Legea nr. 10/2001. Nulitate contract de vanzare-cumparare. Prescriptia dreptului material la actiune. Concursul dintre legea speciala si dreptul comun

Legea nr. 10/2001.  Nulitate contract de vanzare-cumparare. Prescriptia dreptului material la actiune. Concursul dintre legea speciala si dreptul comun

In conditiile in care persoana indreptatita la acordarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001 a avut cunostinta despre modul de solutionare a notificarilor si despre incheierea contractului de vanzare-cumparare cu privire la imobilul in litigiu, avand posibilitatea de a-l ataca in termenul special de prescriptie, ambele instante au facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care statueaza ca, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de 1 an, respectiv la data de 14.08.2002.
Intrucat contractul de vanzare-cumparare atacat este valabil si produce toate efectele juridice firesti, facand dovada deplina a dreptului de proprietate, iar reclamanta nu poate opune un titlu de proprietate asupra acestui bun si totodata avand in vedere faptul ca dreptul material la actiune al reclamantei este prescris, apare superflua analizarea celorlalte critici referitoare la nerespectarea dispozitiilor legale aplicabile in materie.
Beneficiind de prevederile legii speciale, reclamanta nu poate uza si de dreptul comun, deoarece ar insemna sa i se dea posibilitatea sa aleaga intre cele doua cai doar pentru o parte a solutiilor, care subiectiv apreciaza ca nu o avantajeaza. Prin sentinta civila nr. 1040 din 7 iulie 2010 Judecatoria Sighisoara a arespins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei Oprea Marcela, a admis exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune cu privire la cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 455/1997 privind imobilul inscris in CF 5190 Sighisoara nr.top. 3048-3049/8/C, invocata de paratii Municipiul Sighisoara si O.C. si, in consecinta s-a respins, ca prescrisa, actiunea reclamantei O.M., in contradictoriu cu paratii Municipiul Sighisoara, O.C., O.I.A., O.L. si C.E. in ce priveste constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nr. 455/1997 incheiat intre paratul Municipiul Sighisoara prin mandatarul R.A.G.C.L.T.U. Sighisoara si parata O.C. cu sotul ei, defunctul O.A. Instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii cu privire la revendicare, invocata de aceeasi parati, si pe fond a respins actiunea in revendicarea imobilului, constatare, rectificare CF si intabulare.
Cu privire la petitul de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare, instanta de fond a retinut in esenta ca antecesoarea reclamantei nu a atacat in justitie acest contract in termenul prevazut de lege si anume cel mai tarziu pana la data de 14 august 2002, astfel ca in prezent acest drept este prescris. In drept, s-au retinut prevederile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la actiunea in revendicare, instanta de fond a analizat cauza prin raportare la cele statuate prin Decizia nr. 33/2008 a ICCJ si a retinut in esenta ca antecesoarea reclamantei a uzat si de dispozitiile legii speciale. Instanta de fond a retinut ca reclamanta nu poate opune paratilor un titlu valabil. S-a mai retinut ca titlul cumparatorilor de buna-credinta nu a fost atacat si prin aceasta i-a fost recunoscuta validitatea implicit de catre I.M.L., persoana indreptatita, antecesoarea reclamantei. S-a mai retinut ca respingerea actiunii reclamantei in revendicarea imobilului, nu o ingradeste sa-si valorifice dreptul de creanta deja obtinut prin Dispozitia nr. 458/2003 a Primarului mun. Sighisoara. In pronuntarea solutiei instanta de fond a facut trimitere la jurisprudenta C.E.D.O. si la art. 1 Protocolul nr. 1 din Conventie.
Prin decizia civila nr. 94 din 8 martie 2011 Tribunalul Mures a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta impotriva sus-mentionatei hotarari si a obligat apelanta sa plateasca intimatului O.L. suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de apel a retinut ca situatia invocata de apelanta a fost recunoscuta de legiuitor, care a adoptat o procedura speciala reparatorie pentru privarea de proprietatea bunurilor imobile preluate abuziv de Statul Roman si de care antecesoarea reclamantei a uzat, atat la Legea nr. 112/1995 cat si la Legea nr. 10/2001.
Caracterul abuziv al preluarii imobilului nu a fost contestat de municipiul Sighisoara, aspect ce se desprinde din solutiile adoptate in procedura administrativa de reparatie prevazuta de Legea nr. 10/2001.
