Hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare. Lipsa antecontract in forma scrisa. Prescriptia dreptului la actiune

   Prin cererea inregistrata la data de 30 martie 2007 reclamantii DC- prin mandatar MIV si DC au chemat in judecata pe paratele DRE si DBM, asistata de mama sa SL, solicitand instantei obligarea acestora la incheierea in forma autentica a contractului de vindere - cumparare pentru imobilele din municipiului Dorohoi, str. Libertatii nr. 1 bis, pentru care au platit defunctului DCV suma totala de 42.000 euro.
In subsidiar, pentru situatia in care paratele refuza incheierea contractului de vanzare - cumparare, reclamantii au solicitat instantei pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare.
S-a aratat in motivare ca, in vara anului 2004, reclamantul DC- I s-a inteles cu fratele sau DCV sa cumpere de la acesta imobilul situat in str. Libertatii nr. 1 bis pentru suma de 40.000 euro, din care suma de 27.000 euro au fost platiti de reclamant fratelui sau in perioada 2000-2004, iar suma de 15.000 euro au fost platiti de reclamanta DC in primavara anului 2006. Reclamantii au sustinut ca antecontractul nu a imbracat forma scrisa datorita relatiilor de rudenie existente intre parti si ca paratele, mostenitoare ale defunctului DCV, refuza sa intocmeasca in forma autentica acest contract.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 1073, 1075 Cod civil si ale art. 1198 si 1191 Cod civil.
Prin intampinare, parata DRE a solicitat respingerea actiunii aratand ca nu are cunostinta de existenta vreunei intelegeri cu privire la vanzarea imobilului si ca prin actiunea introdusa reclamantii urmaresc scoaterea din masa de partajat a imobilului.
Precizeaza ca parata DBM a aratat, la termenul din 9 octombrie 2007, ca reclamantii au dat diferite sume de bani tatalui pentru ca imobilul din strada Libertatii nr. 1 bis sa ramana lui DV.
La termenul din 13 noiembrie 2007, reclamanta DC a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei DRE motivat de faptul ca aceasta nu are calitatea de mostenitoare a defunctului DCV intrucat nu a facut acte de acceptare a succesiunii.
Prin sentinta civila nr. 1594 din 18 decembrie 2007 a Judecatoriei Dorohoi a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei DRE, fiind respinsa, de asemenea, actiunea formulata de reclamanti.
A retinut prima instanta, in ceea ce priveste exceptia, ca nu s-au depus dovezi din care sa rezulte ca parata DRE ar fi renuntat expres sau tacit la mostenire, iar cum succesiunea poate fi acceptata si tacit, s-a apreciat ca parata este mostenitoarea prezumtiva a defunctului, avand astfel calitate procesuala pasiva in cauza.
Cu privire la fondul cauzei, instanta a retinut ca din probatoriul administrat nu rezulta cu certitudine ca intre reclamanti si defunctul DCV a existat o intelegere verbala cu privire la vanzarea - cumpararea imobilului in litigiu si la pretul care urmeaza sa fie platit, sumele de bani date defunctului pentru ca acesta sa-si achite anumite datorii nefiind date cu titlu de pret.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantii (calea de atac fiind ulterior recalificata), criticand hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie si sustinand faptul ca hotararea atacata cuprinde motive contradictorii, ca nu rezolva ambele capete de cerere, ca instanta a interpretat limitativ actul juridic dedus judecatii, punand accent pe lamurirea calitatii procesuale a paratei DRE, aspect care nu era cu relevanta in cauza. Au mai aratat ca solutia de respingere a actiunii vine in totala contradictie cu declaratiile celor opt martori audiati in cauza, iar parata DRE nu a acceptat nici expres si nici tacit succesiunea dupa defunctul sau sot.
Prin decizia civila nr. 49 A din 1 aprilie 2010 a Tribunalului Botosani a fost admis apelul declarat de reclamanti si a fost schimbata sentinta primei instante in sensul constatarii vanzarii imobilului catre reclamantul DC contra sumei de 42.000 euro si respingerii cererii reclamantei DC ca fiind lipsita de interes. A fost respins apelul declarat de reclamanta ca nefondat.
