: Drepturi salariale Cuprins pe materii: Dreptul muncii Legislatie relevanta: Legea nr. 518/1995 Rezumat: Dreptul la diurna reglementat de prevederile art. 17 din H.G. nr. 518/1995 au caracter facultativ facand aplicabile prevederile in materie in...

Prin sentinta civila nr. 999/02.09.2008 pronuntata de catre Tribunalul Galati,    s-a admis in parte actiunea formulata de contestatorul V.S. in contradictoriu cu intimata S.C. A SRL Sibiu.
S-a anulat decizia de desfacere disciplinara a contractului de munca nr. 66516/04.02.2008 emisa de intimata, si s-a dispus reintegrarea contestatorului in functia detinuta anterior concedierii.
A fost obligata intimata catre contestator la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, calculate de la data desfacerii disciplinare a contractului de munca si pana la data reintegrarii efective.
A fost obligata intimata catre contestator la plata diferentelor de diurna calculate la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegarii in strainatate in intervalul aprilie 2005-2008, la plata sumei de 3528 lei retinuta cu titlu de penalizari, la plata concediilor de odihna aferente anilor 2006-2007, la plata concediului medical aferent perioadei 01.02.2008-29.02.2008, precum si la plata sumei de 1333,10 lei cheltuieli de judecata.
S-au respins celelalte pretentii ca nefondate.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin contestatia formulata si inregistrata sub nr. 1208/121/06.03.2008 pe rolul Tribunalului Galati, contestatorul V.S. a solicitat in contradictoriu cu intimata S.C. A S.R.L. SIBIU anularea deciziei nr. 66516/04.02.2008 privind sanctionarea contestatorului cu desfacerea disciplinara a contractului de munca, reincadrarea in munca pe postul detinut anterior concedierii si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale aferente, plata diferentelor de diurna calculate la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995, plata concediilor de odihna pentru anii 2006-2007, plata sumei de 3528 lei retinuta cu titlul de penalizari, plata concediului medical aferent perioadei 01.02.2008 - 29.02.2008, plata bonurilor de masa, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
Motivandu-si in fapt contestatia a aratat ca a fost angajat al unitatii intimate in functia de sef de agentie, fiind trimis periodic in delegatii in afara tarii.
A invederat ca deoarece s-a imbolnavit grav din cauza programului de lucru si a conditiilor de munca si de cazare a fost nevoit sa revina in tara si la data de 01.02.2008 a fost internat in spital.
A mai aratat ca desi intimata a cunoscut situatia sa, in data de 04.02.2008 i-a fost desfacut in mod nelegal contractul de munca incalcandu-se prevederile art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii.
In sustinerea contestatiei a depus la dosar o serie de acte si inscrisuri.
Intimata nu a formulat intampinare depunand la dosar o serie de acte.
Prin dispozitia nr. 66516/04.02.2008 emisa de intimata s-a dispus desfacerea ea disciplinara a contractului de munca al contestatorului  art. 61 alin. 1 lit. a  din Codul muncii.
Decizia contestata a fost emisa pe data de 04.02.2008 data la care contestatorul se afla in incapacitate temporara de munca iar potrivit disp. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii.
Astfel instanta a retinut ca intimata in mod nelegal a procedat la desfacerea contractului de munca al contestatorului in perioada incapacitatii temporare de munca, motiv pentru care a dispus reintegrarea in functia detinuta anterior si plata drepturilor salariale pana la data reintegrarii efective.
Referitor la capatul de cerere privind plata diferentelor de diurna calculata la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegarii in strainatate, instanta a retinut ca potrivit disp. art. 45 lit. b teza finala din CCM unic la nivel national 2007 - 2010, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la institutiile publice.
In speta, intimata acorda contestatorului o diurna la un nivel inferior celui stabilit prin art. 45 lit. b din CCM unic la nivel national 2007-2010, motiv pentru care instanta a obligat intimata sa plateasca diferenta dintre diurna primita si diurna la minim conform H.G. nr. 518/1995.