  Raportat la art. 26 alin. 3 si art. 45 din Legea nr. 10/2001, reclamanta avea deschis accesul la justitie in procedura legii speciale, pentru contestarea felului masurii reparatorii propuse si pentru atacarea actului de instrainare a imobilului de catre stat.
Tribunalul a apreciat ca dispozitiile art. 45 alin. 5 din lege au fost corect aplicate de catre instanta de fond, intrucat momentul inregistrarii cererii de chemare in judecata este mult ulterior implinirii acestui termen de prescriptie.
Inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 contractul de vanzare-cumparare era inscris in cartea funciara, cu efect de opozabilitate si publicitate. La momentul formularii notificarilor in temeiul Legii nr. 10/2001 antecesoarea reclamantei avea posibilitatea de a cunoaste existenta acelui contract de instrainare si de a-l ataca in termenul special de prescriptie prevazut de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel ca sustinerile apelantei ca a aflat de existenta acelei instrainari a corpului C doar la momentul comunicarii Dispozitiei nr. 913/2004 nu au fost primite.
Referirile apelantei la nesolutionarea cererii nr. 20100/1996 formulata in temeiul Legii nr. 112/1995 si la incheierea contractului de vanzare-cumparare atacat inainte de solutionarea acelei cereri nu au putut fi analizate, dreptul material la actiune al reclamantei apelante fiind stins.
S-a apreciat ca contractul de vanzare-cumparare nr. 455/1997 este valabil si produce efectele juridice firesti - facand dovada deplina a dreptului de proprietate al intimatilor. Apelanta nu poate opune un titlu de proprietate asupra acestui bun.
In procedura solutionata prin sentinta civila nr. 1196/2004 a Tribunalului Mures, nu s-a recunoscut cu caracter retroactiv, un drept de proprietate al antecesoarei reclamantei asupra corpului C, care sa poata fi opus tertilor de buna-credinta, aceste sustineri ale apelantei neputand fi primite. Dreptul de creanta recunoscut reclamantei ii da posibilitatea ca in procedura speciala a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sa obtina o reparatie pentru privarea de proprietatea acestui bun preluat de Statul Roman.
Ca o consecinta, instanta de apel a apreciat ca si solutia de respingere pronuntata asupra petitelor cu caracter subsidiar - rectificarea de carte funciara si intabularea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei  - este corecta.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta, solicitand admiterea recursului, modificarea hotararii recurate, admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu obligarea paratilor, in solidar, la plata cheltuielilor de judecata.
A invocat ca motive de recurs motivele prevazute de art. 304 alin. 1 pct. 7, 8 si 9 Codul de Procedura Civila, art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. si art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol la C.E.D.O.
In dezvoltarea motivelor de recurs a aratat ca A revendicat imobilul pe procedura de drept comun, prin compararea titlurilor de proprietate, dat fiind ca prin sentinta civila nr. 1169/2002 a Tribunalului Mures, irevocabila, s-a recunoscut de catre un tribunal caracterul abuziv al preluarii intregului imobil, recunoasterea preluarii abuzive echivaland cu recunoasterea dreptului de proprietate, retroactiv pana la data preluarii abuzive, asupra intregului imobil - vezi cauza C.E.D.O. Hollitzer impotriva Romaniei (2008).
Hotararile recurate contin motive contradictorii si straine de natura pricinii, raportandu-se numai trunchiat si partial la decizia nr. XXXIII a ICCJ, cu neobservarea tuturor temeiurilor de drept si de fapt pe care si-a intemeiat cererea, hotararile incalcandu-i dreptul la un proces echitabil, instantele neavand caderea sa schimbe temeiurile de drept si de fapt ale cererii, acesta fiind atributul suveran al reclamantului in baza principiului disponibilitatii.
Primul motiv de recurs este nemotivarea respingerii actiunii pe chestiuni in legatura cu procedura actiunii in revendicare, prin compararea titlurilor de proprietate, ambele hotarari cuprind motive contradictorii si straine de natura pricinii.
