REGULAMENT nr. 9/2006
REGULAMENTUL nr. 9 din 31 mai 2006 privind executarea contractelor de garanție reală mobiliară având ca obiect valori mobiliare admise la tranzacționare pe piețele reglementate/sistemele alternative de tranzacționare
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Articolul 1
Prezentul regulament stabilește norme cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare, ca urmare a executării unui contract de garanție reală mobiliară, a executării silite în baza Codului de procedură civilă sau în baza unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Articolul 2
În cazul în care părțile sunt de acord cu privire la executarea contractului de garanție reală mobiliară, creditorul va vinde valorile mobiliare gajate, prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare, pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare, inclusiv prin metoda "vânzare specială la ordin", cu respectarea reglementărilor aplicabile.
Articolul 3
În cazul executării silite a contractului de garanție reală mobiliară, creditorul, cu exercițiul executorului, va vinde valorile mobiliare gajate în favoarea sa, prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare, pe o piață reglementată de instrumente financiare/sistem alternativ de tranzacționare în condițiile prevăzute la art. 2.
Articolul 4
În cazul executării silite în baza Codului de procedură civilă, executorul va proceda la valorificarea valorilor mobiliare ce fac obiectul popririi, prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare, pe o piață reglementată de instrumente financiare/sistem alternativ de tranzacționare în condițiile prevăzute la art. 2.
Articolul 5
Nerespectarea prevederilor prezentului regulament se sancționează în conformitate cu prevederile art. 17 din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările ulterioare, și ale titlului X "Răspunderi și sancțiuni" din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările ulterioare.
Articolul 6
(1) Prevederile prezentului regulament nu sunt obligatorii în cazul transferurilor efectuate în baza Ordonanței Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanție financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 ianuarie 2004, aprobată și modificată prin Legea nr. 222/2004, și transferurilor efectuate în baza Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificările ulterioare, ca urmare a punerii în executare a contractelor de garanție reală mobiliară încheiate de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare.
(2) Până la momentul autorizării depozitarului central și a sistemelor alternative de tranzacționare, în conformitate cu titlul IV din Legea nr. 297/2004, cu modificările ulterioare, societățile de registru independent autorizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, precum și Societatea Comercială "Bursa de Valori București" - S.A. au obligația de a respecta prevederile prezentului regulament.
(3) Prezentul regulament este aplicabil inclusiv executării contractelor de garanție reală mobiliară având ca obiect valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare, încheiate și neexecutate anterior intrării în vigoare a acestuia.
(4) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se aprobă Regulamentul privind executarea contractelor de garanție reală mobiliară având ca obiect valori mobiliare admise la tranzacționare pe piețele reglementate, aprobat prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 55/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.133 din 1 decembrie 2004.
(5) Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va fi publicat în Buletinul C.N.V.M. și pe site-ul C.N.V.M. (www.cnvmr.ro).
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 iunie 2006
ORDIN nr. 52 din 31 mai 2006
ORDIN nr. 52 din 31 mai 2006 pentru aprobarea Regulamentului nr. 9/2006 privind executarea contractelor de garanție reală mobiliară având ca obiect valori mobiliare admise la tranzacționare pe piețele reglementate/sistemele alternative de tranzacționare
ORDIN nr. 629 din 1 iunie 2006
ORDIN nr. 629 din 1 iunie 2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Programe de Sănătate
AMENDAMENT din 14 iunie 2006
AMENDAMENT din 27 martie 2006 între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea Proiectului de închidere a min...
ORDIN nr. 297 din 27 martie 2006
ORDIN nr. 297 din 27 martie 2006 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2006 al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale "Victor Babeș"
CONTRACT din 14 iunie 2006
CONTRACT DE FINANȚARE din 22 decembrie 2005 între România și Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.*)
LEGE nr. 217 din 31 mai 2006
LEGE nr. 217 din 31 mai 2006 pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. privind finanțarea Proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Curtici-Șimeria,...
DECRET nr. 793 din 29 mai 2006
DECRET nr. 793 din 29 mai 2006 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții și Compania Națională de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. privind finanțarea Proiectului de reabilitare a liniei de...