In ce priveste restituirea sumei de 3528 lei retinuta cu titlul de penalizari, instanta a retinut ca, potrivit disp. art. 164 din Codul muncii, nici o retinere din salariu nu poate fi efectuata decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, intimata nefacand dovada ca retinerile au fost efectuate in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
De asemenea, intimata nu a facut dovada platii catre contestator a contravalorii concediilor de odihna pe anii 2006-2007, precum si a indemnizatiei pentru concediul medical aferent perioadei 01.02.2008 - 29.02.2008.
In ce priveste acordarea tichetelor de masa, instanta a retinut ca nu s-a facut dovada de catre contestator ca intimata acorda tichetele de masa, motiv pentru care a respins ca nefondat acest capat de cerere.
Fata de aceste considerente, instanta a admis in parte actiunea formulata de contestatorul V.S.         
          Impotriva acestei hotarari a declarat recurs intimata  S.C. A SRL Sibiu, considerand-o nelegala si netemeinica.
          In motivarea recursului a aratat ca:
1. Instanta de fond a pronuntat hotararea cu incalcarea disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 nefiind indicate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei cum si cele pentru care s-au inlaturat sustinerile partilor, fiind acordat altceva decat   s-a solicitat, in sensul ca a obligat-o la plata unor drepturi salariale indexate, majorate si reactualizate fara a se mentiona si cuantumul acestor drepturi, desi reclamantul precizase sumele pe care le solicita.
2. Instanta de fond nu a analizat toata situatia de fapt. Astfel, contestatorul nu a depus nici o plangere sau sesizare sau informare timp de trei ani din care sa rezulte ca are probleme de sanatate sau ca este in imposibilitate de a respecta sarcinile de serviciu. In conditiile in care angajatorul nu a avut cunostinta de problemele medicale ale salariatului, era normal ca acesta sa fie cercetat disciplinar pentru lipsa nejustificata de la serviciu si pentru predarea gestiunii unei alte persoane. Contestatorul nu a fost internat in spital in perioada mentionata in actele medicale ci a fost prezent la domiciliu, acesta prezentandu-se la locul de munca de unde a luat cunostinta de decizie si a doua zi a refuzat primirea corespondentei.
Decizia ca perioada 31.01.2008-05.03.2008 sa fie considerata concediu fara plata a fost luata dupa ce in discutia din data de 25.02.2008, i s-a comunicat contestatorului ca societatea este in imposibilitate de a plati concediile medicale din cauza unor vicii de forma si fond.
3. A precizat recurenta motivul pentru care nu a luat in calcul certificatul medical nr. 8997087 acordat la data de 11.02.2008, indicand vicii de forma ale acestuia : necompletarea corespunzatoare a rubricii descrise la art. 21 din Ordinul nr. 233/2006 care dispune ca, in cazul concediului medical acordat pentru internarea in spital se bara cu o linie termenul "Ambulatoriu"; s-au incalcat disp. art. 18 alin. 1 din Ordinul 60/2006 in sensul ca a fost acordat si eliberat la o alta data decat data externarii. De asemenea, nu este corect nici certificatul medical nr. 8997309/15.02.2008 intrucat nu a fost emis de medicul de familie, nu are viza medicului de medicina muncii si a fost emis fara ca intimatul sa prezinte adeverinta.
4. In ceea ce priveste acordarea diurnei externe, a aratat ca art. 1, art. 2 si 16 din H.G. nr. 518/1995 privesc in mod special misiunile cu caracter temporar si institutiile fata de care se acorda drepturile in conditiile reglementate de art. 5 si 7  din hotarare iar norma cuprinsa in art. 17 are doar caracter de recomandare pentru ceilalti agenti economici, situatie in care se regaseste si recurenta. Drepturile salariale fac obiectul negocierii directe intre angajat si angajator, fiind prevazute in contractul colectiv de munca si in contractul individual de munca.
In drept, a intemeiat recursul pe disp. art. 261, 299-316 C.pr. civila.
A depus la dosar practica judiciara, cartea de munca a contestatorului si alte inscrisuri care se regasesc si la dosarul de fond.
Intimatul contestator V.S. a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei primei instante ca fiind legala si temeinica. A depus la dosar practica judiciara.
Prin decizia civila nr. 124/R/30.01.2009 a Curtii de Apel Galati a fost admis recursul declarat de parata SC A SRL, cu sediul in Sibiu impotriva sentintei civile nr. 999/02.09.2008 pronuntata de Tribunalul Galati.
