Decizie de sanctionare disciplinara. Individualizarea sanctiunii

Potrivit dispozitiilor art. 61 lit. a) din Codul muncii, concedierea disciplinara poate sa intervina in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern.
Angajatorul  poate dispune concedierea disciplinara in cazul savarsirii cu vinovatie a unei singure fapte grave - sub acest aspect statuandu-se in teoria si practica judiciara ca trebuie sa fie vorba de o fapta care perturba substantial activitatea unitatii, in sensul in care, din analiza tuturor elementelor de fapt, rezulta ca, in mod rezonabil, mentinerea in unitate a celui vinovat nu este posibila, precum si in cazul incalcarii repetate a obligatiilor de serviciu -  situatie care presupune savarsirea a cel putin doua abateri disciplinare, insa, daca este intrunita aceasta conditie, nu criteriul cantitativ, respectiv numarul de abateri, este hotarator, ci componenta lor calitativa.
Solutia adoptata  este in acord cu criteriile de individualizare a sanctiunii disciplinare, prevazute de art. 250 din Codul muncii, in conformitate cu care angajatorul trebuie sa aiba in vedere imprejurarile in care fapta a fost savarsita, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generala in serviciu si eventualele sanctiuni disciplinare pe care acesta le-a mai suferit.
Observand si ca in cauza nu s-a dovedit ca reclamantul ar fi avut o comportare necorespunzatoare la serviciu, anterior evenimentelor care au generat prezentul litigiu, Curtea a constatat ca aplicarea de catre parata a celei mai grave dintre sanctiunile prevazute de art. 248 alin. 1 din Codul muncii excede gravitatii reduse a faptei savarsite si caracterului rezonabil al pedepsei, Tribunalul apreciind in mod corect ca masura concedierii reclamantului este nelegala din perspectiva gresitei individualizari a sanctiunii disciplinare aplicate.
- Codul muncii: art. 61 lit. a, art. 248 alin. 1, art. 163 alin. 1, art. 250.
Prin Sentinta civila nr. 464/1 aprilie 2014, Tribunalul Mures a admis in parte actiunea formulata de reclamantul S. A.-A. in contradictoriu cu parata S.C. K. R. S.A., in sensul ca:
- a anulat in parte decizia de sanctionare nr. 2205/04.10.2013, emisa de parata, si anume numai sub aspectul individualizarii sanctiunii disciplinare aplicate reclamantului, in sensul inlocuirii sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu sanctiunea reducerii salariului de baza pe o perioada de o luna, cu 5%;
- a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul obligarii paratei la reintegrarea reclamantului in functia detinuta anterior;
- a obligat parata la plata in favoarea reclamantului a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat daca nu ar fi fost emisa decizia de sanctionare nr. 2205/04.10.2013, calculate incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii in functia detinuta anterior;
- a respins restul pretentiilor reclamantului, ca nefondate;
- a obligat parata la plata in favoarea reclamantului a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut ca parata a dispus in mod nelegal concedierea reclamantului - angajat al acesteia in functia de consilier juridic, sanctiunea disciplinara aplicata fiind gresit individualizata in raport de criteriile prevazute de art. 250 din Codul muncii si de abaterea savarsita, constand in aceea ca in data de 09.09.2013 a accesat si a copiat documente din directorul "00. Intern", din care fac parte fisierele "16. Salarizare" si "14. Organigrama", pe care le-a transmis mai apoi prin e-mail unui coleg din cadrul Departamentului Administrativ.
Astfel, referitor la motivul constand in incalcarea pct.7.4.4 din Fisa postului, instanta de fond a retinut ca existenta acestei prevederi nu a putut fi dovedita de catre parata, conform art. 272 din Codul muncii, fisa postului reclamantului avand ultimul punct cu nr. 6.7.
In ceea ce priveste incalcarea art. 50 din Codul muncii (in realitate art. 163 alin. 1), Tribunalul a retinut ca potrivit textului legal mentionat, angajatorul are obligatia de a lua masurile necesare pentru asigurarea confidentialitatii, insa fisierul pe care l-a accesat si copiat reclamantul nu era restrictionat in niciun fel si nu era insotit de vreun avertisment prealabil privind interzicerea accesarii sale. In plus, la momentul savarsirii faptei incriminate, confidentialitatea salariilor era deja compromisa prin postarea fisierului continand aceste informatii pe serverul societatii, indiferent daca aceasta postare s-a datorat unei defectiuni a sistemului informatic sau erorii unei persoane de la departamentului  IT, imprejurare in care peste 100 de angajati TESA au avut posibilitatea de a vizualiza si de a copia documentele salariale timp de mai multe zile, in care interval parata a permis accesul liber la respectivele date, fiind astfel superflua acuzatia disciplinara la adresa reclamantului, sub aspectul incalcarii obligatiei de confidentialitate relativ la acele informatii.