S-a retinut, in motivare, ca probatoriul administrat in cauza a dovedit intelegerea care a existat intre reclamant si fratele sau (ulterior decedat) cu privire la imobilul din str. Libertatii nr. 1 bis, ca declaratiile martorilor in sensul celor sustinute de reclamanti se coreleaza cu concluziile expertizei grafice, referitoare la mentiunile scrise de mana "casa ta" si "nepoata ta", rezultand ca vanzarea - cumpararea imobilului a avut loc fara ca aceasta intelegere sa fie consfintita intr-un inscris, dat fiind gradul apropiat de rudenie dintre parti. S-a mai retinut ca parata DRE nu a acceptat succesiunea dupa defunct, astfel ca nu are calitate procesuala pasiva in cauza, iar cu privire la reclamanta DC s-a concluzionat ca aceasta nu justifica interes juridic in promovarea cererii, actiunea fata de aceasta parte fiind respinsa.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata DBM, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A aratat, in dezvoltarea motivelor, ca  in mod nelegal a fost admis apelul declarat de reclamantul DC- Ioan, deoarece acesta a plecat din Romania in anul 2000, mai intai in Italia, apoi in Irlanda, revenind in tara la inmormantarea fratelui sau, in zilele de 11-12 februarie 2007, astfel incat nu s-a putut realiza promisiunea de vanzare invocata, pentru care ar fi trebuit sa existe si acordul celuilalt sot, imobilul fiind bun comun. S-a mai sustinut ca, fiind vorba de o actiune de "a face", trebuie respectat termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958, iar daca intelegerea de vanzare a avut loc in anul 2000, acest termen a fost depasit la data sesizarii instantei.
S-a mai aratat ca daca ar fi existat promisiunea de vanzare, casa si terenul nu ar mai fi facut obiectul partajului intre parintii paratei DB, in plus, casa nu putea fi vanduta deoarece era ipotecata in favoarea BRD. A sustinut recurenta ca din mentiunile de pe fotografii nu rezulta ca tatal sau ar fi promis casa reclamantului, ca sumele trimise tatalui sau au fost de 15.000 euro si au fost restituite printr-un imprumut de 10.000 euro luati de la C P, iar reclamanta DC nu i-a dat bani tatalui recurentei, ci a folosit imprumutul bancar de 600.000.000 lei pentru repararea casei si cumpararea unui autoturism.
In drept, a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si a solicitat admiterea recursului si modificarea deciziei in sensul respingerii apelului ca nefondat, iar in subsidiar sa se constate prescriptia dreptului la actiune al reclamantilor.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs vizand nelegalitatea, invocate de parata DBM, Curtea constata urmatoarele:
Admisibilitatea probei cu martori in dovedirea faptelor materiale, consacrata de Codul civil, este supusa - prin prevederile art. 1191 Cod civil - la doua restrictii: interdictia de a se dovedi cu martori existenta actelor juridice de o valoare mai mare de 250 lei, afara de cazul cand partea cealalta consimte, precum si interdictia de a se dovedi cu martori impotriva si peste cuprinsul unui inscris, indiferent de valoarea actului juridic. Aceste doua restrictii prevazute de art. 1191 Cod civil comporta anumite exceptii, prin care proba cu martori devine admisibila, si anume cand exista un inceput de dovada scrisa (art. 1197 alin. 2 Cod civil) sau in ipoteza imposibilitatii de a preconstitui sau pastra o proba scrisa (art. 1198 alin. 1 Cod civil).
In speta de fata sunt incidente ambele exceptii amintite anterior, prima ipoteza fiind data de mentiunile scrise de mana de catre DCV e pe verso-ul fotografiilor trimise reclamantului, veridicitatea provenientei scriiturilor fiind confirmata de concluziile expertizei grafologice efectuata in cauza cu privire la acest aspect. In ce priveste ipoteza imposibilitatii de a preconstitui o proba scrisa, fosta instanta suprema a stabilit ca enumerarea enunciativa din cuprinsul art. 1198 alin. 1 Cod civil nu poate exclude imprejurarea imposibilitatii morale de a preconstitui o astfel de dovada, cu atat mai mult in cauza de fata unde autorii tranzactiei invocate erau rude foarte apropiate, respectiv frati.
