InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Ploiesti

Drepturi salariale. Dreptul cadrelor didactice navetiste la decontarea cheltuielilor de transport.

(Decizie nr. 519 din data de 16.06.2006 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti)

Domeniu Salarizare | Dosare Curtea de Apel Ploiesti | Jurisprudenta Curtea de Apel Ploiesti

Art. 104 alin 3 din Legea nr.128/1997

Personalul didactic din mediul rural, care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul are dreptul la decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport in comun la si de la locul de munca.
Decizia nr.519/16 iunie 2006 - Curtea de Apel Ploiesti * Sectia Conflicte de munca si asigurari sociale        
Prin actiunea civila inregistrata sub nr.461/2006 pe rolul Tribunalului Buzau, reclamantul SIP Buzau a chemat in judecata pe parata Primaria Breaza, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta parata sa fie obligata la plata catre cadrele didactice navetiste a cheltuielilor de transport la  si de la locul de munca pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2005, ianuarie si februarie 2006, in suma  totala de 3103,75 RON.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca potrivit art. 13 din OUG nr.32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare  si art. 1 din HG nr. 538/2001, incepand cu anul 2001 finantarea institutiilor din invatamantul preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unitatilor administrativ-teritoriale pe a caror raza acestea isi desfasoara activitatea.
S-a mai aratat ca in considerarea disp. art. 104 alin 3 din Legea nr.128/1997, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.223/2005, la care s-a facut trimitere, cadrele didactice navetiste au facut numeroase demersuri catre Primaria Breaza pentru decontarea drepturilor banesti aferente cheltuielilor de transport la si de la locul de munca pe perioada sus-mentionata, insa Primaria a invocat lipsa fondurilor banesti pentru a mai fi decontate aceste cheltuieli, desi la finele anului 2005 a avut loc o rectificare bugetara, iar pentru anul 2006 a fost aprobat un nou buget, fundamentarea bugetului local trebuind sa se faca, oricum, cu respectarea tuturor drepturilor prevazute pentru cadrele didactice in actele normative in vigoare.
Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, aratand ca potrivit art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997, personalului didactic din mediul rural, care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi locuinta corespunzatoare in localitatea  unde are postul, i se va deconta cheltuielile pe mijloacele de transport in comun la si de la locul de munca.
A  mai sustinut parata  ca la data de 9.11.2005 a inaintat cadrelor didactice o adresa in care a aratat faptul ca intrucat la capitolul "invatamant-cheltuieli materiale si servicii" fondurile destinate pentru anul 2005 au fost epuizate, Primaria Breaza nu mai suporta decontarea abonamentelor pe mijloacele de transport in comun, dar poate asigura locuinta corespunzatoare in conformitate cu art. 104 alin.3  din Legea nr.128/1997, in acelasi sens emitandu-se la data de 22.11.2005 o alta adresa prin care cadrele didactice sunt invitate la sediul Primariei pentru a gasi solutii si a depasi pe cale amiabila situatia creata si pentru a le pune la dispozitie locuinta corespunzatoare.
Totodata, s-a invederat ca prin protocolul incheiat intre Primaria Breaza si directorul scolii cu clasele I-VIII Greceanca s-a specificat ca Primaria se angajeaza sa asigure anumite drepturi personalului didactic in limita bugetului local.
La termenul din 3 aprilie 2006 reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a aratat ca intelege sa isi restranga actiunea la suma de 2323,75 RON  ca urmare a renuntarii la judecata a petentelor ML si VV.
Pe baza probatoriilor cu acte administrate in cauza, prin sentinta civila nr.316/3 aprilie 2006 Tribunalul Buzau a admis actiunea si a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 2323,75 RON reprezentand cheltuieli de transport efectuate de reclamanti la si de la locul de munca pentru lunile octombrie 2005- februarie 2006.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamantii indicati in actiune sunt cadre didactice la Scoala din Breaza si intrucat au domiciliul in Buzau, unde locuiesc impreuna cu familiile, sunt nevoiti sa faca naveta la locul de munca, fiind indreptatiti, conform art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, modificata si completata, la decontarea cheltuielilor de transport la si de la locul de munca.
In raport de inscrisurile depuse la dosar , la care s-a facut referire si avand in vedere si dispozitiile art. 13 din O.U.G. nr.32/2001, prima instanta a concluzionat ca actiunea, astfel cum a fost restransa este intemeiata, parata fiind obligata, in consecinta, la plata sumei de 2323,75 RON reprezentand cheltuieli de transport efectuate de cadrele didactice la  si de la locul de munca pentru lunile octombrie 2005 - februarie 2006.
Impotriva sentintei primei instante  parata Primaria Breaza, prin reprezentat legal, a declarat recurs criticand-o ca nelegala si netemeinica.
Sustine recurenta ca in mod gresit a fost admisa actiunea cata vreme potrivit art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, personalul didactic din mediul rural care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul i se va deconta cheltuielile  pe mijloacele de transport in comun la si de la locul de munca, fiind necesar, asadar, ca personalul didactic din cauza sa nu dispuna de locuinta in localitatea Breaza si sa  nu i se poata oferi o locuinta corespunzatoare.