A fost modificata in parte sentinta civila nr. 999/02.09.2008 a Tribunalului Galati in sensul ca:
A fost inlaturata mentiunea privind obligarea intimatei catre contestator la plata diferentelor de diurna calculate la nivelul minim conform H.G. nr. 518/1995 pentru perioada delegarii in strainatate in intervalul aprilie 2005 - 2008.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate.
Au fost avute in vedere urmatoarele considerente:
Primul motiv de recurs nu poate fi retinut intrucat prima instanta a indicat toate argumentele pe care le-a avut in vedere la pronuntarea hotararii inclusiv temeiurile de drept. Astfel, a precizat ca, potrivit disp. art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca stabilita prin certificat medical, acesta fiind motivul pentru care s-a constatat ca decizia de concediere este nelegala iar restabilirea situatiei anterioare este prevazuta de art. 78 din Codul muncii.
De asemenea, a indicat prima instanta faptul ca este aplicabila H.G. nr. 518/1995 in ceea ce priveste diurna.
S-a aratat ca restituirea sumei de 3528 lei retinuta cu titlu de penalizari este intemeiata potrivit art. 164 din Codul muncii.
Fata de cele aratate, se constata ca hotararea respecta prevederile art. 261 Cod procedura civila.
Referitor la faptul ca nu s-a indicat cuantumul sumei datorate, Curtea arata ca acesta nu poate constitui un motiv de recurs, intrucat creanta, asa cum a fost stabilita de prima instanta, este determinabila chiar daca nu determinata. Ceea ce sustine recurenta este doar o problema de executare si nu motiv de nelegalitate sau netemeinicie a unei sentinte. Sustinerea intimatei ca s-a acordat altceva decat s-a solicitat este lipsita de interes intrucat cel care ar fi putut emite critici cu privire la acest aspect nu putea fi decat reclamantul insa acesta nu a declarat recurs.
Nici al doilea motiv de recurs nu este intemeiat.
Astfel, din biletul de iesire din spital eliberat la data de 08.02.2008 rezulta ca intimatul contestator a fost internat in spital in perioada 01-08.02.2008 iar din certificatele de concediu medical nr. 8997087 si 89970309 rezulta, de asemenea, ca intimatul se afla in concediu medical de la data de 01.02.2008-29.02.2008.
Textul art. 60 litera a din Codul muncii este clar si lipsit de echivoc: nu se poate fi dispusa concedierea unui salariat pe durata incapacitatii temporare de munca.
Fata de dispozitiile legale, situatia de fapt scoasa in evidenta de catre recurenta nu schimba cu nimic cele retinute de instanta de fond si nici nu poate duce la alta solutie decat anularea deciziei de concediere emisa cu nerespectarea disp. art. 60 lit. a din Codul muncii.
Faptul ca unitatea recurenta a aprobat concediu fara plata in perioada 31.01.2008-05.03.2008 nu afecteaza dreptul contestatorului la concediul medical intrucat concediul fara plata si concediul medical sunt notiuni distincte, reglementate diferit. Pe perioada concediului medical se suspenda contractul individual de munca, de drept, potrivit disp. art. 50 lit. b din Codul muncii. In aceste conditii, concediul fara plata nu antameaza perioada concediului pentru incapacitate temporara de munca perioada pentru care se plateste o indemnizatie din fondul de asigurari sociale si nu din patrimoniul angajatorului. Deci, concediul medical primeaza, contrar sustinerilor recurentei.
Nici al treilea motiv de recurs nu este considerat ca intemeiat.
Faptul ca nu s-a barat cu o linie termenul de "Ambulatoriu" in conditiile in care intimatul a fost internat in spital nu este relevant in cauza intrucat intimatul nu a fost internat pe intreaga perioada mentionata in certificatul de concediu medical ci doar in perioada 01-08.02.2008. Acesta este si motivul pentru care certificatul medical a fost eliberat la o data ulterioara datei externarii, intrucat intimatul a beneficiat de concediu medical nu doar pe perioada internarii ci si ulterior acesteia astfel ca nu au fost incalcate prevederile art. 18 alin. 1 din Ordinul nr. 60/2006.
