InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Ploiesti

Biletele la ordin emise in cadrul actiunii cambiale, trebuie sa indeplineasca conditiile de forma prevazute de art. 104 din legea 58/1934, asupra cambiei si biletului la ordin

(Decizie nr. 1178 din data de 28.07.2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti)

Domeniu Plati | Dosare Curtea de Apel Ploiesti | Jurisprudenta Curtea de Apel Ploiesti

Biletele la ordin emise in cadrul actiunii cambiale, trebuie sa indeplineasca conditiile de forma prevazute de art. 104 din legea 58/1934, asupra cambiei si biletului la ordin

Potrivit  dispozitiilor art. 19 din Legea  nr. 58/1934, persoanele impotriva carora s-a pornit actiunea  cambiana, nu  pot opune posesorului exceptiunile intemeiate pe raporturile lor personale cu tragatorul sau cu posesorii anterior, afara numai daca posesorul ce a dobandit  cambia a  lucrat cu stiinta in paguba debitorului

Decizia nr. 1178/28 iulie 2010 a Curtii de Apel Ploiesti - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ

                 Prin sentinta nr. 10387/20.11.2009, Judecatoria Ploiesti, a respins opozitia la executare formulata de catre contestatoarea SC Lido Girbea SRL, in contradictoriu cu intimata SC I N C F SA.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca potrivit art. 106 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, asupra cambiei si biletului la ordin, actualizata si modificata, coroborat cu art. 104 si art. 19 in opozitia la somatia la executare, debitorul nu va putea opune posesorului decat exceptiile de nulitatea titlului, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19 si verificand exceptiunile de nulitate a titlului potrivit dispozitiilor art. 104, raportat la motivele invocate de contestatoare, instanta de fond a constatat ca biletul la ordin indeplineste toate conditiile formale, respectiv cuprinde denumirea de bilet la ordin, promisiunea  neconditionata de a plati o suma determinata, aratarea scadentei, a locului unde plata trebuie facuta, numele aceluia caruia sau la ordinul caruia plata trebuie facuta, aratarea datei si a locului emiterii si semnatura emitentului.
Se retine prin sentinta ca ceea ce sustine contestatoarea debitoare ca motiv de nulitate a biletelor la ordin in sensul ca validitatea acestora este conditionata de existenta in continutul lor a doua semnaturi, depunand fisa cu specimenele de semnaturi emisa de BRD, banca emitentului nu reprezinta o conditie formala care trebuie sa o indeplineasca biletul la ordin si in lipsa caruia biletul la ordin este lovit de nulitate, asa cum prevad dispozitiile art. 104 din Legea nr. 58/1934, semnatura biletului la ordin trebuie sa fie a reprezentantului legal al societatii emitente,  asa cum este el definit de Legea nr. 31/1990, art. 70, 75 si urmatoarele .
Se mai retine prin sentinta ca dispozitiile art. 19 din lege potrivit careia persoanele impotriva careia s-a pornit actiunea cambiala, nu pot opune posesorului exceptiunile intemeiate pe raporturile lor personale cu tragatorul sau cu posesorii anterior, afara numai daca posesorul dobandind  cambia a  lucrat cu stiinta in paguba debitorului, nu sunt indeplinite in speta, astfel ca intimata dobandind biletele la ordin prin girarea lor de catre SC M S SRL, iar oponenta nedovedind ca intimata a dobandit cu rea credinta biletele la ordin ce constituiau titluri executorii si ca nu pot invocate exceptii intemeiate pe raporturile personale, considerente pentru care prima instanta a respins opozitia la executare ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamanta SC L G SRL, criticand-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie si prin decizia nr.  5 din 26 martie 2010, Tribunalul Prahova - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ , a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta.
Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut ca in mod corect instanta de fond a respins opozitia la executare formulata de contestatoare, intrucat potrivit dispozitiilor art. 104 din Legea nr. 58/1934 s-a constatat ca biletele la ordin indeplinesc toate conditiile formale si sunt  semnate de reprezentantul legal al societatii emitente, respectiv M A, administratorul societatii si ca din continutul fisei cu specimene de semnatura nu rezulta conditia ambelor semnaturi concomitente.
                    Se mai retine prin decizie ca pe biletul la ordin BRDE3AC 0035956, din 10 februarie 2009, se mentioneaza ca biletul la ordin este girat de SC M S SRL catre SC N C F SA, girul avand la baza un raport juridic preexistent intre girant si girat, giratarul putand fi orice persoana indiferent daca este persoana straina sau care este implicata in raportul cambial si prin gir, giratarul dobandeste un drept propriu si autonom fara sa i sa poata opune exceptiile care puteau fi opuse girantului, nefiind dovedit faptul ca intimata a dobandit cu rea credinta biletele la ordin, astfel ca in mod corect s-a retinut ca nu pot fi invocate ca aparari exceptiile intemeiate pe raporturile personale.
