InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Targu-Mures

Legea nr. 10/2001. Actiune in justitie pentru restituirea pretului in urma desfiintarii contractului de vanzare-cumparare. Calitate procesuala pasiva

(Decizie nr. 1296/R din data de 17.11.2011 pronuntata de Curtea de Apel Targu-Mures)

Domeniu Contracte; Vanzari-Cumparari | Dosare Curtea de Apel Targu-Mures | Jurisprudenta Curtea de Apel Targu-Mures

Legea nr. 10/2001. Actiune in justitie pentru restituirea pretului in urma desfiintarii contractului de vanzare-cumparare. Calitate procesuala pasiva

In conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, in vigoare la data formularii actiunii supuse examinarii si preluate in prezent de art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finantelor reprezinta  statul, ca subiect de drepturi si obligatii, in fata instantelor, precum si in orice alte situatii in care acesta participa nemijlocit, in nume propriu, in raporturi juridice, daca legea nu stabileste in acest scop un alt organ.
Conform dispozitiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se face de catre M.F.P. din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Conform prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 1/2009), proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Intrucat prin dispozitiile legale sus-mentionate, pe care reclamanta si-a intemeiat actiunea, s-a stabilit ca restituirea pretului actualizat sau a pretului de piata al imobilelor cumparate in temeiul Legii nr. 112/1995 (in privinta carora contractele de vanzare - cumparare au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile) se face de catre M.F.P., din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, in mod gresit se sustine de catre paratul-recurent ca nu ar avea calitate procesuala pasiva in cauza.
Imprejurarea ca norma legala anterior evocata nu prevede in mod expres faptul ca Statul Roman va fi chemat in judecata in astfel de actiuni prin M.F.P., nu este de natura a-i inlatura acestuia legitimarea procesuala pasiva, cata vreme prin aceeasi norma i se stabileste in mod inechivoc o obligatie de plata. Prin sentinta civila nr.11829/13 decembrie 2010. Judecatoria Targu Mures a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P., Mures, invocata de acesta prin intampinare, ca neintemeiata, a admis in parte cererea formulata de K.M., impotriva Statului Roman, reprezentat prin Ministerul Finantelor, reprezentat prin D.G.F.P. Mures si, drept consecinta:
- a obligat paratul la plata in favoarea reclamantei a sumei de 190148,9 lei cu titlul de pret de piata al imobilului situat in Targu Mures, str. Cuza Voda.
- a obligat paratul la plata in favoarea reclamantei a dobanzilor legale civile, calculate potrivit prevederilor art. 3 alin.3 din O.G. nr. 9/2000, de la data introducerii cererii (18.09.2009) pana la achitarea integrala a debitului.
- a obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 1477,92 lei.
In adoptarea acestei solutii, judecatoria a retinut ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de catre parat nu este intemeiata, deoarece potrivit dispozitiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se face de catre M.F.P. din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Cu referire la fondul cauzei, instanta a retinut ca reclamanta a dobandit imobilul din litigiu prin contractul de vanzare-cumparare nr. 147/1997, incheiat cu fosta R.A.G.C.L. Mures in temeiul Legii nr. 112/1995, insa prin sentinta civila nr. 3877/04.10.2006 a Judecatoriei Targu Mures s-a constatat nulitatea absoluta a acestuia, situatie in care reclamanta este indreptatita la recuperarea pretului de piata al imobilului, conform prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, articol introdus prin Legea nr. 1/2009.
Prin urmare, constatand ca prin expertiza tehnica administrata in cauza si necontestata de catre parat, s-a stabilit ca valoarea de circulatie a imobilului este de 190.148,9 lei, instanta l-a obligat pe parat la plata in favoarea reclamantei a sumei mentionate, impreuna cu dobanda legala calculata potrivit dispozitiilor O.G. nr. 9/2000, incepand cu data formularii acestei solicitari.
De asemenea, in temeiul dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, paratul a fost obligat la cheltuieli de judecata reprezentand onorariul expertului tehnic, nefiind acordata suma solicitata cu acelasi titlu, reprezentand onorariul avocatial, sub acest ultim aspect retinandu-se ca dovada platii s-a facut dupa inchiderea dezbaterilor, odata cu depunerea concluziilor scrise.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel ambele parti, reclamanta - sub aspectul acordarii integrale a cheltuielilor de judecata, iar paratul - sub aspectul respingerii actiunii ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Prin decizia civila nr. 230/21 iunie 2011, Tribunalul Mures a respins ca nefondat apelul declarat de paratul Statul Roman, a admis apelul declarat de reclamanta K.M. si a schimbat in parte hotararea primei instante, in sensul obligarii paratului la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 4.477,92 lei.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei atacate, corelativ cu obligarea paratului si la cheltuieli de judecata in apel, in suma de 2.000 lei.
In adoptarea solutiei mentionate, tribunalul a apreciat ca este nefondata sustinerea paratului, in sensul ca - raportat la dispozitiile art. 3 alin. 1 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, nu ar avea calitate procesuala pasiva in cauza, sub acest aspect fiind incidente prevederile art. 50 alin. 2 si 3 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc in mod expres faptul ca actiunile in justitie intemeiate pe dispozitiile art. 501 din aceeasi lege se indreapta impotriva Statului Roman, prin M.F.P..
Cu privire la solutia pronuntata pe fondul cauzei, s-a retinut ca prima instanta a respectat cerintele impuse de art. 501 din Legea nr. 10/2001 si a administrat proba cu expertiza tehnica de specialitate pentru stabilirea despagubirilor, paratul-apelant neformuland obiectiuni la aceasta lucrare.