Si in ceea ce priveste al doilea certificat medical, nr. 8997909, se poate observa ca este vizat de catre medicul de familie.
Oricum, instanta nu retine ca fondata afirmatia recurentei in sensul ca nu poate plati indemnizatia de concediu medical pentru vicii de forma ale certificatelor de concediu medical, oricare ar fi acestea. Recurenta face doar afirmatia ca ar fi restituit contestatorului certificatele in vederea completarii corecte a acestora insa nu face nici o dovada in acest sens. Atat timp cat responsabilitatea de a completa corect certificatele medical revine, potrivit legii, medicului, nu se poate lua dreptul salariatului de a beneficia de indemnizatia de concediu medical pentru o culpa care nu ii apartine. Unitatea, in cazul in care ar fi constatat vicii de forma si erori in completare, trebuia sa comunice aceste aspecte contestatorului salariat, in baza principiului informarii, pentru ca acesta sa le poata prezenta medicului ce le-a eliberat in vederea rectificarii. Simplul refuz la plata indemnizatiei nu duce la concluzia ca unitatea a fost de buna-credinta.
Nu este lipsit de relevanta nici faptul ca, la dosarul de fond, recurenta nu si-a facut nici un fel de aparari, nefiind prezenta decat la ultimul termen de judecata cand a pus concluzii, precizand doar ca societatea nu are cum sa plateasca drepturile derivate din concediul medical insa fara sa indice si motivele, fara sa depuna intampinare, fara sa propuna nici o proba astfel ca prima instanta a analizat corect situatia de fapt asa cum a fost retinuta din probele administrate.
Nici in recurs recurenta nu a depus inscrisuri din care sa rezulte ca a informat salariatul despre erorile strecurate in certificate si acesta ar fi refuzat sa le remedieze. Dimpotriva, din adresa nr. 618223/30.10.2008 rezulta ca insasi unitatea s-a adresat compartimentului "Contabilitate", solicitand sa se plateasca contestatorului indemnizatia de concediu medical pe perioada 01.02.-29.02.2008. Simple sustineri nedovedite nu au consecinte juridice, potrivit disp. art. 1161 din Codul civil.
Faptul ca revendicarile salariatului nu au fost aduse la cunostinta societatii inainte de anulare deciziei de desfacere a contractului de munca nu schimba solutia instantei de fond, acesta neavand nici o obligatie legala de a incunostiinta anterior pe angajator de eventuale revendicari salariale.
Al patrulea motiv de recurs este apreciat insa ca intemeiat de catre Curte.
Intr-adevar, conform contractului colectiv de munca la nivel national, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la institutiile publice, in speta, H.G. nr.  518/1995.
Deci, textul din contractul colectiv de munca la nivel national are caracterul unei norme de trimitere la actul normativ mentionat mai sus, pe deplin aplicabil in cauza.
Insa, instanta de fond nu a observat disp. art. 17 alin.  din Hotararea de Guvern care precizeaza ca se recomanda agentilor economici, altii decat cei prevazuti la art. 16 alin. (1), precum si fundatiilor, asociatiilor si altora asemenea, sa aplice in mod corespunzator prevederile prezentei hotarari.
Deci, norma este facultativa si nu imperativa astfel ca, in mod corect recurenta a platit contestatorului drepturile de diurna la nivel negociat din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, sustinerile acesteia fiind astfel corecte.
Practica altor instante depusa la dosar de nu poate obliga instanta a da o solutie identica intrucat nu reprezinta izvor de drept iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin hotararea pronuntata la data de 6 decembrie 2007 in cauza Beian  impotriva Romaniei, a precizat faptul ca, divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand autoritate supra competentei lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradictii ale jurisprudentei revine instantei supreme. Titlu: Plata compensatorie
Cuprins pe materii: Dreptul muncii
Legislatie relevanta: art. 969, 977 Cod civil
Rezumat: Acordarea platilor compensatorii se realizeaza potrivit ofertei angajatorului insusita de catre salariat la momentul disponibilizarii.
