atunci
când
părțile
la
acord
au
o
cotă
comună
de
piață
mai
mică
de 15%.
La
acest
nivel
al
cotei
comune
de
piață
este
foarte
probabil
să
fie
îndeplinite
condițiile
de
exceptare
de
la
art. 5
alin.
(2)
din
lege,
dar
aceasta
se
va
stabili
doar
în
urma
analizei
cazului.
Legea
concurenței
stabilește
la
art. 8
alin.
(1)
că
prevederile
art. 5
nu
se
aplică
în
cazul
agenților
economici
la
care
cifra
de
afaceri
pentru
exercițiul
financiar
precedent
recurgerii
la
comporta- mente
susceptibile
a
fi
calificate
drept
practici
anticoncurențiale
nu
depășește
un
plafon
stabilit
anual
de
către
Consiliul
Concurenței,
iar
cota
de
piață
deținută
de
părți
nu
depășește 5%.
129. O
cotă
de
piață
situată
peste 15%
nu
indică
în
mod
automat
că
acordul
de
cooperare
poate
avea
efecte
negative
pe
piață,
dar
implică
o
analiză
mai
atentă
a
impactului
acordului
de
comercializare
în
comun
asupra
pieței,
care
să
cuprindă
în
primul
rând
evaluarea
gradului
de
concentrare
a
pieței.
Cu
cât
piața
este
mai
concentrată,
cu
atât
sunt
mai
utile
informațiile
privind
prețurile
sau
strategiile
de
marketing
pentru
reducerea
gradului
de
incerti- tudine
și
cu
atât
sunt
mai
motivate
părțile
să
recurgă
la
schimbul
de
astfel
de
informații.
Părțile
trebuie
să
demonstreze
că
efectele
pozitive
prevalează
asupra
restricționărilor
concurenței. 5.4. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(2)
din
lege 5.4.1. Beneficiile
economice
130. Eficiențele
care
trebuie
luate
în
considerare
la
evaluarea
posibilei
exceptări
a
acordului
de
comercializare
în
comun
vor
depinde
de
natura
activității.
În
general,
fixarea
prețurilor
nu
se
poate
justifica
decât
dacă
este
indispensabilă
pentru
integrarea
altor
funcții
de
comercializare,
iar
această
integrare
va
genera
efi- ciențe
substanțiale.
Dimensiunea
eficiențelor
obținute
depinde,
între
altele,
de
importanța
activităților
de
comercializare
în
comun
pentru
structura
generală
a
costurilor
produsului
respectiv.
Distribuția
în
comun
este
deci
tipul
de
acord
care
generează
efi- ciențe
semnificative,
mai
ales
pentru
fabricanții
de
bunuri
de
con- sum
distribuite
pe
scară
largă
și
mai
puțin
pentru
fabricanții
de
produse
industriale
care
sunt
cumpărate
de
către
un
număr
limitat
de
utilizatori.
131. Eficiențele
declarate
nu
ar
trebui
să
fie
economiile
reali- zate
numai
ca
urmare
a
eliminării
costurilor
inerente,
legate
de
concurență,
ci
trebuie
să
rezulte
din
integrarea
activităților
econo- mice.
Reducerea
costurilor
de
transport,
care
este
doar
rezultatul
alocării
clienților,
fără
nici
o
integrare
a
sistemului
logistic,
nu
poate
fi
deci
considerată
o
eficiență
care
să
facă
acordul
exceptabil.
132. Beneficiile
eficienței
declarate
trebuie
să
fie
demonstrate.
Un
element
important
în
această
privință
ar
fi
contribuția
semnifi- cativă
a
ambelor
părți
la
capital,
tehnologie
și
active.
Economiile
de
costuri,
realizate
prin
reducerea
suprapunerii
resurselor
și
a
facilităților
utilizate,
pot
fi
și
ele
acceptate.
Dacă
însă
comerciali- zarea
în
comun
nu
reprezintă
altceva
decât
o
agenție
de
vânzări
care
nu
face
investiții,
acordul
poate
fi
un
cartel
deghizat
ilegal
și
ca
atare
nu
îndeplinește
condițiile
art. 5
alin.
(2)
din
lege. 5.4.2. Indispensabilitatea
133. Acordul
de
comercializare
nu
poate
fi
exceptat
dacă
impune
restricții
care
nu
sunt
strict
necesare
pentru
atingerea
beneficiilor
de
mai
sus.
Așa
cum
s-a
menționat,
chestiunea
indis- pensabilității
este
importantă,
în
special
în
cazul
acelor
acorduri
care
implică
fixarea
prețurilor
sau
împărțirea
piețelor. 5.4.3. Menținerea
concurenței
134. Nu
este
posibilă
nici
o
exceptare
dacă
părțile
au
posibi- litatea
de
a
elimina
concurența
de
pe
o
parte
substanțială
a
pieței
produselor
în
cauză.
La
efectuarea
acestei
evaluări
segmentele
de
piață
combinate
ale
părților
pot
fi
considerate
un
punct
de
plecare.
Apoi
este
nevoie
să
se
analizeze
dacă
aceste
segmente
de
piață
indică
o
poziție
dominantă
și
dacă
există
fac- tori
de
atenuare,
cum
ar
fi
potențialul
intrării
pe
piață.
Dacă
în
urma
încheierii
unui
acord
de
comercializare
un
agent
economic
este
dominant
sau
devine
dominant,
acordul
care
produce
efecte
anticoncurențiale
în
sensul
art. 5
din
lege
nu
poate
fi,
în
principiu,
exceptat.
CAPITOLUL
VI Acordurile
cu
privire
la
standarde 6.1. Definiție
135. Acordurile
de
standardizare
au
ca
obiectiv
principal
defi- nirea
cerințelor
tehnice
și
calitative
cu
care
trebuie
să
fie
con- forme
produsele
actuale
sau
viitoare,
procedeele
sau
metodele
de
producție.
Standardizarea
poate
lua
forme
diferite,
de
la
adopta- rea
standardelor
prin
consens
național
de
către
organismele
euro- pene
sau
naționale
de
standardizare
recunoscute,
consorții
și
foruri,
până
la
acorduri
între
agenți
economici
unici.
Acordurile
de
standardizare
pot
acoperi
aspecte
diverse,
cum
ar
fi
standardiza- rea
diverselor
clase
sau
dimensiuni
ale
unui
produs
anume
ori specificațiile
tehnice
de
pe
piețele
unde
compatibilitatea
și
interoperabilitatea
cu
alte
produse
ori
sisteme
este
esențială.
Condițiile
accesului
la
o
anumită
marcă
de
calitate
sau
ale
aprobării
de
către
organismul
de
reglementare
pot
fi,
de
aseme- nea,
considerate
standarde.
136. Standardele
referitoare
la
furnizarea
de
servicii
profesio- nale,
cum
ar
fi
regulile
de
admitere
într-o
profesiune
liberală,
nu
sunt
acoperite
de
prezentele
instrucțiuni. 6.2. Piețe
relevante
137. Acordurile
de
standardizare
produc
efecte
pe 3
piețe
posibile,
care
vor
fi
definite
în
conformitate
cu „Instrucțiunile
cu
privire
la
definiția
pieței
relevante,
în
scopul
stabilirii
părții
sub- stanțiale
de
piață",
emise
de
către
Consiliul
Concurenței.
În
primul
rând
se
produc
efecte
pe
piețele
produselor
la
care
se
referă
standardele.
Standardele
privitoare
la
produsele
complet
noi
pot
ridica
probleme
similare
cu
cele
de
la
acordurile
de
cercetare-dez- voltare
în
ceea
ce
privește
definirea
pieței (vezi
secțiunea 2.2 – pct. 41).
În
al
doilea
rând,
se
produc
efecte
pe
piața
serviciilor
pentru
stabilirea
standardelor,
dacă
există
diferite
organisme
sau
acorduri
de
stabilire
a
standardelor.
În
al
treilea
rând,
se
produc
efecte,
dacă
este
cazul,
pe
piața
distinctă
pentru
testare
și
certificare. 6.3. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(1)
din
lege
138. Stabilirea
standardelor
se
poate
realiza
prin
acorduri
între
agenți
economici
privați
sau
sub
egida
organismelor
publice
sau
a
organismelor
însărcinate
cu
serviciile
de
interes
economic
general.
Implicarea
acestor
organisme
face
obiectul
prevederilor
art. 9
din
lege. 6.3.1. Natura
acordului
139. Dacă
participarea
la
stabilirea
standardelor
este
nerestricționată
și
transparentă,
acordurile
de
standardizare,
con- form
definiției
de
mai
sus,
care
nu
stabilesc
obligativitatea
de
conformitate
cu
standardul
respectiv
sau
care
sunt
părți
ale
unui
acord
mai
larg
de
asigurare
a
compatibilității
produselor,
nu
restrâng
concurența.
În
mod
normal
acest
lucru
este
valabil
pen- tru
standardele
adoptate
de
către
organisme
de
standardizare
recunoscute,
care
se
bazează
pe
proceduri
nediscriminatorii,
des- chise
și
transparente.
140. Nu
există
restricții
apreciabile
în
cazul
standardelor
care
au
o
acoperire
neglijabilă
a
pieței
relevante,
cu
condiția
ca
situația
să
nu
se
schimbe.
Nu
se
regăsesc
restricționări
aprecia- bile
ale
concurenței
nici
în
acordurile
care
pun
laolaltă
IMM
pen- tru
a
standardiza
formele
de
acces
sau
condițiile
ofertelor
colective
ori
acordurile
care
standardizează
aspecte,
cum
ar
fi
caracteristici
minore
ale
produsului,
formulare
și
rapoarte,
care
au
efect
nesemnificativ
asupra
principalilor
factori
ce
afectează
con- curența
pe
piețele
relevante.
141. Acordurile
care
utilizează
un
standard
ca
mijloc
între
alte
părți
ale
unui
acord
restrictiv
mai
larg,
de
excludere
a
concurenților
reali
sau
potențiali,
vor
intra
întotdeauna
sub
inci- dența
art. 5
alin
(1) din
lege.
De
exemplu,
un
acord
prin
care
o
asociație
națională
de
producători
fixează
un
standard
și
exercită
presiuni
asupra
terțelor
părți
de
a
nu
comercializa
produse
care
nu
se
conformează
cu
standardul
respectiv
intră
în
această
categorie.
142. Acordurile
de
standardizare
pot
fi
încadrate
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
dacă
oferă
părților
un
control
comun
asupra
pro- ducției
și/sau
inovației,
restrângând
astfel
capacitatea
lor
de
a
concura
în
ceea
ce
privește
caracteristicile
produsului
și
afectând
terțe
părți,
precum
furnizorii
sau
cumpărătorii
de
produse
standar- dizate.
Evaluarea
fiecărui
acord
trebuie
să
ia
în
considerare
natura
standardului
și
efectul
probabil
asupra
piețelor
vizate,
pre- cum
și
aria
restricțiilor
posibilie
care
depășesc
obiectivul
primar
al
standardizării,
conform
definiției
de
mai
sus.
143. Existența
unei
restricționări
a
concurenței
în
acordurile
de
standardizare
depinde
de
măsura
în
care
părțile
își
păstrează
libertatea
de
a
elabora
standarde
sau
produse
alternative
care
nu
se
conformează
standardului
convenit.
Acordurile
de
standardizare
pot
restrânge
concurența
dacă
împiedică
părțile
să
conceapă
standarde
alternative
ori
să
comercializeze
produse
alternative,
care
nu
sunt
conforme
cu
standardul.
Acordurile
care
încredințează
anumitor
organisme
dreptul
exclusiv
de
a
verifica
conformitatea
cu
standardul
depășesc
obiectivul
primar
al
definirii
standardului
și
pot
restrânge
concurența.
Acordurile
care
impun restricții
asupra
marcării
care
să
ateste
conformitatea
cu
standar- dele
pot
și
ele
să
restrângă
concurența,
dacă
restricțiile
nu
sunt
impuse
prin
prevederi
de
reglementare. 6.3.2. Puterea
pe
piață
și
structura
pieței
144. Segmentele
de
piață
mari
pe
care
părțile
le
dețin
pe
piața
afectată
nu
vor
constitui
neapărat
o
problemă
pentru
acor- durile
de
standardizare.
Eficacitatea
lor
este
adesea
proporțională
cu
segmentul
de
industrie
implicat
în
stabilirea
și/sau
aplicarea
standardului.
Pe
de
altă
parte,
standardele
care
nu
sunt
accesi- bile
terțelor
părți
pot
discrimina
sau
împiedica
accesul
părților
terțe
sau
pot
segmenta
piețele
în
funcție
de
aria
geografică
de
aplicare.
Astfel,
evaluarea
posibilelor
restricționări
ale
concurenței
prevăzute
în
acord
se
va
axa
pe
analiza
de
la
caz
la
caz
a
posi- bilităților
de
eliminare
a
barierelor
de
intrare
pe
piață. 6.4. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(2)
din
lege 6.4.1. Beneficiile
economice
145. Consiliul
Concurenței
abordează
în
general
pozitiv
acor- durile
care
promovează
întrepătrunderile
economice
pe
piață
sau
care
încurajează
dezvoltarea
de
noi
piețe
și
îmbunătățirea
condițiilor
de
furnizare.
Pentru
a
materializa
aceste
beneficii
eco- nomice
informațiile
necesare
privind
aplicarea
standardelor
trebuie
să
fie
disponibile
pentru
cei
care
vor
să
intre
pe
piață,
iar
un
procent
considerabil
al
industriei
trebuie
să
fie
implicat
în
fixarea
standardului
de
o
manieră
transparentă.
Rămâne
în
sarcina
părților
să
demonstreze
că
restricțiile
de
fixare,
utilizare
sau
acces
la
standard
creează
beneficii
economice.
146. Pentru
a
se
obține
beneficii
tehnice
sau
economice
stan- dardele
nu
trebuie
să
limiteze
inovația.
Acest
lucru
va
depinde
în
principal
de
durata
de
viață
a
produselor
la
care
se
referă
stan- dardul,
în
corelare
cu
etapa
de
dezvoltare
a
pieței (creștere
rapidă,
creștere,
stagnare
etc.).
Efectele
asupra
inovării
trebuie
analizate
de
la
caz
la
caz.
Părțile
ar
putea
fi
solicitate
să
dove- dească
faptul
că
standardizarea
colectivă
sporește
eficiența
pentru
consumator
atunci
când
un
standard
nou
poate
atrage
după
sine
uzura
morală
rapidă,
nejustificată,
a
produselor
existente,
fără
beneficii
suplimentare
obiective. 6.4.2. Indispensabilitatea
147. Prin
natura
lor
standardele
nu
vor
cuprinde
toate
speci- ficațiile
sau
tehnologiile
posibile.
În
unele
cazuri
poate
fi
necesar,
în
beneficiul
consumatorilor
sau
al
economiei
în
ansamblu,
să
existe
o
singură
soluție
tehnologică.
Acest
standard
trebuie
însă
stabilit
pe
baze
nediscriminatorii.
În
mod
ideal
standardele
ar
tre- bui
să
fie
imparțiale
din
punct
de
vedere
tehnologic.
Oricum,
tre- buie
justificată
preferința
pentru
un
standard
în
defavoarea
altuia.
148. Toți
concurenții
de
pe
piețele
afectate
de
acordul
de
standard
ar
trebui
să
aibă
posibilitatea
de
a
se
implica
în
dezba- teri.
Prin
urmare,
participarea
la
stabilirea
standardului
ar
trebui
să
fie
deschisă
tuturor,
exceptând
situația
în
care
părțile
demon- strează
ineficiențe
importante
ca
urmare
a
acestei
participări
sau
în
care
se
preconizează
proceduri
recunoscute
pentru
reprezenta- rea
intereselor
colective,
cum
este
cazul
organismelor
de
standar- dizare
oficiale.
149. Ca
regulă
generală
trebuie
să
se
facă
o
distincție
clară
între
stabilirea
unui
standard
și,
dacă
este
cazul,
cercetarea-dez- voltarea
aferentă,
exploatarea
comercială
a
standardului
respectiv.
Acordurile
cu
privire
la
standarde
ar
trebui
să
se
refere
strict
la
atingerea
obiectivelor
lor,
fie
că
este
vorba
de
compatibilitate
tehnică
sau
de
un
anumit
nivel
de
calitate.
De
exemplu,
trebuie
să
se
demonstreze
foarte
clar
de
ce
este
indispensabil
pentru
apariția
beneficiilor
economice
ca
un
acord
de
diseminare
a
unui
standard
într-un
sector
industrial
în
care
un
singur
concurent
oferă
o
alternativă
să
oblige
părțile
din
acord
să
boicoteze
alternativa. 6.4.3. Menținerea
concurenței
150. Adoptarea
unui
standard
privat
de
către
un
grup
de
firme
care
deține
o
poziție
dominantă
va
conduce
la
crearea
unui
stan- dard
industrial
de
facto.
Principala
preocupare
va
fi
deci
ca
aceste
standarde
să
fie
cât
mai
accesibile
posibil
și
să
fie
apli- cate
de
o
manieră
clar
nediscriminatorie.
Pentru
a
evita
elimina- rea
concurenței
pe
piețele
relevante
terțele
părți
trebuie
să
aibă
acces
la
standard
în
condiții
corecte,
rezonabile
și
nediscriminatorii.
151. Dacă
organizații
sau
grupuri
de
firme
private
stabilesc
ca
un
standard
sau
o
tehnologie
aflată
în
proprietatea
lor
să
devină
un
standard
de
facto,
concurența
va
fi
eliminată
în
cazul
în
care
terțele
părți
sunt
împiedicate
să
aibă
acces
la
acest
standard.
CAPITOLUL
VII Acordurile
de
mediu 7.1. Definiție
152. Acordurile
de
mediu
sunt
cele
prin
care
părțile
se
anga- jează
să
reducă
poluarea,
astfel
cum
este
ea
definită
în
legislația
mediului,
sau
să
îndeplinească
obiective
de
mediu.
Prin
urmare,
obiectivul
stabilit
sau
măsurile
convenite
trebuie
să
fie
direct
legate
de
reducerea
unui
poluant
sau
a
unui
tip
de
deșeu,
iden- tificate
ca
făcând
parte
din
această
legislație
sau
obiectiv.
Sunt
excluse
acordurile
care
generează
reducerea
poluării
ca
produs
secundar
al
altor
măsuri.
153. Acordurile
de
mediu
pot
stabili
standarde
cu
privire
la
performanța
de
mediu
a
produselor,
inputuri
sau
outputuri,
ori
a
procedeelor
de
producție.
Dacă
unele
acorduri
de
mediu
pot
fi
asimilate
standardizării,
se
vor
aplica
aceleași
principii
de
evalu- are.
Alte
categorii
posibilie
cuprind
acordurile
încheiate
între
agenți
economici
care
activează
la
același
nivel
comercial,
prin
care
părțile
prevăd
atingerea
în
comun
a
unui
obiectiv
de
mediu,
cum
ar
fi
reciclarea
anumitor
materiale,
reducerea
noxelor
sau
îmbunătățirea
eficienței
energetice.
154. La
nivelul
sectoarelor
industriale
se
elaborează
planuri
cuprinzătoare
pentru
respectarea
obligațiilor
privind
colectarea
și
reciclarea
deșeurilor.
Aceste
planuri
cuprind
de
obicei
un
set
com- plex
de
înțelegeri,
unele
având
caracter
orizontal,
iar
altele
verti- cal.
Dacă
aceste
înțelegeri
conțin
restricții
verticale,
ele
nu
vor
face
obiectul
prezentelor
instrucțiuni. 7.2. Piețele
relevante
155. Efectele
trebuie
evaluate
pe
piețele
la
care
se
referă
acordul,
care
vor
fi
definite
în
conformitate
cu „Instrucțiunile
pri- vind
definiția
pieței
relevante,
în
scopul
stabilirii
părții
substanțiale
de
piață",
emise
de
către
Consiliul
Concurenței.
Dacă
poluantul
nu
este
un
produs,
piața
relevantă
cuprinde
piața
produsului
în
care
este
înglobat
poluantul.
În
ceea
ce
privește
acordurile
de
colectare/reciclare,
pe
lângă
efectele
asupra
pieței
pe
care
acționează
părțile
ca
producători
sau
distribuitori
trebuie
evaluate
și
efectele
asupra
pieței
serviciilor
de
colectare,
care
acoperă
potențial
produsul
în
cauză. 7.3. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(1)
din
lege
156. Încheierea
unor
acorduri
de
mediu
poate
fi
încurajată
sau
impusă
de
către
autorități
în
exercitarea
prerogativelor
lor
publice.
Prezentele
instrucțiuni
se
referă
numai
la
evaluarea
care
trebuie
făcută
cu
privire
la
compatibilitatea
acordului
cu
art. 5
din
lege. 7.3.1. Natura
acordului
157. Unele
acorduri
de
mediu
nu
se
vor
încadra
în
aria
de
interdicție
a
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
indiferent
de
segmentul
de
piață
comun
al
părților.
158. Acest
lucru
se
poate
întâmpla
dacă
nu
se
impune
părților
nici
o
obligație
individuală
sau
dacă
acestea
se
anga- jează,
la
modul
general,
să
contribuie
la
atingerea
obiectivului
de
mediu
la
nivel
sectorial.
În
acest
din
urmă
caz
evaluarea
va
avea
în
vedere
libertatea
părților
în
ceea
ce
privește
mijloacele
dispo- nibile,
din
punct
de
vedere
economic
și
tehnic,
în
vederea
atinge- rii
obiectivului
de
mediu
convenit.
Cu
cât
mijloacele
sunt
mai
variate,
cu
atât
sunt
mai
puțin
considerabile
efectele
restrictive
potențiale.
159. În
același
fel,
acordurile
care
stabilesc
performanța
de
mediu
a
produselor
sau
procedeelor
care
nu
afectează
considera- bil
produsul
ori
diversitatea
produselor
pe
piața
relevantă
sau
a
căror
importanță
este
marginală
în
influențarea
deciziilor
de
achiziții
nu
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Dacă
unele
produse
sunt
interzise
sau
eliminate
treptat
de
pe
piață,
restricțiile
nu
pot
fi
considerate
apreciabile
dacă
au
o
pondere
minoră
pe
piața
geografică
relevantă.
160. În
sfârșit,
acordurile
prin
care
se
creează
o
piață
nouă,
ca
de
exemplu
acordurile
de
reciclare,
în
general
nu
vor
restrânge
concurența,
cu
condiția
și
atâta
timp
cât
părțile
nu
au
posibilitatea
de
a
efectua
activitățile
în
mod
independent
pentru
că
nu
există
alternative
și/sau
alți
concurenți.
161. Acordurile
de
mediu
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
prin
natura
lor
atunci
când
obiectivul
real
al
cooperării
nu
privește
o
problemă
de
mediu,
ci
servește
ca
instrument
de
creare
a
unui
cartel
deghizat,
ilegal,
prin
care
se
fixează
prețurile,
se
limitează
producția
sau
se
împart
piețele,
și
când
cooperarea
este
un
instrument,
între
altele
cuprins
într-un
acord
restrictiv
mai
larg,
care
este
menit
să
excludă
concurenții
reali
sau
potențiali. 7.3.2.
Puterea
pe
piață
și
structura
pieței
162. Acordurile
de
mediu
care
acoperă
o
pondere
însemnată
a
unui
sector
industrial
se
vor
încadra
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
dacă
restrâng
în
mod
apreciabil
capacitatea
părților
de
a
concepe
caracteristicile
produselor
lor
sau
tehnologia
de
fabricație
a
aces- tora,
conferindu-le
astfel
o
influență
reciprocă
asupra
producției
și
vânzărilor.
Pe
lângă
restricțiile
impuse
părților,
acordul
de
mediu
poate
reduce
sau
afecta
substanțial
nivelul
producției
terțelor
părți,
furnizori
sau
cumpărători.
163. De
exemplu,
acordurile
de
mediu
care
pot
elimina
treptat
sau
pot
afecta
semnificativ
un
procent
ridicat
al
vânzărilor
părților,
în
legătură
cu
produsele
sau
procedeele
lor
de
protecție,
se
vor
încadra
la
art. 5
alin.
(1)
dacă
părțile
dețin
un
procent
semnifica- tiv
al
pieței.
Același
lucru
este
valabil
în
cazul
acordurilor
prin
care
părțile
își
alocă
cote
individuale
de
poluare.
164. În
mod
asemănător,
acordurile
prin
care
părțile
care
dețin
cote
de
piață
semnificative
desemnează
un
agent
economic
ca
fiind
prestatorul
exclusiv
de
servicii
de
colectare/reciclare
a
pro- duselor
lor
pot
și
ele
să
restrângă
concurența
în
mod
apreciabil,
cu
condiția
existenței
altor
prestatori
reali
ori
potențiali. 7.4. Evaluarea
conform
art. 5
alin.
(2)
din
lege 7.4.1. Beneficiile
economice
165. Consiliul
Concurenței
face
o
abordare
pozitivă
a
utilizării
acordurilor
de
mediu,
ca
instrumente
de
politică
pentru
realizarea
obiectivelor
stabilite
prin
reglementările
specifice,
cu
condiția
ca
aceste
acorduri
să
fie
compatibile
cu
regulile
concurenței.
166. Acordurile
de
mediu
care
intră
sub
incidența
prevederilor
art. 5
alin.
(1)
din
lege
pot
genera
beneficii
economice
care,
la
nivelul
consumatorilor
individuali
sau
colectivi,
prevalează
asupra
efectelor
negative
asupra
concurenței.
Pentru
îndeplinirea
acestor condiții
trebuie
să
existe
beneficii
nete
din
punct
de
vedere
al
reducerii
presiunii
problemelor
de
mediu
care
rezultă
din
acord,
în
comparație
cu
situația
obișnuită
în
care
nu
se
iau
nici
un
fel
de
măsuri.
Cu
alte
cuvinte,
beneficiile
economice
scontate
trebuie
să
aibă
o
pondere
mai
mare
decât
costurile.
167. Aceste
costuri
cuprind
efectele
slăbirii
concurenței,
asociate
cu
costurile
de
conformitate
pentru
agenții
economici
operatori
și/sau
cu
efectele
asupra
terțelor
părți.
Beneficiile
ar
putea
fi
evaluate
în
două
etape.
Dacă
consumatorii,
în
mod
indi- vidual,
beneficiază
periodic,
în
urma
încheierii
acordului,
de
o
rată
pozitivă
a
rentabilității,
nu
este
nevoie
ca
beneficiile
de
mediu
cumulate
să
fie
stabilite
în
mod
obiectiv.
În
caz
contrar,
poate
fi
necesară
o
analiză
cost-beneficiu
pentru
a
evalua
dacă
încadra- rea
beneficiilor
nete
pentru
consumatori
sunt,
în
general,
în
limite
rezonabile
de
prognoză. 7.4.2. Indispensabilitatea
168. Cu
cât
eficiența
economică
a
unui
acord
de
mediu
este
demonstrată
mai
obiectiv,
cu
atât
mai
clar
fiecare
prestare
de
serviciu
poate
fi
considerată
indispensabilă
pentru
atingerea
obiectivului
de
mediu,
în
contextul
economic
dat.
169. Evaluarea
obiectivă
a
prestărilor
care
la
prima
vedere
pot
fi
considerate
ca
nefiind
strict
necesare
trebuie
fundamentată
printr-o
analiză
cost-eficiență,
care
să
indice
faptul
că
mijloacele
alternative
de
obținere
a
beneficiilor
de
mediu
scontate
ar
fi
mai
costisitoare
din
punct
de
vedere
economic
și
financiar,
conform
unor
previziuni
rezonabile.
De
exemplu,
trebuie
să
se
demon- streze
foarte
clar
că
o
taxă
unică,
percepută
indiferent
de
costu- rile
individuale
ale
colectării
deșeurilor,
este
indispensabilă
pentru
buna
funcționare
a
unui
sistem
de
colectare
la
scară
industrială. 7.4.3. Menținerea
concurenței
170. Indiferent
de
câștigurile
de
mediu,
de
câștigurile
econo- mice
și
de
necesitatea
de
a
presta
serviciile
respective,
acordul
nu
trebuie
să
elimine
concurența
din
punctul
de
vedere
al
dife- rențierii
produselor
sau
procedeelor,
al
inovației
tehnologice
sau
al
intrării
pe
piață
într-un
interval
scurt
de
timp
ori,
dacă
este
relevant,
un
interval
de
timp
mediu.
De
exemplu,
în
cazul
dreptu- rilor
exclusive
de
colectare,
acordate
agentului
de
colectare/reci- clare
care
are
concurenți
potențiali,
durata
acestor
drepturi
trebuie
să
ia
în
considerare
posibila
apariție
a
unei
alternative
pentru
operator.
ANEXĂ
la
cap.
II
Exemplul 1
E
X
E
M
P
L
E
nologii
noi,
acesta
reduce
varietatea
și
creează
costuri
în
comun
Situația:
Există
doi
agenți
economici
importanți
pe
piața
exis- tentă
a
producției
de
componente
electronice:
A,
cu
o
cotă
de 30%
din
piață,
și
B,
cu
o
cotă
de 30%.
