Sarcina probei. Prezumtia de nevinovatie. Achitarea inculpatului.

Sarcina probei. Prezumtia de nevinovatie. Achitarea inculpatului.

C. proc. pen., art. 52, art. 65 alin. 1, art. 66 alin. 1

Sarcina administrarii probelor in procesul penal revine organului de urmarire penala si instantei de judecata, invinuitul sau inculpatul beneficiind de prezumtia de nevinovatie si nefiind obligat sa-si dovedeasca nevinovatia.
Prin urmare, hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala ce nu poate fi inlaturata prin probe, potrivit regulii in dubio pro reo, trebuie sa se pronunte o solutie de achitare. Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,
Decizia  penala nr. 245  din 28 februarie 2011.

Prin sentinta penala nr.27/11.02.2008 pronuntata de Judecatoria G in dosarul nr.393/232/2007, s-a dispus condamnarea inculpatului RR la doua pedepse de cate 4 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art.192 alin.2 Cod penal si art.217 alin.1 si 4 Cod penal. Prin aceeasi sentinta au fost contopite cele doua pedepse, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani inchisoare, in regim de detentie cu interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b Cod penal.
De asemenea, inculpatul a fost obligat sa-i plateasca partii civile SRsuma de 12.000 lei, reprezentand contravaloarea bunurilor distruse, iar statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel inculpatul.
Prin decizia penala nr.119/16.06.2008, Tribunalul D a admis apelul inculpatului, a desfiintat sentinta atacata si a trimis cauza in vederea rejudecarii catre aceeasi instanta de fond.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul D a retinut, in esenta, ca sentinta este lovita de nulitate absoluta, deoarece prima instanta a ignorat etapa dezbaterilor prevazuta de art.340 C.pr.pen., care nu s-a desfasurat in conditii de contradictorialitate, oralitate si publicitate, instanta de fond nefacand decat sa amane pronuntarea pentru depunerea de concluzii scrise.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei G, initial sub nr.2464/232/2008 si ulterior sub nr.1139/232/2009, ca urmare a admiterii unei cereri de abtinere a judecatorului fondului si a unei noi repartizari aleatorii.
Dupa rejudecarea cauzei, Judecatoria G a dispus achitarea inculpatului RR pentru infractiunile prevazute de art.192 alin.2 si art.217 alin.1 si 4 Cod penal, prin sentinta penala nr.60/26.02.2010, retinand ca faptele nu au fost savarsite de catre inculpat.
Prin aceeasi sentinta, in baza art.346 alin.3 C.pr.pen., s-a luat act ca partile vatamate nu s-au mai constituit parti civile si, in baza art.192 pct.1 lit.a C.pr.pen., au fost obligate partile vatamate la cate 30 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, analizand probele administrate in timpul urmaririi penale, in timpul cercetarii judecatoresti si in rejudecarea dupa casare, prima instanta a retinut, in esenta, ca in cauza nu exista probe certe de vinovatie a inculpatului sub aspectul savarsirii celor doua infractiuni pentru care a fost trimis in judecata, respectiv patrunderea pe nedrept in locuinta partilor vatamate SR si TG si incendierea unei parti din locuinta acestora.
Astfel, instanta de fond a retinut ca, potrivit declaratiilor martorilor GM, IA, MI, MS, AF, MV, EM si TC, in noaptea in care a avut loc incendiul inculpatul s-a aflat in locuinta sa, fiind sub influenta alcoolului.
A mai retinut ca nu exista nicio certitudine ca petele de pe frunze au aparut la data incidentului, iar asemanarea compozitiei chimice a petelor cu produsul petrolier din recipientul de plastic gasit in gospodaria inculpatului nu constituie o proba concludenta, cata vreme nu se exclude asemanarea cu orice alt produs de tip petrolier, in conditiile in care sticla din plastic a fost gasita intr-o magazie din locuinta inculpatului langa o soba, destinatia fiind clara, iar, potrivit declaratiei martorului EM, mai multe persoane de pe strada unde locuieste acesta si partile vatamate folosesc astfel de materii pentru aprinderea focului in gospodarie.