De asemenea, s-a retinut ca reclamantul nu a incalcat nici art. 39 lit. f) din Regulamentul intern - "efectuarea unor lucrari in folos personal si fara legatura cu activitatea profesionala", deoarece copierea si vizualizarea de pe calculator a unor date nu poate fi echivalata cu o "lucrare", nepresupunand operatii  ce implica materiale si manopera in vederea realizarii, repararii, transformarii etc. a unui produs finit cu valoare economica.
In schimb, Tribunalul a constatat ca reclamantul a incalcat obligatia prevazuta de art. 50 lit. f) teza finala din Regulamentul intern - "divulgarea informatiilor confidentiale", deoarece dupa deschiderea fisierului de salarizare si constientizarea naturii informatiilor continute, l-a transmis colegului R. I. S. din cadrul Departamentul Administrativ, insa aceasta fapta a avut caracter izolat si restrans, reclamantul nefiind animat de intentia de a populariza respectivele informatii sau de a le divulga in afara societatii, asemenea fapte nefiind dovedite in sarcina sa.
Pentru motivele aratate, instanta a concluzionat ca sanctiunea aplicata reclamantului este disproportionata si nelegal individualizata, parata incalcand prevederile art. 250 lit. a), b) d) si e) din Codul muncii, intrucat acesta a actionat in mod izolat, in imprejurari in care confidentialitatea salariilor era de mult timp compromisa din culpa altor persoane. De asemenea, reclamantul  a actionat cu un grad de vinovatie redusa si a fost un angajat cu o comportare generala buna, necontestata, si fara sanctiuni disciplinare anterioare.
Prin urmare, vazand si prevederile art. 78 din Codul muncii, Tribunalul a anulat in parte Decizia nr. 2205/4.10.2013, numai sub aspectul individualizarii sanctiunii disciplinare aplicate, in sensul inlocuirii acesteia cu cea a reducerii salariului de baza pe o perioada de o luna, cu 5%.
Totodata, in temeiul art. 52 alin. 2 si art. 80 alin. 1 si 2 din Codul muncii, s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul obligarii paratei la reintegrarea reclamantului in functia detinuta anterior, precum si la plata in favoarea acestuia a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost emisa decizia de concediere contestata, calculate incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii in functia detinuta anterior.
 In schimb, in baza art. 52 alin. 2 din Codul muncii, Tribunalul a respins pretentiile privind plata despagubirilor egale cu drepturile salariale de care reclamantul a fost lipsit incepand cu data suspendarii contractului individual de munca (16.09.2013), pe durata cercetarii disciplinare, si pana la data concedierii, retinand sub acest aspect ca, desi redusa, vinovatia reclamantului a existat.
De asemenea, instanta a respins petitul privind anularea Deciziilor  nr. 2059/16.09.2013 si nr. 2200/4.10.2013, privind suspendarea contractului individual de munca pe durata cercetarii disciplinare si incetarea acestei masuri, apreciindu-se ca respectivele acte au fost legal emise de catre parata, cu respectarea prevederilor art. 52 alin.1 lit. a) din Codul muncii.
In fine, au fost respinse si pretentiile referitoare la compensatii banesti pentru daune morale, retinandu-se sub acest aspect ca din depozitia martorului S. C. C. si din actele dosarului nu rezulta in mod verosimil incalcarea vreunui drept subiectiv nepatrimonial al reclamantului, iar in baza art. 451 alin. 1, art. 452 si art. 453 alin. 1 din Codul de procedura civila, s-a dispus obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand onorariu avocatial.
Impotriva hotararii anterior descrise a declarat apel parata, solicitand, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedura civila, schimbarea in parte a sentintei atacate, in sensul respingerii integrale a actiunii reclamantului.