Fiecare
a
făcut
investiții
semnificative
în
cercetarea-dezvoltarea
necesară
realizării
de
com- ponente
electronice
miniaturizate
și
a
pus
la
punct
prototipuri.
Acum
cei
doi
convin
să
își
unească
eforturile
în
domeniul
cer- cetării-dezvoltării
prin
crearea
unei
societăți
în
comun,
pentru
a
finaliza
activitatea
de
cercetare-dezvoltare
și
a
produce
compo- nentele
respective,
care
vor
fi
revândute
firmelor-mamă,
acestea
urmând
să
le
comercializeze
separat.
Restul
pieței
este
acoperit
de
firme
mici
care
nu
au
suficiente
resurse
de
realizare
a
investițiilor
necesare.
Analiză:
Componentele
electronice
miniaturizate
care
pot
con- cura
cu
componentele
existente
în
anumite
domenii
reprezintă
în
esență
o
tehnologie
nouă,
iar
analiza
trebuie
să
se
refere
la
polii
cercetării
îndreptați
către
această
viitoare
piață.
Dacă
societatea
în
comun
va
continua
să
existe,
atunci
va
exista
o
singură
cale
către
tehnologia
de
fabricație
necesară,
iar
dacă
agenții
economici
A
și
B
nu
înființau
societatea
în
comun,
ar
fi
putut
ajunge
pe
piață
în
mod
individual,
cu
produse
separate.
Chiar
dacă
acordul
prezintă
avantaje
în
ceea
ce
privește
crearea
mai
rapidă
de
teh- ale
părților.
Mai
mult,
trebuie
luată
în
considerare
posibilitatea
părților
de
a
abuza
de
poziția
lor
puternică
pe
piața
existentă.
Deoarece
la
nivelul
cercetării-dezvoltării
agenții
economici
A
și
B
nu
au
concurenți
pe
piață,
stimulentul
ca
aceștia
să
urmărească
realizarea
de
noi
tehnologii
se
reduce
considerabil.
Deși
unele
dintre
aceste
aspecte
pot
fi
remediate,
solicitându-se
părților
să
licențieze
know-how
cel
mai
important
pentru
fabricarea
de
com- ponente
miniaturizate
terțelor
părți
în
condiții
de
preț
rezonabile,
nu
pot
fi
remediate
toate
problemele
și
nu
se
pot
îndeplini
toate
condițiile
exceptării.
Exemplul 2
Situația:
O
mică
firmă
de
cercetare,
A,
care
nu
deține
o
uni- tate
proprie
de
comercializare,
a
descoperit
și
brevetat
o
sub- stanță
farmaceutică
pe
baza
unei
tehnologii
noi
care
va
revoluționa
tratamentul
unei
anumite
boli.
Firma
A
încheie
un
acord
de
cercetare-dezvoltare
cu
firma
B,
un
mare
fabricant
al
produselor
farmaceutice,
care
până
în
acel
moment
erau
utilizate
în
tratarea
bolii
respective.
Firma
B
nu
are
un
program
de
cerce- tare-dezvoltare
similar.
Pentru
produsele
existente
firma
B
are
o
cotă
de
piață
de
circa 75%,
dar
brevetele
expiră
în
următorii
5
ani.
Mai
există
alți
doi
poli
ai
cercetării,
care,
utilizând
aceeași
nouă
tehnologie
de
bază,
se
află
cam
în
aceeași
etapă
a
cer- cetării.
Firma
B
va
oferi
finanțare
și
know-how
substanțiale
în
vederea
fabricării
produsului
și
a
lansării
ulterioare
pe
piață.
Firmei
B
i
se
acordă
o
licență
de
producție
și
de
distribuție
exclu- sive
ale
produsului
rezultat
pe
perioada
de
valabilitate
a
patentu- lui.
Se
presupune
că
părțile
vor
introduce
împreună
produsul
pe
piață
în
circa 5-7
ani.
Analiză:
Produsul
va
aparține
probabil
unei
piețe
relevante
noi.
Părțile
aduc
în
această
cooperare
resurse
și
facilități
complementare,
iar
probabilitatea
intrării
produsului
pe
piață
crește
considerabil.
Deși
firma
B
deține
o
putere
considerabilă
pe
piața
existentă,
această
putere
va
scădea
în
curând,
iar
existența
altor
poli
de
cercetare
va
elimina
tendința
de
a
reduce
eforturile
de
cercetare-dezvoltare.
Drepturile
de
exploatare
pe
parcursul
perioa- dei
de
valabilitate
a
brevetului
rămase
îi
vor
fi
necesare
firmei
B
pentru
a
face
investițiile
considerabile
de
care
este
nevoie,
iar
firma
A
nu
are
propriile
resurse
de
comercializare.
Este
deci
improbabil
ca
acordul
să
restrângă
concurența.
E
X
E
M
P
L
E
ANEXĂ
la
cap.
III
Producția
În
comun
Următoarele
două
exemple
se
referă
la
cazuri
ipotetice
care
au
generat
probleme
privind
concurența
pe
piața
relevantă
a
pro- duselor
fabricate
în
comun,
în
baza
unui
acord.
Exemplul 1
Situația:
Doi
furnizori
A
și
B
ai
unui
produs
chimic
de
bază
au
hotărât
să
construiască
o
unitate
de
producție
nouă,
controlată
de
către
o
societate
în
comun.
Această
unitate
de
producție
va
realiza
aproape 50%
din
volumul
producției
lor
totale.
Produsul
X
este
un
produs
omogen
și
nu
se
poate
substitui
altor
produse,
adică
are
piața
sa
relevantă
distinctă.
Piața
este
aproape
stabilă.
Părțile
nu
și-au
propus
să
crească
volumul
total
al
producției,
dar
au
închis
două
fabrici
vechi
a
căror
producție
a
fost
preluată
de
noua
unitate
de
producție.
Atât
producătorul
A,
cât
și
producătorul
B
dețin
câte
o
cotă
de
piață
de 20%.
Pe
piață
mai
activează
încă
alți 3
furnizori
importanți,
având
fiecare
câte
un
segment
de
piață
de 10-15%,
precum
și
alți
câțiva
furnizori
mai
mici.
Analiză:
Este
foarte
probabil
ca
această
societate
în
comun
să
aibă
efecte
asupra
comportamentului
concurențial
al
părților
la
acord,
deoarece
prin
cooperare
ar
dobândi
o
putere
de
piață
con- siderabilă,
dacă
nu
chiar
o
poziție
dominantă.
Efectele
de
restricționare
pe
piață
pot
fi
deosebit
de
periculoase.
În
această
situație
este
foarte
puțin
probabil
ca
efectele
pozitive
ale
câștigu- rilor
în
eficiență
să
prevaleze
asupra
efectelor
negative
de
restricționare,
datorită
faptului
că
nu
este
de
așteptat
o
creștere
a
volumului
producției.
Exemplul 2
Situația:
Doi
furnizori
A
și
B
înființează
pe
aceeași
piață
ca
în
exemplul
de
mai
sus
o
societate
în
comun
de
producție.
Societatea
în
comun
va
produce,
de
asemenea, 50%
din
volumul
total
de
producție
al
părților.
Producătorul
A
și
producătorul
B
dețin
fiecare
câte
o
cotă
de
piață
de 15%.
Pe
piață
mai
acti- vează
încă 3
agenți
economici:
producătorul
C,
cu
o
cotă
de
piață
de 30%,
producătorul
D,
cu
o
cotă
de
piață
de 25%,
și
pro- ducătorul
E,
cu
o
cotă
de
piață
de 15%.
Producătorul
B
are
deja
o
unitate
de
producție
în
comun
cu
producătorul
E. Analiză:
În
acest
caz
piața
se
caracterizează
printr-un
număr
foarte
mic
de
producători
și
printr-o
structură
aproape
simetrică.
Societatea
în
comun
creează
o
legătură
suplimentară
între
pro- ducători.
Cooperarea
dintre
producătorii
A
și
B
va
conduce
de
facto
la
majorarea
gradului
de
concentrare
a
pieței
și
la
adâncirea
legăturilor
dintre
producătorul
E
și
grupul
format
de
producătorii
A
și
B. Este
foarte
probabil
ca
această
cooperare
să
aibă
efecte
de
restricționare
pe
piață
deloc
neglijabile,
iar
câștigurile
în
eficiență
să
nu
fie
semnificative,
ca
și
în
cazul
precedent.
Exemplul 3
se
referă,
de
asemenea,
la
piața
relevantă
a
unui
produs
rezultat
dintr-o
fabricație
în
comun,
dar
demonstrează
că
și
alte
criterii
de
evaluare
pot
fi
la
fel
de
importante
ca
și
cota
de
piață (acest
caz
se
referă
la
opțiunea
de
a
produce
cu
forțe
pro- prii
un
input - producție
captivă - sau
de
a-l
achiziționa
de
la
alt
agent
economic
prin
cooperare - producție
necaptivă).
Exemplul 3
Situația:
Agenții
economici
A
și
B
au
înființat
o
societate
în
comun
de
producție
prin
restructurarea
unităților
de
producție
exis- tente,
pentru
fabricarea
produsului
intermediar
X. Societatea
în
comun
vinde
produsul
X
exclusiv
agenților
economici
A
și
B. Societatea
în
comun
produce 40%
din
producția
de
X
a
agentului
economic
A
și 50%
din
producția
de
X
a
agentului
economic
B. Agenții
economici
A
și
B
sunt
atât
utilizatori
captivi
ai
produsului
X,
cât
și
furnizori
pe
piața
necaptivă.
Pe
piața
totală
a
produsului
X
agentul
economic
A
deține
o
cotă
de
piață
de 10%,
agentul
economic
B, 20%,
iar
societatea
în
comun, 14%.
Totuși,
pe
piața
necaptivă
agentul
economic
A
deține
o
cotă
de 25%,
iar
agentul
economic
B, 35%.
Analiză:
Deși
părțile
la
acord
dețin
cote
importante
pe
piața
necaptivă,
cooperarea
nu
va
putea
elimina
concurența
efectivă
pe
piața
produsului
X
dacă
trecerea
de
la
producția
captivă
la
cea
necaptivă
se
face
cu
costuri
mici.
Cu
toate
acestea,
doar
o
schimbare
rapidă
va
contracara
cota
pe
piață
foarte
mare
de 60%.
Altfel,
această
producție
în
comun
va
crea
probleme
de
concurență
serioase,
care
nu
vor
putea
fi
contrabalansate
de
beneficiile
economice
semnificative
obținute.
Exemplul 4
se
referă
la
o
cooperare
la
fabricarea
unui
produs
intermediar
important,
cu
efecte
pe
piața
din
aval.
Exemplul 4
Situația:
Agenții
economici
A
și
B
vor
înființa
o
societate
în
comun
pentru
fabricarea
produsului
intermediar
X. Ei
vor
închide
capacitățile
lor
de
producție
care
fabricau
produsul
X,
urmând
să
își
acopere
necesarul
de
produse
X
exclusiv
de
la
societatea
în
comun.
Costurile
de
producție
pentru
realizarea
produsului
inter- mediar
X
reprezintă 50%
din
costurile
totale
pentru
realizarea
pro- dusului
finit
Y. Pe
piața
produsului
Y
agenții
economici
A
și
B
dețin
fiecare
câte
o
cotă
de 20%.
Pe
piață
mai
activează
încă
doi
furnizori
importanți
ai
produsului
Y,
fiecare
cu
câte 15%,
pre- cum
și
câțiva
concurenți
mici.
Analiză:
În
acest
caz
costurile
în
comun
sunt
mari;
în
plus,
părțile
la
acord
vor
dobândi
prin
cooperare
o
poziție
importantă
pe
piață.
Cazul
ridică
probleme
importante
de
concurență,
iar
ana- liza
și
evaluarea
sunt
similare
celor
din
exemplul 1,
deși
în
acest
caz
cooperarea
are
loc
pe
piața
din
amonte.
Specializare
reciprocă
Exemplul 5
Situația:
Atât
agentul
economic
A,
cât
și
agentul
economic
B
produc
și
livrează
produsele
omogene
X
și
Y
aparținând
unor
piețe
diferite.
Cotele
de
piață
ale
agentului
economic
A
sunt
următoarele:
pe
piața
produsului
X, 28%,
iar
pe
piața
produsului
Y, 10%.
Cotele
de
piață
ale
agentului
economic
B
sunt
următoarele:
pe
piața
produsului
X, 10%,
iar
pe
piața
produsului
Y, 30%.
Pentru
atingerea
economiilor
de
scară
agenții
au
încheiat
un
acord
de
specializare
reciprocă,
în
baza
căruia
agentul
economic
A
va
produce
în
viitor
doar
produsul
X,
iar
agentul
economic
B
va
produce
în
viitor
doar
produsul
Y. Ei
au
convenit
livrarea
încrucișată,
astfel
încât
amândoi
să
rămână
pe
piață
ca
furnizori.
Având
în
vedere
că
produsele
sunt
omogene,
costurile
de
distribuție
sunt
mici.
Pe
piață
mai
activează
încă
doi
furnizori-pro- ducători,
având
fiecare
câte 15%
din
piață,
restul
furnizorilor
deținând 5-10%
din
piață.
Analiză:
Având
în
vedere
că
rămân
separate
doar
costurile
de
distribuție,
care
sunt
relativ
mici,
costurile
în
comun
sunt
extrem
de
ridicate.
În
consecință,
cota
de
piață
rămasă
deschisă
concu- renței
rămâne
foarte
mică.
Prin
coordonarea
comportamentului
lor
părțile
dobândesc
atât
pe
piața
produsului
X,
cât
și
pe
piața
pro- dusului
Y
poziții
importante.
În
plus,
se
poate
aprecia
că
în
timp
volumul
livrărilor
agentului
economic
A
de
produse
Y
și
al
agen- tului
economic
B
de
produse
X
se
va
diminua.
Cazul
creează
probleme
serioase
de
concurență,
care
nu
pot
fi
compensate
de
atingerea
economiilor
de
scară.
Scenariul
se
poate
schimba
dacă
produsele
X
și
Y
sunt
etero- gene,
ceea
ce
determină
costuri
de
marketing
și
distribuție
foarte
mari (de
exemplu, 65-70%
din
costurile
totale).
În
plus,
dacă
pentru
creșterea
vânzărilor
oferta
trebuie
să
cuprindă
gama
com- pletă
de
produse
diferențiate,
este
mică
probabilitatea
ca
una
sau
ambele
părți
la
acord
să
nu
mai
livreze
pe
piața
produsului
X
și/sau
Y. Într-un
astfel
de
scenariu
pot
fi
îndeplinite
condițiile
de
exceptare (cu
condiția
ca
economiile
de
scară
să
fie
semnifica- tive),
chiar
dacă
cotele
de
piață
sunt
mari.
Acord
de
subcontractare
Încheiat
Între
concurenți
Exemplul 6
Situația:
Agenții
economici
A
și
B
sunt
concurenți
pe
piața
produsului
finit
X. Agentul
economic
A
deține
o
cotă
de
piață
de 15%,
iar
B, 20%.
Amândoi
sunt,
de
asemenea,
producători
ai
produsului
intermediar
Y,
care
este
un
input
pentru
realizarea
pro- dusului
X,
dar
este
utilizat
și
la
realizarea
altor
produse.
Costurile
pentru
realizarea
produsului
Y
reprezintă 10%
din
costurile
pentru
realizarea
produsului
X. Agentul
economic
A
fabrică
produsul
Y
doar
pentru
consumul
său
propriu,
iar
agentul
economic
B
îl
vinde
și
unor
terțe
părți.
Cota
agentului
economic
B
pe
piața
pro- dusului
Y
este
de 10%.
Între
agenții
economici
A
și
B
se
încheie
un
acord
de
subcontractare,
în
baza
căruia
agentul
economic
A
va
cumpăra 60%
din
necesarul
său
de
produse
Y
de
la
agentul
economic
B. El
va
continua
să
producă 40%
din
necesarul
său
de
produse
Y,
pentru
a
nu
pierde
dreptul
de
utilizare
a
know-how
pentru
produsul
Y. Analiză:
Având
în
vedere
că
agentul
economic
A
fabrică
pro- dusul
Y
doar
pentru
consumul
intern,
trebuie
analizată
în
primul
rând
posibilitatea
ca
acesta
să
intre
pe
piața
vânzărilor
de
pro- duse
Y
către
terțe
părți.
Dacă
nu
există
această
posibilitate,
atunci
acordul
nu
restrânge
concurența
pe
piața
produsului
Y. Având
în
vedere
că,
în
baza
acordului,
costurile
în
comun
sunt
mici,
este,
de
asemenea,
mică
probabilitatea
să
apară
efecte
pe
piețele
riverane
pieței
produsului
X. Dacă
agentul
economic
A
poate
fi
considerat
un
potențial
intrant
pe
piața
vânzărilor
produsului
Y
către
terțe
părți,
va
trebui
avută
în
vedere
poziția
agentului
economic
B
pe
piața
produsului
Y. Deoarece
cota
de
piață
a
agentului
economic
B
este
mică,
rezul- tatul
analizei
nu
se
va
schimba.
E
X
E
M
P
L
E
ANEXA
la
cap.
IV
Exemplul 1
Mai
mulți
fabricanți
de
automobile
convin
să
cumpere
în
comun
produsul
X. Achizițiile
lor
combinate
de
produs
X
repre- zintă 15
bucăți.
Toate
vânzările
de
produse
X
către
fabricanții
de
automobile
reprezintă 50
bucăți.
Totuși,
produsul
X
este
vândut
și
fabricanților
de
alte
produse
în
afară
de
autovehicule.
Toate
vânzările
de
produse
X
reprezintă 100
bucăți.
Astfel,
cota
de
piață (de
achiziție)
a
grupului
este
de 15%.
Exemplul 2
Situația:
Doi
fabricanți,
A
și
B,
decid
să
cumpere
împreună
componentă
X. Aceștia
sunt
concurenți
pe
piața
de
vânzare.
Împreună
achizițiile
de
componenta
X
reprezintă 35%
din
piața
geografică
relevantă
a
componentei
X. Există
alți 6
fabricanți (concurenții
fabricanților
A
și
B
de
pe
piața
lor
de
vânzare)
care
dețin
restul
de 65%
din
piața
de
achiziții;
unul
are 25%,
iar
ceilalți
mult
mai
puțin.
Structura
ofertei
este
destul
de
concentrată
având
6
furnizori
de
componentă
X,
doi
cu
câte
un
segment
de
piață
de 30%,
iar
restul
cu
segment
între 10%
și 15% (HHI 2.300 - 2.500).
Pe
piața
vânzărilor
fabricanții
A
și
B
ajung
la
un
seg- ment
de
piață
comun
de 35%.
Analiză:
Datorită
puterii
părților
pe
piața
de
vânzare,
beneficiile
posibilelor
economii
de
costuri
nu
pot
fi
transferate
mai
departe
la
consumatorii
finali.
Mai
mult,
achiziția
în
comun
va
genera
proba- bil
o
creștere
a
costurilor
concurenților
mai
mici
ai
părților
pentru
că
furnizorii
puternici
își
recuperează
reducerile
de
preț
pentru
acest
grup
prin
creșterea
prețurilor
la
clienții
mai
mici.
Rezultatul
poate
fi
creșterea
concentrării
pe
piața
din
aval.
În
plus,
coopera- rea
poate
conduce
la
alte
concentrări
la
nivelul
furnizorilor,
pentru
că
cei
mici,
care
probabil
lucrează
deja
aproape
sau
sub
scara
optimă
minimă,
vor
fi
falimentați
dacă
nu
continuă
să
își
reducă
prețurile.
Această
situație
provoacă
probabil
o
restrângere
semnifi- cativă
a
concurenței
care
nu
poate
fi
depășită,
ca
importanță,
de
câștigurile
în
eficiență
din
unirea
volumului.
Exemplul 3
Situația: 150
de
mici
detailiști
încheie
un
acord
de
constituire
a
unei
organizații
mixte
de
achiziții.
Aceștia
sunt
obligați
să
cum- pere
prin
intermediul
organizației
un
volum
minim,
care
reprezintă
circa 50%
din
totalul
costurilor
fiecărui
detailist.
Detailiștii
pot
cumpăra
prin
intermediul
organizației
mai
mult
decât
volumul
minim
și
pot
face
achiziții
și
în
afara
cooperării.
Ei
au
o
cotă
de
piață
comună
de 20%
atât
pe
piața
de
achiziții,
cât
și
pe
piața
de
vânzări.
A
și
B
sunt
cei
doi
concurenți
majori,
A
deținând
un
seg- ment
de 25%
pe
fiecare
dintre
piețele
respective,
iar
B 35%.
Ceilalți
concurenți
mai
mici
au
decis
să
se
constituie
și
ei
într-un
grup
de
achiziții
în
comun.
Cei 150
de
detailiști
realizează
econo- mii
de
scară
prin
combinarea
unui
volum
semnificativ
și
a
sarcini- lor
de
achiziții.
Analiză:
Detailiștii
pot
atinge
un
nivel
ridicat
al
costurilor
comune,
dacă
achiziționează
împreună
un
volum
mai
mare
decât
cel
minim
convenit.
Împreună
au
însă
o
poziție
medie
pe
piața
achizițiilor
și
a
vânzărilor.
În
plus,
cooperarea
generează
unele
economii
de
scară.
Acest
tip
de
cooperare
este
de
regulă
exceptat.
Exemplul 4
Situația:
Două
rețele
de
supermagazine
încheie
un
acord
de
achiziție
în
comun
a
produselor
care
reprezintă
circa 50%
din
totalul
costurilor
lor.
Pe
piețele
de
achiziții
relevante
ale
diverselor
categorii
de
produse
părțile
au
segmente
între 20%
și 40%,
iar
pe
piața
relevantă
de
vânzări (presupunând
că
este
implicată
o
singură
piață
geografică)
ating 40%.
Pe
piețele
de
achiziții
mai
există
alți 5
detailiști
importanți,
fiecare
cu
cote
cuprinse
între 10
și 15%.
Nu
este
probabilă
intrarea
pe
piață.
Analiză:
Această
înțelegere
de
achiziții
în
comun
va
avea
efect
asupra
comportamentului
concurențial
al
părților
pentru
că
prin
cooperare
acestea
vor
dobândi
o
putere
pe
piață
semnificativă.
Situația
este
valabilă
mai
ales
când
intrarea
pe
piață
este
slabă.
Stimulentul
de
a-și
coordona
comportamentul
este
mai
mare
când
costurile
sunt
asemănătoare.
Adaosurile
comerciale
similare
ale
părților
vor
constitui
un
stimulent
în
plus
pentru
părți
de
a
practica
aceleași
prețuri.
Chiar
dacă
eficiențele
sunt
produse
prin
coope- rare,
acordul
nu
va
fi
exceptat
din
cauza
nivelului
ridicat
al
pute- rii
pe
piață.
Exemplul 5
Situația:
Micile
cooperative
încheie
un
acord
de
constituire
a
unei
organizații
în
comun
de
achiziții.
Ele
sunt
obligate
să
cum- pere
un
volum
minim
prin
intermediul
organizației.
Părțile
pot
cumpăra
peste
volumul
minim
prin
intermediul
organizației,
dar
pot
achiziționa
și
în
afara
cooperării.
Fiecare
parte
are
o
cotă
totală
de
piață
de 5%
pe
fiecare
piață
de
achiziții
și
de
vânzare,
ceea
ce
înseamnă
un
segment
combinat
de 25%.
Mai
există
încă
doi
detailiști
importanți,
fiecare
cu
cote
cuprinse
între 20-25%,
pre- cum
și
o
serie
de
mici
detailiști
cu
cote
sub 5%.
Analiză:
Înființarea
organizației
de
achiziții
în
comun
va
conferi
probabil
părților
o
poziție
atât
pe
piața
achizițiilor,
cât
și
pe
cea
a
vânzărilor,
care
să
le
permită
să
concureze
cu
cei
doi
detailiști
majori.
De
altfel,
prezența
acestor
doi
concurenți
cu
niveluri
simi- lare
ale
poziției
pe
piață
va
conduce
la
transmiterea
eficiențelor
acordului
către
consumatori.
În
acest
scenariu
acordul
se
exceptează.
E
X
E
M
P
L
E
ANEXA
la
cap.
V
Exemplul 1
Situația: 5
mici
fabricanți
de
produse
alimentare,
fiecare
cu
un
segment
de
piață
de 2%
din
totalul
pieței
produselor
alimentare,
convin
asupra
următoarelor:
să
își
combine
facilitățile
de
distribuție,
să
comercializeze
sub
aceeași
denumire
a
mărcii
și
să
își
vândă
produsele
la
același
preț.
Aceasta
presupune
investiții
semnificative
în
depozitare,
transport,
publicitate,
forță
de
marke- ting
și
de
vânzare.
În
acest
mod
s-a
redus
semnificativ
baza
de
cost,
care
reprezintă
de
regulă 50%
din
prețul
la
care
vând
și,
totodată,
părților
li
s-a
creat
posibilitatea
de
a
oferi
un
sistem
de
distribuție
mai
rapid
și
mai
eficient.
Clienții
producătorilor
de
bunuri
alimentare
sunt
marile
rețele
de
detailiști.
Piața
este
dominată
de 3
grupuri
de
firme
multinaționale
de
produse
alimentare,
fiecare
deținând 20%
din
piață.
Restul
pieței
este
acoperit
de
mici
producători
independenți.
Gama
de
produse
a
părților
la
acord
se
suprapune
în
unele
domenii
semnificative,
dar
pe
nici
o
piață
de
produse
segmentul
lor
combinat
nu
depășește 15%.
Analiză:
Acordul
implică
fixarea
prețurilor
și
deci
intră
sub
inci- dența
art. 5
alin.
(1),
chiar
dacă
părțile
la
acord
nu
pot
fi
consi- derate
a
avea
putere
pe
piață.
Dar
integrarea
activităților
de
marketing
și
distribuție
se
dovedește
a
crea
eficiențe
semnifica- tive,
care
sunt
benefice
pentru
clienți
atât
din
punctul
de
vedere
al
oferirii
unui
serviciu
îmbunătățit,
cât
și
al
reducerii
costurilor.
Problema
este
deci
dacă
acordul
este
exceptabil
în
temeiul
art. 5
alin.
(2)
din
lege.
Pentru
soluționarea
acestei
probleme
trebuie
să
se
stabilească
dacă
fixarea
prețurilor
este
indispensabilă
pentru
integrarea
celorlalte
funcții
de
marketing
și
pentru
atingerea
bene- ficiilor
economice.
În
acest
caz
fixarea
prețurilor
poate
fi
conside- rată
indispensabilă,
deoarece
clienții - marile
lanțuri
de
detailiști - nu
vor
să
opereze
cu
multe
prețuri
diferite.
Fixarea
prețurilor
este,
de
asemenea,
indispensabilă,
deoarece
scopul - o
marcă
de
produse
comună - poate
fi
atins
în
mod
credibil
numai
dacă
sunt
standardizate
toate
aspectele
comercializării,
inclusiv
prețul.
Deoarece
părțile
nu
au
putere
pe
piață,
iar
acordul
creează
efi- ciențe
semnificative,
acesta
este
compatibil
cu
art. 5
din
lege.
Exemplul 2
Situația:
Doi
producători
de
rulmenți,
având
fiecare
o
cotă
de
piață
de 5%,
creează
o
societate
în
comun
de
vânzări
care
le
va
comercializa
produsele,
va
stabili
prețurile
și
va
repartiza
comen- zile
firmelor-mamă.
Acestea
își
rezervă
dreptul
de
a
vinde
în
afara
acestei
structuri.
Livrările
către
clienți
continuă
să
se
facă
direct
de
la
fabricile
firmelor-mamă.
Părțile
pretind
că
acest
lucru
va
crea
eficiență,
deoarece
forța
comună
de
vânzare
poate
pre- zenta
și
livra
produsele
părților
în
același
timp,
la
același
client,
eliminându-se
astfel
suprapunerea
inutilă
a
eforturilor
de
vânzare.
În
plus,
societatea
în
comun
va
repartiza
pe
măsura
posibilităților
comenzile
fabricii
celei
mai
apropiate,
reducând
deci
cheltuielile
de
transport.
Analiză:
Acordul
presupune
fixarea
prețurilor
și
astfel
se
înca- drează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
chiar
dacă
părțile
din
acord
nu
pot
fi
considerate
ca
având
putere
pe
piață.
Nu
este
exceptabil
în
sensul
art. 5
alin.
(2)
din
lege,
deoarece
eficiențele
pretinse
se
referă
numai
la
reduceri
de
costuri
generate
de
eliminarea
concu- renței
dintre
părți.
Exemplul 3
Situația:
Doi
producători
de
băuturi
răcoritoare
activează
pe
două
piețe
geografice
diferite.
Fiecare
deține
o
cotă
de
piață
de 20%
pe
piața
lor
locală.
Ei
convin
să
își
distribuie
reciproc
produ- sele
pe
piețele
geografice
respective.
Ambele
piețe
sunt
dominate
de
un
mare
producător
multinațional
de
răcoritoare,
cu
un
segment
de
piață
de 50%
pe
fiecare
piață.
Analiză:
Acordul
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
dacă
părțile
pot
fi
considerate
concurenți
potențiali.