De asemenea, instanta de fond a avut in vedere si constatarea tehnico-stiintifica ce a fost incuviintata inculpatului in faza cercetarii judecatoresti, din care a retinut ca nu se poate stabili cu certitudine data de cand este uleiul pe frunzele din curtea imobilului partii vatamate, dar s-a constatat ca acesta nu corespunde cu cel gasit la inculpat acasa, considerand ca nu sunt concludente in sensul dovedirii patrunderii pe nedrept si a incendierii locuintei partii vatamate, astfel incat a dispus achitarea condamnatului intrucat faptele nu au fost savarsite de catre acesta.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria G, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand, in esenta, ca prima instanta a retinut declaratiile unor martori rude apropiate cu inculpatul sau prieteni si nu a tinut cont de subiectivismul acestora si nici de contradictiile evidente aflate in declaratiile date. De asemenea, a inlaturat si nu a tinut cont de probele stiintifice administrate, respectiv de constatarea tehnico-stiintifica efectuata de Serviciul de Expertize Fizico Chimice, care concluzioneaza ca urmele de ulei mineral de pe frunze au o compozitie asemanatoare cu uleiul mineral din amestecul continutul in materialul plastic ridicat de la inculpat, de procesul-verbal de interventie nr.31/2.07.2006 intocmit de unitatea de pompieri care a ajutat la stingerea incendiului si care a stabilit clar ca incendiul s-a datorat unor cauze intentionate, de declaratia martorului GM, care a aratat ca inculpatul i-a spus ca se va razbuna daca va fi dat afara din casa de partea vatamata.
Prin decizia penala nr.232/23.11.2010, Tribunalul D a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria G, retinand ca aflarea adevarului presupune existenta unei concordante intre concluziile la care ajung organele judiciare si realitatea obiectiva privind fapta si autorul ei, criteriul determinant in aprecierea probelor reprezentandu-l forta acestora de a exprima adevarul, instantei revenindu-i raspunderea de a retine si aprecia aceste probe tinand seama de intregul material probator administrat la urmarirea penala si de cel administrat nemijlocit in sedinta publica.
Coroborand probele administrate in cauza cu ocazia rejudecarii, tribunalul a constatat, ca si instanta de fond, ca acestea converg catre neretinerea vinovatiei inculpatului.
Astfel, tribunalul a retinut ca, desi prin actul de inculpare se retine ca in noaptea de 1 iulie 2006 partea vatamata a sesizat prezenta fara drept a inculpatului in domiciliul sau si la scurt in fanar a izbucnit un incendiu ce a cuprins acoperisul casei, procesul-verbal de interventie nr.31/2.07.2007 a concluzionat ca incendiul s-a datorat unei cauze intentionate, iar raportul de constatare ca urmele de ulei mineral de pe frunze au o compozitie chimica asemanatoare cu uleiul mineral din amestecul continut in recipientul de material plastic ridicat din domiciliul inculpatului, instanta de fond a reanalizat intregul material probator, conform art.62, 63 si 65 C.pr.pen., si a constatat ca inculpatul nu este autorul faptelor retinute in sarcina sa.
A mai retinut ca situatia de fapt retinuta in actul de inculpare a fost stabilita de organele de urmarire penala pe baza plangerii persoanelor vatamate, procesul-verbal de interventie, procesul-verbal de incepere a urmarii penale, declaratii RR, raport de constatare tehnico-stiintifica, perchezitie domiciliara, planse foto, declaratii martori. Cu ocazia rejudecarii, prima instanta a introdus in cauza in calitate de parte vatamata, pe TG, a fost reaudiat inculpatul si martorii GM, IA, MI, MS, AF, MV, EM, TC.
Prima instanta retine ca in noaptea de 1 iulie 2006, in jurul orei 0245, partea vatamata a declarat ca ar fi sesizat prezenta inculpatului in domiciliul sau, l-a intrebat unde se duce, dupa care a intrat in casa si, iesind afara dupa aproximativ 5 minute, a observat o flacara in podul fanarului, care s-a extins rapid, insa cu ocazia confruntarii cu inculpatul partea vatamata a mentionat ca atunci cand l-a intrebat pe inculpat unde se duce acesta i-a raspuns doar ca stie el, insa nu a raspuns intrebarii inculpatului cu privire la faptul ca nu a strigat dupa ajutor in contextul aratat.
In acest context, este greu de inteles de ce partea vatamata nu ar fi relatat acest lucru fiului sau, care a ajutat la stingerea incendiului, dar nu a aflat cine a incendiat imobilul, la fata locului negasindu-se nicio urma care sa-l incrimineze pe inculpat, contrazicand si declaratia celeilalte parti vatamate, care a mentionat ca il banuieste pe inculpat pentru faptul ca ar fi lasat urme de vopsea de culoare rosie pe porcul din gospodarie.
