Indatorirea de a satisface stagiul militar. Condamnare cu caracter politic. Art.1 alin. 3 raportat la art. 5 pct. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.

Indatorirea de a satisface stagiul militar. Condamnare cu caracter politic. Art.1 alin. 3 raportat la art. 5 pct. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009. Prin Sentinta civila nr. 218 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Harghita:  -s-a constatat caracterul politic al condamnarii penale dispuse prin Sentinta penala nr. 21/12.02.1985 pronuntata de Tribunalul Militar Cluj in Dosarul nr. 21/1985 prin care reclamantul  M.G. - M. a fost condamnat la 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de neprezentare la incorporare,
-s-a  dispus obligarea paratului Statul Roman prin M.F.P. -D.G.F.P. Harghita  sa plateasca reclamantului  suma de 14.000 EURO in echivalent in lei, conform cursului B.N.R. din data platii cu titlul de despagubiri  pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executarea pedepsei in loc de detentie timp de 1 an si 4 luni si cheltuieli de judecata in suma de 2.000 lei.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca reclamantul,  prin neprezentare la incorporare si pentru care a fost condamnat penal, a urmarit sa i se respecte una din drepturile sale civile fundamentale si anume libertatea de gandire, constiinta si religie (art. 9 C.E.D.O.),  libertate fundamentala care este una din bazele regimului democratic si include elementele esentiale ale identitatii  credinciosilor si ale conceptiei lor despre viata.
S-a considerat ca sunt incidente dispozitiile art.1 alin. 3 raportat la art. 5 pct. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Impotriva acestei sentinte  a declarat recurs, recalificat in apel in baza art. 282 Cod procedura civila, paratul D.G.F.P. Harghita in reprezentarea Statului Roman prin M.F.P. solicitand admiterea apelului si modificarea hotararii atacate in sensul exonerarii Statului Roman de la plata sumei de 14.000 EURO, precum si de la cheltuielile de judecata  in cuantum de 2000 lei.
In motivarea cererii s-a aratat ca, Constitutia Romaniei adoptata in anul 1965, garanta in cuprinsul art.30 libertatea constiintei si libertatea exercitarii  cultului religios, iar pe de alta parte, prin art. 40 instituia obligatia, pentru toti  cetatenii tarii de a indeplini serviciul militar.
In aceste conditii  pronuntarea unor condamnari pentru infractiunile de insubordonare ori de neprezentare la recrutare sau incorporare nu pot fi intelese ca incalcari ale drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului ori ca negari si nerespectari ale drepturilor civile si politice, economice, sociale si culturale din ratiuni politice, deoarece Constitutia garanta libertatea constiintei  dar in acelasi timp prevedea si obligatia  executarii serviciului militar pentru toti cetatenii, neexistand asadar o discriminare pe criterii religioase.
Prin urmare, in perioada ulterioara anului 1968, condamnarile pentru cele doua infractiuni analizate nu au fost dispuse  pe criteriul apartenentei la un cult religios ci pentru  savarsirea unor fapte strict determinate de norme penale iar problema libertatii de constiinta si de religie in legatura cu obligatia de satisfacere a stagiului  militar nu poate fi considerata ca fiind  indisolubil legata de  regimul politic existent in aceea perioada, deoarece nu are la baza rationamente  ce tineau de valorile comuniste, ci de organizarea si legiferarea  modului de efectuare a stagiului  militar.
Acest aspect nu tinea strict de regimul dictatorial ci de cadrul institutional si legal de indeplinire a unei obligatii constitutionale, cadrul mentinut si in perioada post -comunista, pana la reglementarea serviciului militar alternativ si apoi a celui profesionist.
Indatorirea de a satisface stagiul militar revenea tuturor cetatenilor apti sa-l efectueze  si nu se poate considera ca a existat  o persecutie politica.
Pe cale de consecinta condamnarile penale pronuntate pentru infractiunile analizate nu au caracter politic in sensul Decretului -Lege nr. 118/1999 si al Legii 221/2009.
In ceea ce priveste acordarea sumei de 14.000 Euro cu titlul de despagubiri morale, aceasta nesocoteste  jurisprudenta C.E.D.O. si nu este echitabila.
