InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Targu-Mures

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Revocare. Consecinte

(Decizie nr. 38/A din data de 03.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures)

Domeniu Amnistii, gratieri, suspendari ale executarii pedepsei; Suspendare a executarii; Suspendarea conditi | Dosare Curtea de Apel Targu-Mures | Jurisprudenta Curtea de Apel Targu-Mures

Din prevederile art. 83 din Codul penal din 1969, al caror efect continua sa se produca in baza art. 15 alin. 2 din legea nr. 187/2012, reiese ca in cazul savarsirii unei noi infractiuni intentionate in termenul de incercare al suspendarii conditionate a executarii unei pedepse anterioare, suspendarea se revoca. Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii este, in acest caz, obligatorie, iar instanta nu poate dispune o noua suspendare conditionata a executarii pedepsei, indiferent daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 81 alin. 1 lit. b privind durata pedepsei aplicate pentru infractiunea anterioara, intrucat, potrivit art. 83 alin. 3 din Codul penal din 1969, numai daca infractiunea ulterioara este savarsita din culpa, nu si atunci cand aceasta este savarsita cu intentie, instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, chiar daca infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, iar revocarea primei suspendari nu mai are loc.
C. pen. din 1969, art. 83
Inalta curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, dec. nr. I/17 ianuarie 2011
Legea nr. 187/2012, art. 15
Prin sentinta penala nr. 438/17 decembrie 2013, Judecatoria Toplita a dispus dupa cum urmeaza:
Condamna pe inculpatul B. E. pentru comiterea infractiunilor de taiere ilegala de arbori, prevazuta si pedepsita de art. 108 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008, cu retinerea art. 74, 76 lit. d Cod penal la:
- 1 ( un ) an inchisoare.
In baza art. 110 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008, cu retinerea art. 74, 76 lit. c condamna acelasi inculpat  la:
- 2 ( doi ) ani inchisoare.
Constata comise faptele in conditiile art. 33 lit. a Cod penal, iar in baza art. 34 lit. b Cod penal contopeste pedepsele urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de:
2 ( doi ) ani inchisoare.
In temeiul art. 83 Cod penal revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 (doua) luni inchisoare timp de incercare 2 ani plus 2 luni, aplicata inculpatului in dosarul nr. 1223/326/2010 al Judecatoriei Toplita si dispune ca aceasta pedeapsa sa fie executata alaturi de pedeapsa aplicata in prezenta cauza, urmand ca - in final - inculpatul sa execute in final:
-  2 (doi) ani si 2 luni inchisoare.
Priveaza pe inculpat de exercitiul drepturilor civile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durata si in conditiile prevazute de art. 71 alin. 1 Cod penal.
In temeiul art. 81, art. 82 si art. 71 alin. 5 Cod penal - dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 (doi) ani plus durata pedepsei rezultante aplicata mai sus care reprezinta termen de incercare pentru inculpat.
In temeiul art. 359 alin. 1 si alin. 2 Cod procedura penala - atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendarii executarii pedepsei in cazul comiterii unei noi infractiuni, cu intentie, in interiorul termenului de incercare si asupra consecintelor acestei revocari.
Admite in parte actiunea civila formulata de partea vatamata constituita parte civila B. G. si, in consecinta:
Obliga inculpatul sa plateasca partii civile B. G. suma de 7200 lei despagubiri civile.
In motivare, prima instanta a aratat ca din procesul-verbal de constatare intocmit de organele de control rezulta faptul ca in perioada ianuarie-martie 2012 pe timp de zi, singur, cu ajutorul unui motoferastrau mecanic si a unui ferastrau manual, inculpatul s-a deplasat pe terenul faneata impadurita proprietatea partii vatamate situat la locul numit,,Paraul Argintaria" de unde fara drept ori aprobare a taiat de pe picior, nemarcati un numar total de 70 arbori cu un volum total de 39,212 mc din care 48 arbori in volum de 30,314 mc de esenta rasinoasa, iar un numar de 22 arbori in volum de 8,898 mc de esenta foioase. Dupa doborarea arborilor inculpatul  i-a fasonat si sectionat la diferite lungimi, iar apoi i-a transportat prin tarare cu ajutorul nuor cai proprietatea martorilor care l-au ajutat fara sa cunoasca provenienta materialului lemnos, pana la un drum auto forestier de unde inculpatul a transportat o cantitate de circa 9-10 mc material lemnos cu autospeciala condusa de martorul O. D., in comuna Grinties, sat Bradu, judetul Neamt spre vanzare. Pentru transport martorul a primit de la invinuit suma de 1.000 lei iar dupa circa o saptamana inculpatul l-a contactat pe martor, aducandu-i la cunostinta ca mai are de vanzare cantitatea de 7-8 mc material lemnos, insa martorul l-a refuzat deoarece nici la primul transport nu i-a eliberat acte de provenienta si transport. Cu ocazia cercetarii la fata locului, s-au gasit cantitatea de 1,222 mc material lemnos de esenta rasinoasa si cantitatea de 1,144 mc de esenta de fag, care au fost abandonate la cioata, acest material lemnos fiind predat prin proces-verbal sotiei partii vatamate, numita B. M. La pregatirea, sectionarea si transportul pana la drumul auto a materialului lemnos, inculpatul a fost ajutat de martorii B. G., M. N.-F. si Z. D.