Totodata, se retine prin decizie ca s-a statuat si in decizia nr. 3410/14.11.2008 a I.C.C.J., ca principiul anularii actului subsecvent ca o consecinta  a anularii actului juridic principal, nu se  aplica in cazul biletului la ordin, dat fiind caracterul general si abstract al obligatiilor cambiale, autonome si independente fata de raportul juridic fundamental care i-a dat nastere si fata de care se comporta ca o obligatie de sine statatoare, posesorul legitim al titlului de valoare isi exercita dreptul si emitentul titlului executa obligatia in temeiul titlului si nu in baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului.
Impotriva deciziei a declarat recurs contestatoarea SC L G SRL, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand in esenta ca in mod gresit i-a fost respinsa opozitia la executare si in mod gresit i-a fost respins apelul declarat impotriva sentintei nr. 10387/20.11.2009, pronuntata de Judecatoria Ploiesti, deoarece biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnatura privata, care pune in legatura, in procesul crearii sale doua persoane : subscriitorul/emitentul si beneficiarul si potrivit art. 104 pct. 7 din Legea nr. 58/1934, asupra cambiei si biletului la ordin, biletul la ordin va cuprinde semnatura emitentului, lipsa acestuia fiind sanctionata cu nulitatea instrumentului, asa cum prevad disp.art. 105 alin. 1 din acelasi act normativ.
Aceasta ultima prevedere arata recurentul, este reiterata intr-un mod explicit si de stricta interpretare in cadrul pct.509 din Normelor cadru BNR 6/1994, potrivit carora datorita caracterului formal al biletului la ordin daca titlului ii lipseste vreuna din conditiile obligatorii mentionate in art. 104 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin (semnatura emitentului) titlul este nul si in aceste conditii  arata recurenta in mod gresit instanta a dispus investirea biletelor la ordin prezentate de societatea creditoare SC N C F SA, fara sa observe motivul pentru care aceste instrumente au fost refuzate la plata si anume lipsa de mandat a semnatarului si lipsa celei de a doua semnaturi autorizate de banca, aceea a directorului economic al societatii emitente Dogaru Maria, semnatura obligatorie fata de cea a administratorului statutar Mihalcea Anghel.
Arata recurenta ca in acest context, titlul executoriu prezentat la instanta pentru investire era nul, in mod gresit s-a dispus investirea acestuia cu formula executorie si instanta de fond gresit a respins opozitia  motivand ca verificand exceptia de nulitate a titlurilor executorii, potrivit dispozitiilor art. 104 din Legea nr. 58/1934, raportat la motivele invocate de contestatoare, a constatat ca biletele la ordin indeplinesc conditiile formale prevazute de aceste dispozitii, desi biletele la ordin nu indeplineau conditiile pentru a putea fi decontate, deoarece nu poarta doua semnaturi potrivit fisei de specimene de semnaturi emisa de BRD.
Sustine recurenta ca potrivit pct. 323 din Norma-cadru, pentru ca o cambie sa fie valabila, nu este necesar ca ea sa intruneasca conditiile esentiale mentionate in art. 1 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin, din chiar momentul emiterii sale, ci in momentul prezentarii titlului la plata, completarea titlului trebuie sa se faca in conformitate cu intelegerea intervenita intre tragator si primitor, iar potrivit art. 324 din Norma-cadru, un asemenea titlu nu are valoarea juridica a unei cambii, o astfel de cambie fiind nula din punct de vedere al dreptului cambian pentru vicii de forma ce rezulta din chiar cuprinsul cambiei si nu necesita alte probe.
In aceste conditii, arata recurenta, in mod gresit instanta de apel a ignorat apararile recurentei formulate pe cale de exceptie, luand in considerare doar apararile efectuate  pe fondul cauzei, fiind incalcate dispozitiile art. 19 si 21 raportate la art. 63 din Legea nr. 58/1934, instrumentele de plata nu-si puteau produce efectele datorita faptului ca nu poarta cele doua semnaturi obligatorii, reaua credinta a tertului beneficiar al biletelor la ordin, reiese clar si din faptul ca acesta a introdus la plata biletele la ordin dupa data de 02 mai 2009, data la care deja avea adus la cunostinta atat in scris cat si prin alte mijloace de comunicare de situatia relatiilor comerciale dintre parti si SC M S  SRL, in sensul ca recurenta nu avea nicio datorie pecuniara intrucat contractul incheiat nu si-a produs efectele respective prin neonorarea cantitatii de grau prevazute in contract, deci aceste bilete la ordin au fost introduse la o data ulterioara incheierii actului aditional din 14.04.2009 in care SC M S SRL isi lua angajamentul sa returneze biletele la ordin , recunoscand faptul ca nu a livrat si nu va putea livra cantitatea de grau contractata.
