Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri.

Prin sentinta civila nr. 1161/CA/09.04.2014 Tribunalul Brasov-sectia a II-a civila, de contencios administrativ a admis in parte actiunea formulata de reclamanta E.M. in contradictoriu cu parata A.N.R.P. si in consecinta:
- a obligat parata sa plateasca reclamantei, in termen de 30 zile de la data ramanerii irevocabile a prezentei sentinte, suma de 245.369,22 lei reprezentand compensatii si despagubiri acordate prin Hotararea nr.128/21.11.2007 emisa de Comisia Judeteana de Aplicare a Legii nr. 9/1998, validata prin Decizia nr.525/23.02.2009 emisa de Vicepresedintele A.N.R.P., suma ce va fi actualizata in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum incepand cu data de 21.11.2008 pentru prima transa, respectiv 21.11.2009 pentru cea de-a doua transa si pana la data platii efective.
A respins restul pretentiilor reclamantei.
A obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 5505 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
            Analizand actele dosarului instanta a retinut urmatoarele:
            Prin Hotararea nr.128/21.11.2007 emisa de Comisia Judeteana de Aplicare a Legii nr. 9/1998 s-a propus acordarea, in favoarea reclamantei, de compensatii si despagubiri in valoare de 245.369,22 lei calculate conform anexei care face parte integranta din hotarare.
            Hotararea mai sus identificata a fost validata prin Decizia nr.525/23.02.2009 emisa de Vicepresedintele A.N.R.P..
            Pana in prezent, parata nu a achitat reclamantei suma stabilita cu titlu de compensatii si despagubiri.
            Sustinerile paratei referitoare la prematuritatea cererii de chemare in judecata si modalitatea de actualizare a compensatiilor acordate, avand in vedere dispozitiile O.U.G. nr. 10/2013, nu au putut fi primite intrucat, prin Decizia nr. 525/12.12.2013 a Curtii Constitutionale, prevederile ordonantei de urgenta au fost declarate neconstitutionale.         
           In ce priveste cererea reclamantei de actualizare a compensatiilor si despagubirilor acordate cu rata inflatiei incepand cu data de 21.11.2007, instanta a retinut ca prin decizia de validare s-a stabilit ca plata sumei se va face esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, in conformitate cu dispozitiile art.38 alin.5 lit. c din H.G. nr. 753/1998.
           Suma acordata cu titlu de compensatii si despagubiri banesti a fost asadar actualizata in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum incepand insa cu data scadentei conform textului legal mai sus evocat si pana la data platii. 
           Pentru considerentele de fapt si de drept expuse instanta a admis in parte actiunea formulata de reclamanta E.M. in contradictoriu cu parata A.N.R.P. dispunand conform dispozitivului sentintei.
           In temeiul art. 451 din Codul de procedura civila a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata, constatand realitatea acestor cheltuieli, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
           Impotriva acestei solutii parata a declarat recurs, cerand casarea ei in parte in sensul respingerii in tot a actiunii introductive cu motivatia ca potrivit dispozitiilor art. 5 din Hotararea Guvernului nr. 286/2004 achitarea acestor compensatii este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie. In  acest sens, dispozitiile legale mai sus amintite, spun ca: "compensatiile se achita beneficiarilor in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat"(...).Prin folosirea sintagmelor „in functie de disponibilitatile banesti" sau „in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat", legiuitorul a prevazut tocmai acea situatie in care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despagubirilor acordate potrivit legii. Aceasta interpretare este singura in masura a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, potrivit careia „ordonatorii de credite au obligatia de a angaja cheltuieli in limita creditelor de angajament si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate". Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plata fara acoperire bugetara si are drept efect acordarea despagubirilor cu prioritate anumitor persoane, in detrimentul celor aflati la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminarii si egalitatii de tratament.
        Totodata, se sustine ca potrivit dispozitiilor art.2 din O.U.G. nr. 10/2014 „incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se suspenda, pana la data de 31 decembrie 2014. plata despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. A.N.R.P. datorita numarului foarte mare de popriri dispuse s-a aflat in imposibilitatea de a pune in executare intr-un termen rezonabil obligatiile de plata stabilite in sarcina sa. In absenta disponibilitatilor banesti ale statului, s-ar stabili in momentul de fata in sarcina A.N.R.P. o obligatie imposibil de realizat si care este de natura sa afecteze principiul egalitatii de tratament recunoscut atat pe plan intern cat si pe plan european. Din ratiuni financiare, creantele asupra statului pot fi limitate sau esalonate la plata si nu pot fi platite decat in conditiile de solvabilitate, principii care nu sunt inlaturate de jurisprudenta CEDO.
