InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Ploiesti

Omor calificat. Provocarea. Conditii privind retinerea acestei circumstante atenuante legale.

(Decizie nr. 95 din data de 01.11.2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti)

Domeniu Omor | Dosare Curtea de Apel Ploiesti | Jurisprudenta Curtea de Apel Ploiesti

Omor calificat.  Provocarea. Conditii privind retinerea acestei circumstante atenuante legale.

         C.pen.art. art. 174 alin.1 si 175 alin.1 lit. i si art. 73 lit. b

Simplele reprosuri si chiar o atitudine ofensiva a victimei, dar lipsita de elemente certe de agresiune, nu pot fi asimilate si nu se circumscriu notiunii de provocare in sensul prevazut de art. 73 lit. b C.p.. Aceste gesturi nu pot fi considerate actiuni ilicite grave asa cum le denumeste textul de lege mentionat, si nu sunt apte sa provoace o puternica tulburare sau emotie inculpatului, o surescitare nervoasa care sa ii rapeasca acestuia posibilitatea de control al actiunilor sale.

Decizia penala nr.95, din 1 noiembrie 2010
Prin sentinta penala nr. 258 din data de 27 iulie 2010, pronuntata de Tribunalul  Dambovita, in baza dispozitiilor art. 174 alin.1 si 175 alin.1 lit. i Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. C., la o pedeapsa  de 20 ani inchisoare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul Dambovita a retinut ca, la data de 31 martie 2010, in timp ce se afla pe o strada din Cartierul Bela, orasul Pucioasa, judetul Dambovita, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul S. C. i-a aplicat victimei M. C. mai multe lovituri cu cutitul, provocandu-i leziuni ce au determinat la scurt timp decesul acesteia.
Raportul de constatare medico - legala nr. 62/A/2 aprilie 2010 a relevat ca moartea numitului M. C. a fost violenta, fiind cauzata de socul hemoragic - consecinta unei hemoragii masive mixte ( interna si externa), urmare a mai multor plagi taiate - intepate, dintre care una penetranta in zona toracelui, cu interesarea peretelui posterior a ambilor ventriculi si a septului interventricular.
Prin acelasi document s-a constatat ca leziunile s-au putut produce prin lovire repetata cu un corp taietor, intepator ( cutit, briceag ), cu latimea maxima a lamei de 2 - 2,5 cm si lungimea minima de 7,5 cm, intre acestea si decesul victimei existand o legatura de cauzalitate directa, neconditionata.
Imprejurarile, modalitatea in care a fost comisa fapta si mecanismul de producere a agresiunii, s-au stabilit cu ajutorul martorilor aflati la fata locului sau in apropierea locului in care s-a savarsit fapta.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal,  inculpatul S. C., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Apelul  nu a fost motivat in scris, iar in concluziile dezvoltate oral in fata instantei prin aparatorul desemnat din oficiu, apelantul inculpat a arata ca motivul de apel il reprezinta pedeapsa aplicata, pe care o considera gresit individualizata, fata de modalitatea producerii acestei fapte, persoana inculpatului, imprejurarea ca este infractor primar, a recunoscut fapta comisa, iar partea vatamata este cea care a provocat altercatia. Inculpatul a apreciat ca se impune retinerea in favoarea sa a disp. art. 73 lit.b c.p., si a solicitat instantei admiterea apelului, desfiintarea sentintei atacate iar pe fond, reducerea pedepsei intr-un cuantum mai mic.
Curtea, examinand sentinta apelata, in raport de criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului, in limitele prevazute de art.371 alin. 1 si 2 C.p.p.,  a constatat ca apelul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare.
              Astfel, relativ la situatia de fapt, Curtea a observat ca atat organul de urmarire penala cat si instanta de fond au retinut in mod corect si complet imprejurarile in care s-a savarsit fapta si au realizat o justa interpretare si apreciere a mijloacelor de proba administrate in cauza, in cele doua faze ale procesului penal, din care rezulta atat existenta faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, cat si savarsirea acesteia cu vinovatie in forma ceruta de lege.
   La stabilirea acestei stari de fapt au fost avute in vedere urmatoarele mijloace de proba: proces-verbal de cercetare a locului faptei,  proces-verbal de cautare corp delict, raportul medico-legal de necropsie nr.62/A/02.04.2010, declaratiile martorilor si declaratiile inculpatului, probe administrate in faza de urmarire penala, precum si declaratia inculpatului, (f. 22 dosar instanta fond) si declaratiile martorilor din acte, probe administrate in cursul cercetarii judecatoresti.
Pe baza acestui probatoriu, s-a retinut corect si rezulta ca, la data de 31 martie 2010, in timp ce se afla pe o strada din Cartierul Bela, orasul Pucioasa, judetul Dambovita, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu cutitul, provocandu-i leziuni ce au determinat la scurt timp decesul acesteia.
Fapta retinuta in sarcina apelantului-inculpat a fost corect incadrata juridic, aceasta intrunind elementele constitutive ale infractiunii de omor calificat, prevazuta si pedepsita de dispozitiile art. 174 alin. 1 si art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.
Din mijloacele de proba administrate rezulta incidenta agravantei aratate, astfel ca, in mod corect instanta de fond a stabilit ca fapta a fost comisa de inculpat in public, respectiv pe strada, evidentiind ca acest loc este, prin natura si destinatia lui, accesibil publicului, si se circumscrie acceptiunii notiunii ,,in public" prevazuta in art. 152 lit. a) C. pen..    
In ceea ce priveste critica inculpatului privind incidenta in cauza a dispozitiilor referitoare la starea de provocare, prev de art. 73 lit. b C.p., Curtea a considerat ca, in contextul cauzei, nu se poate retine in favoarea inculpatului aceasta circumstanta.
Astfel, potrivit art. 73 lit.b C.p. constituie circumstanta atenuanta savarsirea infractiunii sub stapanirea unei puternice tulburarii sau emotii, determinata de o provocare din partea partii vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava.
In raport de  aceste dispozitii legale, conditiile de existenta ale provocarii privesc: 1).existenta unei anumite activitati de provocare din partea persoanei vatamate; 2). actul provocator al victimei sa determine o puternica tulburare sau emotie infractorului; 3). sub stapanirea puternicei tulburarii sau emotii infractorul sa fi savarsit infractiunea; 4). infractiunea sa se indrepte impotriva provocatorului.
Prin urmare, pentru retinerea acestei circumstante trebuiesc dovedite toate cele patru conditii.
In speta, din coroborarea declaratiilor inculpatului cu declaratiile martorilor audiati in cauza, reiese ca, in ziua savarsirii faptei, victima, afland ca inculpatul ar fi purtat discutii cu un continut jignitor relativ la persoana sa,  a incercat sa  lamureasca

