Termenele de 1 an sau 2 ani prevazute de Legea nr. 290/2003 pentru plata despagubirilor banesti prevazute de acest act normativ nu este influentat de existenta disponibilitatilor banesti ori de aprobarea sumelor in bugetul de stat cu aceasta destinatie.

Prin cererea adresata Tribunalului Suceava la data de 21.05.2012, reclamantul Sturza Vasile a chemat in judecata  Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 pentru a fi obligata sa-i  plateasca suma de 159.889,96 lei cu dobanda  aferenta.
In motivare, a aratat ca prin Hotararea nr. 145/4.11.2010 a Comisiei Judetene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i s-a aprobat acordarea sumei de 159.889,96 lei cu titlu de compensatii pentru bunurile detinute in proprietate de autorii sai pe teritoriul Ucrainei, localitatea Sirghieni, la data refugiului, bunurile si imobilele detinute de autorii  sai la data refugiului fiind mentionate in dispozitivul Hotararii nr. 145/04.11.2010.
In conformitate cu prevederile H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, compensatiile banesti se vor achita beneficiarilor esalonat, in doua transe, pe parcursul a doi ani consecutiv, 40% in primul an si 60% in anul urmator.
A notificat de mai multe ori parata solicitand sa faca plata, dar nu a primit niciun raspuns, astfel incat pana in prezent nu a putut beneficia de compensatiile acordate de lege.
In drept, a invocat  H.G. nr. 1120/2006 si  Legea nr. 290/2003.
Prin precizarile depuse la termenul de judecata din data de 25.09.2012, reclamantul a solicitat sa se dispuna, in principal, admiterea actiunii in ceea ce priveste suma de 95 933,976 lei reprezentand cuantumul de 60% din totalul despagubirii, iar in subsidiar obligarea paratei la plata catre el si a diferentei in cuantum de 63955,984 lei, reprezentand diferenta de 40% din despagubire.
A aratat ca suma de 95 933,976 este o suma certa reprezentand 60% din despagubire conform art. 18 alin. 5 din HG 1120/2006, fiind lichida, stabilita in bani de catre intimata si exigibila la data de 31.12.2011, considerand ca se impune admiterea actiunii cel putin pentru aceasta suma, intimata cu rea credinta neefectuand plata.
A aratat ca este neintemeiata sustinerea ca plata se face in limita sumelor aprobate anual, de vreme ce se stabileste in mod clar in decizie faptul ca plata se efectueaza in doua transe clar stabilite, nefiind conditionate de niciun termen sau conditie. Este ilogic a conditiona plata acestor sume, creandu-se astfel o stare de nesiguranta care este inadmisibila intr-un stat de drept.
A solicitat admiterea actiunii si pentru transa a doua in cuantum de 40%, avand in vedere lipsa bunei credinte si faptul ca intimata si-a exprimat in mod cert indisponibilitatea de a plati, motivand neaprobarea sumei necesare in acest an.
Parata a depus intampinare prin care a invocat exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, intrucat Hotararea nr. 145/2010 a fost comunicata la A.N.R.P., prin cererea de plata, in data de 24.12.2010, data limita pana la care A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 poate dispune plata integrala a despagubirilor fara a fi pusa in intarziere, este 24.12.2012. A considerat ca cererea de chemare in judecata a fost prematur formulata, termenul stabilit de legiuitor pentru plata despagubirilor nefiind indeplinit pentru a considera ca nu si-au indeplinit obligatia.
In ceea ce priveste cererea de obligare la plata dobanzi legale aferenta sumei datorate, precizeaza ca O.G. nr. 9/2000 (in vigoare la momentul emiterii Hotararii nr. 145/2010 pana la data intrarii in vigoare a O.G. nr. 13 din 2011, care a abrogat-o, respectiv pana la 01.09.2011), nu este aplicabila in cauza de fata, intrucat art. 2 din O.G. nr. 9 din 2000 face referire la dispozitiile legale sau prevederile contractuale, insa in Legea nr. 290/2003 sau in H.G. nr. 1120/2006 nu exista nicio dispozitie legala prin care sa se arate ca obligatia de plata este purtatoare de dobanzi. In schimb, prin art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, legiuitorul a prevazut faptul ca suma se actualizeaza in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de catre Institutul National de Statistica, fata de luna decembrie a anului anterior.