Ambele instante au schimbat natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al actului juridic dedus judecatii si anume, instrainarea de catre neproprietar a bunului proprietatea antecesorilor sai catre cumparatori de rea-credinta, caz in care intimatii nu pot opune un bun, in sensul paragrafului 1 din Primul Protocol la C.E.D.O., iar actiunea in revendicare pe drept comun este admisibila - Decizia ICCJ nr. XXXIII/2008.
Cat timp imobilul a fost preluat abuziv, acesta nu a facut obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995.
Asa fiind, numai actiunea in revendicare indreptata impotriva statului nu mai este admisibila, daca statul ii poate opune un bun in sensul paragrafului 1 din Primul protocol la C.E.D.O., dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, deoarece Legea nr. 10/2001 reglementeaza prin instituirea procedurii speciale administrative doar raporturile dintre fostii proprietari abuziv deposedati de stat. Cum instrainarea bunului proprietatea sa s-a facut inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun este admisibila, nemaifiind posibila urmarea procedurii prealabile administrative instituita de Legea nr. 10/2001, o alta interpretare a prevederilor acestei legi conducand la ingradirea liberului acces la justitie consacrat de art. 21 din Constitutie si art. 6 din C.E.D.O.
In speta, la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul revendicat nu mai era detinut de stat sau de vreo persoana juridica mentionata in lege, intrucat fusese instrainat anterior chiriasilor - intimati prin contractul de vanzare-cumparare nr. 455/1997, caz in care nu i se poate imputa urmarea sau neurmarea caii procedurale administrative sau solutiile date in asemenea procedura.
Asa fiind, rezulta ca in cazul instrainarii imobilului de catre stat pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, persoana indreptatita are deschisa calea actiunii in revendicare impotriva chiriasului dobanditor al dreptului de proprietate in temeiul dispozitiilor de drept comun, aceasta actiune fiind singurul mijloc procedural de valorificare a dreptului de proprietate recunoscut in favoarea sa atat de sentinta civila mentionata cat si de Deciziile Curtii Constitutionale nr. 73/1995.
Decizia de preluare in proprietatea statului nu a fost comunicata cu persoana careia i s-a preluat bunul. Exercitarea dreptului legal la contestatie nu s-a putut face, astfel ca decizia administrativa constitutiva de drepturi nu a ramas definitiva si in consecinta dreptul de proprietate al statului nu s-a nascut nici in prezent.
Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 9/1989, astfel ca decizia administrativa nedefinitiva nu mai putea fi mentinuta dupa intrarea in vigoare a acestui decret, aceasta fiind nelegala si lipsita de orice efect juridic, statul nedevenind niciodata un "verus domino" si in consecinta nu avea ce vinde.
Decretul nr. 223/1974 era contrar dispozitiilor art. 481 din Codul Civil. Prin incalcarea tratatelor internationale la care Romania era parte, precum si a ordinii constitutionale interne, Decretul nr. 223/1974 sanctiona parasirea ilegala a tarii sau refuzul intoarcerii in tara cu confiscarea gratuita a averii imobiliare, motive pentru care masura dispusa incalca drepturile si libertatile cetateanului, precum si regimul proprietatii private.
Din dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 si sentinta civila nr. 1196/2004 a Tribunalului Mures rezulta ca, in lipsa titlului de proprietate al statului asupra bunului revendicat transmiterea acestuia prin contractul de vanzare-cumparare in favoarea cumparatorilor, cumparatori de rea-credinta, este lovita de nulitate absoluta, reaua-credinta fiind dovedita in cauza.
Prin contractul de vanzare-cumparare a fost incalcat dreptul de proprietate recunoscut de Constitutia Romaniei din anul 1991 - art. 44, art. 136 alin. 5 precum si de paragraful 1 din Primul Protocol la C.E.D.O., data fiind incalcarea normelor legale privind dreptul de a cumpara imobilul numai dupa solutionarea cererii de restituire formulata de persoanele indreptatite la aceasta, la care se adauga faptul ca imobilul vandut nu facea obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995 pentru ca nu era dobandit cu respectarea normelor legale in vigoare la data trecerii abuzive in proprietatea statului.
Actiunea in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun este imprescriptibila.
Niciodata autoarea ei nu a solicitat plata de despagubiri banesti sau acordarea altor masuri reparatorii ci numai restituirea imobilului in natura.  Nerestituirea intregii proprietati in procedura speciala ii da dreptul la aceasta actiune fara sa fie incalcat principiul "electa una via" sau principiul "special generalibus derogant" precum si principiul "stabilitatii raporturilor juridice" si al ocrotirii "bunei credinte".