Pentru
a
răspunde
la
această
întrebare
este
necesară
o
analiză
a
bariere- lor
la
intrarea
pe
piețele
geografice
respective.
Dacă
părțile
ar
fi
putut
intra
una
pe
piața
celeilalte
în
mod
independent,
atunci
acordul
lor
ar
elimina
concurența
dintre
ele.
Totuși,
chiar
dacă
nivelul
cotelor
de
piață
ale
părților
arată
că
dețin
o
oarecare
putere
pe
piață,
analiza
structurii
pieței
ilustrează
că
acordul
nu
elimină
concurența
dintre
ele.
În
plus,
acordul
de
distribuție
reci- procă
este
în
beneficiul
clienților,
deoarece
contribuie
la
creșterea
opțiunilor
pe
fiecare
piață
geografică.
Acordul
ar
putea
fi
deci
exceptat
chiar
dacă
s-ar
considera
că
restrânge
concurența.
ANEXA
la
cap.
VI
E
X
E
M
P
L
E
Exemplul 1
Situația:
Un
număr
de
fabricanți
de
videocasete
convin
să
elaboreze
o
marcă
sau
un
standard
de
calitate
pentru
a
indica
faptul
că
videocaseta
îndeplinește
anumite
specificații
tehnice
minime.
Fabricanții
au
libertatea
de
a
produce
videocasete
care
nu
se
conformează
standardului,
iar
standardul
este
disponibil
gra- tuit
pentru
ceilalți
întreprinzători.
Analiză:
Dacă
acordul
nu
restrânge
concurența
în
alt
mod,
în
acest
caz
art. 5
alin.
(1)
din
lege
nu
este
încălcat,
deoarece
par- ticiparea
la
stabilirea
standardului
este
nerestricționată
și
transpa- rentă,
iar
acordul
de
standardizare
nu
prevede
obligativitatea
respectării
standardului.
Dacă
părțile
ar
fi
convenit
să
producă
doar
videocasete
conforme
cu
noul
standard,
acordul
ar
fi
limitat
dezvoltarea
tehnică
și
ar
fi
împiedicat
părțile
să
vândă
produse
diversificate,
ceea
ce
ar
fi
încălcat
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Exemplul 2
Situația:
Un
grup
de
concurenți
activi
pe
diverse
piețe
care
sunt
interdependente,
în
sensul
că
produsele
trebuie
să
fie
compatibile,
concurenți
care
dețin
peste 80%
din
piețe
relevante,
convine
să
conceapă
în
comun
un
standard
nou,
care
să
fie
introdus
în
concurență
cu
alte
standarde
deja
prezente
pe
piață,
aplicate
pe
scară
largă
de
concurenții
lor.
Diversele
produse
con- forme
cu
noul
standard
nu
vor
fi
compatibile
cu
standardele
exis- tente.
Din
cauza
investițiilor
semnificative,
necesare
convertirii
producției
și
menținerii
ei
în
cadrul
noului
standard,
părțile
convin
să
lanseze
pe
piață
un
anumit
volum
de
produse
conforme
cu
noul
standard
pentru
a
crea
așa-numita „masă
critică"
pe
piață.
Ele
convin,
de
asemenea,
să
își
limiteze
nivelul
producției
indivi- duale
care
nu
se
conformează
standardului
la
nivelul
din
anul
precedent.
Analiză:
Datorită
puterii
de
piață
a
părților
și
restrângerii
pro- ducției,
acest
acord
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
și
nu
va
îndeplini
condițiile
alin.
(2)
decât
dacă
va
da
posibilitatea
accesului
nediscriminatoriu
și
în
condiții
rezonabile
la
informațiile
tehnice
respective
al
celorlalți
furnizori
care
doresc
să
concu- reze.
E
X
E
M
P
L
E
ANEXA
la
cap.
VII
Situația:
Aproape
toți
producătorii
și
importatorii
unui
anumit
aparat
de
uz
casnic (de
exemplu,
mașini
de
spălat)
convin,
cu
încurajarea
unui
organism
public,
să
nu
mai
fabrice
sau
să
nu
mai
importe
produse
care
nu
sunt
conforme
cu
anumite
criterii
de
mediu (de
exemplu,
eficiența
energetică).
Împreună
părțile
dețin 90%
din
piață.
Produsele
care
vor
fi
astfel
eliminate
treptat
de
pe
piață
reprezintă
un
procent
semnificativ
din
totalul
vânzărilor.
Ele
vor
fi
înlocuite
cu
produse
care
nu
ridică
probleme
de
mediu,
dar
care
în
același
timp
sunt
și
mai
scumpe.
În
plus,
acordul
reduce
în
mod
indirect
nivelul
de
producție
al
terțelor
părți (de
exemplu,
furnizorii
de
energie
electrică,
furnizorii
de
componente
înglobate
în
produsele
eliminate
treptat).
Analiză:
Acordul
conferă
părților
control
asupra
producției
și
importurilor
individuale
și
privește
un
procent
apreciabil
din
vânzările
și
din
nivelul
de
producție
al
acestora,
reducând,
totodată,
și
nivelul
de
producție
al
terților.
Posibilitățile
de
alegere
ale
consumatorilor,
care
se
axează
parțial
și
pe
caracteristicile
de
mediu
ale
produsului,
se
vor
reduce,
iar
prețurile
probabil
vor
crește.
Prin
urmare,
acordul
se
încadrează
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Implicarea
autorității
publice
este
irelevantă
pentru
această
evaluare.
Pe
de
altă
parte,
produsele
noi
sunt
mai
avansate
din
punct
de
vedere
tehnic
și,
reducând
o
problemă
de
mediu
vizată
indi- rect (emisii
de
la
producerea
de
electricitate),
nu
creează
și
nu
măresc
în
mod
inevitabil
o
altă
problemă
de
mediu (de
exemplu,
consumul
mărit
de
apă,
utilizarea
detergenților).
Contribuția
netă
la
îmbunătățirea
situației
de
mediu
cântărește
pe
ansamblu
mai
mult
decât
creșterea
costurilor.
În
plus,
cumpărătorii
individuali
ai
produselor
mai
scumpe
vor
recupera
rapid
creșterile
de
cost,
deoarece
produsele
care
nu
ridică
probleme
de
mediu
au
costuri
de
operare
mai
scăzute.
Alte
alternative
la
acord
se
dovedesc
a
fi
mai
puțin
sigure
și
eficiente
în
ceea
ce
privește
realizarea
ace- lorași
beneficii
nete.
Diversele
mijloace
tehnice
sunt
disponibile
din
punct
de
vedere
economic
părților,
în
vederea
fabricării
produselor
care
sunt
conforme
cu
caracteristicile
de
mediu
convenite,
iar
con- curența
se
va
păstra
pentru
alte
caracteristici
ale
produsului.
Prin
urmare,
condițiile
de
exceptare
în
temeiul
art. 5
alin.
(2)
din
lege
sunt
îndeplinite.
I
N
S
T
R
U
C
Ț
I
U
N
I
privind
aplicarea
art. 5
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale
În
temeiul
art. 28
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
Consiliul
Concurenței
adoptă
prezentele
instrucțiuni.
CAPITOLUL
I
Introducere
1. Scopul
și
obiectul
prezentelor
instrucțiuni
(1) Prezentele
instrucțiuni
constituie
cadrul
de
abordare
și
de
analiză
de
către
Consiliul
Concurenței
a
înțelegerilor
verticale,
așa
cum
sunt
definite
în „Regulamentul
privind
aplicarea
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale" (denumit
în
continuare
regulament ).
Prezentele
instrucțiuni
nu
aduc
atingere
posibilei
aplicări
în
paralel
a
art. 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1990 (denumită
în
continuare
lege ),
în
cazul
înțelegerilor
verticale.
(2) Prevederile
prezentelor
instrucțiuni
se
aplică
atât
produselor
intermediare,
cât
și
produselor
finale.
De
asemenea,
se
aplică
tuturor
verigilor
din
lanțul
producție-distribuție.
Termenul
produse
include
și
servicii,
iar
termenii
furnizor
și
cumpărător
se
utilizează
pentru
toate
verigile
din
lanțul
producție-distribuție.
(3) Principiile
stabilite
în
prezentele
instrucțiuni
se
vor
aplica
în
condițiile
specifice
fiecărui
caz.
2. Aplicabilitatea
art. 5
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
înțelegeri- lor
verticale
(4) Art. 5
din
lege
se
aplică
înțelegerilor
verticale
care
au
ca
obiect
sau
pot
avea
ca
efect
restrângerea,
împiedicarea
ori
dena- turarea
concurenței
pe
piața
românească
sau
pe
o
parte
a
aces- teia (denumite
în
continuare
restricționări
verticale).
Pentru
restricționările
verticale
art. 5
din
lege
asigură
cadrul
legal
necesar
pentru
a
distinge
între
efectele
anticoncurențiale
și
cele
proconcu- rențiale:
alin.
(1)
interzice
înțelegerile
care
restrâng
sau
care
denaturează
în
mod
semnificativ
concurența,
în
timp
ce
alin.
(2)
permite
exceptarea
acelor
înțelegeri
care
conferă
avantaje
econo- mice
suficiente
pentru
a
compensa
efectele
lor
anticoncurențiale.
(5) Pentru
majoritatea
restricționărilor
verticale
pot
apărea
pro- bleme
din
punct
de
vedere
al
concurenței
în
situațiile
în
care
concurența
inter-marcă
este
insuficientă (de
exemplu,
dacă
furni- zorul
și/sau
cumpărătorul
are/au
putere
de
piață).
Dacă
pe
piața
relevantă
respectivă
concurența
inter-marcă
este
insuficientă,
atunci
protecția
concurenței
inter- și
intra-marcă
devine
prioritară.
CAPITOLUL
II Înțelegeri
verticale
care
nu
intră
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege
1. Înțelegeri
de
importanță
minoră
(6) Conform
art. 8
alin.
(1)
din
lege,
prevederile
art. 5
din
lege
nu
sunt
aplicabile
agenților
economici
sau
grupărilor
de
agenți
economici
a
căror
cifră
de
afaceri
nu
depășește
plafonul
stabilit
de
Consiliul
Concurenței
pentru
anul
financiar
precedent
convenirii
înțelegerii
verticale,
iar
cota
de
piață
deținută
de
agentul
economic
sau
de
agenții
economici
participanți
la
grupare
nu
depășește 5%.
Nu
există
prezumția
că
înțelegerile
verticale
convenite
între
agenți
economici
care
depășesc
pragurile
menționate
mai
sus
încalcă
automat
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Se
poate
ca
înțelegerile
dintre
agenții
economici
care
depășesc
pragurile
menționate
mai
sus
să
nu
reprezinte
o
restrângere
semnificativă
a
concurenței.
Astfel
de
înțelegeri
trebuie
analizate
în
contextul
lor juridic
și
economic,
ținându-se
seama
de
efectele
pe
piață.
(7) În
ceea
ce
privește
restricționările
inacceptabile
prevăzute
la
art. 8
alin.
(2)
din
lege,
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege
sunt
aplicabile
și
sub
pragurile
stabilite
prin
art. 8
alin.
(1)
din
lege.
2. Înțelegeri
verticale
convenite
între
agenți
economici
care
fac
parte
din
același
grup
(8) Prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege
nu
sunt
aplicabile
înțelegerilor
verticale
convenite
între
agenți
economici
care
fac
parte
din
același
grup,
astfel
cum
acesta
este
definit
în „Instrucțiunile
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurențial,
prevăzute
la
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
și
în
cazurile
de
concentrare
economică" publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997.
3. Înțelegeri
de
agent
(9) Înțelegerea
de
agent
reprezintă
cazul
în
care
o
persoană
fizică
sau
juridică (agent/reprezentant)
este
învestită
cu
puterea
de
a
negocia
și/sau
de
a
încheia
contracte
pe
contul
altei
per- soane (comitent/reprezentat),
în
numele
agentului
sau
în
numele
comitentului,
în
scopul: - cumpărării
de
produse
sau
de
servicii
de
către
comitent,
sau - vânzării
de
produse
sau
de
servicii
furnizate
de
comitent.
(10) În
cazul
înțelegerilor
de
agent
propriu-zise
obligațiile
agentului
cu
privire
la
negocierea
contractelor
și/sau
la
încheierea
lor
pe
contul
comitentului
nu
cad
sub
incidența
prevederilor
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Factorul
determinant
în
stabilirea
incidenței
art. 5
alin.
(1)
din
lege
îl
reprezintă
riscul
financiar
sau
comercial
al
agentului
legat
de
activitățile
pentru
care
acesta
a
fost
împu- ternicit
ca
agent
de
către
comitent.
Este
irelevant
dacă
agentul
acționează
pentru
unul
sau
mai
mulți
comitenți. Celelalte
înțelegeri
de
agent
cad
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
caz
în
care
se
aplică
regulamentul
și
prezentele
instrucțiuni.
(11) Există
două
tipuri
de
riscuri
financiare
sau
comerciale
concludente
în
evaluarea
naturii
înțelegerilor
de
agent
față
de
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
Primul
tip
îl
reprezintă
riscurile
care
sunt
în
legătură
directă
cu
contractele
negociate
și/sau
încheiate
de
către
agent
pe
contul
comitentului,
cum
ar
fi
finanțarea
stocurilor. Al
doilea
tip
îl
reprezintă
riscurile
legate
de
investițiile
specifice
pieței.
Acestea
sunt
investiții
necesare
activității
pe
care
agentul
o
desfășoară
în
baza
împuternicirii
date
de
comitent,
investiții
care
permit
agentului
să
negocieze
și/sau
să
încheie
acest
tip
de
con- tract.
Investițiile
specifice
sunt
de
obicei
nerecuperabile,
dacă,
după
renunțarea
la
respectivul
domeniu
de
activitate,
investițiile
nu
pot
fi
folosite
pentru
alte
activități
sau
nu
pot
fi
vândute
decât
cu
o
pierdere
semnificativă.
(12) Înțelegerile
de
agent
sunt
considerate
înțelegeri
propriu- zise
și
nu
cad
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
dacă
agen- tul
nu
suportă
riscuri
sau
suportă
riscuri
nesemnificative
în
legătură
cu
contractele
negociate
și/sau
încheiate
pe
contul
comi- tentului
și
în
legătură
cu
investițiile
specifice
pieței
pentru
acel
domeniu
de
activitate.
În
această
situație,
funcția
de
vânzare
sau
de
cumpărare
se
încadrează
în
activitatea
comitentului,
în
pofida
faptului
că
agentul
este
o
întreprindere
distinctă.
Astfel,
comitentul
suportă
riscurile
financiare
și
comerciale
corespunzătoare,
iar
agentul
nu
desfășoară
o
activitate
economică
independentă
în
ceea
ce
privește
activitățile
pentru
care
a
fost
desemnat
ca
agent. Celelalte
înțelegeri
de
agent
cad
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
În
acest
caz,
agentul
suportă
astfel
de
riscuri
și
va
fi
tratat
ca
un
intermediar
independent
care
are
dreptul
de
a-și
sta- bili
strategia
de
piață
necesară
recuperării
investițiilor
legate
de
contract
sau
a
investițiilor
specifice
pieței.
În
evaluarea
incidenței
art. 5
alin.
(1)
din
lege
nu
sunt
esențiale
riscurile
asociate
prestării
serviciilor
de
agent
în
general,
cum
ar
fi
asigurarea
veni- turilor
agentului,
dependente
de
prestanța
profesională
sau
investițiile
generale
în
facilități
de
producție
și
forță
de
muncă.
(13) Chestiunea
riscului
trebuie
evaluată
de
la
caz
la
caz,
ținând
seama
mai
degrabă
de
realitatea
economică
existentă
decât
de
forma
juridică. Consiliul
Concurenței
consideră
că,
în
general,
art. 5
alin.
(1)
din
lege
nu
este
aplicabil
obligațiilor
impuse
agentului
cu
privire
la
contractele
negociate
și/sau
încheiate
pe
contul
comitentului,
dacă
proprietatea
asupra
produselor
care
fac
obiectul
acordului
nu
este
transferată
agentului
sau
agentul
nu
furnizează
el
însuși
serviciile
prevăzute
în
acord
și
dacă
agentul:
a) nu
contribuie
la
costurile
legate
de
furnizarea/achiziționarea
produselor
sau
serviciilor
care
fac
obiectul
acordului,
inclusiv
cos- turile
de
transport.
Asigurarea
transportului
este
în
sarcina
agen- tului,
dar
costurile
sunt
suportate
de
comitent;
b) nu
este
obligat,
direct
sau
indirect,
să
investească
în
acti- vități
de
promovare
a
vânzărilor,
cum
ar
fi
contribuția
la
cheltuie- lile
de
publicitate
ale
comitentului;
c) nu
menține,
pe
cheltuiala
și
riscul
propriu,
stocuri
de
pro- duse
care
fac
obiectul
acordului,
incluzând
costuri
de
finanțare
a
stocurilor
și
costuri
privind
pierderile
legate
de
acestea,
și
poate
returna
comitentului
produsele
nevândute
fără
daune-interese,
cu
excepția
cazurilor
de
culpă
a
agentului,
cum
ar
fi
nerespectarea
măsurilor
de
securitate
necesare
evitării
pierderilor
legate
de
sto- curi;
d) nu
creează
și/sau
nu
furnizează
servicii
postvânzare,
servicii
de
reparații
sau
de
garanție
decât
dacă
serviciile
agentului
sunt
integral
remunerate
de
către
comitent;
e) nu
efectuează
investiții
specifice
pieței
în
echipamente,
faci- lități
de
producție
sau
formare
de
personal,
cum
ar
fi
un
tanc
de
depozitare,
în
vederea
comercializării,
a
produselor
petroliere
sau
un
program
software
specializat
pentru
comercializarea
de
polițe
de
asigurare
în
cazul
agenților
de
asigurări;
f) nu
își
asumă
responsabilitatea
față
de
terți
pentru
prejudi- ciile
cauzate
de
produsul
vândut,
cu
excepția
responsabilității
pen- tru
culpa
agentului
în
această
privință;
g) nu
își
asumă
responsabilitatea
în
caz
de
neexecutare
a
contractului
de
către
client,
cu
excepția
pierderii
comisionului
cuvenit,
în
afară
de
cazul
angajării
responsabilității
pentru
culpa
sa,
ca
de
exemplu,
de
a
nu
fi
luat
suficiente
măsuri
de
securitate
sau
împotriva
furtului
ori
măsuri
rezonabile
pentru
a
semnala
un
furt
poliției
sau
comitentului
ori
de
a
nu
fi
comunicat
comitentului
orice
informație
deținută
cu
privire
la
credibilitatea
financiară
a
cli- entului.
Este
suficient
ca
agentul
să
își
asume
unul
dintre
riscurile
sau
costurile
enumerate
mai
sus
pentru
ca
înțelegerea
de
agent
să
intre
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
(14) Dacă
o
înțelegere
de
agent
nu
intră
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
nici
obligațiile
agentului
izvorând
din
contractele
negociate
și/sau
încheiate
pe
contul
comitentului
nu
intră
sub
inci- dența
art. 5
alin.
(1)
din
lege. Următoarele
obligații
ale
agentului
vor
fi,
în
general,
conside- rate
ca
inerente
înțelegerii
de
agent,
fiecare
referindu-se
la
drep- tul
comitentului
de
a
stabili
domeniul
de
activitate
al
agentului
cu
privire
la
produsele
și
serviciile
care
fac
obiectul
acordului,
și
anume:
a) limitarea
teritoriului
în
care
agentul
poate
vinde
aceste
pro- duse
sau
servicii;
b) limitarea
clienților
cărora
agentul
le
poate
vinde
aceste
pro- duse
sau
servicii;
c) prețurile
la
care
și
condițiile
în
care
agentul
trebuie
să
vândă
sau
să
achiziționeze
aceste
produse
sau
servicii.
Obligațiile
de
mai
sus
sunt
esențiale
în
cazul
în
care
comiten- tul
își
asumă
riscurile,
aflându-se
astfel
în
poziția
de
a
determina
strategia
comercială.
(15) Suplimentar
condițiilor
de
vânzare
sau
de
cumpărare
a
produselor
ori
serviciilor
de
către
agent
pe
contul
comitentului,
înțelegerile
de
agent
conțin
deseori
prevederi
referitoare
la
relația
dintre
agent
și
comitent. Astfel,
acestea
pot
prevedea
interdicția
comitentului
de
a
desemna
alți
agenți
pentru
un
anumit
tip
de
tranzacție,
client
sau
teritoriu (clauze
de
agent
exclusiv),
restricționare
care
privește
doar
concurența
intra-marcă
și
nu
conduce,
în
general,
la
efecte
anticoncurențiale. De
asemenea,
acestea
pot
conține
prevederi
care
interzic
agentului
să
acționeze
ca
agent
sau
distribuitor
al
unor
agenți
economici
care
concurează
cu
comitentul (clauze
de
nonconcu- rență,
inclusiv
clauze
de
nonconcurență
ulterioare
terminării
înțelegerii),
restricționări
care
privesc
concurența
inter-marca
și
pot
intra
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
dacă
acestea
conduc
la
restrângerea
concurenței
pe
piața
relevantă
în
care
sunt
vândute
sau
achiziționate
produsele
ori
serviciile
care
fac
obiectul
acordului.
(16) O
înțelegere
de
agent,
chiar
dacă
agentul
suportă
toate
riscurile
financiare
sau
comerciale,
intră
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege
atunci
când
facilitează
o
înțelegere
anticoncu- rențială
secretă. Este
cazul
când,
spre
exemplu,
un
număr
de
comitenți
folosește
aceiași
agenți,
restricționând
în
mod
concertat
alți
comercianți
în
obținerea
serviciilor
oferite
de
agenții
respectivi
ori
când
un
număr
de
comitenți
apelează
la
agenți
pentru
a
se
înțelege
asupra
strategiei
de
piață
ori
pentru
a
schimba
între
ei
informații
importante
despre
piață.
CAPITOLUL
III Aspecte
legate
de
aplicarea
Regulamentului
privind
aplicarea
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale
1. Siguranța
creată
de
încadrarea
înțelegerilor
verticale,
în
anumite
condiții,
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament
(17) Regulamentul
creează
o
prezumție
de
legalitate
pentru
înțelegerile
verticale,
în
funcție
de
cota
de
piață
deținută
pe
piața
relevantă
de
către
furnizor
sau
cumpărător.
În
conformitate
cu
art. 7
din
regulament,
încadrarea
în
categoria
exceptată
se
face
în
funcție
de
cota
de
piață
deținută
de
furnizor
pe
piața
în
care
acesta
își
vinde
produsele
sau
serviciile
care
fac
obiectul
acordu- lui.
Această
cotă
de
piață
nu
trebuie
să
depășească
pragul
de 30%
pentru
ca
înțelegerea
verticală
să
beneficeze
de
încadrare
în
categoria
definită
la
art. 4
din
regulament.
Doar
în
cazul
în
care
înțelegerea
conține
o
obligație
de
vânzare
exclusivă,
cota
de
piață
care
se
ia
în
considerare,
în
vederea
comparării
cu
pragul
de 30%,
este
cota
de
piață
deținută
de
cumpărător
pe
piața
de
pe
care
acesta
își
achiziționează
produsele
sau
serviciile
care
fac
obiectul
acordului.
(18) Din
punct
de
vedere
economic
înțelegerile
verticale
pot
afecta
nu
numai
piața
unde
se
întâlnesc
furnizorul
și
cumpărătorul,
ci
și
piețele
din
avalul
pieței
cumpărătorului.
Abordarea
simplificată
privind
încadrarea
în
categoria
exceptată,
care
ia
în
considerare
doar
piața
dintre
părțile
la
acord,
se
justi- fică
prin
faptul
că
sub
pragul
de 30%
efectele
asupra
piețelor
din
aval
sunt,
în
general,
limitate.
În
plus,
această
abordare
ușurează
aplicarea
regulamentului,
în
timp
ce
posibilitatea
de
retragere
a
beneficiului
exceptării
pe
categorii
este
un
instrument
aflat
la
dis- poziția
Consiliului
Concurenței
pentru
a
remedia
posibilele
pro- bleme
apărute
pe
piața/piețele
respective.
2. Sfera
de
aplicabilitate
a
Regulamentului
privind
aplicarea
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
verticale 2.1. Definirea
Înțelegerilor
verticale
(19) Înțelegerile
verticale
sunt
definite
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament
ca
acorduri
sau
practici
concertate
convenite
între
doi
sau
mai
mulți
agenți
economici - fiecare
operând,
în
scopul
îndeplinirii
acordului
respectiv,
la
niveluri
diferite
ale
lanțului
producție-distribuție -,
referitoare
la
condițiile
în
care
părțile
pot
cumpăra,
vinde
sau
revinde
anumite
bunuri
ori
servicii.
(20) În
această
definiție
sunt 3
elemente
principale:
a) acordurile
sau
practicile
concertate
sunt
convenite
între
agenți
economici.
Înțelegerile
verticale
cu
consumatorii
finali
nu
sunt
acoperite
de
regulament;
mai
mult,
nu
cad
sub
incidența
art.
5.
alin.
(1)
din
lege;
b) acordurile
sau
practicile
concertate
sunt
convenite
între
agenți
economici,
fiecare
operând
la
niveluri
diferite
ale
lanțului producție-distribuție,
ceea
ce
înseamnă
că
un
agent
economic
poate
fabrica
bunuri
pe
care
un
alt
agent
economic
le
folosește
ca
inputuri
sau
că
primul
agent
economic
este
producător,
cel
de-al
doilea
este
comerciant
angro
și
al
treilea
este
comerciant
en
detail;
c) acordurile
sau
practicile
concertate
se
referă
la
condițiile
în
care
părțile
la
acord
pot
cumpăra,
vinde
sau
revinde
anumite
pro- duse.
Aceasta
reflectă
scopul
regulamentului
de
a
acoperi
acor- durile
de
cumpărare
și
de
distribuție.
Atât
înțelegerile
verticale
referitoate
la
produse
finite,
cât
și
cele
referitoare
la
bunuri
inter- mediare
intră
în
sfera
de
aplicabilitate
a
regulamentului.
Singura
excepție
o
constituie
sectorul
autovehiculelor,
sector
reglementat
de
cap.
VIII*)
din „Regulamentul
privind
acordarea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996".
Produsele
livrate
de
către
furnizor
pot
fi
revândute
de
către
cumpărător
sau
folosite
de
către
acesta
ca
inputuri
pen- tru
fabricarea
propriilor
produse.
(21) În
sfera
de
aplicabilitate
a
regulamentului
intră
și
înțele- gerile
verticale
referitoare
la
produse
vândute
și
cumpărate
în
scopul
închirierii
către
părți
terțe. 2.2. Înțelegerile
verticale
Între
agenți
economici
concurenți
(22) Art. 4
alin.
(4)
din
regulament
exclude
de
la
încadrarea
în
categoria
exceptată
înțelegerile
verticale
convenite
între
agenți
economici
concurenți.
Înțelegerile
verticale
între
concurenți,
în
ceea
ce
privește
posibilele
efecte
ale
concertării
frauduloase,
sunt
tratate
în „Instrucțiunile
privind
aplicarea
art. 5
al
Legii
concurenței
nr. 21/1996
acordurilor
de
cooperare
pe
orizontală".
Restricționările
verticale
ale
unor
astfel
de
înțelegeri
vor
fi
anali- zate
drept
cazuri
individuale,
conform
abordărilor
din
prezentele
instrucțiuni.
Agenți
economici
concurenți
sunt
acei
agenți
economici
care
sunt
furnizori
actuali
sau
potențiali
de
produse
ce
fac
obiectul
acordului
sau
de
produse
substituibile
acestora.
Furnizor
potențial
este
un
agent
economic
care
nu
fabrică
în
prezent
un
produs
concurent,
dar
este
capabil
să
fabrice
acel
produs
și
probabil
ar
face
acest
lucru
în
absența
înțelegerii,
ca
răspuns
la
o
creștere
mică,
dar
permanentă
a
prețurilor
relative.
Aceasta
înseamnă
că
agentul
economic
este
capabil,
într-o
peri- oadă
de
un
an,
să
facă
toate
investițiile
necesare
și
să
livreze
efectiv
produsul
pe
piață.
Această
abordare
trebuie
să
se
bazeze
pe
fapte
concrete;
posibilitatea
teoretică
de
intrare
pe
piață
nu
este
suficientă.
(23) Există 3
excepții
de
la
excluderea
generală
a
beneficiului
exceptării,
aplicată
înțelegerilor
verticale
convenite
între
agenți
economici
concurenți,
care
se
referă
la
înțelegerile
verticale
nere- ciproce. Un
exemplu
de
înțelegere
nereciprocă
este
cel
în
care
un
producător
devine
distribuitorul
produselor
unui
alt
producător,
cel
din
urmă
nedevenind,
la
rândul
lui,
distribuitor
al
produselor
pri- mului
producător. Înțelegerile
nereciproce
dintre
concurenți
sunt
exceptate
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament,
dacă
îndeplinesc
condițiile
stabilite
la
art. 4
alin.