Din calculul valorii pagubei efectuat de ITRSV Brasov, rezulta ca cele 70 de bucati arbori taiati ilegal de catre inculpat in volum total de 39,2012 mc sunt in valoarea de 3.928,785 lei (fara TVA).
Din declaratia partii vatamate B. G., rezulta ca prin faptele inculpatului i-a fost cauzat un prejudiciu in suma totala de 207.000 lei din care suma de 5.000 lei reprezinta c/v materialului lemnos taiat ilegal si sustras de invinuit, suma de 2.000 lei reprezentand valoarea curateniei terenului de resturile de exploatare si suma de 200.000 reprezentand distrugerea vegetatiei forestiere tinere si altor distrugeri aduse terenului in cauza.
In drept, fapta inculpatului intruneste elementele constitutive ale infractiunii de taiere ilegala de arbori, fapta prevazuta si pedepsita de art. 108 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008, cu art. 74, 76 lit. d Cod penal.
La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare ale pedepsei prevazute de art. 72 Cod penal, limitele speciale de pedeapsa, gradul de pericol social concret al faptei care va fi retinut prin aprecierea conditiilor concrete in care fapta a fost comisa, urmarea efectiva produsa precum si ce care s-ar fi putut produce si la circumstantele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut si regretat in mod sincer comiterea faptei, contribuind astfel la stabilirea adevarului judiciar in cauza, a manifestat o atitudine de regret fata de consecintele pe care fapta sa le-a produs, astfel ca se va aplica inculpatului pedeapsa inchisorii apreciata ca fiind apta sa realizeze exigentele de reeducare a inculpatului si de restabilire a valorilor sociale lezate prin fapta acestuia, ca si prevenirea comiterii de noi infractiuni, sub aspectul functiei de preventie generala, conform dispozitiilor art. 52 Cod penal.
Impotriva acestei sentinte au formulat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Toplita si partea civila B. G.
Parchetul a aratat ca dispozitiile instantei de fond sunt nelegale, cu privire la aplicarea dispozitiilor art.81, 82 si art.71 alin.5 Cod penal, prin care s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
Partea civila s-a plans cu privire la pedeapsa, care i se pare foarte mica, avand in vedere ca inculpatul i-a taiat un sfert din padure.
Apelurile sunt fondate, pentru urmatoarele considerente:
Starea de fapt si incadrarea juridica a faptei nu sunt contestate.
In ce priveste criteriile de individualizare  a pedepsei, acestea au fost in mod just aplicate.
Solutia de suspendare a pedepsei rezultate din aditionarea pedepselor stabilite in cauza cu pedeapsa de doua luni inchisoare aplicata inculpatului prin s.p. nr. 21/23.02.2011 a Judecatoriei Toplita este, insa, nelegala. Din prevederile art. 83 din Codul penal din 1969, al caror efect continua sa se produca in baza art. 15 alin. 2 din legea nr. 187/2012, reiese ca in cazul savarsirii unei noi infractiuni in termenul de incercare pe care a fost suspendata o precedenta pedeapsa, suspendarea se revoca. Asa cum se arata in jurisprudenta instantei supreme (spre exemplu, decizia penala nr. 212 din 22 ianuarie 2008), revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii este obligatorie. In acest caz, instanta nu poate dispune o noua suspendare conditionata a executarii pedepsei, indiferent daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 81 alin. 1 lit. b) privind durata pedepsei aplicate pentru infractiunea anterioara, intrucat, potrivit art. 83 alin. 3 din Codul penal, numai daca infractiunea ulterioara este savarsita din culpa, nu si atunci cand aceasta este savarsita cu intentie, instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, chiar daca infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, iar revocarea primei suspendari nu mai are loc.
Ca urmare, instanta a admis apelurile promovate impotriva sentintei penale nr. 438/17 decembrie 2013 a Judecatoriei Toplita, in baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod pr. pen.. S-a desfiintat partial sentinta si in rejudecare s-a eliminat din aceasta sentinta penala aplicarea prevederilor art. 81 si 82 Cod penal, respectiv a suspendarii conditionate, pe durata unui termen de incercare de 4 ani si 2 luni a executarii pedepsei rezultante  de 2 ani si 2 luni inchisoare. S-a eliminat de asemenea si dispozitia referitoare la respectarea prevederilor art.83 Cod penal. S-au mentinut toate celelalte dispozitii din sentinta penala criticata ce nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. Cod procedura penala.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Amnistii, gratieri, suspendari ale executarii pedepsei; Suspendare a executarii; Suspendarea conditi