Or, arata recurenta ca prin numeroase adrese a oferit cadrelor didactice locuinte corespunzatoare, insa acestea nu au dat curs adreselor formulate de Primarie, ceea ce inseamna un refuz nejustificat, nefiind indeplinite, asadar, disp. art. 104 alin.3 din Legea nr.128/1997.
Se mai invedereaza ca Primaria se afla in imposibilitate de a deconta cheltuielile cu transportul din cauza lipsei fondurilor banesti, situatie creata de unitatile din invatamant, care nu au facut propuneri lunar, spre aprobarea Consiliului Local Breaza, referitor la drepturile banesti aferente personalului didactic, care solicita cheltuieli de deplasare conform art. 104 alin.3 din Legea nr. 128/1997 nedepunand spre aprobare nici proiectul anual de venituri si cheltuieli, care trebuia intocmit de director si contabilul sef pe baza solicitarilor sefilor cadrelor didactice, conform art. 31 lit.m din Ordinul nr. 4925/2005, plan ce trebuia sa contina si estimarea cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice, astfel ca Primaria  nu este vinovata ca nu a aprobat in bugetul local aceste sume.
Se sustine in continuare ca prevazand problemele financiare cu care s-ar putea confrunta, Primaria Breaza a semnat cu unitatea scolara Greceanca  un "Acord de parteneriat pentru educatie" prin care se obliga sa asigure anumite drepturi personalului didactic in limita bugetului local, directorul scolii  semnand acest acord si consimtind la acesta, iar conventiile legal facute au putere de lege intre parti.
De asemenea, se mai arata ca potrivit art. 2 alin.1  din Ordinul nr.903/2000, bonurile fiscale prezentate spre decontare de cadrele didactice trebuiau sa contina anumite mentiuni pe verso, mentiuni pe care nu le cuprind, astfel ca bonurile nu pot fi inregistrate in contabilitatea Primariei, sentinta atacata neputand fi pusa in aplicare, desi a existat aceasta intentie din partea Primariei, ca urmare a notificarii transmisa de intimatul-reclamant.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului si modificarea sentintei in sensul respingerii  actiunii, fiind depuse la dosar o serie de acte, in copie.
Intimatul-reclamant a formulat intampinare prin care a raspuns criticilor aduse in recurs, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate in recurs, in raport de actele si lucrarile dosarului, de dispozitiile legale ce au incidenta in solutionarea cauzei, Curtea a constatat ca recursul este nefundat.
In conformitate cu disp. art. 104 alin.3 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 223/2005, personalul didactic din mediul rural, care nu dispune de locuinta si caruia nu i se poate oferi locuinta corespunzatoare in localitatea unde are postul, i se va deconta cheltuielile pe mijloacele de transport in comun la si de la locul de munca.
Or, la dosarul cauzei nu exista dovezi ca locuintele puse la dispozitia cadrelor didactice care nu au locuinta in localitatea in care are postul, suportand cheltuielile de transport la si de la locul de munca situat in mediul rural, ar fi corespunzatoare si ce presupune aceasta, cu atat mai mult cu cat este vorba de nu mai putin de sapte cadre didactice, iar pe de alta parte, este posibil ca decontarea c/val. chiriei acestor spatii sa coste chiar mai mult decat c/val. cheltuielilor de transport pe care recurenta nu este de acord sa le plateasca.
Lipsa fondurilor banesti invocata de recurenta, ca si nedepunerea spre aprobare a proiectului anual de venituri si cheltuieli, care trebuie sa contina si estimarea cheltuielilor de transport nu poate fi imputata cadrelor didactice beneficiare ale unui drept conferit de o dispozitie legala prevazuta in Statutul personalului didactic.
In acelasi sens, nici acordul de parteneriat pentru educatie incheiat intre Primaria Breaza si directorul unitatii scolare Greceanca, nu putea cuprinde dispozitii care exced legii si nu poate justifica admiterea recursului in sensul celor solicitate de recurenta, fiind evident ca in bugetul local trebuie cuprinse si sume necesare decontarii cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice in temeiul art. 104 alin.3 din Legea nr. 128/1997 modificata si completata, text de lege care statueaza expres ca aceste cheltuieli se deconteaza de catre administratia publica locala, iar fundamentarea bugetului local trebuie sa se faca cu respectarea drepturilor prevazute pentru cadrele didactice in actele normative in vigoare.
De asemenea, sustinerea recurentei, facuta pentru prima data in recurs, potrivit careia nu ar putea deconta cheltuielile de transport pe motiv ca bonurile fiscale prezentate spre decontare nu ar cuprinde expres, pe verso, anumite mentiuni, nu poate fi primita, pe langa bonurile respective, stampilate de unitatea emitenta, care este o societate de transport, fiind depuse si abonamentele lunare ale personalului didactic navetist, dupa cum au fost depuse la dosar si copiile actelor de identitate ale cadrelor didactice, cuprinzand toate mentiunile la care face referire recurenta.
Pe de alta parte, chiar Legea nr. 128/1997 prevede la art. 104 alin.3 ca in cazul in care exista mijloace de transport in comun, dar personalul didactic prefera sa circule cu alte mijloace, urmeaza a se deconta c/val. abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport in comun, situatie in care cadrele didactice nu ar mai fi tinute la depunerea de abonamente, ceea ce inseamna, cu atat mai mult, ca in cazul de fata poate fi decontata c/val. cheltuielilor de transport.
Concluzionand, in raport de considerentele mai sus aratate, Curtea a respins recursul ca nefondat, sentinta atacata fiind legala si temeinica.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Salarizare

Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Acordarea sporului de salariu aferent titlului ?tiin?ific de doctor. Aplicabilitatea Deciziei nr. 21/2016 a Inaltei Curti. - Hotarare nr. 963 din data de 05.04.2017
egalizare salarii - Hotarare nr. 41 din data de 17.01.2018
Drepturi salariale. Pretentii. - Sentinta civila nr. 748 din data de 27.09.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. 734 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 729 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 727 din data de 25.09.2017
COnflict de drepturi avand ca obiect obligarea unitatii la plata salariului ce i s-ar fi cuvenit reclamantei in calitate de asistent principal - Sentinta civila nr. 40/lm/2008 din data de 17.02.2009
Drepturi salariale prescrise. Invocarea din oficiu a - Sentinta civila nr. 412 din data de 09.03.2015
Salariati straini angajati prin agentie de munca temporara. Contractul de munca aplicabil - Hotarare nr. 923 din data de 18.05.2015
Salarizarea personalului din inva?amantul preuniversitar incepand cu 01.01.2010 - Sentinta civila nr. 279 din data de 06.03.2014
Neachitarea drepturilor salariale. - Sentinta civila nr. 216 din data de 24.02.2011
Drepturi salariale. Acordarea unui spor pentru exercitarea mai multor functii - Sentinta civila nr. 885 din data de 21.06.2011
Salarizare - Sentinta penala nr. 280 din data de 16.03.2011
Emitere adeverinta de venituri - Sentinta civila nr. 207 din data de 22.02.2011
Norma de hrana acordata angajatilor din cadrul Ministerului de Interne si a Reformei Administrative - Sentinta civila nr. 121 din data de 10.02.2009
Diminuarea salariului cu 25% in sectorul bugetar - Sentinta civila nr. 1175 din data de 18.11.2010