In ceea ce priveste apelul reclamantei, tribunalul a apreciat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 274 alin. 1 si 2 Cod procedura civila, in sensul ca - fiind depusa la instanta de fond odata cu concluziile scrise (prin urmare dupa inchiderea dezbaterilor), chitanta nr. 7/2010, privind plata onorariului avocatial in prima instanta, trebuie luata in considerare ca o proba in apel, conform prevederilor art. 295 alin. 2 Cod procedura civila.
Paratul a uzat in continuare de calea de atac a recursului, solicitand modificarea integrala a deciziei atacate, in sensul admiterii apelului si respingerii actiunii formulate de reclamanta K.M. ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, corelativ cu exonerarea paratului de plata sumei stabilite cu titlu de despagubiri si cheltuieli de judecata.
Recursul nu a fost motivat in drept, insa argumentele invocate in cuprinsul memoriului prin care a fost declarat permit instantei ca, in raport de  prevederile art. 306 alin. 3 Cod procedura civila, sa procedeze la examinarea acestuia prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Astfel, Curtea a observat ca paratul-recurent invoca, in sustinerea exceptiei lipsei calitatii sale procesual - pasive in cauza, prevederile art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice (fost art. 3 alin. 1 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, in vigoare la data introducerii actiunii), precum si dispozitiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, aratand ca in temeiul dispozitiilor legale mentionate, M.F.P. este doar entitatea obligata la efectuarea platilor din fondul extrabugetar constituit, fara a i se conferi statului calitatea de a sta in judecata in cauzele care au ca obiect restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare au fost incheiate cu eludarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995.
Cu referire la cheltuielile de judecata, paratul - recurent sustine ca in mod gresit a fost obligat la plata acestora, deoarece nu se afla in culpa in privinta anularii contractului de vanzare-cumparare al carei beneficiar a fost reclamanta, astfel ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 274 alin. 1 Cod procedura civila, cu atat mai mult cu cat procesul nu a fost castigat irevocabil si nici nu pot fi retinute aspecte precum reaua-credinta, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale.
Prin intermediul intampinarii formulate in cauza, reclamanta a solicitat respingerea recursului si obligarea paratului la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate (onorariu avocatial), sustinand ca primele doua instante au apreciat in mod corect ca paratul dispune de calitate procesuala pasiva in cauza.
Examinand recursul dedus judecatii prin raportare la motive invocate, precum si din oficiu, in limitele prevazute de art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea a constat ca acesta este nefondat, astfel ca va fi respins ca atare, pentru urmatoarele considerente:
In conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, in vigoare la data formularii actiunii supuse examinarii si preluate in prezent de art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finantelor reprezinta  statul, ca subiect de drepturi si obligatii, in fata instantelor, precum si in orice alte situatii in care acesta participa nemijlocit, in nume propriu, in raporturi juridice, daca legea nu stabileste in acest scop un alt organ.
Prin precizarea de actiune depusa la data de 22 decembrie 2005, reclamanta si-a intemeiat pretentiile pe dispozitiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevedeau ca restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se face de catre M.F.P. din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Ulterior, prin precizarea depusa la data de 18 septembrie 2009, reclamanta a solicitat aplicarea prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 1/2009), in conformitate cu care proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Cum prin dispozitiile art.  50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, s-a stabilit ca restituirea pretului actualizat sau a pretului de piata al imobilelor cumparate in temeiul Legii nr. 112/1995 (in privinta carora contractele de vanzare - cumparare au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile) se face de catre M.F.P., din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, Curtea constata ca in mod gresit se sustine de catre paratul-recurent ca nu ar avea calitate procesuala pasiva in cauza.
Imprejurarea ca norma legala anterior evocata nu prevede in mod expres faptul ca Statul Roman va fi chemat in judecata in astfel de actiuni prin M.F.P., nu este de natura a-i inlatura acestuia legitimarea procesuala pasiva, cata vreme prin aceeasi norma i se stabileste in mod inechivoc o obligatie de plata.
Pe de alta parte, aceeasi legitimare procesuala deriva in mod direct si din  prevederile anterior citate ale H.G. nr. 208/2005 (in prezent, H.G. nr. 34/2009) privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, in conformitate cu care acesta reprezinta statul, ca subiect de drepturi si obligatii, in fata instantelor de judecata.
Prin urmare, Curtea a apreciat ca nefondate criticile invocate sub acest aspect de catre paratul - recurent.
De asemenea, nu poate fi primita nici sustinerea conform careia primele doua instante ar fi aplicat in mod gresit prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedura civila, in contextul in care paratul s-a opus in mod constant admiterii actiunii - impiedicand astfel aplicarea dispozitiilor art. 275 teza intai Cod procedura civila, iar reclamanta a facut dovada cheltuielilor de judecata suportate.
Avand in vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constat ca in cauza nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, astfel ca in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 din acelasi act normativ, va respinge ca nefondat recursul examinat.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecata, observand ca reclamanta - intimata nu a depus dovezi justificative in aceasta faza procesuala.  