(4)
din
regula- ment. A
doua
excepție
acoperă
distribuția
duală,
adică
situația
în
care
producătorul
unui
anumit
produs
operează
și
ca
distribuitor
al
produsului
în
concurență
cu
distribuitorii
indepedenți
ai
produ- sului
său.
Un
distribuitor
care
comandă
unui
producător
fabricarea
unui
anume
produs,
după
specificațiile
și
sub
marca
distribuitoru- lui,
nu
este
considerat
producătorul
acestora. A
treia
excepție
se
referă
la
distribuția
duală
în
cazul
serviciilor,
atunci
când
furnizorul
este,
de
asemenea,
un
prestator
de
servicii
la
nivelul
cumpărătorului. *)
Capitolul
VIII - privind
sectorul
autovehiculelor - din
respectivul
regulament
va
fi
modificat
în
cursul
acestui
an,
ca
urmare
a
modificării
reglementării
comunitare
privind
sectorul
autovehiculelor,
și
anume
Regulamentul (CE)
nr. 1.475/1995. 2.3. Înțelegerile
Între
comercianții
en
detail
(24) Înțelegerile
verticale
convenite
de
o
asociație
de
agenți
economici
sunt
exceptate
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament
dacă
îndeplinesc
anumite
condiții.
În
consecință,
înțelegerile
verticale
convenite
între
o
asociație
și
membrii
săi
sau
între
o
asociație
și
furnizorii
acesteia
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii
numai
dacă
toți
membrii
asociației
sunt
comercianți
en
detail
de
produse (nu
și
de
servicii)
și
fiecare
membru
nu
are
o
cifră
de
afaceri
care
să
depășească 50
miliarde
lei.
(25) O
asociație
de
agenți
economici
poate
implica
atât
înțele- geri
orizontale,
cât
și
verticale.
Înțelegerile
orizontale
vor
fi
abor- date
conform
prevederilor „Instrucțiunilor
privind
aplicarea
art. 5
al
Legii
concurenței
nr. 21/1996
acordurilor
de
cooperare
pe
orizon- tală".
Dacă
analiza
respectivă
conduce
la
concluzia
că
o
coope- rare
între
agenți
economici
în
domeniul
cumpărărilor
sau
vânzărilor
este
acceptabilă,
abia
apoi
o
altă
analiză
va
fi
nece- sară
pentru
înțelegerile
verticale
convenite
între
asociație
și
furni- zorii
sau
membrii
acesteia. 2.4. Înțelegerile
verticale
conținând
prevederi
referitoare
la
dreptu- rile
de
proprietate
intelectuală
(26) Înțelegerile
verticale
conținând
prevederi
referitoare
la
cesiunea
către
cumpărător
sau
utilizarea
de
către
acesta
a
drep- turilor
de
proprietate
intelectuală
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii
conform
art. 4
alin.
(3)
din
regulament.
Beneficiul
exceptării
pe
categorii
se
aplică
înțelegerilor
verticale
care
conțin
prevederi
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală,
dacă
sunt
îndeplinite
următoarele 5
condiții:
a) prevederile
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală
trebuie
să
fie
parte
componentă
a
unei
înțelegeri
verticale
așa
cum
acestea
sunt
definite
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament (înțele- geri
conținând
condițiile
în
care
părțile
pot
cumpăra,
vinde
sau
revinde
anumite
bunuri
sau
servicii);
b) drepturile
de
proprietate
intelectuală
trebuie
cedate
cumpărătorului
sau
utilizate
de
către
acesta;
c) prevederile
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală
nu
trebuie
să
constituie
obiectul
principal
al
acordului;
d) prevederile
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală
trebuie
să
fie
direct
legate
de
folosirea,
vânzarea
sau
revânzarea
de
produse
ori
de
servicii
de
către
cumpărător
sau
de
clienții
lui.
În
cazul
francizei,
în
care
concepția
de
marketing
reprezintă
obiectul
exploatării
drepturilor
de
proprietate
intelectuală,
produsele
sau
serviciile
sunt
distribuite
de
către
beneficiarul
principal
sau
de
către
beneficiari;
e) prevederile
referitoare
la
drepturi
de
proprietate
intelectuală
privind
produsele
sau
serviciile
care
fac
obiectul
acordului
nu
tre- buie
să
conțină
restricții
ale
concurenței
având
același
obiect
sau
efect
ca
restricționările
verticale
care
nu
sunt
exceptate
prin
înca- drare
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament.
În
consecință,
toate
celelalte
înțelegeri
verticale
conținând
pre- vederi
referitoare
la
dreptul
de
proprietate
intelectuală
nu
sunt
exceptate
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament.
(27) Prima
condiție
exclude
de
la
aplicarea
prevederilor
regu- lamentului
acordurile
privind
cesionarea
sau
licențierea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
privind
producția
și
acordurile
pure
de
licență,
cum
ar
fi:
a) acordurile
în
care
o
parte
furnizează
celeilalte
părți
rețeta
și
licența
de
fabricație
a
unei
băuturi;
b) acordurile
în
care
o
parte
furnizează
celeilalte
părți
o
matriță
sau
o
primă
copie
și
îi
acordă
licența
de
fabricație
și
distribuție
a
copiilor;
c) licențe
pure
de
marcă
sau
sigle
comerciale
în
scopuri
de
comercializare;
d) contractele
de
sponsorizare
a
unui
eveniment,
care
dau
dreptul
respectivilor
agenți
economici
de
a-și
face
reclamă
ca
sponsori
oficiali
ai
evenimentului;
e) licențierea
drepturilor
patrimoniale
de
autor,
cum
ar
fi
acor- duri
privind
transmisii
radio
și
TV,
conținând
dreptul
de
înregis- trare
și/sau
dreptul
de
difuzare
a
unui
eveniment.
(28) A
doua
condiție
exclude
de
la
aplicarea
prevederilor
regu- lamentului
acordurile
prin
care
drepturile
de
proprietate
intelectuală
sunt
transferate
de
la
cumpărător
către
furnizor,
indiferent
dacă
acestea
privesc
producția
sau
distribuția. Totuși,
înțelegerile
verticale
prin
care
un
cumpărător
pune
la
dispoziție
furnizorului
doar
specificațiile
care
descriu
produsele
sau
serviciile
ce
urmează
să
fie
livrate
sunt
acoperite
de
prevederile
regulamentului. În
plus,
subcontractarea
care
implică
transferul
de
know-how
unui
subcontractant
nu
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii.
(29) A
treia
condiție
presupune
că
obiectul
principal
al
acordu- lui
trebuie
să
fie
cumpărarea
sau
distribuția
de
produse
ori
de
servicii,
iar
prevederile
referitoare
la
drepturile
de
proprietate
inte- lectuală
să
servească
punerii
în
practică
a
înțelegerii
verticale.
(30) A
patra
condiție
presupune
că
prevederile
din
acord
refe- ritoare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
facilitează
folosirea,
vânzarea
sau
revânzarea
produselor
ori
seviciilor
de
către
cumpărător
sau
de
clienții
săi.
De
regulă,
produsele
sau
serviciile
destinate
folosirii
ori
revânzării
sunt
furnizate
de
licențiator,
dar
pot
fi
achiziționate
de
către
licențiat
și
de
la
un
terț
furnizor. În
general,
prevederile
referitoare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
privesc
politica
de
marketing
aplicabilă
produselor
sau
serviciilor.
Este,
de
exemplu,
cazul
unui
acord
de
franciză
în
care
francizorul
vinde
beneficiarului
produse
în
scopul
revânzării
și,
în
plus,
dă
acestuia
licența
de
utilizare
a
mărcii
de
comerț
și
a
know-how,
în
scopul
comercializării
produselor. Este,
de
asemenea,
acoperit
de
prevederile
regulamentului
cazul
în
care
furnizorul
unui
extract
concentrat
licențiază
cumpărătorul
să
dilueze
și
să
îmbutelieze
extractul
înaintea
vânzării
acestuia
ca
băutură.
(31) A
cincea
condiție
semnifică
faptul
că
prevederile
referi- toare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
nu
trebuie
să
aibă
obiect
sau
efect
similar
restricționărilor
prevăzute
în
art. 5
și 6
din
regulament.
(32) Drepturile
de
proprietate
intelectuală
care
pot
fi
conside- rate
ca
servind
la
punerea
în
aplicare
a
înțelegerilor
verticale
în
sensul
art. 4
alin.
(3)
din
regulament
privesc,
în
general, 3
dome- nii
principale:
mărci
de
comerț,
drepturi
de
autor
și
know-how. Mărcile
de
comerț
(33) Licența
de
marcă
acordată
unui
distribuitor
se
poate
referi
la
distribuția
produselor
licențiatorului
într-un
anumit
teritoriu. Dacă
aceasta
este
o
licență
exclusivă,
acordul
echivalează
cu
distribuția
exclusivă. Drepturile
de
autor
(34) Revânzătorul
produselor
protejate
printr-un
drept
de
autor (cărți,
programe
de
software
etc.)
poate
fi
obligat
de
către
deținătorul
de
copyright
să
revândă
doar
în
condițiile
în
care
cumpărătorul,
indiferent
dacă
este
revânzător
sau
consumator
final,
nu
recurge
la
contrafacerea
dreptului
de
autor.
Aceste
obligații
impuse
revânzătorului,
în
măsura
în
care
acestea
cad
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
sunt
acoperite
de
regula- ment.
(35) Acordurile
prin
care
CD
cu
programe
software
sunt
furni- zate
în
scopul
revânzării,
iar
revânzătorul
nu
cumpără
licența
vreunui
drept
asupra
programelor
software,
ci
are
doar
dreptul
să
revândă
CD,
trebuie
privite
ca
acorduri
de
furnizare
de
produse
în
scopul
revânzării,
în
sensul
regulamentului.
În
această
formă
de
distribuție
licența
software
privește
numai
proprietarul
dreptului
de
autor
și
utilizatorul
de
software
și
poate
lua
forma
unei
licențe
incluse
în
software,
în
sensul
unui
set
de
condiții
incluse
în
pachetul
software,
pe
care
utilizatorul
final
este
obligat
să
le
accepte
în
scopul
utilizării
pachetului.
(36) Cumpărătorii
de
hardware
care
încorporează
software
protejat
printr-un
drept
de
autor
pot
fi
obligați
de
către
deținătorul
de
copyright
să
nu
recurgă
la
contrafacere,
ca
de
exemplu
copi- erea
și
revânzarea
de
software
sau
copierea
și
folosirea
de
software
în
combinație
cu
alt
hardware.
Asemenea
restricționări
de
utilizare,
în
măsura
în
care
cad
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
sunt
acoperite
de
regulament. Know-how
(37) Acordurile
de
franciză,
cu
excepția
acordurilor
de
franciză
industrială,
reprezintă
cele
mai
clare
exemple
în
care
know-how
în
scopuri
de
marketing,
este
comunicat
cumpărătorului.
Acordurile
de
franciză
conțin
licențe
cu
privire
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
asupra
mărcilor
și
siglelor
comerciale
și
know-how
pentru
utilizarea
și
distribuția
produselor
sau
pentru
prestarea
serviciilor.
Suplimentar
licențierii
drepturilor
de
proprietate
intelec- tuală,
francizorul
asigură
în
mod
normal
beneficiarului,
pe
peri- oada
acordului,
asistența
tehnică
și
comercială,
cum
ar
fi:
servicii
de
aprovizionare,
formare
profesională,
consultanță
imobiliară,
pla- nificare
financiară
etc.
Licența
și
asistența
sunt
părți
componente
ale
metodei
de
afaceri
care
face
obiectul
francizei.
(38) Licențierea
cuprinsă
în
acordurile
de
franciză
este
acope- rită
de
regulament,
dacă
toate
cele 5
condiții
de
la
pct.
(26) sunt
îndeplinite.
Aceasta
deoarece
în
cele
mai
multe
acorduri
de
fran- ciză,
incluzând
acordurile
de
franciză
principale,
francizorul
furni- zează
beneficiarului
produsele
sau
serviciile,
în
special
serviciile
de
asistență
comercială
sau
tehnică. Drepturile
de
proprietate
intelectuală
ajută
beneficiarul
să
revândă
produsele
furnizate
de
francizor
sau
de
către
un
furnizor
desemnat
de
acesta
ori
să
utilizeze
acele
produse
și
să
vândă
bunurile
sau
serviciile
rezultate. În
cazul
în
care
acordurile
de
franciză
se
referă
doar
sau
în
principal
la
licențierea
dreptului
de
proprietate
intelectuală,
aceste
acorduri
nu
sunt
acoperite
de
regulament.
(39) Următoarele
obligații
legate
de
dreptul
de
proprietate
inte- lectuală
sunt,
în
general,
considerate
ca
fiind
necesare
protecției
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
ale
francizorului
și
sunt
aco- perite
de
regulament,
în
măsura
în
care
acestea
cad
sub
inci- dența
art. 5
alin.
(1)
din
lege:
a) obligația
impusă
beneficiarului
de
a
nu
se
angaja,
direct
sau
indirect,
în
nici
o
afacere
similară;
b) obligația
impusă
beneficiarului
de
a
nu
achiziționa
parti- cipații
la
capitalul
agenților
economici
concurenți,
care
i-ar
conferi
puterea
de
a
influența
comportamentul
economic
al
acestora;
c) obligația
impusă
beneficiarului
de
a
nu
divulga
terților
know- how
furnizat
de
către
francizor,
atât
timp
cât
acesta
nu
este
căzut
în
domeniul
public;
d) obligația
impusă
beneficiarului
de
a
comunica
și
de
a
pune
la
dispoziție
francizorului
orice
experiență
acumulată
în
exploata- rea
francizei,
iar
celorlalți
beneficiari
să
le
acorde
licența
neexclu- sivă
pentru
know-how
rezultat
din
această
experiență;
e) obligația
impusă
beneficiarului
de
a
informa
francizorul
asu- pra
contrafacerii
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
acordate
sub
licență,
de
a
intenta
acțiune
în
justiție
împotriva
autorilor
con- trafacerii
sau
de
a
acorda
francizorului
asistență
în
cazul
unei
acțiuni
în
justiție
împotriva
autorilor
contrafacerii;
f) obligația
impusă
beneficiarului
de
a
nu
utiliza
know-how
licențiat
de
către
francizor
în
alte
scopuri
decât
cel
de
exploatare
a
francizei;
g) obligația
impusă
beneficiarului
de
a
nu
ceda
drepturile
și
obligațiile
ce
decurg
din
acordul
de
franciză
fără
acordul
francizo- rului. 2.5. Relația
cu
alte
acte
normative
referitoare
la
posibilitatea
de
obținere
a
beneficiului
exceptării
pe
categorii
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
(40) Prevederile
regulamentului
nu
se
aplică
înțelegerilor
verti- cale
care
fac
obiectul
cap.
VI (acordurile
pentru
transfer
de
teh- nologie
și/sau
know-how),
cap.
VIII (acordurile
de
distribuție, service
și
piese
de
schimb
în
perioada
de
garanție
și
postgaranție,
pentru
autovehicule)
din „Regulamentul
privind
acor- darea
exceptării,
pe
categorii
de
înțelegeri,
decizii
de
asociere
ori
practici
concertate,
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 56
bis
din 3
aprilie
1997. Prevederile
regulamentului
nu
se
aplică
nici
înțelegerilor
verti- cale
legate
de
înțelegerile
orizontale
de
cercetare-dezvoltare
și
de
specializare,
care
sunt
acoperite
de „Regulamentul
privind
acorda- rea
exceptării
acordurilor
de
specializare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996"
și
de „Regulamentul
privind
acordarea
exceptării
acordurilor
de
cer- cetare-dezvoltare
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996".
3. Restricționări
grave
ale
concurenței
care
exclud
înțelege- rile
verticale
de
la
încadrarea
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament
(41) Art. 5
din
regulament
prezintă
o
listă
de
restricționări
grave
ale
concurenței,
care
exclud
înțelegerile
verticale
de
la
încadrarea
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament.
Înțelegerile
verticale
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii,
cu
condiția
ca
nici
o
restricționare
gravă
a
concurenței,
așa
cum
sunt
descrise
la
art. 5
din
regulament,
să
nu
facă
obiectul
înțelegerii
sau
să
fie
practicată
în
cadrul
înțelegerii
respective.
Este
sufici- entă
existența
uneia
dintre
aceste
restricționări
grave
ale
concu- renței
pentru
ca
beneficiul
exceptării
pe
categorii
să
fie
retras
pentru
întreaga
înțelegere
verticală. Exceptarea
individuală
a
înțelegerilor
verticale
conținând
astfel
de
restricționări
este
improbabilă.
Mai
mult,
în
cazul
restricționărilor
prin
obiect,
cum
sunt
cele
descrise
la
art. 5
din
regulament,
nu
trebuie
demonstrat
efectul
asupra
concurenței,
fiind
interzise
per
se.
(42) Restricționarea
gravă
a
concurenței
prevăzută
la
art. 5
lit.
a)
din
regulament
se
referă
la
impunerea
prețului
de
revânzare,
care
este
un
acord
sau
practică
concertată
având
ca
obiect,
direct
ori
indirect,
stabilirea
unui
preț
de
revânzare
fix
sau
minim
ori
a
unui
nivel
de
preț
fix
sau
minim
ce
trebuie
respectat
de
către
cumpărător. Clauzele
contractuale
sau
practicile
concertate
care
stabilesc
în
mod
direct
prețul
de
revânzare
au
un
caracter
restrictiv
clar.
Impunerea
prețului
de
revânzare
se
poate
realiza
și
în
mod
indirect.
Exemple
de
acest
gen
sunt
acordurile
care
fixează
adao- sul
comercial,
acordurile
care
fixează
nivelul
maxim
de
discount
pe
care
un
distribuitor
îl
poate
oferi
pentru
un
anume
nivel
de
preț,
acordurile
care
condiționează
oferirea
de
către
furnizor
de
rabaturi
sau
de
rambursări
ale
costurilor
promoționale
de
respec- tarea
de
către
cumpărător
a
unui
nivel
de
preț
stabilit,
acordurile
care
leagă
prețul
de
revânzare
fixat
de
prețurile
de
revânzare
practicate
de
concurenți,
acordurile
care
prevăd
amenințări,
inti- midări,
avertismente,
penalizări,
întârzieri
sau
suspendări
în
livrare
ori
chiar
rezilierea
acordului
în
cazul
nerespectării
unui
anume nivel
de
preț. Modalitățile
directe
sau
indirecte
de
impunere
a
prețului
de
revânzare
devin
mai
eficiente
atunci
când
sunt
însoțite
de
măsuri
de
identificare
a
distribuitorilor
care
fac
reduceri
de
preț,
cum
ar
fi
implementarea
unui
sistem
de
monitorizare
a
prețului
sau
obligația
impusă
comercianților
en
detail
de
a
denunța
membrii
rețelei
de
distribuție
care
deviază
de
la
nivelul
de
preț
standard.
În
mod
similar,
modalitățile
directe
sau
indirecte
de
impunere
a
prețului
de
revânzare
devin
mai
eficiente
atunci
când
sunt
însoțite
de
măsuri
care
reduc
interesul
cumpărătorului
de
a
micșora
prețul
de
revânzare,
cum
ar
fi
imprimarea
pe
produs,
de
către
furnizor,
a
prețului
de
revânzare
recomandat
sau
obligarea
cumpărătorului,
de
către
furnizor,
să
aplice „clauza
clientului
cel
mai
favorizat".
Aceleași
modalități
indirecte
și
aceleași
măsuri
de „susținere"
pot
fi
folosite
pentru
a
face
prețurile
maxime
sau
recomandate
să
acționeze
în
sensul
impunerii
prețului
de
revânzare.
Totuși,
lista cuprinzând
prețurile
recomandate
sau
prețurile
maxime,
transmisă
de
către
furnizor
cumpărătorului,
nu
este
considerată
în
sine
ca
ducând
la
impunerea
prețului
de
revânzare.
(43) În
cazul
înțelegerii
de
agent,
comitentul
stabilește
prețul
de
vânzare
atât
timp
cât
agentul
nu
devine
proprietarul
produse- lor.
Totuși,
în
situația
în
care
un
acord
de
agent
cade
sub
inci- dența
art. 5
alin.
(1)
din
lege [a
se
vedea
pct.
(9)-(16)],
o
obligație
care
interzice
sau
restricționează
agentul
în
a-și
împărți
comisionul,
fix
sau
variabil,
cu
clientul
său
se
constituie
în
restricționare
gravă
a
concurenței,
conform
art. 5
lit.
a)
din
regu- lament.
În
consecință,
agentul
trebuie
să
fie
liber
să
micșoreze
prețul
plătit
efectiv
de
către
client
atât
timp
cât
aceasta
nu
reduce
veniturile
comitentului.
(44) Art. 5
lit.
b)
din
regulament
se
referă
la
altă
restricționare
gravă
a
concurenței,
constând
în
împărțirea
pieței
în
funcție
de
teritoriu
sau
de
categoriile
de
clienți.
Aceasta
poate
lua
forma
unor
obligații
directe,
cum
ar
fi
obligația
de
a
nu
vinde
anumitor
categorii
de
clienți
sau
clienților
din
anumite
teritorii
ori
obligația
de
a
transmite
comenzile
primite
de
la
clienții
respectivi
către
alți
distribuitori.
De
asemenea,
restricționarea
poate
rezulta
din
măsuri
indirecte
având
ca
țintă
determinarea
distribuitorului
de
a
nu
vinde
acestor
clienți,
cum
ar
fi
refuzul
sau
reducerea
bonusurilor
sau
discounturilor,
refuzul
de
livrare,
reducerea
ori
limitarea
volumelor
furnizate
la
cererea
aferentă
teritoriului
sau
categoriei
de
clienți
alocate,
amenințări
cu
rezilierea
contractului
ori
de
diminuare
a
profitului.
Aceste
practici
sunt
și
mai
restrictive
atunci
când
sunt
folosite
împreună
cu
introducerea
de
către
furnizor
a
unui
sistem
de
monitorizare
a
destinației
efective
a
produselor
furnizate,
cum
ar
fi
utilizarea
unor
etichete
sau
serii
diferențiate. Totuși
interdicția
impusă
tuturor
distribuitorilor,
de
a
vinde
anu- mitor
categorii
de
consumatori
finali,
nu
este
privită
ca
restricționare
gravă
a
concurenței,
neîncadrabilă
în
exceptare,
dacă
există
o
justificare
obiectivă
referitoare
la
produs,
cum
ar
fi
interdicția
generală
de
comercializare
a
substanțelor
periculoase
anumitor
categorii
de
clienți
din
motive
de
siguranță
sau
sănătate.
Aceasta
înseamnă
ca
nici
furnizorul
însuși
să
nu
poată
să
vândă
acestor
categorii
de
clienți.
Nici
obligația
impusă
revânzătorului
de
a
afișa
numele
de
marcă
al
furnizorului
nu
este
considerată
o
restricționare
gravă
a
concurenței,
neîncadrabilă
în
exceptare.
(45) O
primă
excepție
de
la
restricționarea
gravă
a
concu- renței,
prevăzută
la
art. 5
lit.
b)
din
regulament,
constă
în
posibi- litatea
rezervată
furnizorului
de
a
interzice
clienților
săi
direcți
vânzările
active
în
teritoriile
sau
către
categoriile
de
clienți
păstrate
de
către
furnizor
pentru
sine
sau
alocate
exclusiv
altor
cumpărători. Un
teritoriu
sau
o
categorie
de
clienți
este
alocată
exclusiv
dacă
furnizorul
convine
să
vândă
produsele
sale
numai
unui
distribuitor
în
scopul
distribuirii
într-un
anume
teritoriu
sau
unei
anume
categorii
de
consumatori,
iar
distribuitorul
exclusiv
este
protejat
împotriva
vânzărilor
active
ale
furnizorului
și
ale
altor
cumpărători
ai
furnizorului
în
teritoriul
său
sau
către
categoria
sa
de
clienți.
Protecția
teritoriilor
sau
categoriilor
de
clienți
alocate
în
exclusivitate
trebuie
să
permită
totuși
vânzările
pasive
în
teritoriile
respective
sau
către
categoriile
de
clienți
respectivi. În
aplicarea
art. 5
lit.
b)
din
regulament,
Consiliul
Concurenței
caracterizează
vânzările „active"
și „pasive",
după
cum
urmează: - vânzări
active
înseamnă:
abordarea
activă
a
clienților
indivi- duali
din
teritoriile
exclusive
sau
categoriile
exclusive
de
clienți
ale
altor
distribuitori,
prin
vizite
sau
prin
poștă;
abordarea
activă
a
unei
categorii
specifice
de
clienți
sau
a
clienților
dintr-un
teritoriu
exclusiv
al
altui
distribuitor
prin
publicitate
în
mass-media
sau
prin
alte
activități
promoționale
care
se
adresează
în
mod
expres
unei
categorii
de
clienți
sau
clienților
din
acel
teritoriu;
stabilirea
unor
facilități
de
depozitare
sau
de
distribuție
în
teritoriul
exclusiv
al
altui
distribuitor; - vânzări
pasive
înseamnă:
onorarea
comenzilor
nesolicitate,
primite
de
la
clienții
individuali,
inclusiv
livrarea
produselor
către
sau
prestarea
serviciilor
cerute
de
acei
clienți.
Se
consideră
vânzare
pasivă
publicitatea
generală
sau
promovarea
prin
mass- media
ori
prin
Internet
care
ajunge
la
clienții
din
teritoriile
exclu- sive
sau
din
categoriile
exclusive
de
clienți
ale
altor
distribuitori,
dar
care
reprezintă
o
modalitate
rezonabilă
de
abordare
a
clienților
din
afara
acelor
teritorii
sau
categorii
de
clienți (de
exem- plu,
abordarea
clienților
din
teritoriile
neexclusive
sau
din
propriul
teritoriu).
(46) Orice
distribuitor
este
liber
să
utilizeze
Internetul
pentru
publicitatea
sau
vânzarea
produselor.
O
restricționare
referitoare
la
utilizarea
Internetului
de
către
distribuitor
ar
putea
fi
compatibilă
cu
regulamentul
de
exceptare
pe
categorii
numai
în
măsura
în
care
publicitatea
prin
Internet
sau
vânzările
prin
intermediul
Internetului
ar
conduce
la
vânzarea
activă
în
teritoriile
exclusive
sau
către
categoriile
exclusive
de
clienți
ale
altor
distribuitori.
Atât
timp
cât
un
web
site
nu
se
adresează
în
mod
expres
clienților
din
teritoriul
sau
din
categoria
de
clienți
alocate
în
mod
exclusiv
altui
distribuitor,
cum
ar
fi:
utilizarea
bannerelor
sau
hiperlegături- lor (linkurilor)
cu
paginile
furnizorilor
de
Internet
disponibile
numai
acelor
clienți
alocați
în
mod
exclusiv,
web
site-ul
nu
este
consi- derat
o
formă
de
vânzare
activă.
Transmiterea,
fără
a
exista
soli- citare
în
acest
sens,
de
e-mail-uri
clienților
individuali
este
considerată
vânzare
activă. Aceleași
considerente
se
aplică
și
vânzărilor
prin
intermediul
cataloagelor. În
nici
un
caz
furnizorul
nu
își
poate
rezerva
numai
pentru
sine
vânzarea
și/sau
publicitatea
pe
Internet.
(47) Toate
celelalte
excepții
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
lit.
b)
din
regulament
permit
restricționarea
atât
a
vânzărilor
pasive,
cât
și
a
celor
active.
Astfel
este
permisă
restricția
impusă
comerciantului
angro
de
a
vinde
către
consumatorii
finali,
restricția
impusă
unui
distribuitor
desemnat
într-un
sistem
de
distribuție
selectivă
de
a
vinde
către
distribuitori
neautorizați,
indiferent
de
nivelul
de
comercializare,
pe
piețe
în
care
operează
astfel
de
sis- teme
de
distribuție,
precum
și
restricția
impusă
cumpărătorului
de
părți
componente,
achiziționate
în
scopul
prelucrării,
de
a
le
revinde
unor
concurenți
ai
furnizorului.
Termenul
părți
componente
include
orice
produs
intermediar,
iar
termenul
prelucrare
se
referă
la
utilizarea
oricărui
input
în
sco- pul
producerii
de
bunuri.
(48) Prevederea
art. 5
lit.
c)
din
regulament
se
referă
la
faptul
că
intermediarii
dintr-un
sistem
de
distribuție
selectivă
nu
pot
fi
restricționați
în
ceea
ce
privește
utilizatorii
sau
agenții
comerciali
ai
utilizatorilor
cărora
le
pot
vinde
produsele.
De
asemenea,
inter- mediarii
sunt
liberi
să
își
facă
publicitate
și
să
vândă
prin
Internet.
Totuși,
intermediarii
pot
fi
restricționați
în
ceea
ce
privește
locul
de
desfășurare
a
activității.
Dacă
magazinul
acestuia
este
mobil,
intermediarului
i
se
poate
stabili
un
teritoriu
în
afara
căruia nu
poate
opera. Distribuția
selectivă
poate
fi
combinată
cu
distribuția
exclusivă,
cu
condiția
ca
vânzările
active
și
pasive
să
nu
fie
restricționate.