Cum imobilul ce face obiectul revendicarii era iesit din posesia abuziva a statului, incepand cu anul 1997 - anul vanzarii, contractul de vanzare-cumparare atacat nepurtand data incheierii sale, nu mai era necesara parcurgerea procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, singura cale juridica ramasa la indemana fiind actiunea in revendicare intemeiata pe prevederile dreptului comun, aceasta cale fiind deschisa si dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.
Nu i se poate opune necontestarea dispozitiilor emise cu privire la imobil, chiar daca se trece peste necomunicarea acestora in conditiile procedurale speciale instituite de legile reparatorii, fiind indubitabil ca nu exista nicio dispozitie finala cu privire la corpul C de cladire, dispozitiile retinute de  prima instanta fiind simple acte de trimitere a cererii de restituire de la o institutie la alta, fara efecte juridice concrete si opozabile fata de ea.
A amintit cauza pilot Maria Atanasiu si altii contra Romaniei.
Intimatii O.C., O.I.A., O.L. si C.E. au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand onorariu avocatial in cuantum de 3000 lei, pe considerentul ca instanta de apel a pronuntat o solutie justa, in acord cu starea de fapt si de drept a cauzei. Critica acestei decizii este formala si in mare parte se refera la aspecte solutionate anterior, netagaduite, care nu mai pot fi repuse in discutie.
Si intimatul Municipiul Sighisoara a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea in tot a deciziei civile atacate, fara obligarea lor la plata cheltuielilor de judecata.
Examinand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a constat ca acesta este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Imobilul inscris in CF nr. 5190 Sighisoara nr. top. 3049/8, 3048/3, situat in mun. Sighisoara, a format proprietatea numitei S.V.B., nascuta F., cu titlu de donatiune din anul 1938. Imobilul constructii de sub nr. top. 3048/3 a fost preluat de Statul Roman in temeiul Decretului nr. 223/1974 si intabulat in favoarea Statului Roman prin Decizia nr. 70/11.02.1975 a fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al jud. Mures.
La data preluarii imobilului, Decretul nr. 223/1974 era in fiinta. Faptul ca ulterior acesta a fost abrogat nu prezinta relevanta in cauza, interesand valabilitatea acestuia la momentul incheierii actului juridic, respectiv al preluarii imobilului. Trebuie mentionat ca persoana indreptatita nu a atacat in instanta valabilitatea acestui Decret. De altfel, situatia invocata de reclamanta a fost recunoscuta de legiuitor, care a adoptat o procedura speciala reparatorie pentru privarea de proprietatea bunurilor imobile preluate abuziv de Statul Roman. Caracterul abuziv al preluarii imobilului nu a fost contestat de nici una din partile improcesuate. Mai mult, si prin sentinta civila nr. 1196/2004 a Tribunalului Mures, definitiva prin Decizia civila nr. 98/A/2005 a C.A. Tg. Mures si irevocabila prin decizia civila nr. 9366/2005 a I.C.C.J. s-a recunoscut indreptatirea autoarei reclamantei la masuri reparatorii pentru privarea de proprietatea bunului si implicit caracterul abuziv al preluarii imobilului in baza Decretului nr. 223/1974, prin aplicarea prevederilor art. 1.1 si art. 2 din Legea nr. 10/2001. Aceasta nu inseamna ca s-ar fi recunoscut reclamantei, cu caracter retroactiv, un drept de proprietate al antecesoarei reclamante asupra corpului C de cladire, asa cum in mod eronat a sustinut reclamanta pe parcursul intregului demers procesual, dupa cum tot eronata si total nefondata este si sustinerea reclamantei ca o astfel de solutie a instantelor ar duce la constatarea faptului ca titlul statului nu este valabil.