Prin sentinta civila nr. 2089 din 2 octombrie 2012, Tribunalul Suceava a respins ca neintemeiata exceptia privind prematuritatea formularii actiunii avand ca obiect plata sumei de 63.955,984 lei reprezentand 40% din cuantumul total al despagubirilor banesti acordate prin hotararea nr. 145/4.11.2010 a Comisiei Judetene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003; a admis in parte actiunea si a obligat parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor - Directia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sa plateasca reclamantului suma de 63.955,984 lei reprezentand 40% din cuantumul total al despagubirilor banesti acordate reclamantului prin hotararea nr. 145/4.11.2010 a Comisiei Judetene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum si dobanda legala aferenta, calculata de la data exigibilitatii obligatiei de plata, respectiv 26.12.2011 si pana la achitarea integrala a debitului; a admis exceptia privind prematuritatea formularii actiunii avand ca obiect plata sumei de 95.933,976 lei reprezentand 60% din cuantumul total al despagubirilor acordate reclamantului prin hotararea mai sus-mentionata si a respins cererea privind obligarea paratei la plata acestei sume ca fiind prematur formulata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin hotararea nr. 145/4.11.2010  emisa de Institutia Prefectului Judetului  Suceava - Comisia pentru aplicarea legii nr. 90/2003 s-au stabilit in favoarea reclamantului Sturza Vasile despagubiri in suma de 159.889,96 lei compensatii banesti pentru bunurile detinute de autorii Sturza Daniil si Eudochia, abandonate  si sechestrate  in localitatea Sirghieni, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace semnat la Paris in anul 1947.
Aceasta hotarare a fost comunicata paratei A.N.R.P. - Directia pentru aplicarea legii nr. 290/2003-Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 ce are personalitate juridica  conform art. 17 din H.G nr. 57/2008, ce a modificat H.G. nr. 361/2005, prin care s-au aprobat Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, iar serviciul constituit in cadrul acestei institutii pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 are ca atributii legale, printre altele, plata despagubirilor banesti acordate  si solicitate conform actului  normativ precizat.
Potrivit art. 18 alin. 5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, asa cum au fost modificate prin H.G nr. 57/2008, plata compensatiilor banesti stabilite prin hotararile comisiilor judetene pentru aplicarea Legii  nr. 290/2003 se achita  beneficiarilor in cele trei modalitati enumerate de textul de lege astfel:
a)integral, daca cuantumul acestora nu depaseste 50.000 lei;
b)esalonat in doua  transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, 60% in primul an si 40% in anul urmator daca cuantumul despagubirilor se incadreaza  intre 50.001 lei si 100.000 lei;
c)esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, 40% in primul an si 60% in anul urmator, daca cuantumul compensatiilor depaseste 100.001 lei.
Pentru reclamant este aplicabila modalitatea prevazuta la lit. c, in doua transe pe parcursul a doi ani consecutivi, respectiv 40% in primul an si 60% in anul urmator, cuantumul despagubirilor depasind  100.001 lei.
Desi reclamantul a solicitat efectuarea platii stabilite prin Hotararea nr. 145/04.11.2010 prin cererea formulata la data de 26.11.2010, in termenul de un an prevazut de Normele metodologice, ce s-a implinit  la data de 26.12.2011, parata nu a indeplinit obligatia legala ce ii incumba, la aceasta data creanta reclamantului-beneficiar al despagubirilor este exigibila, astfel ca  acesta este indreptatit sa primeasca efectiv suma de 63.955,984 lei, respectiv transa de 40% din cuantumul total al despagubirilor banesti acordate.
Prin urmare, exceptia tardivitatii formularii acestui petit nu este  intemeiata.
Avand in vedere ca plata primei transe de 40% din valoarea despagubirilor acordate reclamantului conform Legii nr. 290/2003 a devenit  exigibila la data de 26.12.2011, iar  parata nu a indeplinit obligatia legala ce-i incumba, prin neplata reclamantul a fost  prejudiciat, fiind indreptatit a fi indestulat atat cu suma ce reprezinta creanta de 63.955,984  lei, cat si cu dobanda legala aferenta conform art. 2 din OG. nr. 9/2000, dobanda ce curge de la data exigibilitatii, 26.12.2011, si  pana  la data platii efective.