(49) Prevederea
art. 5
lit.
d)
din
regulament
exclude
de
la
exceptare
înțelegerea
care
are
ca
obiect,
direct
sau
indirect,
inter- zicerea
sau
limitarea
vânzărilor,
active
sau
pasive,
de
produse
care
fac
obiectul
acordului
dintre
distribuitorii
selecționați.
În
con- secință,
distribuția
selectivă
nu
poate
fi
combinată
cu
restricționări
verticale
care
obligă
distribuitorii
să
cumpere
produsele
ce
fac
obiectul
contractului
dintr-o
sursă
unică,
cum
ar
fi
cumpărarea
exclusivă.
De
asemenea,
în
cadrul
sistemului
de
distribuție
selec- tivă,
comercianților
angro
desemnați
nu
li
se
pot
impune
restricții
cu
privire
la
vânzările
de
produse
către
comercianții
en
detail
desemnați.
(50) Prevederea
art. 5
lit.
e)
din
regulament
exclude
de
la
exceptare
o
înțelegere
între
un
producător
de
părți
componente
și
un
cumpărător
care
le
utilizează
la
fabricarea
propriilor
produse (fabricant
de
produse
originale),
prin
care
se
restricționează
sau
se
limitează,
direct
ori
indirect,
vânzările
producătorului
de
părți componente
către
consumatorii
finali
sau
furnizorii
de
reparații
ori
service.
Restricționările
indirecte
se
referă
la
restricționarea
furni- zorului
de
părți
componente
în
furnizarea
informațiilor
tehnice
și
a
echipamentelor
speciale
necesare
utilizării
părților
componente
de
către
consumatorii
finali
sau
furnizorii
de
reparații
ori
de
service.
Totuși,
înțelegerea
poate
restricționa
furnizarea
părților
compo- nente
către
furnizorii
de
reparații
sau
de
alte
servicii
aleși
de
către
fabricantul
produselor
originale
pentru
repararea
și
service
la
propriile
produse,
asigurându-se
astfel
libertatea
fabricantului
produselor
originale
de
a
obliga
propria
rețea
de
reparații
și
ser- vice
să
cumpere
părțile
componente
de
la
acesta.
4. Restricționări
verticale
neexceptate
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament
(51) Chiar
în
cazul
în
care
cota
de
piață
nu
depășește
pragul
de 30%,
restricționările
prevăzute
la
art. 6
din
regulament
nu
sunt
acoperite
de
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament,
fără
a
afecta
exceptarea
celorlalte
restricționări
verticale
conținute
de
înțelegere
prin
încadrare
în
categoria
definită.
(52) Prima
restricționare
se
referă
la
obligația
de
nonconcu- rență,
în
cazul
în
care
aceasta
are
durata
nelimitată
sau
care
depășește 5
ani.
Prin
urmare,
obligația
de
nonconcurență
este
exceptată
în
cazul
în
care
aceasta
este
limitată
la
maximum 5
ani,
reînnoirea
obligației
necesită
acordul
explicit
al
ambelor
părți
și
cumpărătorul
nu
este
împiedicat
prin
diverse
modalități,
cum
ar
fi
rambursarea
unui
împrumut
acordat
de
furnizor
cumpărătorului,
să
renunțe
în
mod
efectiv
la
obligația
de
noncon- curență
la
sfârșitul
perioadei
de 5
ani.
(53) A
doua
excludere
de
la
exceptare,
prevăzută
la
art. 6
lit.
b)
din
regulament,
se
referă
la
obligația
de
nonconcurență
ulterioară
terminării
înțelegerii.
(54) A
treia
excludere
de
la
exceptare,
prevăzută
la
art. 6
lit.
c)
din
regulament,
se
referă
la
vânzarea
produselor
concurente
printr-un
sistem
de
distribuție
selectivă.
Prin
această
excludere
se
urmărește
evitarea
situației
în
care
un
număr
de
furnizori
utilizând
aceleași
puncte
de
desfacere (magazine
selective)
împiedică
un
anume
concurent
sau
anumiți
concurenți
să
utilizeze
aceste
puncte
de
desfacere
pentru
distribuția
propriilor
produse (exclude- rea
furnizorului
concurent
care
poate
fi
o
practică
de
boicot
colec- tiv).
CAPITOLUL
IV Politica
de
abordare
a
cazurilor
individuale Pentru
evaluarea
cazurilor
individuale,
Consiliul
Concurenței
va
adopta
cu
privire
la
restricționările
verticale
o
abordare
economică
în
aplicarea
art. 5
din
lege.
Acest
lucru
va
limita
domeniul
de
aplicare
a
art. 5
la
agenții
economici
care
dețin
o
anumită
putere
de
piață,
iar
concurența
inter-marcă
este
insuficientă.
În
aceste
cazuri
protecția
concurenței
inter- și
intra-marcă
devine
importantă
pentru
asigurarea
eficienței
și
a
beneficiilor
pentru
consumatori.
1. Cadrul
de
analiză 1.1. Efectele
negative
ale
restricționărilor
verticale
(55) Efectele
negative
asupra
pieței,
induse
de
restricționările
verticale,
pe
care
Legea
concurenței
nr. 21/1996
urmărește
să
le
prevină,
sunt
următoarele:
a) obstrucționarea
altor
furnizori
sau
a
altor
cumpărători
prin
ridicarea
de
bariere
la
intrarea
pe
piață;
b) reducerea
concurenței
inter-marcă
dintre
agenții
economici
care
operează
pe
o
piață,
incluzând
facilitarea
înțelegerilor
secrete
ilegale
dintre
furnizori
sau
cumpărători;
termenul
Înțele- gere
secretă
ilegală
se
referă
atât
la
înțelegerea
secretă
expresă,
cât
și
la
înțelegerea
tacită (comportament
paralel
conștient);
c) reducerea
concurenței
intra-marcă
între
distribuitorii
aceleiași
mărci. 1.2. Efectele
pozitive
ale
restricționărilor
verticale
(56) Este
important
să
se
recunoască
faptul
că
restricționările
verticale
au
adeseori
efecte
pozitive,
mai
ales
prin
promovarea concurenței
nelegate
de
preț
și
îmbunătățirea
calității
serviciilor.
Dacă
un
agent
economic
nu
are
putere
pe
piață,
poate
să
încerce
să
își
mărească
profiturile
prin
optimizarea
proceselor
de
fabricație
și
distribuție,
cu
ajutorul
restricționărilor
verticale.
(57) Fără
pretenția
de
a
alcătui
o
listă
exhaustivă,
următoa- rele
avantaje
pot
justifica
aplicarea
anumitor
restricționări
verticale:
a) rezolvarea
problemei „pasagerului
clandestin" Un
distribuitor
poate
profita
de
eforturile
de
promovare
ale
altui
distribuitor,
problemă
frecvent
întâlnită
la
nivelul
comercia- lizării
angro
și
en
detail.
Distribuția
exclusivă
sau
restricționări
similare
pot
fi
utile
în
evitarea
acestei
probleme. Problema „pasagerului
clandestin"
poate
apărea
și
între
furni- zori;
dacă
un
furnizor
investește
în
promovare
la
nivelul
cumpărătorului,
în
general
la
nivelul
comercializării
en
detail,
acest
fapt
poate
atrage
clienți
și
pentru
concurență. Restricționările
de
tipul
clauzei
de
nonconcurență
ajută
la
depășirea
problemei „pasagerului
clandestin". Problema „pasagerului
clandestin"
trebuie
să
fie
reală.
Aceasta
poate
apărea
între
cumpărători
numai
la
serviciile
prevânzare,
nu
și
la
serviciile
postvânzare.
Produsul
trebuie
să
fie
relativ
nou
sau
complex
din
punct
de
vedere
tehnic,
deoarece,
în
caz
contrar,
cli- entul
își
cunoaște
deja
preferințele
pe
baza
achizițiilor
anterioare.
De
asemenea,
valoarea
produsului
trebuie
să
fie
rezonabil
de
mare,
altfel
nu
este
atractiv
pentru
client
să
meargă
la
un
maga- zin
pentru
informații
și
la
altul
pentru
a
cumpăra. Problema „pasagerului
clandestin"
între
furnizori
se
limitează
la
anumite
situații
specifice,
și
anume
la
cazurile
în
care
promovarea
are
loc
pe
amplasamentul
cumpărătorului
și
este
generică,
nu
axată
pe
o
anumită
marcă;
b) „deschiderea
sau
pătrunderea
pe
piețe
noi" Dacă
un
producător
dorește
să
intre
pe
o
piață
geografică
nouă,
acest
fapt
poate
implica „investiții
inițiale"
speciale
ale
distri- buitorului
pentru
a
impune
marca
pe
piață.
Pentru
a
convinge
un
distribuitor
local
să
facă
aceste
investiții
este
oportun
să
se
ofere
protecție
teritorială
distribuitorului,
astfel
încât
acesta
să
își
poată
recupera
investiția
prin
stabilirea,
în
mod
temporar,
a
unui
preț
mai
mare;
c) aspecte
privind „evitarea
problemei «pasagerului
clandestin»
în
faza
de
promovare
a
unui
nou
produs"
În
unele
sectoare
anumiți
comercianți
en
detail
au
reputația
de
a
oferi
numai
produse „de
calitate".
În
acest
caz,
vânzarea
prin
intermediul
acestor
comercianți
en
detail
poate
fi
vitală
pentru
introducerea
unui
produs
nou.
Dacă,
în
faza
inițială,
producătorul
nu
își
poate
limita
vânzările
la
magazinele
de
prim
rang,
acesta
riscă
să
fie
subclasat,
iar
introducerea
produsului
pe
piață
poate
eșua.
Aceasta
înseamnă
că
există
motive
pentru
admiterea
pe
o
perioadă
limitată
a
unei
restricționări,
cum
ar
fi
distribuția
exclu- sivă
sau
selectivă.
Durata
acestei
restricționări
trebuie
să
fie
sufi- cientă
pentru
introducerea
pe
piață
a
unui
produs
nou,
dar
nu
atât
de
mare
încât
să
obstrucționeze
răspândirea
pe
scară
largă
a
produsului
respectiv;
d) așa-numita „problemă
a
investițiilor
specifice
unui
singur
client"
Uneori
există
investiții
specifice
unui
client,
care
trebuie
făcute
fie
de
furnizor,
fie
de
cumpărător,
cum
ar
fi
echipamentele
speci- ale
sau
instruirea
de
specialitate.
Este
cazul
unui
producător
de
părți
componente
care
trebuie
să
construiască
utilaje
și
unelte
noi
pentru
a
satisface
o
anume
cerință
a
unui
client
al
său.
Investitorul
nu
poate
angaja
investiția
respectivă
înaintea
stabilirii
unor
angajamente
specifice
de
furnizare. Facem
precizarea
că,
în
primul
rând,
investiția
trebuie
să
fie
specifică
clientului
respectiv.
Investiția
făcută
de
furnizor/cumpărător
este
considerată
specifică
clientului
dacă,
după
încetarea
relațiilor
contractuale
cu
acel
client,
aceasta
nu
poate
fi
utilizată
de
către
furnizor/cumpărător
pentru
alte
activități
comerci- ale
și
nu
poate
fi
vândută
decât
cu
o
pierdere
semnificativă.
În
al
doilea
rând,
aceasta
trebuie
să
fie
o
investiție
pe
termen
lung, nerecuperabilă
pe
termen
scurt.
În
al
treilea
rând,
investiția
tre- buie
să
fie
asimetrică;
adică
o
parte
la
acord
investește
mai
mult
decât
cealaltă
parte.
Dacă
aceste
condiții
sunt
îndeplinite,
există
motivație
temeinică
pentru
practicarea
unei
restricționări
verticale
pe
durata
necesară
amortizării
investiției.
Restricționarea
verticală
corespunzătoare
poate
fi
de
tipul „clauzei
de
nonconcurență"
sau
de
tipul „impunerii
cantității"
în
cazul
în
care
investiția
este
făcută
de
către
furnizor,
și
de
tipul
distribuției
exclusive,
alocării
exclu- sive
a
clienților
sau
furnizării
exclusive,
în
cazul
în
care
investiția
este
făcută
de
către
cumpărător;
e) „ problema
investițiilor
specifice
transferului
unui
know-how
substanțial " O
dată
furnizat,
know-how
nu
poate
fi
recuperat,
iar
furnizorul
know-how
poate
nu
dorește
ca
acesta
să
fie
utilizat
pentru
sau
de
către
concurență.
Dacă
know-how
nu
a
fost
disponibil
imediat
cumpărătorului
și
este
substanțial
și
indispensabil
funcționării
acor- dului,
un
astfel
de
transfer
poate
justifica
o
restricționare
de
tipul „clauze
de
nonconcurență";
f) „ economia
de
scară
în
distribuție " Pentru
a
beneficia
de
economii
de
scară
și,
prin
aceasta,
de
un
preț
cu
amănuntul
mai
scăzut
la
produsul
său,
producătorul
poate
dori
să
își
concentreze
revânzarea
produselor
printr-un
număr
limitat
de
distribuitori.
În
acest
scop
acesta
poate
utiliza
distribuția
exclusivă,
impunerea
cantității
sub
forma
obligației
de
a
cumpăra
o
cantitate
minimă,
distribuția
selectivă
conținând
o
astfel
de
cerință
sau
cumpărarea
exclusivă;
g) „ imperfecțiunile
pieței
de
capital " Furnizorii
obișnuiți
de
capital (băncile,
piețele
de
capital)
pot
asigura
capital
sub
nivelul
optim
dacă
dețin
informații
imperfecte
despre
calitatea
împrumutatului
sau
dacă
nu
există
o
bază
adecvată
de
garantare
a
creditului.
Cumpărătorul
sau
furnizorul
poate
deține
informații
mai
bune
și
poate,
printr-o
relație
de
exclusivitate,
să
obțină
garanții
suplimentare
pentru
investiție.
Dacă
furnizorul
oferă
creditul
cumpărătorului,
poate
impune
aces- tuia
o
clauză
de
nonconcurență
sau
o
clauză
de
impunere
a
can- tității.
Dacă
cumpărătorul
acordă
creditul
furnizorului,
el
îi
poate
impune
acestuia
restricționări
de
tipul
vânzare
exclusivă
sau
impu- nere
a
cantității;
h) „ uniformitatea
și
standardizarea
calității "
O
restricționare
verticală
poate
duce
la
creșterea
vânzărilor
prin
crearea
unei
imagini
de
marcă
și,
în
acest
fel,
la
creșterea
atractivității
produsului
pentru
consumatorul
final,
impunându-se
un
anume
grad
de
uniformitate
și
standardizare
a
calității
la
nivelul
distribuitorilor.
Aceasta
se
poate
regăsi
în
cazul
distribuției
selec- tive
și
francizei.
(58) Există
un
grad
mare
de
substituibilitate
între
diversele
restricționări
verticale,
și
anume
aceeași
problemă
de
ineficiență
poate
fi
rezolvată
prin
restricționări
verticale
diferite.
Acest
lucru
este
important
atât
timp
cât
efectele
negative
asupra
concurenței
diferă
de
la
o
restricționare
verticală
la
alta
și
joacă
un
rol
impor- tant
în
cazul
discutării
indispensabilității
unei
restricționări
verticale
în
conformitate
cu
art. 5
alin. 2
din
lege. 1.3. Reguli
generale
de
evaluare
a
restricționărilor
verticale
(59) În
evaluarea
restricționărilor
verticale
din
perspectiva
poli- ticii
concurențiale,
se
pot
formula
unele
reguli
generale:
a) pentru
majoritatea
restricționărilor
verticale
pot
apărea
pro- bleme
numai
dacă
concurența
inter-marcă
este
insuficientă,
și
anume
dacă
există
o
anumită
putere
pe
piață
la
nivelul
furnizoru- lui
sau
al
cumpărătorului
ori
al
ambilor.
Prin
putere
pe
piață
se
înțelege
capacitatea
de
a
practica
prețuri
superioare
nivelului
care
ar
rezulta
din
jocul
concurenței
și,
cel
puțin
pe
termen
scurt,
de
a
obține
profituri
peste
limitele
normale.
Dacă
pe
o
piață
neconcen- trată
există
mulți
agenți
economici
concurenți,
se
poate
presupune
că
restricționările
verticale
exceptabile
de
la
interdicția
prevăzută
la
art. 5
alin.
(1)
din
lege
nu
vor
avea
efecte
negative
aprecia- bile.
O
piață
este
considerată
neconcentrată
dacă
indicele
HHI*)
este
sub 1.000;
b) în
general
restricționările
verticale
care
reduc
concurența
inter-marcă
sunt
mai
dăunătoare
decât
restricționările
verticale
care
reduc
concurența
intra-marcă.
De
exemplu,
obligațiile
de
nonconcurență
vor
avea
efecte
negative
mai
pregnante
decât
distribuția
exclusivă;
c) în
lipsa
unei
concurențe
inter-marcă
suficiente,
restricționările
verticale
din
categoria
distribuției
limitative (un
pro- ducător
vinde
doar
unuia
sau
unui
număr
limitat
de
distribuitori)
pot
restrânge
semnificativ
opțiunile
disponibile
consumatorilor.
Acestea
sunt
mai
dăunătoare
în
cazul
în
care
distribuitori
mai
efi- cienți
sau
distribuitori
având
forme
diferite
de
distribuție
sunt
eliminați.
Acest
lucru
poate
reduce
inovația
în
domeniul
distribuției
și
poate
obstrucționa
consumatorii
în
obținerea
anumitor
servicii
ori
combinații
servicii-preț
oferite
de
distribuitorii
în
cauză;
d) în
general
înțelegerile
exclusive
sunt
mai
dăunătoare
pentru
concurență
decât
înțelegerile
neexclusive.
Prin
conținutul
acestora
sau
prin
efectele
practice
ale
acestora
înțelegerile
exclusive
determină
una
dintre
părți
să
îndeplinească
toate
cerințele
celei- lalte
părți;
e) în
general
restricționările
verticale
convenite
pentru
produ- sele
și
serviciile
fără
nume
de
marcă
sunt
mai
puțin
dăunătoare
decât
restricționările
care
privesc
distribuția
produselor
și
serviciilor
cu
nume
de
marcă.
Marca
de
comerț
ajută
la
diferențierea
pro- duselor
și
reduce
substituibilitatea
acestora,
conducând
la
o
elas- ticitate
redusă
a
cererii
și
la
posibilități
sporite
de
creștere
a
prețului. În
categoria
produselor
și
serviciilor
fără
nume
de
marcă
putem
încadra
și
produsele,
și
serviciile
intermediare.
În
plus,
agenții
economici
care
cumpără
produse
sau
servicii
intermediare
au
departamente
specializate
care
monitorizează
evoluția
ofertei.
Deoarece
ei
efectuează
tranzacții
mari,
costurile
cercetării
în
vederea
achiziției
nu
sunt
prohibitive.
În
concluzie,
pierderea
con- curenței
intra-marcă
este
mai
puțin
importantă
la
nivelul
produse- lor
intermediare;
f) în
general
combinațiile
de
restricționări
verticale
agravează
efectele
negative. Cu
toate
acestea,
unele
combinații
de
restricționări
verticale
sunt
mai
bune
pentru
concurență
decât
utilizarea
separată
a
acestora.
Astfel,
într-un
sistem
de
distribuție
exclusivă
distribuitorul
poate
fi
tentat
să
crească
prețul
produselor
în
condițiile
în
care
concurența
intra-marcă
este
redusă.
Recurgerea
la
impunerea
cantității
sau
recomandarea
unui
preț
maxim
de
revânzare
poate
limita
aceste
creșteri
de
preț;
g) posibilele
efecte
negative
ale
restricționărilor
verticale
se
consolidează
dacă
mai
mulți
furnizori
și
cumpărătorii
acestora
își
comercializează
produsele
și
serviciile
în
mod
asemănător.
Aceste
așa-numite
efecte
cumulative
pot
constitui
o
problemă
în
diverse
sectoare;
h) cu
cât
restricționarea
verticală
este
legată
într-o
măsură
mai
mare
de
transferul
de
know-how,
cu
atât
există
mai
multe
motive
de
a
sconta
pe
creșterea
în
eficiență
și
cu
atât
este
mai
necesară
restricționarea
verticală
pentru
protejarea
know-how
transferat
sau
a
investițiilor
angajate;
i) anumite
restricționări
verticale
sunt
justificabile
în
măsura
în
care
acestea
sunt
legate
de
investițiile
specifice
respective.
Durata
justificată
va
depinde
de
timpul
necesar
amortizării
investiției. *)
Indicele
Herfindahl-Hirshman (HHI)
se
calculează
prin
însumarea
pătratelor
cotelor
individuale
de
piață
ale
tuturor
agenților
economici
care
activează
pe
piața
relevantă
în
cauză. 1.4. Metodologie
de
analiză În
evaluarea
cazurilor
care
depășesc
pragul
de 30%
Consiliul
Concurenței
va
face
o
analiză
completă
din
punct
de
vedere
con- curențial,
și
anume
va
evalua
gradul
de
restricționare
a
concu- renței
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege
și
măsura
în
care
sunt
îndeplinite
condițiile
de
exceptare
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
lege. 1.4.1. Factori
relevanți
În
evaluarea
gradului
de
restricționare
a
con- curenței
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege
(60) Factori
importanți
în
evaluarea
gradului
de
restricționare
a
concurenței
sub
incidența
art. 5
alin.
(1)
din
lege
sunt: • poziția
pe
piață
a
furnizorului; • poziția
pe
piață
a
concurenților; • poziția
pe
piață
a
cumpărătorului; • barierele
la
intrarea
pe
piață; • maturitatea
pieței; • nivelul
de
comercializare; • natura
produsului; • alți
factori.
(61) Importanța
unui
factor
individual
poate
diferi
de
la
caz
la
caz
și
este
determinată
de
toți
ceilalți
factori.
De
exemplu,
o
cotă
de
piață
mare
a
furnizorului
este
de
obicei
un
bun
indicator
al
puterii
pe
piață,
dar,
în
cazul
în
care
barierele
la
intrarea
pe
piață
sunt
mici,
aceasta
poate
să
nu
mai
indice
putere
de
piață.
De
aceea
nu
pot
fi
prevăzute
reguli
stricte
referitoare
la
importanța
factorilor
individuali. Cu
toate
acestea,
se
pot
preciza
următoarele: • Poziția
pe
piață
a
furnizorului
(62) Poziția
pe
piață
a
furnizorului
este
stabilită,
în
primul
rând,
de
cota
de
piață
deținută
de
acesta
pe
piața
relevantă,
a
produsului
și
geografică.
Cu
cât
cota
de
piață
este
mai
mare,
cu
atât
puterea
sa
de
piață
va
fi
mai
mare.
Poziția
pe
piață
a
furni- zorului
este
consolidată
de
anumite
avantaje
concurențiale
față
de
ceilalți
agenți
economici.
Un
avantaj
concurențial
se
poate
con- cretiza
în
avantajul „primului
venit"
pe
piață (care
are
amplasa- mentul
cel
mai
bun
etc.),
în
deținerea
de
brevete
importante
și/sau
de
tehnologii
superioare,
în
deținerea
poziției
de
marcă-lider
sau
a
unui
portofoliu
superior. • Poziția
pe
piață
a
concurenților
(63) Aceiași
indicatori,
respectiv
cota
de
piață
și
posibilele
avantaje
concurențiale,
se
utilizează
pentru
a
stabili
poziția
pe
piață
a
concurenților.
Cu
cât
numărul
și
puterea
pe
piață
a
con- curenților
existenți
sunt
mai
mari,
cu
atât
este
mai
mic
riscul
ca
furnizorul
sau
cumpărătorul
să
aibă
capacitatea
de
a
închide
piața
și
cu
atât
este
mai
mic
riscul
de
reducere
a
concurenței
inter- marcă.
Totuși,
riscul
de
apariție
a
înțelegerilor
secrete
ilegale
crește
pe
o
piață
în
care
numărul
concurenților
este
mic,
iar
pozițiile
lor
pe
piață (mărime,
costuri,
potențial
pentru
cercetare- dezvoltare
etc.)
sunt
similare.
În
general,
cotele
de
piață
care
fluctuează
sau
se
modifică
rapid
indică
o
concurență
intensă. • Poziția
pe
piață
a
cumpărătorului
(64) Puterea
de
cumpărare
derivă
din
poziția
pe
piață
a
cumpărătorului.
Primul
indicator
al
puterii
de
cumpărare
este
cota
de
piață
deținută
de
cumpărător
pe
piața
achizițiilor.
Această
cotă
reflectă
importanța
cererii
sale
pentru
furnizorii
posibili.
Alți
indica- tori
se
axează
pe
poziția
cumpărătorului
pe
piața
revânzărilor
pe
care
activează,
incluzând
caracteristici
ca
răspândirea
geografică
mare
a
punctelor
sale
de
desfacere,
mărcile
proprii
ale
cumpărătorului/distribuitorului
și
imaginea
percepută
de
consuma- torii
finali.
Efectul
puterii
de
cumpărare
asupra
efectelor
anticon- curențiale
posibile
nu
este
același
în
cazul
diferitelor
restricționări
verticale.
Puterea
de
cumpărare
poate
crește
efectele
negative
mai
ales
în
cazul
restricționărilor
implicate
de
categorii,
cum
ar
fi vânzarea
exclusivă,
distribuția
exclusivă
și
distribuția
selectivă
cantitativă. • Bariere
la
intrare
(65) Barierele
la
intrare
se
măsoară
prin
capacitatea
agenților
economici
existenți
de
a-și
mări
prețul
peste
nivelul
concurenței - de
obicei
peste
valoarea
minimă
a
costurilor
totale
medii
ale
diverșilor
agenți
economici - și
de
a
realiza
profituri
exagerate
fără
ca
aceste
profituri
să
atragă
intrări
pe
piață.
În
lipsa
barierelor
la
intrare,
intrările
facile
și
rapide
ar
elimina
aceste
profituri.
Barierele
la
intrare
pe
piață
pot
fi
considerate
joase
în
măsura
în
care
intrările
efective,
care
ar
împiedica
sau
ar
eroda
profiturile
exagerate,
sunt
realizabile
într-un
an
sau
doi.
(66) Barierele
la
intrare
pot
fi
consecința
unor
factori
diverși,
cum
ar
fi:
economiile
de
scară
și
de
scop (de
diversitate);
actele
normative,
mai
ales
în
situația
în
care
acestea
prevăd
drepturi
exclusive,
ajutoare
de
stat,
tarife
de
import;
drepturile
de
proprie- tate
intelectuală;
proprietatea
asupra
resurselor
limitate
din
consi- derente
naturale;
facilitățile
esențiale;
avantajul
primului
venit
pe
piață
și
loialitatea
față
de
marcă
a
consumatorilor,
creată
de
publicitatea
intensivă.
Restricționările
verticale
și
integrarea
pe
ver- ticală
pot
acționa
și
ca
bariere
la
intrare,
îngreunând
accesul
la
piață
și
obstrucționând
concurenții (potențiali).
(67) Unii
dintre
factorii
de
mai
sus
ar
putea
fi
considerați
bariere
la
intrarea
pe
piață
în
măsura
în
care
aceștia
sunt
legați
de
costurile
de
intrare
irecuperabile.
Costurile
de
intrare
irecupera- bile
sunt
acele
costuri
angajate
pentru
a
pătrunde
sau
a
deveni
activ
pe
o
piață,
dar
care
se
pierd
atunci
când
agentul
economic
părăsește
piața
respectivă.
Costurile
publicității - de
asigurare
a
loialității
consumatorului - sunt
costuri
de
intrare
irecuperabile,
cu
excepția
situației
în
care,
la
ieșirea
de
pe
piața
respectivă,
agen- tul
economic
ar
putea
să
își
vândă
numele
de
marcă
sau
să
îl
folosească
în
altă
parte
fără
pierderi.
Cu
cât
sunt
mai
multe
cos- turi
irecuperabile,
cu
atât
agenții
economici
interesați
de
intrarea
pe
piață
trebuie
să
cântărească
mai
atent
riscurile
implicate,
iar
agenții
economici
existenți
vor
fi
mai
interesați
în
a
face
față
con- curenței,
în
contextul
în
care
este
mai
costisitor (din
cauza
costu- rilor
irecuperabile)
pentru
agenții
economici
existenți
să
părăsească
piața.
În
situația
în
care
distribuitorii
sunt
legați
de
un
producător
printr-o
clauză
de
nonconcurență,
efectul
de
închidere
a
pieței
va
fi
mai
puternic
dacă
stabilirea
distribuitorilor
proprii
impune
costuri
de
intrare
irecuperabile
pentru
potențialii
intranți.
(68) În
general
intrarea
presupune
costuri
de
intrare
irecupera- bile,
mai
mici
sau
mai
mari.
În
consecință,
concurența
existentă
va
cântări
mai
mult
în
evaluarea
unui
caz
decât
concurența
potențială. • Maturitatea
pieței
(69) O
piață
matură
este
acea
piață
care
există
de
un
anumit
timp,
în
care
tehnologiile
utilizate
sunt
bine
cunoscute
și
răspândite
și
nu
se
schimbă
prea
mult,
în
care
nu
există
inovații
majore
în
ceea
ce
privește
marca
comercială
și
în
care
cererea
este
relativ
stabilă
sau
în
declin.