Tribunalul a mai retinut ca martorii IA si GM au confirmat sustinerile partii vatamate TG, in sensul ca inculpatul ar fi amenintat dupa despartirea de aceasta ca-i va pune foc la casa, insa aceste declaratii nu pot fi considerate probe incriminatoare sub aspectul infractiunii de distrugere pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, ci doar simple indicii care nu se coroboreaza cu probele stiintifice administrate in cauza.
Procesul-verbal de interventie nr.31/2.07.2006 stabileste ca sursa de aprindere flacara unui chibrit, insa nu mentioneaza datele in baza carora s-a ajuns la o asemenea concluzie.
Cercetarea la fata locului de a doua zi releva ca au fost identificate pete de culoare neagra cu un miros de produs petrolier pe doua frunze aflate pe gardul din plasa ce desparte gradina locuintei lui SR de cea a vecinului sau EM.
Au fost ridicate si probe de sol din gradina locuintei, care au fost comparate cu solul prelevat de pe talpile incaltamintei ridicate de la locuinta inculpatului, insa expertul criminalist a mentionat in raportul de expertiza ca probele de sol au caracteristici fizico-chimice diferite.
De asemenea, martorii care au fost audiati in cauza cu ocazia rejudecarii au confirmat ca inculpatul a consumat mult alcool in preziua incendiului, iar distanta intre localitatea de domiciliu - GF si G este de aproximativ 5 km, fiind inexplicabil cum inculpatul ar fi ajuns noaptea in gospodaria partilor vatamate din G si ar fi produs incidentul in jurul orei 0200, in conditiile in care inculpatul a fost gasit in domiciliul sau din GF in ziua de 2 iulie 2007, de organele de politie care au efectuat perchezitia domiciliara.
Totodata, raportul de expertiza tehnica intocmit la urmarirea penala, care a concluzionat ca solul prelevat de pe talpile tenesilor inculpatului prezinta caracteristici fizico-chimice diferite de solul ridicat din gradina locuintei partilor vatamate, coroborat cu constatarea tehnico-stiintifica completata in faza cercetarii judecatoresti, din care rezulta ca nu se poate stabili cu certitudine data de cand este uleiul pe frunzele din curtea imobilului partilor vatamate, constatandu-se ca acesta nu corespunde cu cel gasit la inculpat acasa, converg catre neretinerea vinovatiei inculpatului.
Fata de aceste imprejurari, tribunalul a apreciat ca in cauza sunt temeiuri de achitare, in baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod proc.pen., asa cum a retinut prima instanta, intrucat ansamblul probator nu a dovedit ca inculpatul este autorul faptelor retinute in actul de inculpare.
Prin urmare, tribunalul a apreciat ca instanta de fond a facut o justa analiza a probelor administrate in cauza atunci cand a dispus achitarea inculpatului, retinand ca, la pronuntarea unei condamnari, instanta trebuie sa-si bazeze convingerea privind vinovatia inculpatului pe probe certe, sigure, or, in cauza, probele in acuzare nu au caracter cert, lasand loc incertitudinii cu privire la vinovatia inculpatului, aspect ce activeaza un complement al prezumtiei de nevinovatie, respectiv regula orice dubiu este in favoarea inculpatului.
Avand in vedere aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul Public, mentinand solutia primei instante.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul D si partea vatamata SR, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului sau Parchetul de pe langa Tribunalul D a aratat, in esenta, ca prima instanta si instanta de apel nu au tinut cont de probele administrate in cauza, respectiv de constatarea tehnico-stiintifica efectuata de Serviciul de Expertize Fizico-Chimice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, din care rezulta ca urmele de ulei mineral de pe frunze au o compozitie asemanatoare cu uleiul mineral din amestecul continut in materialul plastic ridicat de la inculpat.
De asemenea, nu au tinut cont de declaratia partii vatamate si de cea a martorului GM, audiat in faza de urmarire penala, care a declarat ca l-a auzit pe inculpat proferand amenintari la adresa partii vatamate si a fiicei sale, in sensul ca se va razbuna pe acestia si le va da foc la casa. Situatia de fapt retinuta in actul de inculpare este confirmata si de martorii IA, SI si PT.
A mai aratat ca prin coroborarea probelor administrate, chiar in conditiile in care acestea sunt indirecte, se ajunge la concluzia ca inculpatul este cel care a patruns fara drept in domiciliul partii vatamate, provocand incendierea locuintei.