Anulare act administrativ. Decizie de imputare - prejudiciu constand in decontarea sumelor cuprinse in prescrip?iile medicale eliberate unor pacien?i interna?i intr-o unitate spitaliceasca militara. - Sentinta civila nr. 102 din data de 26.09.2014
Insolven?a. Suspendare provizorie a executarii hotararii prin care s-a dispus intrarea debitoarei in faliment. - Hotarare nr. 34/CC din data de 10.03.2015
Insolven?a. Contesta?ie impotriva hotararii adunarii generale a creditorilor prin care a fost confirmat administratorul judiciar (desemnat provizoriu de judecatorul sindic). - Decizie nr. 396/A din data de 29.09.2014
Insolven?a. Confirmare plan de reorganizare judiciara. - Decizie nr. 606/A din data de 10.11.2014
Anulare act administrativ-fiscal. Contribu?ia la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (F.N.U.A.S.S.). - Decizie nr. 4332/R din data de 10.09.2014
Anulare act administrativ-fiscal. Restituire taxa pe poluare ?i plata dobanda. Decizie de impunere pentru "dobanda necuvenita". - Decizie nr. 5817/R din data de 13.11.2014
Anulare act administrativ. Decizie de excludere la plata emisa de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura - Decizie nr. 6160/R din data de 17.12.2014
Contencios administrativ. Taxa de poluare - Decizie nr. 7669/R din data de 15.11.2013
Consecintele juridice ale inchiderii procedurii falimentului societatii debitoare asupra cauzelor aflate pe rolul instantelor in care respectiva societate este parte. Lipsa calitatii procesuale - Decizie nr. 8516/R din data de 10.12.2013
Faliment. Contestatie la tabelul preliminar de creante. Creantele supuse procedurii de verificare si exceptiile reglementate de lege - Decizie nr. 8517/R din data de 12.12.2013
Aspecte legate de Legea nr. 85/2006 privind solutionarea contestatiilor formulate impotriva masurilor luate de practicianul in insolventa - Decizie nr. 8521/R din data de 12.12.2013
Faliment. Aspecte legate de solutionarea cererii de angajare a raspunderii personale materiale a persoanelor culpabile de ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa. - Decizie nr. 8524/R din data de 12.12.2013
Faliment. Contestatie impotriva tabelului definitiv de creante. Consecinta modificarii tabelului definitiv de creante asupra planului de distribuire - Decizie nr. 7631/R din data de 14.11.2013
Faliment. Notificarea creditorilor. Procedura de notificare. Repunerea creditorului in termenul de depunere a declaratiei de creante. - Decizie nr. 7637/R din data de 14.11.2013
Faliment. Aspecte legate de constituirea cautiunii, ca si forma de reducere a riscurilor la care este supus furnizorul fortat de aplicarea art. 38 din Legea nr. 85/2006. - Decizie nr. 7639/R din data de 14.11.2013
Contencios administrativ. Clauze ale contractului colectiv de munca in care au fost negociate drepturi materiale acordate salariatilor, functionari publici, personal platit din fondurile publice - Decizie nr. 7656/R din data de 15.11.2013
Drepturi acordate salariatilor in baza unui contract colectiv de munca. Limitele negocierii drepturilor materiale in privinta personalului bugetar, platit din fondurile publice - Decizie nr. 6315/R din data de 10.10.2013
Obligatia de plata a contributiei la FNUASS, pentru veniturile suplimentare realizate de pensionari - Decizie nr. 6330/R din data de 10.10.2013
Aspecte legate de procedura de contestare a actelor administrativ fiscale reglementata de O.G. nr. 92/2003 rep - Decizie nr. 6328/R din data de 10.10.2013
Hotararea Consiliului Local - procedura de autorizare a transportului masei lemnoase pe drumurile forestiere aflata in domeniul public al comunei; aprobare formular model al autorizatiei de transport - Decizie nr. 6326/R din data de 10.10.2013