In  ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect  plata celei de a doua transe de 60% din suma stabilita prin Hotararea nr. 145/4.11.2010, tribunalul a constatat ca aceasta suma devine exigibila la data de 26.12.2012, reclamantul neputand pretinde plata mai inainte  de aceasta data, motiv pentru care a admis exceptia tardivitatii formularii acestui capat de cerere, pe care l-a respins ca atare.
Impotriva sentintei a declarat recurs parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, solicitand modificarea hotararii, in sensul repingerii actiunii ca neintemeiata.
In motivare, aratat ca din art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 rezulta ca plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.
Sumele alocate ca despagubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stal, iar sumele platite de ANRP ca despagubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gpv.ro.
Prezinta sumele alocate Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 in perioada 2008-2011 si actele normative in baza carora sunt alocate A.N.R.P. fonduri reprezentand despagubiri civile din bugetul de stat (Legea nr. 9/1998, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 290/2003).
Cu referire la termenul rezonabil, in procedurile judiciare, mentioneaza ca instanta europeana a admis ca supraincarcarea temporara a rolului unui tribunal (ipoteza ce se aplica, prin analogie, si situatiei recurentei) nu angajeaza responsabilitatea internationala a statelor contractante daca acestea adopta cu promptitudine masurile de natura sa remedieze asemenea situatie.
Face referire la Hotararea Pilot in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei se regasesc si se explica prin numeroasele solicitari, adresate A.N.R.P., care au condus la un numar mare de litigii in care aceasta este in momentul de fata parte.
Implementarea recomandarilor puse in vedere de catre C.E.D.O. ca urmare a procedurii Hotararii Pilot pronuntate se va realiza prin noile masuri legislative propuse, sustinute de masuri urgente privind intarirea capacitatii institutionale si schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Recurenta este constienta de faptul ca noile modificari legislative ce se doresc a fi aplicate, sustinute prin masuri administrative si financiare corelative care sa ofere institutiilor implicate in acest proces resursele umane si financiare corespunzatoare volumului de activitate trebuie sa aiba drept rezultat asigurarea finalizarii dosarelor intr-un "termen rezonabil" asa cum prevede practica C.E.D.O.
In acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-Ministru al Romaniei a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislatiei si procedurilor din domeniul restituirii proprietatilor, care are ca principala atributie identificarea solutiilor optime care sa conduca la eficientizarea procesului de restituire a proprietatilor si elaborarea unor proiecte de acte normative care sa contina propunerile in domeniu.
In absenta disponibilitatilor banesti ale statului, raportat la dificultatile prin care trece economia tarii, s-ar stabili, in momentul de fata, in sarcina ANRP o obligatie imposibil de realizat si care este in natura sa afecteze principiul egalitatii de tratament, recunoscut atat in plan intern cat si in plan european.
Din ratiuni financiare, creantele asupra statului pot fi limitate sau esalonate la plata si nu pot fi platite decat in conditii de solvabilitate, principii care nu sunt inlaturate de jurisprudenta C.E.D.O.
In ceea ce priveste obligarea subscrisei la plata dobanzii legale, arata ca O.G. nr. 9/2000 nu este aplicabila in cauza de fata intrucat art. 2 din O.G. nr. 9 din 2000 prevede ca "in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi fara sa se arate rata dobanzi, se va plati dobanda legala."
In Legea nr. 290/2003 sau in H.G. nr. 1120/2006 nu exista nicio dispozitie legala in aceasta materie prin care sa se arate ca obligatia de plata este purtatoare de dobanzi. In schimb, prin art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, legiuitorul a prevazut ca suma se actualizeaza in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de catre Institutul National de Statistica, fata de luna decembrie a anului anterior.
In drept, a invocat art. 299 si urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 C.pr.civ.
Reclamantul-intimat nu a depus intampinare, dar s-a prezentat in instanta si a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, "Despagubirile sau compensatiile banesti vor fi acordate beneficiarilor in termen de un an de la comunicarea hotararii comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti, dupa caz, sau a hotararii prevazute la art. 8 alin. 4 sau 6, respectiv la art. 9; plata lor se poate face si in rate, in maximum 2 ani, in functie de disponibilitatile banesti ale directiilor prevazute la art. 11 alin. 1".
