HOTĂRÂRE nr. 8/2024

HOTĂRÂRE nr. 8 din 23 august 2024 privind stabilirea modalității de organizare și susținere a examenului de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2024

Intrare în vigoare 28 august 2024

În baza prevederilor Regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 11/2020, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 24 iulie 2024, hotărăște:

Articolul 1

(1) Examenul de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2024 se desfășoară în sistem online în data de 9 noiembrie 2024.

(2) Procedura de desfășurare a examenului în sistem online se publică pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali cu cel puțin 15 zile înainte de data susținerii acestuia.

Articolul 2

Înscrierea la examen și depunerea documentelor aferente se fac exclusiv online, în perioada 30 septembrie 2024-18 octombrie 2024, pe site-ul www.ccfiscali.ro - secțiunea EXAMEN.

Articolul 3

Direcțiile din cadrul aparatului executiv al Camerei Consultanților Fiscali vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 4

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Consultanților Fiscali,

Dan Manolescu

București, 23 august 2024.

Nr. 8.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 august 2024

DECIZIE nr. 51 din 30 ianuarie 2024

DECIZIA nr. 51 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. dd) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

DECIZIE nr. 250 din 14 mai 2024

DECIZIA nr. 250 din 14 mai 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) și ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în redactarea anterioară intrării în vigoare a...