Actiune in despagubiri. Antrenarea raspunderii civile delictuale a Statului Roman in cazul privarii de libertate in mod nelegal

Potrivit dispozitiilor art. 504 alin. 1 si 2 Cod pr. penala , persoana care, in cursul procesului penal , a fost privata de libertate ori careia i s-a retras libertatea in mod nelegal, are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite.
Raspunderea statului , in acest context ,  este fundamentata pe disp. art. 998-999 Cod civil, text care consacra raspunderea civila pentru fapta proprie, iar sustinerea referitoare la lipsa culpei excede cadrul reglementat de art. 505 alin. 6 Cod pr. penala.

Prin sentinta civila nr. 1333/11 iulie 2006, Tribunalul Mures a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul R. I. in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice si, drept consecinta, a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 500.000.000 lei vechi ( 50.000 RON), cu titlu de despagubiri pentru daunele ce i-au fost acestuia cauzate.
Prin sentinta penala nr.183/20 iunie 2005 a Tribunalului Mures s-a dispus in  temeiul art. 11 pct 2 lit.a raportat la art. 10 lit.d Cod procedura penala achitarea reclamantului retinandu-se ca nu se contureaza existenta elementului subiectiv specific coautorului, respectiv vointa comuna a acestuia de a fi cooperat cu ceilalti executanti, ca nu exista nici o dovada care sa confirme implicarea in vreun del a acestuia - prin prisma unei cooperari materiale sau intelectuale - la evenimentul care a avut loc, prezenta sa fiind o simpla circumstanta ce nu intra in sfera nici unei din cele doua infractiuni pentru care a fost trimis in judecata, nici martorii, nici ceilalti inculpati si nici partea vatamata nu l-au sesizat ca fiind implicat in activitatea infractionala.
Sentinta a fost mentinuta prin decizia penala nr.163/A/4 noiembrie 2005 pronuntata in dosarul nr. 673/2005/P, a Curtii de Apel Targu Mures, si ulterior prin Decizia penala nr. 1536/9 martie 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie ( pronuntata in dosarul nr. 23425/1/2006).
Raportat la starea de fapt anterior descrisa, prima instanta a considerat ca privarea de libertate a reclamantului a fost nelegala si ca prin aceastra masura i-a fost cauzat un prejudiciu de natura morala care se impune a fi reparat prin  acordarea unei juste despagubiri, conform prevederilor art. 504 alin.2 Cod procedura penala si art.5 alin.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Impotriva hotararii anterior descrise au declarat  apel reclamantul si paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Mures.
  Examinand apelurile deduse judecatii, prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, in limitele caracterului devolutiv consacrat de art. 294 - 295 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca acestea sunt nefondate, astfel ca vor fi respinse ca atare, in baza urmatoarelor considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 504 alin.1 si 2 Cod procedura penala, persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal, are dreptul la repararea de catre stat a  pagubei suferite. De asemenea, textul art. 504 alin.3 dispune ca privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului, de revocare a masurii, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal.
In speta dedusa judecatii, premisele textului de lege mentionat sunt indeplinite, in sensul ca reclamantul a fost arestat preventiv la data de 6 iulie 2003, prin ordonanta emisa de Parchetul de pe langa Tribunalul Mures si pus in libertate la data de 10 mai 2004, ca urmare a revocarii masurii privative de libertate prin Decizia penala nr. 275/R/10 mai 2004 a Curtii de Apel Targu Mures. Ulterior, prin sentinta penala nr.183/20 iunie 2005 a Tribunalului Mures, s-a dispus, in temeiul art. 11 pct.2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penala, achitarea reclamantului de sub acuza savarsirii infractiunilor de complicitate la omor calificat, respectiv de complicitate la tentativa de omor calificat, solutia fiind mentinuta prin deciziile instantelor de apel si recurs.