Hotararea:
Prin sentinta civila nr. 924/13.08.2008 Tribunalul Galati a admis in parte actiunea promovata de reclamanta P.A. in contradictoriu cu parata SC A.M. GALATI SA .
A fost obligata parata sa achite reclamantei suma de 1010,5 lei cu titlu de plati compensatorii aferente lunii ianuarie 2008 si apoi  cate  2021 lei lunar pana in luna octombrie 2008 inclusiv, actualizate la rata inflatiei cu incepere de la data pronuntarii si pana la data platii efective.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea formulata si inregistrata la Tribunalul Galati sub nr. 4497/121/2008 reclamanta P.A. a solicitat obligarea paratei SC "A.M." Galati  la plata drepturilor salariale restante in suma de 2021 lei incepand cu data de 15.ian.2008 la zi.
In fapt a sustinut ca a fost angajata la SC "A.M." Galati pana la data de 1.11.2007 cand a acceptat o disponibilizare voluntara, sens in care s-a emis decizia nr. 95913. La data respectiva disponibilizarea s-a efectuat pe baza unei scheme de plecari voluntare aprobata de conducerea unitatii prin care in functie de vechimea in unitate se acordau un numar de salarii compensatorii. Desi potrivit schemei de disponibilizare urma sa primeasca 12 salarii compensatorii pana la data pensionarii, cu incepere din luna ianuarie 2008 parata nu i-a mai efectuat aceste plati cu motivarea ca indeplineste conditiile de pensionare. In luna ianuarie 2008 parata a efectuat o plata partiala a primit doar suma de 1010,5 lei cu titlu de salariu compensatoriu. Considera ca este prejudiciata prin modul in care unitatea angajatoare interpreteaza clauzele disponibilizarii voluntare, deoarece dreptul la pensie nu este o obligatie, motiv pentru care a promovat prezenta cerere.
In sustinerea actiunii a solicitat proba cu acte. 
Prin intampinare parata a solicitat respingerea actiunii cu motivarea ca reclamanta indeplineste conditiile pentru pensie la limita de varsta si fata de clauzele disponibilizarii colective nu mai are dreptul sa incaseze salarii compensatorii.
Desi reclamanta indeplineste conditiile de pensionare pentru limita de varsta,se constata ca acesta este totusi indreptatita sa primeasca salariile compensatorii in continuare, pentru urmatoarele motive:
Schema de plecari voluntare din 12.06.2007 nu poarta stampila unitatii angajatoare si contine clauze indoielnice care nu pot fi interpretate decat in favoarea reclamantei ca parte contractanta subordonata paratei in raportul de munca.
Astfel angajatii cu o vechime in munca de peste 15 ani dar care nu indeplinesc conditiile de pensionare beneficiaza potrivit schemei de disponibilizare voluntara de un numar de 12 salarii compensatorii, iar angajatii care au vechime de peste 15 ani si indeplinesc conditiile de pensionare in urmatoarele 12 luni de la data depunerii cererii de disponibilizare, vor primi salarii compensatorii  pana la data pensionarii.
Parata nu a dovedit ca aceasta clauza de disponibilizare voluntara (pentru cei care indeplinesc conditiile de pensionare in 12 luni de la data depunerii cererii) a fost clar si neechivoc negociata cu salariatii care au acceptat disponibilizarea astfel incat sa se poata stabili dincolo de orice indoiala care a fost motivatia pentru care reclamanta a acceptat disponibilizarea deoarece dreptul la pensie este un drept fundamental si nu o obligatie astfel cum prevede Legea 19/2000.
Fiind vorba de o disponibilizare voluntara partile erau libere sa negocieze si sa prevada acordarea salariilor compensatorii chiar si dupa indeplinirea conditiilor de pensionare ca un stimulent pentru angajati si pentru a preveni pierderi in patrimoniul angajatorului. Pe de alta parte nu poate fi ignorat faptul ca parata beneficiaza de consiliere juridica specializata si putea si chiar avea obligatia sa insereze in planul de disponibilizare clauze exprese si neinterpretabile. Ar fi inechitabil pentru reclamanta sa beneficieze de un regim de protectie sub nivelul salariatilor care se afla in situatii similare (cu vechime de peste 15 ani dar mai mica decat aceasta si care nu indeplinesc conditiile de pensionare in 12 luni de la data depunerii cererii de disponibilizare).