Decretul nr. 223/1974 constituia, in acceptiunea prevederilor art. 645 din Codul Civil, un mod de dobandire a dreptului de proprietate iar acesta nu a fost declarat neconstitutional. In acest sens sunt si dispozitiile art. 1 alin. 2 din Hotararea nr. 20/17.01.1996 pentru stabilirea Normelor Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995: "Imobilele cu destinatia de locuinte trecute ca atare in proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile car au fost preluate ca locuinte in proprietatea statului in baza unei prevederi legale in vigoare la data respectiva, cum ar fi_Decretul nr. 223/1974_"
Dupa aparitia Legii nr. 112/1995, in anul 1996, mama reclamantei, numita I.M.L., a formulat cerere de restituire in natura a acestui imobil, cerere solutionata prin Hotararea nr. 138/01.11.1996 a Comisiei Judetene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, respingandu-se pentru neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 4 al Legii nr. 112/1995. Hotararea a ramas definitiva prin necontestare.
Dupa aparitia Legii nr. 10/2001, antecesoarea reclamantei a formulat notificarea inregistrata la biroul executorului judecatoresc sub nr. 513/13.08.2001. Prin Dispozitia Primarului mun. Sighisoara nr. 913/30.04.2004 s-a dispus restituirea in natura a corpurilor A si B de cladire si a terenului in suprafata de 864 mp, iar prin Dispozitia nr. 458/11.06.2003 s-a dispus acordarea despagubirilor pentru corpul C de cladire, motivandu-se ca imobilul s-a partajat in trei apartamente (locuinta si spatiu cu alta destinatie decat locuinta), amplasate in trei corpuri de cladire distincte, apartamentul amplasat in corpul C, format din 5 camere si dependinte, fiind instrainat prin contractul de vanzare-cumparare nr. 455/1997, incheiat in baza Legii nr. 112/1995 familiei parate O.A. si C. Aceasta dezmembrare si instrainare a fost operata in cartea funciara a imobilului, sub B28-32, prin incheierea de carte funciara nr. 455/1997.
Acest contract de vanzare-cumparare se apreciaza ca a fost incheiat in conditii legale, cumparatorii fiind de buna-credinta, avand calitatea de chiriasi ai imobilului si cunoscand ca cererea de restituire in natura a imobilului a fost respinsa printr-o hotarare irevocabila, necontestata de persoana indreptatita, iar contractul de vanzare-cumparare era inscris in cartea funciara inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, cu efect de opozabilitate si publicitate.
Dispozitia nr. 913/2004 a fost contestata iar prin sentinta civila nr. 1196/12.11.2004 pronuntata de Tribunalul Mures s-a admis contestatia si s-a dispus anularea partiala a dispozitiei atacate in sensul eliminarii dispozitiilor art. 2 privind obligatiile stabilite in sarcina reclamantei de restituire a contravalorii lucrarilor executate de catre SC A.T.T. SA Sighisoara si care cadeau in sarcina proprietarului, hotararea devenind irevocabila prin Decizia nr. 98/A/23.02.2005 a Curtii de Apel Tg. Mures si a deciziei nr. 9366/17.11.2005 a I.C.C.J.
Ulterior, urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 247/2005, notificarea nr. 512/2001 a fost restituita Municipiului Sighisoara, spre a fi solutionata in conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005 iar prin Dispozitia nr. 1214/3 mai 2007, s-a propus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, acordarea de despagubiri pentru corpul C de cladire, in conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Este evident astfel ca persoana indreptatita la acordarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001 a avut cunostinta despre modul de solutionare a notificarilor, inclusiv despre solutia de acordare de despagubiri pentru corpul C al imobilului (a se vedea si raspunsul la interogatoriul luat reclamantei in fata instantei de fond). Tot la fel de evident este ca antecesoarea reclamantei a avut cunostinta despre incheierea contractului de vanzare-cumparare sus-mentionat, atat din cuprinsul foii B a cartii funciare a imobilului, cat si din actele dosarului aflat pe rolul Tribunalului Mures (nr. 3335/2004), avand posibilitatea de a-l ataca in termenul special de prescriptie.
Ca atare, ambele instante au facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care statueaza ca, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de 1 an, respectiv la data de 14.08.2002.
Astfel cum corect au retinut ambele instante, de fond si de apel, contractul de vanzare-cumparare atacat este valabil si produce toate efectele juridice firesti, facand dovada deplina a dreptului de proprietate, iar reclamanta nu poate opune un titlu de proprietate asupra acestui bun. Dreptul material la actiune al reclamantei fiind prescris, apare superflua analizarea celorlalte critici ale reclamantei, referitoare la nerespectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995 la momentul vanzarii corpului C si nesolutionarea cererii nr. 20100/1996 formulate in temeiul aceleiasi legi.