acest aspect printr-o discutie cu inculpatul. Aceasta discutie s-a purtat pe un ton mai ridicat, fiind auzita de martorii audiati in cauza, aflati la circa 40-50 metri. Cei doi au ajuns sa se imbranceasca, sa se impinga reciproc si, in acest context, inculpatul a scos cutitul din buzunar si a injunghiat victima, aplicandu-i trei lovituri de cutit in zona capului si a toracelui, din care una penetranta cu interesare cardiaca.
Relevanta in acest sens este chiar declaratia inculpatului data in apel, in care afirma ca, in timp ce incerca sa-i explice  victimei lipsa de veridicitate a  acelor afirmatii cu caracter jignitor ce i se reprosau, a vazut ca aceasta a dus mana catre buzunarul pantalonilor.Stiind ca poarta cutit, s-a temut,a scos cutitul si a injunghiat-o. 
Prin urmare, ceea ce se sustine a fi un act provocator sunt atitudinea insistenta a  victimei de a-i reprosa inculpatului o anumita conduita si, asa cum sustine inculpatul, interpretarea gresita a unui gest al acesteia.
Or, acest comportament, aceste acte in fata carora inculpatul nu s-a eschivat, nu a ezitat nici un moment, desi avea posibilitatea sa o faca ci, dimpotriva, le-a transat de maniera expusa,  nu pot fi asimilate si nu se circumscriu notiunii de provocare in sensul prevazut de art. 73 lit. b C.p..
Simplele reprosuri si chiar o atitudine ofensiva a victimei, dar lipsita de elemente certe de agresiune, nu pot fi considerate actiuni ilicite grave asa cum le denumeste textul de lege mentionat, si nu sunt apte sa provoace o puternica tulburare sau emotie inculpatului, o surescitare nervoasa care sa ii rapeasca acestuia posibilitatea de control al actiunilor sale.
Ca atare, nu se poate retine existenta unui act  de provocare al victimei care sa se circumscrie dispozitiilor art. 73 lit. b C.p. nefiind dovedita niciuna dintre conditiile sus-mentionate.
Referitor la  individualizarea pedepsei, Curtea observa ca pedeapsa  de 20 ani inchisoare aplicata inculpatului se inscrie in coordonatele individualizarii legale si raspunde tuturor criteriilor prevazute de art.72 c.pen..
           La stabilirea acestei pedepse s-a tinut seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispozitiile partii generale ale Codului Penal, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului penal pentru infractiunea comisa, de gradul de pericol social al faptei savarsite, dar si de persoana inculpatului si de imprejurarile care atenueaza si agraveaza raspunderea penala.
Astfel, Curtea constata ca, pe langa gradul de pericol social generic al infractiunii savarsite, determinat de importanta valorii sociale ocrotite, de subliniat este  gradul de pericol social concret foarte ridicat al faptei comise, dat de circumstantele reale aratate, ce au evidentiat o agresivitate excesiva din partea inculpatului, de modul si mijloacele folosite, inarmat cu un cutit a lovit o persoana de trei ori in zone vitale, rapind  victimei orice posibilitate de salvare, de rezultatul produs, provocarea unor leziuni ce au condus in scurt timp la deces,  dar si de datele care caracterizeaza persoana inculpatului, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale si a avut o conduita sincera .
In raport de toate aceste elemente, se observa ca adaptarea, dozarea pedepsei concrete s-a realizat  de catre instanta de fond cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare, pedeapsa aplicata inculpatului fiind intre limitele speciale prevazute de lege si asigura, totodata, prin modalitatea  de individualizare a executarii pedepsei
 