Cheltuielile de judecata au fost acordate in mod ilegal.
In drept s-au invocat prevederile art. 304 alin. 9 Cod procedura civila.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca apelul declarat este nefondat din urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronuntata in perioada  6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala daca prin savarsirea acestora s-a urmarit  unul dintre scopurile prevazute la art.2 alin.1 din O.U.G. nr. 214/1999 modificata.
 Conform art. 2 alin.1 lit. d din O.U.G. nr.214/1999 constituie infractiuni savarsite din motive politice infractiunile care au avut drept scop, printre altele,  nerespectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, recunoasterea si respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale.
Prima instanta in mod intemeiat a constatat  condamnarea politica a reclamantului pentru neprezentare la incorporare deoarece n-au fost respectate una din drepturile sale civile fundamentale, si anume libertatea de constiinta,  de gandire si religie.
Neprezentarea la incorporare s-a datorat convingerilor religioase ale reclamantului si a imprejurarii ca libertatea religioasa  era recunoscuta prin art. 30 al Constitutiei din anul 1965.
Intr-adevar art. 40 din Constitutie prevedea ca serviciul militar este obligatoriu, aceasta insa a constituit o incalcare a dreptului fiecarui individ  in alegerea religiei si legislatia vremii nu a prevazut posibilitatea serviciului militar alternativ.
Ori, potrivit prevederilor art. 18 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala a ONU prin Rezolutia  217 A (III) din 10 decembrie 1948, semnata de Romania la  14 decembrie 1955 "orice persoana are dreptul la libertatea gandirii, a constiintei si a religiei; acest drept implica libertatea de a - si schimba religia sau convingerile precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile sale, individual sau in colectiv, atat in public cat si privat, prin invatamant, practici, cult si indeplinire de rituri".
Statul Roman avea obligatia sa garanteze respectarea libertatii religioase  si cea de manifestare a religiei sau a convingerii religioase impartasite  restrictiile si ingradirile putand fi necesare doar pentru ocrotirea  securitatii, ordinii si sanatatii publice ori a moralei sau libertatilor si drepturilor  fundamentale ale altora, asa cum se stipula in art. 18 alin.3 din actul normativ  mai sus aratat.
Comportamentul ce este reprosat reclamantului, constituie o ingerinta nejustificata a statului in  exercitiul libertatii de manifestare a religiei si a convingerilor religioase si nu era o masura necesara intr-o societate democratica, deoarece  exista posibilitatea reglementarii serviciului militar alternativ.
Dealtfel,  toate aceste drepturi si posibilitatea manifestarii lor exterioare sunt garantate de art. 9 din Constitutia Europeana a Drepturilor Omului, care are efect direct si preeminent.
Prin urmare,  reclamantul  M.G. - M., in calitate de adept al cultului "Martorii lui Iehova", interzis in timpul regimului politic  comunist, a refuzat prestarea serviciului militar obligatoriu din motive religioase, deoarece legislatia din aceea vreme nu a prevazut, tocmai in considerarea respectarii efective  a unei dintre libertatile fundamentale ale omului, consacrate atat de Declaratia Universala a Drepturilor Omului  cat si de  Constitutia Romaniei din anul 1965, anume libertatea de constiinta  si de credinta religioasa,  posibilitatea serviciului militar alternativ pentru persoanele care, din diferite motive,  inclusiv de constiinta  sau de religie, nu pot efectua serviciul militar sub arme.
Este evident ca prin  condamnarea penala a reclamantului la pedeapsa  inchisorii de 3 ani, din care a executat 1 an si 4 luni, s-a adus o atingere grava personalitatii umane a acestuia, fiind afectata situatia sa  profesionala, sociala si familiala.
Acest aspect dealtfel rezulta si din declaratia martorului audiat in cauza (fila 70 dosarul de fond).
In aceasta situatie  se apreciaza  ca acordarea sumei de 14.000 Euro  este justa pentru repararea prejudiciului suferit.
Fata de cele ce preced, tinand seama  si de prevederile art.296 Cod procedura civila urmeaza sa se respinga apelul declarat ca nefondat.