In acelasi sens, art. 18 alin. 5 din H.G. 1120/2006 invocat si de recurenta arata ca drepturile banesti stabilite prin hotararea comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (...) se achita beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, astfel:
a) integral, daca cuantumul acestora nu depaseste 50.000 lei RON;
b) esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% in primul an si 40% in anul urmator, daca cuantumul despagubirilor se incadreaza intre 50.001 lei RON si 100.000 lei RON;
c) esalonat in doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% in primul an si 60% in anul urmator, daca cuantumul compensatiilor depaseste 100.001 lei RON".
Din enuntarea dispozitiilor legale mai sus prezentate rezulta ca interpretarea data acestora de recurenta nu poate fi retinuta ca fiind intemeiata, deoarece sintagmele "in functie de disponibilitatile banesti" sau "in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat" nu pot fi interpretate decat in cadrul termenelor prevazute expres de aceste dispozitii legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotararii comisiei judetene ori a municipiului Bucuresti privind acordarea despagubirilor.
Interpretarea care se impune a fi data dispozitiilor legale analizate este aceea ca despagubirile la care beneficiarii sunt indreptatiti se platesc in termenul de 1 an, respectiv 2 ani, in functie de cuantumul acestora, limitarea in raport de "sumele aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat" neavand aplicabilitate decat in cadrul termenelor expres prevazute de dispozitiile legale si putand determina despagubirea cu prioritate a anumitor persoane, insa numai in cadrul acestor termene.
Daca s-ar accepta punctul de vedere al recurentei in sensul ca prioritate in aplicarea dispozitiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat si numai dupa aceasta termenele expres prevazute de lege s-ar ajunge la situatia ca obligatia de plata stabilita legal in termene imperative ar deveni una pur potestativa, fiind suficient sa nu se prevada in bugetul de stat sume necesare platii despagubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii nr. 290/2003 sunt indreptatite pentru ca plata acestora sa fie amanata sine die.
Or, daca s-ar interpreta dispozitiile legale in acest sens, chiar dreptul reclamantului-intimat la despagubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevazute de Legea nr. 290/2003, ar fi lipsit de substanta si s-ar transforma intr-un drept eventual, fiind incalcat principiul predictibilitatii normei juridice si al aplicarii ei. Prin recunoasterea dreptului la despagubire neurmata insa, in contradictie cu prevederile legii, de punerea in plata a drepturilor, se creeaza si se mentine o stare de incertitudine cu privire la drepturile petentilor in general, al reclamantului-intimat din prezenta cauza, in particular, perpetuand, printr-o atitudine culpabila, o puternica stare de insecuritate juridica in domeniul legilor privind despagubirile pentru bunurile aflate in teritoriile pe care Romania le-a pierdut in preajma si in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Refuzul culpabil al recurentei rezulta si din aceea ca aceasta nu a probat (nu exista nicio dovada la dosar in acest sens) o eventuala solicitare a sa in vederea punerii la dispozitie a unor fonduri pentru achitarea despagubiri cuvenite reclamantului-intimat, solicitare care sa fi fost eventual respinsa de catre autoritatile cu atributii in domeniu (Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri).
Fata de aceasta interpretare corecta a dispozitiei legale enuntate, instanta constata ca toate referirile recurentei la practica C.E.D.O. si la masurile intreprinse pentru implementarea recomandarilor acestora nu sunt pertinente in prezenta cauza.
In ce priveste dobanda legala acordata de prima instanta, Curtea constata ca dispozitiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000, ale Legii nr. 290/2003 si ale H.G. nr. 1120/2006 sunt in sensul enuntat de recurenta, insa acordarea acesteia se justifica fata de dispozitiile art. 1530 Cod civil, care instituie dreptul creditorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului cauzat de debitor si care este consecinta directa si necesara a neexecutarii fara justificare sau, dupa caz, culpabile a obligatiei.
Art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006 se refera la actualizarea celei de-a doua transe, situatie neincidenta in cauza intrucat dobanda stabilita de prima instanta vizeaza prima transa din despagubirile cuvenite reclamantului-intimat.
Pentru toate aceste considerente, retinand ca sentinta este legala si temeinica, in baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul a fost respins ca nefondat.