        Referitor la plata cheltuielilor de judecata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Art. 274, alin.(3) din Cod procedura civila reglementeaza posibilitatea diminuarii cheltuielilor, ori de cate ori judecatorul constata motivat ca acestea sunt nepotrivit de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat. Raportul juridic dintre avocat si clientul sau nu este stanjenit in nici un fel, deoarece activitatea instantei se limiteaza doar la reducerea corespunzatoare a cheltuielilor de judecata si nu a onorariul propriu-zis. Contractul de asistenta juridica se mentine in integralitate, clientul platind avocatului onorariul convenit. Este incontestabil faptul ca o asemenea prerogativa a instantei este cu atat mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit in cheltuieli, urmeaza a fi suportat de partea adversa, daca s-a cazut in pretentii, ceea ce presupune in mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa fata de partea, care este tert in raport cu conventia de prestare a serviciilor avocatiale, este consecinta insusirii sale de instanta prin hotararea judecatoreasca, prin al carei efect creanta dobandeste caracter cert, lichid si exigibil.
         Recurenta considera ca hotararea pronuntata de prima instanta este lipsita de temei legal, invocand in acest sens art. 483 si urm., art. 488 pct. 8 din Codul de procedura civila.
          In replica, intimata reclamanta a formulat, prin aparatorul sau ales, intampinare cu respectarea prescriptiilor legale, solicitand scriptic respingerea ca nefondata a recursului dedus judecatii, cu cheltuieli de judecata. Sustine ca in lipsa unor inscrisuri care sa dovedeasca cele invocate prin declaratia de recurs, instanta nu poate ajunge la concluzia ca bugetul paratei este insuficient pentru a dispune plata compensatiilor cerute prin actiune. Blocarea conturilor prin inceperea in mod legal a executarii silite impotriva recurentei de catre alti creditori nu este de natura sa o exonereze de la executarea obligatiilor catre intimata. Faza de executare silita este distincta de faza judecatii, incat argumentele recurentei in ceea ce priveste o eventuala imposibilitate de a executa hotararea pronuntata in cauza nu pot fi acum analizate. De asemenea, daca prin Decizia nr. 528/2013 Curtea Constitutionala a constatat ca O.U.G. nr. 10/2013 privind plata esalonata a despagubirilor este neconstitutionala in integralitate, Guvernul a adoptat o noua ordonanta, respectiv O.U.G. nr. 10/2014 in baza careia a suspendat plata despagubirilor pana la data de 31.12.2014, data pana la care prezenta cauza oricum nu a fost solutionata definitiv. Intimata considera ca atitudinea recurentei de a tergiversa plata despagubirilor este una abuziva, iar argumentele sale axate pe insuficienta fondurilor tin exclusiv de faza de executare silita si nu pot fi primite in prezenta cauza.
          Curtea, cercetand cuprinsul materialului probator existent la dosar, raportand sentinta atacata la motivele de recurs invocate, a retinut ca reclamanta este titulara unui interes patrimonial recunoscut in dreptul intern, ca ea s-a conformat in totalitate prevederilor legale, iar parata nu invoca o conditie a dreptului intern care sa nu fie indeplinita, neputandu-se apara invocand propria culpa in nereformarea legislatiei in domeniu pana la momentul de fata ori in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. Aspectele reliefate de recurenta tin de faza executiei insasi, o faza ulterioara operatiunilor cerute de reclamanta. Mai exact, prin Hotararea nr. 128/21.11.2007 Comisia Judeteana de Aplicare a Legii nr. 9/1998 B., apreciind ca cererea si documentatia anexa prezentate de reclamanta intrunesc conditiile cerute prin lege,  a propus acordarea catre aceasta a unor  compensatii si despagubiri in valoare de 245.369,22 lei.  Prin Decizia nr. 525/23.02.2009 vicepresedintele A.N.R.P. a validat hotararea sus-mentionata, statuand ca suma acordata cu titlu de compensatie sa fie esalonata in conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c din HG nr. 753/1998, respectiv esalonata in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% in primul an si 60% in anul urmator. Pana in prezent, parata nu a achitat reclamantei suma stabilita cu titlu de compensatii si despagubiri.