Nu poate fi primita apararea inculpatului, insusita si de Tribunalul D, potrivit careia acesta nu avea posibilitatea sa se afle la acea ora inaintata la domiciliul partii vatamate. In acest sens au fost audiati martorii MI (fosta sotie a inculpatului), MS (fostul socru), RR si RA (copii sai), care au sustinut in depozitiile lor ca inculpatul in seara respectiva a consumat bauturi alcoolice in exces, intorcandu-se de la o pomana, dupa care a adormit.
Exista numeroase contradictii, in depozitiile acestora, contradictii vizand fie camera unde a dormit inculpatul, fie ora la care acesta s-a culcat, fie parasirea ori nu in acea noapte a incintei imobilului.
Astfel, Parchetul de pe langa Tribunalul D apreciaza ca aceste declaratii sunt nesincere necoroborandu-se cu alte probe care sa sustina in mod temeinic versiunea inculpatului. Aflarea adevarului presupune existenta unei concordante intre concluziile la care ajung organele judiciare si realitatea obiectiva privind fapta si autorul ei.
Prin urmare, criteriul determinant in aprecierea probelor il constituie forta acestora de a exprima adevarul, or in acest caz s-a facut pe deplin dovada existentei celor doua infractiuni pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, tribunalul nefacand o justa analiza a probelor administrate atunci cand a concluzionat ca inculpatul trebuie achitat.
Fata de cele de mai sus, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotarari si pronuntarea unei hotarari legale si temeinice, respectiv condamnarea inculpatului pentru comiterea celor doua infractiuni.
Partea vatamata SR a aratat in cererea de recurs ca motivele le va depune printr-un memoriu separat.
Desi au fost legal citate, partile vatamate SR (recurent) si TG (intimat) nu s-au prezentat in instanta, insa au depus la dosar o cerere comuna, prin care au aratat ca nu se pot prezenta din motive de sanatate si doresc solutionarea dosarului, fara a preciza motivele de recurs.
Curtea, examinand hotararea recurata in raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile invocate de recurenti si in limitele art.3856 alin.1 si 2 C.pr.pen., a constatat ca recursurile declarate sunt nefondate, intrucat situatia de fapt a fost stabilita in mod corect si complet de prima instanta pe baza probelor administrate.
Cu privire la motivele invocate in recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul D, Curtea a retinut ca atat prima instanta, cat si instanta de apel au tinut cont de toate probele administrate in cauza, inclusiv de cele stiintifice, coroborand aceste probe cu declaratiile partii vatamate, cu cele ale inculpatului si cu cele ale martorilor audiati.
Astfel, raportul de constatare tehnico-stiintifica nr.209807/2/07.08.2006 intocmit de Serviciul de Expertize Fizico-Chimice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, concluzioneaza ca uleiul mineral descoperit pe frunze are o compozitie chimica asemanatoare cu uleiul mineral din amestecul continut in recipientul din material plastic ridicat de la inculpat.
Potrivit adresei nr.341876/SEFC/SM emisa de directorul Institutului de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane la solicitarea instantei de fond, in vederea completarii raportului de constatare tehnico-stiintifica nr.209807/2/07.08.2006, nu se poate stabili tipul uleiului mineral de pe frunzele inaintate si nici nu se poate stabili daca petele de pe frunzele analizate in raportul de constatare tehnico-stiintifica nr.209807/2/07.08.2006 erau din data de 2 iunie sau nu.
De asemenea, din concluziile raportului de expertiza nr.209807/04.08.2006 intocmit de Serviciul de Expertize Fizico-Chimice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, rezulta ca solul prelevat de pe talpile tenesilor ridicati de la inculpatul RR prezinta caracteristici fizico-chimice (nuanta culorii, microstructura, compozitie chimica) diferite de solul ridicat din gradina locuintei partii vatamate SR.
Procesul-verbal de interventie nr.31/02.07.2006 intocmit de Detasamentul de Pompieri G stabileste doar ca sursa probabila de aprindere a incendiului din noaptea de 01/02.07.2006 si mijlocul care putea produce aprinderea este chibritul.
Prin urmare, in ceea ce priveste probele stiintifice, Curtea a retinut ca sustinerile Parchetului de pe langa Tribunalul D sunt nefondate, aceste probe neconfirmand in vreun fel prezenta inculpatului in imobilul partii vatamate.
