InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Iasi

Aplicarea art. 14 Cod procedura penala coroborat cu art. 998, 999 si 1000 Cod civil la stabilirea raspunderii civile a inculpatului si partii responsabile civilmente

(Decizie nr. 81 din data de 18.05.2006 pronuntata de Curtea de Apel Iasi)

Domeniu Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia) | Dosare Curtea de Apel Iasi | Jurisprudenta Curtea de Apel Iasi

Aplicarea art. 14 Cod procedura penala coroborat cu art. 998, 999 si 1000 Cod civil la stabilirea raspunderii civile a inculpatului si partii responsabile civilmente

Potrivit art. 99 si urmatoarele din Codul penal, minorii intre 14 si 16 ani care savarsesc fapte penale cu discernamant si minorii care au implinit varsta de 16 ani raspund penal si sunt tinuti sa raspunda si in ceea ce priveste repararea daunelor cauzate prin infractiunile pe care le-au comis.
Conform art. 14 alin. 1 Cod procedura penala, actiunea civila in procesul penal are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente, iar potrivit dispozitiilor cuprinse in alin. 3 al aceluiasi articol repararea pagubei se face potrivit legii civile.
Fata de aceste prevederi, temeiul juridic al raspunderii civile a minorilor pentru paguba cauzata prin infractiune il constituie reglementarea din art. 998-999 Cod civil si art. 14 Cod procedura penala, la fel ca si in cazul inculpatilor majori.
In legatura cu raspunderea delictuala pentru faptele prevazute de legea penala savarsite de minori se impune insa constatarea ca, in acest caz, exista doua forme ale raspunderii civile: o raspundere directa a minorului, in temeiul art. 998 si 999 Cod civil si o raspundere indirecta a parintilor, bazata pe dispozitiile art. 1000 alin. 2 Cod civil.
Odata dovedit ca minorul a savarsit o fapta ilicita, raspunderea parintilor se bazeaza pe prezumtia neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a indatoririlor ce le revin fata de copii , dispozitiile legale referitoare la raspunderea acestora corelandu-se cu cele din Codul familiei (art. 101) care prevede  ca "parintii sunt datori sa ingrijeasca de persoana copilului", precizandu-se ca ei sunt  obligati, intre altele, sa ingrijeasca si de "educarea"  lui, notiune mult mai larga decat cea de supraveghere, pe care o include.
In alin. ultim al art. 1000 se dispune ca parintii "sunt aparati de responsabilitate daca probeaza ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil", adica daca supravegherea copiilor nu  putut fi exercitata dintr-o cauza obiectiva, ce nu le poate fi imputata, sau daca din imprejurarile in care fapta a fost savarsita rezulta ca aceasta nu a putut fi impiedicata de ei.
In speta este in mod cert stabilit faptul ca in perioada 2003 - martie 2004 inculpata C.R., minora la acea data, a prestat diferite munci menajere in locuinta partii vatamate I.J.
Din cauza lipsurilor si pentru a-si procura mijloace materiale suplimentare inculpata a sustras bunuri din locuinta partii vatamate, bunuri ce au fost valorificate pe baza unor contracte de schimb valutar sau de imprumut cu amanet si cheltuite, ulterior.
In  context nu se poate sustine - pe baza declaratiilor martorilor V.P., O.V. si A.A.  - existenta unei cauze de exonerare de raspundere a partii responsabile civilmente C.C. prin indeplinirea in mod corespunzator atat a obligatiei de supraveghere cat si  celei de crestere si educare, in conditiile in care insasi partea responsabila civilmente presta diverse activitati in gospodaria partii vatamate si locuia impreuna cu inculpata, dispunand astfel de posibilitati adecvate pentru educarea si supravegherea acesteia.
Este lipsita de relevanta imprejurarea ca uneori inculpata ramanea sa doarma in locuinta partii vatamate impreuna cu fiica acesteia, cu care avea o relatie de prietenie; eventuala lipsa de supraveghere nefiind imputabila parintilor. Instanta nu poate inlatura culpa acestora constand in deficiente manifestate de ei in educatia copilului lor. Lipsa unei educatii corespunzatoare poate fi dedusa din chiar actul ilicit, prejudiciabil, savarsit de inculpata minora.
Cum in cauza s-a dovedit existenta unui raport de cauzalitate intre neindeplinirea indatoririlor parintesti si savarsirea de catre minora a faptei prejudiciabile, se angajeaza si raspunderea parintilor in temeiul art. 1000 alin. 2 din Codul civil.
In aplicarea art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod procedura penala, curtea a admis recursul partii civile, casand in parte, in latura civila, decizia penala nr. 59 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului Iasi si sentinta penala nr. 2434 din 13 mai 2005 a Judecatoriei Iasi. Curtea, in temeiul art. 14 si 346 Cod procedura penala si art. 998 si 1000 alin. 2 Cod civil, a obligat inculpata, in solidar cu partea responsabila civilmente, la despagubiri.
 (Decizia penala nr.81/18 mai 2006)
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Familie (infractiuni si alte probleme in legatura cu familia)

Ordin de protectie - Sentinta civila nr. 5C din data de 03.10.2012
Reincredintare minor - stabilire program vizita - Sentinta civila nr. 147 din data de 19.11.2011
Stabilire domiciliu minor - pensie intretinere - Sentinta civila nr. 141 din data de 19.01.2011
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1111 din data de 10.11.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 635 din data de 25.08.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 634 din data de 25.08.2010
Pensie intretinere major - Sentinta civila nr. 490 din data de 03.06.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 223 din data de 15.04.2010
Divort - Sentinta civila nr. 160 din data de 11.03.2010
Pensie intretinere - stabilire pensie - Sentinta civila nr. 176 din data de 24.03.2010
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 26 din data de 14.01.2010
pensie intretinere - Sentinta civila nr. 429 din data de 07.10.2009
Majorare pensie - Sentinta civila nr. 313 din data de 17.06.2009
Recunoastere hotarare de divort pronuntata intr-un stat tert fata de cetatenia ambilor soti. Art. 166 din Legea nr. 105/1992 - Decizie nr. 77/R din data de 30.01.2014
Divort. Exercitarea drepturilor parintesti asupra minorilor dupa divort. - Decizie nr. 276/R din data de 12.03.2014
Legea nr. 272/2004. Delegarea exercitarii drepturilor si obligatiilor parintesti. - Decizie nr. 30/R din data de 14.06.2006
Stabilirea paternitatii. Valoarea probatorie a expertizelor medico-legale de stabilire a legaturii de filiatie. - Decizie nr. 24/R din data de 21.04.2006
Dreptul familiei. Pastrarea numelui avut in timpul casatoriei. Intelesul notiunii de „motive temeinice” pentru care instanta poate admite cererea. - Decizie nr. 50/R din data de 06.05.2005
Dreptul familiei. Ocrotirea minorului prin masura plasamentului in regim de urgenta. Necesitatea cenzurarii masurii si dupa luarea acesteia prin aplicarea principiului interesului superior al copilului - Decizie nr. 39-R din data de 25.03.2005
Drept civil. Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort atunci cand unul din parinti locuieste in alta tara. - Decizie nr. 494 din data de 16.12.2014