Instantele nu aveau cum sa treaca la compararea titlurilor de proprietate, cata vreme reclamanta nu are un titlu de proprietate asupra imobilului in litigiu, astfel cum s-a detailat mai sus. Ca atare, nu se poate retine ca hotararile recurate ar contine motive contradictorii si straine de natura pricinii sau ca nu s-ar fi analizat toate temeiurile de fapt si de drept pe care reclamanta si-a intemeiat cererea. Nici critica privind schimbarea de catre instante a naturii si intelesului lamurit si vadit neindoielnic al actului juridic dedus judecatii nu poate fi retinut, reclamanta neargumentand in ce consta efectiv aceasta critica iar dezvoltarea acestui motiv de recurs a vizat cu totul alte aspecte.
Reclamanta face interpretari eronate si in ceea ce priveste sfera de aplicarea a Legii nr. 112/1995 si mai ales a Legii nr. 10/2001, neobservand ca acest din urma act normativ are mentiuni exprese si clare in privinta situatiilor in care imobilul preluat abuziv a fost instrainat chiriasilor, astfel ca nu se poate sustine ca aceasta lege nu ar fi fost aplicabila in cauza.
Fata de cele retinute mai sus, se poate aprecia ca paratii O. au dobandit un bun in sensul paragrafului 1 din Primul Protocol la C.E.D.O. Principiul securitatii raporturilor juridice civile este consacrat si prin Decizia nr. 33/2008 a I.C.C.J., atunci cand se arata ca admiterea actiunii in revendicare nu trebuie sa aduca atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit de normele legale interne si europene. Beneficiind de prevederile legii speciale, reclamanta nu poate uza si de dreptul comun, deoarece ar insemna sa i se dea posibilitatea sa aleaga dintr-o procedura legala doar pentru a o parte a solutiilor, care subiectiv apreciaza ca nu o avantajeaza.
In aceasta decizie se face referire la relevanta Hotararii C.E.D.O. in cauza Pincova si Pinc impotriva Republicii Cehe in care s-a aratat ca: "persoanele care au dobandit bunuri cu buna-credinta sa nu fie puse in situatia de a suporta responsabilitatea, care apartine in mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat candva aceste bunuri". 
In cazul actiunii in revendicare, numai proprietarul care a pierdut posesia bunului poate cere restituirea acestuia de la cel la care acesta se gaseste. In cauza Pentia si Pentia contra Romaniei, Curtea a statuat "ca un reclamant nu poate invoca o incalcare a art. 1 din Protocolul 1, decat in masura in care actele de care se plange se raportau la "bunuri" in sensul acestor dispozitii". Notiunea de "bun" poate cuprinde atat "bunurile existente" cat si valori patrimoniale, respectiv creante cu privire la care reclamantul poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a le vedea concretizate. Nu vor fi considerate "bunuri", in sensul articolului sus-mentionat, speranta de a dobandi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp, ori o creanta conditionala care a devenit caduca prin neindeplinirea conditiei (cauza Malhous contra Republicii Ceha - Decizia nr. 33071/1996).
Concluzionand, reclamanta nu are un titlu de proprietate pe care sa-l opuna paratilor, in conditiile in care antecesoarea sa nu a dobandit acest drept de proprietate asupra imobilului, acceptand despagubiri pentru corpul C din imobil, in baza Legii nr. 10/2001, iar prin certificatul de mostenitor nr. 89/2006 i-a fost transmis acesteia doar un drept de creanta constand in despagubirile pe care urmeaza sa le primeasca dupa defuncta antecesoare.
Fata de cele retinute mai sus, Curtea a constat ca instanta de apel a facut o corecta aplicare a prevederilor legale, nefiind incident nici motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Codul de Procedura Civila. Cum nici motivele de recurs indicate, respectiv art. 304 pct. 7 si 8 Codul de Procedura Civila nu sunt indeplinite, conform celor aratate anterior, Curtea, in baza art. 312 alin.1 Codul de Procedura Civila, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta.
In baza art. 274 Codul de Procedura Civila, a obligat reclamanta sa plateasca paratului  O.L. suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in onorariu avocatial.