Pe
astfel
de
piețe
efectele
nega- tive
sunt
mai
probabile
decât
pe
piețele
mai
dinamice. • Nivelul
de
comercializare
(70) Nivelul
de
comercializare
face
distincția
între
produsele
și
serviciile
intermediare
și
produsele
și
serviciile
finale.
Așa
cum
s-a
indicat
anterior,
efectele
negative
sunt
mai
puțin
probabile
la
nive- lul
produselor
și
serviciilor
intermediare. • Natura
produsului
(71) Natura
produsului
este
importantă,
mai
ales
în
cazul
pro- duselor
finale,
în
evaluarea
atât
a
efectelor
negative,
cât
și
a
celor
pozitive.
În
evaluarea
posibilelor
efecte
negative
este
impor- tant
dacă
produsele
de
pe
piață
sunt
omogene
sau
eterogene,
dacă
produsul
este
scump,
necesitând
o
mare
parte
a
bugetului
consumatorului,
sau
ieftin
și
dacă
produsul
este
o
achiziție
cu grad
mic
de
repetabilitate
ori
este
o
achiziție
uzuală.
Este
mai
probabil
ca
restricționările
verticale
să
aibă
efecte
negative
dacă
produsul
are
un
grad
de
eterogenitate
mai
ridicat,
este
mai
puțin
costisitor
și
se
încadrează
în
categoria
achizițiilor
cu
grad
mic
de
repetabilitate. • Alți
factori
(72) În
evaluarea
anumitor
restricționări
pot
fi
luați
în
conside- rare
și
alți
factori.
Printre
aceștia
se
numără
efectul
cumulativ (adică
acoperirea
pieței
cu
acorduri
similare),
durata
înțelegerilor,
măsura
în
care
înțelegerea
este „impusă" (în
mare
măsură,
doar
una
dintre
părți
este
subiectul
restricționărilor
sau
obligațiilor)
ori „negociată" (ambele
părți
acceptă
restricționările
sau
obligațiile),
cadrul
legislativ
și
comportamentul
care
poate
indica
sau
facilita
înțelegeri
secrete
ilegale (cum
ar
fi
dirijarea
prețului,
modificări
de
preț
anunțate
în
avans
și
discuții
despre
prețul „corect"),
rigidita- tea
prețului
ca
răspuns
la
excesul
de
capacitate
din
piață,
discriminarea
prin
preț
și
comportamentul
anticoncurențial
anterior. 1.4.2. Factori
relevanți
pentru
evaluarea
Înțelegerilor
verticale,
con- form
art. 5
alin.
(2)
din
lege
(73) Există 5
condiții
cumulative
de
aplicare
a
art. 5
alin.
(2) [toate
condițiile
enumerate
la
lit.
a)-d)
și
una
dintre
condițiile
enumerate
la
lit.
e)],
după
cum
urmează:
a) efectele
pozitive
prevalează
asupra
celor
negative
sau
sunt
suficiente
pentru
a
compensa
restrângerea
concurenței
provocate
de
respectivele
înțelegeri,
decizii
de
asociere
sau
practici
concer- tate;
b) beneficiarilor
sau
consumatorilor
li
se
asigură
un
avantaj
corespunzător
celui
realizat
de
către
părțile
la
respectiva
înțele- gere,
decizie
de
asociere
sau
practică
concertată;
c) eventualele
restrângeri
ale
concurenței
sunt
indispensabile
pentru
obținerea
avantajelor
scontate,
iar
prin
respectiva
înțele- gere,
decizie
de
asociere
sau
practică
concertată
părților
nu
li
se
impun
restricții
care
nu
sunt
necesare
pentru
realizarea
obiective- lor
enumerate
la
lit.
e);
d) respectiva
înțelegere,
decizie
de
asociere
sau
practică
con- certată
nu
dă
agenților
economici
sau
asociațiilor
de
agenți
eco- nomici
posibilitatea
de
a
elimina
concurența
de
pe
o
parte
substanțială
a
pieței
produselor
sau
serviciilor
la
care
se
referă;
e) înțelegerea,
decizia
de
asociere
sau
practica
concertată
în
cauză
contribuie
sau
poate
contribui
în
mod
semnificativ
la: - ameliorarea
producției
sau
distribuției
de
produse,
executării
de
lucrări
ori
prestărilor
de
servicii; - promovarea
progresului
tehnic
sau
economic,
îmbunătățirea
calității
produselor
și
serviciilor; - întărirea
pozițiilor
concurențiale
ale
întreprinderilor
mici
și
mijlocii
pe
piața
internă; - creșterea
gradului
de
competitivitate
a
produselor,
lucrărilor
și
serviciilor
românești
pe
piața
externă; - practicarea
în
mod
durabil
a
unor
prețuri
substanțial
mai
reduse
pentru
consumatori.
2. Analiza
restricționărilor
verticale
specifice În
prezenta
secțiune
sunt
analizate
cele
mai
uzuale
restricționări
verticale
sau
combinații
de
restricționări
verticale.
Analiza
de
mai
jos
se
aplică
înțelegerilor
verticale
care
nu
bene- ficiază
de
exceptare
prin
încadrare
în
categoria
definită
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament
și
pentru
care
se
solicită
dispensa
de
exceptare
individuală
în
condițiile „Regulamentului
pentru
aplicarea
prevederilor
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
privind
practicile
anticoncurențiale",
publicat
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 116
bis
din 9
iunie
1997. 2.1. Exclusivitate
de
marcă
(74) O
înțelegere
de
nonconcurență
se
bazează
pe
o
obligație
sau
o
schemă
de
stimulare
prin
care
cumpărătorul
este
determi- nat
să
își
achiziționeze
practic
tot
necesarul
de
produse aparținând
unei
anume
piețe
relevante
de
la
un
singur
furnizor.
Aceasta
nu
presupune
doar
obligația
cumpărătorului
de
a
cumpăra
numai
de
la
furnizor
și
direct
de
la
acesta,
ci
obligația
cumpărătorului
de
a
nu
achiziționa,
de
a
nu
revinde
sau
de
a
nu
utiliza
produse
ori
servicii
concurente.
Eventualele
riscuri
pentru
concurență
sunt
închiderea
pieței
pentru
furnizorii
concurenți
și
pentru
furnizorii
potențiali,
facilitarea
înțelegerilor
secrete
ilegale
între
furnizori
în
cazul
rețelelor
paralele
de
restricționări
similare
și
diminuarea
concurenței
inter-marcă
la
nivelul
punctelor
de
des- facere,
în
cazul
în
care
cumpărătorul
este
un
comerciant
en
detail.
Toate
cele 3
efecte
restrictive
au
impact
direct
asupra
con- curenței
inter-marcă.
(75) „Poziția
pe
piața
furnizorului"
este
de
importanță
majoră
în
evaluarea
eventualelor
efecte
anticoncurențiale
ale
obligației
de
nonconcurență.
În
general
acest
tip
de
obligație
este
impus
de
către
furnizor,
iar
furnizorul
are
înțelegeri
asemănătoare
și
cu
alți
cumpărători.
(76) Nu
numai
poziția
pe
piață
a
furnizorului
este
importantă,
ci
și
întinderea
și
durata
obligației
de
nonconcurență.
Eventualitatea
închiderii
pieței
crește
pe
măsură
ce
acoperirea
în
timp
și
în
spațiu
a
obligațiilor
de
nonconcurență
este
mai
mare.
În
principiu,
obligațiile
de
nonconcurență
convenite
între
agenți
economici
fără
poziție
dominantă,
pe
o
perioadă
mai
mică
de
un
an,
nu
sunt
considerate
ca
având
efecte
anticoncurențiale
apreci- abile
sau
efecte
negative
nete.
Obligațiile
de
nonconcurență
con- venite
între
agenți
economici
fără
poziție
dominantă,
pentru
o
perioadă
cuprinsă
între 1
și 5
ani,
necesită
o
evaluare
adecvată
a
efectelor
pro- și
anticoncurențiale.
Obligațiile
de
nonconcurență
mai
lungi
de 5
ani
nu
pot
fi
considerate
indispensabile
pentru
obținerea
avantajelor
scontate
sau
avantajele
nu
sunt
suficiente
pentru
a
compensa
efectul
lor
de
obstrucționare,
pentru
majorita- tea
tipurilor
de
investiții.
Agenții
economici
aflați
în
poziție
domi- nantă
nu
pot
impune
cumpărătorilor
obligații
de
nonconcurență
decât
în
cazul
în
care
pot
justifica
această
practică
comercială
în
contextul
art. 6
din
lege.
(77) În
evaluarea
puterii
de
piață
a
furnizorului
este
importantă „poziția
pe
piață
a
concurenților
săi".
Nu
se
așteaptă
efecte
anti- concurențiale
apreciabile
atât
timp
cât
concurenții
sunt
suficient
de
numeroși
și
puternici.
Închiderea
pieței
pentru
concurenții
potențiali
poate
să
apară
în
cazul
în
care
o
serie
de
furnizori
mari
încheie
acorduri
de
nonconcurență
cu
un
număr
semnificativ
de
cumpărători
de
pe
piața
relevantă (efectul
cumulativ).
Aceasta
este
o
altă
situație
în
care
acordurile
de
nonconcurență
pot
faci- lita
înțelegeri
secrete
ilegale
între
furnizori.
(78) Nu
există
probabilitatea
apariției
unor
efecte
anticoncu- rențiale (individuale
sau
cumulative)
în
cazurile
în
care
cota
de
piață
a
celui
mai
mare
furnizor
este
sub 30%
și
cotele
de
piață
ale
primilor 5
furnizori
ca
importanță (rata
de
concentrare
RC 5)
este
sub 50%.
Dacă
un
concurent
potențial
nu
poate
intra
pe
piață
în
condiții
de
profitabilitate,
acest
lucru
este
probabil
să
fie
determinat
de
alți
factori
decât
obligațiile
de
nonconcurență,
cum
ar
fi
preferințele
consumatorilor.
(79) „Barierele
la
intrare"
sunt
importante
pentru
a
stabili
exis- tența
unei
închideri
reale
a
pieței.
Este
improbabil
ca
închiderea
pieței
să
reprezinte
o
problemă
reală,
atât
timp
cât
este
relativ
ușor
pentru
furnizorii
concurenți
să
își
asigure
cerere
nouă
sau
alternativă
pentru
produsele
lor.
În
cele
mai
multe
situații
există
bariere
la
intrare
atât
la
nivelul
producției,
cât
și
la
nivelul
distribuției.
(80) „Puterea
de
contracarare"
este
relevantă
deoarece
cumpărătorii
puternici
nu
vor
renunța
ușor
la
posibilitatea
de
a
achiziționa
produse
și
servicii
concurente.
Închiderea
pieței
care
nu
se
bazează
pe
eficiență
și
care
are
efecte
dăunătoare
asupra
consumatorilor
finali
reprezintă
un
risc,
în
special
în
cazul cumpărătorilor
dispersați.
Totuși,
încheierea
unor
acorduri
de
non- concurență
cu
marii
cumpărători
poate
avea
un
efect
puternic
de
închidere
a
pieței.
(81) În
cele
din
urmă,
este
relevant
pentru
efectul
de
închi- dere
a
pieței
și „nivelul
de
comercializare".
Închiderea
pieței
este
mai
puțin
probabilă
în
cazul
unui
produs
intermediar.
Cu
toate
acestea,
un
efect
serios
de
închidere
a
pieței
pentru
concurenții
actuali
sau
potențiali
poate
apărea
chiar
sub
nivelul
de
dominanță
în
cazul
efectului
cumulativ.
Dacă
furnizorul
are
poziție
dominanță,
orice
obligație
de
a
cumpăra
produsele
numai
sau
în
principal
de
la
respectivul
furnizor
poate
conduce
cu
ușurință
la
efecte
semni- ficative
de
închidere
a
pieței.
Riscul
obstrucționării
altor
concurenți
crește
cu
atât
mai
mult
cu
cât
dominanta
este
mai
puternică.
(82) Dacă
acordul
privește
furnizarea
unui
produs
final
la
nivel
angro,
măsura
în
care
poate
apărea
o
problemă
de
concurență
sub
nivelul
de
dominanță
depinde
în
mare
parte
de
tipul
comerci- alizării
angro
și
de
barierele
la
intrare
existente
la
nivelul
comer- cializării
angro.
Nu
există
riscul
real
de
închidere
a
pieței
dacă
producătorii
concurenți
își
pot
crea
ușor
propriile
structuri
de
comercializare
angro.
Nivelul
mic
al
barierelor
la
intrare
depinde
parțial
de
tipul
comercializării
angro,
în
sensul
în
care
comercianții
angro
sunt
sau
nu
sunt
eficienți
comercializând
numai
produsul
care
face
obiectul
acordului
ori
dacă
aceștia
sunt
mai
eficienți
comercializând
o
gamă
largă
de
produse. În
acest
ultim
caz
nu
este
eficient
pentru
un
producător
care
comercializează
numai
un
produs
să
își
creeze
propria
structură
de
comercializare
angro.
Astfel,
efecte
anticoncurențiale
pot
apărea
și
sub
nivelul
de
dominanță.
În
plus,
pot
apărea
și
pro- bleme
de
efect
cumulativ
dacă
o
serie
de
furnizori
angajează
majoritatea
comercianților
angro
disponibili.
(83) În
cazul
produselor
finale
închiderea
pieței
este
mai
pro- babilă
la
nivelul
comercializării
en
detail,
având
în
vedere
barie- rele
la
intrare
semnificative
pentru
majoritatea
producătorilor
de
creare
a
propriilor
puncte
de
comercializare
en
detail
doar
pentru
produsele
lor.
În
plus,
înțelegerile
de
nonconcurență
la
nivelul
comercializării
en
detail
pot
conduce
la
reducerea
concurenței
inter-marcă
din
magazine.
Din
aceste
motive
pot
apărea
efecte
anticoncurențiale
semnificative
la
nivelul
comercializării
en
detail
a
produselor
finale,
cu
evaluarea
tuturor
factorilor
relevanți,
dacă
un
furnizor
fără
dominanță
restricționează 30%
sau
mai
mult
din
piața
relevantă.
Pentru
un
agent
economic
aflat
în
poziție
domi- nantă,
chiar
și
restricționarea
unei
părți
modeste
de
piață
poate
conduce
la
efecte
anticoncurențiale
semnificative.
(84) În
anumite
sectoare
comercializarea
a
mai
mult
de
o
marcă
în
aceeași
locație
se
poate
dovedi
dificilă,
caz
în
care
pro- blemele
legate
de
închiderea
pieței
pot
fi
remediate
prin
limitarea
duratei
efective
a
înțelegerilor.
(85) Clauza
prin
care
cumpărătorul
este
obligat
să
anunțe
orice
ofertă
mai
bună
și
care
îi
permite
acestuia
să
accepte
cea- laltă
ofertă
numai
dacă
furnizorul
nu
își
ajustează
propria
ofertă
poate
avea
același
efect
ca
și
obligația
de
nonconcurență,
mai
ales
când
cumpărătorul
trebuie
să
dezvăluie
numele
celui
care
face
oferta
mai
bună.
În
plus,
creșterea
transparenței
pieței
poate
facilita
înțelegerile
secrete
ilegale
dintre
furnizori.
Clauza
de
mai
sus
poate
acționa
și
ca
impunere
a
cantității.
Impunerea
can- tității
pentru
cumpărător
este
o
formă
mai
slabă
de
nonconcu- rență,
dacă
stimulentele
sau
obligațiile
convenite
între
furnizor
și
cumpărător
îl
determină
pe
acesta
din
urmă
să-și
concentreze
în
mare
măsură
achizițiile
către
un
singur
furnizor.
Impunerea
can- tității
se
poate
concretiza
în
solicitarea
de
achiziții
minime
sau
în
plata
diferențiată
prin
intermediul
schemelor
de
rabat
la
cantitate,
schemelor
de
rabat
pentru
fidelitate
sau
al
tarifului
compus (tarif
fix
plus
un
comision
per
unitate).
Impunerea
cantității
pentru
cumpărător
va
avea
aceleași
efecte
de
închidere
a
pieței
ca
și obligația
de
nonconcurență,
dar
într-o
măsură
mai
mică
decât
cea
din
urmă.
Evaluarea
acestor
forme
va
depinde
de
efectul
lor
asu- pra
pieței.
(86) Dacă
din
evaluare
se
conturează
efecte
anticoncurențiale
apreciabile,
exceptarea
în
baza
art. 5
alin.
(2)
din
lege
este
posi- bilă
numai
dacă
furnizorul
nu
se
află
în
poziție
dominantă.
În
cazul
obligațiilor
de
nonconcurență
sunt
relevante
avantajele
descrise
la
pct.
(57) lit.
a) - Problema „pasagerului
clandestin",
lit.
d) - „Problema
investițiilor
specifice
unui
singur
client",
lit.
e) - „Problema
investițiilor
specifice
transferului
unui
know-how
sub- stanțial"
și
lit.
g) - „Imperfecțiunile
pieței
de
capital".
(87) În
cazul
avantajelor
descrise
la
pct.
(57) lit.
a),
d) și
g) impunerea
cantității
pentru
cumpărător
ar
putea
constitui
o
alter- nativă
mai
puțin
restrictivă.
Obligația
de
nonconcurență
poate
fi
singura
viabilă
în
obținerea
avantajului
descris
la
pct.
(57) lit.
e).
(88) În
cele
mai
multe
cazuri
de
investiții
specifice
unui
singur
client,
realizate
de
către
furnizor,
o
înțelegere
de
nonconcurență
sau
de
impunere
a
cantității
pentru
perioada
de
amortizare
a
investiției
va
îndeplini
condițiile
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
lege.
În
cazul
unor
investiții
de
valoare
foarte
mare,
specifice
unui
client,
se
justifică
chiar
și
o
obligație
de
nonconcurență
care
să
depășească 5
ani. Investițiile
în (supra)
capacități,
generale
sau
specifice
pieței,
nu
reprezintă
investiții
specifice
clientului,
cu
excepția
cazului
în
care
un
furnizor
creează
o
nouă
capacitate
viabilă
economic
doar
în
cazul
în
care
produce
pentru
un
anume
cumpărător.
(89) În
mod
normal
acordarea
unui
împrumut
sau
a
unui
echi- pament
nespecific
de
către
furnizor
cumpărătorului
nu
este
sufici- entă
pentru
a
justifica
exceptarea
unui
efect
de
închidere
a
pieței.
Situațiile
de
imperfecțiune
a
pieței
de
capital
vor
fi
limitate [a
se
vedea
avantajul
descris
la
lit.
g)
a
pct.
(57)].
Chiar
dacă
furnizo- rul
unui
produs
ar
fi
cel
mai
eficient
furnizor
de
capital,
creditul
respectiv
ar
putea
justifica
o
obligație
de
nonconcurență
numai
în
cazul
în
care
cumpărătorul
are
dreptul
să
rezilieze
obligația
de
nonconcurență
și
să
ramburseze
valoarea
scadentă
a
împrumutului,
în
orice
moment
și
fără
plata
vreunei
penalizări.
Aceasta
înseamnă
că
rambursarea
împrumutului
ar
trebui
structu- rată
în
rate
egale
sau
descrescătoare,
iar
cumpărătorul
ar
trebui
să
aibă
posibilitatea
de
a
prelua
echipamentul
oferit
de
furnizor
la
valoarea
de
piață.
Această
situație
nu
aduce
atingere
posibi- lității
de
amânare
a
rambursării
împrumutului
pentru 1-2
ani
sau
până
când
cifra
de
afaceri
atinge
un
anumit
nivel (de
exemplu,
în
cazuri
de
genul
deschiderii
unui
nou
punct
de
distribuție).
(90) În
general
transferul
de
know-how
substanțial [avantajul
descris
la
lit.
e)
a
pct.
(57)]
justifică
obligația
de
nonconcurență
pe
toată
perioada
acordului
de
furnizare.
Un
exemplu
în
acest
sens
este
franciza.
(91) Sub
nivelul
de
dominanță
combinația
obligație
de
noncon- curență-distribuție
exclusivă
poate
să
justifice
obligația
de
non- concurență
pe
toată
durata
înțelegerii,
aceasta
îmbunătățind
eforturile
de
distribuție
ale
distribuitorului,
exclusiv
în
teritoriul
acestuia [pct.
(92)-(104)]. 2.2. Distribuția
exclusivă
(92) În
cadrul
unei
înțelegeri
de
distribuție
exclusivă
furnizorul
convine
să
vândă
produsele
sale
unui
singur
distribuitor,
în
scopul
revânzării
într-un
anumit
teritoriu.
În
același
timp
distribuitorului
i
se
interzice
vânzarea
activă
în
alte
teritorii
exclusive.
Riscurile
pentru
concurență
sunt,
în
principal,
reducerea
concurenței
intra- marcă
și
împărțirea
pieței
care
facilitează
în
special
discriminarea
prin
preț.
Utilizarea
sistemelor
de
distribuție
exclusivă
de
către
majoritatea
sau
de
către
toți
furnizorii
poate
facilita
înțelegerile
secrete
ilegale
atât
la
nivelul
furnizorilor,
cât
și
al
distribuitorilor.
(93) Pozițiile
pe
piață,
a
furnizorului
și
a
concurenților
săi,
sunt
de
importanță
majoră
deoarece
reducerea
concurenței - intra-marcă
ridică
probleme
doar
dacă
și
concurența
inter-marcă
este
redusă.
Concurența
intra-marcă
este
cu
atât
mai
redusă
cu
cât „poziția
furnizorului"
este
mai
puternică.
În
vederea
exceptării
înțelegerii
verticale
reducerea
concurenței
intra-marcă
trebuie
con- tracarată
de
avantaje
reale.
(94) „Poziția
concurenților"
poate
avea
semnificații
diferite.
Existența
unor
concurenți
puternici
înseamnă
că,
în
general,
redu- cerea
concurenței
intra-marcă
este
contracarată
de
concurența
inter-marcă
suficientă.
În
cazul
în
care
numărul
concurenților
se
micșorează,
iar
poziția
lor
pe
piață
este
similară
din
punctul
de
vedere
al
cotei
de
piață,
al
capacității
și
al
rețelei
de
distribuție
poate
apărea
riscul
înțelegerilor
secrete
ilegale.
Reducerea
con- curenței
intra-marcă
mărește
acest
risc,
mai
ales
în
cazul
în
care
mai
mulți
furnizori
operează
cu
sisteme
de
distribuție
similare.
Distribuția
exclusivă
multiplă,
respectiv
situația
în
care
furnizori
diferiți
desemnează
același
distribuitor
exclusiv
într-un
anumit
teri- toriu,
mărește
și
mai
mult
riscul
înțelegerilor
secrete
ilegale.
Dacă
unui
distribuitor
i
se
acordă
dreptul
exclusiv
de
a
distribui
două
sau
mai
multe
produse
concurente
importante
în
același
teritoriu,
concurența
inter-marcă
va
fi
restricționată
substanțial
pentru
mărcile
respective.
Riscul
înțelegerilor
secrete
ilegale
și
reducerea
concurenței
inter-marcă
sunt
cu
atât
mai
probabile
cu
cât
crește
cota
de
piață
cumulată
pentru
mărcile
distribuite
de
un
distribuitor multiplu.
(95) „Barierele
la
intrare"
care
împiedică
furnizorii
să
își
creeze
distribuitori
noi
sau
să
își
găsească
distribuitori
alternativi
sunt
mai
puțin
importante
în
evaluarea
efectelor
anticoncurențiale
ale
distribuției
exclusive.
Obstrucționarea
altor
furnizori
este
puțin
pro- babilă
atât
timp
cât
distribuția
exclusivă
nu
este
combinată
cu
exclusivitatea
de
marcă.
(96) Obstrucționarea
altor
distribuitori
nu
reprezintă
o
problemă
dacă
furnizorul
care
operează
printr-un
sistem
de
distribuție
exclu- sivă
desemnează
un
număr
mare
de
distribuitori
exclusivi
pe
aceeași
piață,
iar
distribuitorilor
exclusivi
nu
li
se
interzice
vânza- rea
către
alți
distribuitori
neautorizați. Obstrucționarea
altor
distribuitori
poate
deveni
însă
o
problemă
dacă
există „putere
de
cumpărare"
și
putere
de
piață
în
aval,
mai
ales
în
cazul
teritoriilor
foarte
mari
în
care
distribuitorul
exclusiv
devine
cumpărător
exclusiv
pentru
o
întreagă
piață.
Obstrucționa- rea
altor
distribuitori
se
poate
agrava
în
cazul
distribuției
exclu- sive
multiple.
(97) „Puterea
de
cumpărare"
poate
mări
riscul
înțelegerilor
secrete
ilegale
la
nivelul
cumpărătorilor
în
cazul
în
care
înțelege- rile
de
distribuție
exclusivă
sunt
impuse
unuia
sau
mai
multor
fur- nizori
de
către
cumpărători
importanți,
situați
chiar
în
teritorii
diferite.
(98) „Maturitatea
pieței"
este
importantă
în
contextul
în
care
reducerea
concurenței
intra-marcă
și
discriminarea
prin
preț
pot
constitui
probleme
serioase
pe
o
piață
matură,
fiind
însă
puțin
relevante
pe
o
piață
caracterizată
de
cerere
în
creștere,
de
teh- nologii
și
poziții
de
piață
în
continuă
schimbare.
(99) „Nivelul
de
comercializare"
este
important
deoarece
even- tualele
efecte
negative
pot
diferi
între
nivelul
comercializării
angro
și
cel
en
detail.
Distribuția
exclusivă
se
întâlnește
mai
ales
în
distribuția
produselor
și
serviciilor
finale.
Reducerea
concurenței
intra-marcă
este
mai
probabilă
la
nivelul
comercializării
en
detail,
mai
ales
în
contextul
unor
teritorii
întinse,
deoarece
consumatorii
finali
se
pot
confrunta
cu
posibilități
reduse
de
alegere
între
un
distribuitor
care
oferă
preț
mare/serviciu
de
calitate
și
unul
care
oferă
preț
mic/serviciu
de
calitate
scăzută
pentru
o
marcă
impor- tantă.
(100) Producătorul
care
alege
un
comerciant
angro
ca
distri- buitor
exclusiv
al
său
va
face
acest
lucru
pentru
un
teritoriu
mai
mare.
În
cazul
în
care
producătorul
nu
are
poziție
dominantă,
nu vor
apărea
efecte
anticoncurențiale
apreciabile
atât
timp
cât
comerciantul
angro
poate
vinde
fără
restricții
produsele
către
comercianții
en
detail
din
aval.
O
eventuală
reducere
a
concu- renței
intra-marcă
la
nivelul
comerciantului
angro
poate
fi
contra- carată
de
avantajele
implicate
de
logistică,
activitate
promoțională
etc.,
mai
ales
în
cazul
în
care
producătorul
este
din
altă
țară.
Riscurile
pentru
concurența
inter-marcă,
în
cazul
distribuției
exclu- sive
multiple,
sunt
mai
mari
la
nivelul
comercializării
angro
decât
la
nivelul
comercializării
en
detail.
(101) Combinarea
distribuției
exclusive
cu
exclusivitatea
de
marcă
poate
antrena
și
riscul
închiderii
pieței
respective
altor
fur- nizori,
mai
ales
în
cazul
unei
rețele
dense
de
distribuitori
cu
exclusivitate
pe
teritorii
mici
sau
în
cazul
efectului
cumulativ.
În
acest
caz
devine
necesară
aplicarea
principiilor
prezentate
la
pct. 2.1.
Exclusivitate
de
marcă".
Atât
timp
cât
această
combinație
nu
conduce
la
o
obstrucționare
semnificativă,
combinarea
distribuției
exclusive
cu
exclusivitatea
de
marcă
poate
avea
efecte
proconcurențiale
prin
stimularea
distribuitorului
exclusiv
pentru
a-și
concentra
eforturile
asupra
mărcii
respective.
În
concluzie,
în
absența
efectului
de
închidere
a
pieței,
combinarea
distribuției
exclusive
cu
exclusivitatea
de
marcă
este
exceptabilă
pe
toată
durata
acordului,
mai
ales
la
nivelul
comercializării
angro.
(102) Combinația
distribuție
exclusivă-cumpărare
exclusivă
crește
riscurile
de
reducere
a
concurenței
intra-marcă
și
de
împărțire
a
pieței,
care
facilitează
în
special
discriminarea
prin
preț.
Distribuția
exclusivă
limitează
deja
arbitrajul
clienților
prin
limitarea
numărului
de
distribuitori
și
limitează
de
obicei
și
liberta- tea
distribuitorilor
de
a
face
vânzări
active.
Cumpărarea
exclusivă,
prin
cerința
ca
distribuitorii
exclusivi
să
își
asigure
necesarul
pen- tru
o
anumită
marcă
direct
de
la
producător,
elimină
și
arbitrajul
distribuitorilor
exclusivi
care
sunt
împiedicați
să
cumpere
de
la
alți
distribuitori
din
sistem.
Astfel,
crește
posibilitatea
ca
furnizorul
să
limiteze
concurența
intra-marcă,
aplicând
condiții
de
comercia- lizare
diferențiate.