In motivarea apelului s-a aratat ca fisierul accesat de catre reclamant era protejat, insa dintr-o eroare tehnica, in data de 06.09.2013, partitia de server care cuprindea datele referitoare la salarii a devenit vizibila angajatilor care faceau parte din reteaua informatica interna a societatii, insa un atare eveniment nu il exonereaza de responsabilitate pe reclamant, care prin natura functiei detinute avea cunostinta de caracterul confidential al salariilor si avea obligatia de a se abtine  de la orice incercare de a culege si, mai ales, de a transmite astfel de informatii, iar modul in care acesta a actionat nu a fost doar unul imprudent, cum gresit a apreciat instanta de fond, ci direct intentionat, fapt dovedit prin aceea ca l-a informat pe colegul Rus Silviu despre existenta respectivelor informatii pe reteaua interna a societatii in chiar  dimineata zilei de 09.09.2013, inainte de inceperea efectiva a programului de lucru, dupa care le-a copiat si i le-a transmis acestuia.
S-a mai sustinut ca nu poate constitui o circumstanta care sa justifice conduita reclamantului faptul ca si alti angajati au vizualizat anterior respectivele date, intrucat acestea nu si-au pierdut in acest mod caracterul confidential, nefiind intemeiata  nici retinerea de catre prima instanta a imprejurarii ca fapta reclamantului nu constituie o incalcare a prevederilor art. 39 lit. f) din Regulamentul intern, sintagma "lucrare" trebuind a fi interpretata in sensul oricarei activitati, preocupari sau actiuni care nu are legatura cu atributiile din fisa postului sau cu exercitarea sarcinilor de serviciu. Or, vizualizarea, studierea si copierea salariului celorlalti angajati nu intra in atributiile de serviciu ale reclamantului, astfel incat efectuarea acestor operatiuni in timpul orelor de program si utilizand computerul societatii reprezinta o evidenta incalcare a normei regulamentare amintite.
De asemenea, parata a aratat ca nu este corecta nici minimalizarea de catre instanta de fond a gravitatii faptei reprezentand incalcarea prevederilor art. 50 lit. f) teza finala din Regulamentul intern, deoarece reclamantul nu numai ca a accesat fisierul cu salariile, desi cunostea ca acesta cuprinde informatii confidentiale, dar a si copiat respectivele date pe calculatorul sau, fara a avea acest drept, cum insusi a recunoscut, ceea ce confera faptei sale un grad de pericol sporit, de natura a atrage chiar aplicarea unei sanctiuni penale, in conditiile art. 44 alin. 2 si 3 din Legea nr. 161/2003, cu atat mai mult cu cat, in calitatea sa de consilier juridic, nu a anuntat reprezentantii legali ai societatii despre descoperirea fisierului in discutie, desi avea obligatia de a apara interesele acesteia.
Avand in vedere motivele aratate, parata-apelanta a concluzionat ca sanctiunea disciplinara aplicata respecta principiul proportionalitatii, tinand cont de circumstantele concrete in care a fost savarsita fapta imputata, de urmarile acesteia si de comportamentul reclamantului, impunandu-se a fi mentinuta.
Prin intampinarea formulata in cauza, reclamantul a solicitat respingerea apelului ca nefondat si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate, aratand, in esenta, ca instanta de fond in mod corect a anulat decizia de sanctionare, retinand ca aceasta incalca dispozitiile art. 250 din Codul muncii, pe motivul nelegalei individualizari a sanctiunii disciplinare aplicate.
Examinand apelul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate si in limitele efectului devolutiv al caii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedura civila, Curtea a constatat ca acesta este nefondat, astfel ca va fi respins ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 61 lit. a) din Codul muncii, concedierea disciplinara poate sa intervina in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern.
 Prin urmare, angajatorul poate dispune concedierea disciplinara in cazul savarsirii cu vinovatie a unei singure fapte grave - sub acest aspect statuandu-se in teoria si practica judiciara ca trebuie sa fie vorba de o fapta care perturba substantial activitatea unitatii, in sensul in care, din analiza tuturor elementelor de fapt, rezulta ca, in mod rezonabil, mentinerea in unitate a celui vinovat nu este posibila, precum si in cazul incalcarii repetate a obligatiilor de serviciu -  situatie care presupune savarsirea a cel putin doua abateri disciplinare, insa, daca este intrunita aceasta conditie, nu criteriul cantitativ, respectiv numarul de abateri, este hotarator, ci componenta lor calitativa (Tratat teoretic si practic de drept al muncii - Ion Traian Stefanescu, Editura Universul juridic 2010, pag. 398-399).