In conditiile mai sus expuse s-a retinut ca parata nu a explicitat si nu a diferentiat la momentul disponibilizarii intre data nasterii dreptului la pensie si data exercitarii acestui drept. In consecinta aceste dubii cu privire la momentul pana la care se datoreaza venitul de completare profita reclamantei. Ca urmare are dreptul la salarii compensatorii cu incepere din luna noiembrie 2007, data disponibilizarii voluntare si pana in noiembrie 2008 inclusiv, adica timp de 12 luni, in suma de 2021 lei lunar. In luna ianuarie 2008 a primit doar 1010,5 lei si ca urmare are dreptul la diferenta de 1010,5 lei.
Pentru considerentele mai sus mentionate, potrivit art. 969,977 si urm. C.civ. in ref. la art. 39 lit. j Codul muncii s-a constatat ca actiunea este fondata in parte, motiv pentru care a admis-o in limita sumei solicitata de reclamanta.
S-a dispus actualizarea sumelor acordate prin prezenta hotarare, pentru a asigura o reala si efectiva despagubire.   
          Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata  SC A.M. Galati S.A. considerand-o nelegala si netemeinica.
          In motivarea recursului a aratat ca:
In primul rand  a aratat ca instanta de fond nu a precizat si alte  norme de drept material  in justificarea solutiei date si este evident ca disp. art. 969, 977 si urmatoarele din Codul civil si art. 39 lit. j din Codul Muncii sunt motive straine de natura  pricinii, acest fapt echivaland cu o nemotivare a sentintei recurate.
 In al doilea rand, instanta de fond a interpretat in mod gresit natura si intelesul a cestui act juridic  subliniindu-i natura dintre un act unilateral al angajatorului intr-o conventie care  trebuia negociata cu salariatii si caruia ar fi trebuit sa-i fie aplicabile  disp. art. 969, 977 Cod Civil.
In al treilea  rand, hotararea este lipsita de temei legal  intrucat  nu se intemeiaza pe nici o norma juridica de drept material care sa poata constitui premiza majora a solutiei pronuntate in cauza.
In drept a invocat disp. art. 304 pct. 7 si 9 si 3041 Cod procedura civila.
In concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotararii recurate in sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta, ca nefondata.
Intimata  a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru urmatoarele  considerente:
 In ceea ce priveste prima sustinere in sensul ca hotararea cuprinde  motive contradictorii ori  straine  de natura pricinii, se observa ca din chiar argumentarea acestui motiv rezulta  o situatie contrara celei  invocate, deoarece chiar recurenta recunoaste  ca acordul exprimat pentru  incetarea raporturilor de munca a avut la baza oferta concretizata in asa numita  ,,schema de plecari voluntare" este evident ca disp. art. 969 si 977 Cod civil devin aplicabile.
 De asemenea, in prezenta cauza nu are relevanta faptul daca reclamanta beneficiaza sau nu de pensie pentru limita de varsta deoarece are peste 15 ani vechime si se incadreaza in cea de-a patra rubrica a tabelului.
 A retine o alta solutie echivaleaza cu privarea salariatilor de drepturile lor prin intermediul unor manevre  frauduloase, stiut fiind ca  in situatia in care au avut loc disponibilizari masive prin lege,recurenta a fost obligata la plata de venituri in completare care erau acordate concomitent cu pensia pentru limita de varsta.
Manevra frauduloasa consta in imprejurarea ca le-au fost inmanate salariatilor inscrisuri de o valoare juridica indoielnica, cu clauze neclare care lasa loc de interpretare. Aceasta interpretare  trebuie realizata in favoarea reclamantei deoarece  citind inscrisul, ea a gasit o rubrica ce-i era aplicabila si acesta a fost motivul determinant pentru solicitarea de a se retrage din activitate.
Prin decizia civila nr. 172/R/02.02.2009 a Curtii de Apel Galati a fost admis  recursul declarat de parata A.M. GALATI S.A. impotriva sentintei civile nr. 924/13.08.2008 pronuntata de Tribunalul Galati in dosarul nr. 4497/121/2008.