In ceea ce priveste declaratiile martorilor GM, IA, SI si PT, Curtea a retinut ca acesti martori au aratat ca au auzit de la partile vatamate sau de la inculpat ca acesta din urma a afirmat ca, in cazul in care va pleca de la domiciliul partilor vatamate (unde a locuit in perioada iunie - august 2005 impreuna cu concubina sa, partea vatamata TG), va da foc casei acestora daca nu va fi despagubit cu o anumita suma de bani pentru activitatile prestate in gospodarie in perioada in care a locuit acolo.
Aceste afirmatii, in cazul in care ar fi adevarate, ar putea intruni eventual elementele constitutive ale infractiunii de amenintare, insa, necoroborate cu alte probe, nu pot duce la concluzia ca inculpatul este persoana care a patruns fara drept in domiciliul partilor vatamate, provocand incendierea locuintei acestora, avand in vedere ca aceiasi martori au mai aratat si faptul ca inculpatul era cunoscut ca un consumator de bauturi alcoolice, motiv pentru care, la un moment dat, a si plecat din casa concubinei sale.
Cu privire la declaratiile martorilor MI, MS, RR si RA, potrivit carora inculpatul a consumat bauturi alcoolice in exces in ziua dinaintea incidentului, intorcandu-se de la un parastas, Curtea a retinut ca acestea sunt numai aparent contradictorii, fiecare dintre martori relatand ceea ce isi amintea in legatura cu camera in care a dormit inculpatul sau cu ora la care acesta s-a culcat ori cu privire la parasirea locuintei.
Totodata, avand in vedere declaratiile martorilor cu privire la consumul in exces de alcool de catre inculpat, starea de ebrietate in care se afla acesta si distanta de aproximativ 5 km dintre locuinta inculpatului, situata in comuna GF, si cea a partilor vatamate, situata in G, este putin probabil ca inculpatul sa fi ajuns pe timp de noapte in gospodaria acestora din urma si sa fi provocat incendiul in jurul orei 0200, in conditiile in care acesta a fost gasit la domiciliul sau din GF in ziua de 02 iulie 2007, cand organele de politie au efectuat perchezitia domiciliara.
De asemenea, Curtea a apreciat ca nici declaratiile partilor vatamate nu pot fi avute in vedere in totalitate si in mod absolut, ignorandu-se starea de tensiune preexistenta intre inculpat si partile vatamate, datorata relatiei de concubinaj dintre partea vatamata TG si inculpat, finalizata intr-o maniera nu tocmai amiabila, si alungarii acestuia din locuinta partilor vatamate.
Curtea a mai retinut ca partea vatamata SR nu a aratat care sunt motivele pentru care a declarat recurs, iar in cauza nu exista cauze de nulitate a hotararilor atacate care sa fie invocate din oficiu.
In ceea ce priveste sinceritatea martorilor MI, MS, RR, RA si pretinsele contradictii existente intre declaratiile acestora, precum si necoroborarea acestor declaratii cu alte probe care sa sustina versiunea inculpatului, Curtea a retinut ca, potrivit art.65 alin.1 C.pr.pen., Sarcina administrarii probelor in procesul penal revine organului de urmarire penala si instantei de judecata, iar potrivit art.66 alin.1 din acelasi cod Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia.
De asemenea, infaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete si sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva.
Desi parchetul a sustinut ca ambele instante - de fond si de apel - au ajuns la concluzia achitarii inculpatului, respectiv a retinerii nevinovatiei acestuia in comiterea faptelor, prin ignorarea mai multor probe, Curtea a constatat ca, dimpotriva, atat prima instanta, cat si instanta de apel au facut o analiza amanuntita a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetarilor. Mai mult, dupa casarea cu trimitere, instanta de fond, pentru a-si forma propria convingere cu privire la vinovatia ori nevinovatia inculpatului, a reaudiat martorii si a dispus admiterea de probe noi.
Curtea a mai retinut ca prin introducerea in Codul de procedura penala, prin Legea nr.281/2003, a art.52 privind prezumtia de vinovatie, procesul penal a suferit modificari semnificative, menite sa raspunda mai multor cerinte, cum ar fi:
vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei;
sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului;
la adoptarea unei hotarari de condamnare, pana la ramanerea definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata;
la adoptarea unei hotarari de condamnare definitive prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte erga omnes;
hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala ce nu poate fi inlaturata prin probe, potrivit regulii in dubio pro reo, trebuie sa se pronunte o solutie de achitare.
Fata de aceste considerente, in baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedura penala, Curtea a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul D si de partea vatamata SR, iar in baza art.192 alin.2 Cod procedura penala, a obligat-o pe aceasta din urma la 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.