Reclamantului din prezenta cauza i s-a imputat faptul ca in data de 09.09.2013 a accesat si a copiat in computerul de serviciu documente din directorul "00. Intern", din care fac parte fisierele "16. Salarizare" si "14. Organigrama", pe care le-a transmis mai apoi prin e-mail unui coleg din cadrul Departamentului Administrativ (R. I. S.), iar parata-angajatoare a apreciat ca respectiva fapta constituie o abatere disciplinara grava, fiind incalcate urmatoarele prevederi: art. 50 din Codul muncii - "salariul este confidential", in realitate, art. 163 alin. 1 din Codul muncii; art. 39 lit. f) din Regulamentul intern al societatii - "efectuarea unor lucrari in folos personal si fara legatura cu activitatea profesionala" si art. 50 lit. f) teza finala din  acelasi regulament - "divulgarea informatiilor confidentiale".
Relativ la pretinsa incidenta a prevederilor art. 163 alin. 1 din Codul muncii, Curtea a constatat ca in mod corect a sesizat prima instanta ca acestea impun o obligatie in sarcina angajatorului, in sensul de a lua masurile necesare pentru asigurarea confidentialitatii salariilor, insa, in contextul in care insasi parata a recunoscut ca postarea fisierului accesat de catre reclamant a avut loc in data de 06.09.2013 si s-a datorat unei defectiuni a sistemului informatic, in mod gresit s-a procedat la culpabilizarea reclamantului sub aspectul incalcarii obligatiei impuse de norma legala evocata, confidentialitatea salariilor fiind deja compromisa la momentul la care acesta a actionat, iar martorii audiati au confirmat ca documentul a fost vizualizat de mai multi angajati, fiind accesibil intregului personal TESA (aproximativ 100 - 150 de persoane).
In ceea ce priveste incalcarea prevederilor art. 39 lit. f) din Regulamentul intern, Curtea a constatat ca este corecta sustinerea paratei-apelante, in sensul ca actiunea de copiere a informatiilor confidentiale in computerul de serviciu raspunde exigentelor pretinse de norma regulamentara amintita, deoarece prin prisma atributiilor din fisa postului pe care il ocupa - acela de consilier juridic, se poate aprecia in mod rezonabil ca reclamantul nu  putea sa efectueze respectiva operatiune decat in interes personal, sarcinile sale de serviciu neavand nicio legatura cu modul de stabilire a salariilor.
Cu toate acestea, fata de imprejurarea anterior retinuta cu privire la compromiterea confidentialitatii datelor referitoare la salarii din culpa altor persoane decat reclamantul, instanta de control judiciar apreciaza ca nu se impune reformarea pe acest considerent a hotararii primei instante, solutia adoptata fiind in acord cu criteriile de individualizare a sanctiunii disciplinare, prevazute de art. 250 din Codul muncii, in conformitate cu care angajatorul trebuie sa aiba in vedere imprejurarile in care fapta a fost savarsita, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare, comportarea generala in serviciu si eventualele sanctiuni disciplinare pe care acesta le-a mai suferit.
De asemenea, din perspectiva aceleiasi norme legale, S-a constatat ca judecatorul fondului a apreciat in mod corect asupra gravitatii reduse a faptei incriminate de prevederile art. 50 lit. f) teza finala din Regulamentul de ordine interioara - "divulgarea informatiilor confidentiale", in contextul in care prin probatoriul administrat s-a confirmat ca reclamantul a transmis fisierul in discutie unei singure persoane, respectiv unui coleg de serviciu, nefiind animat de intentia de a populariza si divulga in afara societatii informatiile pe care le-a putut accesa din intamplare, si aceasta, datorita unei defectiuni a sistemului informatic care nu ii poate fi imputata.
Fata de cele ce preced, observand si ca in cauza nu s-a dovedit ca reclamantul ar fi avut o comportare necorespunzatoare la serviciu, anterior evenimentelor care au generat prezentul litigiu, Curtea a constatat ca aplicarea de catre parata a celei mai grave dintre sanctiunile prevazute de art. 248 alin. 1 din Codul muncii excede gravitatii reduse a faptei savarsite si caracterului rezonabil al pedepsei, Tribunalul apreciind in mod corect ca masura concedierii reclamantului este nelegala din perspectiva gresitei individualizari a sanctiunii disciplinare aplicate.
Prin urmare, constatand ca solutia primei instante este legala, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. 1, coroborat cu art. 451 - 453 din Codul de procedura civila, a respins ca nefondat apelul examinat si obligat parata-apelanta la plata in favoarea reclamantului-intimat a cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul avocatial suportat de acesta in calea de atac.