         Reclamanta prevalandu-se de prerogativa conferita prin dispozi?iile art. 6 punct 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de efectele principiului disponibilitatii, a declansat prezenta procedura judiciara, stabilind cadrul procesual in privinta obiectului si a participantilor la proces, axandu-se practic pe protectia proprietatii bunurilor sale, mai ales ca potrivit art. 1 din Primul Protocolul  la C.E.D.O. „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”, prin bunuri intelegand nu numai bunurile materiale care compun avutul unei persoane ci in general toate drepturile pe care le are acea persoana,  interesandu-ne nu atat lucrurile in materialitate lor cat drepturile ce se pot exercita asupra lucrurilor. In speta, se solicita plata efectiva a despagubirilor ce i s-au acordat scriptic reclamantei printr-un act administrativ, respectiv Hotararea  nr. 128 din 21.11.2007 a Comisiei Judetene pentru Aplicarea Legii 9/1998,  invocandu-se astfel o creanta certa,  lichida si exigibila care in conceptia Curtii Europene a Drepturilor Omului este inclusa in notiunea de bun. Or, efectivitatea protectiei europene a dreptului de proprietate este conferita de protectia acordata oricarui drept care prezinta pentru reclamant un interes  economic, motiv pentru care, in speta, reclamanta pretinde ca detine speranta legitima de a obtine aceasta creanta certa cu valoare patrimoniala. Speranta legitima de a obtine un bun reprezinta o extindere a aplicarii art. 1 al Protocolului 1 si asupra unor bunuri care nu se afla inca in patrimoniul reclamantului, dar acesta are un drept de a obtine proprietatea asupra lor, drept recunoscut de legislatia interna. In speta, dreptul reclamantei de a incasa respectivii bani este incontestabil, insasi recurenta recunoscand existenta si intinderea creantei insa invoca ca si motiv de neexecutare lipsa fondurilor banesti si nu o conditie a dreptului intern care nu este indeplinita. In speta au trecut mai mult de 7 ani de la data deciziei de restituire, fara ca titulara deciziei sa obtina executarea acesteia, ceea ce denota ca justul echilibru intre protectia proprietatii sale si cerintele interesului general impus de CEDO a fost distrus, impunandu-se suprimarea obstacolului ivit in exercitarea si realizarea dreptului sau. Reclamanta nu numai ca invoca o durata nerezonabila a procedurii de urmat de catre parata dar face dovada ca a depus toate diligentele in vederea derularii normale a acesteia. Intarzierile in derularea procedurii sunt datorate comportamentului autoritatilor investite cu atributii in acest sens, iar aceasta imputabilitate este susceptibila sa antreneze incalcarea dispozitiilor C.E.D.O. Mai mult, in speta, se pune problema unui act administrativ valabil, conform cu actul normativ in temeiul caruia a fost emis si pe care urmeaza sa-l aplice, respectiv Legea nr. 9/1998, a unui act emis de autoritatea competenta din punct de vedere material si teritorial si in limitele acestei competente, autoritate care nu a aplicat o alta dispozitie legala la raportul social decat cea care trebuia aplicata si nu a aplicat-o contrar adevaratului ei inteles, subzistand practic riscul prescriptiei dreptului material la actiune in ipoteza ramanerii reclamantei in pasivitate. 
          Chiar daca incepand cu data intrarii in vigoare a  dispozitiilor O.U.G. nr. 10/2014  s-a suspendat, pana la data de 31 decembrie 2014, plata despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, in speta, prima instanta a dispus ca plata despagubirilor pretinse de reclamanta sa se materializeze in termen de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a sentintei, data survenita ulterior zilei de 31.12.2014, ceea ce denota ca aceasta sustinere a recurentei ramane lipsita de obiect. De asemenea, obligatia platii acestor despagubiri necontestate, inclusiv actualizarea sumelor neplatite cu indicele de crestere a preturilor de consum deriva si din cuprinsul art. 10 din Legea nr. 164/2014. Acest act normativ se aplica si cererilor solutionate pana la momentul intrarii sale in vigoare, dar pentru care nu s-au efectuat platile aprobate, deci si cererii formulata de reclamanta, legiuitorul neinstituind prin intermediul sau o alta suspendare a platii despagubirilor pe care de altfel le recunoaste.                                                             
          Tinand cont ca efectul oricarei obligatii consta in dreptul pe care aceasta il confera creditorului de a pretinde si de a obtine de la debitor indeplinirea exacta a prestatiei la care el este obligat, Curtea, luand act ca recurenta nu a probat faptul platii, ca nu a invocat o ipotetica interventie a suspendarii ei, in vigoare la momentul de fata, ca executarea nu a devenit imposibila din punct de vedere obiectiv, dat fiind si principiul securitatii raporturilor juridice, a respins ca nefondat recursul dedus judecatii  mai ales ca refuzul concursului venit din partea recurentei in realizarea unui drept legal stabilit si constatat de catre un organism statal competent nu reprezinta decat un abuz al sau, fiecarui stat revenindu-i sarcina de a se dota cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive care ii revin.
Spre deosebire de reglementarea anterioara care stabilea de o maniera indirecta in ce constau cheltuielile de judecata, dispozitiile art. 451 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila reglementeaza continutul acestor cheltuieli care pot fi puse in sarcina partii care a pierdut procesul, incluzand in cuantumul acestora si onorariile avocatilor aflate intr-un raport necesar cu judecata pricinii. Fata de solutia pronuntata pe fondul cauzei, de prestatia depusa de aparatorul ales, de aspectul proportionalitatii onorariului perceput si cerut cu volumul de munca presupus de pregatirea si sustinerea actiunii dedusa judecatii, Curtea a apreciat ca onorariul acordat la fond nu este nepotrivit de mare, ci dimpotriva unul rezonabil, probat cu inscrisurile prezentate. Solutia primei instante este conforma si practicii CEDO reiesita si din cauzele Croitoru contra Romaniei, Iacob contra Romaniei unde a statuat ca urmeaza a fi rambursate cheltuielile necesare, facute in mod real si in limita unui cuantum rezonabil. In baza principiului disponibilitatii, Curtea a luat act de pozitia intimatei, exprimata oral, de a nu mai solicita cheltuielile de judecata in recurs.
Fata de considerentele sus expuse, Curtea, facand aplicatiunea dispozitiilor art. 496 din Noul Cod de procedura civila, a respins ca nefondat recursul dedus judecatii, mentinand ca legala si temeinica solutia atacata.