Combinația
distribuție
exclusivă-cumpărare
exclusivă
este
improbabil
să
fie
exceptată,
cu
excepția
cazului
în
care
există
avantaje
clare
și
substanțiale
care
să
conducă
la
prețuri
mai
reduse
pentru
consumatorii
finali.
Lipsa
acestor
avan- taje
poate
duce
chiar
și
la
retragerea
exceptării
pe
categorii.
(103) „Natura
produsului"
nu
are
prea
mare
relevanță
în
eva- luarea
eventualelor
efecte
anticoncurențiale
ale
distribuției
exclu- sive.
Devine
relevantă
în
situația
în
care
se
discută
eventualele
avantaje,
după
ce
s-a
stabilit
existența
unui
efect
anticoncurențial
apreciabil.
(104) Distribuția
exclusivă
poate
genera
avantaje,
în
special
în
cazurile
în
care
investițiile
făcute
de
distribuitori
sunt
necesare
pentru
a
proteja
sau
pentru
a
construi
imaginea
de
marcă.
În
general,
necesitatea
obținerii
de
avantaje
este
mai
puternică
la
produsele
noi,
la
produsele
complexe,
la
produsele
ale
căror
calități
sunt
dificil
de
constatat
înaintea
consumării
sau
ale
căror
calități
sunt
greu
de
constatat
chiar
și
după
consumare.
În
plus,
distribuția
exclusivă
poate
conduce
la
economii
în
costurile
cu
logistica,
datorită
economiilor
de
scară
realizate
în
transport
și
distribuție. 2.3. Alocarea
exclusivă
a
consumatorilor
(105) În
cadrul
unei
înțelegeri
de
alocare
exclusivă
a
consu- matorilor,
furnizorul
convine
să
își
vândă
produsele
unui
singur
distribuitor
pentru
revânzare
către
un
anume
segment
de
consu- matori.
În
mod
normal,
distribuitorul
este
restricționat
în
ceea
ce
privește
vânzarea
activă
către
alte
segmente
de
consumatori
alo- cate
exclusiv.
Eventualele
riscuri
pentru
concurență
sunt
reduce- rea
concurenței
intra-marcă
și
partajarea
pieței
facilitând,
în
special,
discriminările
prin
preț.
Sistemul
de
alocare
exclusivă
a
consumatorilor
utilizat
de
majoritatea
sau
de
către
toți
furnizorii poate
facilita
înțelegerile
secrete
ilegale
atât
la
nivelul
furnizorilor,
cât
și
la
nivelul
distribuitorilor.
(106) În
evaluarea
înțelegerii
de
alocare
exclusivă
a
consuma- torilor
se
aplică
mutatis
mutandis
principiile
de
evaluare
de
la
pct. 2.2 „Distribuție
exclusivă" [pct.
(92) - (104)],
cu
observarea
următoarelor
principii
specifice.
(107) În
mod
normal,
alocarea
consumatorilor
reduce
arbitrajul
exercitat
de
către
consumatori.
În
plus,
în
cazul
în
care
fiecare
distribuitor
autorizat
are
alocat
propriul
segment
de
consumatori,
distribuitorii
neautorizați
care
nu
se
încadrează
în
nici
un
segment
vor
avea
dificultăți
în
obținerea
produsului.
Acest
fapt
reduce
și
arbitrajul
exercitat
de
către
distribuitorii
neautorizați.
În
consecință,
exceptarea
individuală
a
înțelegerii
de
alocare
exclusivă
a
consu- matorilor
nu
este
posibilă
decât
dacă
implică
avantaje
clare
și
substanțiale
în
eficiență.
(108) Alocarea
exclusivă
a
consumatorilor
este
utilizată
în
spe- cial
pentru
produsele
intermediare
și
la
nivelul
angro
de
comerci- alizare
a
produselor
finale,
cu
condiția
să
se
poată
defini
segmente
distincte
de
consumatori
cu
cerințe
specifice
legate
de
produs.
(109) Alocarea
exclusivă
a
consumatorilor
poate
genera
avan- taje,
mai
ales
în
cazurile
în
care
distribuitorii
trebuie
să
facă
investiții,
cum
ar
fi
echipamente
specifice,
specializări
sau
know-how,
pentru
a
se
adapta
la
cerințele
segmentului
respectiv
de
consumatori.
Perioada
de
amortizare
a
acestor
investiții
este
durata
justificată
de
utilizare
a
unui
sistem
de
alocare
exclusivă
a
consumatorilor.
Sistemul
trebuie
utilizat
cu
precădere
în
cazul
pro- duselor
noi
sau
complexe
și
în
cazul
produselor
care
necesită
adaptare
la
cerințele
clientului
individual.
Cerințele
diferențiate
identificabile
sunt
mai
probabile
în
cazul
produselor
intermediare,
adică
produsele
vândute
diverselor
tipuri
de
cumpărători
profesioniști. Este
puțin
probabil
ca
alocarea
consumatorilor
finali
să
gene- reze
vreun
avantaj.
În
consecință,
este
puțin
probabil
ca
o
astfel
de
înțelegere
să
fie
exceptată.
(110) În
principiu,
combinația
alocare
exclusivă
a
clienților- distribuție
selectivă
nu
îndeplinește
condițiile
de
exceptare,
fiind
considerată
o
restricționare
gravă
a
concurenței,
atât
timp
cât
distribuitorilor
autorizați
le
este
interzisă
vânzarea
activă
către
consumatorii
finali. 2.4. Distribuția
selectivă
(111) Înțelegerile
de
distribuție
selectivă
restricționează,
pe
de
o
parte,
numărul
distribuitorilor
autorizați
și,
pe
de
altă
parte,
posibilitățile
de
revânzare.
Diferența
față
de
distribuția
exclusivă
constă
în
faptul
că
limitarea
numărului
de
dealeri
nu
depinde
de
numărul
teritoriilor,
ci
de
criterii
de
selecție
impuse,
în
primul
rând,
de
natura
produsului.
Altă
diferență
față
de
distribuția
exclu- sivă
este
faptul
că
restricționarea
revânzării
nu
se
mai
referă
la
restricționarea
vânzării
active
într-un
teritoriu,
ci
la
restricționarea
vânzărilor
către
distribuitori
neautorizați,
posibili
cumpărători
fiind
numai
dealerii
autorizați
și
consumatorii
finali.
Distribuția
selectivă
este
utilizată
în
special
pentru
distribuirea
produselor
finale
de
marcă.
(112) Eventualele
riscuri
pentru
concurență
sunt
reducerea
concurenței
intra-marcă
și,
cu
precădere
în
cazul
efectului
cumu- lativ,
obstrucționarea
anumitor
tipuri
de
distribuitori,
precum
și
faci- litarea
înțelegerilor
secrete
ilegale
între
furnizori
sau
între
cumpărători.
În
scopul
evaluării
eventualelor
efecte
anticoncurențiale
ale
distribuției
selective
în
conformitate
cu
pre- vederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
este
necesar
să
se
facă
dis- tincție
între
distribuția
selectivă
pur
calitativă
și
distribuția
selectivă
cantitativă. Distribuția
selectivă
pur
calitativă
selectează
dealerii
numai
pe
baza
criteriilor
obiective
impuse
de
natura
produsului,
cum
ar
fi specializarea
personalului
de
vânzare,
service
furnizat
la
punctul
de
vânzare,
comercializarea
unor
game
speciale
de
produse
etc.
Aplicarea
acestor
criterii
nu
impune
o
limitare
directă
a
numărului
de
dealeri.
În
general,
se
consideră
că
distribuția
selectivă
pur
calitativă
nu
implică
efecte
anticoncurențiale
în
condițiile
îndeplini- rii
următoarelor 3
cerințe.
În
primul
rând,
natura
produsului
în
cauză
trebuie
să
necesite
un
sistem
de
distribuție
selectivă,
care
să
mențină
calitatea
produsului
și
să
asigure
utilizarea
cores- punzătoare
a
acestuia.
În
al
doilea
rând,
revânzătorii
trebuie
selectați
pe
baza
unor
criterii
obiective
de
natură
calitativă,
apli- cate
tuturor
revânzătorilor
potențiali,
uniform
și
nediscriminatoriu.
În
al
treilea
rând,
criteriile
stabilite
nu
trebuie
să
depășească
cerințele
impuse
de
natura
produsului. Distribuția
selectivă
cantitativă
adaugă
și
alte
criterii
de
selecție
care
limitează
într-o
măsură
mai
mare
numărul
dealerilor
potențiali
prin
impunerea
unor
vânzări
minime
sau
maxime,
prin
stabilirea
numărului
de
dealeri
etc.
(113) Exceptarea
prin
încadrarea
în
categoria
prevăzută
la
art. 4
alin.
(1)
din
regulament
acoperă
distribuția
selectivă,
indife- rent
de
natura
produsului
în
cauză. Cu
toate
acestea,
utilizarea
distribuției
selective
în
cazul
în
care
natura
produsului
nu
impune
un
astfel
de
sistem
nu
implică,
în
general,
creșteri
în
eficiență
suficiente,
care
să
compenseze
restrângerea
semnificativă
a
concurenței
intra-marcă.
În
conse- cință,
exceptarea
pe
categorii
poate
fi
retrasă
în
cazul
în
care
apar
efecte
anticoncurențiale
apreciabile.
(114) Poziția
pe
piață
a
furnizorului
și
poziția
concurenților
săi
sunt
importante
în
evaluarea
efectelor
anticoncurențiale,
în
măsura
în
care
reducerea
concurenței
intra-marcă
devine
o
problemă
dacă
și
concurența
inter-marcă
este
limitată.
Concurența
intra- marcă
este
cu
atât
mai
redusă
cu
cât „poziția
furnizorului"
este
mai
puternică.
În
vederea
exceptării
înțelegerii
verticale,
reduce- rea
concurenței
intra-marcă
trebuie
contracarată
de
avantaje
reale.
Alt
factor
important
este
numărul
rețelelor
de
distribuție
selec- tivă
prezente
pe
aceeași
piață.
În
mod
obișnuit
utilizarea
distribuției
selective
cantitative
de
către
un
singur
furnizor
fără
poziție
dominantă
pe
piață
nu
implică
efecte
negative,
cu
condiția
ca
produsele
contractate,
prin
natura
lor,
să
necesite
utilizarea
unui
sistem
de
distribuție
selectivă
și
cu
condiția
ca
toate
criteriile
de
selecție
să
fie
indispensabile
asigurării
unei
distribuții
eficiente
a
produselor
în
cauză.
În
realitate
distribuția
selectivă
este
utili- zată
de
mai
mulți
furnizori
de
pe
o
piață
anume.
(115) „Poziția
concurenților"
poate
avea
semnificații
diferite
și
joacă
un
rol
important
în
cazul
efectului
cumulativ.
Existența
unor
concurenți
puternici
înseamnă,
în
general,
că
reducerea
concu- renței
intra-marcă
este
contracarată
de
concurența
inter-marcă
suficientă.
Totuși,
utilizarea
distribuției
selective
de
către
majorita- tea
furnizorilor
importanți
va
conduce
la
o
reducere
semnificativă
a
concurenței
intra-marcă,
la
eventuala
obstrucționare
a
anumitor
tipuri
de
distribuitori
și
la
un
risc
crescut
al
înțelegerilor
secrete
ilegale
între
cei
mai
importanți
furnizori.
Riscul
obstrucționării
distribuitorilor
mai
eficienți
a
fost
întotdeauna
mai
mare
la
distribuția
selectivă
decât
la
distribuția
exclusivă,
dată
fiind
restricționarea,
în
contextul
distribuției
selective,
a
vânzărilor
către
dileri
neautorizați.
Scopul
acestei
restricționării
este
să
confere
distribuției
selective
caracterul
de
sistem
închis,
interzicându-se
astfel
accesul
dilerilor
neautorizați
la
produsele
respective.
În
con- secință,
distribuția
selectivă
este
foarte
potrivită
pentru
evitarea
presiunii
exercitate
asupra
profitului
producătorului,
precum
și
asu- pra
profitului
dealerilor
autorizați
de
către
cei
care
oferă
reduceri
de
preț.
(116) În
cazul
rețelelor
paralele
de
disitribuție
selectivă
care,
individual,
beneficiază
de
exceptare
pe
categorii,
se
poate
lua
în considerare
retragerea
beneficiului
exceptării
pe
categorii
sau
ina- plicabilitatea
prevederilor
regulamentului
în
cazul
efectului
cumula- tiv.
Totuși,
apariția
efectului
cumulativ
este
improbabilă
în
cazul
în
care
cota
de
piață
acoperită
de
distribuții
selective
nu
depășește 50%.
De
asemenea,
nu
sunt
probleme
nici
în
cazul
în
care
coe- ficientul
de
acoperire
a
pieței
depășește 50%,
dar
cota
de
piață
cumulată
a
primilor 5
furnizori (CR 5)
este
sub 50%.
În
cazul
în
care
atât
CR 5,
cât
și
cota
de
piață
acoperită
de
distribuții
selec- tive
depășesc 50%,
evaluarea
poate
diferi
în
funcție
de
măsura
în
care
primii 5
furnizori
aplică
sau
nu
distribuția
selectivă.
Obstrucționarea
celorlalți
distribuitori
este
mai
puțin
probabilă
cu
cât
poziția
concurenților
care
nu
aplică
distribuția
selectivă
este
mai
puternică.
Dacă
primii 5
furnizori
aplică
distribuția
selectivă,
probleme
concurențiale
pot
apărea,
în
special,
în
contextul
acelor
înțelegeri
care
aplică
criterii
de
selecție
cantitativă
prin
limitarea
directă
a
numărului
de
dealeri
autorizați.
Este
improbabil
ca
pre- vederile
art. 5
alin.
(2)
din
lege
să
fie
îndeplinite
în
cazul
în
care
sistemele
de
distribuție
selectivă
în
discuție
împiedică
accesul
pe
piață
al
noilor
distribuitori
capabili
să
vândă
produsele
respective
în
aceleași
condiții,
în
special
al
distribuitorilor
care
oferă
dis- counturi
de
preț,
limitând
astfel
distribuția
în
avantajul
anumitor
canale
deja
existente
și
în
detrimentul
consumatorilor
finali.
Formele
indirecte
de
distribuție
selectivă
cantitativă,
cum
ar
fi
cele
rezultate
din
combinarea
criteriilor
de
selecție
pur
calitative
cu
obligațiile
impuse
dealerilor
de
a
achiziționa
o
cantitate
minimă
anuală,
sunt
mai
puțin
susceptibile
să
aibă
efecte
negative
nete
în
cazul
în
care
respectiva
cantitate
nu
reprezintă
un
procent
semnificativ
în
cifra
de
afaceri
totală
a
dilerului,
realizată
din
comercializarea
tipului
respectiv
de
produse,
și
în
cazul
în
care
respectiva
cantitate
nu
depășește
cantitatea
necesară
furnizorului
pentru
a-și
recupera
investiția
specifică
și/sau
pentru
a
realiza
economii
de
scară
în
distribuție.
(117) „Barierele
la
intrare"
prezintă
interes
în
cazul
închiderii pieței
pentru
dilerii
neautorizați.
În
principiu,
barierele
la
intrare
vor
fi
considerabile,
deoarece
distribuția
selectivă
este
utilizată
de
obi- cei
de
către
fabricanții
de
produse
de
marcă.
În
general,
dilerii
neautorizați
au
nevoie
de
timp
și
de
investiții
considerabile
pentru
lansarea
propriilor
mărci
sau
pentru
obținerea
unor
oferte
compe- titive
din
altă
parte.
(118) „Puterea
de
cumpărare"
mărește
riscul
apariției
înțelege- rilor
secrete
ilegale
dintre
distribuitori
și
astfel
modifică
apreciabil
evaluarea
făcută
distribuției
selective
din
punctul
de
vedere
al
eventualelor
efecte
anticoncurențiale.
Închiderea
pieței
pentru
comercianții
en
detail
mai
eficienți
poate
apărea,
în
special,
în
cazul
asociațiilor
puternice
de
dileri,
care
impun
criterii
de
selecție
asupra
furnizorului
în
scopul
limitării
distribuției
în
avanta- jul
membrilor
săi.
(119) În
principiu,
obstrucționarea
altor
furnizori
nu
reprezintă
o
problemă
dacă
alți
furnizori
pot
utiliza
aceiași
distribuitori,
adică
dacă
sistemul
de
distribuție
selectivă
nu
este
combinat
cu
exclusivitatea
de
marcă. În
cazul
unei
rețele
dense
de
distribuitori
autorizați
sau
în
cazul
efectului
cumulativ,
combinarea
distribuției
selective
cu
obligația
de
nonconcurență
mărește
riscul
obstrucționării
altor
fur- nizori.
În
acest
caz
se
aplică
principiile
stabilite
pentru
exclusivita- tea
de
marcă.
Dacă
distribuția
selectivă
nu
este
combinată
cu
o
obligație
de
nonconcurență,
închiderea
pieței
pentru
furnizorii
con- curenți
poate
reprezenta
o
problemă
în
cazul
în
care
furnizorii
principali
impun
dilerilor
nu
numai
criterii
de
selecție
pur
calita- tive,
ci
și
anumite
obligații
suplimentare,
cum
ar
fi
obligativitatea
de
a
rezerva
în
magazin
un
spațiu
minim
pentru
produsele
lor
sau
de
a
garanta
că
vânzarea
produselor
lor
reprezintă
un
anume
procent
în
cifra
de
afaceri
totală
a
respectivului
diler.
Astfel
de
probleme
sunt
improbabile
în
cazul
în
care
cota
de piață
acoperită
de
distribuția
selectivă
este
sub 50%
sau,
atunci
când
acest
procent
este
depășit,
în
cazul
în
care
cota
de
piață
cumulată
a
primilor 5
furnizori
este
sub 50%.
(120) Maturitatea
pieței
este
un
criteriu
important.
Reducerea
concurenței
intra-marcă
și
eventuala
închidere
a
pieței
pentru
fur- nizori
sau
dealeri
reprezintă
probleme
pentru
o
piață
matură,
dar
pot
fi
mai
puțin
relevante
pe
o
piață
cu
cerere
în
creștere,
cu
tehnologii
și
poziții
de
piață
în
schimbare.
(121) Distribuția
selectivă
poate
fi
avantajoasă
în
cazurile
în
care
generează
economii
în
costurile
cu
logistica
datorită
econo- miilor
de
scară
realizate
în
transport,
iar
acest
lucru
se
poate
realiza
indiferent
de
natura
produsului [avantajul
descris
la
pct.
(57) lit.
f)].
Cu
toate
acestea,
acest
avantaj
este
marginal
în
contextul
sistemelor
de
distribuție
selectivă. Pentru
rezolvarea
problemei „pasagerului
clandestin" [avantajul
descris
la
pct.
(57) lit.
a)]
sau
pentru
asistență
în
construirea
ima- ginii
de
marcă [avantajul
descris
la
pct.
(57) lit.
h)],
natura
produ- sului
este
deosebit
de
importantă.
În
general,
este
cazul
produselor
noi,
al
produselor
complexe,
al
produselor
ale
căror
calități
sunt
dificil
de
constatat
înaintea
consumării
sau
ale
căror
calități
sunt
greu
de
constatat
chiar
și
după
consumare. Combinația
dintre
distribuția
selectivă
și
cea
exclusivă
va
încălca
art. 5
din
lege,
în
cazul
utilizării
de
către
un
furnizor
a
cărui
cotă
de
piață
depășește 30%
sau
în
cazul
efectului
cumula- tiv,
chiar
dacă
sunt
posibile
vânzările
active
între
teritorii.
În
mod
excepțional,
această
combinație
poate
îndeplini
condițiile
prevăzute
la
art. 5
alin.
(2)
din
lege,
în
cazul
în
care
este
indispensabilă
pentru
protejarea
investițiilor
specifice
substanțiale,
realizate
de
către
dealerii
autorizați [avantajul
descris
la
pct.
(57) lit.
d)]. 2.5. Franciza
(122) Acordurile
de
franciză
se
referă
la
licențierea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
legate
de
mărci
de
comerț,
însemne
comerciale
sau
comunicare
de
know-how,
în
scopul
utilizării
și
distribuției
produselor
sau
serviciilor.
Pe
lângă
licențierea
drepturi- lor
de
proprietate
intelectuală,
francizorul
oferă
beneficiarului,
pe
durata
acordului,
și
asistență
comercială
sau
tehnică.
Licențierea
și
asistența
comercială
sau
tehnică
sunt
componente
integrante
a
derulării
afacerii
francizate.
În
general
beneficiarul
plătește
franci- zorului
o
redevență
de
utilizare
a
respectivei
metode
de
operare.
Franciza
permite
francizorului
să
creeze
cu
investiții
limitate
o
rețea
omogenă
pentru
distribuirea
produselor
sale.
Pe
lângă
oferi- rea
metodei
de
lucru,
acordurile
de
franciză
uzuale
conțin
com- binații
de
diverse
restricționări
verticale
referitoare
la
produsele
distribuite,
în
special
distribuția
selectivă
și/sau
obligația
de
non- concurență
și/sau
distribuția
exclusivă
ori
forme
mai
slabe
ale
acestora.
(123) Exceptarea
pe
categorii
pentru
licențierea
drepturilor
de
proprietate
intelectuală
cuprinse
în
acordurile
de
franciză
este
tra- tată
la
pct.
(19)-(39). În
ceea
ce
privește
abordarea
individuală
a
restricționărilor
verticale
referitoare
la
cumpărarea,
vânzarea
și
revânzarea
produ- selor
și
serviciilor
conținute
în
acordul
de
franciză,
cum
ar
fi
distribuția
selectivă,
obligația
de
nonconcurență
sau
distribuția
exclusivă,
orientarea
oferită
anterior
cu
privire
la
aceste
tipuri
de
restricționări
se
aplică
și
la
franciză,
cu
următoarele
observații:
a) în
conformitate
cu
regula
generală
descrisă
la
pct.
(57) lit.
h),
restricționările
verticale
sunt
cu
atât
mai
ușor
exceptabile
cu
cât
transferul
de
know-how
este
mai
important;
b) obligația
de
nonconcurență
pentru
produsele
sau
serviciile
achiziționate
de
către
beneficiar
este
exceptabilă
dacă
aceasta
este
necesară
pentru
menținerea
identității
comune
și
reputației
rețelei
francizate.
În
aceste
cazuri
și
durata
obligației
de
noncon- curență
este
irelevantă,
atât
timp
cât
nu
depășește
durata
acor- dului
de
franciză. 2.6. Vânzarea
exclusivă
(124) Vânzarea
exclusivă
definită
conform
art. 2
pct.
c) din
regulament
este
forma
extremă
a
distribuției
limitate,
exprimată
prin
limitarea
numărului
cumpărătorilor:
prin
înțelegere
se
speci- fică
faptul
că
într-un
anume
teritoriu
există
un
singur
cumpărător
căruia
furnizorul
îi
poate
vinde
un
anumit
produs
final.
Pentru
pro- dusele
și
serviciile
intermediare
vânzarea
exclusivă
se
referă
la
faptul
că
există
un
singur
cumpărător
într-un
anume
teritoriu
sau
că
există
un
singur
cumpărător
în
teritoriul
respectiv
pentru
o
uti- lizare
specifică.
La
produsele
și
serviciile
intermediare
vânzarea
exclusivă
este
adeseori
denumită
vânzare
industrială.
(125) Riscul
cel
mai
important
pentru
concurență
în
cazul
vânzării
exclusive
este
închiderea
pieței
pentru
ceilalți
cumpărători.
În
mod
evident
cota
de
piață
deținută
de
cumpărător
pe
piața
achizițiilor
din
amonte
este
importantă
pentru
evaluarea
capacității
acestuia
de
a „impune"
vânzarea
exclusivă,
prin
care
se
restricționează
accesul
altor
cumpărători
la
oferta
de
produse. Importanța
cumpărătorului
pe
piața
din
aval
este
factorul
deter- minant
în
evaluarea
efectelor
asupra
concurenței.
Nu
se
așteaptă
efecte
negative
apreciabile
pentru
consumatori
în
cazul
în
care
cumpărătorul
nu
are
putere
pe
piața
din
aval.
Se
preconizează
însă
efecte
negative
atunci
când
cota
de
piață
a
cumpărătorului
pe
piața
ofertării
din
aval,
precum
și
cota
pe
piața
achizițiilor
din
amonte
depășesc 30%.
În
cazul
în
care
un
agent
economic
are
poziție
dominantă
pe
piața
din
aval,
orice
obligație
de
a
furniza
produsele
numai
sau
în
principal
cumpărătorului
cu
poziție
domi- nantă
poate
genera
ușor
efecte
anticoncurențiale
semnificative.
(126) Nu
este
importantă
numai
poziția
cumpărătorului
pe
piețele
din
amonte
și
din
aval,
ci
și
durata
și
măsura
în
care
acesta
utilizează
obligația
de
vânzare
exclusivă.
Cu
cât
segmentul
de
piață
al
vânzării
exclusive
și
durata
de
aplicare
a
vânzării
exclusive
sunt
mai
mari,
cu
atât
mai
semnificativă
va
fi
închiderea
pieței.
Înțelegerile
de
vânzare
exclusivă
convenite
pe
perioade
mai
scurte
de 5
ani
între
agenți
economici
fără
poziție
dominantă
necesită
o
comparare
a
efectelor
pro
și
anticoncurențiale,
în
timp
ce
înțelegerile
cu
durată
mai
mare
de 5
ani
nu
pot
fi
considerate,
pentru
majoritatea
tipurilor
de
investiții,
ca
fiind
indispensabile
obținerii
avantajelor
scontate
sau
că
aceste
avantaje
ar
fi
sufici- ente
pentru
a
compensa
efectul
de
închidere
a
pieței
pe
care
îl
au
aceste
înțelegeri
pe
termen
lung.
(127) Poziția
cumpărătorilor
concurenți
pe
piața
din
amonte
este
importantă
deoarece
este
probabil
ca
aceștia
să
fie
obstrucționați
din
motive
anticoncurențiale,
cum
ar
fi
creșterea
costurilor
acestora,
numai
în
cazul
în
care
cumpărătorii
concurenți
sunt
semnificativ
mai
mici
decât
cumpărătorul
care
îi
obstrucționează.
Obstrucționarea
cumpărătorilor
concurenți
este
puțin
probabilă
în
cazul
în
care
aceștia
au
putere
de
cumpărare
similară
și
pot
oferi
furnizorilor
posibilități
de
vânzare
similare. Totuși,
obstrucționarea
poate
afecta
concurenții
potențiali
care
nu
au
posibilitatea
să
își
găsească
furnizori
în
cazul
în
care
o
serie
de
cumpărători
importanți
încheie
înțelegeri
de
vânzare
exclusivă
cu
majoritatea
furnizorilor
de
pe
piață.
Acest
efect
cumulativ
poate
conduce
la
retragerea
beneficiului
exceptării
pe
categorii.
(128) Barierele
de
intrare
la
nivelul
furnizorilor
sunt
relevante
pentru
a
stabili
dacă
închiderea
pieței
este
reală.
Atât
timp
cât
pentru
cumpărătorii
concurenți
este
eficient
să
furnizeze
ei
înșiși
produse
sau
servicii
prin
intermediul
integrării
verticale
în
amonte,
închiderea
pieței
este
improbabil
să
fie
o
problemă.
Totuși,
barie- rele
la
intrare
pot
fi
semnificative.
(129) Puterea
de
contracarare
a
furnizorilor
este
relevantă
deoarece
furnizorii
importanți
nu
se
vor
lăsa
cu
ușurință
îndepărtați. Riscul
închiderii
pieței
este
mai
probabil
în
cazul
furnizorilor
slabi
și
cumpărătorilor
puternici.
În
cazul
furnizorilor
puternici
vânzarea
exclusivă
se
găsește
în
combinație
cu
obligația
de
non- concurență,
fapt
care
aduce
în
analiză
principiile
stabilite
pentru
exclusivitatea
de
marcă. În
cazul
investițiilor
specifice
angajate
de
ambele
părți (pro- blema „pasagerului
clandestin"),
combinația
între
vânzarea
exclu- sivă
și
obligația
de
nonconcurență,
adică
exclusivitatea
reciprocă
din
înțelegerile
de
vânzare
industrială,
este
exceptabilă
sub
nivelul
de
dominantă.
(130) În
sfârșit,
nivelul
de
comercializare
și
natura
produsului
sunt
relevante
în
stabilirea
efectului
de
închidere
a
pieței. Închiderea
pieței
este
mai
puțin
probabilă
în
cazul
produselor
intermediare
sau
al
produselor
omogene.
În
primul
rând,
un
pro- ducător
restricționat
care
utilizează
un
anume
input
are
flexibilitate
mai
mare
în
a
răspunde
cererii
clienților
săi
decât
are
un
comer- ciat
angro/en
detail
în
a
răspunde
cererii
consumatorilor
finali
pentru
care
mărcile
pot
juca
un
rol
important.
În
al
doilea
rând,
pierderea
unei
surse
de
livrare
contează
mai
puțin
pentru
cumpărătorii
restricționați
în
cazul
produselor
omogene
decât
în
cazul
produselor
eterogene
de
diverse
categorii
și
calități.
