RASPUNDEREA PATRIMONIALA A SALARIATILOR. INSTANTA COMPETENTA.ART.284 CODUL MUNCII

Instanta competenta sa solutioneze actiunea prin care angajatorul, societate comerciala, solicita obligarea salariatului la despagubiri pentru paguba materiala produsa din vina si in legatura cu munca sa, este aceea in a carei raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul reclamantul.
(Curtea de Apel Ploiesti, decizia civila nr.589 din 12 iulie 2006) Reclamanta SC a chemat in judecata civila pe parata P.M. solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata la plata sumei de 8.968.116 lei ROL reprezentand c.val. marfa lipsa in gestiune.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca parata a fost salariata sa in functia de gestionar si ca in urma inventarului efectuat la 24 martie 2004 la punctul de lucru din Ploiesti a unitatii reclamante s-a constatat o lipsa in gestiunea paratei in suma de 8.968.116 lei, care face obiectul actiunii.
Prin intampinarea depusa la dosar parata a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Ploiesti sesizata initial aratand ca este vorba de un conflict de munca de competenta Tribunalului Prahova, exceptie care a fost admisa prin sentinta civila nr. 1025/2006 a Judecatoriei Ploiesti, fiind declinata competenta in favoarea Tribunalului Prahova.
La termenul din 4 aprilie 2006 Tribunalul Prahova a pus din oficiu in discutia partilor necompetenta teritoriala si prin sentinta sus mentionata a admis exceptia si a declinat competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti, competent teritorial in solutionarea cauzei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca in conformitate cu art. 284 Codul muncii, cererile privind judecarea conflictelor de munca se adreseaza instantei in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul, resedinta sau sediul, dupa caz, ori reclamanta din cauza de fata isi are sediul in Bucuresti, Aleea Arutela nr. 4, bl. M.16, sc.A, ap.8, sector 6, cu punct de lucru in Bucuresti, Bd. Dimitrie Pompei, corp E, sector 2, situatie in care competent teritorial sa solutioneze litigiul de fata este Tribunalul Bucuresti.
Impotriva acestei sentinte parata a declarat recurs criticand solutia ca  netemeinica si nelegala, in sensul ca instanta de fond nu a tinut seama de imprejurarea ca si aceasta era in egala masura competenta teritorial sa solutioneze dosarul deoarece desfasurarea unei activitati de catre unitatea reclamanta pe raza Tribunalului Prahova era echivalenta cu notiunea de sediu secundar.
Faptul ca si reclamanta a introdus actiunea la o instanta din judetul Prahova, demonstreaza ca aceasta a recunoscut implicit competenta instantelor prahovene, determinata de faptul ca aici are  un punct de lucru cu mai multi angajati.
In urma examinarii solutiei prin prisma actelor si lucrarilor de la dosar, precum si a criticilor formulate de recurenta, Curtea a constatat ca nu este afectata legalitatea si temeinicia acesteia potrivit urmatoarelor considerente:
Conform art. 284 alin.2 Codul muncii cererile referitoare la conflictele de munca se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta, ori, dupa caz, sediul. Aceasta dispozitie a legii deroga de la dreptul comun reprezentat de art.5 C.pr.civ. potrivit caruia cererea se face la instanta domiciliului paratului.
Fiind vorba de o norma derogatorie, ea este de o stricta interpretare, avand un caracter imperativ, ceea ce duce la concluzia ca din punct de vedere al teritorialitatii partile nu pot sa deroge si nici conveni asupra competentei instantei.
Asa fiind, in mod corect  Tribunalul Prahova si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti in a carei raza teritoriala isi are sediul unitatea reclamanta.
Existenta unui punct de lucru pe raza municipiului Ploiesti nu echivaleaza cu sediul secundar si sustinerile recurentei sub acest aspect sunt neintemeiate.