Se solicita admiterea recursului, modificarea hotararii atacate si pe fond admiterea opozitiei la executare.
Recursul este nefondat.
Critica recurentei ca in mod gresit a fost respinsa opozitia la executare si ca in mod gresit i-a fost respins apelul declarat impotriva sentintei nr. 10387/20.11.2009, pronuntata de Judecatoria Ploiesti, desi biletele la ordin erau lovite de nulitate potrivit dispozitiilor art. 104 pct. 7 si art. 105 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, pentru lipsa semnaturii emitentului, este nefondata.
Potrivit dispozitiilor art.104 din Legea nr. 58/1934, asupra cambiei si biletului la ordin, se prevede ca biletele la ordin trebuie sa cuprinda si sa indeplineasca conditiile formale, respectiv sa cuprinda : denumirea de bilet la ordin, trecuta in textul titlului si exprimata in limba intrebuintata pentru redactarea acestui titlu; promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata ; aratarea scadentei; aratarea locului unde plata trebuie facuta ; numele aceluia caruia sau la ordinul caruia plata trebuie facuta; aratarea datei si a locului emiterii si semnatura emitentului.
Recurenta contestatoare a invocat ca motiv de nulitate a biletelor la ordin faptul ca aceste bilete nu indeplinesc conditiile de forma pentru a fi decontate, intrucat validitatea acestora este conditionata de existenta in continutul lor a doua semnaturi, depunand in acest sens fisa cu specimenele de semnatura emise de BRD, banca emitentului.
Dispozitiile art. 104 din Legea nr. 58/1934, in vigoare la data emiterii biletelor la ordin 10.02.2009, nu conditioneaza existenta in continutul biletelor la ordin a doua semnaturi, ci o singura semnatura care trebuie sa fie a reprezentantului legal al societatii emitente, reprezentant care este definit de dispozitiile art. 70,75 si urmatoarele din Legea nr. 31/1990, privind societatile comerciale, iar din continutul fisei cu specimenele de semnatura nu rezulta conditia ambelor semnaturi concomitente si prin nici un alt act incheiat intre parti nu se prevede o mentiune expresa in sensul ca biletele la ordin sa cuprinda doua semnaturi.
Prin urmare, biletele la ordin, impotriva carora recurenta contestatoare a formulat opozitia la executare, indeplineau conditiile de forma prevazute de dispozitiile art. 104 din Legea nr. 58/1934, astfel ca nu  era indeplinita exceptia de nulitate a biletelor la ordin invocata de catre recurenta.
Potrivit dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 58/1934, persoanele impotriva carora s-a pornit actiunea cambiala, nu pot opune posesorului exceptiunile intemeiate pe raporturile lor personale cu tragatorul sau cu posesorii anterior, afara numai daca posesorul  ce a dobandit cambia a lucrat cu stiinta in paguba debitorului.
A rezultat fara dubiu din probatoriile administrate in cauza, ca intimata SC  I N C F SA, a dobandit biletele la ordin prin girarea lor de catre SC M S SRL si recurenta nu a dovedit ca intimata a dobandit cu rea credinta biletele la ordin, astfel ca in mod corect instanta de fond si cea de apel au considerat ca nu pot fi invocate ca aparari exceptiile intemeiate pe raporturile personale.
In practica judiciara a I.C.C.J. s-a statuat prin decizia nr. 3410 din 14.11.2008, ca principiul anularii actului subsecvent ca o consecinta a anularii actului juridic principal nu se aplica in cazul biletului la ordin, dat fiind caracterul general si abstract al obligatiilor  cambiale, autonome si independente fata de raportul juridic fundamental care i-a dat nastere si fata de care se comporta ca o obligatie de sine statatoare si ca posesorul legitim al titlului de valoare isi exercita dreptul si emitentul titlului executa obligatia in temeiul titlului si nu in baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului.
            Potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934, se prevede expres exceptiile pe care debitorul le poate opune posesorului cambiei pe calea actiunii cambiale sau a opozitiei, in speta asa cum s-a aratat recurenta a invocat ca exceptie nulitatea biletelor la ordin pentru lipsa a doua semnaturi in cuprinsul biletelor, printre exceptiile prevazute de aceste dispozitii nefiind cuprinsa si exceptia invocata de catre contestatoare, conditia existentei a doua semnaturi concomitente in cuprinsul ordinului nefiind stabilita de parti in nici un act incheiat intre acestea si dispozitiile art. 104 din lege nu prevede o astfel de conditie ci doar a semnaturii emitentului, ceea ce in speta a existat, biletele la ordin fiind semnate de reprezentantul legal al societatii emitente, astfel ca in mod corect cele doua instante au considerat ca nu poate fi retinuta exceptia nulitatii biletelor la ordin invocata de recurenta si opozitia la executare nu este fondata.
Retinand ca sentinta primei instante este temeinica si legala sub aspectul tuturor criticilor formulate, in temeiul disp. art. 304/1 si 312 c.pr.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plati

Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
PLATA IN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE ADEVERINTA. INADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 1679/LM/2009 din data de 14.05.2009
2. Plati compensatorii. Conditii de acordare raportat la prevederile Contractului Colectiv de Munca din ramura miniera. - Sentinta civila nr. speta 10 din data de 14.01.2008
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
Achitare factura neonorata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 356 din data de 12.05.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 50 din data de 15.04.2009
Daca intre data savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare( savarsita la 17.02.2006) si data savarsirii celei de-a doua infractiuni (18.08.2009), a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la - Decizie nr. 511/R din data de 28.05.2013
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informatiilor de interes public ce au facut obiectul unui eveniment public, neconsemnate in vreun registru al unitatii administrativ teritoriale. - Decizie nr. 2426/R din data de 10.05.2013
Actiunea formulata de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata transelor prevazute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea actiunii in conditiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat - Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Contestarea deciziei de impunere emisa de CASJ B. Decizia de impunere trebuie sa fie emisa in conditiile Legii nr. 95/2006 si a Ordinului nr. 617/2007, cu respectarea stricta a conditiilor legale pentru emiterea si comunicarea acesteia contribuabililor - Decizie nr. 808/R din data de 19.02.2013
Datorie vamala stabilita ca urmare a efectuarii unui control ulterior . Obligare la majorari , dobanzi , penalitati . - Decizie nr. 122/R din data de 27.04.2007
Conform art. 89 din O.G. 92/2003” dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in 5 ani”. - Decizie nr. 264/R din data de 27.10.2006
Plata indemnizatiei de concediu pentru cresterea copilului precum si a decontarii cheltuielilor de transport in temeiul legii 303/2005 . Admisibilitate - Decizie nr. 4 din data de 04.01.2006
Dreptul de a solicita plata taxelor vamale termen de prescriptie - Decizie nr. 18/R din data de 31.01.2006
Vanzare spatii comerciale sau de prestari servicii in baza Legii nr. 550/2002 – natura juridica a litigiilor – nerespectare termen de actionare in judecata – consecinte. - Decizie nr. 8/R din data de 17.01.2006
Bilet la ordin. Transmiterea prin gir. Conditii. Admisibilitatea invocarii exceptiilor procesuale in cadrul actiunilor cambiale. - Decizie nr. 132/Ap din data de 26.07.2005
DREPTURI SALARIALE - Sentinta civila nr. 723/CA din data de 30.06.2009
Dreptul de acordare a compensa?iilor pentru lipsa de folosinta a terenurilor forestiere situate in zone de conservare totala din cadrul Retelei Natura 2000. - Decizie nr. 422 din data de 14.03.2016
Compensa?ii aferente anului 2014. Inciden?a Orientarilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020. - Decizie nr. 322 din data de 26.02.2016