ORDIN nr. 373/2005

ORDIN nr. 373 din 15 martie 2005 privind îndeplinirea formalităților vamale de import pentru mărfurile perisabile

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 366/2004 privind organizarea și functionarea Autorității Naționale a Vamilor și ale Ordonantei Guvernului nr. 8/2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare și Autorității Naționale a Vamilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor măsuri de reorganizare a Agentiei Naționale de Administrare Fiscala, având în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările și completările ulterioare, vicepresedintele Agentiei Naționale de Administrare Fiscala emite următorul ordin:

Articolul 1

Activitățile privind indeplinirea formalitatilor vamale de import pentru marfurile perisabile cuprinse la cap. 6, 7 și 8 din Tariful vamal de import al României, transportate pe cale rutiera, destinate să fie vamuite în municipiul București sau în județul Ilfov, se efectueaza la locatiile situate în orasul Otopeni, str. Horia, Closca și Crisan nr. 61-63 (arondata Biroului vamal Baneasa), județul Ilfov, și în municipiul București, bd. Iuliu Maniu nr. 566-570, sectorul 6 (arondata Biroului vamal Antrepozite), și Bd. Metalurgiei nr. 132, sectorul 4 (arondata Biroului vamal București Sud).

Articolul 2

(1) Efectuarea operațiunilor de vamuire pentru aceste categorii de marfuri perisabile se desfășoară în programul de lucru glisant în intervalul 8,00-16,00/10,00-18,00.

(2) Timpul de lucru saptamanal poate fi extins cu 8 ore suplimentare, care pot fi efectuate cu acordul functionarului public.

Articolul 3

Mijloacele de transport rutier care se prezinta la intrarea în tara cu marfurile perisabile menționate la art. 1 vor fi tranzitate la unul dintre birourile vamale menționate în prezentul ordin.

Articolul 4

Pentru efectuarea operațiunilor vamale la locatiile menționate la art. 1 au acces liber toți comisionarii vamali agreati să își desfasoare activitatea pe lângă birourile vamale la care acestea sunt arondate.

Articolul 5 — Prezentul ordin intră în vigoare la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, data la care Ordinul secretarului de stat al Autorității Naționale a Vamilor nr. 826/2004 își inceteaza aplicabilitatea. Vicepresedintele Agentiei Naționale de Administrare Fiscala, Gelu Stefan Diaconu

București, 15 martie 2005.

Nr. 373. ______________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 martie 2005

LISTĂ din 18 martie 2005

LISTĂ din 18 martie 2005 cuprinzând asociațiile și fundațiile din județul Suceava care primesc subvenții de la bugetul județean în anul 2005, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române c...