          A fost modificata in tot sentinta civila nr. 924/13.08.2008 a Tribunalului Galati si in rejudecare:
          A fost respinsa actiunea formulata de reclamanta P.A. in contradictoriu cu parata  A.M. GALATI S.A., ca nefondata.
Au fost avute in vedere urmatoarele considerente:
Astfel, prin schema de plecari voluntare, angajatorul a oferit salariatilor care inceteaza voluntar activitatea, bonusuri si plati compensatorii, reclamanta-intimata incadrandu-se in categoria salariatilor carde indeplineau conditiile de pensionare in termen de 12 luni de la  data depunerii cererii de retragere, situatie in care  plata sumelor compensatorii lunare  se face pana la  data pensionarii.
Prin cererea din data de 12.10.2007 reclamanta a solicitat retragerea voluntara din activitate in  temeiul disp. art. 55 lit. b din Codul Muncii si acordarea drepturilor prevazute in schema de plecari voluntare oferite de unitate.
 Intimata-reclamanta nu a contestat oferta de plecari  voluntare ci a afirmat doar ca nu  s-a pensionat si prin urmare reclamanta a  inteles clar clauzele din schema de plecari voluntare contrar sustinerilor instantei de fond.
 Nici prin concluziile scrise depuse la dosar de  aparatorul reclamantei nu a contestat continutul clauzelor din schema de plecari voluntare si prin  acceptarea  ofertei a inteles ca se incadreaza in ultimul aliniat urmand sa primeasca  plati compensatorii pana la data pensionarii.
Mai mult, oferta de plecari voluntare a fost adusa la cunostinta salariatilor conform procesului verbal incheiat la data de 12.10.2007, proces verbal care nu  a fost declarat fals.
         Cu atat mai mult, prin cererea adresata angajatorului la data de 21.01.2008 (filele 18,19 si 29 - dosar fond) intimata nu invoca faptul ca nu a  inteles clauzele din oferta pe care a acceptat-o, ci a invocat motive  externe raporturilor de munca.
         Sustinerile reclamantei din actiune au fost combatute de catre recurenta cu inscrisul depus  in recurs respectiv decizia nr.1-216845/16.02.2008 privind acordarea pensiei  pentru munca depusa si limita de varsta din care rezulta ca drepturile  de pensie au fost stabilite incepand cu data de 14.01.2008 si  corect recurenta a sistat plata platilor compensatorii incepand cu aceasta data.
         Desi argumentele instantei nu se regasesc in  motivarea in fapt a actiunii si nici nu au fost puse in discutia partilor,acestea nu au suport legal.
         De fapt, schema de plecari voluntare este  un act unilateral al angajatorului, o oferta facuta de angajat salariatilor sai in anumite  conditii pe care angajatul le accepta sau nu  fara sa se negocieze  nici una  din  conditiile prevazute .
         Dimpotriva, instanta de fond nu a avut in vedere  disp. art. 37 din Codul Muncii care prevede expres cazurile cand se aplica  principiul negocierii si anume, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca.
         Retinerea  disp. art. 969 si 977 Cod civil care se refera la conventii si a disp. art. 39 lit. j Codul Muncii  care se refera la protectia salariatilor in caz  de concediere, sunt motive straine de natura pricinii ceea ce echivaleaza practic cu nemotivarea hotararii.
          De asemenea, instanta de fond interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a schimbat intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, schimbandu-i natura dintre un act unilateral al angajatorului intr-o conventie care trebuie  negociata cu salariatul si caruia ar fi trebuit sa-i fie aplicabile disp. art. 969 si 977 Codul civil.
          Asadar, oferta de plecari voluntare nu cuprinde  nici o clauza neindoielnica si nu se pune  problema unei inechitati intre salariat asa cum a retinut prima instanta.
          Intentia angajatorului nefiind cea de a  cumula  pensia cu platile compensatorii contrar a ceea ce a  sustinut prima instanta.
          Hotararea instantei de fond este criticabila si sub aspectul ca se refera la aspecte care tin de  organizarea interna a societatii si face recomandari cu privire la modul de  intocmire a conventiilor intre parti,desi in situatia ofertei de plecari voluntare nu se negociaza nici una dintre clauze.