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte; Vanzari-Cumparari

Constatare nulitate absoluta contract vanzare-cumparare, repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului - Sentinta civila nr. 979/2013 din data de 02.07.2014
Constatare nulitate absoluta contract vanzare-cumparare, repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului - Sentinta civila nr. 979/2013 din data de 02.07.2014
Anulare act. Nulitate absoluta contract vanzare-cumparare - Sentinta civila nr. 741 din data de 19.08.2009
REZOLUTIUNE CONTRACT DE INTRETINERE - Sentinta civila nr. 1083 din data de 11.12.2009
REZOLUTIUNE CONTRACT - DE VANZARE CUMPARARE - Sentinta civila nr. 178 din data de 19.01.2009
ANULARE ACT, NULITATE ABSOLUTA CONTRACT VANZARE CUMPARARE - Sentinta civila nr. 741 din data de 19.08.2009
Anulare contract de vanzare -cumparare autentificat la notar. EROAREA , viciu de consimtamant - Hotarare nr. 1110 din data de 10.04.2007
Constatare nulitate absoluta contract de vanzare-cumparare. - Decizie nr. 522 din data de 04.11.2014
Suprafata de teren vanduta paratilor nu mai poate fi extinsa prin act aditional incheiat ulterior recunoasterii dreptului de proprietate in favoarea reclamantelor, pe cale judecatoreasca. - Decizie nr. 200 din data de 05.03.2014
Nulitatea contract de vanzare-cumparare; inalienabilitatea temporara a terenurilor(art. 32 din Legea 18/1991. - Decizie nr. 140 din data de 17.01.2011
Contract de vanzare cumparare - Sentinta comerciala nr. 3 din data de 02.02.2010
Contract de vanzare-cumparare. Cauza ilicita si imorala - Decizie nr. 233/R din data de 05.03.2014
Contracte. Aplicarea legii civile in timp - Hotarare nr. 532 din data de 10.04.2013
Efectele existentei unei clauze de inalienabilitate cu privire la un imobil in contractele de ipoteca - Decizie nr. 97 din data de 09.09.2014
Anulare act administrativ. Decizie de imputare - prejudiciu constand in decontarea sumelor cuprinse in prescrip?iile medicale eliberate unor pacien?i interna?i intr-o unitate spitaliceasca militara. - Sentinta civila nr. 102 din data de 26.09.2014
Insolven?a. Suspendare provizorie a executarii hotararii prin care s-a dispus intrarea debitoarei in faliment. - Hotarare nr. 34/CC din data de 10.03.2015
Insolven?a. Contesta?ie impotriva hotararii adunarii generale a creditorilor prin care a fost confirmat administratorul judiciar (desemnat provizoriu de judecatorul sindic). - Decizie nr. 396/A din data de 29.09.2014
Insolven?a. Confirmare plan de reorganizare judiciara. - Decizie nr. 606/A din data de 10.11.2014
Anulare act administrativ-fiscal. Contribu?ia la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (F.N.U.A.S.S.). - Decizie nr. 4332/R din data de 10.09.2014
Anulare act administrativ-fiscal. Restituire taxa pe poluare ?i plata dobanda. Decizie de impunere pentru "dobanda necuvenita". - Decizie nr. 5817/R din data de 13.11.2014