Prin urmare, in mod corect a statuat prima instanta in privinta antrenarii raspunderii civile delictuale a paratului Statul Roman, urmand ca reparatia pagubei sa fie facuta prin Ministerul Finantelor Publice, astfel cum dispune art. 505 alin. 6 Cod procedura penala. Raspunderea statului, in acest context, este fundamentata pe dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil, text ce consacra raspunderea civila pentru fapta proprie, iar sustinerea referitoare la lipsa culpei, invocata de apelantul Ministerul Finantelor Publice excede cadrului reglementat de art. 505 alin.6 Cod procedura penala, obligatia suportarii prejudiciului fiind stabilita chiar de catre legiuitor in sarcina respectivei institutii.
In ceea ce priveste intinderea reparatiei cuvenite celui  prejudiciat, art. 505 alin.1 Cod procedura penala dispune ca la stabilirea acesteia se tine  seama de durata privarii sau restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei acesteia.
Reclamantul din prezenta cauza si-a autoevaluat prejudiciul suferit prin nelegala privare de libertate la suma de 200.000 lei (RON), iar in sustinerea acestei pretentii a invocat suferintele psihice resimtite pe parcursul judecatii si detentiei, in contextul in care i-au fost aduse acuzatii de o gravitate deosebita (omor), care  in urma procesului penal s-au dovedit a fi nejustificate. Prin urmare, s-a solicitat repararea unui prejudiciu de natura  nepatrimoniala, deci moral.
Examinand cu o desavarsita minutiozitate juridica actiunea supusa examinarii, prima instanta a acordat reclamantului, cu titlu de reparatie a prejudiciului suferit, suma de 50.000 lei (RON), facand corelatie cu o hotarare C.E.D.O., in care, pentru incalcarea a patru articole din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Guvernul Romaniei a oferit reclamantului suma de 40.000 euro.
Sub acest aspect, Curtea a retinut  ca, in conditiile in care reclamantul nu a adus in sustinerea pretentiilor sale si argumente de alta natura decat suferinta psihica generata de starea de detentie si nici nu a produs dovezi cu privire la alte consecinte produse asupra propriei persoane ori asupra familiei sale, aprecierea primei instante asupra intinderii reparatiei morale cuvenite este pe deplin judicioasa. Pe de alta parte, in lipsa unor criterii obiective de cuantificare, stabilite de legiuitor, le este rezervata instantelor de judecata, puterea suverana de a aprecia cuantumul despagubirii, eventual prin raportare la practica judiciara, astfel cum s-a si procedat, de altfel, in speta.
Este adevarat ca in apel reclamantul a invocat, in sustinerea cererii de majorare a despagubirii, o solutie de speta in care petentul a fost remunerat, pentru o privare nelegala de libertate de 2 ani si 10 luni, cu suma de 300.000 lei (RON), reprezentand daune morale, insa circumstantele respectivei cauze sunt cu mult diferite fata de cele din speta. Astfel, pe langa durata detentiei - mai mare cu 2 ani in respectiva cauza - petentul fusese condamnat inca din prima instanta la pedeapsa de 6 ani inchisoare ( pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav), fiind achitat doar de catre instanta de recurs.). Or, impotriva reclamantului din speta de fata nu s-a pronuntat o solutie de condamnare, astfel ca, in mod evident, suferinta psihica a acestuia nu o poate echivala, in amplitidine, pe cea a reclamantului din speta invocata. Pe de alta parte, in respectiva cauza s-a avut in vedere, la stabilirea intinderii reparatiei, si atingerea adusa onoarei si demnitatii reclamantului, ca urmare a condamnarii penale definitive pe nedrept, precum si destramarea relatiilor de familie, aspecte care nu se regasesc in speta dedusa judecatii.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat ca prima instanta a apreciat in mod corect atat asupra oportunitatii antrenarii raspunderii civile delictuale a statului, prin Ministerul Finantelor Publice, in temeiul dispozitiilor art. 504-506 Cod procedura penala, cat si asupra cuantumului despagubirilor acordate cu titlu de reparatie a prejudiciului moral invocat.
Drept consecinta, ambele apeluri declarate in cauza vor fi respinse ca nefondate, conform prevederilor art. 296 Cod procedura civila.