aleasa de instanta, realizarea functiilor si scopului  pedepsei prev.de art.52 cod penal.
Ca atare, critica formulata de inculpat este nefondata, nefiind justificata aplicarea unei pedepse mai mici in prezenta starii de fapt retinute.
In consecinta, s-a respins apelul inculpatului, ca nefondat, si s-a mentinut pedeapsa aplicata de instanta de fond.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Omor

OMOR - Sentinta penala nr. 24 din data de 14.02.2018
Omor - Sentinta penala nr. 468 din data de 23.11.2017
Omor - Sentinta penala nr. 388 din data de 09.10.2017
Omor - Sentinta penala nr. 255 din data de 11.07.2017
Omor - Sentinta penala nr. 355 din data de 26.09.2017
Omor - Sentinta penala nr. 242 din data de 27.06.2017
Omor calificat - Sentinta penala nr. SP255/2007 din data de 31.03.2009
Omor - Sentinta penala nr. SP27/2007 din data de 31.03.2009
TENTATIVA DE OMOR - Sentinta penala nr. 23 din data de 27.03.2017
OMOR - Sentinta penala nr. 19 din data de 10.03.2017
TENTATIVA DE OMOR - Sentinta penala nr. 59 din data de 22.04.2016
TENTATIVA LA INFRACTIUNEA DE OMOR - Sentinta penala nr. 62 din data de 11.06.2015
Omor calificat - Sentinta penala nr. 64 din data de 16.06.2015
Tentativa omor - Sentinta penala nr. 2 din data de 08.01.2015
Tentativa omor - Sentinta penala nr. 163 din data de 05.11.2014
tentativa de omor. masura educativa a internarii minorului intr-un centru de reeducare - Sentinta penala nr. 10 din data de 30.01.2014
omor calificat, lovire si port fara drept a cutitului in locurile si imprejurarile in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica, in concurs real - Sentinta penala nr. 12 din data de 31.12.2013
Iresponsabilitatea - cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Achitarea inculpatului - Sentinta penala nr. 29 din data de 22.02.2012
Tentativa la infractiunea de omor .Retinerea circumstantei atenuante a provocarii . - Sentinta penala nr. 184 din data de 22.09.2010
Schimbarea incadrarii juridice a faptei din infractiunea de omor simplu in omor calificat .Savarsirea faptei in public - Sentinta penala nr. 155 din data de 23.06.2010