In consecinta, admiterea probei testimoniale s-a dispus in deplina legalitate de catre instantele anterioare, iar declaratiile martorilor au confirmat sustinerile reclamantului din cuprinsul actiunii.
S-a mai invocat, in cuprinsul motivelor de recurs, inexistenta acordului celuilalt sot, avand in vedere caracterele juridice ale promisiunii de vanzare - cumparare si sustinerea reclamantilor ca parte din bani au fost dati incepand cu anul 2000, iar promisiunea de vanzare ar fi intervenit in vara anului  2004, anterior pronuntarii hotararii de divort, privind pe DC si SL.
Astfel, potrivit art. 35 alin. 2 din Codul Familiei, niciunul din soti nu poate instraina sau greva un teren sau o constructie bun comun daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot. Spre deosebire de vanzarea - cumpararea propriu - zisa, promisiunea bilaterala de vanzare - cumparare este o conventie sinalagmatica prin care partile se obliga sa faca demersurile necesare in vederea incheierii valabile a vanzarii, considerandu-se ca asemenea promisiune bilaterala de vanzare - cumparare nu naste o obligatie de a da in sarcina vanzatorului, ci obligatia reciproca de a face pentru ambele parti. In aceasta ipoteza si in conditiile concrete ale spetei, imprejurarea ca fratele reclamantului, defunct DC a incheiat, in temeiul prezumtiei de mandat tacit, un antecontract de vanzare - cumparare privind bunul imobil, nu poate conduce la nevalabilitatea conventiei, deoarece nu s-a incheiat un act valabil care sa transfere dreptul de proprietate al sotilor, ci un act care da nastere unor obligatii personale intre partile care l-au incheiat.
Mai mult, nu rezulta din nicio proba a dosarului faptul ca SL, sotia de atunci a defunctului, nu si-a dat consimtamantul in ce priveste promisiunea  de vanzare, cu atat mai mult cu cat in urma partajului imobilul in litigiu a fost atribuit defunctului DC, sotiei sale revenindu-i sulta corespunzatoare, aceasta fiind si cea care ar fi putut invoca nulitatea relativa a eventualului act neconfirmat.
Argumentul recurentei in sensul ca lipsa interventiei reclamantilor in procesul de partaj bunuri comune finalizat prin sentinta civila nr. 1717 din 8 noiembrie 2004 (dosar nr. 2469/2004, fila 13 apel) demonstreaza inexistenta promisiunii de vanzare nu are relevanta in cauza, deoarece partajul s-a pronuntat in cadrul unei contestatii la executare, intr-o procedura speciala, in raport de care reclamantii din prezenta cauza erau terti si ar fi avut la indemana mijloace specifice si mai eficiente de aparare a dreptului lor decat calea cererii de interventie, care, oricum,  reprezenta doar o optiune a acestora.
Motivul de recurs privind prescriptia dreptului la actiune se dovedeste, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, pentru obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului precum si in acelea al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii raportului de drept. In speta, sustinerile reclamantilor - confirmate de depozitiile martorilor - au fost in sensul ca ideea vanzarii imobilului s-a cristalizat in anul 2004, in imprejurari financiare dificile pentru fratele defunct al reclamantului, care a preferat sa instraineze imobilul cuiva din familie decat sa fie supus procedurii de executare silita. In raport de acest text de lege si de data formularii actiunii (30 martie 2007), exceptia prescriptiei dreptului la actiune nu este data in cauza.
Nu in ultimul rand, probatoriul administrat in cauza si actele aflate la dosar demonstreaza existenta conditiilor de admisibilitate a unei astfel de actiuni, si anume: existenta unui antecontract valabil incheiat si dovedit potrivit dreptului comun, refuzul celeilalte parti de a autentifica tranzactia, indeplinirea de catre reclamant a obligatiilor de plata asumate prin antecontract, calitatea promitentului-vanzator de a fi proprietar al bunului si existenta capacitatii de a dobandi a promitentului - cumparator.
Avand in vedere aspectele expuse anterior, vazand ca nu sunt date motivele de nelegalitate invocate de parata  si prevazute de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea, in temeiul art. 312 Cod procedura civila, va respinge ca nefondat recursul declarat in cauza.