(131) Pentru
produsele
intermediare
omogene
efectele
anticon- curențiale
sunt
exceptabile
sub
nivelul
de
dominanță.
În
cazul
pro- duselor
finale
diferențiate
prin
mărci
de
comerț
sau
al
produselor
intermediare
diferențiate
unde
există
bariere
de
intrare,
vânzarea
exclusivă
poate
avea
efecte
anticoncurențiale
apreciabile
în
cazul
în
care
cumpărătorii
concurenți
sunt
relativ
mici
în
comparație
cu
cumpărătorul
care
îi
obstrucționează,
chiar
dacă
acesta
din
urmă
nu
este
dominant
pe
piața
din
aval.
(132) În
cazul
în
care
se
identifică
efecte
anticoncurențiale
apreciabile,
exceptarea
în
conformitate
cu
art. 5
alin.
(2)
din
lege
este
posibilă
atât
timp
cât
agentul
economic
nu
are
poziție
domi- nantă.
Se
așteaptă
avantaje
de
genul
celor
descrise
la
pct.
(57) lit.
d)
și
e),
iar
acest
lucru
este
mai
probabil
în
cazul
produselor
intermediare
decât
în
cazul
produselor
finale. Alte
avantaje
sunt
puțin
probabile.
(133) În
cazul „problemei
investițiilor
specifice
unui
singur
cli- ent"
și,
în
special,
în
cazul
realizării
economiilor
de
scară
în
distribuție,
impunerea
unei
cantități
minime
furnizorului,
sub
forma
unor
cerințe
de
furnizare
minime,
poate
reprezenta
o
alternativă
mai
puțin
restrictivă.
(134) Vânzarea
exclusivă
se
bazează
pe
obligația,
directă
sau
indirectă,
impusă
furnizorului
de
a
vinde
unui
singur
cumpărător.
Impunerea
cantității
pentru
furnizor
se
bazează
pe
stimulentele
convenite
între
furnizor
și
cumpărător,
care
îl
determină
pe
furni- zor
să
își
concentreze
vânzările,
în
principal,
către
un
cumpărător.
Impunerea
cantității
pentru
furnizor
poate
avea
efecte
similare,
dar
mai
dăunătoare
decât
vânzarea
exclusivă.
Evaluarea
înțelegerii
de
impunere
a
cantității
depinde
de
gradul
de
obstrucționare
a
celor- lalți
cumpărători
pe
piața
din
amonte. 2.7. Vânzarea
legată
(135) Vânzarea
legată
este
acea
înțelegere
prin
care
furnizorul
condiționează
vânzarea
unui
produs
de
cumpărarea
altui
produs
distinct
de
la
furnizor
sau
de
la
alt
agent
economic
desemnat
de
acesta.
Primul
produs
va
fi
denumit
produs
comandat,
iar
al
doilea,
produs
impus.
Dacă
vânzarea
legată
nu
este
obiectiv
justi- ficată
de
natura
produselor
sau
de
utilizarea
comercială,
această
practică
poate
constitui
un
abuz
în
sensul
art. 6
din
lege.
Art. 5
din
lege
se
aplică
înțelegerilor
orizontale
sau
practicilor
concertate
dintre
furnizorii
concurenți
prin
care
se
condiționează
vânzarea
unui
produs
de
cumpărarea
altui
produs
distinct.
Vânzarea
legată
poate
constitui
și
o
restricționare
verticală
încadrabilă
în
prevederile
art. 5
din
lege,
în
cazul
în
care
con- duce
la
exclusivitate
de
marcă [pct.
(74) - (91)]
pentru
produsul impus.
Numai
acest
din
urmă
caz
este
tratat
în
prezentele
instrucțiuni.
(136) Ceea
ce
se
consideră
a
fi
produs
distinct
este
determi- nat,
în
primul
rând,
de
cererea
cumpărătorilor.
Două
produse
sunt
distincte
dacă,
în
lipsa
condiționării,
cumpărătorii
le-ar
achiziționa
de
pe
piețe
diferite.
De
exemplu,
atât
timp
cât
clienții
vor
să
cumpere
pantofi
cu
șireturi,
furnizarea
de
pantofi
cu
șireturi
devine
uzanță
comercială
pentru
producători.
În
consecință,
vânzarea
de
pantofi
cu
șireturi
nu
reprezintă
o
vânzare
legată.
Din
ce
în
ce
mai
multe
combinații
devin
practici
acceptate
deoa- rece
natura
produsului
face
dificilă,
din
punct
de
vedere
tehnic,
furnizarea
unui
produs
fără
furnizarea
altui
produs.
(137) Efectul
anticoncurențial
principal
al
vânzării
legate
este
eventuala
închidere
a
pieței
pentru
produsele
impuse.
Vânzarea
legată
implică
cel
puțin
existența
unei
forme
de
impunere
a
can- tității
la
cumpărător
pentru
produsul
impus.
Posibilitatea
de
apariție
a
efectului
de
închidere
a
pieței
pentru
produsul
impus
crește
în
cazul
în
care
se
convine
și
asupra
unei
obligații
de
nonconcurență
pentru
acesta. Vânzarea
legată
poate
conduce
și
la
prețuri
supraconcurențiale,
mai
ales
în
următoarele 3
situații.
Prima
situație
este
cea
în
care
produsul
comandat
și
cel
impus
sunt
parțial
substituibile
din
punctul
de
vedere
al
cumpărătorului.
A
doua
situație
este
cea
în
care
vânzarea
legată
permite
discrimi- narea
prin
preț
în
funcție
de
utilizarea
dată
de
consumator
produ- sului
comandat,
ca
de
exemplu
condiționarea
vânzării
fotocopiatoarelor
de
cumpărarea
consumabilelor
aferente.
A
treia
situație
se
referă
la
înțelegerile
pe
termen
lung
sau
la
piețele
pie- selor
de
schimb
pentru
echipamentele
originale
cu
timp
îndelungat
de
înlocuire,
cazuri
în
care
este
dificil
pentru
clienți
să
calculeze
consecințele
vânzării
legate. În
ultimă
instanță,
vânzarea
legată
poate
conduce
și
la
creșterea
barierelor
la
intrare
atât
pe
piața
produsului
comandat,
cât
și
a
celui
impus.
(138) Poziția
de
piață
a
furnizorului
pe
piața
produsului
comandat
este
în
mod
evident
importantă
în
evaluarea
eventuale- lor
efecte
anticoncurențiale.
În
general,
acest
tip
de
acord
este
impus
de
către
furnizor.
Importanța
furnizorului
pe
piața
produsu- lui
comandat
este
principalul
motiv
pentru
care
un
cumpărător
ar
putea
avea
dificultăți
în
refuzarea
obligației
de
vânzare
condiționată.
(139) În
evaluarea
puterii
de
piață
a
furnizorului
este
impor- tantă
poziția
concurenților
săi
pe
piața
produsului
comandat.
Atât
timp
cât
concurenții
săi
sunt
suficient
de
numeroși
și
puternici,
nu
se
așteaptă
efecte
anticoncurențiale
deoarece
cumpărătorii
au
suficiente
alternative
de
cumpărare
a
produsului
comandat
fără
produsul
impus,
cu
excepția
cazului
în
care
ceilalți
furnizori
aplică
sisteme
similare
de
vânzare
legată.
În
plus,
barierele
la
intrarea
pe
piața
produsului
comandat
sunt
relevante
pentru
determinarea
poziției
de
piață
a
furnizorului.
Combinarea
vânzării
legate
cu
o
obligație
de
nonconcurență
în
legătură
cu
produsul
comandat
întărește
considerabil
poziția
furnizorului.
(140) Puterea
de
cumpărare
este
relevantă
deoarece
cumpărătorilor
importanți
nu
li
se
poate
impune
cu
ușurință
vânzarea
legată,
fără
participarea
acestora
la
eventualele
avan- taje.
De
aceea,
vânzarea
legată
fără
avantaje
reprezintă
un
risc
în
cazurile
în
care
cumpărătorii
nu
au
putere
de
cumpărare
sem- nificativă.
(141) Dacă
sunt
identificate
efecte
anticoncurențiale
impor- tante,
exceptarea
în
baza
art. 5
alin.
(2)
din
lege
este
posibilă
cu
condiția
ca
agentul
economic
să
nu
fie
dominant.
Vânzarea
legată
poate
genera
avantaje
care
derivă
din
producția
sau
distribuția
în
comun.
În
cazul
în
care
produsul
impus
nu
este
fabricat
de
către
furnizor,
avantaje
pot
deriva
și
din
faptul
că
furnizorul achiziționează
cantități
mari
de
produs
impus.
Pentru
ca
vânzarea
legată
să
fie
exceptată,
trebuie
să
se
demonstreze
că
cel
puțin
o
parte
din
aceste
reduceri
de
cost
sunt
transmise
consumatorului.
De
aceea,
vânzarea
legată
nu
este
exceptată
atunci
când
comer- ciantul
en
detail
poate
obține,
în
mod
normal,
același
produs
sau
produse
similare
în
aceleași
condiții
ori
în
condiții
mai
bune
decât
cele
oferite
de
furnizorul
care
utilizează
practica
vânzării
legate.
Un
alt
avantaj
poate
apărea
atunci
când
vânzarea
legată
contri- buie
la
asigurarea
unei
anumite
uniformități
și
standardizări
a
calității [avantajul
descris
la
pct.
(57) lit.
h)]. Totuși,
trebuie
să
se
demonstreze
că
avantajele
scontate
nu
pot
fi
realizate
în
aceeași
măsură
printr-o
clauză
de
obligare
a
cumpărătorului
în
a
utiliza
sau
revinde
produse
care
satisfac
stan- dardele
minime
de
calitate,
fără
a-i
cere
acestuia
să
facă
achizițiile
de
la
furnizor
sau
de
la
un
agent
economic
desemnat
de
acesta.
În
principiu,
obligativitatea
menținerii
unor
standarde
minime
de
calitate
nu
încalcă
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege.
În
cazul
în
care
nu
este
posibilă
formularea
standardelor
minime
de
calitate,
impunerea
de
către
furnizorul
produsului
comandat
a
furnizorilor
de
la
care
cumpărătorul
trebuie
să
facă
achizițiile
de
produs
impus
nu
încalcă
nici
ea
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
mai
ales
atunci
când
furnizorul
produsului
comandat
nu
rea- lizează
un
beneficiu (financiar)
direct
ca
urmare
a
desemnării
fur- nizorilor
de
produs
impus.
(142) Prețurile
supraconcurențiale
sunt
considerate
efecte
anti- concurențiale
prin
ele
însele.
Efectul
de
închidere
a
pieței
depinde
de
procentul
condiționat
din
totalul
vânzărilor
de
produs
impus
pe
piață.
Pentru
evaluarea
măsurii
în
care
închiderea
pieței
încalcă
prevederile
art. 5
alin.
(1)
din
lege
este
aplicabilă
analiza
pentru
exclusivitate
de
marcă.
Exceptarea
individuală
a
vânzării
legate
este
improbabilă,
cu
excepția
cazului
în
care
există
avantaje
clare,
parțial
transmise
consumatorilor.
Exceptarea
este
și
mai
puțin
probabilă
dacă
vânzarea
legată
se
combină
cu
obligația
de
nonconcurență,
indiferent
dacă
se
referă
la
produsul
impus
sau
la
cel
comandat.
(143) Retragerea
exceptării
pe
categorii
este
posibilă
în
cazu- rile
în
care
vânzarea
legată
nu
aduce
avantaje
sau
dacă
aceste
avantaje
nu
sunt
transmise
consumatorului [pct.
(141)].
De
ase- menea,
retragerea
exceptării
pe
categorii
este
posibilă
și
în
cazul
efectului
cumulativ,
atunci
când
majoritatea
furnizorilor
utilizează
înțelegeri
de
vânzare
legată
similare,
fără
ca
eventualele
avantaje
să
fie
transmise
măcar
parțial
consumatorilor. 2.8. Prețurile
de
revânzare
recomandate
și
maxime
(144) Practica
recomandării
prețului
de
revânzare
sau
cerința
ca
revânzătorul
să
respecte
un
preț
maxim
de
revânzare
este
acoperită
de
categoria
prevăzută
în
regulament,
în
cazul
în
care
cota
de
piață
a
furnizorului
nu
depășește
pragul
de 30%.
Principiile
de
mai
jos
vor
fi
urmate
pentru
cazurile
care
depășesc
pragul
de
mai
sus
și
pentru
cazurile
de
retragere
a
exceptării
pe
categorii.
(145) Riscul
cel
mai
important
pentru
concurență
al
prețurilor
recomandate
și
maxime
este
faptul
că
prețul
recomandat
sau
maxim
va
funcționa
ca
punct
de
referință
pentru
revânzători,
putând
fi
practicat
ca
preț
de
revânzare
de
majoritatea
acestora
sau
de
toți.
Un
alt
risc
pentru
concurență
este
acela
că
prețurile
maxime
sau
recomandate
pot
facilita
înțelegerile
secrete
ilegale
dintre
furnizori.
(146) Factorul
cel
mai
important
în
evaluarea
eventualelor
efecte
anticoncurențiale
ale
prețurilor
de
revânzare
maxime
sau
recomandate
este
poziția
de
piață
a
furnizorului.
Cu
cât
este
mai
puternică
această
poziție,
cu
atât
este
mai
mare
riscul
ca
prețul
de
revânzare
maxim
sau
recomandat
să
conducă
la
o
aplicare
mai
mult
sau
mai
puțin
uniformă
a
acelui
nivel
de
preț
de
către
revânzători.
Revânzătorii
pot
considera
riscantă
abaterea
de
la
ceea
ce
se
percepe
a
fi
prețul
de
revânzare
preferat
al
unui furnizor
atât
de
important.
În
aceste
condiții
practica
impunerii
prețului
de
revânzare
maxim
sau
a
recomandării
unui
preț
de
revânzare
poate
contraveni
art. 5
alin.
(1)
din
lege,
atât
timp
cât
această
practică
conduce
la
o
uniformitate
a
prețului.
(147) Al
doilea
factor
foarte
important
în
evaluarea
efectelor
anticoncurențiale
ale
practicii
prețurilor
maxime
și
recomandate
este
poziția
pe
piață
a
concurenților.
Mai
ales
într-un
oligopol
îngust
utilizarea
sau
publicarea
prețurilor
maxime
ori
recomandate
poate
facilita
înțelegerile
secrete
ilegale
dintre
furnizori
prin
schim- bul
de
informații
cu
privire
la
nivelul
de
preț
preferat
și
prin
redu- cerea
posibilității
de
micșorare
a
prețurilor
de
revânzare.
Practica
impunerii
prețului
de
revânzare
maxim
sau
a
recomandării
prețului
care
are
astfel
de
efecte
contravine
și
ea
art. 5
alin.
(1)
din
lege. 2.9. Alte
restricționări
verticale
(148) Restricționările
verticale
de
mai
sus
și
combinațiile
aces- tora
reprezintă
doar
o
selecție.
Restricționările
verticale
și
com- binațiile
neprezentate
în
aceste
instrucțiuni
vor
fi
tratate
în
conformitate
cu
aceleași
principii,
cu
ajutorul
acelorași
reguli
gene- rale
și
cu
accentuarea/identificarea
acelorași
efecte
asupra
pieței.
CAPITOLUL
V Aspecte
cu
privire
la
definirea
pieței
și
la
calculul
cotei
de
piață
1. Definirea
pieței
relevante
(149) Principiile
folosite
de
Consiliul
Concurenței
în
definirea
pieței
relevante
sunt
prezentate
în „Instrucțiunile
cu
privire
la
defi- nirea
pieței
relevante,
în
scopul
stabilirii
părții
substanțiale
de
piață",
publicate
în
Monitorul
Oficial
al
României,
Partea
I,
nr. 57
bis
din 4
aprilie
1997.
În
acest
capitol
vor
fi
prezentate
numai
elemente
specifice
restricționărilor
verticale.
2. Elemente
de
definire
a
pieței
relevante
și
de
calcul
al
cotei
de
piață
pentru
pragul
de 30%
prevăzut
în „Regulamentul
privind
aplicarea
art. 5
alin.
(2)
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996
în
cazul
înțelegerilor
ver- ticale"
(150) În
aplicarea
regulamentului,
cota
de
piață
a
furnizorului
reprezintă
cota
acestuia
pe
piața
relevantă (a
produsului
și
geo- grafică)
în
care
vinde
cumpărătorilor
săi.
În
exemplul
prezentat
la
pct.
(152) aceasta
este
piața
A. Piața
produsului
depinde,
în
primul
rând,
de
substituibilitatea
din
perspectiva
cumpărătorului.
În
situația
în
care
produsul
furni- zat
este
folosit
ca
input
în
fabricarea
altor
produse
și
nu
este
identificabil
în
produsul
final,
piața
produsului
este
determinată
de
preferințele
cumpărătorilor
direcți.
Clienții
acestora
nu
au
preferințe
deosebite
față
de
inputurile
utilizate
de
cumpărători.
În
principiu,
restricționările
verticale
convenite
între
furnizor
și
cumpărătorul
de
inputuri
se
referă
doar
la
vânzarea
și
cumpărarea
produsului
intermediar,
iar
nu
la
vânzarea
produsului
rezultant. În
cazul
distribuției
produselor
finale
substituibilitatea
acestora
din
punctul
de
vedere
al
cumpărătorilor
direcți
este
în
mod
incon- testabil
influențată
sau
determinată
de
preferințele
consumatorilor
finali.
În
plus,
restricționările
verticale
privind
nivelul
distribuției
nu
privesc
numai
comercializarea
produselor
între
furnizor
și
cumpărător,
ci
si
revânzarea
acestora.
Pentru
că,
în
general,
for- mele
de
distribuire
diverse
concurează
între
ele,
piața
nu
se
definește
în
funcție
de
forma
de
distribuție
folosită.
De
asemenea,
este
uzual
ca
furnizorul
să
vândă
un
întreg
portofoliu
de
produse,
caz
în
care
portofoliul
de
produse
poate
constitui
piața
relevantă
a
produsului
atunci
când
portofoliile
și
nu
produsele
individuale
sunt
privite
de
către
cumpărător
ca
substituibile.
În
cazul
în
care
cumpărătorii
de
pe
piața
A
sunt
cumpărători
profesioniști,
piața
geografică
este
de
obicei
mai
mare
decât
piața
pe
care
produsul
este
revândut
consumatorilor
finali.
Adesea,
aceasta
duce
la
defi- nirea
unor
piețe
naționale
sau
a
unor
piețe
geografice
mai
largi.
(151) În
cazul
înțelegerilor
verticale
convenite
între
o
societate
de
comercianți
en
detail
și
membrii
acesteia,
asociația
este
în
poziția
de
furnizor
și
trebuie
luată
în
calcul
cota
de
piață
a
aces- teia
ca
furnizor.
(152) În
cazul
vânzării
exclusive,
cota
de
piață
a
cumpărătoru- lui
este
cota
realizată
din
însumarea
tuturor
achizițiilor
de
pe
piața
relevantă
de
achiziții.
În
exemplul
de
mai
jos,
aceasta
este,
de
asemenea,
piața
A.
(153) În
cazul
în
care
o
înțelegere
verticală
implică 3
părți,
fiecare
operând
la
niveluri
diferite
de
comercializare,
cotele
de
piață
ale
acestora
trebuie
să
fie
sub
pragul
de 30%
în
cazul
fiecărui
nivel
implicat,
pentru
ca
înțelegerea
verticală
să
benefici- eze
de
exceptare
pe
categorii.
(154) În
cazul
în
care
un
furnizor
utilizează
aceeași
înțelegere
verticală
în
scopul
cumpărării,
vânzării
sau
revânzării
unui
porto- foliu
de
produse,
unele
produse
pot
îndeplini,
din
punctul
de
vedere
al
pragului
de 30%
cotă
de
piață,
condițiile
de
exceptare
pe
categorii,
iar
alte
produse
nu.
Produsele
care
dețin
o
cotă
de
piață
mai
mică
de 30%
vor
fi
tratate
în
contextul
exceptării
pe
categorii,
iar
cele
care
dețin
cote
de
piață
ce
depășesc 30%
vor
fi
tratate
în
contextul
exceptării
individuale.
(155) În
cazul
unui
agent
economic
controlat
în
comun,
mem- bru
al
grupului
furnizorului
sau
cumpărătorului,
astfel
cum
acesta
este
definit
în „Instrucțiunile
cu
privire
la
calculul
cifrei
de
afaceri
în
cazurile
de
comportament
anticoncurențial,
prevăzute
la
art. 5
și 6
din
Legea
concurenței
nr. 21/1996,
și
în
cazurile
de
concen- trare
economică",
cota
de
piață
deținută
de
acesta
se
va
distribui
în
mod
proporțional
între
agenții
economici
care
dețin
controlul
în
comun.
(156) În
cazul
în
care
furnizorul
produce
atât
echipamentul
ori- ginal,
cât
și
piesele
de
schimb
pentru
acesta,
furnizorul
va
fi
ade- sea
singurul
sau
cel
mai
important
furnizor
al
pieței
derivate
pentru
reparații
și
piese
de
schimb.
Această
situație
se
poate
întâlni
și
în
cazul
în
care
furnizorul (producătorul
echipamentului
original)
subcontractează
producția
pieselor
de
schimb.
Piața
rele- vantă
se
poate
defini
ca
piața
echipamentului
original,
incluzând
și
piesele
de
schimb
sau,
separat,
o
piață
a
echipamentului
origi- nal
și
o
piață
a
pieselor
de
schimb,
în
funcție
de
circumstanțele
specifice
cazului,
cum
ar
fi
efectele
restricționărilor
implicate,
durata
de
viață
a
echipamentului
și
importanța
costurilor
implicate
de
reparații
sau
înlocuiri.
(157) În
cazul
înțelegerilor
verticale
care,
pe
lângă
furnizarea
produselor
care
fac
obiectul
acordului,
conțin
și
prevederi
referi- toare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală,
cum
ar
fi
prevederi
referitoare
la
utilizarea
mărcii
comerciale
a
furnizorului,
care
ajută
cumpărătorul
în
comercializarea
produselor
care
fac
obiectul
acor- dului,
cota
de
piață
a
funizorului
pe
piața
pe
care
acesta
comer- cializează
produsele
care
fac
obiectul
acordului
este
decisivă
pentru
aplicarea
prevederilor
regulamentului. În
cazul
francizei,
în
care
francizorul
nu
furnizează
produse
în
vederea
revânzării,
ci
un
pachet
de
servicii
combinate
cu
preve- deri
referitoare
la
drepturile
de
proprietate
intelectuală
formând metoda
de
afaceri
francizată,
francizorul
trebuie
să
țină
seama
de
cota
sa
de
piață
ca
furnizor
al
metodei
de
afaceri.
În
acest
scop
francizorul
trebuie
să
își
calculeze
cota
de
piață
deținută
pe
piața
pe
care
este
exploatată
metoda
de
afaceri,
care
este
piața
pe
care
beneficiarul
exploatează
metoda
de
afaceri
pentru
furnizarea
de
produse
și
servicii
către
consumatorii
finali.
Francizorul
își
va
calcula
cota
de
piață
în
funcție
de
valoarea
vânzării
produselor
sau
serviciilor
realizate
de
către
beneficiarul
său
pe
piața
respec- tivă.
Concurenții
de
pe
această
piață
pot
fi
furnizori
ai
altor
metode
de
afaceri
francizate,
dar
și
furnizori
de
produse
sau
ser- vicii
substituibile,
comercializate
în
afara
unor
sisteme
de
franciză.
În
plus,
în
cazul
unei
piețe
a
serviciilor
fast-food,
de
exemplu,
francizorul
operând
pe
această
piață
își
va
calcula
cota
de
piață
pe
baza
vânzărilor
realizate
de
beneficiarul
său.
Dacă
francizorul
furnizează
și
anumite
inputuri,
cum
ar
fi
carne
sau
condimente,
francizorul
trebuie
să
își
calculeze
cota
sa
deținută
pe
piața
pe
care
aceste
produse
sunt
vândute.
(158) În
cazul
distribuției
duale
de
produse
finale,
în
care
fabricantul
produselor
finale
acționează
și
ca
distribuitor
pe
piață,
definirea
pieței
și
calculul
cotei
de
piață
vor
include
produsele
vândute
de
către
producător
și
de
către
concurenții
acestuia
prin
distribuitorii
și
agenții
integrați (care
fac
parte
din
grupul
fiecăruia).
(159) Producția
internă,
care
reprezintă
fabricarea
de
produse
intermediare
pentru
folosință
proprie,
poate
fi
foarte
importantă
într-o
analiză
concurențială,
reprezentând
o
constrângere
concu- rențială
sau
accentuând
poziția
pe
piață
a
agentului
economic.
Oricum,
producția
internă
nu
va
fi
luată
în
considerare
la
definirea
pieței
relevante
și
la
calcularea
cotei
de
piață
pentru
produsele
și
serviciile
intermediare.
3. Elemente
de
definire
a
pieței
relevante
și
de
calcul
al
cotei
de
piață
pentru
cazurile
individuale
(160) În
evaluarea
individuală
a
înțelegerilor
verticale
vor
tre- bui
investigate
piețe
suplimentare
pieței
relevante
definite
pentru
aplicarea
regulamentului.
O
înțelegere
verticală
poate
afecta
și
piețele
din
aval,
pe
lângă
piața
furnizorului
și
cumpărătorului.
Astfel,
în
cazurile
individuale
vor
fi
examinate
toate
piețele
relevante,
de
la
fiecare
nivel
de
comercializare,
afectate
de
restricționările
verticale,
după
cum
urmează:
a) pentru „produsele
și
serviciile
intermediare"
încorporate
de
către
cumpărător
în
propriul
produs
sau
serviciu,
restricționările
verticale
afectează,
în
general,
doar
piața
dintre
furnizor
și
cumpărător.
De
exemplu,
o
obligație
de
nonconcurență
impusă
cumpărătorului
poate
obstrucționa
alți
furnizori,
dar
nu
conduce
la
reducerea
concurenței
din
aval,
la
nivelul
comercializării
en
detail.
Totuși,
în
cazul
vânzării
exclusive,
poziția
cumpărătorului
pe
piața
din
aval
este
relevantă,
deoarece
comportamentul
obstrucționist
al
cumpărătorului
poate
avea
efecte
negative
apreciabile
în
cazul
în
care
acesta
are
putere
pe
piața
din
aval;
b) pentru „produsele
finale"
o
analiză
limitată
la
piața
dintre
furnizor
și
cumpărător
este
puțin
probabil
să
fie
suficientă
atât
timp
cât
restricționările
verticale
pot
reduce
concurența
inter- și/sau
intra-marcă
pe
piața
revânzării,
care
este
o
piață
aflată
în
avalul
pieței
cumpărătorului. De
exemplu,
distribuția
exclusivă
poate
conduce
nu
numai
la
închiderea
pieței
dintre
furnizor
și
cumpărător,
ci,
mai
ales,
la
reducerea
concurenței
intra-marcă
în
teritoriile
de
revânzare
ale
distribuitorilor.
Piața
revânzării
este
importantă
în
special
în
cazul
în
care
cumpărătorul
este
un
comerciant
en
detail. O
obligație
de
nonconcurență
convenită
între
un
producător
și
un
comerciant
angro
poate
înlătura
acest
comerciant
angro
vis-a-vis
de
alți
producători,
dar
este
puțin
probabil
ca
această
obligație
să
ducă
la
o
reducere
a
concurenței
de
la
nivelul
de
comercializare
en
detail.
Aceeași
înțelegere
convenită
cu
un
comerciant
en
detail
conduce
și
la
reducerea
concurenței
de
la
nivelul
en
detail
pe
piața
revânzării;
c) în
cazul
evaluării
individuale
a
unei „piețe
a
pieselor
de
schimb",
piața
relevantă
poate
fi
definită
ca
piața
echipamentului
original
sau
piața
pieselor
de
schimb,
în
funcție
de
circumstanțele
specifice
cazului.
În
orice
caz,
situația
pieței
pieselor
de
schimb
va
fi
evaluată
ținându-se
seama
de
piața
echipamentului
original.
O
poziție
mai
puțin
importantă
pe
piața
echipamentului
original
reduce
în
mod
normal
eventualele
efecte
anticoncurențiale
asupra
pieței
pieselor
de
schimb.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 24 mai 2002
REGULAMENT din 24 mai 2002
REGULAMENT din 24 mai 2002 privind aplicarea art. 5 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înțelegerilor verticale
REGULAMENT din 24 mai 2002
REGULAMENT din 24 mai 2002 privind acordarea exceptării acordurilor de specializare de la interdicția prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996
REGULAMENT din 24 mai 2002
REGULAMENT din 24 mai 2002 privind autorizarea concentrărilor economice
INSTRUCȚIUNI din 24 mai 2002
INSTRUCȚIUNI din 24 mai 2002 privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul acordurilor de cooperare pe orizontala
INSTRUCȚIUNI din 24 mai 2002
INSTRUCȚIUNI din 24 mai 2002 privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 în cazul înțelegerilor verticale